Jianu Liviu-Florian

A fost odata un om cinstit care traia intr-o tara de hoti. Povestea se opreste aici. Pentru ca un om cinstit nu are nicio sansa sa traiasca intr-o tara de hoti.

Seamana un câmp, i se fura recolta. Planteaza o livada, i se fura roadele ei. Isi sadeste sufletul in pamântul tarii lui, i-l fura tehnologia. Invata si este sef de promotie, nu gaseste un loc de munca care sa nu fie ocupat prin relatii, sau mita, sau in alta limba.

Imi aduc aminte de nenea Mihai. Ce legatura sa fie intre nenea Mihai – un om la saptezeci si ceva de ani, acum zece ani si mai bine, care avea o casa inchiriata intr-o zona linistita a Craiovei, fapt pentru care se mutase la tara – si mine, acum 35 de ani si mai bine, pe cand, pionier fiind, dadeam mâna cu presedintele tarii, Nicolae Ceausescu, pe aeroportul din Craiova?

Nenea Mihai se retrasese la tara. In oras, nu mai avea unde sa stea. Este drept, mai trecea când si când pe acolo, pentru ca tot el era si administrator al propriei case inchiriate unui om de afaceri care facuse in ea un restaurant. Nu unul oarecare, ci unul in circuit inchis. Pentru domnii judecatori si procurori, indeosebi, al caror tribunal se afla la mica distanta de casa. Nenea Mihai ajunsese sa ii cunoasca pe toti cei care luau masa la el, in locuinta.

La tara, nenea Mihai nu era prea gospodar. Mai dadea cateodata cu sapa prin curte, mai citea un ziar, mai fuma un pachet de KENT, sau mai bea un pahar de whiskey – avea casa inchiriata, putea sa isi permita.

Una dintre pasiunile lui nenea Mihai era jocul de carti. Poker. Juca la oras. Cu cunostintele. Oameni cu bani.

Cautam o casa la tara, pe acea vreme. Cu gradina. Sa sadesc pomi, sa cultiv legume, sa trag in piept miros de fân, si trifoi, sa ud si sa am grija de flori. Bani nu aveam sa cumpar un teren. Cu atât mai putin sa ridic pe el o casa. Nu stiu cum am ajuns la nenea Mihai. Nu l-am cunoscut in Craiova. Am aterizat intr-o buna zi in gospodaria lui de la tara. Gradina mare. Pe perimetrul ei, plantati pomi. Lânga casa cu hol, bucatarie, si doua camere, un grajd cu capre, si un hambar.

Nenea Mihai avea vorba amestecata. Pornea de la una, si ajungea la alta. Vorbea in fraze scurte, ca si cum stiai deja ce voia sa iti spuna. El mai puncta, doar, inca odata, cu intreruperi intre cuvinte, ideile.

Intr-o buna zi, era cu paharul in mâna. Fuma un KENT. Si imi spunea: mi-au pus pistolul in mâna. Cine, nenea Mihai? Aia de la putere. In piata era miting. Unde, nenea Mihai? In piata prefecturii. Si? Si mi-au spus: trage in ala. Cine era ala? Aia erau comunistii. Aveau miting in piata. Si am tras. Nenea Mihai a mai tras câteva fumuri. A murit ala. Dupa aia, a continuat nenea Mihai, au venit la putere ailalti. Cine, nenea Mihai? Comunistii. Mi-au spus: noi stim ca ai omorat omul nostru. Mâine e miting in piata. Cine avea miting, nenea Mihai? Ceilalti. Aia care mi-au pus pistolul in mâna sa omor comunistul. Si? Si mi-au spus comunistii: trage in ala. Liderul lor. Si am tras. Ce puteam sa fac? Râse intunecat nenea Mihai. Eram tânar. Nu voiam sa mor. Si a murit ala.

L-am ascultat pe nenea Mihai, si cuvintele lui mi-au trecut pe la urechi fara sa lase urme. Povesti vechi. De pe vremea capitalistilor, partidelor istorice, si comunistilor. Dar stiu ca s-au impuscat, nu gluma. Apoi, pe nenea Mihai nu aveam timp sa il iau prea in serios. Aveam de sapat ceapa. De udat florile. De imprastiat balegarul.

Intr-alta zi, a venit vorba despre lumea care migra de la oras, la tara, ramasa fara loc de munca. Ce sa faca?

– Asa ceva nu se intampla pe vremea lui Ceausescu, am spus.

Nenea Mihai tragea absent din KENT.

– Stii, nenea Mihai, eu am dat mâna cu Ceausescu! Cum? Pai, eram elev bun. Pionier. Si am fost ales sa il intâmpin, alaturi de altii, pe Ceausescu, la aeroport. Venea cu elicopterul. Trebuia sa vina la Craiova. Sa viziteze uzinele Electroputere. Cu o ora inante de a veni, au inceput sa misune militarii, prin aeroport, cu detectoarele de mine. Apoi, a aparut un civil mare, imbracat intr-un sacou bej, cu picatele mici, maro. Era doi metri pe doi metri. Capitanul Secu ni s-a spus ca il cheama. Garda personala a lui Nicolae Ceausescu. Avea fata maslinie, de arab, si ochii ca doua fante orizontale. A venit Ceausescu. L-a intâmpinat un batrân, cu pâine si sare. Apoi a venit pâna in fata mea. Si i-am intins mâna. Era atât de mic. Ca un bibelou de portelan. Si avea toata fata pigmentata. Parca era un chinez de portelan. Si mai era ceva, nenea Mihai! Ce? Ii era teama. Simteam ca ii era teama. Ma privea cu teama. M-am si intrebat. Cum poate sa-i fie frica unui sef de stat de un pionier?

– Mai baiete, pe Ceausescu eu l-am chemat atunci la Craiova. Eram contabil sef la Electroputere. Nu in vizita a venit. A venit pentru ca din Electroputere s-a furat. Mult de tot. Nu din cei mici. Din cei mari. Directori. Si lui Ceausescu ii era frica. Pentru ca nu stia cât de mare este amploarea. Si cum vor reactiona cei care erau implicati. Daca nu cumva este mai mult decât un furt. Daca nu este ceva organizat. Ceva indreptat impotriva lui. De aceea era speriat. A venit, si a pus hotii la punct.

Nenea Mihai a murit demult. Si eu voi muri demult. Asa cum au murit demult si cei impuscati de nenea Mihai. Cu pistolul pus in mâna ba de capitalisti, ba de comunisti. Pe ce lume traim azi, nenea Mihai? Tot pe lumi de furat?

A fost odata un om cinstit care traia intr-o tara de hoti. Povestea se opreste aici. Pentru ca un om cinstit nu are nicio sansa sa traiasca intr-o tara de hoti.

Seamana un câmp, i se fura recolta. Planteaza o livada, i se fura roadele. Isi sadeste sufletul in pamântul tarii lui, i-l fura tehnologia. Invata si este sef de promotie, nu gaseste un loc de munca care sa nu fie ocupat prin relatii, sau mita, sau in alta limba.Are tara resurse , marile puteri si marii hoti iau ori tot, ori 98 la suta. Mai ramâne si pentru patrihoti.

Astimp, ni se pune pistolul supravieturii in mâna. Munceste! Ca sa traiesti tu, si sa moara un compatriot… Nu mai sunt tânar. Si tot nu vreau sa mor. Si trag…. Povesti noi. De pe vremea stie Dumnezeu cum se mai numesc, si cum se vor mai numi. Dar stiu ca ne impuscam, nu gluma!

Imi aduc aminte de nenea Mihai. Asta era legatura…