Privita prea de-aproape deseori
Nu am stiut ca frumusetea doare,
Mai mult decat lumina orbitoare
A soarelui iesit de dupa nori…

Din ea mi-a mai ramas de-atunci,
Ecoul doar, precum in scoica Marea,
Ca rochia ta alba inserarea
Se-aude-acum lovindu-se de stanci…
………………………………………………….
Tot mai putin e timpul ce-a ramas,
Tot mai destul e-acela care vine,
Orb de-o sa fiu, tu vino langa mine
Si vindeca-mi tacerile din glas…

Si totusi, fericit asa cum sunt,
Da-mi voie sa iti caut unduirea
In care mi-am uitat mereu privirea
Flamanda ca samanta de pamant…

Nicolae Nicoara Horia