by Gabriela CALUTIU SONNENBERG
Desteptatorul îngâna alene o melodie ambientala placuta si se îmbujoreaza în culori pastelate, ton în ton, ca la baia populara de aburi. Barbu casca si se întinde cinci minute. Are grija sa respecte macar în linii mari instructiunile din cartea de yoga. Îi vine greu sa se dea jos din patul cu saltea modelata dupa conturul coloanei sale vertebrale, anume conceput ca sa-i faciliteze odihna placuta. Odata ajuns în baie, întinde mecanic mâna spre tubul cu pasta de dinti hi-tec, protectie maxima cu înalbitori si întaritori de smalt. Ca sa poata zâmbi mai târziu fara complexe, daca-i vine. La micul dejun consuma un iaurt cu culturi benefice, care-l ajuta sa mearga regulat la WC. Ca sa aiba o zi buna, fara dureri de stomac. Bea o cafea fara cofeina, îmbogatita cu extracte de ginko. Îmbunatateste memoria si combate senilitatea. Arunca ambalajul de la iaurt în sacul de deseuri recuperabile si depune cana de cafea în masina de spalat vase. Pentru un consum economic. Si ca sa crute planeta.
În masina asculta muzica clasica. Îi induce buna dispozitie, ca sa ajunga destins la serviciu. Cu un zâmbet deschis îsi saluta colegii în parcare si pe culoar. Când vor avea nevoie de el, îsi vor aminti ca are o fire optimista si-l vor trata cu prietenie, chiar daca nu vor fi de acord întotdeauna cu ce spune. Legat de zâmbet îsi aminteste de pasta de dinti si-si propune sa nu uite s-o treaca pe lista de cumparaturi din agenda electronica. Efortul de memorie e numai bun ca exercitiu mental, caci creierul trebuie antrenat si mentinut în forma, ca un muschi.
Barbu îsi trateaza partenerii de afaceri cu mare amabilitate. Le zâmbeste pâna si la telefon. Pentru ca stie ca zâmbetul îsi pune amprenta imperceptibila pe ce spunem si se transmite telepatic interlocutorului. Barbu se straduieste sa fie atent la tot ce se întâmpla în jur, fidel mottoului sau preferat: “sa nu pierzi nimic!”.
În pauza de masa manânca o salata dreasa cu multa lamâie si cu un strop de ulei de masline, urmata de o supa-crema de morcovi nu prea fierbinte (previne cancerul de esofag) si o felie de pâine integrala cu putina brânza de vaci. Asa se alimenteaza cu cap si economiseste timp, evitând coada de la banda cu mâncare gatita. În fond “mâncam ca sa traim, nu traim ca sa mâncam”. Autocontrolul e o dovada de civilizatie si Barbu e constient ca prin asta se distinge el de marea masa.
Ca premiu autoadministrat pentru timpul economisit îsi permite luxul unei plimbari prin parc în pauza de masa, si o puncteaza din loc în loc cu exercitii de respiratie profunda si de destindere constienta a muschilor.
Întors la birou, Barbu da totul ca sa atinga randamentul maxim. Pentru el tot un fel de sport, mai ales de când are scaunul ergonomic care-l obliga sa-si tina spatele drept. Îsi termina treaba cu o jumatate de ora înainte de finalul programului si profita de ocazie ca sa-si sune prietenii (pe Bucur si pe Balan) si sa se puna reciproc la curent cu ultimele noutati. Contactele sociale sunt sarea si piperul vietii, asta stie oricine.
Dupa program se întâlneste cu sotia. Împreuna inspecteaza câteva masini la mâna a doua. E timpul sa schimbe marca si sa-si ia ceva de fabricatie mai recenta, mai nepoluant. Intra apoi la o librarie, ca tot e în drum. Doamna Barbu îsi cumpara revista “Myself” si doua volume de literatura pentru femei. Barbu nu-si poate suprima zâmbetul superior, amuzat de preferintele ei literare. Ea se scuza cochet: „N-am chef de clasici greu digerabili în concediu. Revista e pe post de «o seara la meci» iar romanele sunt antidot la serialele tale politiste”. Barbu o saruta charmant în timp ce o mângâie împaciuitor pe obraz. Îi zâmbeste si o priveste lung în ochi pâna numara în minte de la unu la cinci. Ocheade sub cinci secunde pot trece neobservate; cele mai lungi de cinci secunde pot provoca suspiciuni. Îsi alege si el doua carti: una de antrenament autogen si una cu pratici de succes pentru investitii sigure.
Pentru copiii lor, ambii studenti, Barbi cumpara manualul „Cum sa facem impresie buna” si bestsellerul „Viata mea îmi apartine numai mie”. Apoi iau masa la un restaurant cu produse naturale. Comanda peste. Întorsi acasa se uita împreuna la stiri. Barbu cedeaza sotiei fotoliul de la tastatura si o lasa sa cotrobaie în voie prin internet dupa o destinatie de vacanta care sa satisfaca pe cât posibil gustul lor barbinian (un pic din toate, daca se poate la pret usor rectificat în jos, se întelege). El se destinde la televizor cu un documentar despre cele mai dificile meserii din lume, emisiune recomandata de revista Program TV, explicit pentru barbati. Pentru seara urmatoare, Barbii au deja program. Sunt invitati acasa la Bucuri, cuplu de medici, el estetician, ea dentista.
Weekendul e de asemenea programat cu atentie. Îl vor petrece împreuna cu Bucurii si cu Balanii – avocati specializati pe taxe si impozite – într-un hotel de tratament din capitala. Pachetul “wellness” e convenabil la pret pentru grupuri de mai mult de cinci persoane si contine tot ce e necesar unei destinderi fructuoase, inclusiv o reprezentatie de teatru experimental în casa scarilor a unui bloc vechi din fostul cartier muncitoresc socialist.
Daca starea vremii va corespunde prognozei pe termen mediu, Barbii, Bucurii si Balanii vor savura un weekend perfect si se vor întoarce stimulati pentru noi randamente maxime pe saptamâna urmatoare. Întins în pat, Barbu încearca un zâmbet înainte de a adormi. Ca sa viseze frumos. Dar nu-i vine. Renunta, ca tot nu-l vede nimeni pe întuneric în pat. Asa ca n-a pierdut nimic.
Fragment din “¿Que pasa?”
de Gabriela CALUTIU SONNENBERG
Editura ANAMAROL, Bucuresti, 2010
***
SONNEMBERG Gabriela, nascuta CALUTIU, la 17 noiembrie 1967, la Talmaciu, jud. Sibiu.
Email: villa@la-gamba.net
Educatie:
1974 – 1982, Scoala generala nr. 1, Talmaciu, sectia cu predare în limba germana;
1982 – 1986, Liceul de matematica-fizica “Gheorghe Lazar” (astazi Colegiul National Gheorghe Lazar), Sibiu, profil matematica–fizica
1987 – 1992, Academia de Studii Economice Bucuresti, Facultatea de Comert, Sectia “Economia Serviciilor de Alimentatie Publica si Turism, finalizarea studiilor cu Titlul Academic de Doctor în Economie (2001);
Specializari complementare:
Traducator din limba germana în limba româna, domeniul Stiinte Economice, autorizat de Ministerul Culturii – 1992; absolventa a Scolii Internationale de Vara a Universitatii Economice Viena, promotia 1991; stagiu de cercetare la aceeasi Universitate, doua semestre, an universitar 1993 – 1994, specializarea Conducere de Personal.
Experienta profesionala:
septembrie 1992 – martie 1996, asistenta universitara la Catedra de Turism si Servicii din cadrul Facultatii de Comert, ASE – Bucuresti, colaborari la disciplinele Economia Serviciilor si Turismului, Marketing (predare în limba germana), Comert; activitate didactica (seminar) la Universitatea Româno – Americana din Bucuresti în domeniul management si marketing;
februarie 1993 – martie 1996, redactor plin la revista „Tribuna Economica”, departamentul Economie Mondiala, activitate cumulativa desfasurata concomitent cu experienta didactica din învatamântul universitar;
aprilie 1996 – octombrie 1998, asistent-cumparari (junior buyer) în centrala Metro Cash & Carry România, componenta în echipa de implementare a concernului în România; începând cu decembrie 1998 si pâna astazi, odata cu stabilirea în Spania, colaborari literare diverse în internet, respectiv la revista de cultura pentru diaspora româna din Canada si America de Nord „Observatorul” din Toronto (cu începere din 2003).
Cunostinte în limbi straine:
Româna (limba materna), germana (foarte bine), franceza (bine), engleza (bine), spaniola (bine).
Lucrari stiintifice si publicatii:
1987 – 1994 lucrari prezentate la sesiunile de comunicari stiintifice studentesti, respectiv ale cadrelor didactice din Învatamântul Superior, Bucuresti: „Ambalajele si promovarea produselor” (1987), „Program de valorificare turistica a satelor românesti” (1987), „Gândirea filozofica a lui Heidegger” (1989), „Perfectionarea lucratorilor unei întreprinderi prin metode moderne de instruire” (1992), „Teorii motivationale si impactul lor asupra climatului de munca” (1994);
1993 – 1995 peste 60 de articole în rubrica proprie (Lumea si noi) precum si la sectiunea Economie Mondiala din revista Tribuna Economica (decanul de vârsta al presei economice românesti); „Tendite si perspective în managementul resurselor umane” – teza de doctorat (Bucuresti, 2002); 2003 si pâna în prezent peste 35 de articole publicate în diverse publicatii de limba româna din tara si din strainatate precum revista «Observatorul» din Toronto, «Mesagerul» din Hamilton, «Agero» din Stuttgart, «Arcada» din Nuernberg, «Romanian VIP» din Dallas, publicatiile Asocatiei Române pentru Patrimoniu, sub egida fundatiei «Intermundus» s. a.)
ianuarie 2007, volumul „Vine seninul”, culegere de texte, aparuta la Editura ANAMAROL, Bucuresti, semnata cu numele de autor Gabriela Calutiu Sonnenberg.
Domenii speciale de interes personal:
literatura si multilingvism (limba de expresie – impuls sau frâna creatiei literare?); filozofie si stiinte exacte (zone de demarcatie, respectiv domenii de suprapunere), confluente interdisciplinare, în general; fenomenul cotidian – diferente de perceptie datorate filtrului cultural individual, multiculturalism si reflectia lui în plan personal; identitatea si omogenitatea de cultura în conditiile globalizarii accesului la ea prin internet, compatibilitatea cu noi forme de comunicare (meta-limbaj).