„Cel Necuprins face El Însusi creatura
în stare sa-l cuprinda.”
M.-A. Costa de Beauregard

Urcam kilometri de serpentine
spre muntele Meteora,
al doilea loc sfânt dupa Muntele Athos.
Manastirea ridicata pe cea mai înalta stânca,
atât de aproape de Cer, e-nvaluita în ceata,
ca o faptura divina având valul pe fata.
Coborâm trepte,
urcam treptele stâncii alaturate,
amândoua unite din dragoste si necesitate.
Îmi arunc privirea în spate:
roiul de albine, cu voci însufletite,
articuleaza cuvinte de uimire…
Biserica are forma unei cruci.
Calugarii ne-ntâmpina cu gesturi blânde,
cu priviri plate,
de pacatele lumii spalate.
Pasim încet, cu piosenie
si meditam asupra acestei vieti,
o comparam cu zbuciumul vietii noastre,
meditam asupra nevoilor sufletesti ale calugarilor,
nevoi racorite în minunata taina a rugaciunilor
si a cartilor sfinte,
asupra nazuintei de mântuire a sufletelor meditam…
Cu buze tremurânde ating
icoana imaterial aureolata
„Trandafirul vesnic înflorit”,
icoana-aducatoare de noroc celor care
spre ea au venit.
Sarutul, timid ca licarul unei stele,
trece dincolo de icoana, în drumul sau cosmic…
Ne simtim încarcati cu energia divina
si-avem binecuvântarea mult dorita
a Maicii Domnului si a Fiului Ei.

Vavila Popovici