In viata de toate zilele ne punem, cel putin periodic, intrebari de genul: ,,Ce este real si ce este simpla aparenta?”, ,,Am fost obiectivi in tot ce am intreprins?” ,,In ce masura mintea noastra coloreaza sau chiar distorsioneaza lucrurile?”, sau ,,Poate mintea umana sa stie adevarul despre viata si cosmos? Puse sub acest aspect, intrebarile anterioare au caracter filosofic, insa, ele apar si in mod obisnuit in cadrul interactiunilor umane, acolo unde trebuie sa distingem faptele de fantezie. Problema perceptiei sau cum formeaza mintea noastra impresii si idei despre lumea naturala, a celorlalti si a sinelui, este foarte importanta pentru procesul intelegerii.
Pe tema perceptiei si mai ales despre nevoia constanta de dovezi observabile pentru idei, a scris mult mai ales Francis Bacon (Amintiti-va problema idolilor !). Dincolo de spusele sale, din studiile suficient de variate, se detaseaza ideile conform carora, ceea ce se poate observa este, sau nu este tot timpul,  exterior mintii umane. Dupa cum se stie, cele cinci simturi majore ne informeaza despre infatisarea „lumii exterioare” sau despre senzatiile, durerile si placerile corpului, dar ele nu ne dau acces la tot ce putem „observa” despre noi insine sau chiar despre realitate, in general. S-au intamplat cazuri cand chiar observatorii pregatiti pot fi victime ale perceptiilor sau observatiilor gresite. Mai mult, rezultatele fizicii si astronomiei de azi ar fi de ajuns pentru a distruge orice iluzie conform careia simturile noastre ne inseala atata timp cat ele nu descopera in anumite cazuri, mai nimic direct (este vorba despre natura realitatii la nivel microfizic, microbiologic sau macroastronomic).
Metodele empirice ale stiintelor naturale, toate variantele metodei deductive generale, permanent considera observatia senzoriala ca prim si ultim pas si criteriu de validitate. Aceasta, desigur, ajuta la testarea obiectivitatii unei ipoteze. Ideea stiintifica clasica a obiectivitatii este total neadecvata ca standard al adevarului, deoarece este fixata pe lumea obiectelor si, in aceasta ,,fixatie naiva”, pierde din vedere lumea subiectelor. Cel care vede este exclus in favoarea a ceea ce este vazut.
Problema clasica a cunoasterii este relatia dintre subiect si obiect, care poate fi considerata si ca dilema ,,receptie-proiectie”. Mintile umane pot fi comparate si cu un aparat receptor ca radioul sau camerele de filmat si in acelasi timp cu aparatele reproducatoare, precum casetele de playback sau proiectorul de filme. Dilema care se creeaza consta in intrebarea: mintea umana functioneaza sau poate functiona simultan ca ambele tipuri de aparate? Pe scurt, mintea percepe ceea ce proiecteaza ea insasi? La aceasta intrebare, pot fi formulate o multime de raspunsuri care au in general ceva in comun si anume:
1. Mintea, in conditii normale, percepe doar ce este ,,dat” obiectiv de la altceva, decat ea insasi. (Adesea numit naturalism sau ,,realism naiv”).
2. Mintea percepe ceea ce este dat obiectiv, dar mereu si numai cu ajutorul formelor ,,subiective” sau ,,proiectii” proprii, de cele mai multe ori ca interpretari personale si/sau sociale (numit uneori interactionism sau constructivism).
3. Mintea creeaza tot ceea ce percepe sau concepe unele reprezentari la nivelul conceptual-perceptual relativ constient, altele subconstient sau „supraconstient”. (numit uneori solipsism, uneori idealism ontologic, alteori ,,mentalism”).
5. Mintea selecteaza pe larg si respinge datele (fie constient, fie in mod obisnuit), in functie de un model mintal dobandit si/sau in functie de mediu (numit uneori  gestaltism, un fel de relativism perceptual).
6. Mintea percepe mereu si numai ,,fenomene”, acestea insemnand “orice reprezentari care ii apar constiintei”. Fenomenele sunt recunoscute ca fiind mai mult sau mai putin de origine subiectiva sau obiectiva (numit fenomenalism sau fenomenism).
Dincolo de toate aceste formulari, atata timp cat mintea individului exprima sensuri care nu sunt conforme cu realitatea, acele sensuri sunt subiective. Din cercetarile facute, s-a observat faptul ca, ,,cu cat este mai adevarata o abordare exprimata de minte, cu atat mai obiectiv, independent de mintea subiectiva, este sensul”. In consecinta, intelegerea ar trebui mereu sa inceapa de la fiecare din sferele noastre subiective de sensuri personale. Intelegerea este produsul unui continuu joc intre perceptii si conceptii. Ca atare, noi nu creem sensuri formand idei originale pe care sa le proiectam asupra lucrurilor sau evenimentelor, ci intelegem pe baza unor sensuri obiectiv formate care reprezinta perceptii reale si conceptii adevarate. Pe scurt, se poate spune ca mintea (subiectiva) ofera forma oricarei expresii de sens, in timp ce ceva, independent de minte sau ,,in afara” ei, ofera continutul (obiectiv)  R. C. Priddy, Beyond Science. On the Nature of Human Understanding and Regeneration of Its Inherent Values, http://home.no.net/rrpriddy/indexbey.html . Cu alte cuvinte, putem vorbi despre ceva care devine inteligibil cand i se gasesesc corespondente cu experienta umana si cand are un anumit tip de utilizare sau scop.
Pe masura ce intelegerea progreseaza la o anumita persoana, formele dezvoltate in minte devin mai complicate si foarte extinse. Intelegerea noastra progreseaza prin ,,autodezvoltare, perspectivele pe care le cuprinde cresc si orizontul mintal este extins, descoperind astfel o parte mai mare din realitatea experimentata” ,  ne spune Robert C. Priddy. S-a observat ca in anumite situatii, desi dezinteresati, putem descoperi sensul unor lucruri intr-un mod mai obiectiv sau universal, chiar daca nu putem ajunge la o intelegere complet neutra sau obiectiva.
Lucrurile care raman nepatrunse definesc limita intelegerii creatiei sau cosmosului. De cele mai multe ori, mirarea (nu in sensul filosofic, dat de catre Descates) si ura apar din lipsa intelegerii, deci din limitele ei. Din acest motiv, a face o sinteza a faptelor, valorilor si ideilor ce duc la intelegere, necesita  o abordare ampla si din diferite sensuri. ,,Nu putem exclude din cadrul intelegerii nici explicatia cauzala, nici rationamentul logic, nici interpretarea teoretica si nici calitatile umane, precum sensibilitatea, respectul, identificarea compatimitoare sau aprecierea calitativa’’ (R. C. Priddy  – ibidem). Pe scurt, intelegerea autentica nu exclude niciodata astfel de elemente non-cognitive ca identificarea personala, etica si respectul pentru ceilalti. Diversele forme de activitate mentala – gandire, memorie, analogie, interpretare, ratiune, intuitie, precum si alte operatii sau resurse nenumite – ne permit sa descoperim conexiuni si relatii intre posibilele obiecte ale intereselor noastre.
De asemenea, trebuie tinut cont de faptul ca intelegerea umana (in structura sa holistica) nu poate fi separata de calitati umane ideale, precum veridicitatea, simpatia si empatia, deoarece ele sunt chiar motivatia in cautarea intelegerii. Orice forma de gandire care neaga dreptatea sub forma unei mosteniri comune si a unui scop viitor al umanitatii se separa ea insasi de sensul cel mai profund si mai sincer al ,,intelegerii”, care este esential orientata spre indeplinirea scopurilor universale.
Intelegerea faptului de a fi obiectiv sau subiectiv sta la limita si analiza tuturor factorilor care determina activitatea mintii noastre indreptate spre indeplinirea celor mai inalte idealuri ale omenirii.
A ,,mintii noastre indreptate spre indeplinirea celor mai inalte idealuri ale omenirii” am spus anterior. Sunt oare obiectiv sau subiectiv in afirmatie? Voi ce spuneti?
CRAIOVA
Sambata 05 02 2011

Nicolae Balasa