de Vavila Popovici

 

[pullquote]Caci daca din cele moarte nu se nasc cele vii si daca cele vii mor mereu, ce mijloc este de a nu se pomeni totul într-o zi cufundat în moarte? (Socrate)[/pullquote]

 

 

 

Nici nu-ti trece prin gând

ca poate veni o zi, când

ne va fi smulsa frumusetea,

luxurianta acestei lumi, nu-i asa?

Lumini si umbre pot grabit alterna,

culorile se pot pierde,

soarele tremurând, lacrimând,

se poate stinge

si pamântul va putea fi învaluit de-ntuneric…

Dupa stralucirea lui, zadarnic vom plânge!

Nu-i asa ca nu poti crede?

Nu-i asa ca nu asculti alarma timida

din zilele noastre si nu poti crede în disparitia

panopliei verde a pamântului?

Ca peste toate, se poate instala

mirosul de ceara si de lut al sfârsitului?

Timpul ranit ne va fi tradat,

ziua se va fi micsorat…

Semnele demult s-au aratat!

Ghetarii topiti, valurile mareice,

inundatii, cutremure, tornade,

drumurile gresite ale pasarilor migratoare,

nivelul vibratilor crescut,

comportamentul ciudat al oamenilor

stapâniti de demoni,

arborii nehranindu-si toate ramurile…

Maretia vietii poate pieri,

pe planeta se poate instala tacerea.

Nu-i asa ca nu poti crede?

Putinii oameni lucizi

dar cu memoria stirbita,

vor încerca sa imita timid

putinul pe care si-l vor aminti

straduindu-se sa-l aseze în alt timp…

Nu-i asa ca nu poti crede?

Va fi mirosind a vânt, a frig

si a iarna vesnica!?

De toate vom fi vinovati,

de nepasare, de toti idolii inventati,

de Legile lui Dumnezeu uitate!

Ce-i vom spune Lui, când ne va fi întrebat

cum am îngrijit sufletele noastre,

pamântul din iubire dat?

„Iisus plângea!” Iisus va plânge!

 

Din volumul „Singuratatea clipelor târzii” ed. 2008