de Jianu Lucian-Florian

La sfintirea unui templu, la o mare sarbatoare,

Lumea a adus podoabe –  ea batrana, slaba, oarba,

Vaduva Anastasia, si-a facut cu greu carare,

Si in curtea lui de aur, a adus un fir de iarba –

Si-i era asa rusine, ca si bruma ei de bine,

De pe-o pajiste vecina cu bordeiul ei, furase –

Sa aduca, pentru boii – cei lasati de fiecine

Langa templu – mangaiere, pentru cate duc pe oase –

Pe coloana de intrare in Biserica, tocmise

Imparatul, sa ii scrie, al lui nume, un fruntas –

Dar un Inger sterse toate cele-atat de scumpe zise,

Si-a cioplit: “Anastasia a platit  acest lacas!“

Si-au vazut, mirati, minunea, Imparatul, si curtenii,

Si-au catat-o pe batrana mult prea buna, si prea oarba –

Caci un Rai intreg, de aur, n-are pretul, prin milenii,

Cat o inima, ce – n zdrente, ii aduce-un fir de iarba…

25 mai 2011