Mihaela Dordea
Vineri, 22 octombrie, Opera Nationala Bucuresti parea locul in care cu multi ani in urma, paseam cu grija. Paseam cu emotie. Multa lume chiar de la intrare. In general, lume buna. Mai erau, desigur si personaje pe care le intalnesti cum se iveste o ocazie sa poata vedea ce se intampla in jur, dar mai ales sa se faca remarcate, chiar daca nu au nici un motiv.
In rest, asa cum ma asteptam cu totii eram patrunsi de o vie emotie, culmea, sincera, pentru ca in seara aceasta aveam o noua intalnire cu Verdi, „signor maestro” si a sa nemuritoare La Traviata.
Povestea Violettei Valery a impresionat zeci si zeci de generatii care au lacrimat in batiste la finalul dramatic al frumoasei traviate.
Tema operei este aparent simpla. Un tanar de familie buna, Alfredo Germont, se indragosteste de frumoasa Violetta la balul pe care controversata doamna il da cu ocazia intoarcerii sale la Paris. Sentimentul fiind reciproc, lucrurile evolueaza astfel incat, in actul doi, ii gasim pe cei doi tineri undeva in apropierea Parisului, locuind impreuna, fericiti si cu sentimente din ce in ce mai puternice.
Violeta insa, nu avea destui bani pentru o viata de lux. Isi vinde trasura si bijuteriile pentru a acoperi cheltuielile. Alfredo afla si pleaca si el la Paris sa faca rost de bani. In acest timp, Violetta primeste vizita batranului Giorgio Germont, tatal iubitului ei, care ii cere sa il paraseasca pe Alfredo, pentru binele familiei. Sora tanarului urma sa se casatoreasca, iar reputatia Violettei ii crea probleme. Urmeaza despartirea, pentru ca ea se va sacrifica pentru binele familiei Germont, apoi o revedere dramatica la o alta petrecere , intre cei doi iubiti, totul sfarsind cu boala Violettei agravata acum, o tuberculoza, si moartea ei in bratele lui Alfredo, care afla, prea tarziu adevarul , chiar de la tatal sau, framantat de remuscari.
Ei bine,Verdi nu ne spune doar o poveste. El a fost profund impresionat de ceea ce ascundea Violetta in interiorul sau, de drama sufletului unei femei indragostita, obligata de imprejurari sa isi paraseasca iubirea, fara sa poata face cunoscut adevarul, pentru ca a promis si pentru ca pe atunci, onoarea avea o mare insemnatate, chiar si pentru o „traviata”(intretinuta, femeie de moravuri usoare, it).
Signor maestro si-a propus sa nu esentializeze subiectul in sine, ci partea profunda, zona sensibila, psihologica, partea de suflet a personajului sau. A lucrat mult cu Francesco Maria Piave, autorul libretului, atat cat a fost nevoie pentru a reusi. Daca pana vineri am fost impresionata de poveste, si am vazut Traviata de nenumarate ori, ei bine, vineri m-a captivat, m-a subjugat Violetta Valery. Publicul din sala Operei a ramas pur si simplu fermecat de ceea ce vedea si mai ales auzea pe scena, de modul de interpretare a celei  care a dat viata personajului si a reusit sa fie, sa ne faca sa simtim, ca acolo, in fata noastra, se desfasoara cu adevarat, destinul greu de poveri al Violettei: soprana Irina Iordachescu.
De la Callas nu am mai auzit o astfel de voce, o astfel de interpretare! Vineri, 22 octombrie, marea triumfatoare a serii a fost tanara soprana care a demonstrat din plin speciala sa clasa de solist liric si de tragedian. Cu o voce de exceptie, Irina a facut sa transpara cele mai emotionante momente ale personajului sau, asa cum si-a dorit Verdi, cu cele mai mici detalii sufletesti.
Irina Iordachescu are o linie interpretativa cu patrunzatoare subtilitati in aprofundarea dimensiunilor psihologice ale personajului sau. Ea a descoperit cele mai intime detalii ale Violettei si a transpus totul cu un mare rafinament, cu sensibilitate si in acelasi timp cu o forta extraordinara de expresie.
Soprana are un glas special, lucrat, dar lucrul s-a facut pe un suport deja existent, pentru ca Irina are ceva in interior, se simte la momentele cheie, nuante fine, un gen de puritate a cantului cum rar intalnesti, mai ales in aceste vremuri.
Vineri seara, Irina Iordachescu a reusit sa produca noi emotii publicului prezent in sala, prin freamatul sau interior, dar mai mult prin calitatile sale vocale care au incantat un public ce a ovationat indelung si in timpul dar mai ales la finalul unui spectacol in care frumoasa soprana a dominat si artistic si prin personalitatea puternica pe care ne-a dezvaluit-o cu sau fara intentie, dar demna de toate omagiile. Bravo Irina! Un debut plin de triumf, asa cum anticipam.
Alaturi de eroina serii, au contribuit cu prestatia artistica, colegii ei de scena Marius Manea, Eugen Secobeanu, Sidonia Nica, Valentin Racoveanu, Vasile Chisiu, Daniel Filipescu, Ruxandra Ispas, Stefan Schuller, Constantin Negru si Alin Manzat, avand sustinerea orchestrei condusa de dirijorul si compozitorul Cornel Trailescu. Trupa de balet si corul, remarcabile si de data aceasta.
Nu pot sa nu remarc faptul ca prezenta Irinei in Violetta a fost covarsitoare, colegii ei fiind la fel de impresionati.
Astept cu nerabdare urmatoarele reprezentatii avand in centru pe soprana Irina Iordachescu, a carei voce va face istorie in lirica romaneasca.
„ In muzica, la fel ca in dragoste, trebuie sa fii, in primul rand, sincer”. –spunea Verdi. Si Irina este!