Schita de portret: Poeta din Basarabia

In toamna anului 2000, Tatiana Scurtu trecea podul de peste Prut, alaturi de grupul venit la studii in Romania, in clasa de la Colegiul National “Mihai Viteazul”din Sfantu-Gheorghe.
Tanara de atunci aducea cu sine mireasma florilor crescute intre cele doua maluri, prinse simbolic intr-o cununa ce-i aureola chipul fraged, plin de lumina unei inimi iubitoare.
Desi rezervata, era usor de remarcat. Atrageau atentia ochii adanci si visatori, fruntea inalta, incadrata de parul bogat, privirea atenta si patrunzatoare, vocea calda, cu inflexiuni ferme, miscarile gratioase ale trupului adolescentin.
In scurt timp, s-a facut cunoscuta, devenind un nume familiar pentru publicatiile din zona si din tara. Tania Scurtu era nu doar o eleva exceptionala, asemenea multor colegi din promotia ei, ci si o poeta foarte sensibila, care purta cu ea lacrima si visul Basarabiei, intr-un mesaj de iubire adus ofranda fratilor ei de limba romana.
Poeziile Taniei Scurtu, publicate in revista ”Ecou”, a scolii, ori in presa locala si nationala, s-au impus usor publicului iubitor de literatura. Vocatia lirica pe deplin formata, patosul autoarei, mereu atenta la lumea care reverbera in sufletul ei, luciditatea observatiei poetice, limbajul cu accente de balada, erau doar cateva aspecte care individualizau creatiile sale in contextul poeziei scrise de tanara generatie.
Volumul de poezii pe care Tania Scurtu il publica acum la Editura Eurocarpatica din Sfantu Gheorghe reuneste creatiile scrise in ultima vreme, reconstituind un traiect existential marcat de momentele care i-au definit individualitatea artistica. Parcurgandu-l, regasim aici dimensiunile care fundamenteaza constante ale eului sau liric, conferindu-i atributul unicitatii.
Poemele Taniei Scurtu, scrise in graiul limpede al marilor rapsozi, oscileaza statornic intre doi poli ai trairii care figureaza o arta poetica guvernata de sentimente profunde. Cel dintai este iubirea, apanaj al varstei de tinerete, dar si reflex al unui mod perpetuu de a media relatia sa cu lumea, iar celalalt este sentimentul patriotic, expresie a unui mod de a trai, in deplina simbioza cu patria-mama.
Arta poetica a autoarei se construieste pe aceste doua coordonate ale trairii care dimensioneaza perceptia lirica.
Sentimentul inefabil al iubirii autoarea ni-l descrie in poeme precum ”Regasire”, ”Cununia florilor de tei”, ”Trecere”, ”Paralelismul singuratatii”, ”Scrumul sufletului tau”, ”Peisaj muzical”etc. Ele fixeaza toposul unor trairi bogate, in versuri cu reverberatii cristaline:
“Pian si candela de ceara
Acorduri vii de primavera
Si note umede din noi
Vibreaza peste amandoi” (Poemul 32).
Sufletul indragostit rezoneaza cu natura invesmantata de sarbatoare, in acordurile fastuoase ale nuntii florilor de tei:
“La cununia florilor de tei
Am invatat sa prind mireasma lor
Sa ma imbib cu-al pasiunii dor
Sa zbor in larg, avand desavarsirea ei” (Poemul 7).
Sentimentul trecerii inexorabile a timpului care niveleaza trairile este, pentru poeta, un prilej de a decanta noi sensuri ale vietii, care fac posibila apropierea de spatiul misterelor, al sacralitatii:
“S-au uscat trandafirii inocentei
S-au topit petalele iluziei
S-au dezradacinat amintirile (…)
(…) A ramas misterul lor” (Poemul 11)
Muzicalitatea versului cu inflexiuni elegiace capata, uneori, tonalitatea cantecului popular ori a romantei, prin care poeta mladiaza ganduri, trairi, sentimente:
“Acest vers leganand
Intre cer si pamant
E cuprins de dor si de speranta
Intr-un veac ce-a trecut
Si un gand ce-a durut:
N-a ramas decat o romanta” (Poemul 31)
Iubirea este punctul de plecare al meditatiei poetice care duce, inevitabil, la introspectie si autoananliza, febrila cautare de sine:
“Verde-i in tine si glasu-ti carunt
M-a adunat dintre sunt si nu sunt
Streasina ta m-a dosit in cuvant
Unde ma-ntreb daca sunt sau nu sunt” (Poemul 36)
Meditatia poetica grava, cu accente imprimate de seriozitatea temei abordate, o intalnim in poeziile de inspiratie patriotica: De tara, Doina, Tepese, Maria Ta, Ruga mamei-tara.
Limbajul poetic simplu, rostit in graiul molcom si dulce al spatiului moldovenesc, topeste in retortele sale toate comorile pastrate in pamantul framantat al Basarabiei. Rostirea solemna din letopisetele cronicarilor se impleteste cu verbul infiorat al Doinei eminesciene, reverberand in invectiva si imprecatie, ori transmitand patosul poeziei lui Alexe Mateevici si Grigore Vieru:
“Nistrule, de ce esti frate
Cu Prutul care desparte
Doi copii de-acelasi neam,
Doua frunze de pe-un ram?
(…)
Rauri, voi, ce despartiti
Si-napoi nu mai uniti,
Faca-vi-se apa vad,
Ca amarul sa mi-l scald”
(Poemul 18)
Tatiana Scurtu este, neindoielnic, tributara istoriei care a separat dureros cele doua maluri ale Prutului; lacrima ei devine strigat de lupta si arma care cheama la unitate, reclamand un drept consfintit de voievozii ce vegheaza din umbra manastirilor ctitorite de ei pe vremea cand aparau valorile crestinatatii, avand drept prieten “raul si ramul”din spatiul romanesc.
Invectiva adresata de poeta nu este simpla retorica, ci o emotionanta ruga, menita a izbavi tara de o istorie nedreapta:
“Ma rog de tine, Doamne, Tepes, Mariei Tale
Ii e ingaduit miseii de-a starpi
Si toata romanimea-ntr-un glas ti-o multumi
Covor de mare slava ti-o cade la picioare!”
(Poemul 19)
Precum odinioara Eminescu, tanara poeta evoca figura legendarului Vlad Tepes, singurul capabil sa redea tarii demnitatea pe care-au intinat-o nedemnii urmasi, resposabili cu destinul unui neam:
“Nu pot vedea destinul nepotilor ce trece
In lumea abisala si fara viitor
In care toti tiranii pentru avere mor
De-aceea-n teapa ta belsugul lor sa sece!”
(ibidem)
Privirea sensibila a poetei surprinde cu acuitate prezentul decadent, infatisand imagini de apocalipsa. Viziunii cutremuratoare din poemul “Se surpa temeliile”, ii contrapune atitudinea critica, condamnare a prezentului inacceptabil. Refuzand compromisul cu o epoca a dominatiei absurdului, Tatiana Scurtu identifica o logica a istoriei desfasurate dupa sistemul ciclicitatii. Adevarul lui ”nihil novi sub sole” il denunta cu patos in poemul ”Realitati”. Concluzia poemului are valentele unei sentinte implacabile: ”Sensuri absurde isi pun mastile vechi.”
Portretul artistei, din tineretea care irumpe bogat, este figurat in poemele care fixeaza coordonatele majore ale volumului, sublimand fiorul erotic si vibratia sentimentului patriotic. Toposul acestor trairi il alcatuiesc termeni care emotioneaza si rascolesc. Sunt cuvinte cu valoare de simbol, care strabat, ca un laitmotiv, paginile volumului: ”candela”, ”rugaciune”, ”Dumnezeu”, ”tara-mama”, ”masa”, ”paine”, ”vin”.
Elementul de coeziune este iubirea, care da poetei forta de a-si traduce gandurile, devenite poeme vibrante:
“Sa picure doar
Dragostea intr-un pahar
Si ce vin as face din ea!
L-as bea de sarbatori
Pe seara si in zori,
Si musafirilor l-as da.
Rabdarea s-o coc,
Cu lemne pe foc
Si paine din ea as dospi.
Cu miros romanesc
Sa ma impartasesc
Din ea, mi-as dori, zi de zi”
(Poemul 23, ”De sarbatori”)

Prof. Maria Stoica

Leave a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.