Noaptea nu-si doarme clipa niciodata,
Ea plânge cu vise peste sat,
O ancora din stele aruncata
În revarsarea timpului buclat.

Pamântul creste-n umbra selenara,
Norii trag obloanele pe deal,
La râul Doamnei cânta o vioara
Si clopotul cu sunet de cristal.

Potecile se-ascund în vagauna
Carunta cu flori de mar domnesc,
Luminile se-nchina câte una
Si obosite-n somn se prabusesc.

Tatiana Scurtu-Munteanu