Ce draga-mi esti, cat nu mi se cuvine,
Numai rostindu-ti numele din Dor,
Nu ma-ntreba nici el de unde vine,
Cum nu se-ntreaba cerbul de izvor…

Ce draga-mi esti, minune, si de cand?
Cu tine-n cuget sunt atat de viu!
Nici nu mai stiu din zarea carui gand,
Cum nu stiu despre versul care-l scriu…

Ce liniste-i acum in cerul meu
Si gem impovarati de floare merii!
Ce draga-mi esti si o sa-mi fii mereu
De-aici pana la capatul Vederii…

Nicolae Nicoara Horia