Month: January 2011

SARBATOAREA REGILOR MAGI LA MADRID

On By nelursIn Christian PerspectiveLeave a comment

MOTTO:
„Oriunde m-as afla,
niciodata nu voi uita
ca sunt romanca! (MMT)

Traditia spune ca trei Regii Magi (cunoscuti si ca „Regii Magi ai Orientului”), au pornit ghidandu-se dupa o Stea, numita „Steaua Bet-Lehem-ului” tocmai pentru ca aceasta i-a condus pana la Bet-Lehem (orasul painii, in traducere), unde au cautat pe Pruncul Isus Hristos, recent nascut, pentru a I se inchina, a-L preamari si a-I oferi daruri: aur (un dar special ce se oferea numai Regilor, reprezentand bogatia), tamaie (dar deasemenea special ce se oferea numai Sfintilor, reprezentand natura divinitatii Sale) si smirna (compozitie folosita la imbalsamarea mortilor, reprezentand suferinta si moartea prin care urma sa treaca Mantuitorul). Preluat din sursa biblica, acest obicei a ajuns si in Spania sa imbrace forma unei traditii, in care copilasii scriu Regilor Magi scrisori de cerere a unor cadouri mult dorite de ei, iar acesti „Regi” buni se si grabesc sa le-o indeplineasca, daca parintii copiilor respectivi confirma ca iubitele lor odrasle au fost intr-adevar cuminti si silitori la invatatura.

„Bet-Lehem”, in ebraica si „Betleem” in romaneste). Spaniolii numesc „Belén” (dupa numele orasului), lucrarea aceasta artistica ampla care reprezinta anumite scene miniaturizate, din Evanghelie, legate de tema Nasterii Mantuitorului, cuprinzand calatoria  dupa stea a Magilor spre Bet-Lehem, staulul cu Pruncul si parintii Sai, si pastorii  cu oile lor anuntati de inger. Oamenii monteaza langa Pomul de Craciun si acest „Belén”, cu participarea expresa a copiilor si nepotilor lor.

Ziua de 6 Ianuarie reprezinta in Spania o foarte mare sarbatoare, care depaseste cu mult trecerea de la un an la altul din Noaptea de Revelion, spre exemplu. De ce? Pentru ca este sarbatoarea mult aseptata de copiii lor! Si cum sa nu fie, cand de sapte ani consecutiv si eu am vazut cum, biblicii Regi Magi ai Orientului, dupa ce au trecut prin Finlanda sa-si ia in primire saniile cu renii gata inhamati si cu sacii plini doldora de jucariile mult asteptate si cerute de copiii intregii lumi? In Spania ajung cu exactitatea ceasornicelor elvetiene pe 5 Ianuarie. Fac ei cum fac acesti Regi buni si, in noaptea de 5 spre 6 Ianuarie, cand toti copiii dorm, intra tiptil in casele oamenilor pentru a lasa darurile cerute langa Pomul de Craciun (el Arbol de Navidad) si Belén-ul lor frumos.

Imi trece prin minte ironia tatalui meu, care ne spunea, cand am mai crescut si noi mai mari ca, in Romania, tot niste „regi” condusi de un ”gerila” calare nu pe o sanie, ci pe un tanc, au adus copiilor romani, fara ca ei sa le fi cerut astora asa ceva, un comunism rosu in sacii lor, in loc de jucarii. Asa ca de atunci, din 1945, cumparam noi, parintii, jucarii copiilor… Iar dupa 1989, constatam cu totii cum tot acestia, ii impiedica pe Mos Craciun adevarat si pe Regii lui Magi, facandu-i sa vina din ce in ce mai mai rar si tot mai sarac incarcati pentru copiii plebeilor, si din ce in ce mai des si mai bine incarcati cu daruri doar pentru odraslele politrucilor, pentru ca este mosul lor…

Zi de sarbatoare in Madrid, dar cu ploaie si frig. Mijloacele de transport circula, ca intotdeauna in astfel de zile, la intervale mai mari de timp, pentru ca majoritatea madrilenilor sunt in toiul sarbatorilor. Am urcat in autobuzul gol, in care doar doua persoane mai priveau ganditoare, ca si mine, la picaturile ce se scurgeau pe geamuri. Traseul pe care de obicei il parcurgeam in 30-40 de minute, acum l-am facut in mai putin de un sfert de ora, caci si soselele erau goale. Apoi am luat Metroul: la fel de gol si acesta! Iar pe peroanele statiilor, nimenea nu-l mai astepta…

Am ajuns la servici. Lucrez ca bucatareasa la o doamna in varsta care a adus pe lume doisprezece copii, asa ca, atunci cand se strang cu totii (cu ocazia unor astfel de evenimente), eu numar de la patruzeci de persoane in sus. Intru in bloc si sun la usa. Prin usa capitonata razbat glasurile vesele ale copiilor. In sfarsit mi s-a deschis usa. In fata ochilor mei mi-a aparut o imagine de povesti, un Univers al jucariilor prin care inota o multime de copii de toate varstele intr-o veselie imposibil de descris in cuvinte, despachetand inca la darurile primite din partea Regilor Magi, care au avut grija sa scrie pe fiecare pachet chiar si numele copilasului destinatar (amanunt ce a trezit si-n mintea mea imaginea vremurilor copilariei mele). Imensul salon, numai eu mai stiam ca este salon, caci copiii l-au transformat, intr-un timp foarte scurt, intr-un fel de supermarket foarte dezordonat: pe fotoli, pe canapele, pe mese si pe polite chiar, numai jucarii. Nici nu am apucat sa-mi trag bine sufletul, caci marea de copii m-a si incercuit:
– Mariana, uite ce mi-au adus mie Regii!
– Uite ce mi-au adus mie, Mariana: un catelus adevarat, …viu! – imi zice alt copilas.
Puisorul de catelus pufos si negru ca taciunele, ma privea speriat, cu frumosii sai ochisori. L-am mangaiat si eu, transmitandu-i pace si liniste caci, daca el nu putea realiza, eu eram sigura ca nu va ajunge niciodata in strada, fara stapan, rabdand foamea, precum multi catelusi patesc ceea ce patesc deopotriva si copii si batranii – dupa 30-40 de ani de munca – si azi inca prin Romania mea, cea de dupa cel de-al II-lea Razboi Mondial…
– Si cum se numeste catelusul tau?
– Haco!
Acest nume vine din filmele de desene animate, de unde am dedus ca va creste foarte mare!
– Tu i-ai pus acest nume frumos sau Magii?
– Asa le-am scris: sa-mi aduca un catelus pe care sa-l cheme Haco, si asa mi-au adus!
– Inseamna ca ai fost cuminte!
– Desigur!
Am privit cateva secunde peste tot, dand roata cu privirea, cutiile, hartiile, cadourile si multimea de balonase care au inundat intreg salonul de la un colt la altul: un adevarat magazin de jucarii cum era pe vremea parintilor mei ”Romarta copiilor”. Apoi am inaintat incet-incet spre bucatarie. Dar tot n-am scapat:
– Mariana! Mariana!
– Da, Jaime! Ce s-a intamplat?
– Uite ce mi-au adus mie Regii!
– Un trening alb frumos!
– Bravo…! Am incercat eu sa-l aprob, dar am fost intrerupta…
– E de „Real Madrid”! Nu vezi? – zise el aratandu-mi emblema. E original! Si mi-au adus si o minge cu toate semnaturile „galacticilor” (asa-s numiti jucatorii acestui Club).
Am privit curioasa acea frumoasa emblema a clubului, pentru ca si sotul meu tot cu ei tine, gandindu-ma ca un astfel de echipament, chiar daca este pentru un copil mic de numai cinci anisori, nu este de loc ieftin.
– Inseamna ca vrei sa ajungi si tu unul ca ei?
– Claro!
Am reusit insfarsit sa strabat acea „mare” involburata de jucarii si copii, si sa intru in bucatarie, adica intr-o alta „mare”… de farfurii si de tot felul de vase. Dar un cor puternic de oameni mari si copii ma strigara iar:
– Mariana! Mariana! Lasa, treaba mai tarziu… Vino sa iei si tu o felie de „roscon”. Acesta este un cozonac traditional de forma unui colac, care se face, ca marime, in functie de cat este familia de numeroasa. Asa ca va puteti inchipui cat de mare era roscon-ul lor! Acesta se taie in jumatate pe toata circumferinta sa, se presara cu surprize, cu  pachetele, cu jucarii micute si bani, de la 1 euro si pana la 50, 100… dupa cat il tine punga pe fiecare! Se tapeaza cu un strat gros de frisca peste care se aseaza cealalta jumatate a roscon-ului. Apoi se taie felii in functie de numarul de persoane. Exista sansa ca unul sa ia o felie fara nimica, iar altul sa ia o felie cu doua sau trei pachetele, insa fiecare viseaza desigur sa o ia pe aceea cu bancnota cea mai valoroasa. Am luat si eu o feliuta, multumind pentru amabilitatea lor si inscriindu-ma, cu bucurie bineinteles, in fastul acesta traditional spaniol. Am avut parte si de un pachetel, nu cu „lozul” cel mai mare, dar nici cu jucarie, ci cu cinci euro! Traditia zice ca, indiferent de suma, daca iei felia ce contine un ban, vei avea parte de bani in anul respectiv! Apoi m-am retras la treaba mea, traversand inca odata salonul plin de copiii fericiti de jucariile primite…

Am intrat iar in bucatarie. Din salon se auzeau rasete si voie buna, iar de afara ploaia plesnind geamul cu picarurile ei mari si reci. Mohorata vreme! Dar ce conteaza daca in „tara” este cat de cat bine, in casa este cald, si o femeie octogenara este inconjurata de nepoti si stranepoti, frati si surori, fii si fiice, nurori si gineri? Si chiar daca nu ai avea o asa splendida familie, daca le ai pe primele doua, adica… Tara ta, in care sa fie bine, si casa ta, in care sa fie cald, tot gasesti si tu o familie prietena sau cativa vecini mai apropiati, sa petreci si sa te bucuri din plin de o asa sarbatoare… Sa nu fii singur, asta cred eu ca cel mai mult conteaza!

Gandul meu a inceput a colinda spre meleagurile din care imi trag seva. Fericirea si chiotele copiilor transmiteau pe unda nevazuta a gandului, multumiri in sufletul parintilor lor retrasi, discutand de-ale lor, din care nu va lipsi niciodata aceasta „criza”, desigur. Valtoarea acestei veselii contagioase – ca si latina in mijlocul latinilor -, face aproape imposibil sa poti distinge care este cel ce are totusi un serviciu de indeplinit, prin toata aceasta harmalaie. Absolut toti isi aduceau vasele folosite la bucatarie, iar fetele mai tinere au datoria, dupa legea casei, de a ma ajuta, cand sunt „incoltita” de prea multa treaba. Familie mare, bine educata si ordonata de cel care ar fi fost azi si el alaturi de batranica mea, daca nu ar fi plecat la cele vesnice. Ea stie o „lectie” de la raposatul ei sot si nu vrea, nici in ruptul capului, sa se abata de la ea. Am auzit-o odata „ordonand” putin mai taios unui fiu ai ei, cam insistent in ce priveste chestiunea de „bursa si actiuni”: „Mie imi pui procentele actiunilor in Banca Englezeasca, si gata! Ai inteles?” Batranii stiu ce stiu, si stiu bine! Am inteles si eu, nu doar ea, ca in Spania sunt la conducere „socialistii”, ca si… in Romania – doar ca la noi toti sunt dintr-acelasi drac – care peste tot in lume, unde au pus mana pe putere, nu se pricep sa faca altceva decat somaj mare, intrigi sociale si crize economice interne. Iar acum iata-i declansand o noua Criza Mondiala…

Doamne, cati copii romani nu au in aceasta iarna cizmulite sau ghetute in picioare sau o hainuta mai grosuta sa le tina de cald? De jucarii, aproape ca nici nu imi vine sa Te mai intreb! Prin satele izolate ale Tarii, cati inoata prin nametii de zapada zilnic, spre scoala si apoi spre casa, pentru a primi lumina cartilor? Ma gandesc, ca orice mama ce nu traieste de pe urma politicii, la copiii saraci ai Romaniei, pe la care Mos Craciun nu poate inca sa vina si nici macar pe Regii Magi nu poate sa ii trimita… Ce-or avea ei pe masa de aceste sarbatori? Caci, despre parintii si bunicii lor stiu sigur ca au impozite mari pe salarii si pensiile si ajutoarele de somaj sau sociale taiate! Anul trecut mi-am vizitat fina botezata de mine, care este mare acuma, dar are fratiori mai mici, care mi-au cerut „crenvursti”, cand i-am intrebat ce vor sa le cumpar, nicidecum o jucarie, desi eu le adusesem banane si portocale!

Prin ziare se face apel de solidarizare cu cele doar 20 (douazeci) de familii ce abia mai rezista inca expropierilor din Rosia Montana! Politicienii lui Iliescu au vandut toata industria si agricultura, „la fier vechi” zicand ei, ca sa nu le inteleaga toata tara jaful practicat. Astia, ai lui Basescu, vor sa vanda muntii… Oare dupa ce vor vinde tot, vor pleca de pe capul nostru? Ma tem ca nu!

Torentul de bucurie in care am lucrat pe 6 ianuarie mi-a amintit de traditionalele obiceiuri si datini pe care le are poporul roman, in timpul frumoaselor noastre ierni. Mama din mine, isi vede iarasi copiii colindand si isi aminteste cum, intr-o iarna, mi-au venit acasa cu un catelus tot asa ca Haco de micut:
– Mama, uite ce frumos e! E ciobanesc! I-au pus numele „Ursu”. Si pana a murit, Ursu i-a condus pe copiii mei zilnic pana la scoala si apoi venea singur acasa. Mergea cu noi la cumparaturi si ne astepta linistit afara, in fata magazinelor, fara sa fi absolvit nici o scoala inalta de dresaj. Niciodata nu a sarit nerabdator cu labele pe masa, cand noi mancam, caci stia ca la sfarsit toate oasele erau ale lui. In curtea noastra nu a putut intra niciodata cineva strain, daca noi nu eram acasa. Punea doua labe pe gard si, fara sa latre, il privea atata de serios pe cel ce incerca sa intre in curte, incat acesta trebuia sa inteleaga ca „nu este nimeni acasa” si deci, nu are la ce intra.

Azi copiii mei sunt mari si voinici. Ar putea fi de folos tarii, dar „Tara lui Basescu” si a pdl-ului sau, nu are nevoie nici de ei si nici de alti tineri, indiferent de cata pregatire ar avea, fie ei chiar si medici. Dar are o foarte mare nevoie de politicieni, de cati mai multi politicieni. Pentru acestia Romania a devenit „tara politicienilor”, azi ai lui Basescu iar maine a altui neom poate… Are bani asa de multi incat isi permite pana si luxul de a-si tine slugile pe bani de la buget prin toate tarile pe unde muncesc romanii, pentru a le face propaganda politica, campanii electorale, intr-un cuvant: pentru a-si „spala” astfel hotiile si jafurile lor economice. Am avut ocazia sa aud doua astfel de persoane discutand – activiste ale lui Branza Gabriel, deputat in parlamentul tarii si presedinte al pdl-diaspora, cel care l-a scapat de o motiune pe Basescu, cu ajutorul bisericii sale adventiste din Castellon, condusa de varul lui Daniel Ionita – una fiind chiar presedinta pdl-Madrid, doamna Dorina Sisu, care se mira pe ce-o fi venit factura Vodafone a telefonului sau mobil… de 800 de euro, la plata?

As alunga imaginile crunte ale copiilor, malnutriti si exploatati in toate felurile criminal posibile, din Africa, dar nu pot! Imaginea acelor copii doar piele si os, intr-un secol in care si un „discapacitat” a putut calatori in Cosmos, …pentru ce?, pentru a ne da el o „certitudine”: ca nu exista Dumnezeu, din cauza ca nu l-a putut vedea el. Le-o fi fixat, acest sarman om de stiinta, poate si vreo ora de audienta, iar Ei, Dumnezeu si Domnul Isus Hristos, nu au binevoit sa se prezinte la el… Noi Romanii putem comunica lumii intregi, deci si acestui „discapacitat” marunt la suflet, certitudinea noastra: exista oameni fara Dumnezeu si fara suflet, iar noi nu mai scapam de ei de 66 de ani!

Singura mea „salvare” imi este aceasta harmalaie de copii fericiti, care ma obliga sa-mi tin lacrimile in frau si… munca ce trebuie sa o fac! Si desigur, felul familiar cu care sunt tratata, pana nu stiu cand, caci este criza si aici…

Mi-as dori intr-o zi sa aud pe posturile de radio si televiziune romanesti, ca guvernantii de ieri si de azi isi vor cere la unison iertare de la natiunea romana, care a fost atata de indulgenta si de rabdatoare cu ei, si indemnul de a o lua impreuna de la capat, cu cinste si onestitate. Abia atunci voi crede si voi avea si eu certitudinea ca Mos Craciun va fi lasat sa intre cu jucarii si felurite daruri in toate casele copiilor din Romania. Iar acolo unde va sti ca nu mai poate ajunge, isi va trimite cu siguranta Regii Magi sa ii salveze onoarea, caci eu il cunosc, stiu ca este un „Mos de cuvant”, si mai stiu ca azi nu poate ajunge cu cadouri la fiecare din copiii nostri, din cauza politicienilor iresponsabili pe care ii avem! Tuturor acestor „regi” rai si neomenosi… sa le fie rusine!

Fie ca speranta sa nu ne paraseasca, ba din contra, chiar aceste imporante si semnificative neajunsuri, ce vrand-nevrand le traim, sa ne uneasca mai mult, pentru ca la momentul potrivit, sa-i inlaturam definitiv pe toti acesti „regi” hoti si mincinosi ce ne guverneaza azi, si sa alegem in locul lor pe Regele Nostru, cel care a fost gonit tot de ei si nicidecum de Natiunea Romana. Asa sa ne ajute Dumnezeu!

Maricuta MANCIUC-TOMA
Madrid, Spania
Ianuarie 2011

Echipa FC Atlanta-o echipa de fotbalisti romani care promite!

On By nelursIn InterviewLeave a comment

Interviu cu dl. Florin Grama, Manager FC Atlanta

By Mara Circiu,
Atlanta, Georgia

Sportul cu mingea rotunda, nostalgia stadioanelor pline de suporteri infocati din orasele natale, microbul sportului sau pur si simplu dorinta de a petrece timpul in aer liber, cu prietenii i-au indemnat pe fotbalistii nostri romani sa creeze un club sportiv local in zona Metro Atlanta si totodata sa puna bazele unei echipe de fotbal care incet si sigur a inceput sa fie recunoscuta drept o echipa importanta si valoroasa in arena fotbalului din S.U.A.  Prin amabilitatea d-lui Florin Grama, manager si totodata fundas in echipa de fotbal FC Atlanta, voi introduce in atentia dvs. istoria si realizarile acestei echipe.

Mara Circiu: Cine sunt fotbalistii de la FC Atlanta?
Florin Grama: Intrebare foarte buna, dar ca sa pot raspunde mai sincer ar trebui sa o impart in doua: Cine sunt fotbalistii? As putea spune ca sunt doar patru sau cinci in echipa care au fost fotbalisti in Romania si care au jucat in echipe de divizia A, sau care au jucat ca juniori la echipe de top. In mare masura, ei sunt cei care motiveaza echipa si in acelasi timp pastreaza un echilibru in modul in care se desfasoara jocul. Restul jucatorilor in ciuda faptului ca nu au jucat profesionist, sunt sportivi foarte talentati, care au un spirit competitiv si au in comun aceasi pasiune pentru fotbal. Cine este FC Atlanta? FC Atlanta este o organizatie sportiva in care fiecare membru si-a adus contributia in egala masura. Echipa in sine este FC Atlanta. Fara ei nu ar exista aceasta grupare sportiva.
Mara Circiu: Cum s-a nascut aceasta echipa de fotbal? Care este povestea voastra?
Florin Grama: Ciudat, comic sau extraordinar, ideia a pornit de la un pariu pe $1.00 pe care l-am avut cu un amic. El sustinea ca nu voi avea succes deoarece eu nu cunosteam nici macar cinci romani in Atlanta. Initial am fost doar cativa pasionati de sport in general, si incercam sa ne adunam la teren doar sa pasam mingea de la unul la altul. Dupa o luna s-a raspandit zvonul ca exista aceasta “echipa” de romani si am fost contactat de un alt grup de romani care jucau fotbal in sala. De la ei am aflat ca de fapt a mai existat o organizatie care a jucat competitiv in Atlanta dar s-a desfiintat. Un an mai tarziu eram deja o adevarata echipa si am decis sa ne inscriem intr-un turneu. Inca din primul an in care am activat ca si organizatie sportiva int-o competitie locala, am reusit sa ne clasam pe primul loc. Un rezultat extraordinar care mi-a schimbat viziunea asupra intregii echipe. Mi-am dat seama ca aceasta “gluma” merita un efort organizatoric mai mare iar implicarea in mod oficial este inevitabila. Am decis sa schimb numele din FC Romania in FC Atlanta si am inregistrat oficial clubul ca si organizatie sportiva in statul Georgia.
Mara Circiu: Care sunt performantele FC Atlanta pana in prezent?
Florin Grama: Surprinzatoare! Si nu vreau sa fiu modest deoarece este vorba de un efort de echipa si nu individual. Eu sunt convins ca oricare alta organizatie si-ar dori o evolutie asemanatoare si plina de succes. Daca ar fi sa exprim totul in doar cateva cuvinte as spune ca FC Atlanta a castigat sau s-a clasat in primele locuri in toate competitiile in care a facut parte. Dar ca sa simplific si mai mult, am sa las rezultatele sa vorbeasca de la sine.
2010 Liga MAGG – 1st Place (Championship)
2010 Liga MAGG – 2nd Place (Cup Tournament)
2010 Liga MAGG – Daniel Bobeanu (Golden Boot Winner)
2009 – 2010 ADASL Major Season – 3rd Place
2007 – 2008 ADASL Season 4th Place (with less games played)
2007 – 2008 ADASL Season – Daniel Bobeanu (Golden Boot Winner)
2007 Gold Cup (Jekyll Island – Georgia) – 2nd Place
2006 Gold Cup (Jekyll Island – Georgia) – 2nd Place
2006 – 2007 ADASL Major Season – 3rd Place
2005 – 2006 Dekalb League – Champions
Mara Circiu: Ce va propuneti pentru anul 2011?
Florin Grama: In principiu, nimic nerealizabil, dar totusi ceva care necesita aceeasi dedicatie si concentrare din partea intregii echipe. Ne-am propus sa castigam fiecare turneu in care ne inscriem, incluzand noul sezon din Liga MAGG din care facem parte. Este intr-un fel si o obligatie morala fata de noul sponsor pe care il avem RedTagFloors.com. O noua etapa pe care personal o consider necesara si importanta pentru 2011, este dezoltarea unei baze sportive pentru copii. Este evident avantajul pe care il putem avea ca si organizatie intr-un sport care se dovedeste a fi unul dintre sporturile care cresc cel mai rapid in USA. Unul din avantaje si principalul motiv pentru care vad necesara aceasta baza sportiva, este crearea de capital financiar care ar ajuta echipa in viitor si de ce nu, crearea unui posibil loc de munca pentru cei care is doresc sa imbine utilul cu placutul.
Mara Circiu: Soccer vs American Football…care este parerea ta? Sunt diametral opuse sau pot sa-ti placa amandoua? Esti mai partinitor cu soccer-ul?
Florin Grama: Eu as caracteriza Soccer-ul ca un sport mai dinamic, iar Footbal-ul American mai spectaculos. In relatie cu ce ne place mai mult sau mai putin; marea parte a separarii celor doua este datorat culturii din care fac parte. Parerea mea este ca sunt la fel. Amble sporturi se bazeaza pe capabilitati atletice personale cat si pe jocul de echipa. Eu personal nu am o preferinta, doar ca inteleg soccer-ul mai bine.
Mara Circiu: Fotbalul este un joc de echipa, care este atmosfera din echipa voastra? Sunteti prieteni si in afara terenului?
Florin Grama: Desi majoritatea se cunosc destul de bine as putea spune ca exista totusi o tensiune competitiva pe teren dar intr-o forma pozitiva. In afara terenului chiar nu stiu care este relatia jucatorilor. Eu personal, ma intalnesc mai rar cu membrii echipei in afara terenului de fotbal, dar majoritatea jucatorilor se cunosc destul de bine, se intalnesc odata la doua zile sau lucreaza impreuna.
Mara Circiu: As vrea sa ne spui mai multe despre tine, stiu ca ai preocupari multiple, foto, alpinism, etc…un adevarat Renaissance man!
Florin Grama: Despre mine as putea sa spun ca imi place sportul in general. Iar sportul care ma atrage cel mai mult si pe care-l practic inca la un nivel profesionist, este alpinismul. Este singurul sport care ma inspira si motiveaza.  In afara sportului, imi place orice forma de arta, muzica, filozofie, poezie si tot ce are tendinta de inaltare sau nu are limite.
Mara Circiu: Un cuvant de incheiere adresat cititorilor nostri…
Florin Grama: In primul rand, as vrea sa le multumesc pentru timpul acordat acestui articol. In mod evident acest interviu este printre lucrurile care pot arata ca efortul unei echipe este apreciat si in acelasi timp sper sa inspire si pe altii.
Mara Circiu: Felicitari si mult success atat tie cat si intregii echipe FC Atlanta, sper sa aveti parte de multe victorii in Noul An si cat mai multi suporteri!

PE ARIPA CERULUI

On By nelursIn literatureLeave a comment

Menut Maximinian
PE ARIPA CERULUI
Editura Karuna
Bistrita, 2008

O carte excelenta a timpurilor noastre. Sursa de inspiratie a fost, cred, variatia in timp a  momentului, atat din imprejurimile localitatii Bistrita cat si cele din tara in general. Autorul este un condeier nemaipomenit si cu o nemarginire care si-a exprimat opinia asupra evenimentelor  de pe meleagurile noastre, din ultimi douazeci de ani. Licentiat, inteligent, jurnalist de marca, Menut Maximinian incadreaza de o asa maniera cuvintele-faptele vietii de astazi – in haina intelepciuni cu atata sensibilitate, cu atata durere, cu atata gravitate, zbuciumul sunetelor  adancind scrierea pana pe aripa cerului.

Reflexia gandirii, alearga intre cer si pamant, zicand: „A fi poet este fara doar si poate, ochiul care soarbe profunzimea ideii adaptand-o in timp si spatiu”. Dar Menut Maximinian, a taxat acest timp si spatiu, de douazeci de ani, fara sa ne dea insa nici o speranta. Ne-a relatat situatia existentiala… doar, „Veselia se impletea cu bunastarea”   odata… „O biserica construita cu suflet pe meleagurile nemuriri” era odata… pe aripa cerului. Acum: „Satul populat in cea mai mare parte de batrani isi asteapta cu nerabdare fii si nepotii. La porti babele si mosii se uita lung dupa postas, care nu mai aduce nici un semn…”.

Cele treisprezece episoade care compun cartea, dezbat fiecare cate o durere, cate un dor, cate o grea imprejurare, dar evenimente  care s-au petrecut  si se mai petrec si acum la noi. A ilustrat realitatea faptelor. Textele aluneca in zone care pe vremuri erau sate cu intinderi vaste, cu obiceiuri autentice si atmosfera calda. Astazi si arhitectura satului este diferita. Panorama lui este alta acum. Doar  cate  un preot a mai facut vreun   muzeu, in casa unde locuia, care sa adaposteasca colectii de antichitati, cate o biblioteca si cateva obiecte religioase.

„Pe meleaguri de cant si dor, unde doinesc a jale si frunzele codrilor” a mai ramas doina strabuna – muzica ce-l caracterizeaza pe roman – „Muzica a fost de-a lungul timpului balsam de mangaiere pentru cei care erau nelipsiti la jocul satului in zile de sarbatoare”.   Daca oamenii erau intelepti putea sa fie balsam de bucurie!

Cartea este o sursa de informatii care ofera cititorului faptele traditionale, obiceiurile romanesti,  precum o baza de date in imagini! Dorim sa citeasca cartea  multe, multe persoane, pentruca, cititorul este vectorul nostru de reclama, iar aceasta lucrare acest lucru il ilustreaza!

Doina DRAGAN
Timisoara
21 ianuarie 2011

Orasul Charleroi – o locatie din inima Europei

On By nelursIn EuropeLeave a comment

Centru economic si cultural al unei aglomerari de 201 550 de locuitori, orasul Charleroi este un important nod al transporturilor rutiere, feroviare si fliviale din Belgia. Pasajul Ardenne se bucura de o pozitie privelegiata, la 50 de km sud de Bruxelles, capitala Europei. Orasul Charleroi este membru al retelei Eurocities.

Atmosfera si primire calduroasa

Locuitorii orasului sunt cunoscuti pentru entuziasmul, generozitatea si bunatatea lor. Valoarea pe care se pune accentul este ospitalitatea. Cu strazile sale pietonale, piete, parcuri, artere si centre comerciale, precum si infrastructura turistica si de agrement, Charleroi este un oras prietenos prin care e o placere sa mergi la plimbare sau la cumparaturi. In fiecare saptamana, piata de duminica atrage mii de oameni care vin de departe.

Un oras verde din unul negru

Fosta capitala a Revolutiei Industriale, cu unul din bazinele cele mai prospere din domeniul productiei de carbune, otel si sticla, Charleroi este acum un oras in plina restructurare urbana si de mediu. Grija pentru reamenajarea centrului si valorificarea patrimoniului e demonstrata de angajamentul sau fata de promovarea calitatii vietii urbane. Numeroasele parcuri sunt plamanii orasului, elementul vegetal fiind omniprezent.

Metropola economica

Marile companii internationale si multe IMM-uri au ales situatia favorabila, know-how-ul si dinamismul din Charleroi pentru a-si extinde activitatile. Oteluri speciale, constructii de aeronave, telecomunicatii, informatica, industrie alimentara, inginerie mecanica si de imprimerie, produse chimice, servicii pentru intreprinderi si persoane fizice si multe alte sectoare sunt inca bine reprezentate in Charleroi. Intercomunala Igretec este structura publica specializata in promovarea economica a metropolei si in ospitalitatea investitorilor. De asemenea, joaca un rol important in sprijinirea activitatii IMM-urilor si in special in exporturi.

Charleroi, oras sportiv…

Este un oras in care se practica sportul la nivel inalt: baschet, fotbal, volei, tenis de masa, Charleroi fiind dotat cu o infrastructura demna de ambitiile sale, gazduind in fiecare an concursuri internationale si, printre altele, meciuri din UEFA 2000. Jocul traditional practicat in Charleroi este pelota, joc sportiv de origine basca, intre doi jucatori, care consta in aruncarea unei mingi de cauciuc brut intr-un perete, de unde, ricosand si atingand pamantul, este preluata de partener.

… si cultural

Si din punct de vedere cultural orasul Charleroi merita vazut. In fiecare an acesta este sediul unor expozitii de prestigiu si gazduieste numeroase spectacole. Reputatia Palatului de Arte Frumoase, Muzeul de Fotografie, de Dans… au depasit demult granitele Belgiei. Muzeele din Charleroi ofera ocazia de a descoperi frumoase colectii in domeniul picturii, sculpturii, sticlei, fotografiei, arheologiei industriale, stiintei… Charleroi este leaganul benzilor desenate belgiene cu Scoala Marcinelle ilustrata de Editions Dupuis.

Leaganul traditiilor

Locuitorii orasului au ca obiectiv promovarea folclorului, acesta fiind prezent in timpul carnavalurilor traditionale de Mardi Gras sau procesiuni si marsuri napoleoniene, evenimente care aduna in fiecare an mii de participanti costumati in imbracaminte de epoca. Targul de Pasti transforma inima orasului intr-un gigant parc de distractie. Originea acestor sarbatori dateaza de mai multe secole.

Proiectul orasului Charleroi

Din 1991 in Charleroi s-a stabilit un proiect urban care contine strategia sa de dezvoltare, adoptand in 1994 si o harta care defineste calitatile esentiale spre care acesta aspira: Charleroi vrea sa fie un oras metropolitan, deschis, echilibrat, prietenos, solidar, tanar, inovator, sanatos, cultural, sportiv, un partener sigur…

Charleroi in cateva cifre

Suprafata: 102 km2 sau 10.213 ha, 57% – mediu urban si 43% – mediu rural (parcuri, paduri, terenuri agricole…)
Densitate: 1 974,6 loc./km²
Altitudine fata de nivelul marii: 121 m
Coordonate geografice: Latitudine : 50° 24′ 0” Nord, Longitudine : 4° 25′ 60” Est

Tatiana Scurtu-Munteanu

Cum trece un cantec prin noi

On By nelursIn poetryLeave a comment

Un cantec trece prin peretele vecinilor,
eu il adulmec si il trimit inapoi
agatat de-o suvita de par,
un nasture de la camasa ta de duminica,
peretele ne continua jocul,
isi da picturile in ulei mai spre usa,
melodia incapea oricum,
dar el a vrut sa fie amabil,
cantecul aduce un botosel cu inimioare,
un cercel cu perla.
eu ii adaug o iesire din spital
nerambursata cu un diagnostic scris de-o mana calda.
si cu o biopsie care a facut fericit un intreg cartier
primesc apoi o acadea cu gust de zmeura,
pun un avion de hartie,
mi-aduce o eticheta de parfum fresh-floral
de parca ar sti ca doar acesta imi place.
peretele e foarte atent la noi,
cantecul atinge note suave,
artarul de camera imi cedeaza capul lui Shrek,
adaug un steag cu uniunea europeana,
aveam si un tricolor, dar am zis ca e prea mult;
ce-as mai putea primi?
ce-as mai putea primi?
cantecul trece nestingherit prin perete,
duce ganduri, scuze, zambete,
aduce nori pufosi, margarete presate,
duce linisti inaripate, fluturi de cerneala,
aduce intrebari pe care nu mi le-am pus niciodata,
dar asta numai pana la apus.
noaptea cantecul ni se strecoara pe sub piele
si adoarme odata cu noi.
in week-end
beau ceai de menta
si ma joc de-a vamesul cu vecinii.

Tincuta Horonceanu Bernevic

Poveste de pescuit vise

On By nelursIn ChildrenLeave a comment

Din nou, timpul, parca fara timp! Asteptam. Doar inceputul si sfarsitul povestilor pe care mi le citeau, cand unul, cand altul, ma faceau sa tresar si sa intreb:
– Si… dupa aceea, ce-au facut?
– Au trait fericiti pana la sfarsitul vietii, cum ti-am spus…
– Da? …Adica da, asta am inteles eu, dar dupa aceea…?
– Dupa aceea… dupa aceea, omul mai si moare! – imi raspundea Iba cam cu o jumatate de gura.
– Moare!?… Iar daca moare, moare?
– E, cum sa-ti spun…? Moare si nu prea …
– Adica … Te-am prins! Ma pacalesti!
– E, cum sa te pacalesc eu tocmai pe tine…?!
– Atunci, ori moare ori nu moare?
– De! Stiu eu ce sa zic?
– Daca tu nu stii!… Povestea ce zice?
– Povestea? Povestea spune ca…
– Pai, daca spune, inseamna ca asa e…
– Este si nu prea!…
– Nu? Aaa! Hai, ma, cum nu? Of, si eu care credeam ca oamenii mari stiu tot!
– Tot si nu prea!
– Adica? Ori stiu ori nu stiu?
– Cu tine n-o mai sfarseste omul! Stii cum e cu stiutul asta? E ca si cum te-ai duce la un pescuit de vise. Arunci navodul…
– Si?
– Astepti! Si iar astepti… Visele dau navala! …Dar ce folos?! Plevusca! Navodul tau vrea pe cel mare! Iar ala nu mai vine! Si iar astepti! Dupa o vreme… simti navodul greu! Gata, zici! De astazi am Universul la degetul mic! Tragi si iar tragi, vrei sa-ti pui visul in barca ta si sa pleci cu el, ehe, departe. …In lume! Iar visul… zbac! Uite-l, si nu e! Te trezesti, si navodul, gol!
– Si?
– Iar si?! Ei, daca mai apuci, arunci din nou navodul.
– Mda! Dar hai, mai povesteste-mi!
– Uite:
,,A fost odata ca-n povesti,
A fost ca niciodata,
Din rude mari imparatesti,
O prea frumoasa fata.

Si era una la parinti
Si mandra-n toate cele,
Cum e Fecioara intre sfinti“
– Sfinti?
,,Si luna intre stele“
– Ce sunt aceia sfinti?
– Aoleo! Ma omori! …Sfintii sunt niste… sa zicem, niste ingerasi ca tine!
– Da?! – m-am mirat, insa Iba, obosit, ador¬mise. L-am invelit si m-am culcat si eu.  Cand genele stateau gata, gata, sa-mi cada somnoroase, am aruncat navodul…

Nicolae Balasa

In seara de iarna

On By nelursIn poetryLeave a comment

In seara de iarna cu ceru-nstelat
Imi tremura mana scriind poezii
Iar sufletul canta pe strune pustii
Liedul tacerii de nea marmorat.
 
Chiciura-mbraca padurea de brad
Cu raze de gheata ne strajuie luna
Adancul din noi scormoneste, nebuna
De-atata inghet chiar si stelele cad…
 
Stau langa vatra, scantei lumineaza
Din lemne trosnind se inalta vapai
Departe… pe drum se aud zurgalai
Pe obraz ravasit doua lacrimi valseaza.
 
Intr-un colt al odaii pe vechiul camin
Noiane de ganduri uscate de vreme
Ucise de doruri, pierdute-n blesteme
Setea-si alina-ntr-o cana cu vin.
 
In seara de iarna te-astept ca sa vii
Si jarul salbatic sa-l stingem cu ploi
De speranta ce curge in valuri din noi
Tu cantand la chitara eu scriind poezii.
 
Georgeta Resteman

VISUL UNUI COPIL – BEATRIXE AXINTE si DANSUL

On By nelursIn ChildrenLeave a comment

O vad de multe ori trecand pe strada tinandu-se de mana mamei ei, pleaca la scoala, sau la repetitii. Are doar 10 anisori si este eleva in cls.III la Scoala “M.Sadoveanu” din Galati (Romania); si mai face ceva: danseaza. Urmeaza cursurile de dans la cunoscuta Scoala de Dans Sportiv “Acanta” din Galati.
Sunt atat de multe de povestit despre aceasta fetita.
Este blonda ca mama ei, ii seamana foarte mult, ba chiar o poti regasi si in trasaturile tatalui, dar mai ales ale  bunicilor, zambeste mereu, are un zambet senin, larg, de copil fericit. De mica (cum spune ea) i-a placut sa danseze, nici nu vede altceva, scoala si dansul sunt drumurile ei importante. Are multi prieteni, colegi de scoala si de cartier, se joaca ca orice copil normal: iarna face oameni de zapada, se da cu saniuta, vara merge in vacante la bunici (are cei mai fericiti bunici din lume) si cu parintii la mare, iubeste soarele, ii plac si calatoriile si, mai ales, sa fotografieze cele mai ciudate locuri, sa aiba amintiri de peste tot. Ii mai plac florile – tocmai i-a cumparat mamei un buchetel de ghiocei – si, recunoaste, ii plac si desenele animate.
La scoala are sprijinul dragei ei invatatoare d-na Marioara Manolache la care tine tare mult, ar vrea  sa-I semene intr-o zi,  se bucura mereu cand ia note mari si ar vrea tare mult sa  nu dezamageasca pe nimeni. Colegii ei sunt hazlii, simpatici si pusi mereu pe sotii, acasa isi face lectiile, rade mult, se joaca si apoi urmeaza repetitiile. E adevarat, are un program greu: munceste mult, scoala, meditatii, repetitii, dar bucuria este atat de mare cand are reusite, participa la evenimente si concursuri.
 Cand stai de vorba cu BEATRICE ELENA AXINTE  ai impresia ca te vezi pe tine, candva, intr-o copilarie indepartata: te simti copil si  tu cand iti povesteste de mama si tata, de cat de mult ii plac desenele si Hannan Montana, ii place poezia, dar si povestile, sa mearga la patinoar, iar duminica sa fie rasfatata cu dulciuri, ciocolata (chiar daca nu prea are voie) sau  bunatati facute de bunica, asa cum va spuneam: e un copil normal. Mai are un frate pe care il iubeste atat de  mult si se bucura ca este mai mare decat ea pentru ca are mereu pe cine sa se sprijine.
 A inceput scoala de dans foarte devreme si rezultatele se si vad: a primit numeroase premii si distinctii|:
Locul V la  categoria H 6-9 ani Cupa Phoenix 2009,  Locul IV categoria H 6-9 ani,
Locul IV categoria de dans E 6-9 ANI Asociatia Club de Dans Sportiv “Style Dance”,Diploma de Excelenta pentru participarea dansului sportiv cu ocazia sarbatorii “Zilele  Zaclaului”,“Diploma de Merit” pentru participare spectacol “1 iunie-De Ziua Copilului”, organizat de Casa de Cultura a Sindicatelor  2010 pe scena Teatrului Dramatic “Fani Tardini”, colaborari si participari la diferite emisiuni tv locale, participari in spectacole caritabile, recital alaturi de Razvan Manolache si Diploma de Merit in spectacolul “Craciun de vis” organizat de Casa
de Cultura a Sindicatelor Galati pe scena Teatrului Dramatic “Fani Tardini”, (foto) dar si Diploma de excelenta din clasa a II-A De la Scoala Gimnaziala Nr.11 “M.Sadoveanu” din Galati pentru rezultatele excelente oblinute la matematica si limba romana in cursul anului scolar 2009/2010,
A mai obtinut Premiul I pentru calificativul Excelent la Concursul ” Povestile Cangurului” clasele IV, 2010, Locul I pentru rezultatul obtinut la concursul
national de evaluare la limba romana si Medalia de Aur, Locul I pentru rezultatul obtinut la Concursul National de Evaluare in Educatie la Matematica si Medalia de aur, Locul II la concursul “Cangurul Matematician” 2010, Locul II la Concursul National de Evaluare in Educatie la limba engleza, Diploma pentru participarea la actiunea “Ziua copilului  intr-un mediu curat”si multe altele.
 Viata ei artistica a inceput la …  numai 4 anisori la Clubul Sportiv “Acanta” din Galati sub indrumarea Doamnei  Adriana IFTIMIE – instructor,  continuand  cu antrenorii Oxana si  Vitali  POLIVENCO, oameni extraordinari ce se implica atat de mult in reusitele si performantele elevilor. Va fi un drum atat de lung, stie acest lucru, dar va merge mai departe, crede in ea, in destinul ei si, mai ales, alaturi de cei dragi.
Acum are emotii: in perioada 12-13 februarie va participa la un concurs la Pitesti, iar in perioada 5-6 martie  va participa la Campionatul de Dans de la Targu Mures pentru care se antreneaza cu mare seriozitate alaturi de antrenorii ei.
Si noi, iti uram draga Beatrice, mult succes si  sa ajungi pe cele mai inalte culmi, sus, sus de tot.

foto: Cristian Nastase
in imagine: Beatrice Axinte alaturi de partenerul de dans Razvan Manolache
spectacol “Craciun de vis” dec.2010, organizat de C.C.Sind.Gl pe scena Teatrului Dramatic “Fani Tardini”

POEZII DE VASILE FILIP – Iasi, Romania

On By nelursIn poetryLeave a comment

Privirea blanda, calda mangaierea,
Imi sunt mai pretioase dintre toate

Nu m-a vrajit niciodata puterea,
Nici bogatia nu m-a dat pe spate.
Am insotit cuvantul cu tacerea,
M-am cercetat cu mainile curate.

Cuvantul e mai dulce decat mierea,
Albinele sunt victime-narmate;
Nu m-a vrajit niciodata puterea,
Nici bogatia nu m-a dat pe spate.

Cu truda grea mi-am adunat averea,
Strangand belsugul risipit prin sate
Alaturi cu speranta si durerea.
Doar ele inca nu mi-au fost furate.

Nu m-a vrajit niciodata puterea …
M-aseman tot mai mult cu un butuc,
Pe care, iata, nu mai poti sa-l misti

A fost un timp cand ma credeam haiduc,
Cu pusti de soc trageam inspre vardisti.
Spre-acele vremuri daca ma mai duc,
Ma-ntorc cu ochii umeziti si tristi. 

Ma vad si-acuma cum dadeam buluc
Peste boierii cocotati prin bristi;
A fost un timp cand ma credeam haiduc,
Cu pusti de soc trageam inspre vardisti.

Ma culc adese sub batranul nuc,
Le-nvart pe toate cum ar fi moristi.
E tot mai greu stravechiul meu surtuc,
Ma misc mai anevoie prin restristi.

A fost un timp cand ma credeam haiduc …

Ca pe-o apa in uluce
Gandurile imi aduc

Duce – m-as si nu m-as duce,
N-am motive sa ma duc.
De-ar fi dorul sa m-apuce,
Eu nu vreau sa-l mai apuc.

De-ar fi mandra-n deal la cruce,
Eu nu vreau sa ma usuc;
Duce – m-as si nu m-as duce,
N-am motive sa ma duc.

Vant de seara imi aduce
Proaspat mirosul de nuc,
O ispita ma seduce
Sa-mi fac mas in cuib de cuc.

Duce – m-as si nu m-as duce …

Curand

Dintre toate relele, am ales-o pe cea mai buna:
Ma las rastignit pentru ce n-am facut,
Chiar si pentru clarul de luna
Sub care candva, mai demult, m-am nascut.

Sunt fericit daca pot sa plang si sa sufar
Cand mi se imputa lumina din soare
Sau albul risipit in floarea de nufar.
Toate acestea, pentru ce oare?

Poate se vrea stapanire pe sufletul meu
Si pe creier. Si aceasta se poate.
Ori poate de vina nu-i nimeni, ci eu,
Caci prea le primesc si le-ngadui pe toate.

Curand se vor sfarsi toate aceste.
Insingurat, in adancul meu ma voi duce,
Ma voi rasadi intr-o foarte trista poveste
Si ma voi rastigni pe veci pe propria-mi cruce.

ADRIAN BOTEZ SI PROFETUL DIN PROPRIA INIMA

On By nelursIn InspirationalLeave a comment

Publicat in anul 2010, la Editura Rafet din Ramnicu Sarat, volumul de poezii „Cartea Profetiilor” este structurat in patru parti: „Cartea Profetiilor”, „Cartea Glasurilor, Gesturilor si Tacerii”, „Cartea Descantecelor” si „Cartea Apocalipsei”.Autorul, Adrian Botez, isi dedicavolumul familiei. Dar are poetul viata personala? (Nichita ar spune ca Nu) Si de ce „Cartea Profetiilor”? Nimeni nu este profet in tara lui. Dar in propria inima? Dar in inima altora?
In prima parte, ce poarta si titlul volumului, ne intrebam: Care este rolul poeziei la Adrian Botez? Pentru ce s-a nascut Poetul? Urmeaza, el, exemplul celui care prin lumina sa – clocotinda tacere (superba metafora)– spune TOTUL? Raspunsul nu se lasa asteptat: „te-ai nascut – deci – pentru ca sa / vindeci nadejdea / si toti cei cu ochii plecati – din mine – deodata / s-au privit drept in ochi si / s-au recunoscut” („Despre cel nascut atunci, acolo”– pag. 7).Acesta este mesajul: nadejdea, recunoasterea, trezirea spirituala. Mai mult de atat, spune poetul, „mantuirea va fidoar cand vom lua / asupra noastra  – raspunderea intregului / Rau / cand vom lua din spinarea / presupusilor diavoli – povara zdrobitoare-a / ispitirii” („Atunci cand”–pag. 11).
Adrian Botez se descrie pe sine drept un aparator al legilor sfinte care ucide impostura („Despre mine”– pag. 13). Presupusii diavoli despre care vorbeste sunt in noi. Sunt dorintele si fricile noastre, care ne inchid sufletul intr-o inchisoare de oase, sange si carne. Nimeni nu isi mai poarta crucea martirului, cu totii am devenit indiferenti…, preamuritori si reci.
Evident, exista un risc al poeziei lui Adrian Botez, pentru ca este nominativa si nu lasa loc de alegeri si interpretari. Dar, se pare ca poetul, justitiarul acestor vremuri „distrugatoare si delapidatoare” de constiinte, nu mai are vreme de pierdut. Cumva ne aduce aminte de personajul interpretat de actorul Denzel Washington in filmul post-apocaliptic „The Book of Eli”, aparatorul ultimei Biblii existente pe Pamant. Eli citea o Biblie pentru orbi si o invata pe de rost pentru a transmite cuvintele lui Dumnezeucelor care asteptau povata si izbavirea. In cazul nostru, Adrian Botez scrie o carte de poezii pentru orbi, pentru ca cei „din urma” sa poata face pasul inainte, si isi raspunde singur la intrebarea din poemul „Prostii, lina si punctul” (pag. 30) : „nici nu-mi dau seama de ce / si-a mai pierdut vremea Dumnezeu – de m-a / trimis in lume – si pe / unul ca mine.”
Poemul „Batran lup de cer” este unul memorabil. Calator transdimensional si extrasenzorial prin Universul valurit, poetul se (re)trage „catre umbra inteleptilor / daimoni ai copacilor – batran / nebun – nazuind inapoi – la sanul / racoros al mamei sale” (pag. 39). Refuza „nelinistea”, „zgomotul forjarii destinelor” si isi accepta conditia umana. Dar sa nu credem ca acceptul este rezultatul unui dialog umil cu Divinitatea. Nu in aceasta etapa.
In partea a doua a volumului, glasurile, gesturile si tacerile poetului se indreapta catre revolta. Din „Bolsevismul cosmic” (pag. 61) se-aud „Balbaielile divine” (pag. 66!!!): „Dumnezeu e trist – trist si dand / impresia – din pricina norilor – a vizibilitatii / limitate – ca ar fi si meschin: un Dumnezeu suparat / isi ia pseudonimul „Satana” – dar / n-au rost investigatii / onomastice – in casa celui care / si-a luat vacanta in / muntele Sinai”. Omnipotentul, atotstiutorul, „a avut profesori – tot atatia cati / oameni a creat: fiecare om / este intruchiparea nemultumirii / divine – de  a afla – atat de / stramb si / putin”.
In poemul „Vrajmasie mocnind” (pag. 69), poetul marturiseste ca „nu mai sunt tanar de mult: Dumnezeu / ma santajeaza cu / suferintele – ca sa-L / privesc in ochi…”. Evident, nu despre adevaratul sens al cuvantului santaj vrea sa ne vorbeasca Adrian Botez, pentru ca marele creator nu este responsabil pentru nefericirea noastra. Nu el trebuie sa fie tinta protestului si a inversunarii. Numai o persoana cu inima curata il poate intelege pe Dumnezeu si ii poate intelege caile SALE. Poezia, in cazul nostru, este o forma de purificare prin ardere, atat cat ii este permis poetului sa arda inspre fireasca sumisiune, prin descantec de cuvinte, in partea a treia a volumului, sau prin apocaliptice lovituri pana la sange, in partea a patra.
Spune autorul in „Cartea Apocalipsei”: „vine vremea cand / nu-L mai suporti nici pe / Dumnezeu  – ca / Maestru…” (Mane, Tekel, Fares – „Numarat, Cantarit, Impartit”–pag. 123). Dar ce s-ar intampla daca… Dumnezeu, plictisit de atata tanguire, nu ne-ar mai suporta pe noi, ca ucenici, si ne-ar lasa pe mana profesorului distrat, TIMPUL, fara niciun indiciu, fara nicio revelatie?
Totusi, sa nu ne facem o impresie gresita despre crestinismul poetului, contradictiile si revolta din volum fac parte din parcursul firesc al cautarii si cunoasterii. Poetii sunt fiinte nonconformiste si extremiste, care zboara spre inaltimi primejdioase ca niste Icari, coboara precum luceferii blanzi si sfarsesc, nu de putine ori, in Infernul lui Dante. In cazul nostru, Poetul, atat de incercat de fortele luciferice, incearca sa-si ridicespiritul cat mai sus prin intermediulproiectieisale in universul astral. Astfel, il “invita” pe OM sa arunce o “privire” intiatica spre adevarurile absolute ale Dumnezeului Paradisiac: Vointa  -Calauza , Spiritele Vointei (Tronurile) – pag. 127, ordinea ca  disciplina celesta : Spiritele Ordinii (Heruvimii) – pag. 130, iubirea ca si cerc al infinitului – Spiritele Iubirii (Serafimii) – pag. 132 – si visul ca “razoare de lumini” (Preludii hiperboreene – pag. 134).
21 ianuarie, 2011, Montréal                                   

 IONUT CARAGEA

„CAVALERUL NEBUNIEI” STRABATE LITERATURA EUROPEI

On By nelursIn EuropeLeave a comment

Scriitorii europeni, vrand-nevrand, il cauta pe Don Quijote ca erou al viselor lor pe motiv ca nu-i o fiinta reala, ci un om de fictiune si de actiune, mai real decat toti scriitorii. Un om fictiune plecat sa preschimbe zarea finita din La Mancha cu orizonturi nesfarsite, o fiinta imortalizata pe drumul vesnicilor cautari.

Prozatorii si poetii europeni, din toate timpurile, constienti sau inconstienti, l-au cautat pe inteleptul Quijote in viitor, ca o cautare a sperantei, a visului vesnic neimplinit, pe care il gasim in poemele si prozele acestora. Il cauta pe „Cavalerul nebuniei” in viitor, dar pentru aceasta, ei il descopera in trecut. In cautarea lor, cheama la o nemavazuta cruciada insotita de muzica sferelor, calauzita de „steaua cea stralucitoare si sonora”  care-o incuviinteaza de pe cer si le spune calea. Asa cum o fac poetii: Johann Wolfgang von Goethe („Suferintele tanarului Werther” sau „Prometeu”), George Gordon Byron („Pelerinajul lui Childe Harold”, „Manfred” sau „Cain”), prozatorii Giuseppe Antonio Borgese („Rube” si „Furtuna in neant”), etc.

Scriitorii si poetii europeni nu viseaza, precum Don Quijote pentru Sancho Panza la ocarmuirea unei insule, ci la ocarmuirea propriului lor suflet, regasirea inauntru a unui  Don Quijote interior, dar numai dupa ce-l regasesc pe acela din afara. Fara sa-si propuna o cruciada in cautarea acestui personaj, scriitorii europeni din toate timpurile au pornit aceasta cruciada a „morilor de vant”. Participarea acestora la cruciada confera o demnitate unica, uriasa: constiinta de sine a quijotismului. Pe care o gasim si la Feodor Mihailovici Dostoievski in „Amintiri din casa mortilor” (unde descoperim noul proces de analiza psihologica din perspectiva interiorului uman).

Nu are rost sa ne intrebam ce a lasat Don Quijote culturii. Fiindca acest „fenomen” ne-a lasat o intreaga metoda, o complexa epistemologie, o intreaga estetica, o intreaga logica, o intreaga religie mai ales, adica o intreaga economie a eternului si a divinului, o intreaga speranta in absurdul rational, pe care le gasim sub diferite forme in literatura si filozofia europeana. Mostenitoare a inzestrarii cosmice lasate de „Cavalerul nebuniei”, sau cum i se mai spune „Cavalerul tristei figuri”, cultura europeana inca nu si-a asumat cum se cuvine legatul. Poetii, ca Eminescu, Sorescu, Nichita Stanescu, Pierre Louys, Johan Christoph Friedrich Schiller, Johann Cristian Holderlin, sau prozatorii Henry Rene Albert Maupassant, Lo-Johansson, Arno Holz, Jean Francois Marmontel, Anton Holban, Gib I. Mihaescu, Ion Lancrajan, etc, prin operele lor sunt sclavi ai timpului, se forteaza sa dau o realitate de timp prezent viitorului sau trecutului, si nu au intuitia eternului, pentru ca il cauta in timp, in Istorie si nu in ei insusi. 

Constat ca  fantanile nemarginirii care susura in scrisul lui Cervantes au secat in operele scriitorilor europeni. Ca existenta diurna a nenumaratilor Sancho se scalda in apele impure ale marginirii si resemnarii, ca lumea dezbinata intr-o Europa ce se crede unita, in loc de o confrerie a iubirii si a curajului, domneste o confrerie a fricii si a urii. Varsta de aur, magnifica varsta a convietuirii in buna pace intre litere si politica, e departe de a se intrupa. Scriitorii europeni, prin cruciada lor literara, doresc ca omul constient si mandru de zestrea quijoteasca, sa-l hotarasca sa si-o revendice, sa-l invete sa o merite, pentru ca astfel sa se inalte ca om.

Atitudinea lui Valery este atitudinea unui om singur care se lupta cu „morile de vant”. El se raporteaza la dificultatile gandirii si ale creatiei ca si cum ar fi singurul chemat sa dea seama de ele. Tensiunea care il consuma, in acelasi timp provocata si suportata, e tensiunea intre propria-i fiinta si gandirea proprie: „Ceea ce gandesc imi ascund de ceea ce sunt”. Impas gnoseologic sau act  al luptei „cu morile de vant”? tentatia lui Valery este acea de a voi sa dea seama numai prin lupta cu sine despre tot si de a incerca s-o faca fara sa se dea cu totul in ceva, neresemnandu-se sa fie „ceva, indiferent ce”. El poarta masca „cavalerului tristei nebunii“, asemeni lui Teste – fantoma nascuta din lupta „morilor de vant”, ca inutilitate a vietii intr-o societate ce nu-l intelege.

Traditia rationalista, anchilozata in contemplarea omului ca fiinta rationala, impiedica intalnirea  cu „Cavalerul Nebuniei”. S-a spus ca ratiunea il deosebeste pe om de animal. Eu spun asemeni lui Unamuno ca ceea ce-l distinge e mai mult sentimental decat ratiunea.

La Bacovia aceasta lupta cu „morile de vant“ surprinde prin aparenta abandonare a metafizicului si persiflarea filosofiei, suspectata de neputinta descifrarii conditiei umane si a misterului cosmic. Omul, pentru autorul volumului „Plumb”, este damnat sa repete, cu fiecare generatie, acelasi traseu circular. Ea se instituie ca iluzionare inutila ori ca lupta cu „morilor de vant”, ca un „dictionar” pe care se poate „adormi uitat”, inainte de a se ajunge la un gand salvator.

La capatul petrecerii, ca lupta „cu morile de vant”, lumea se umple de „un cantec”, spune Blaga. Dar cantecul nu pare a fi o compozitie pe de-a-ntregul omeneasca, ci un atribut de origine tainica („noi suntem purtatori de cantec”) si ambivalent. Daca lupta cu „morile de vant” cunoaste extaza cantecului, drumul spre moarte prinde la fel „chip de cantec”, al carui motiv pare a fi trecerea insasi, in sonoritati stinse, elegiace, facute pentru uitare si leac: „Cateodata prin fluier de os stramosesc/ ma trimit in chip de cantec spre moarte”. (Fiu al faptei nu sunt).

Si la Eminescu in poeziile sale, dar mai ales in publicistica, descoperim aceasi lupta cu „morile de vant”. Aceasta lupta o descoperim in indoiala fata de lume, dar mai ales de distantarea fata de “prezent “, dar si implicarea in acesta.

Scriitorii europeni si-au dorit si isi doresc sa descopere in lume si altceva decat „repetabila povara”, un fel de „elice” a „morilor de vant”, ce se invarteste inutil si sisific, isi doresc sa descopere privelistea unui om care calatoreste cu gandul pentru a se cunoaste mai intai pe sine, apoi pe ceilalti, si pentru a se iubi mai putin pe sine si mai mult pe ceilalti. Acelas erou care invinge Meduza-suferinta, acelasi Perseu care se fereste de privirea ei, intra mai apoi in rolul lui Orfeu, ia lira in maini si canta atat de frumos, incat clintestze pietrele din loc, imblanzeste fiarele salbatice, adduce alinare in cugetele tuturor si induioseaza sufletul celor mai aspri oameni.

Al.Florin TENE
Cluj-Napoca
22 ianuarie 2011

TESTIMONII LIRICE (POEME)

On By nelursIn poetryLeave a comment

SFARSITUL SINGURATATII

Trezitu-m-am in plina noapte
in al singuratatii hohotit,
cum ca-i bolnava de tacerea-mi lunga,
drept care la plecare s-a gandit.

„Dar cum voi fi eu fara tine?”
am dat sa strig, iar ea m-a repezit:
“Nu mie-mpreunarea sa mi-o ceri,
cand tu nelinistii i-ai fost menit;

fii cel ce esti – un visator
pierdut in asta lume a cartirii,
unde visarea-si are rostul ei
de condiment al vietii si al firii”.

HOMO LUDENS
(Omul care se joaca)

Ca omul s-a jucat cu focul
de cand in lume ochi facu,
ne-ncredintam nu doar din mituri,
ci si din chipul lui de-acu.

In plan moral-spiritual
el a ramas acelasi ins –
avid de-onoruri si de bani
si-n felurite intrigi prins.

Politicestile cabale
sunt jucaria sa-ndragita,
chiar si atunci cand zvarle-n foc
speranta unei lumi mintita…

Fireste ca nu-i focul furat
de Prometeul curajos
pentru a omului progres
cand de-a-ncalare, cand pe jos,

eroic act fara egal
ce-n zei starnit-a ofticatul,
incat faptasul fu legat
sa-i mance vulturul ficatul.

Nu-i nici macar focul edenic,
pe care-Adam l-a intetit
cu-mbucatura buclucasa
din fructul pomului oprit.

Ii jocul lui din totdeauna
cu reguli pentru jucator,
pe care tot el le incalca –
Deci homo ludens e-un trisor!

NORII SURI

Norii suri cu frunti imense
lenea tot mai jos si-o lasa
si cu plansul lor ciclopic
prind pamantul ca-ntr-o plasa.

As putea pe-a ploii funii
sa ma urc pana la stele,
de-as avea incredintarea
c-am scapat de-a lumii rele.

Dar cum omul lut se cheama
si cum moartea-n lut se-ndeasa,
ce sa caut eu aiurea
cand pamantu-mi este casa?

Mai bine moartea printre-ai tai
decat o viata-nstrainata
pe un taram fara hotar
unde lumina-i degerata.

Caci moartea nu-i punctul final
de viata-i cu folos traita,
smulgand o clipa cat vecia
din fericirea irosita.

Iar fericirea dar s-o faci
celor ce sunt si vor mai fi –
dovada vie ca-i bogat
doar cel ce stie-a darui.

INTERPELARE

Doamne,
de la alesi am invatat
cum poti primi raspunsuri clare
doar prin interpelare.
E drept ca ele nu ajuta
o viata-atata de corupta
incat apare ca sucita,
dar orisicat avem dovada
ca plugul si-a pornit lucrarea
in minti, deprinderi si-obiceiuri,
sa are democratic tara
cu zelul din agricultura,
unde taranii reciclati
muncesc cu spor la-nfulecat
de cand au document la mana
ca sunt someri calificati.
*
Te-ntreb atunci ceresc Parinte,
cum l-ai facut pe om de-i sui
si unde este mintea lui
cand rosturile si le uita
impins de forta egoismului?
C-o mana doar ai daruit,
altfel cum naiba se explica
ca omul pare-un zapacit:
ba soricel flamand de taine
dosite-n scrinul vrerii Tale,
ba frunza smulsa de pacate
din pomul vietii fara moarte,
ce de furtuni e-nvartejita
si-apoi in tina azvarlita…

CRAIASA ZAPEZILOR

Mai alb ca neaua si lumina
e al craiesei trup divin,
invesmantat in valuri dalbe
si-n toate aducand a crin.

Miros de crini ea raspandeste
la fiecare gest regal –
zeita e, dar si femeie
cu parul lung si-obrazul pal.

Sta singura-n al ei palat
durat din gheata si din nea
si un suspin i se strecoara
din pieptul palpitand abea…

De gheata fu pana mai ieri,
cand la hotarul dinspre sud
vazu sarind din floare-n floare
zeul Amor gingas si nud.

De-atunci il vede si-l tot vede
cum tumbe face-n vai si lunci,
iar inima i-a prins a bate
mai altfel ca si pan-atunci.

Un dor de soare o cuprinde,
dor de verdeata si caldura,
de dragoste mistuitoare
cu-aroma dulce de-aventura,

incat scarbita ea se simte
de tron si-a sa imparatie;
ar vrea ca totu-n schimb sa dea
numai iubita lui sa fie.

Dar cum sa schimbi ce ti-i sortit
de Cel ce-n mana Lui inchide
destine si atatea morti
ba exemplare, ba mai hade?!

De-aceea sta indurerata
gandindu-se ca nemurirea
o fi ea buna-n linii mari,
dar are si o parte rea:

Cand nemuritii nu au voie
sa faca ce fac muritorii,
e semn ca-n vesnicii e-o hiba
cu piesa si cu toti actorii!

PARUL TAU

Noptos
si greu de-mbatator miros,
parul tau
– o, preafrumoaso –
e puntea aruncata
de oarba intamplare
peste torentii sortii mele,
pe care se duc
si se tot duc
sperantele iubirii nepereche,
stransa ca-ntr-un cleste
de dor si disperare.

GLASUL CLOPOTELOR

In fiecare zi-i orgie
de voci iscate in arama –
e-a clopotelor tanguire
dupa eternul ce pe om il cheama.

Si glasul clopotelor Parce
peste oras aleanul si-l presara,
ca omului sa-i dea de stire
ca viului sortit ii e sa piara.

Apoi coloana vocilor unite
se-nalta ajungand la cer,
ca-n sus sa duca doruri multe
si-n jos s-aduca blandul ler.

NOUL AN

Din trupul timpului desprins
si din al sau avan capriciu,
intrat-a-n lume noul an
spre-al omului firesc supliciu.

N-avem motive sa-l dorim
ori sa-l cinstim ca pe-un amic –
aidoma-i cu fratii lui
ce vad in om doar un nimic.

Dar ne-amagim sa tot speram
ca noul an va fi altfel,
cand megaplanuri zamislim
si cand ne cramponam de el.

Romanii-n speta au talent
sa se-amageasca-n fel de fel
prin cincinale si-anuale
durate c-un politic tel.

Atata doar ca timpul rade
de-ale politicului mofturi,
vazand in ele nostimada
cu broasca si-ale ei avanturi,

ce pusu-s-a sa bea la apa
pana cat leul va ajunge,
dar a crapat mai inainte
ca brotaceii s-o alunge.

ALBUM MATERN

Albul laptos al zapezii
surade
cand buzele reci
ale luminii pale
ating fata dumisale,
si cu tandretea unei mame
prepara scutece de gheata
pentru pamantul
adormit
si-ntroienit,
care aidoma unui copil
scanceste multumit
si-n somn tresare
c-un adorabil tocait.

MERSUL TAU

Mersul tau,
divina mea,
aidoma-i c-o floare
in miscare,
ce trupul gratios si-l pleaca
dup-a zefirului suflare;
e un poem al daruirii,
eterna omului poveste
nu numai despre Feti frumosi
si cu Ilene Cosanzene,
ci despre-acei necunoscuti
de vesnicie inghititi,
ce-au patimit pe-a lor Golgota
cand dragostea le-a fost rapita;
un fulg de nea e mersul tau
in leganarea lui de vis,
ce-n gene-ncearca sa-si anine
intensul alb de paradis;
ori poate ca-i o melodie
sculptata-n supraomenesc,
cu-nmladieri ce te-nfioara
si cu fiori ce te-ametesc.

George PETROVAI

SIMPOZIONUL ANUAL MIHAI EMINESCU LA CONSULATUL ROMAN DIN NEW YORK

On By nelursIn USALeave a comment

Sambata 15 ianuarie 2011, la Consulatul General al Romaniei  la  New York, a avut loc Simpozionul anual Mihai Eminescu – „Mihai Eminescu, de la idolatrie la contestatie”. Simpozionul a fost organizat de Institutul Roman de Teologie si Spiritualitate Ortodoxa, Cenaclul „M. Eminescu”, Revista „Lumina Lina” si Galeria „Spiritus”, ce apartine aceluiasi Institut, avand co-sponsori Societatea Romana Crestina „Dorul” si Academia Oamenilor de Stiinta din Romania.

Organizat in cinstea zilei de nastere a marelui nostru poet national, simpozionul s-a aflat la a saptesprezecea editiea sa si reprezinta cel mai mare eveniment cultural si academic dedicat poetului, pe teritoriul Statelor Unite.

Ca si in anii precedenti, au participat la simpozion scriitori, critici literari, cercetatori, poeti, artisti plastici, si iubitori ai operei eminesciene, admiratori si comentatori ai personalitati sale politice.

In partea intaia a programului, dupa cuvantul de deschidere rostit de prof. Pr.Dr. Teodor Damian presedintele Institutului a urmat o emotionanta rugaciune, dupa poemul „Rugaciune” de Mihai Eminescu cantata de renumita artista Lia Lungu.

Excelenta sa Marian Parjol, Consulul Generalal Romaniei la New York, a adresat un mesaj aniversar dedicat momentului, salutand initiativa institutului de sarbatorire a poetului national. Atat in cuvantul de deschidere oficiala cat si pe parcursul simpozionului, Excelenta sa si-a aratat surprinderea si admiratia fata de continutul si nivelul inaltul standard academic si estetic al simpozionului, subliniind importanta acestuia in contextual cultural actual, cand in Romania se inregistreaza vadite tendinte de marginalizare al marelui nostru poet national. Ca o dovada a aprecierii sale, Domnia Sa si-a exprimat credinta ca acest simpozion este de o mare valoare culturala pentru Romania si a lansat invitatia de colaborare cu institutul, oferind gazduirea acestui eveniment si in anii viitori.

Partea intaia a programului s-a incheiat prin cuvantul presedintelui Societatii Romane Crestine „Dorul”, Ing. Cristian Pascu, care a vorbit despre initiativele legate de „Proiectul Eminescu” – crearea si amplasarea bustului poetului  intr-un spatiu public din New York.
In partea a doua a simpopzionului, s-au prezentat ample comunicari  ale participantilor.

Doina Uricariu a vorbit despre: „Eminescu: Patrimoniu ca o prada”. Analizand critic fenomenul Eminescu, scriitoarea precizeaza faptul ca atat inainte cat si dupa revolutie, critica literara a deformat imaginea poetului din considerente extra estetice. Daca inainte manualele au modificat titluri, elemente biografice, contexte si sensuri, astazi  exista o tendinta de marginalizare a poetului venita din partea unor personalitati influiente din cadrul culturi romanesti. Scriitoarea subliniaza necesitatea crearii unui Institut Eminescu dupa model occidental, care sa puna in lumina multiplele valentele si complexitatea personalitatii marelui nostru poet national.

M.N. Rusu, critic si istoric literar, eminescolog, vorbeste despre „Eminescu, insurgentul” scotand in evidenta, in urma studiilor sale facute in arhivele din Budapesta si Viena, un element biographic important si elocvent pentru formarea unei imagini mai clare asupra vietii si atmosferei politice in care poetul a petrcut ultima parte a vietii sale: existenta unui pistol pe care Eminescu avea permisiunea sa il poarte permanent, chiar si in spital, pentru a se apara.

Dr. Theodor Damian, in comunicarea sa „Accente crestine in poezia lui Eminescu”  priveste cu ochiul critic al teologului dar si cu subtilitatea filozofului si a poietului, opera  eminesciana si scoate in evidenta profundul sentiment crestin al lui Eminescu, care sta la baza pietatii sale in poemele religioase, pietate ce apare implicit ca izvor al conceptiei sale despre lume, oglindita in opera sa poetica.

Valentina Ciaprazi, a vorbit despre „Mihai Eminescu, Charles Baudelaire si Septime Gorceix “ si traducerea lui Eminescu in limba franceza, evidentiind valoarea universala a poeziei eminesciene. In incheiere cu un remarcabil talent actoricesc, V. Ciaprazi a recitat intr-o franceza impecabila un poem de Mihai Eminescu.

Doru Tsaganea, a prezentat lucrarea: „Semnificatia Congresului de la Berlin in publicistica lui Eminescu”. O nota deosebita a acestei comunicari a conferit-o prezentarea tabloului: „Congresul de la Berlin” pictat in 1881 de celebrul pictor Anton von Werner si care nareaza prin gestica si amplasarea personajelor, pozitia marilor puteri in contextul Congresului din 1878, in care se recunoaste si independenta Romaniei.

Dr. Napoleon Savescu a vorbit despre: „Fenomenul dacic in viziunea lui Eminescu”, dialogand cu  audienta si recitand versuri din Eminescu. Scriitorul Mircea Sandulescu in interventia sa, a scos in evidenta trasaturile pozitive si parti negative in personalitatea poetului.

Master of ceremony a fost jurnalista, critic literar Mariana Tera, care secondata de doamna Solomon, a introdus pe rand fiecare moment prin comentarii extreme de pertinente. Atmosfera academica si nivelul estetic in care s-au desfasurat lucrarile a fost completata de un recital de poezie sustinut de Claudia Damian, recitarea in limba germana a poemului „Mai am un singur dor” de Ion Vitelariu  recitare „Umbra lui Istrate Dabija-voievod”, si un moment musical de cantece si romante pe versuri de Eminescu in interpretarea talentatei soliste Lia Lungu, mesagera artei lirice romanesti in America.

Galeria „Spiritus” a Institutului Roman de Teologie si Spiritualitate Ortodoxa, condusa de artista plastica Viorica Colpacci, a prezentat o expozitie dedicata marelui poet. S-au expus lucrari de pictura, sculptura si fotografie de arta ale artistilor din New York, Doru Tsaganea, a prezentat doua printuri de fotografie digitale de largi dimensiuni realizate in intregime de autor. Lucrarile surprind atat prin maestria tehnica cat si prin semnificatiile lor crestine si patriotice. Unul din tablouri intitulat „Eroul Muntilor” il prezinta pe caporalul Musatescu, care invalid fiind, a cerut totusi sa lupte aruncand grenade. Statuia eroului din primul razboi mondial se profileaza pe fundalul muntilor, sub semnul si protectia crucii Caraimanului. Eroismul, dragoste de tara si de Dumnezeu, ca trasaturi esentiale ale poporului nostru este mesajul evident al acestei remarcabile creatii.

Garabet Salgian, a prezintat un peisaj de iarna stilizat, amintind nostalgic de iernile natale. Pictorul imbina cu maiestrie tehnici insusite la scoala bizantina cu lirismul subtil intr-o rafinata armonie de griuri si argint.

Picturile Ruxandrei Dumitrescu, mai putin cunoscute pana acum in comunitatea romaneasca din New York, ne dezvaluie o pictorita de talent  care stie sa manuiasca  culoarea si sa transmita prin  imaginea unui simplu peisaj de iarna o lume interioara, poetica si spiritualizata.

Lee Vasu format la scoala artei Bizantine, a expus doua tablouri inspirate de pictura Bisericii Sfanta Sofia. In lucrarile sale „Albastru Regal Bizantin” si „Rosu Regal Bizantin”, contactul cu spiritualitatea si arta crestina se resimte in puritatea stilistica si atmosfera spirituala. Ele exprima cu mijloacele abstracte ale artei spirituale moderne, frumosul transcendental.

Maria Tazlauanu, pictorita trairilor interioare si a metaforelor vizuale, descrie in pictura sa o lume imaginara, fascinanta. In tabloul expus, „Anxietate de Primavara” pictorita ne prezinta o stare de vis, de asociatii poetice inedite, metafore vizuale surprinzatoare, totul tinut intr-o gama linistita, intr-o armonie de rosuri si verzuri care creeaza acea  detasare de lumea realitatii obiective, invitandu-te intr-o alta lume necunoscuta, atemporala.

Tabloul „Irisi” al lui Serban Chelariu in tonalitati aurii, aproape monocrome, aduce o atmosfera de toamna, de  liniste, parca detasata de violenta lumii, conducand catre  meditatie si contemplare. Este o atmosfera interioara in acest tablou ce parca te indeamna sa meditezi asupra trecerilor, asupra apropierii de liniste, ca intr-un poem filozofic.

Viorica Colpacci expune o sculptura luminoasa, monumentala intitulata „Steaua” care reprezinta o schimbare de directie in creatiea sa. Artista foloseste lumina ca parte integranta si element compositional pentru a transmite semnificatii metaforice si metafizice. Ea manuieste simboluri universale din traditia culturala iudeo-crestina cum ar fi punctul, cercul, crucea si simboluri numerice, inspirandu-se din filozofia si mistica medievala si cosmologia moderna. Scopul autoarei este ca prin folosirea tehnicii asamblajului formata din obiecte „ready made”, lumina fluorescenta si LED in combinatie cu tehnica otelul sudat, sa exprime, prin mijloacele de limbaj al artei contemporane, adevaruri biblice. Lucrarile sale recente  din care face parte si aceasta, au diferite straturi de semnificatii si necesita o hermeneutica interdisciplinara.

Dedicata lui Mihai Eminescu, expozitia in ansamblul, prin caracterul ei patriotic, liric si crestin ar putea cu siguranta ilustra un volum de versuri al marelui poet. Simpozionul Mihai Eminescu din acest an este fara indoiala o reusita a institutului, aducand o contributie importanta la cultura romaneasca.

Viorica COLPACCI
New York
ianuarie 2011