Este o poveste simpla, a unui suflet nepereche, o poveste cu oameni, animale si sentimente confuze, o poveste traita de un barbat adevarat si de un copil curios si speriat …

Gica a fost un armasar negru, nascut din iapa Tanta, iapa pur sange englezesc si armasarul Tache, un “fustangiu” neaos, ramas abandonat de la tribul tiganilor zlatari ce-si petrecusera toamna in marginea izlazului nostru comunal. Tata l-a primit in brate pe Gica de la fatare si s-a ocupat de “educatia” lui in primii trei ani de viata. Gica devenise un fel de model, stia trapul apasat, galopul galant, ingenuchiatul pentru prins saua, stia sa-si fluture coama ori de cate ori il auzea pe tata vorbind, devenise armasarul dupa care mai toti vecinii si consatenii mei intorceau capul, dorindusi-l partener pentru iepele din ograda. Incepuse deja sa se faca un fel de liste de asteptare. Gica isi incepuse drumul glorios de cal-minune iar tata il imbracase in cele mai elegante harnasamente ce s-au vazut vreodata prin aceste locuri.

Sa va mai spun cata mandrie, cata fala si cata dragoste se abatuse asupra familiei noastre? Cand tata l-a pus prima zi la sareta, Gica a facut un gest de-o eleganta rara. S-a asezat in genunchi, l-a privit pe tata drept in ochi, pret de cateva minute, a fluturat din cap a nemultumire, si-a umflat narile cu toata forta… Tata a inteles imediat durerea lui Gica, l-a deshamat si l-a sarutat asa cum numai pe noi, copiii ne saruta atunci cand era multumit de comportamentul nostru. Din acel moment Gica n-a mai fost niciodata prins intre hulubele vreunei carute ori la gulura vreunei sarete.

Anul 1961, primavara, a venit peste noi cu blestemul bolsevizarii satelor romanesti. „Ori te spanzuri ori te-neci, ori la colectiv te treci”, era sloganul care se auzea peste tot in sat… la biserica, la scoala, la primarie, la sfatul popular, la caminul cultural, la posta, la militie… In casa noastra, casa linistita oarecum pana la acest nefericit eveniment, primul care ne-a adus vestea si sloganul de mai sus a fost Mitica tiganul unul dintre sutele de tigani nasiti de bunicul meu, fost primar un sfert de veac in comuna… Am uitat sa va spun ca mai toate comunele din sud au fost pricopsite de comunisti cu primari tigani, niste analfabeti aparent cuminti, cu trecut dubios dar buni de “bataie”, in caz ca cineva se opunea deciziei partidului de a intra la colectiv…

Cand Mitica tiganul a intrat in curtea noastra, adica tovarasul primar, tata la oprit politicos la prispa casei si la intrebat scurt:
– Ce cauti, ma, tu in curtea mea? Te-am chemat eu? Te-a chemat sotia mea? Te-a trimis cineva si a uitat sa-mi ceara voie?
Tiganul i-a raspuns tatei pe cel mai linistit ton din lume:
– Partidul, bre, nene Badeo, Partidul m-a trimis. Si daca talica vrei sa opresti partidul sa-si faca datoria, raspunzi! Eu nu mai sunt Mitica tiganul, finul lui talica, acuma sunt Mitica
Partidul… si n-am venit pentru talica, ca te stiu, am venit pentru Gica…
– Pentru Gica? A intrebat tata usor incruntat.
– Da, nene Badeo, pentru Gica. Il vrea Partidul, bre, il vrea la sareta mea… stii si talica ca noi ducem toti caii la abator… ne vin tractoare din Uniune, nu mai putem sta la coada calului… si ar fi pacat ca Gica sa mearga la abator… sigur daca vrei si talica sa ne intelegem asa ,ca oamenii… altfel…
– Asa, altfel ce, mai Mitica?
– Pai asa cum auzisi! Il luam pe Gica si-l trimitem la abator. N-o sa ne facem de rasul lumii tocmai acuma, la sfarsit de colectivizare… ca numai talica si cativa ati mai ramas in afara lumii, nu? S-a trecut toata lumea la colectiv? S-a trecut! Talica ce vrei, sa-mi ceara mie Partidul vot de blam? Sa ma creaza Partidul prost? Asta vrei? Tot mai crezi ca vin nenorocitii aia de americani sa te salveze? Tot nu vrei talica sa intelegi ca vremea chiaburilor s-a dus dracului si acuma este vremea noastra?
– Vremea voastra, mai Mitica? Vrei sa zici ca a venit vremea tiganilor?
– Bre, nene Badeo, ai noroc ca te stiu de mult bre…pentru vorbele astea Partidul te leaga fedeles bre, daca te spun…
– Ai dreptate… Este vremea voastra… numai ca eu pe Gica nu-l pot da! Mi-a cazut in genunchi si m-a rugat sa nu-l pun la caruta si nici la sareta… nu stie sa traga, nu stie sa stea in ham, nu stie sa mearga alaturi de alti cai… Stii foarte bine ca-l folosesc numai primavara, la calarie, sa vad cum imi merg recoltele… Gica nu este un cal normal, daca vrei tu sa intelegi, mai Mitica…
– Nici talica, nene Badeo nu esti tocmai normal, daca tot vorbim, dar Partidul are nevoie de Gica si trebuie sa mi-l dai, altfel…
– Stiu, abatorul…
– Abatorul, zise la fel de calm Mitica tiganul si se retrase spre poarta. Sopti mai mult pentru el. Maine vin sa-l iau pe Gica… vin cu militianul… o sa-l fac eu sa traga la sareta Partidului…
A urmat o noapte alba pentru tata. Tot noapte alba am facut si eu… Auzisem vorbele tiganului si vroiam sa stiu ce gandeste tata. L-am intrtebat cu sfiala:
– Ce faci, il dai pe Gica?
– O sa vedem…du-te la culcare…
A doua zi Mitica tiganul s-a tinut de cuvant. A venit cu militianul Cosac. Un munte de om era militianul Cosac. Vorbea rar si scuipa mereu printre dinti. Ca sa-i intre sapca pe cap o sparsese undeva la spate, un fel de crestus. M-am apropiat de tata, de tigan si de militian.
– Ba nea Badeo, am venit sa-l luam pe Gica, a zis scurt militianul. Intre timp a scuipat de cincizeci de ori printre dinti si l-a prins pe tata de incheietura mainii drepte.
– O sa-l invatam cu munca nene Badeo, o sa-l pun la sareta Partidului… a spus imediat si Mitica tiganul.
Eu priveam supus miscarile tatei si cu frica imensa gestul militianului. Asteptam raspunsul tatei… Veni dupa un tarziu…
– Pai, daca nu se poate altfel, zise tata, eu am sa-l duc personal la abator, mai Mitica… asta am sa fac… il duc la abator si las Partidul sa-si aduca tractoarele de care mi-ai vorbit… n-o sa ma opun eu vointei Partidului…
– Talica, glumesti cu Partidul, bre? Nu intelegi ca noi vrem calul asta la sareta Partidului?  Mai da-l dracului de cal, ca n-o fi om sa tii asa de mult la el… nu-i ajunge cat a domnit-o? Il pun la sareta, nu la plug…
Glasul tiganului devenise agresiv…palmele militianului se incordasera pe mana tatei…
– Daca noi vrem sa luam calul asta o sa-l luam, bre, zise imediat si militianul Cosac. E cal frumos, il vrea tovarasul presedinte… iar daca te opui o sa te luam si pe tine… asta e… fa ce vrei, dar repede ca n-avem timp.
Tata n-a scos o vorba. Alaturi, in grajd , Gica batea din copite asa cum facea mai mereu cand vroia sa iasa la plimbare.
– E un cal, da-l dracului incolo, n-o sa ne certam noi acuma pentru un amarat de cal, mai zise primarul tigan.
– Si nici n-o s-o duca rau…trage la sareta noastra, bre, o sa fie fala primariei… zise si militianul Cosac.
– Il duc la abator. Asta am sa fac. E dreptul meu sa respect porunca Partidului si vreau sa-l duc la abator, mai zise tata si-si retrase mana din stransoare. Maine am sa-l duc la Pitesti. Il predau personal la abator… e dreptul nostru sa ne supunem vointei Partidului… asta am sa fac…
Am ramas uimit. La fel au ramas tiganul si militianul.
– Hai bre, nene Badeo, chiar razi de noi? Pai asta e cal de abator?
– Pai, ce, eu sunt om de colectiv, mai Mitica? Daca asta vrea Partidul dece sa nu-l ascultam?
– Bine, bre, faci cum vrei, dar sa stii ca maine pleci cu el la abator… daca asa vrei talica asta e… eu vroiam sa-l tinem pe Gica la sareta noastra… e pacat de el…
Ziua urmatoare, era intr-o vinere, n-am sa uit niciodata, tata s-a sculat de dimineata, ne-a trezit pe toti si ne-a trimis in grajd sa-l sarutam pe Gica. Fratemi-o Nelu a inceput sa planga. Eu i-am luat botul in palme asa cum facea tata si l-am pupat pe buza de jos, pe frunte si pe urechi. Mama n-a vrut sa intre in grajd. S-a asezat in genunchi in pragul casei si s-a inchinat cu cruce mare si a inceput sa spuna „Tatal nostru”.

Cand am terminat cu pupaturile, tata a scos saua din tinda, a pus-o linistit pe Gica, i-a adus galeata cu apa. L-a busumat usor pe zgreaban si l-a scos in curte. Atunci am vazut cum Gica se aseaza din nou in genunchi, asa cum o mai facuse odata de mult si ne-a privit pe toti cu acelasi interes cu care ne privea tata, seara, la culcare. Parca ne-a innumarat, parca ne spunea ceva soptit printre buzele lui mari si negre… Eu aveam deja impresia ca spune aceiasi rugaciune ca si mama… Se ridicase soarele pana la coltul gardului nostru cand tata a incalecat pe Gica si a plecat spre Pitesti. Stiam toti pentru ce se duce tata cu Gica la Pitesti… Am asteptat trei zile sa vina tata de la abator. Trei zile si trei nopti, mama nu s-a miscat de langa icoana din odaie…

Dimineata, devreme, in cea de-a patra zi a venit si tata acasa. Avea pe umeri saua lui Gica si capastrul tintat, unguresc. S-a dus in grajd si n-a iesit de-acolo decat seara, la insistentele mamei. Avea chipul linistit si numai ochii ii jucau usor in umezeala unui inceput de lacrima… N-a spus nimeni nimic. O tacere sparta doar de cantecul greierilor ne-a acoperit pe toti ai casei, curtea si chiar casa, asa mare cum era, si frasinul din mijlocul curtii si soseaua care trecea pe la poarta noastra… era o liniste pe care niciodata in viata mea n-am mai simtit-o. Tarziu, tarziu de tot, cand luna lumina ca felinarul toata curtea, tata a spus doar atat: „Gata, asta a fost! Sa mergem cu Dumnezeu innainte!” Si asa am mers aproape douzeci de ani, pana cand, intr-o zi de septembrie, tata m-a chemat acasa. Si-a simtit sfarsitul aproape si m-a vrut langa el. Cand i-am dat ultima picatura de apa, mi-a luat capul in palme asa cum i-l lua si lui Gica si mi-a soptit, cu durerea unica a despartirii:
– Sa stii ,ca pe Gica nu l-am dus la abator… L-am terminat eu, in padurea de la Oarja. Am vrut sa termin tot atunci si cu mine, dar erati voi… Asta vreau sa stii… nu l-am vrut pe Gica sluga la tigani… nu l-am vrut sluga la nimeni… pentru ca era al nostru si noi n-am fost niciodata slugi… o sa-i povestesc si lui, cat de curand, de ce l-am injunghiiat… si o sa ma ierte… Iti spun tie, ca tu stii cum a fost si trebuie sa ma ierti si pe toti va rog sa ma iertati…

Ati aflat, pe scurt, povestea lui Gica. O poveste simpla a unui suflet nepereche, o poveste cu oameni, animale si sentimente confuze, povestea traita de un barbat adevarat si un copil curios, poate prea curios si ingrozitor de speriat…

George RIZESCU
Pitesti
10 septembrie 2010

—————————————–
* RIZESCU George, scriitor pitestean. A debutat in anul 1982 cu proza scurta satirica. A scris peste douazeci si cinci de texte-scenarii pentru „Unda vesela” la Radio si a oferit texte satirice pentru efectuarea revelioanelor… A infiintat mai multe ziare si reviste de cultura. A publicat articole, recenzii, reportaje si cateva romane satirice precum: „SARLATANII” (Editura Porto-Franco), „SARLATANII sau IGOR SALVACHE-ROMANU si Revolutia” (Editura Coresi,1995), „GUVERNAREA LUI SALVACHE” (Editura Cultura,1998), „PARLAMENTARII LUI SALVACHE” (Editura Publistar, 2003), „MAREA SPOVEDANIE” (Editura Roza Vanturilor, 2008), „PREOTUL, PRIETENUL SUFLETULUI MEU” (2005) si „NEVOIA DE ORTODOXIE” (2009).