Obiective turistice argesene. Manastirea Curtea de Arges

Biserica Domneasca Sfantul Nicolae din Curtea de Arges, avand planul arhitectonic in modelul clasic bizantin al bisericilor de tip „Cruce greaca inscrisa”, datand din vremea imparatilor Comneni, este ctitoria lui Basarab I Intemeietorul (1310-1352) si este inclusa in Lista Indicativa UNESCO.

Ctitoria Basarabilor de la Curtea de Arges este un edificiu de dimensiuni mari, format din trei incaperi: un pronaos ingust (2,80 m), un naos spatios (11,80 x 12,40 m) si altarul compus dintr-o absida mare, centrala, flancata de doua absidiole.

Naosul, incaperea principala si, totodata, cea mai reprezentativa a bisericii, are in mijloc patru stalpi de sectiune patrata, care impart spatiul in trei compartimente lungi – trei nave: una mediana, larga, si doua laterale, mai inguste, prelungite, fiecare din cele trei, spre rasarit, cu cate o absida.

Aspectul exterior al cladirii este impunator si de o cromatica rafinata, data de combinatia dintre caramida si piatra de rau. Din materiale nepretentioase, arhitectul a reusit sa realizeze cu iscusinta o imbinare de linii si volume de o eleganta deosebita.

Forma si ingustimea ferestrelor se datoreaza adaptarii la circumstantele vremii, cladirea oferind, in trecutele vremuri, si un loc de refugiu in caz de primejdie.

… Patrund in interiorul bisericii si am senzatia ca tin in maini o carte de istorie. Incep sa-i rasfoiesc paginile impregnate cu parfumul timpului…

Pictura bisericii

Pe peretii Bisericii Domnesti se pastreaza picturi datand din trei momente ale evolutiei artei noastre religioase: frescele din secolul al XIV-lea, cele din secolul al XVIII-lea, realizate de Radul Zugravul si cele de la inceputul secolului al XIX-lea, datorate zugravului Pantelimon.

Exista unele diferente intre pictura din altar si cea din naos. Intre picturile murale din altar, sunt bine conservate: pe latura estica – Pilda celor zece fecioare, Petru si Ioan in fata mormantului gol si Iisus in muntii Galileii, Cortul Marturisirii si Impartasania apostolilor, Mormantul si Iisus infasurat in giulgiu (in proscomidie); pe peretele nordic – Izgonirea negustorilor din templu si Inmultirea painilor; pe cel sudic – Recensamantul lui Quirinus, Sarutul lui Iuda si Drumul crucii; catre sud-est – Spalarea picioarelor si Rugaciunea de pe munte; peretele de vest – Adormirea Fecioarei – una dintre cele mai ample din intreaga pictura medievala romaneasca.

Marturii ale vremii

In timp, au fost descoperite aici 14 – marturii ale unei lumi feudale romanesti prea putin cunoscute pana atunci. Inventarul acestora a procurat informatii pretioase in special  despre vestimentatia de moda occidentala a boierimii din statele feudale romanesti – imbracaminte fastuoasa, vorbind despre posibilitatile materiale ale clasei dominante, beneficiara a unor mari venituri de pe urma intinselor mosii pe care le poseda.

In aceste morminte s-au gasit diverse podoabe: inele de aur inscriptionate in latina sau slavona, diademe de margaritare sau din lame de aur, aplice din aur, o egreta de argint, un fragment de brau si multe altele. Cand a fost deschis al zecelea mormant, presupus a fi al lui Vladislav Vlaicu (atribuit, multa vreme, lui Radu I, legendarul Negru Voda), aflat intre cei doi stalpi de pe latura sudica a pronaosului, s-a constatat ca mormantul scapase intact timp de sase veacuri, iar cand piatra funerara a fost ridicata de pe sarcofag, a aparut cadavrul nealterat al cavalerului din secolul al XIV-lea. ,,Pe cap purta o diadema de margaritare, incheiata cu un lant de aur peste pletele lungi, lasate pe spate. La gat, peste tunica din matase purpurie, venetiana, se rasfrangea un guler de dantela lucrata in matase si aur. Un sir de circa 30 de nasturi de aur incheiau [sic] tunica, impodobita la gat, la piept si la manseta cu siruri de margaritare. Colturile pulpanelor erau impodobite in fata cu doua rozete de margaritare. Nasturi de aur erau si la maneci, iar coatele erau brodate cu galoane de fir. Peste solduri avea petrecuta o centura brodata cu fir de aur si margaritare, care se incheia cu o magnifica pafta de aur. […] Paftaua reprezinta o cetate gotica cu doua turnuri poligonale la colturi. In partea centrala, pe un fond de smalt albastru, este lucrata in relief o lebada cu cap de femeie, a carei semnificatie n-a fost descifrata nici pana acum. Lateral, in doua balcoane, stau parca de vorba un cavaler si o doamna. In contact cu aerul, stofa s-a pulverizat. S-au pastrat numai cateva fragmente ici- colo. Din vesta au mai ramas margaritarele ce o impodobeau. Imaginea unei lumi feudale, de moda europeana, pe care istoricii nu indraznisera sa si-o inchipuie, era demonstrata cu probe elocvente, rasarite de sub podeaua Bisericii Domnesti”. (http://bisericadomneasca.ro/descoperiri.html).

Astazi, mormantul este expus sub sticla, conservandu-se si resturi din vesmantul feudal ornamentat cu aur si pietre pretioase.

Domnitorul celor 20 de razboaie

Fiul lui Radu al IV-lea cel Mare si al doamnei Catalina – Radu de la Afumati, domnitor al Tarii Romanesti in ianuarie-aprilie, iunie-august, octombrie 1521 – aprilie 1529 – este inmormantat in Biserica Domneasca din Curtea de Arges. El si-a inceput glorios domnia – cu o victorie asupra lui Mehmed-beg, roman turcit, aspirant la tronul Tarii Romanesti. Spre finele anului 1525, decedeaza sotia lui Radu, fiica vornicului Vlaicu, iar in anul urmator, 1526, in luna ianuarie, se recasatoreste, cununandu-se, de data aceasta, cu Ruxandra, fiica cea mai mica a lui Neagoe Basarab. Prin aceasta casatorie, Radu a intrat in puternica familie a Craiovestilor, beneficiind de sprijinul acestora, dar atragandu-si, in acelasi timp, ura Draculestilor, care l-au socotit tradator. Acest mariaj a declansat si dusmania lui Stefanita, domnul Moldovei, care considera ca Ruxandra ar fi trebuit sa-i devina lui sotie, ca urmare a unei vechi fagaduieli a lui Neagoe. Pe deasupra, Radu a domnit in vremuri tulburi, cand Imperiul Otoman dorea transformarea tarii in pasalac. El, insa, a izbutit sa impiedice planurile sultanului Soliman Magnificul, purtand lupte crancene cu turcii si cu alti pretendenti la tron.

I s-a dat supranumele nobiliar „de la Afumati” dupa denumirea unei mosii pe care o avea in satul Afumati din Judetul Ilfov. Pentru a putea fi deosebit de alti voievozi pe care i-a chemat Radu, i s-au dat si alte nume: in timpul vietii i s-a zis Radu Voievod cel Nou si Radu-Voda cel Tanar, in documente se intitula „Io Radu Voievod, fiul marelui si preabunului Radu Voievod”, iar dupa moarte i s-a mai spus si Radu cel Viteaz. Inscriptia de pe mormant consemneaza toate razboaiele pe care le-a purtat. La primul razboi nu este mentionata localitatea. Urmatoarele sunt: „la Gubavi; la satul Stefeni pe Neajlov; la Clejani; la Ciocanesti; la cetatea Bucuresti; la cetatea Targovistei; la raul Argesel, la satul Plata; la Alimanesti, pe Teleorman; cel mai iute si cel mai vartos din toate razboaiele la Grumazi, cu 7 sangeacuri; la Nicopole; la Sistov; la cetatea Poenari, cu taranii; la Gherghita; iar la Bucuresti; la oras, la Slatina; la cetatea Bucuresti, cu Vladislav voievod; la satul Rucar; la Didrih.” (http://webcache.googleusercontent.com/search?q=cache:TLO6yIHqFX4J:www.descopera.ro/maratoanele-descopera/descopera-istoria-romanilor/5117364-radu-de-la-afumati-domnitorul-celor-20-de-razboaie+%22la+Alimanesti,+pe+Teleorman%3B+cel+mai+iute+%C5%9Fi+cel+mai+vartos+din+toate+razboaiele+la+Grumazi%22&cd=2&hl=ro&ct=clnk&gl=ro)

Sprijinit de Craiovesti, recunoscut de turci, Radu ar fi putut domni mult timp, daca nu ar fi fost victima unui complot.

Nemultumiti de puternica familie a Craiovestilor, la sfarsitul anului 1528, vornicul Neagoe si postelnicul Dragan se ridica impotriva domnului care, neavand la indemana oastea spre a li se opune, fuge inspre partea de apus a tarii, sperand sa primeasca sprijinul Craiovestilor. Dar la Ramnicu Valcea, in biserica de pe dealul Cetatuii, nerespectandu-se sfantul locas, in data de 2 ianuarie 1529, sub privirile ingrozite ale preotului, Radu de la Afumati este ucis. Radu, care iesise victorios din 20 de mari lupte, cadea sub sabia unor boieri manati de interese meschine. In aceeasi zi este ucis si Vlad, fiul sau.

DOAMNE, CE MINUNE SA FII OM!

Motto:
„Iert si eliberez trecutul cu iubire. Aleg sa-mi umplu
Sufletul cu bucurie si fericire eterna!…”

Sunt sortit sa fiu poetul sufletului in cautare
De fericire, pe pamant strain, cu lupte si dureri,
Unde-nvinge cel ce are tupeul cu bani de sfidare,
Iar crestinii asteapt-ajutorul din Cer, ca strajeri…

Prin lume alearga nelinistita o noua stafie… Pare ca are chipul de om, dar, de fapt, este o creatura hibrida in care se amesteca aluatul de pamant cu combinatiile chimice venite din izvoarele mocirloase ale infernului. Este neomul timpurilor noastre rele si grele. Acesta incearca sa subjuge si sa anihileze creatura frumoasa a lui Dumnezeu: pe omul cu sufletul sau.
„Neomul” este o persoana lipsita de insusirile proprii unui om normal. Este o fiinta omeneasca lipsita de omenie, fara mila, cruda, rea si salbatica, rece, grabnica sa verse sange, egoista, imorala, mieroasa, orgolioasa, ticaloasa si mincinoasa, necinstita, sireata, in stare sa defaimeze, sa spioneze, sa barfeasca, fara frica de Dumnezeu…
„Neoamenii” – ne spune Biblia – „… au schimbat slava Dumnezeului nemuritor intr-o icoana care seamana cu omul muritor, pasari, dobitoace cu patru picioare si taratoare. De aceea, Dumnezeu i-a lasat prada necuratiei, sa urmeze poftele inimilor lor; asa ca isi necinstesc singuri trupurile, caci au schimbat in minciuna adevarul lui Dumnezeu si s-au inchinat fapturii in locul Facatorului, care este binecuvantat in veci! Amin… Fiindca n-au cautat sa pastreze pe Dumnezeu in cunostinta lor, El i-a lasat in voia mintii lor blestemate, ca sa faca lucruri neingaduite. Astfel au ajuns plini de orice fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lacomie, de rautate; plini de pizma, de ucidere, de cearta, de inselaciune, de porniri rautacioase. Sunt soptitori, barfitori, uratori de Dumnezeu, obraznici, trufasi, laudarosi, nascocitori de rele, neascultatori de parinti, fara pricepere, calcatori de cuvant, fara dragoste fireasca, neinduplecati, fara mila. Si macar ca stiu hotararea lui Dumnezeu ca cei ce fac asemenea lucruri sunt vrednici de moarte, totusi ei nu numai ca le fac, dar si gasesc buni pe cei ce le fac” (Romani 1:25, 26-a, 27- 32).
Pe neoameni ii gasesti in toate locurile, ca pe paianjeni…
Vrei, nu vrei, paianjenul – neam de spion ce sta la panda – este prezent pretutindeni: in case, in pivnite, in grajduri, in palate si in bordeie. Ce pacat!… Nu lipseste – mai ales in zilele noastre intoarse pe dos – nici din biserici, lipit de pereti, de tavane, de lampi, de amvoane…
Paianjenii au o lume aparte, un cerc al lor, inconjurat si aparat de fire multiple si otrava. Sunt tot felul de paianjeni; unii-s mai deschisi, altii de o culoare mai bruna, unii-s mai otravitori, dar toti parca-s azvarliti pe pamant sa aduca groaza in lume. Si mai ales pentru musculitele mici si neinsemnate, pe care, pandindu-le, le ucid fara mila. Oamenii se duc, dar paianjenii raman sa sperie si sa continue sa prinda in plasele lor prada…
Paianjenii formeaza cercuri inchise si vaneaza ocazia oarba…
Mi-e groaza de paianjenii mai mici sau mai mari. Mi-e teama de otrava lor… De aceea astept sunetul vremurilor bune, doar cu oamenii lui Dumnezeu…
Doamne, ce minune sa fii om! Sa fii om dupa asemanarea lui Dumnezeu si sa stii ca ai fost creat cu un scop. Sa nu pierzi putinul aur din multul nisip de pe albia cautarilor, ca sa raspunzi la intrebarea: Cine sunt?
Esti neomul creionat mai sus, sau esti fiinta inteligenta, capodopera creata de Arhitectul universului, si asezata pe planeta Pamant, ca chirias al Timpului, pentru aproximativ 26.650 de zile, adica vreo 70 de ani, ca sa-ti pregatesti sufletul in Scoala vietii de pe Pamant, pentru a te muta in Cerul lui Dumnezeu ?…
Dumnezeu a pus in om creierul ce macina mintea, pe care o simtim si fara de care n-am putea exista. In corpul nostru, avem asezate „motorase”, care lucreaza fara incetare, ca sa ne sustina existenta, pe timpul acordat de Creator, ca sa urmam Scoala vietii. Sunt plamanii nostri, inima, ficatul, rinichii, pancreasul – adevarate „uzine chimice”, care lucreaza fara incetare in cei „cativa ani” ce-i petrecem, ca niste calatori prin campiile, vaile si muntii acestui pamant, pe soare, pe zapada, pe ploaie, pe vant… Organele acestea – si altele mai mici – fara de care n-am putea trai – sunt conectate unele de altele prin tuburi si tubulete, prin care ne circula viata, sub forma de sange ce ne tine caldura si bucuria oportunitatii sa fim creati unicate, ca sa traim si sa ne pregatim vesnicia.
Definitia data de Dictionarul limbii romane omului este ca acesta „este o fiinta superioara, sociala, care se caracterizeaza prin gandire, inteligenta si limbaj articulat, iar din punct de vedere morfologic, prin pozitia verticala a corpului si structura piciorului adaptata la aceasta, mainile libere si apte a efectua miscari fine si creierul deosebit de dezvoltat”. Din definitia aceasta lipseste esenta omului: sufletul sau, pus in cortul lui de lut, ca sa-i dea viata, chiar de Dumnezeu…
Sufletul este locatarul ceresc, invizibil si intangibil, fara greutate, al fiintei umane, sculptata cu maiestrie si grija divina de Dumnezeu. El este misterul de viata ce ne tine treaza mintea, izvorul logicii, dar si al entitatii ce ne dirijeaza sentimentele si actiunile. Eu simt si cred ca sufletul este un atom de lumina din Dumnezeu, asezat invizibil, undeva-n corpul meu…
Un om al lui Dumnezeu a scris ca „sufletul este un suflu de la Dumnezeu si desi este de natura celesta, se lasa amestecat cu pamantul. El este lumina inchisa in pestera, dar care nu este mai putin o lumina divina si nepieritoare”.
Cu alte cuvinte, sufletul face din interiorul corpului meu un lacas, in care se afla lucruri din Cer, sosite in mine prin caile tainei divine ce m-a miluit cu harul divin direct de la Dumnezeul meu.
Sufletul este partea invizibila a existentei omului, partea netrecatoare si neschimbatoare, dar si nemuritoare. Fiinta noastra ar fi ca un avion fara pilot, sau ca o masina fara sofer, daca nu i s-ar fi revarsat sufletul, ca o legatura cu Cerul si cu Misterul… Fara pilot, avionul este o masinarie inutila, iar masina fara sofer este doar un obiect ce sta in parcare. Sufletul este pilotul sau soferul trupului nostru de lut, care asculta de el, daca mintea omului este conectata la Inventatorul ei, cum este tabloul de comanda cu circuitele de lumina conectat la sursa de electricitate.
Am fost facuti cu un scop clar: sa fim oameni!… Oameni dupa chipul lui Dumnezeu: buni, altruisti, milosi, cinstiti, curajosi, neprihaniti, sfinti, intelepti, rabdatori, credinciosi, pasnici, impaciuitori, iubitori de bine, iertatori, harnici, plini de bunatate, cuviinciosi, legati, prin credinta, de Arhitectul trupurilor noastre si din care purcede sufleul nostru.
De altfel, toate partile alcatuitoare ale trupului nostru uman – inima (motor), plamanii (oxigenarea sangelui), creierul (cu menirea lui in inmagazinarea si administrarea tehnica a gandirii), tendoane, rotule, mainile, ca niste scripeti, oasele, ca niste mijloace de sustinere, pielea, ca invelitoare a casei noastre de lut etc. ne indeamna sa ne gandim la Creatorul nostru, in ochii Caruia suntem fiinte de pret, caci ne-a creat sa mostenim viata vesnica, pentru care trebuie sa ne pregatim sufletul, cata vreme suntem in scoala dura de pe pamant.
Omul trebuie sa stie ce inseamna sa fii Om si sa doreasca sa traiasca dupa legile lui Dumnezeu. Doar gasind sensul vietii poti sa afli esenta fericirii si linistea sufleteasca. Simtul vietii te ajuta sa te acomodezi conditiilor de pe pamant, dar constiinta – parte din sufletul nostru – ne ajuta sa alegem binele de rau si sa traim o viata in plinatatea ei spirituala. Aceasta viata este deplina doar cand intelegem adevaratul sens al vietii aratat de Mantuitorul nostru Isus Cristos, care S-a numit pe Sine „Fiul Omului”. El ne-a aratat prin viata Sa cum trebuie sa fie omul. El a fost si este idealul nostru. El a vazut viata clar si a trait in armonie cu ceea ce stia ca este o cale desavarsita. Partasia Lui intima cu Tatal Ceresc i-a fost taria si secretul vietii. Viata Lui pe pamant a fost inradacinata in Dumnezeu, iar curatia Lui biruitoare este idealul spre care ne atrage Duhul lui Dumnezeu, cand ne lasam sub calauzirea Sa.
Cand iti afli sensul vietii si traiesti ca om – ca om al lui Dumnezeu –, simti in sufletul tau fericirea si bucuria mantuirii, caci credinta te-a legat cu Cerul. Fericirea este treapta a bucuriei de maxima intensitate: o stare de multumire sufleteasca intensa si deplina. Fericirea presupune plinatatea bucuriei pe care o simti si o traiesti, dar se si vede in lumina ochilor tai, pe fata ta, in gesturile si in comportarea ta, care devin molipsitoare, caci transmit in jurul tau uimire si dorinta altora de a fi ca tine, in circumstante asemanatoare. In fericire, auzi vocea lui Dumnezeu ce vorbeste sufletului tau… Si Cerul se coboara in tine cu bucuria de pace si bine…
Bucuria fericita de om a lui Dumnezeu este o stare de suflet: acea scanteie divina de multumire si bine, pusa in tine de Dumnezeu, care te-a creat unicat. Nu poate altcineva sa-ti toarne bucuria in suflet, cum ai turna apa de izvor rece si buna, intr-un pahar de cristal, si sa dai cuiva din el sa bea, cand este de tot insetat. Sufletul tau poate fi inchis ermetic, iar incuietoarea este pe dinauntru; si doar tu poti descuia bucuriei sa intre, ca sa te faca fericit mantuit… La usa inimii tale, poate sa stea, pentru a intra, chiar Urzitorul fericirii tale, a Carui voce o poti descifra, oprindu-te din alergare: „Iata Eu stau la usa si bat.
Folosesc aici cuvantul „om” cu sensul de fiinta care crede ca Dumnezeu este Creatorul lui si ca, prin credinta in Mantuitorul Isus, el este salvat si traieste o viata crestina reala si fericita, pregatindu-se, in scoala vietii de pe pamant, pentru vesnicia in Patria de Sus.
Stiu, din experienta vietii mele, ca urcusul bucuriei spre varful fericirii este presarat cu neprevazute incercari neplacute si nedorite, din cauza integritatii de caracter a crestinului, dar la capatul drumului de urcus si experiente, ca o pecete de aprobare si trecere a examenului de o viata, sunt cuvintele Invatatorului ce suna ca un imn al multumirii ce pecetluieste fericirea credinciosului: „Bucurati-va si veseliti-va, pentru ca rasplata voastra este mare in Ceruri, caci tot asa au prigonit pe proorocii, care au fost inainte de voi”. Ce minunat indemn si incurajare de rezistenta la orice incercare a bucuriei pe cale!
Cand vorbesc de bucurie, ma refer la bucuria credinciosului, care este superioara altor forme de bucurii efemere, deoarece nu poate ajunge cineva sa aiba bucurie prin Duhul Sfant, pe aceste pamant, inainte de a fi cat mai aproape de Dumnezeu, avand pacea in suflet, care deschide calea spre Adevar si Lumina Divina. Darul de bucurie, ajuns la treapta de fericire, ne ajuta sa ne desfatam privirea si sa ne inundam de sentimentele de adanca multumire, cand privim la tot ce este frumos si bun, lasat de Dumnezeu in natura, in om si in lumea aceasta, creata de Tatal Ceresc.
Bucuria si fericirea trebuie invatate, exersate si practicate, ca sa devina parti din noi, asa cum a vrut de la inceput Dumnezeu.
Doamne, ce minune sa fii Om!… Om al lui Dumnezeu….
Daca ai un zambet permanent in sufletul tau, exteriorul vibreaza de bucurie; si atunci toate sunt in ordine si in pace. Fii fericit ca esti tu insuti si bucura-te de tot ce este bun in fiinta ta, lasand si pe altii sa se oglindeasca in aceasta bucurie!
Dumnezeu te-a creat sa fii Om fericit!
Sa traim ca oameni ai lui Dumnezeu!

Prof. Dumitru Buhai

SOTUL MEU

In clipa in care Isac a iesit din cabinetul medicului, a simtit ca sfirsitul vietii lui se apropia si doar o minune il va putea salva. Transplantul de ficat! A incercat sa-si reprime gandurile negre, constient ca trece printr-un colaps si ca daca nu va fi puternic, o poate lua razna. Stia ca moartea este individulala si ca intr-o zi va bate si la usa lui, dar inca nu era pregatit sa se retraga de pe scena vieti. Se gindea mai ales la cei doi copii ai lui, care aveau nevoie de el.

In urma cu un an se mutasera cu toti  intr-un apartament nou, in speranta ca aici nu vor mai fi urmariti de ghinion. Fata era la facultate iar baiatul deabia ii sarbatorise barmitva si el ii promisese ca vor face impreuna o calatorie in Europa. Copii stiau ca este bolnav din momentul cand isi intrerupsese munca de la Haifa Chimicale, unde lucrase aproape douazeci de ani. Sufereau alaturi de el cu toate ca tatal lor nu se plangea niciodata, incercand sa-i menajeze si parand foarte optimist. Acum cand primise vestea, inima lui de parinte plangea tacut in pieptul lui, gandindu-se ca poate destinul nemilos nu-l va ajuta sa supravetuiasca.

A iesit in curtea spitalului Adassa din Ierusalim si s-a asezat pe o banca. Privirea lui pierduta s-a atintit spe pamintul pe care, pentru prima oara simtea ca il uraste, la gandul ca doar la numai patruzeci si sapte de ani acesta il poarte inghiti. Trist cu ochii in lacrimi a ridicat pentru o clipa privirea spre cerul luminos si a implorat ajutorul celor dragi, care disparusera lasand in inima lui multa durere. Parintii lui si sotia! Viata il pedepsise destul de mult si ii lasase sa duca in spatele o povara foarte grea, pe care scria cimitir. Gandul ca si el ar pleca cit de curand acolo il ingrozea si era hotarat sa faca totul ca sa traiasca, asa ca s-a incurajat si a plecat spre masina.

Drumul spre casa era destul de lung si in timp ce conducea imaginile si amintirile din viata lui au inceput sa se desfasoare in fata ochilor. Se vedea pe el la varsta de saisprezece ani, cand insotit de parinti si cele doua surori au sosit in Israel. Primi ani a invatat si a lucrat in Chibut, apoi a plecat in armata. Cand a izbucnit razboiul de sase zile, mama lui care era foarte bolnava s-a stins. Isac o iubea enorm si a fost o lovitura cumplita! Inainte de eliberare viata i-a scos in cale prima dragoste. Dupa cateva lui s-a casatorit, apoi a venit si ziua fericita cand a devenit tatal unei fetite. Era fericit, tanar si cu dorinta de munca! Anii care au urmat a reusit sa-si cumpere o casa si el cu sotia au fost binecuvantati din nou cu inca o fetita. Isac cu gandul la familia lui muncea zi si noapte facind ore suplimentare si nimic nu i-se parea greu. Cu sotia se intelegea foarte bine si se iubeau, dar peste fericirea lor a venit o zi in care nenorocirea s-a abatut brusc. El era la lucru, iar fetita cea mare la scola. Acasa se afla sotia lui cu fetita cea  mica care se juca in salon cu o papusa. Mama a plecat putin pana la baie, iar fata a mers la geamul deschis sa priveasca afara. Papusa i-a scapat din mana, iar ea s-a aplecat mult peste balustrada intinzand manutele si a cazut. Un militar care trecea pe trotuar s-a repezit sa prinda fetita, dar a aruncat mai intii arma de pe umar jos si a fost prea tarziu. Fetita i-a scapat printre degete si s-a zdrobit de pamant. Imi este greu sa descriu ce a urmat in sufletul mamei si al tatalui care a sosit disperat. Tot ce a urmat, moartea fetitei, ancheta, i-au distrus sufleteste pe cei doi ca si pe toata familia.

Ani care au venit spre ei, au fost foarte grei, dar o raza de soare a aparut din nou in viata lor. Sotia lui a adus pe lume un baiat! Isac nu traia decat pentru fericirea copiilor lui si a sotiei. Viata a devenit mai prietenoasa cu destinul lui si se credea un om implinit. Anturajul si prieteni din jur l-au c-am facut sa iubeasca bautura, dar nu intr-o masura foarte mare incat sa-i schimbe comportamentul. Ramasese acelasi sot si parinte foarte devotat familiei. A urmat moartea tatalui de care el era foarte legat si inca odata umbra mortii a venit peste sufletul lui, dar se obisnuise cu toate loviturile vietii. A luptat mai departe ca celor dragi sa nu le lipsesca nimic si cand boala l-a lovit, nu s-a lasat doborat si a continuat sa munceasca.

Cand toata familia era ingrijorata pentru el, sotia lui s-a imbolnavit si ea brusc. Doctorii au spus ca multa lume sufera de aceiasi boala si doar la aproximativ un milion exista o situatie ca a ei. O infectie care era foarte grava si spusele lor s-au dovedit adevarate. Nu dupa mult timp a fost nevoita sa stea numai in spital. Isac a facut totul pentru ea, ca sa aiba cele mai bune tratamente si conditii. A mers in toate locurile sfinte, la cei mai mari Rabini, dar speranta nu aparea. In tot acest timp el a continuat sa munceasca, sa aiba grije de copii. Fata era deja la facultate, dar baiatul abia implinise zece ani. Desi el era suferind, isi ducea viata intre fabrica, casa si spital.

Perioada care a urmat a fost groznica si durerea lui pentru sotia iubita, care s-a stins l-a doborat. In lunile care au venit el a incercat sa-se ridice sprijinit de dragostea celor doi copii. Cand a sosit anul in care trebuia sa faca barmitva baiatului, Isac  se afla in spital, dar a gasit puterea sa-i ofere acestuia o petrecere de vis, intr-un local superb. Toata familia lui si a sotiei au fost prezenti, desi cu totii purtau in inima spaima, ca el era macinat de boala. Multi dintre cunoscuti si prieteni nu au venit la petrecere, iar unii s-au prezentat fara sotii si Iasc a pierdut multi bani, deoarece comandase foarte multe locuri. Dezamagit de pierdere, nu s-a lasat si a scos din economiile pe care le avea, plecand cu baiatul intr-o excursie prin Europa.

Desi foarte slabit, cu fata palida, el a incecat sa faca totul ca fiul lui sa fie fericit. Au fost momente cand nu reusea sa-se tina pe picioare, dar a rezistat eroic pana la revenirea in tara, cand s-a internat din nou. Intr-o zi medicii l-au anuntat ca este pregatit pentru el un ficat, dar pe masa de operatie si-au dat seama ca era o problema si norocul lui a fost ca nu incepusera operatia, astfel totul se termina. Din nou ghinionul l-a lovit si el astepta o alta sansa!

Prin foarte multe interventii, a reusit sa plece in Oklahoma unde a fost ajutat sa isi gaseasca o locuinta langa spital si sa astepte. Renuntase la serviciul de la fabrica, unde l-au pus sa semneze ca accepta sa-l ajute cu o suma, dar sa renunte la pituimi*, la orice ajutor, daca va scapa cu bine de la operatie… Cum era disperat a fost de acord, dar mai tirziu a  regretat ca s-a lasat pacalit si s-a consolat la gandul ca poate viata il va ajuta sa-se salveze. Avea nevoie de multi bani si s-a apelat la prieteni, la oameni care l-au ajutat si pentru care el se roaga si acum. Dupa o jumatate de an copiii au venit si ei acolo deoarece, erau singuri donatori de sange in cazul unui transplant. Au trecut inca cateva luni si doctorii i-au spus, ca nu s-a ivit un ficat compatibil pentru el, iar al lui se petrificase. Acest fapt insemna ca isi traia ultima luna din viata si l-au indemnat sa-se intoarca in Israel dar el a refuzat.

Dupa inca doua saptamani, intr-o noapte a sunat telefonul si a fost dus la spital. Se ivise un donator, deoarece un tinar avusese un accident cu motocicleta. Problema era ca pentru acel ficat era inca un pacient, iar doctorii au facut din nou teste si Isac a trebuit sa treaca prin emotii cumplite. A primit vestea ca era cel ales si bucuria a rasarit din nou in sufletul lui! Si-a imbratisat copii cu inima stransa, de spaima ca poate sa nu-i mai vada, dar s-a gandit ca speranta moare ultima si el trebuie sa fie increzator. Operatia a reusit si dupa inca o luna se afla in avionul care il aducea acasa. Se simtea bine si ii multumea vietii ca nu il parasise.

Dupa operatie nu mai avea bani, decat pensia. Vanduse masina lui si a fetei, toti bani din banca se terminasera, asa ca i-a fost greu dar a rezistat. Fabrica nu l-a mai ajutat cu nimic, ratele pentru casa de la banca erau in urma si a trebuit sa faca sacrificii. Familia il sfatuia sa-se casatoreasca, asa ca el a incercat sa isi refaca viata. Fata plecase cu prietenul ei sa munceasca in America, iar baiatul era inca la scoala.

Intr-o zi cineva i-a facut cunostinta cu mine. Nu are importanta cum ne-am cunoscut, cert este ca in cateva luni ne-am casatorit. Am depasit impreuna greutatile si ne intelegem bine. Avem aproape paisprezece ani de casatorie si traim la fel ca ceilalti, intre bucurie si durere, intre bine si greu, dar amandoi multumim cerului ca ne-am cunoscut. Eu nu am copii, dar am reusit sa castig pe parcurs prietenia copiilor lui si acest fapt ma bucura. Fata lui s-a casatorit si a adus pe lume doua fete si un baietel minunat.

In ziua in care Isac alaturi de celalalt bunic, si-a tinut primul nepot in brate ca sa i-se faca brit**, a fost cel mai fericit om! Nici nu visase la acel moment! Am vazut lacrimi in ochii sotului meu si am inteles ca in sufletul lui se impletea bucuria cu dragostea de viata. Iubeste viata chiar si acum cand a implinit virsta de saizeci de ani, iar eu sunt fericita ca l-am cunoscut. Este un barbat de aur si il iubesc foarte mult! Sper ca dragostea noastra sa mearga inainte si sa ne bucuram de multi ani de acum incolo, deoarece eu stiu ca dragostea este tot ce ramine intre noi si dupa noi…
Doar dragostea!
—————————–
*Pituim (ivr) – Indemnizatie oferita de patron unui salariat atunci cand acesta paraseste voluntar locul de munca. Plata de separare.
**Brit (ivr) – Eveniment ritual care marcheaza descendenta patrilineara.

Silvia KATZ
Israel
septembrie 2010

Cum sa cunoastem si sa intelegem „Cele zece porunci” – Un volum de Cristian Barbosu

O carte despre Cele Zece Porunci? Poate fi un astfel de subiect interesant, la inceput de secol XXI? Cu siguranta ca multi ar raspunde ca problematica atat de complexa a Decalogului reprezinta ceva depasit, lipsit de actualitate. Cu toate acestea, cartea „Cele Zece Porunci” de Cristian Barbosu ne convinge ca este important sa reexaminam cu seriozitate continutul acestor porunci date de Dumnezeu prin Moise, pentru intreaga umanitate.

Cristian Barbosu, un pasionat de Cuvantul lui Dumnezeu

Cristian Barbosu este pastorul bisericii Metanoia Arad (www.bisericametanoia.ro). Acesta s-a nascut la Arad si a urmat trei scoli teologice, absolvind (BA) Moody Bible Institute in 1995, Dallas Theological Seminary (ThM) in 1999, si Trinity Evangelical Divinity School (PhD) in 2009.

Cristian este casatorit cu Anne, originara din Franta si impreuna au doua fete, Tara (8 ani) si Fiona (12 ani). Printre hobby-urile sale se numara cartile si muntele. Cristian Barbosu este autorul volumelor „Ce vrea Dumnezeu sa stiu despre viata de familie”, „Cele zece porunci”, „Habacuc”.

Nevoia de Absolut

Subliniind mutatiile ce au avut loc in gandirea oamenilor pe parcursul ultimei perioade de timp, Cristian Barbosu mentiona: „Filosofia post-modernista a patruns subtil in toate ramurile vietii, influentand pe nesimtite atat creierul cat si inima, ba uneori, si sufletul, creand o noua etica, un nou sistem de valori, ba chiar si o noua forma de spiritualitate, privata insa de absoluturi si mai ales de Absolut.”

Pornind de la aceasta nevoie de Absolut, cartea „Cele Zece Porunci”  ne cheama la o reevaluare temeinica a continutului si actualitatii poruncilor divine aplicate la viata de zi cu zi. Fara a insista pe aspecte scolastice care ar fi condus la o prezentare academica, prin reliefarea aspectelor de baza ale invataturii morale din cuprinsul Celor Zece Porunci, autorul reuseste sa transmita unei mase largi de oameni un mesaj pozitiv, ce se constituie ca o chemare in a respecta adevarul de origine divina.

Despre legile morale si spirituale

Autorul spune: „Asa cum exista legi materiale, legi ale fizicii, biologiei, chimiei, etc., la fel exista si legi morale sau spirituale impuse de catre Dumnezeu. Asa cum legile naturii sunt imposibil de contestat, ele actionand indiferent daca vrem sau nu, la fel si legile morale sau spirituale exista si nu pot fi ignorate. Si asa cum cercetatorul stiintific studiaza si le explica oamenilor intelesul adanc al legilor naturii, este de datoria noastra, a celor ce studiem Sfintele Scripturi, sa explicam semenilor nostri legile morale si spirituale, legi care afecteaza atat destinul terestru al omului, cat si dimensiunea eterna a sufletului nostru.”

„Cele Zece Porunci” – o carte ce li se adreseaza tinerilor

Asa cum putem citi din primul capitol, cu privire la porunca intaia, vom constata faptul ca argumentele lui Cristian Barbosu se succed intr-o ordine logica, fara a forta in vreun fel textul biblic si fara a purta amprenta prejudecatilor de natura spirituala. Putem spune ca autorul reuseste sa prezinte in mod obiectiv adevarurile Scripturii, presarand impresii si experiente ce tin de realitatea cotidiana. Beneficiul unei astfel de abordari consta in faptul ca aceasta carte poate fi citita si de catre cei care nu au o pregatire teologica. Si aici in mod deosebit, autorul a tinut sa se adreseze tinerilor, mai precis acelei generatii de regula ignorata de catre mesajul evanghelic traditional.

O lista a dependentelor

Iata ce afirma Cristian Barbosu despre practica idolatriei in secolul nostru: „Omul, fie ca vrea sau nu, fie ca recunoste sau nu, se inchina cuiva. Pe vremea lui Moise, cand Cele Zece Porunci au fost scrise in piatra, oamenii se inchinau diferitilor zei. Indiferent unde s-ar fi aflat, inchinarea oamenilor a fost devotata unor anumiti zei. Da, astazi nu mai avem Baali si nici Astartee. Dar astazi avem aceleasi concepte, aceleasi ritualuri, imbracate insa sub o alta forma. Baal si Astarteea erau zeii placerilor de orice fel. Inchinarea inaintea lor nu era ceva mistic, ci dimpotriva, consta din pereceri si orgii scaldate in alcool si sex. Azi noi nu mai avem inchinatori la idoli, dar avem atat de multi oameni care au cate un viciu, oameni care se intoxica in mod abuziv cu alcool sau care isi distrug casnicia din cauza prostitutiei sau pornografiei. Nu, ei nu se inchina niciunui idol, dar ei sunt vanduti poftelor lor. Iar lista dependentelor poate continua.”

Este posibila renasterea spirituala?

Aceasta idolatrie ascunsa a zilelor noastre nu poate fi scoasa la lumina decat prin intermediul Celor Zece Porunci. Prin urmare, mesajul pe care ni-l transmite Cristian Barbosu consta in faptul ca nu este posibil sa iesim cu bine din dilemele morale ale sec. XXI decat luand in considerare ceea ce Dumnezeu ne-a descoperit prin aceste porunci.

Intotdeauna, idolatria a fost distructiva si autodistructiva, afectand deopotriva pe cei care o practica, dar si pe cei ce se afla in vecinatatea acestor inchinatori. De aceea, renasterea spirituala a generatiei prezente nu se poate produce decat prin cunoasterea si aplicarea deplina a Celor Zece Porunci.

Importanta fundamentelor

Cu siguranta ca aceasta provocare pe care ne-o lanseaza autorul se consitutie ca un element de valoare ce recomanda citirea acestei carti si insusirea elementelor de valoare prezentate.

„In era post-moderna in care traim exista o nevoie acuta de absoluturile lasate de Cel Divin pe paginile Scripturii. Relativismul a patruns in mai toate sferele societatii in care traim. Avem nevoie insa, de niste fundamente, de aceste absoluturi dumnezeiesti, cuprinse in Cele Zece Porunci. Ele iti pot oferi o baza sanatoasa, trainica, atit in viata aceasta cat si in eternitate.”

Octavian Curpas
Surprise, Arizona

Stephen Hawking. Maxime celebre

Intâmplarea joaca un rol important in gândirea si cântarirea fenomenelor de catre majoritatea  oamenilor de stiinta când vorbesc despre Dumnezeu.

Asa se face ca, pentru cei care nu au o credinta autentica  in Dumnezeu Creatorul nostru, ci eventual cel mult una formala, de circumstanta, logica acestora este pe alocuri confuza, suprapunându-si ideile “lor” (numai naivii mai pot crede ca poate fi vorba de originalitate, dupa cum o spune si Jorge Luis Borges) cu “pasaje” cunoscute din Creatia si opera lui Dumnezeu. Nu e greu de imaginat ce ar deveni opera unora dintre ei daca ar scoate din ea tot ceea ce gasim luat din Biblie! N-ar mai avea logica, deoarece liantul care le tin ideile impreuna e tocmai invatatura desprinsa din testamentul literar stiintific creationist lasat de Dumnezeu pentru om.

La inceput  Dumnezeu a facut cerurile si pamantul”- Geneza 1.1.   El a creat totul din nimic. Pamântul e suspendat pe nimic si e un rotocol, pe care inca de la creatie se juca pe el Fiul lui Dumnezeu, Isus Cristos, cum gasim scris  deja de catre proorocii lui Dumnezeu cu cca 1.500 de ani inainte de a “descoperi” acest fapt mari fizicieni  precum Galileo Galilei, Giordano Bruno, Copernic sau altii.

Dar acum pot sa spuna cu nonsalanta, cunoscând Sfanta Scriptura, fraze celebre precum ar fi aceea a lui Stephen Hawking:

Deoarece exista o lege precum cea a gravitatiei, Universul poate si se va crea din nimic. Creatia spontana este motivul pentru care Universul exista, pentru care noi existam

Ce se observa foarte usor din zicerea sa? Compileaza doua legi (initial, cuprinse in legea creatiei a lui Dumnezeu), legea gravitatiei si legea creatiei, prezentandu-le ca pe un postulat, fara a mai fi nevoie de o demonstatie. Cine ar putea sa il contrazica? Pe Stephen Hawking sau, de fapt,  pe Dumnezeu?

***

Mai jos se afla  articolul care ne-a incitat si pe noi din   Evenimentul zilei  din 7 sept 2010, articolul  “Stephen Hawking. Zece maxime celebre” scris de autorul   Dan Arsenie

Dupa ce a spus ca nasterea Universului a fost un rezultat firesc al legilor fizicii, iar Dumnezeu nu a fost necesar în acest proces, jurnalistii de la The Telegraph au facut un top al celor mai interesante citate ale omului de stiinta.

1. Stephen Hawking despre motivul existentei Universului:

“Daca gasim raspunsul la acest mister, ar fi cel mai mare succes al mintii umane – cand vom ajunge acolo, vom descoperi mintea lui Dumnezeu”

2. Stephen Hawking despre Dumnezeu:

“Deoarece exista o lege precum cea a gravitatiei, Universul poate si se va crea din nimic. Creatia spontana este motivul pentru care Universul exista, pentru care noi existam”

3. Stephen Hawking despre posibilul contact cu extraterestrii:

“Cred ca ar fi un dezastru. Extraterestrii trebuie sa fie mult mai dezvoltati decat noi. Iar istoria întalnirilor dintre rase avansate si primitive nu este una foarte vesela, chiar daca erau rase din aceeasi specie. Cred ca ar trebui sa ne ascundem”

4. Stephen Hawking despre succesul comercial al cartilor:

“Cineva mi-a spus ca fiecare ecuatie pe care o pun în carte va înjumatati vanzarile. Asa ca nu am inclus nicio ecuatie”

5. Stephen Hawking despre virusul informatic:

“Poate ca si asta spune ceva despre natura umana: singura forma de viata pe care am creat-o este pur distructiva”

6. Stephen Hawking despre eutanasie:

“Victima ar trebui sa aiba dreptul de a-si pune capat zilelor, daca vrea. Dar cred ca ar fi o mare greseala. Cat de urata ar parea aceasta viata, exista mereu ceva nou de facut, si poti face acest lucru cu succes. Cat timp exista viata, exista speranta”

7. Stephen Hawking despre celebritate:

“Partea proasta a celebritatii mele este ca nu pot merge nicaieri în lume fara a fi recunoscut. Nu este de ajuns sa port ochelari de soare si peruca. Scaunul rulant ma da de gol”

8. Stephen Hawking despre masuri de criza:

“Pentru a prezenta aceasta diagrama, as avea mare nevoie de un ecran cvadridimensional. Dar, deoarece guvernul face economie, am reusit sa obtin doar unul bidimensional”

9. Stephen Hawking despre imperfectiune:

“Fara imperfectiune, tu si eu nu am fi existat”

10. Stephen Hawking despre Stephen Hawking:

“Ar fi o pierdere de timp sa fiu furios pentru handicapul meu. Omul trebuie sa mearga înainte, iar eu nu am facut-o tocmai rau. Oamenii nu vor avea timp pentru tine daca tu esti mereu furios si te plangi”

Despre Stephen Hawking

Desi atins de scleroza laterala amiotrofica, aproape paralizat, Stephen Hawking este unul dintre cei mai populari oameni de stiinta ai lumii.

Pentru a comunica, un prieten i-a creat lui Hawking (68 de ani) un aparat special, compus dintr-un computer si un sintetizator vocal. Computerul poate fi controlat cu mici miscari ale capului si globilor oculari. Acest aparat îl ajuta pe savant sa îsi expuna teoriile, dar cu o viteza foarte mica: 15 cuvinte pe minut.

Principalele domenii de cercetare ale lui Stephen Hawking sunt cosmologia teoretica, relativitatea generala si mecanica cuantica.

Dintre cartile celebre ale savantului britanic pot fi amintite “Scurta istorie a timpului”, “Visul lui Einstein si alte eseuri”, “Universul într-o coaja de nuca”, “O mai scurta istorie a timpului”, “George si cheia secreta a Universului”, “George si vanatoarea de comori în Cosmos”. Ultimele doua sunt carti SF pentru copii.