Cârdei V. Mariana

Antalia-i locul
spre care zburam,
la-nceput de vara,
ca sa ne bronzam.
Hotelul Concord
strajuit de piscine,
in Lara elitei,
ma primea pe mine.

Senin si Soare,
vad muntii in zare
oglinditi in mare.
Albastru spicat,
nuante mediteraneene,
zaresc printre gene;
la orizont
cer si mare fac front.

Pe pontonul alb
ca un cort de emir
falfaie steaguri .
Briza ce unduie
albe perdele
lasa sa-ntrevedem
imaculate saltele
si perne de vis,
prosoapele-ntinse
– un verde deschis.

Veseli, bronzati,
si incinsi de soare
privim orizontul in zare.
In apa albastra
vezi bancuri de pesti
si broaste testoase
cum nici nu gandesti.
Freamata marea, briza adie,
Soarele urca, plaja-i pustie.

Spre seara, multimea
se-ntoarce la mare
voind sa mai prinda
apusul de soare.
E marea ripsata
si fina ca moarul,
refluxul o trage in larg
de pe maluri.

Ne-mbie pontonul
si-n noaptea albastra
privim orizontul
cu Luna-n fereastra.
S-aude o muzica fina,
la noi ajungand
in surdina,
si ceru-i senin.

Trecut-a vacanta
si regretam,
sub foc de artificii
pe plaje dansam.
Frumoasa vacanta
si marea albastra,
dar vezi? nici o mare
nu-i ca a noastra!

Daca o privesti in zare
neagra marea ti se pare.
Poate si de-aici ideea
Marea Neagra-i ca femeia,
frumoasa, invalurata
si de alge parfumata,
navalnica, furioasa,
cand nebuna, cand duioasa…

Soarele in zori rasare
poleind intreaga mare
si delfinii trec calare
pe albe valuri fosnitoare;
cerul pare decorat
cu nori albi impestritat.

Ce frumoasa, ce splendoare
Marea Neagra mi se pare,
o cunosc din alta viata
si de-aceea ma rasfata…
uneori un val mai mare
ma trimite la plimbare.

Nisipul ei este fin,
pare un covor divin,
cu cochilii presarat,
cand pasesti esti mangaiat
si daca vantul adie
plaja-n valuri se mladie.
Marea Neagra e albastra,
nici o mare nu-i ca ea,
o iubesc si-s fericita,
nu se poate compara…