Month: October 2011

LACOMIA FARA DE SFIALA

On By nelursIn Christian LifeLeave a comment

„Lacomia si desfrânarea, pentru a fi satisfacute, au nevoie de bani,

de unde al treilea pacat capital: avaritia, pofta de

bani.”


Citim într-un ziar din data de 19 0ct. 2011: „România are 16.528 de locuitori cu averi de peste un milion de dolari, dintre care doi miliardari, si se afla pe locul 47 în lume dupa numarul persoanelor bogate, în timp ce averea medie a unui român, de 13.987 dolari, este pe locul 59 din 160 de tari, potrivit unui raport al Credit Suisse….” Urmeaza numarul miliardarilor din alte tari, ca Statele Unite, Japonia, Franta si Germania.

În data de 25 oct. 2011 alt ziar ne informeaza ca fostul lider libian Muammar Gaddafi ar fi cel mai bogat om de pe planeta: „Averea lui Gaddafi se ridica la 200 de miliarde de dolari si consta în conturi bancare, investitii imobiliare si financiare în corporatii din întreaga lume”.

Iata statistici privind lacomiaextinsa peplaneta asemenea unui virus. Si nimeni nu s-a gândit sa fabrice din timp un antidot. Traim printre oameni bolnavi de Lacomie, oameni care vor mai mult decât au nevoie, decât merita si care fac orice, calcând în picioare, de cele mai multe ori, principii morale, propria demnitate, lovind în interesele celor multi si chiar a celor neajutorati. „Lacomia ucide mai multi oameni decât sabia”, spunea cineva pe buna dreptate. Dintotdeauna a existat acest instinct animalic de a însfaca în mod pofticios sau viclean de la altii, si de fiecare data s-a dovedit a fi o „Glorie desarta!” Lacomia – întrecere a masurii -, numita si faradelege sau nelegiuire, a luat diferite forme de-a lungul timpului, din ce în ce mai rafinate. În tara noastra am stat 50 de ani „striviti de lenea si ciubucaria comunista” si de oameni care au facut averi pe sest în acea perioada, iar imediat dupa 1989 i-am vazut pe acestia devenind persoane publice, oameni cu functii în stat – pe ei si odraslele lor – sau patroni ai unor mari firme. Între timp s-au dezmembrat platforme industriale si s-a furat tot ce mai era de folosinta, s-au devalizat banci, s-au acordat împrumuturi enorme în mod discretionar, s-au facut contracte dubioase, licitatii masluite, bugete împartite si ele discretionar etc. Lacomia ca o fiara si-a aratat coltii…

Virusul este extins în toata lumea. Omul vazându-se liber, nesupravegheat, ba uneori ajutat de organele care nu-si fac datoria, a devenit profitor, lacom. Chiar daca a aparut si o clasa de oameni de afaceri în toata puterea dreapta a cuvântului, exista la unii pornirea de a da lovituri pentru a se îmbogati si mai mult, peste noapte. Si bogatia mare (materiala) dobândita în timp scurt înseamna lacomie, chiar furt. Pentru a ne aminti de lacomia trupeasca, sa ne imaginam cum arata un om care înfuleca fara rusine bucatele de pe masa, în timp ce altii nu dovedesc a-l înfrâna si la urma, acestora – neramânându-le mai nimic… Sa ne întrebam de ce un parinte întotdeauna îi lasa bucatele cele mai bune copilului sau? – Din spirit de sacrificiu, din dragoste! De ce sotul si sotia îsi împart bucatele în asa fel sa se sature si unul si altul? – Din dragoste, din moderatie! De ce invitam prietenii la masa si îi servim cu tot ce avem mai bun? – Din omenie, din dragoste! Unde ne sunt aceste sentimente?

Furturi s-au facut la nivel înalt, cu mare abilitate si protectie sau chiar eludare de legi, spre deosebire de furturile mici, ciubucuri, adica câstigurile fara munca, existente si ele. Sunt oameni care vor sa aiba mult, din ce în ce mai mult, netinând cont de cei de lânga ei, negândind la golul pe care îl lasa acestora prin lacomia lor. Avutia unui popor, chiar a planetei, este un întreg bine definit, de care trebuie sa beneficieze toti oamenii, dar în vremurile noastre este cercul din care se fura imense segmente…Ce mai ramâne de împartit? Lacomia a azvârlit în desuetudine ideea de cinste si demnitate, si i-a împins pe oameni spre pacat. Ce sa mai înteleaga copiii, tinerii despre patriotism, despre mândrie, dreptate, cinste, demnitate, constiinta, omenie? Paduri cu prea multe uscaturi! Iar arbori verzi, cu trunchiuri falnice sunt umbrite de uscaturile din jurul lor…

Filozofi ai timpurilor de demult (presocraticii) s-au ocupat de aceste probleme ale omenirii. Parmenide spunea: „Daca nu doresti multe, si putinul îti va parea mult, caci o dorinta modesta face ca saracia sa fie tot atât de puternica ca si bogatia”, iar Socrate: „Nu a trai este de mare pret, ci a trai cinstit”. „Atenieni, striga acesta, nu este atât de greu sa scapi de moarte, cât este sa fugi de pacat, caci acesta alearga mai iute ca moartea!”. Mai vorbea despre virtutea – parte a sufletului nostru – si care nu poate fi decât chibzuinta. Mai târziu, Aristotel vorbea despre cumpatare, spunând ca ea „este o excelenta dispozitie morala si o excelenta dispozitie morala nu poate privi decât ceva ce este excelent. Însa excelentul este media între exces si lipsa. Amândoua extremele ne fac tot atât de condamnabili si pacatuim printr-unul si prin altul…” Vreau sa amintesc si de Epicureism, curent filozofic preferat si raspândit în societatea romana târzie, doctrina morala a lui Epicur (n. 341 î. H.) si a discipolilor sai, constituita din logica, fizica si morala, bazata pe teoria etica a fericirii rationale a individului. Aceasta doctrina învata sa nu le fie oamenilor teama nici de zei, nici de moarte (asemeni materialismului)si sa caute placerile simple si naturale ale vietii conform hedonismului – cult al placerii. O logica senzualista, simplista, cautarea exclusiva si excesiva a placerii. Fericirea rationala consta într-o liniste calma, placerea fiind centrul fericirii, spiritul lipsit de orice agitatie si corpul lipsit de durere. Trebuia obtinuta o independenta totala fata de lume, eliminate amintirile trecutului, atunci când ele sunt dureroase, acestea fiind conditii negative ale fericirii, adoptata o viata frugala, eliminate si „reprezentarile iluzorii pe care si le fac oamenii”. Nu era luat în seama, pe atunci, caracterul egoist al acestei doctrine. Doctrina stoica ivita mai târziu (în jurul anului 300 î. H.) ca o reactie împotriva epicurismului si având învatatura morala derivata din legile naturii, acceptând durerea si nefericirea, împacând binele cu raul, viata cu moartea si recomandând iubirea fata de oricare alte fiinte, a putut fi considerata de crestinism ca o doctrina precursoare. Astfel mila, datoria fata de altii, ajutorul treceau, în stoicismul roman de mai târziu, pe primul plan al reflexiei si actiunii morale, iar doctrina epicureica cu atacul ei contra zeilor si cu egoismul unei satisfactii strict individuale, a fost condamnata de crestinism.

Filozoful, moralistul Seneca, cea mai seducatoare personalitate literara si politica a secolului de dupa Hristos, a influentat puternic scriitorii crestini ai sec. 16 si 17; întelepciunea sa consta în a învata omul sa-si cultive vointa pentru a-si gasi fericirea în virtute, si nu în hazardul bogatiei materiale. Într-o scrisoare sublinia: „Tine minte, de când ne-am nascut mergem spre moarte. Acestea si alte gânduri de acest fel sa framântam în suflet, daca vrem sa asteptam în liniste acel ultim ceas al vietii a carui groaza nelinisteste pe toate celelalte”. Lui i-a urmat Epictet (n. 50 d. H.) care propovaduia pretuirea esentialului interior, nu înselatoarea aparenta; stapânirea de sine ce duce la adevarata forta si fericire, nu cedarea în fata poftei; conducerea vietii potrivit ratiunii, nu atitudinea ambigua dictata de instinct. Într-un manual al sau scrie: „De vei confunda sfera libertatii cu a necesitatii, sau sfera suveranitatii tale cu a fatalitatii universale, sa stii ca mergi de-a dreptul în ciocniri, amaraciuni si nenorociri inevitabile si, deci, la conflicte si cu omenirea si cu Dumnezeu”. Si tot el mai spunea: „La orice ademenire exterioara raspunde cu o virtute interioara”; considera, de asemenea, ca viata trebuie orientata spre un ideal, fericirea fiind darul vointei noastre.

Biblia – cuvânt revelat al lui Dumnezeu – mentioneaza ca lacomia este un pacat de moarte, fiindca se opune în mod direct virtutii înfrânarii sau cumpatarii. Am citit o frumoasa predica în care se arata ca lacomia este izvorul tuturor rautatilor, din cauza careia piere dragostea frateasca dintre oameni, pamântul se umple de hoti si ucigasi, marile de pirati, societatea de calomniatori si tradatori, familiile se dezbina. Ni se aminteste ca Isus Hristos nu a osândit câstigarea de bunuri materiale,ci a avut în vedere lipsa de deschidere a sufletului bogatului fata de nevoile si necazurile celor din jur, pacatul egoismului, pacatul lacomiei si „nebunia de a crede ca omul poate aduna pentru multi ani, uitând cât e de scurta si de nesigura este viata omeneasca. Viata pamânteasca îsi are trebuintele ei firesti – hrana, îmbracaminte, casa etc. -, fara de care ea nu poate exista. E firesc, e o datorie sa le cauti, sa muncesti si sa le aduni, dar a lega toata viata numai de acestea, a nu te gândi la sufletul si la trebuintele lui, a nu te gândi la momentul despartirii de ele, iata cu adevarat nebunia vietii.”

De ce bogatul din Evanghelie este numit nebun? Nu pentru ca avea avere, ci pentru ca o idolatriza si i se închina ei si nu se gândea a darui, a ajuta. Lacomia fara de sfiala poate orbi omul si poate provoca mult rau si durere celor multi din jurul sau, dar mai poate provoca si cumplita razbunare…

Închei aceste rânduri cu câteva versuri dintr-o poezie a poetului român Alexandru Vlahuta (n.1857): „… Stoarceti, stoarceti maduva din tara!/ Nu va pese! Striviti totul! Cugetati ca poate mâini/ O sa pierdeti cârma tarii s-or sa vina alti stapâni./ Deci, pârjol si jaf! Opinca, hoitul sa ramâna os/ Ca sa nu mai aiba altii, dupa voi, nimic de ros. […] Asta-i lectia pe care o lasati posteritatii!/ Ah, cumplit v-ati râs de lege si de cumpana dreptatii,/ Si de oameni, si de tara, si de tot ce-i sfânt pe lume!”

Vavila Popovici – Carolina de Nord

În vizita la biserica Agape din Phoenix, Arizona

On By nelursIn Romania, USALeave a comment

Duminica  din 23 octombrie 2011 am participat alaturi de alti prieteni, pentru prima data, la serviciile Bisericii Agapé: http://www.agapearizona.com/agape/ (pastor Petrica Lascau). O biserica aparuta recent în constelatia bisericilor evanghelice din Phoenix, AZ. Ma pregatisem mai de mult, în sensul ca citisem cu atentie asa numita „platforma program” a noii biserici, prezentata pe blogul PASI SPRE LUMINA:   http://lascaupetru.wordpress.com/

Am remarcat câteva aspecte privind „Viziunea noastra”, deci a Bisericii Agapé:

Biserica Agapé doreste sa creeze un climat prietenos tinerei generatii care trebuie sa-si gaseasca locul si rolul în biserica; sa dezvolte un nou sistem de conducere inspirat din Noul Testament care sa elimine toate elementele mostenite din modelul comunist împrumutat din biserica originara din RO; un nou mod de închinare în care focusul sa fie pe participarea întregii biserici, eliminând modelul „vino si vezi” care transforma biserica în artisti si spectatori; dezvoltarea unei atitudini de slujire care sa elimine mentalitatea de consumator al participantului, atitudine care sa produca slujitori ai Împaratiei.

Într-adevar, câteva obiective inedite, dupa unii chiar oarecum îndraznete, dar în acelasi timp interesante – si de ce nu si captivante -, în sensul întelegerii necesitatii unei schimbari în anumite conceptii din comunitatile noastre…

Documentat cu aceste considerente, am pasit oarecum sfios, dar si dornic de a percepe cel putin într-o oarecare masura, atmosfera. Surpriza a fost neasteptata! Un optimism relevant pe fundalul unei atmosfere calde, de degajare a bucuriei, de încredere si ospitalitate, care instantaneu amintea de Faptele Apostolilor, cap. 2: „Toti împreuna erau nelipsiti de la Templu; ei laudau pe Dumnezeu si erau placuti înaintea întregului norod. Si Domnul adauga în fiecare zi la numarul lor pe cei ce erau mântuiti.” Zâmbetul afisat pe fetele celor de acolo (peste 150), trada involuntar dar cu certitudine, expresia unei trairi launtrice, a bucuriei, a încrederii si dragostei, caracteristice adevaratilor închinatori!

Acum, a doua zi, reflectând la cele vazute si traite la Agapé, îmi amintesc de o scurta relatare, dar plina de învataminte, a fratelui nostru R. Wurmbrand: „Dragostea lui Dumnezeu a fost turnata în inimile noastre.” (Romani 5:5)

Odata, pe când Isus mergea pe strazile Nazaretului, ­glasuieste o poveste musulmana – multimea îl acoperi cu ocari. El îsi continua linistit drumul, rugându-se cu voce tare pentru cei ce-l batjocoreau. Cineva îl întreba cum putea fi atât de senin. Iar El raspunse: ,,Am dat singurul lucru pe care-l aveam în punga mea – seninatatea!”.

Spargi o sticla plina cu lapte. Nici o picatura de otet nu va curge din ea, pentru ca nu continuse otet. Cum pot cuvinte de ura si de razbunare sa curga din inima unui crestin? Crestinul nu are de ales între mai multe posibilitati. El nu împlineste porunca dragostei pentru ca Hristos i-a poruncit astfel. Daca ar vrea sa urasca, n-ar sti cum s-o faca, deoarece Dumnezeu i-a înnoit inima. El are numai dragoste.

 

Radu Oprea

Phoenix, Arizona

 

Pelerinaj la Sfantul Dumitru

On By nelursIn ArticolLeave a comment

       Jianu Liviu – Florian

Bunule Sfant, au lesinat pe strada
Multi muritori, la coada, sa te vada –
Slabi, zgribuliti de frig, sa-ti multumeasca
Ca suferinta lor, e omeneasca  –

Bunule Sfant, noi nu vom sti nicicand,
De cand asteapta ei, si pana cand –
De unde vin, unde se duc,  cu randul,
Sarutul milei tale, asteptandu-l –

Bunule Sfant, prea plini de tine, iata,
Pe cand ingenuncheati, ti se arata –
Ca fumul din  catuia ta frumoasa,
Ei te conduc, , inmiresmati,  acasa…

26 octombrie 2011
 

Pentru tine

On By nelursIn poetryLeave a comment

Pentru tine furam stralucirea din stele,

sa pot da luciri vesnice

privirilor tale indragostite.

Pentru tine furam raze din soare

sa-ti incalzesc trupul,

sa-l invelesc in cuvinte de aur.

Pentru tine inventam un ceas

sa bata doar secundele bucuriilor noastre.

Gandurile inaltatoare ne erau,

sufletele in bratele iubirii se leganau…

Cat de departe pe atunci,

erau incercarile mortii!

 

Vavila POPOVICI, Raleigh

Din volumul Poemele iubirii (2011)

 

DE VORBA CU DELIA FLOREA, SPECIALIST ÎN BIBLIOTECONOMIE, DESPRE PASIUNEA PENTRU CARTE

On By nelursIn InterviewLeave a comment

de Octavian CURPAS, Phoenix, Arizona

Delia Florea provine dintr-o familie cu serioase si multiple preocupari artistice, de aceea, decizia ei de a studia pictura a venit ca un lucru firesc, normal. În prezent, Delia Florea este studenta la Facultatea de Arte plastice si decorative, în orasul natal, Baia Mare si în paralel cu scoala, lucreaza la Biblioteca Judeteana „Petre Dulfu”, din aceeasi urbe. Delia Florea este de asemenea, licentiata a Facultatii de Litere, specializarea Teologie Ortodoxa – Asistenta sociala, din Baia Mare si are un masterat în Etnologie si antropologie sociala. Delia Florea s-a nascut pe 9 mai 1965.

„Întreaga viata este o provocare.”

– Cum si când ai ajuns sa lucrezi la Biblioteca Judeteana “Petre Dulfu”?

– Am început sa lucrez în cadrul acestei institutii din 2003, ca urmare a faptului ca îndragesc nespus de mult oamenii si cartile.

– În ce consta activitatea ta la aceasta biblioteca?

– De sase ani, activez ca bibliotecar în cadrul sectiei Împrumut carti pentru adulti.

– Ai terminat Asistenta Sociala în cadrul Facultatii de Teologie Ortodoxa. Cum te ajuta ceea ce ai învatat în facultate în munca ta cu publicul ?

– Specializarea în care m-am calificat ma ajuta foarte mult în munca mea cu utilizatorii. În timpul studentiei, frecventam foarte des biblioteca, deoarece trebuia sa-mi pregatesc examenele si lucrarile de seminar. Într-o oarecare masura, datorita acestui fapt, si nu numai, pentru ca un bibliotecar trebuie sa citeasca permanent si sa fie la zi cu noutatile, pot sa le recomand celor ce sunt interesati de domeniile pe care le-am studiat, cele mai bune lucrari. Sunt multi cititori care au nevoie de îndrumarea si recomandarea bibliotecarului. Unii dintre acestia sufera din cauza lipsei de comunicare si cauta modalitati de a înlatura acest neajuns.

– Biblioteca Judeteana “Petre Dulfu” editeaza revista “Bibliotheca septentrionalis”. Numeste-te câteva din contributiile tale la aceasta publicatie.

– „Calatorie pe tarâmul biblioterapiei”, „O lectie de bunatate”, „Poezia religioasa a lui Petre Dulfu”, „Sa râdeti si atunci când eu nu voi mai fi!”, s.a.

– Vorbind la modul practic, în ce masura vezi ca pe o provocare profesia ta actuala?

– Bibliotecarul trebuie sa stie sa atraga publicul, mai ales acum, când Internetul e la îndemâna oricui, iar oamenii sunt tentati sa renunte la citit.

– Ai ales arta tot ca pe o provocare ?

– Da, bineînteles. Întreaga viata este o provocare. Mereu dam examene care necesita „raspuns bun” la Judecata finala. Se pare însa, ca cea mai grea arta este arta de a ne duce crucea!

– Cum a început pasiunea ta pentru arta?

– Un rol important în stimularea acestei pasiuni l-au jucat semenii pe care i-am întâlnit, mediul în care mi-am format personalitatea, accesul neîngradit la carti, albume, expozitii, etc.

 “Ca papusar, am beneficiat din plin de admiratia micutilor spectatori.”

– Ai lucrat si ca artist papusar (amator). Ce te-a atras la teatrul de papusi?

– Da, timp de trei ani, am lucrat ca actor papusar în cadrul sectiei Papusi a Teatrului Dramatic Baia Mare. Astfel, am avut acces la o „lume noua”. Celebrul sculptor român, Constantin Brâncusi, spunea : „Când nu mai suntem copii, am murit demult”. Eram (si poate mai sunt) un copil mare, care dorea sa (se) joace în continuare.

– Ai vrea sa ne prezinti câte ceva din culisele unui spectacol de teatru de papusi?

– Pentru a realiza un spectacol, se lucreaza intens în spatele paravanului. Este foarte importanta relatia cu cei din echipa care sunt în acelasi timp, si partenerii de scena.

– Din distributia caror spectacole ai facut parte?

– Am jucat în Cenusareasa, care a luat locul I la Budapesta în anul 1992, în Cocoselul neascultator, unde am detinut rolul principal, în Elefantelul curios, în Capra cu trei iezi, în

Galosul fermecat, Locomotivioara lenesa, s.a.

– Tot la teatru ai deprins si arta confectionarii papusilor. Ne poti prezenta pe scurt, procesul în urma caruia “se naste” o papusa?

– Citesc cu atentie textul piesei si stabilesc rolul destinat personajului-papusa. Fac o schita în care încerc sa surprind expresivitatea acesteia, apoi caut materiale adecvate pentru confectionare.

– Îti mai amintesti care a fost prima papusa creata de tine?

– Baby-doll, o papusa copil.

– Care era cea mai mare rasplata în munca de papusar? Dar în cea de bibliotecar?

– Ca papusar, am beneficiat din plin de admiratia micutilor spectatori, care în pauza sau dupa terminarea reprezentatiei, doreau sa-i cunoasca pe cei ce însufletesc personajele. În meseria de bibliotecar am satisfactii atunci când pot ajuta cititorii dezorientati si-i vad plecând de la biblioteca cu zâmbetul pe buze.

Atunci când expui pentru a aduce bucurie celorlalti

– În prezent, studiezi artele plastice, sectia pictura. Cum reusesti sa îmbini munca si scoala?

– Nu e usor, deoarece ambele activitati sunt destul de solicitante. Însa gasesc multa întelegere la cei din jurul meu, ceea ce îmi da imboldul de a merge mai departe.

– Intentionezi sa faci cariera în arta?

– Nu mi-am propus acest lucru. Muncesc din placere, pentru a expune, si poate, pentru a aduce bucurie celorlalti.

– Cât din elementele deprinse pe când erai artist papusar le regasesti în studiul picturii? Unde se întrepatrund si unde se despart cele doua?

– În general, artele sunt înrudite între ele pentru ca necesita creativitate, daruire, înzestrare nativa, dar si multa, multa munca. O diferenta majora dintre cele doua ar fi faptul ca papusaria necesita o colectivitate, pe când pictura nu include neaparat acest factor; iar ca apropiere a lor, as mentiona scenografia.

– Ce cursuri îti plac cel mai mult si de ce?

– Istoria artei, Cromatologia, Estetica, Studiul culorii, Pedagogia artei. Consider ca acestea îmi sunt utile la autocunoastere si la cunoasterea altora.

– Te rugam sa numesti câteva din expozitiile la care ai participat cu lucrari.

– De obicei, particip de doua ori pe an cu lucrari, la Salonul de primavara si la Salonul de toamna, unde expun alaturi de alti colegi, membri ai Asociatiei artistilor amatori din Baia Mare, si la expozitiile organizate în cadrul facultatii, la finalul fiecarui semestru.

– Ce încerci sa exprimi prin lucrarile tale?

– Deoarece Dumnezeu este IUBIRE, prin lucrarile mele as dori sa-mi exprim iubirea fata de Tatal ceresc, dar si fata de creaturileSale.

– În ce doresti sa te specializezi dupa absolvirea facultatii, arta comerciala, istoria artei, etc. si de ce?

– Nu am luat o decizie în acest sens, pentru ca peste doi ani, când voi absolvi aceasta facultate, se vor schimba multe lucruri.

“Timpul separa valoarea de non-valoare.”

– Cine sunt pictorii tai preferati?

– Îi admir în mod deosebit, pe Arsenie Boca, Monet, Degas, Aurel Dan.

– Cine sunt artistii plastici cu care ti-ar place sa lucrezi, daca ti s-ar oferi aceasta sansa?

– Rodica Tartan si Aurel Dan.

– Ce recomandare ai dori sa le faci celor care intentioneaza sa urmeze artele plastice?

– Sa fie curajosi si sa nu se lase doborâti de piedicile care, cu siguranta, le vor iesi în cale.

– Care sunt factorii de care crezi ca ar trebui sa tina cont un viitor student la arte plastice, atunci când opteaza pentru aceasta facultate?

– În primul rând, sa aiba o motivatie puternica si disponibilitate de a face sacrificii, deoarece materialele si modelele costa destul de mult.

– Crezi ca este important sa fii în primul rând, pasionat de arta, pentru a deveni un student si apoi, un profesionist bun?

– Bineînteles. Fara pasiune si daruire nu se poate realiza nimic.

– Care consideri ca e cea mai mare realizare a ta de pâna acum?

– În tot ceea ce am întreprins am pus suflet. N-as putea spune care este cea mai mare realizare, timpul va decide. El este cel care separa valoarea de non-valoare.

– Ce îti propui pentru viitor?

– Sa ma perfectionez cât mai mult în acivitatile pe care le desfasor.

– Cum îti petreci timpul liber?

– Care timp liber!?… În putinele momente de respiro, prefer linistea si frumusetea naturii.

– Ce hobby-uri ai?

– Numismatica, filatelia, cartofilia, etc. Îmi place sa citesc, sa ascult muzica de buna calitate si sa colectionez îngeri-bibelou.

– Ai un mesaj pentru cititorii nostri?

– Sa nu uite ca avem datoria sfânta de a ne înmulti talantii (talant – talent).Tot ceea ce fac sa fie ca o rugaciune închinata Creatorului suprem si sa aduca BUCURIE celor din jur.

  
 

 

A 16-A SCRISOARE „LA UN PRIETIN”: MÂINILE LUI DÜRER…

On By nelursIn Europe, Romania, WorldLeave a comment

Adrian Botez

Iata ce povestire, cu adânc si zguduitor tâlc, îmi trimite, tocmai de la „capatul lumii”, din Australia, fratele meu Întru Duh de Românie, domnul IOAN MICLAU „GEPIANUL” (Cetatean de Onoare al comunei GEPIU, judetul Bihor!…”cu Parohia bisericii, apartinând Eparhiei Ortodoxe Române, din municipiul Oradea”) si român de o prospetime absolut miraculoasa! – …o povestire pe care, cândva, o stiusem si eu… – … dar, ca tot românul de azi, nauc si uituc, o zvârlisem la…”rufe vechi”, undeva, în tenebrele creierului, sufocat de monstruozitatile demonice ale contemporaneitatii…:

„În secolul al XV-lea , într-un oras micut locuia o familie care avea 18 copii. 18! Pentru a-si întretine familia, tatal , bijutier de profesie, era nevoit sa lucreze chiar si 18 ore pe zi, pentru a le oferi mâncare. În plus, se mai ocupa si cu orice altceva gasea de lucru, prin vecinatate.

       În ciuda conditiei lor nevoiase, doi dintre copiii familiei, cei mai mari, voiau sa-si urmeze visul lor, acela de a-si valorifica talentul pentru desen. Ei erau constienti de faptul ca tatal lor nu-si permitea sa-i trimita sa studieze la Academia de la Nürenberg.

       Dupa lungi discutii, noaptea, în patul lor aglomerat, cei doi au stabilit un pact. Vor da cu banul – iar cel care va pierde va munci la mina si va câstiga bani pentru a-l sustine pe celalalt, sa studieze la Academie. Apoi, dupa ce fratele care va câstiga va termina Academia, dupa 4 ani, îl va sustine pe celalalt, sa-si completeze studiile, fie prin vânzarea operelor sale, fie muncind, de asemenea, la mina.

       Apoi, într-o duminica, dupa slujba de la biserica, au dat cu banul, iar Albrecht Dürer a câstigat si a plecat la Nürenberg. Albert a plecat în minele periculoase si, timp de patru ani, si-a sustinut fratele cu bani. Lucrarile fratelui sau au facut, imediat ,senzatie. Gravurile lui, sculpturile si pânzele cu ulei erau mai bune decât ale multor  profesori, iar atunci când a absolvit, ajunsese sa câstige sume importante. Când s-a întors în satul sau, familia a dat o cina, pentru a-i sarbatori triumfala întoarcere acasa. Dupa o masa lunga si memorabila, din care n-au lipsit muzica si râsul, Albrecht s-a ridicat din capul mesei, pentru a tine un toast, pentru cel mai iubit dintre fratii sai, pentru anii de sacrificiu pe care i-a îndurat, pentru ca el sa-si îndeplineasca visul. Si cuvintele de încheiere au fost: “SI ACUM, ALBERT, CEL MAI BINECUVÂNTAT FRATE AL MEU, ACUM E RÂNDUL TAU. ACUM TE POTI DUCE LA NÜRENBERG SA-TI URMEZI VISUL SI EU VOI AVEA GRIJA DE TINE” .

       Toate capetele s-au întors cu nerabdare spre celalalt capat al mesei, unde statea Albert. Lacrimile îi curgeau pe fata palida, iar capul plecat si-l misca dintr-o parte în alta, în timp ce repeta în continuu: “Nu, nu, nu…!”

       În final, Albert s-a ridicat si si-a sters lacrimile de pe obraji si a privit spre figurile care îi erau dragi. Apoi , tinându-si mâinile aproape de obrazul drept, a spus blând: “Nu , frate, nu pot sa merg la Nürenberg. Este prea târziu pentru mine. Uite, uite ce au facut cei 4 ani de munca în mina mâinilor mele. Oasele de la fiecare deget au fost strivite cel putin o data, iar în ultimul timp sufar de artrita, care mi-a afectat atat de rau mâna dreapta, încât nu pot nici macar sa tin paharul, pentru a toasta cu tine… – cu atât mai mult sa fac linii delicate pe pânza, cu pensula sau creionul. Nu frate, penrtu mine e prea târziu…. ! »

       Mai mult de 450 ani au trecut. Pâna acum, sute de capodopere ale lui Albrecht Dürer ( portrete, schite , desene în carbune, gravuri etc.) sunt expuse în orice muzeu mare din lume. Cel mai ciudat lucru este ca tie îti e familiara doar una singura, a carei reproducere o poti avea acasa, sau la birou. 

       Într-o zi, pentru a-i aduce un omagiu lui Albert pentru tot sacrificiul sau, Albrecht Dürer i-a pictat fratelui sau mâinile muncite, cu palmele si degetele subtiri îndreptate spre cer.

        Si-a denumit opera simplu « Mâini », dar lumea întreaga si-a deschis imediat inimile spre capodopera sa si a redenumit tributul iubirii, MAINII celei în rugaciune .

       Data viitoare, când vezi o copie a acestei creatii emotionante, mai priveste o odata. Da-i voie sa-ti aminteasca, daca mai aveai nevoie, ca nimeni, nimeni nu reuseste singur » – www.bistritanews.ro

…Fireste ca, cutremurat, pâna în miezul sufletului, de tâlcurile povestirii si rosturile picturii lui Albrecht D?rer, i-am si scris, pe data, fratelui meu întru Duh de Românie si prietenului meu cel nedesprins, nicio clipa, din gândurile mele:

Preadragule mie, prieten si frate întru Românie, domnule IOAN MICLAU “GEPIANUL”-

  • …Cât de zguduitor de pilduitoare este povestirea despre “MÂINILE” fratelui lui Albrecht Dürer! Multumesc, din strafundul sufletului meu, pentru aceasta binefacatoare trimitere, care mi-a trezit, din “somnul cel de moarte”, amintirile!
    …Da, vedeti? Daca românii din România ar întelege (nu ma refer la fauna reptiliana a politicienilor de doi bani gramada, ci la oamenii simpli, ca mine, ca milioane…!) tâlcul povestirii “MÂINILOR” (si-ar si afla de existenta povestirii acesteia, si chiar i-ar interesa povestirea… nu ca “divertisment” usuratico-lacrimogen, ci ca AVERTISMENT, pentru vietile si destinul lor si al Neamului lor! – …ati vazut, din articolul “In memoriam OWS“, ca a început, pe mult prea multi, sa nu-i mai intereseze nici macar de …Dumnezeu!)  – …daca ar pricepe ca NIMIC NU SE FACE SPRE BINE, ÎN FATA LUI DUMNEZEU, DECÂT CA JERTFA PENTRU FRATELE/SEMENUL TAU…!!! – atunci, România s-ar scutura de toate jiganiile si gadinile si demonii-vampiri, care îi prapadesc, de tot, vlaga ei sfânta – si…ar fi SALVATA, MÂNTUITA!!!
    …Dar, câta vreme românii, în tragica majoritate, uita de Dumnezeu si de semenul/fratele lor, si trag, fiecare, în alta parte (unul “hais” si altul “cea”), si (ORBI SI TURBATI DE IGNORANTA ORI CHIAR DE PROSTIE FARA LEAC!), îsi scuipa, îsi batjocoresc si îsi ucid, cu pietre, valorile autentice, singura zestre de Duh, care poate fi oferita si transmisa, ca leac a toate durerile Duhului/”panaceum universalis”…fiilor si nepotilor (pentru ca România nu e a noastra, “ci a urmasilor nostri si a urmasilor urmasilor nostri, în vecii vecilor”, pâna la Judecata de Apoi a Judecatorului-HRISTOS!) – …câta vreme, deci, ei nu stiu SI NU VOR SA STIE ce-i aceea jertfa întru Hristos MÂNTUITORUL/Fratele nostru mai MARE (cum a fost genialul pictor Albrecht, pentru fratele sau, minerul Albert, care si-a zdrobit degetele proprii, acolo, în subpamântul trudei infernale… – pentru ca Germania si Lumea Întreaga sa aiba parte de Miracolul Paradisiac al MÂNTUIRII PRIN ZUGRAVEALA CEA GENIALA, CUTREMURATOARE TOCMAI PRIN GENIU! – DECI, ETERNA!; dar ceea ce cutremura, în povestire, este tocmai DE TOT TAINICA/PERFECT DISCRETA SI DESAVÂRSIT SMERITA JERTFA, NUMAI DE HRISTOS-DUMNEZEU STIUTA SI CÂNTARITA, CU DREPT CÂNTAR; pentru ca NU VOM AFLA NICIODATA DACA NU CUMVA TOCMAI JERFIT-MINERUL ALBERT AVEA CHIAR MAI MULT GENIU CREATOR, DEMIURGIC, DECÂT FRATELE CEL “REALIZAT”/VADIT ÎNTRU GENIU, PRIN JERTFA UMILA, DEPLINA SI DESAVÂRSIT FRATEASCA, A LUI ALBERT… – …ADICA, DECÂT “PICTORUL DE DICTIONAR SI CELEBRITATE”, ALBRECHT!!! – …ALBRECHT va fi mântuit de Hristos doar pentru ca a înteles, cu durere si sângerare în suflet, jertfa fratelui Albert, si pentru acel tablou al RECUNOASTERII/RECUNOSTINTEI PENTRU JERTFA FRATELUI, CATRE SINE SI CATRE HRISTOSUL IUBIRII CELEI FARA VREO SOVAIALA, ÎNDOIALA ORI PRECUPETIRE: “MÂINI”!!!: aceasta a fost Vointa Sfânta a Lui Hristos-Dumnezeu… – …dar jertfa umila si de tot smerita/discreta va fi indicibil mai stralucit rasplatita, acolo, în Ceruri, decât „geniul cel vadit pe Pamânt”! – …dar câti, oare, dintre oamenii de azi, ca si dintre cei de ieri, au crezut si vor crede si vor fi convinsi, ASUPRA ACESTUI ELEMENTAR ADEVAR HRISTIC?!) – ….slaba nadejde sa ne auda si chiar sa ne si asculte cineva, cu ureche vie si “chitita” – vorba, povestirile si avertismentele fraterne! În niciun caz, NU prea multa lume…! – …doar câteva zeci ori sute (poate, în cel mai fericit caz – mii…!) de oameni, înca treji (care, deci, nici nu aveau nevoie, din partea noastra, decât de o confirmare a propriilor gânduri si simtiri si presentimente! – …sau, cel mult, de-un impuls spiritual catre faptuire/în-faptuire energica, de acel “primo movens”!), înca ne-descântati si în-cântati (întru moartea Duhului!), de catre demonii lumii acesteia tot mai mlastinoase!!!
    …Spunem, si noi, strigam, si noi (cât ne-or mai tine bojocii…!) – pentru ca aceasta este Misiunea Sisifica, pe care am primit-o, deodata cu Harul (mai mic ori mai mare…!), de la Dumnezeu…
    Dar, cum zicea Minulescu volumului sau de “romante” – ele, strigatele acestea de avertisment – ramân, deocamdata, doar sperante (nadejdi întru Lucrarea Lui HRISTOS, Lucrare înfaptuita de El pe deasupra si pe dedesubtul oricarei furnicesco-microscopice tentative umane…ba si TAIND CHIAR PRIN INIMA LUCRURILOR!…de va fi nevoie… – si tare-mi vine sa cred ca NUMAI asa se va mai putea mântui lumea asta!) – …ramân doar…”Romante pentru mai târziu“!
    …Sa nadajduim, din toata inima, ca NU pentru…PREA TÂRZIU!!!
    …Multa sanatate si senin în suflete, întregii familii de vis, ba chiar anuntând, prin Armonia ei desavârsita – RAIUL: IOAN si FLORICA MICLAU, CU TOATE ALE LOR RAMURI, CU TOTI LASTARII LOR CEI LUMINOSI, VIGUROSI, EROICI LUPTATORI, CHIAR DE ACOLO, “DINDEPARTE”, PENTRU NE-PIERDEREA DUHULUI ROMÂNESC, PE PLANETA TERRA !!!

…Doamne,-ajuta-i pe ai Tai, pe cei ramasi buni, din Oastea Ta de Lumina – sa izbândeasca în lupta cu  beznele înfricosate!
Va îmbratiseaza, cu toata pretuirea si cu toata fierbinteala fratiei întru Duh de Românie,

Poporul Meu piere din lipsa de cunostinta

On By nelursIn Bible, Christian PerspectiveLeave a comment

 Invatatura ortodoxa amageste, minte si duce poporul in ratacire

Andrei Ciobanu

Teologii ortodocsi, ca de altfel si cei catolici, ramân de secole la o invatatura  rigida, plina de superstitii si neadevarata, deci falsa, care contravine flagrant Cuvântului Sfânt de pe paginile Sfintei  Scripturi a lui  Dumnezeu!

Propovaduiesc cu precadere “sfânta” lor traditie care cuprind  invataturi omenesti, saracacioase (lumesti, firesti) care tin in continuare poporul in intunerec. Iar oamneii sunt atrasi in valuri-valuri spre ortodoxie, ca si in aceste zile ale sfintilor Andrei si Dimitrie, mai ales de continutul superstitiilor care sunt seva sfintei lor traditii ,  de “moaste” si icoane “facatoare de minuni”, decât de predicarea evangheliei (a vestii bune ca putem fi salvati prin credinta si pocainta). Omul are nevoie de credinta in Dumnezeu si de pocainta, de renuntare si remuscare, vis a vis de  faptele care contravin Cuvantului lui Dumnezeu.

Domnul Isus a declarat cât se poate de clar: “Eu sunt calea si adevarul si viata. Nimeni nu vine la Tatal decvt prin Mine.” (Ioan, 14:6)

“Si viata vesnica este aceasta: sa Te cunoasca pe Tine, singurul Dumnezeu adevarat, si pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu.” (Ioan, 17:3)

Sub unul din titlurile pompoase ale vremilor din urma de care vorbeste Biblia,  in cotidianul Gândul,  Ziar pe care il apreciez si-l citesc in mod sistematic pentru a fi la “zi” cu informatiile, citim in  25.X.2011 si urmatoarele:

Cum au ajuns MOASTELE SFÂNTULUI ANDREI în România. Biserica Ortodoxa, demonstratie de forta fara precedent, gasim informatii sumare ale momentului, vezi Doamne, istoric:

“Sute de credinciosi au asteptat luni dimineata sa vada cu ochii lor moastele Sfâtului Apostol Andrei, venite tocmai din Grecia si aduse cu avionul de o delegatie elena, condusa de Înaltpreasfintitul Parinte Mitropolit Hrisostom de Patras.

[pullquote]

 Poporul Meu piere din lipsa de cunostinta. Fiindca ai lepadat cunostinta, si Eu te voi lepada si nu-Mi vei mai fi preot. Fiindca ai uitat Legea Dumnezeului tau, voi uita si Eu pe copiii tai!

Osea, 4:6

[/pullquote]

Tot sute au fost si preotii veniti de la parohiile din Bucuresti si Ilfov sa faca parte din procesiunea Sfintelor Moaste ale Sfântului Apostol Andrei si ale icoanei Maicii Domnului – Prodromita de la Muntele Athos. Aceasta a fost condusa de capul BOR, Prea Ferictul Daniel, care a sosit în Dealul Arsenalului într-o limuzina de lux, cu numarul B 40 BOR.

Într-un chivot din argint, pe un postament din lemn purtat de patru ierarhi, moastele sfântului care i-a crestinat pe români au ajuns cu o dubita în Dealul Arsenalului, acolo unde se construieste Catedrala Mânturii Neamului.”

Patriarhul Daniel, însotit de membri ai Sinodului BOR, plus alte 700 de fete bisericesti au întâmpinat pretioasele moaste si au înconjurat amplasamentul noii catedrale.”

Lumina Cuvântului biblic:

A. Combaterea ereziilor

  1. E cât se poate de probabil ca, acele “ramasite” care se afla in acel chivot de argint sa n-aiba nici o legatura cu adevaratele “ramasite” ale apostolului Andrei care la aceasta vreme au ajuns “oale si ulcele”;

  1. Vorbind ipotetic, chiar daca ar fi precum se “crede” de catre popor, ca sunt “ramasite” din trupul sf. Andrei, nu au nici o relevanta in ochii lui Dumnezeu, care a dat o cu totul alta invatatura: “În sudoarea fetei tale sa-ti manânci pâinea, pâna te vei întoarce în pamânt, caci din el ai fost luat; caci tarâna esti si în tarâna te vei întoarce.” (Geneza, 3:19) “Altul moare, cu amaraciunea în suflet, fara sa se fi bucurat de vreo fericire, si amândoi adorm în tarâna, amândoi sunt mâncati de viermi.” (Iov, 21:25-26)

  1. Corpul celui mort (in trup; care va invia pentru Judecata de apoi) va ajunge, dupa credinta sa, falsa sau autentica, fie in Iad, fie in Rai.

  1. “Dar adu-ti aminte de Facatorul tau în zilele tineretii tale, pâna nu vin zilele cele rele si pâna nu se apropie anii când vei zice: „Nu gasesc nicio placere în ei”; (…) pâna nu se întoarce tarâna în pamânt, cum a fost, si pâna nu se întoarce duhul la Dumnezeu, care l-a dat. (…) Sa ascultam, dar, încheierea tuturor învataturilor: Teme-te de Dumnezeu si pazeste poruncile Lui. Aceasta este datoria oricarui om. Caci Dumnezeu va aduce orice fapta la judecata, si judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rau.” (Eclesiastul, 12:1;7; 12-13)

B. Afirmarea Cuvântului lui Dumnezeu

In Evanghelia dupa Luca (15.7) vedem ca Domnul Isus spune ce anume trebuie sa produca bucurie omului (si nu asa zisele “moaste”):

“Tot asa, va spun ca va fi mai multa bucurie în cer pentru un singur pacatos care se pocaieste, decât pentru nouazeci si noua de oameni neprihaniti care n-au nevoie de pocainta.”

Iar apostolul Pavel le scrie celor din Filipi:

Încolo, fratii mei, bucurati-va în Domnul. Mie nu-mi este greu sa va scriu mereu aceleasi lucruri, iar voua va este de folos.(Epistola catre Filipeni, 3.1)

“Bucurati-va totdeauna în Domnul! Iarasi zic: Bucurati-va! “ (Filipeni, 4:4)

C. Nu putem lupta impotriva adevarului

Dar, daca aveti în inima voastra pizma amara si un duh de cearta, sa nu va laudati si sa nu mintiti împotriva adevarului. (Iacov, 3.14)

Caci n-avem nicio putere împotriva adevarului, ci pentru adevar. (2 Corinteni, 13.8)

D. Sfanta Traditie a apostolilor (Faptele apostolilor)

“Drept raspuns, Petru si Ioan le-au zis: „Judecati voi singuri daca este drept înaintea lui Dumnezeu sa ascultam mai mult de voi decât de Dumnezeu; (…) Petru si apostolii ceilalti, drept raspuns, i-au zis: „Trebuie sa ascultam mai mult de Dumnezeu decât de oameni!” (Fapte, 4:19; 5:29)

Ratiunea de a fi a românului cu doua patrii – marturie de optimism si încredere în talentul înnascut de supravietuire

On By nelursIn EssaysLeave a comment

EXILUL ROMÂNESC LA MIJLOC DE SECOL XX
Un alt fel de “pasoptisti” români în Franta, Canada si Statele Unite
autor, OCTAVIAN CURPAS

Arareori am parcurs cu asemenea usurinta aproape trei sute de pagini dense si pline de neprevazut. Impresionantul volum de informatie, prelucrat cu vadit talent gazetaresc de autorul Octavian Curpas, nu poate trezi decât admiratie si respect. Curiozitatea e oricum gâdilata din start, odata cu citirea titlului, care spulbera orice îndoiala cu privire la dimensiunile respectabile ale acestui proiect ambitios.
Nimic din toate acestea nu ar fi fost posibil fara aportul domnului Dumitru Sinu – Mitica –, exponent al unei generatii întregi de români care au parasit România la mijlocul secolului trecut. Gratie notitelor sale si memoriei prodigioase exista de pe acum acest adevarat „catalog de români destoinici” care se citeste cu sufletul la gura. Responsabil pentru stilul jurnalistic antrenant, inconfundabil, Octavian Curpas pune accentele la locul potrivit si ne transpune într-o lume pestrita, populata de personaje din cele mai interesante. Amanuntele biografice din viata numerosilor români emigranti pomeniti aici sunt intercalate cu anecdote din vietile lor, totul relatat în fraze clare si curate, în eficientul stil specific reporterilor de calitate. „Portionata” în capitole scurte, purtând titluri cu impact maxim, informatia se succede în cascade care creeaza dependenta, îndemnând la citirea mai departe: un text fluid.
Desi sesizam ades tragismul unor situatii fara iesire, atotprezentul umor relativizeaza impactul, punctând cu sare si piper si descretind fruntile. Întregul volum e o marturie de optimism si încredere în talentul înnascut de supravietuire al inimosilor protagonisti. Nu-i de mirare ca un irlandez din anturaj declara la un moment dat ca: „Daca ar fi sa ma mai nasc o data, m-as naste român!” Dintre toti, admiratia deosebita o merita Mitica Sinu, cel care „avea si tupeu, dar mai mult decât atât, stia când, cum si unde sa se foloseasca de el”. Învatatura de baza pe care ne-o lasa mostenire, dupa o viata plina de lectii interesante este aceea ca „Pe toate nu poti sa le ai, ca n-ai unde le pune!”
Treizeci de capitole se succed ca un adevarat tablou al puternicului exod de refugiati spre Occident înregistrat în anul 1948, acest adevarat pasoptism al secolului XX. Nu doar experienta personala, ci si imensul volum de informatii adunate din carti dau greutate celor relatate. Octogenarul Mitica Sinu iubeste atât de mult cartile încât pâna si sotia lui e descumpanita, pentru ca aprindea lumina de 30 de ori pe noapte si citea cam sapte ore pe zi. Lucru care nu stirbeste cu nimic dragostea si devotamentul de care da dovada canadianca Nicole Sinu, „cea mai românca dintre canadience”, o femeie de exceptie.
Pâna si hotelului pe care îl poseda în Phoenix, Arizona i-au ales un nume cu tâlc: CORONADO; citit de la coada la cap suna pe româneste tonic: O DA NOROC! Dar norocul e doar o parte din darurile care i-au fost propice lui Dumitru Sinu în viata.
Fidel motto-ului corectitudinii si acuratetei desavârsite, ramânând nepartinitor, autorul Octavian Curpas lasa totusi sa transpara printre rânduri afectiunea si admiratia pe care i-o poarta prietenului drag de pe acum. Poate cele mai miscatoare pasaje în acest sens sunt cele dedicate satului si meleagurilor natale din preajma Sebesului de Sus. „Locurile de la poalele Moasei n-ar fi fost însa atât de frumoase fara însufletirea pe care le-o dadea o comunitate de oameni cinstiti si harnici si care au învatat de la strabunii lor ca omenia, munca, respectul fata de sine si fata de ceilalti sunt caracteristicile ce stau la baza caracterului unui om adevarat.” Rapusi de dor, unii chiar s-au întors înapoi din exil. Declaratia plina de patos a unuia dintre ei este mai elocventa decât orice demonstratie stiintifica: „Când te apuca dorul de vatrar, de troaca în care framânta mama pâinea si de scârtâitul fântânii nu mai rezisti si-atunci te întorci acasa”.
Dupa cum remarca autorul, trecutul reprezinta pentru fiecare emigrant tineretea, o Românie pe care si-a construit-o în suflet – putin utopica, putin idilica… specifica oamenilor cu doua patrii. „Cu toate acestea, am remarcat la nea Mitica o imagine realista asupra României zilelor noastre”, spune Octavian Curpas.
Revenit într-o vizita în România în anul 2001, octogenarul Mitica Sinu remarca lucid: „…Erau toti straini, si eu eram strain pentru ei. Nu mai era nici România ce-a fost odata…”
Si exact aici, în fraza care încheie cartea, se afla miezul si ratiunea de a fi a acestei antrenante aventuri literare: nevoia de a completa o lacuna istorica în sensul continuitatii memoriei noastre de neam. O placuta lectura!

Gabriela Calutiu- Sonnenberg, Spania, Octombrie 2011

 

"Sfintele" tradiții – o amăgire și rătăcire spirituală

On By nelursIn Biblia, Credinta, Educatie, Incurajare, Natura UmanaLeave a comment

 Poporul Meu piere din lipsă de cunoştinţă. Fiindcă ai lepădat cunoştinţa, şi Eu te voi lepăda şi nu-Mi vei mai fi preot. Fiindcă ai uitat Legea Dumnezeului tău, voi uita şi Eu pe copiii tăi!(Osea, 4:6)

Andrei Ciobanu

Teologii ortodocsi, ca de altfel si cei catolici, ramân de secole la învățătura lor tradițională care adesea contravine flagrant Cuvântului Sfânt lasat în Scriptură de către Dumnezeu!

Propovaduiesc“sfânta” lor traditie,  de învățături omenesti, sărăcăcioase Continue reading “"Sfintele" tradiții – o amăgire și rătăcire spirituală” →

Cum te simti de esti pe lume Rege

On By nelursIn poetryLeave a comment
CUM TE SIMTI, de esti, pe lume, Rege?

                   de Jianu Liviu – Florian

 

Cum te simti, de esti, pe lume, Rege,

Cand,  pe cruce, Regele de drept,

Doar pacate are a alege,

Din suisul lumii intelept?

 

Cum te simti, in piept, cu decoratii,

Cand acelasi Rege, prins in cui,

Are sufletul de dat, la toti damnatii,

Si pacatul numai, e al Lui?

 

Cum te simti, ca Rege, sa-ti lasi tara

Si sa pleci cu bruma de  averi,

Abdicand, sa nu iti lasi povara

Regelui de maine, si de ieri?

 

Cum te simti, sa fii numai bufonul

Langa tronul Regelui din veac ?

Tu, servit, dand toanei tale, tonul –

El, servind pe ultimul sarac –

 

Cum te simti cand spui prea mari cuvinte

Pentru tara ta fara puteri?

Cum te simti cand curtea ta te minte –

Dai putin, si-un Rai de bine, ceri –

 

Cum te simti, s-auzi, chiar, Maiestate,

Rege, ca supusii tai, iti spun,

Cand un singur Rege e in toate,

Dumnezeu Iisus Hristos – cel Bun !

 

Aduceti-va aminte de nevasta lui Lot

On By nelursIn Bible, Christian Perspective, Miracles, TheologyLeave a comment

De ce trebuie sa ne amintim de nevasta lui Lot?

(GENEZA, 19:26 & LUCA, 17:32)

  Ana Tatar-Andras

Stim ca Lot era nepotul lui Avraam, omul credintei,  binecunoscut  drept  “prietenul lui Dumnezeu”. Pentru o vreme acesti oameni insemnati  calatoreau impreuna spre tara in care Dumnezeu promisese lui Avraam ca-l va binecuvanta si-l va face un neam mare, dar si un nume mare.

Ajunsi intr-un anumit loc se pare ca nu mai incapeau impreuna, deoarece  Avraam si Lot  aveau mari bogatii si, in cele din urma,  au fost nevoiti sa se desparta.  Lot a ales toata Câmpia Iordanului care era bine udata in intregime si a mers spre rasarit. Avraam a locuit in tara Canaan, iar Lot a locuit in cetatile din Câmpie unde si-a intins corturile pâna la Sodoma.

In calatoria sa trecatoare pe acest Pamânt, in drumul spre Canaanul Ceresc, Avraam a  zidit in cinstea  Domnului mai multe altare si i s-a inchinat Lui.

Insa nu gasim  nicaieri scris in Scriptura ca Lot ar fi zidit vreun altar Domnului. Poate si din aceasta cauza,  când îngerii Domnului l-au anuntat pe Lot de judecata lui Dumnezeu asupra Sodomei ?i Gomorei si i-a oferit sansa de a-si salva viata, el si  familia sa, iar Lot si-a instiintat ginerii, acestia credeau ca Lot glumeste!

Insa Dumnezeu a hotarât sa distruga Sodoma si Gomora prin foc si puciosa din cauza pacatelor strigatoare la cer ale oamenilor acelor cetati. Dar, din pricina lui Avraam, Dumnezeu a vrut sa-l salveze pe Lot si familia sa. 

Superficiali si fara credinta, ginerii  lui Lot au ramas pe loc in Sodoma!

Unul din ingeri i-a  zis lui Lot: “Scapa-ti viata;  sa nu te uiti inapoi si sa nu te opresti in vreun loc din Câmpie: scapa la munte ca sa nu pieri…“

Nevasta lui Lot a calcat porunca, si-a intors capul sa priveasca inapoi spre lumea lasata in urma si supusa nimicirii prin foc si pucioasa!  Indata a fost transformata intr-un stâlp de sare.

Desi Lot fusese mult timp cu Avraam, crescând in preajma binecuvântarilor lui Dumnezeu,  Lot nu a învatat sa traiasca prin credinta in Dumnezeu, asemeni lui Avraam. Cum se poate sa traiesti asa de mult timp lânga un om al credintei ca si Avraam si sa nu înveti lectia?  Lot se gasea, cum se spune, “… in doua corabii” (ceea ce evident nu se poate). El voia imposibilul: sa aiba parte si de binecuvântarile Domnului, dar  si de “beneficiile” de-a se afla in Sodoma!  Bibila ne dezvaluie faptul ca Lot îsi chinuia sufletul în orasul lui. Nu, Lot nu era deloc fericit in situatia in care se afla, dar se complacea asa.

Ce oameni a pus Dumnezeu în viata ta ca sa înveti cum sa traiesti viata de credinta?

Cauti oameni ca si Avraam, plini de credinta, ca sa le poti urma exemplul?

Ce ai învatat pâna acum din purtarea lor? Te mustra constiinta când te simti confortabil în anumite pacate?

Daca Sodoma si Gomora erau asa de periculoase, oare de ce Lot si familia lui nu s-au mutat departe de intunerecul spiritual in care traiau acei oameni? S-au obisnuit cu pacatul? S-au obisnuit cu lumea din jur si cu obiceiurile lor?

Cum suntem noi? Ne-am obisnuit cu lumea din jurul nostru? Avem si noi “valorile” ei?

Cât este pretuit Cuvântul Domnului de cei din jurul nostru?

Este Cuvântul Domnului important pentru noi sau suntem confortabili cu pacatul si lumea?

Pentru ca Lot zabovea, îngerii au apucat pe Lot, pe nevasta lui si pe cele doua fiice ca sa-i scoata afara din oras înainte de pedeapsa.

Unii oameni sunt atinsi de Domnul si totusi se îndoiesc. Unii oameni sunt atinsi de Domnul dar totusi privesc înapoi. Unii oameni sunt atinsi de Domnul si totusi inima lor este mereu în lume si cu lumea.

Nevasta lui Lot a fost aproape scapata, dar s-a uitat înapoi si s-a prefacut într-un stâlp de sare.

Judecata lui Dumnezeu este dreapta pentru cei ce nu asculta.

Esti aproape de Împaratia lui Dumnezeu?

Esti aproape de mântuire?

Esti sensibil la atingerea lui Dumnezeu?

Vrei sa alegi astazi sa traiesti fara regrete fiind în Împaratia lui Dumnezeu, fiind mântuit, traind viata de credinta asa ca si Avraam?

Sa avem Cuvântul Domnului în inima noastra!

Intunerecul si placerile de-o clipa ale pacatului si lumii, ramâna afara, cu toata “bunastrarea” care o poate oferi!

Domnul sa ne ajute sa nu privim inapoi, ci sa privim inainte, spre  Viata vesnica!

SANDU IONESCU – Un businessman cu scânteie

On By nelursIn MemoriesLeave a comment

“Sandu Ionescu este cel mai prosper om de afaceri din generatia mea – rosteste cu admiratie Dumitru Sinu. Locuieste în Elvetia si este multi milionar. I-a placut sa munceasca si a stiut cum sa se organizeze dupa ce a prins cheag”. Îi priveam mimica în momentul în care a început sa-mi vorbeasca despre Sandu Ionescu si am citit în ochii lui aprecierea pe care o avea fata de omul si businessman-ul Ionescu.
    Nea Mitica l-a cunoscut pe Sandu Ionescu în Iugoslavia. Era din Constanta si nu se codea sa munceasca, era deosebit de harnic. “Îmi amintesc cum în Iugoslavia eram mai multi care încarcam un vagon, printre care si Sandu Ionescu. Vazând lentoarea cu care se misca la munca o seama dintre noi, le-a spus celorlalti, fara sa se sfiasca: Plecati, mai, ca voi numa’ ne încurcati! Ramaseseram doar trei: Sandu Ionescu, Mihai Pop si eu, si noi am încarcat mai departe vagonul.”
    Drumurile lor s-au intersectat dupa aceea în Italia si mai apoi, la Paris. În Franta a urmat cursurile universitare si a absolvit Facultatea de Silvicultura. Universitatea unde îsi facea studiile Ionescu, la Nancy, îi avea la acea vreme ca studenti si pe Eugen Stefanescu si Tiberiu Cunia, alti doi români, intelectuali elitisti cu care nea Mitica a avut o relatie de prietenie deosebita.
    Parisul a fost pentru Sandu Ionescu, la fel ca si pentru alti emigranti români, locul în care a învatat, si spun asta nu numai din punctul de vedere al licentierii lui în silvicultura, ci prin prisma formarii lui ca viitor om de afaceri: mintea-i mergea, harnic era, agilitatea nu-i lipsea, de curaj, nici nu se pune problema ca i-ar fi prisosit, asa ca avea toate prerogativele pentru a deveni un adevarat businessman.
    Rutina dintr-un birou parizian combustibilul unei noi afaceri
    La Paris, Sandu Ionescu avea un loc de munca într-un birou, dar nu în domeniul în care îsi terminase studiile. Munca de birou i se parea fada, nu simtea ca i se potriveste deloc. Într-o buna zi s-a hotarât sa renunte la acest gen de munca si a facut-o într-un mod inedit, care a constituit ulterior piatra de temelie pentru prima lui afacere proprie: a mers la birou îmbracat într-o salopeta, cu o galeata si o perie, hotarât sa spele geamurile cladirii în care era sediul societatii la care lucra.  Când seful lui l-a vazut l-a întrebat mirat: Pai cum te-ai deghizat asa? Dar el chiar nu se deghizase, simtise el ca munca de rutina din birou nu se potriveste cu zelul pe care-l avea, si i-a raspuns ferm si fara nici cea mai mica urma de inhibitie: Nu m-am deghizat, acesta sunt eu! Ieri am fost deghizat, aici la birou. Eu de azi înainte o sa spal geamuri.”
    Cladirea în care lucrase avea sapte etaje. Simtindu-se stapân pe situatie, cu fermitate a început sa negocieze cu fostul sau sef si i-a facut o oferta de lucru pentru a curata geamurile cladirii: Uite, acesta este pretul meu pentru spalarea geamurilor acestei cladiri. Daca doresti, ti le spal pe toate. Daca nu, nu e nicio problema, plec mai departe!  Si astfel, Sandu Ionescu îsi începe prima afacere, spalând geamurile cladirii pe frontispiciul careia era scris Trocadero. 
   Prosperitate = munca + seriozitate + rigurozitate
   Era o afacere foarte buna, investitia era minima si profitul bunicel.  A contractat încet, încet, lucrari si la alte institutii, a achizitionat echipamente profesionale si afacerea lui Sandu Ionescu a luat amploare. Avea contracte cu cladiri de birouri, scoli si alte institutii la care facea curatenie de la A la Z si îsi câstigase deja un segment important de clienti, care-i apreciau  seriozitatea si calitatea muncii, si, nu în ultimul rând, apreciau omul. Adusese 22 de femei din Portugalia sa lucreze pentru el. Si nea Mitica venise din Canada, sa lucreze o perioada pentru Sandu Ionescu, în Franta. Spala podelele la câteva scoli si treaba mergea foarte bine.
“Sandu avea de lucru apoi la niste apartamente de lux. Trebuiau lacuite. Eu aveam trei prieteni nemti, în Canada. I-am sunat si le-am spus ca le-am gasit de lucru la Paris. Si-au lasat lucrul în Canada si au venit la Paris. Prietenii mei din Franta spuneau: Câta încredere au avut în tine nemtii astia! Sa-si lase job-urile din Canada si sa vina aici pe vorba ta?!  Pai, astia-s prietenii mei, le-am spus eu” – povesteste nea Mitica.
      “L-am iubit pe Sandu mai mult ca pe toti, pentru ca el era ca tata – spunea Dumitru Sinu –. Tatal meu, când îsi platea muncitorii, baga mâna în buzunar si cât scotea, atâta le dadea. Îi platea foarte bine. Asa era si Sandu Ionescu”.  Dupa ce terminau lucrul le dadea masina si mergeau în vacanta. “Am fost si în Italia, la Salvatore, un prieten de-al meu, împreuna cu nemtii. Am facut toata Italia. Cât timp am lucrat la el ne-a dat bani sa mergem în Spania, sa vizitam Grecia…” Ramasese cu multe amintiri placute nea Mitica si învatase o sumedenie de lucruri de la Sandu Ionescu, care i-au fost de folos mai târziu, când el însusi avea sa detina propria-i afacere. 
Când însa business-ul luase mare amploare si a ajuns sa faca foarte multi bani, fiscul din Franta s-a pus pe urmele lui, deoarece nu prea platea impozit pe profit. Nimeni nu se astepta ca o persoana sa faca atatia bani cu acest gen de afacere, de aceea, nu l-au impozitat la început.
    Daca stii sa te organizezi, poti câstiga oriunde
    Având o sotie elvetianca, Sandu Ionescu paraseste Franta si se stabileste definitiv în Elvetia. Dar nu se opreste din a munci si a se dezvolta, continuând afacerile si pe pamânt elvetian. “Era baiat destept, avea acea scânteie care i se aprindea în minte si-l ajuta sa-si gaseasca repede drumul de urmat”, îmi spune nea Mitica.
    În Elvetia, Sandu Ionescu detine mai multe afaceri prospere.  Are patru baieti si o fata.  Fiecaruia le-a dat câte un milion de dolari. Fiica lui Sandu Ionescu este proprietara celui mai elegant restaurant din capitala Elvetiei. S-a casatorit cu un italian care este bucatar.
    Copiii mostenesc  sau dobândesc pe parcurs îndemânarea parintilor în mânuirea si conducerea afacerilor, daca sunt educati în acest spirit. Si copiii prosperului om de afaceri nu s-au culcat pe laurii rezultatelor parintelui lor, ci au început, fiecare, sa-si organizeze viata, pornind însa de la un capital consistent pus la dispozitie de catre Sandu Ionescu. Câti copii aflati în situatia lor nu sunt la fel de norocosi ca ei, însa fie ca nu au vâna de afaceristi, fie ca pur si simplu duc o viata de lux, multumindu-se cu ceea ce au facut parintii lor! Nu oricine se naste cu spiritul afacerilor în sânge!
        Prietenia bate timpul
    “Îmi pare rau ca nu l-am vizitat niciodata în Elvetia – îsi exprima regretul Dumitru Sinu. Când am plecat din SUA si am locuit la Saint Gervais, eram foarte aproape de orasul în care se locuia el, în Elvetia. Dar nu ne-am dus sa-l vizitam. Am tot amânat si am zis: Las’ ca mergem saptamâna viitoare… si tot asa, pâna ne-am întors în America… El nu stia ca noi suntem în Saint Gervais, cu siguranta ca ar fi venit la noi!”
    În urma cu sapte ani, Sandu Ionescu l-a vizitat pe nea Mitica, aici, la Phoenix, Arizona. Au petrecut zile frumoase împreuna, au vizitat orasul si împrejurimile, au povestit nesfârsite ore, parcurgând cu drag amintirile trecutului lor comun, si-au împartasit gândurile, bucurându-se din plin unul de prezenta celuilalt. Au abordat toate subiectele posibile, pentru ca amândoi detin un bagaj de cunostinte care-i onoreaza, o cultura generala solida.
    “Sandu e un om cult – afirma nea Mitica -. Vorbeste bine franceza si germana si se descurca în engleza. În plus, el a stiut sa se organizeze. Mare lucru e sa nu pierzi vremea, sa înveti tot timpul câte ceva, sa cunosti cât mai multe limbi straine. Descurcatul acesta e un mare lucru! Trebuie sa stii sa te axezi pe ceea ce e folositor si sa ai si putin noroc!”.
    Iata cum gândeste Dumitru Sinu la cei 85 de ani ai sai, dându-mi de aceasta data exemplul unuia dintre prietenii sai apropiati. Afirmatiile sale sunt bazate, cu certitudine, pe propria experienta de viata, în primul rând, dar si pe cea a cunoscutilor sai, de la care si el a învatat în permanenta câte ceva.
   Mi-ar fi foarte greu sa-l întreb pe Dumitru Sinu pe care dintre prietenii sai îl considera cel mai bun. Nu am vazut niciodata un om care sa vorbeasca cu atâta placere si admiratie despre oamenii pe care i-a cunoscut, de care s-a apropiat si pe care i-a apreciat, pe fiecare în parte, la justa valoare, fara sa vad nici macar un strop de invidie sau de ranchiuna.
    63 de ani de exil înseamna mult pentru un emigrant: învataminte trase din propriile întâmplari de viata, evaluarea fiecarui individ cu mare atentie si selectarea adevaratilor prieteni, înseamna sa stii, sa vrei si sa poti sa întinzi o mâna de ajutor atunci când cel de lânga tine are nevoie si asta pentru a putea primi la rândul tau, pentru ca niciodata nu stii ce-ti aduce ziua de mâine. Dumitru Sinu a reusit sa se-ncadreze în rigorile unei lumi dure, a unei lumi care l-a calit si l-a întarit si în care a reusit sa se înconjoare de foarte multi oameni care si-au dobândit în fata sa, statutul de PRIETEN. Daca ar fi sa polemizam pe baza acestui subiect ne-ar trebui pagini întregi pentru a-l creiona si a-i evidentia toate caracteristicile, implicatiile, avantajele si uneori, dezavantajele, asa ca las la latitudinea fiecaruia dintre dumneavoastra alegerea prototipului uman care sa întruneasca toate cerintele pentru a-l ridica la rangul de prieten.
    Daca prietenii lui Dumitru Sinu au fost multi sau au fost putini, numai Domnia Sa stie, dar în discutiile îndelungi pe care le-am purtat împreuna, mi-a vorbit despre cei mai apropiati si mai însemnati dintre ei…

Octavian Curpas

Remember Lot's wife

On By nelursIn Biblia, Credinta, Incurajare, Mantuire, Natura UmanaLeave a comment

GENEZA, 19:26 & LUCA, 17:32

„Aduceţi-vă aminte 

de

nevasta lui Lot.”

  Ana Tatar-Andras

De ce trebuie să ne amintim de nevasta lui Lot?

Stim ca Lot era nepotul lui Avraam, omul credintei,  binecunoscut  drept  “prietenul lui Dumnezeu”. Pentru o vreme acesti oameni insemnati  calatoreau impreuna spre tara in care Dumnezeu promisese lui Avraam ca-l va binecuvanta si-l va face un neam mare, dar si un nume mare.

Ajunsi intr-un anumit loc se pare ca nu mai incapeau impreuna, deoarece  Avraam si Lot  aveau mari bogatii si, in cele din urma,  au fost nevoiti Continue reading “Remember Lot's wife” →