Sarbatoare la Phoenix

Sambata, 11 decembrie, a avut loc in sala Heius a bisericii „Sfantul Ioan Botezatorul” din Glendale un inedit spectacol intitulat „Iata, vin colindatorii”, cu participarea unui grup de solisti si actori din Romania, aflati in turneu in Statele Unite si invitati de preotul Gheorghe Libotean sa poposeasca, pentru o seara, si la Phoenix. In cuvantul lui acesta a multumit organizatorilor, intre care i-a mentionat pe Dumitru Stefaniga, Florin Partiu si Jean Breja pentru deosebita dedicatie cu care au muncit pentru reusita evenimentului si a urat tuturor un Craciun fericit si un An Nou 2011, cu sanatate, bunastare si voie buna.
Intr-o incapere arhiplina, intr-o atmosfera festiva, cu multa voie buna, romanii din imprejurimi au tinut sa sarbatoreasca apropierea Craciunului in compania unor interpreti de marca, veniti aici sa daruiasca spectatorilor un bogat buchet de colinde si cantece de petrecere.
Cum era si firesc, programul a inceput cu colinde. Ele au fost interpretate de cuplul „Autentic” (Catalin Bota si Denis Mihai), de doua tinere talente care, in versiuni originale si moderne, au delectat audienta, creand o atmosfera admirabila. Exprimand bucuria Craciunului, melodiile lor au incantat, prin interpretare si frumusetea melodica. „Sarut mana, mama, am venit sa te colind” reflecta momente tandre si emotionante, izvorand din respectul si dragostea pe care le datoram de parintilor, precum si din nevoia ca la aceasta sarbatoare sa fim alaturi de cei dragi. „S-avem bradu-mpodobit si sa fim mai buni!” – sunt cuvinte care au indemnat spre ceea ce toti romanii simtim in asemenea ocazii.
A urmat solista Carmen Radulescu, al carei repertoriu debordant de melodii de dans si de petrecere a ridicat de la mese tineri si varstnici, deopotriva, antrenandu-i in ritmuri de dansuri si jocuri romanesti. Inzestrata cu un remarcabil dar de a atrage publicul, artista a reusit sa insufle publicului o binevenita buna dispozitie. Cu o inima deschisa, calda si volubila, solista si-a atras o binemeritata apreciere, din partea tuturor.
Actorul Jean Paler, binecunoscut in Romania prin aparitiile pe scenele teatrelor de satira si la televiziune, i-a intretinut pe cei prezenti cu momente vesele care le-au descretit fruntile, facandu-i sa uite, cel putin pentru cateva clipe, grijile cotidiene. Satirizand segmente ale clasei politice contemporane din tara, pana la cel mai inalt nivel, actorul a oferit crampeie din fresca politicii postdecembriste, cu metehne care dainuie de prea multa vreme la o buna parte din mai-marii vremii. Cu un umor contaminant, Jean a adus in actualitatea serii momente hilare, specifice programelor de revista care i-au devenit apropiate si care au fost intretinute cu indrazneala de multi dintre actorii care s-au consacrat ca idoli apreciati ai umorului romanesc. Satira acida, impinsa uneori pana la flagelare verbala, a dat uneori senzatia de atingere a unor rani care dor si ne macina sufletul, pentru ca oricat am fi de departe de meleagurile natale, nu ne este indiferenta imaginea cu care suntem catalogati, mai ales noi, cei traitori in afara granitelor tarii. Chiar daca stim ca hazul de necaz face parte din spiritul romanesc, tragismul la care s-a ajuns, in timp, devine, pentru unii, greu de digerat.
Ionut Dolanescu, la randul lui, a prezentat o suita de melodii populare, mai ales din sudul tarii, dar si cateva din celelalte zone geografice. Vocea sa melodioasa, cu siguranta, zestre genetica, a adus bucuria melosului romanesc in desertul Arizonei, incantand audienta, pana la extaz. El a reimprospatat tonurile unor melodii care cad la inima ardelenilor: „Pe unde ma poarta valul, ma cheama la el Ardealul. / Ca nu-s munti ca Apusenii, oameni buni ca ardelenii. / Ca nu-s doine mai duioase si nici fete mai frumoase, / hai dorule, hai”.
Impresionant a fost, fara indoiala, acompaniamentul la vioara al sotiei lui Ionut – Domnita. Ceea ce a fost in stare sa scoata din coardele viorii ei, a dovedit nu numai o dotare nativa de exceptie, ci si o sensibilitate deosebita. Ea are „in sange” specificul nuantat al instrumentului, la care se adauga modul original de a da culoare melodiilor. Ea a facut din numerele interpretate in acompaniament sau solo adevarate piese de maestru al arcusului. Pasiunea cu care s-a dedicat acestui instrument, proprie muzicienilor credinciosi harului lor si constienti de valoarea lor, o situeaza, fara indoiala, in avangarda violonistilor de muzica populara.
Prezenta scenica placuta a sotilor Dolanescu, dovedita de-a lungul multor aparitii publice, a creat, prin dinamismul si calitatea interpretativa, un autentic sentiment de admiratie si buna dispozitie generala.
Maria Ciobanu, consacrata de multa vreme ca fiind „privighetoarea” muzicii populare romanesti, nu s-a dezmintit nici de data aceasta. Vocea ei extraordinara, repertoriul cu care i-a incantat de atatea ori pe romanii din tara, dar si de pe alte meridiane ale globului, au facut din timpul daruit cu generozitate ascultatorilor din Phoenix o veritabila delectare pentru acestia. Romanismul propagat prin textele melodiilor a fost potentat de tandretea secventelor legate de copilarie, de tinerete si de frumusetile locurilor natale. Vocatia ei: „sa cant doine din batrani, cum e la noi, la romani” ilustreaza cu prisosinta misiunea ce si-a propus-o de a raspandi prin glasul ei farmecul muzicii populare romanesti, nu numai in Tara, ci si oriunde s-ar afla. Personal, sunt convins ca aportul Mariei Ciobanu la raspandirea frumusetilor cantecului popular romanesc o situeaza in panteonul folclorului romanesc si va ramane ca o icoana pretioasa in inimile romanilor de pretutindeni.
Din momentele in care a cantat impreuna cu fiul ei, Ionut, a razbatut caldura unei relatii mama-fiu, care acum, dupa scurgerea anilor, a trecut dincolo de o legatura de sange. Una din melodiile cantate impreuna a fost ca o marturisire de credinta in fata unui public iubitor, care intelege sa rasplateasca prin aplauze si venerare o abnegatie de o viata.
Programul a continuat cu Denis si Catalin, care au delectat participantii cu cantece de petrecere, de dans si joc, intr-o veselie contagioasa, in care glasurile solistilor erau acoperite adesea de ale celor de pe „ring”. Melodia „Nici nu stiu cum e mai bine, ca la toti ni-i greu” a starnit entuziasmul general, ea reflectand o stare de fapt care-i caracterizeaza si-i ingrijoreaza pe multi dintre romanii de azi.
Artistii au oferit, cu o generozitate rar intalnita, posibilitatea de a se face poze cu ei, doritorii putand avea, astfel, imortalizate momente de neuitat. De asemenea, ei au avut posibilitatea de a-si cumpara CD-uri cu inregistrari ale solistilor, precum si cartea „Ion Dolanescu – o viata de cantec” a Luminitei Tuca, publicata recent in Romania.
In una din pauzele spectacolului, participantii au avut prilejul sa savureze preparate culinare pregatite si servite cu daruire de sotii Tassia si Stan Popescu, care, ca si altadata, cu prilejul meselor de dupa slujbele religioase, s-au straduit sa ofere mesenilor bucate pe gustul lor, din bucataria romaneasca.