S-a invârtit in jurul unei lumânari,
crezând ca-i Soarele.
Era fericit si nu stia ca totu-i minciuna.
Spre ziua, lumânarea s-a stins
si fluturasul a adormit.

Când Soarele a rasarit in zori
“Acel fluturas de noapte”
avea aripile arse si sufletul zdrobit…
O raza timida l-a îmbratisat,
Soarele i-a dat aripi noi.

Fluturasul priveste lumânarea,
apoi raza de soare…
Raza e blânda, duioasa…

„Stiu, tu nu esti Soarele!”,
si lacrimi îi scalda privirile,
multe lacrimi, lacrimi de fericire.

“Acel fluturas de noapte” plânge…
pentru el a rasarit un Soare nou –
Soarele adevarului.

Cârdei V. Mariana