Despre noi însine ca multitudine

Revolutia, iesirea violenta din dictatura umanului, devenita demoniaca, insuportabila, îsi devoreaza fiii, cum s-a spus dupa revolutia franceza, care a abolit dictatura monarhica. Dupa prabusirea Ierusalimului sub romani, unde iudeii, prin Sinedriul vechii religii a lui Jehowah razboinicului „ dumnezeu gelos” ( cum s-a autodefinit profetilor- preoti) – pe cel ce venise ca Mesia, adica Eliberatorul, a esuat o revolutie terestra, istorica, dar idealurile ei, Pacea, Egalitatea, ( fraternitatea), Libertatea au fost de ultim moment „ transferate” în alta dimensiune, una post- mortem, cu promisiunea învierii. Acest moment – cheie avea sa determine în timp schimbarea fundamentala a istoriei umane, prin  crestinism. Noul Testament înlocuieste pe termen lung, Vechiul Testament. Monoteismul triumfa asupra politeismelor civilizatiilor „ batrâne”. Mesianismul devine cult- model înnoitor al eroului, re-mandatat nu doar popular, terestru, ci si divin. Fiul Omului este din nou (…) si Fiu al lui Dumnezeu, Tatal ceresc, adica extraterestru. Dintre sectele divergente atunci, saducheii, fariseii si esenienii, unde pare-se s-a initiat fiul lui nenatural al lui Iosif, nascut din fecioara umana, Maria, dar cu asistenta- interventie divina,.întemeiaza astfel  evolutia  unei religii – program dinspre decadenta în ciclice esecuri în conflicte, fratricide, spre una a unei omenirii devenitoare, tinzând spre pacea universala ( „ Pace Voua” era salutul Mesiei, parafrazând Pax Romana ?)…
Imperiul- Împaratia ciclici in extenso în lume, este boicotat din interior de Revolutia de acest tip nemaivazut; Mesia este rastignit, asa cum odinioara rasculatul sclav gladiator Spartacus. În ajunul actului ce va fi unul întemeietor prin sacrificiu( al Tatalui în Fiul!) –
Hristosul promite revenirea în lume, cu o revolutie de tip infinit superior celor umane, ca sa împlineasca o Noua Lume, un Nou Imperiu, Împaratia Cerurilor. Estre cea m,ai drastica schimbare de paradigma de dupa milenii.
Revolutia a fost Isus, pregatirea celei supreme o face crestinismul nou- testamentar, prin apostolii sai.
Daca revolutia lui Isus si-a devorat ( rastignit) inspiratorul care, cum se spune azi în mod straniu doar aparent „ electriza multimile”, efectul a fost ( si continua a fi activ) unul în conlucrare cu Timpul. Ceea ce inspira un fior aproape neomenesc, este gândul ca de fapt în ascunsul irelevat al acestora toate, se afla si functioneaza ubicuu în civilizatie, un Program de ordin superior întelegerii multimilor însele. În istorie liderii- eroi politici, în adâncul istoriei sarerdotii- preoti si misionaristi, precipita sub ochii nostri tot mai deschisi în întunericul insomniac al rationalistilor, efectul deloc pacific al crizei de sine al speciei… Gustave le Bon, în celebra-i scriere „ Psihologia multimilor”, desi citit de miliarde de oameni, a fost ignorat de catre revolutionarii istoriei actuale, dar pare-se abil instrumentat ca „ evanghelie”  de catre tiranii lumii noi. „ Pace Voua” a devenit prin confiscare ( lovituri) „ pacea lor”, privilegiul castelor acestei noi istorii, însa cu butucii ei adânci, telurici, în subconstientul colectiv al popoarelor.

Grafica de Vanni Cuoghi, Italia, din Însemnari iesene, 2011

Acel ochi al mintii, care ar trebui sa se închida în somnul vital noua, prin supralicitarea gândirii empatice, acut- pasionate,- cum o au geniile creative- pare a nu se mai închide: atunci survine alienarea. Iata de ce s-a spus „ ferice de cei saraci cu duhul” ( asadar cu energia cosmica subtila, divina) – ca ei „ vor vedea Împaratia”…Adica o vor vedea cu ochii lor smeriti, învinsi de demnitatea de a nu se lasa înjositi sub tirani…Iar Împaratia lor va fi în ceruri, pe câta vreme altfel ar fi rastigniti( eliminati)…Numai ca aceasta ipostaza ( postura) criticata eretic de Nietszche, drept atitudine a operei ratate (…), -este discutabila: într-un fel, ea este paradoxal cea care, prin ignorare a nedreptatii si emanatiilor excesive ale Puterii în istorie, induce- lasa- stagneaza  omul ( multimile) în indiferenta ca inteligenta a Materiei Vii si a ratiunii ( constiintei) – astfel determinând chiar tirania, dictaturile, Raul îndurat de cei multi, la schimb barbar- brutal- perfid cu binele unui procent mic, dar consolat în a-si trai durata vietii, într-un rai organic, palpabil, nu al Sinelui Cosmic, manifest în uman, ci al Egoului animal, primitiv si resurect, în ciclice epifanii ale Spaimei escatologice, ca anamnesys ?

Eugen EVU