by George Liviu TELEOACA
Bucuresti

Cuvântul Valah trebuie considerat cifru al logosului universal întrucât reprezinta arhetipul graiului uman articulat, asa cum l-a definit E. Cassirer în eseul Mit si Limbaj (vezi revista „Secolul XX”, 1988 Nr. 1-2-3, p.235), conform caruia arhetipul reprezinta atât originea cât si ratiunile care au generat marea majoritate a cuvintelor fundamentale ale graiului uman articulat.

Pe de alta parte în viziunea filozofului si matematicianului Leibniz, faptele de limba care au avut loc la origini pot fi ilustrate si prin cuvinte actuale, asa încât prezentam seriile de mai jos pentru a evidentia faptul ca numeroase toponime românesti de vecinatate se înrudesc sub aspect lingvistic, prin forme fonetice succesive începând mereu de la unul si acelasi cuvânt arhetipal – Valac, ceea ce îl si impune atentiei noastre

Valcau – Balc – Barcau – Porc – Marca – Margau,
Alac –Lac (dar care este culme si nu lac)
Vlahita – Vulke – Ulcani – Lucani (Lupeni) – Pauleni
Bulga(reni) – Becle(an)
Vulcan – Lupeni – Uricani
Vulcana-Bai – Vâlcanesti – Balcesti – Paulesti – Lipanesti
Valchid – Calva (si alte trei hidronime Colbu = Colvu) – Albac
Coves – Covasna – Covasnita
Bârghis – Richis – Ighis
Avrig – Givra
Vârghis – Arcus – Racos – Acos omonim cu Agas, Acâs si ogas
Vârghis – Hârghis – Cârtis(oara) – Creata – Craca – Cracu – Crac(i)un – Craciuneasca – Craciuna

Aici trebuie remarcata, în mod obligatoriu, coincidenta dintre hidronimele Craciun si teonimul Craciun, zis Mos Craciun, fapt care nu poate fi explicat prin transfer de nume, ci prin aceea ca unul si acelasi arhetip Valac a generat prin aceleasi forme succesive pe de o parte toponimele, iar pe de alta parte teonimele, unele dintre ele devenite teonime eterne asa dupa cum sugereaza urmatoarele exemple:

Walhala
Walkirii
Vulcanus
Valak-Hilyah atestat de Rig-Veda cu 4000 de ani în urma,
aflat în corelatie cu al-Ilah astazi Allah, iar pe de alta parte cu YHWH
Volkodlak exprimat de hieroglifa (fonograma) Lupul Dacic
folosita ca insemn pentru rangul preotesc de Vladica si
implicit ca semn heraldic pentru Dacia.
Volkolak
Wilkolak
Vârcolac
Vurvolak
Werwulf
Beerwolf
Garwalf
Versipelis
În temeiul universalei si binecunoscutei treceri V—M mai includem aici
Zeus Meilichios mai târziu Zeus Lykaios
Melqart, identificat cu Hercule,
Mars

Remarcat pe cale empirica pentru ca este termenul de început al seriilor de toponime si mitonime pe care le-a generat, cuvântul Valah se motiveaza ca arhetip prin legatura sa directa cu apelativul avlake, apelativ prin care armânii definesc de multe milenii pâna astazi apa curgatoare.

Metaforizat dupa cele minimum zece întelesuri ale conceptului de râu, cuvântul, arhetipal avlake a generat noi si noi cuvinte pentru graiul uman articulat, prin derivate individualizate fonetic, urmând gramatica universala a limbilor ale carei principii sunt ilustrate prin anumite structuri lingvistice concretizate sub forma unor toponime de vecinatate din România.

Pentru lingvisti ca si pentru nelingvisti, cuvântul este metafora, si s-a si nascut ca metafora. Primordiala onomatopee – adica a face ca … – este din punct de vedere stilistic tot o metafora.

Referitor la vechimea si importanta metaforei, Lucian Blaga a aratat cu mult înainte ca: „Metafora s-a ivit în clipa când s-a declarat în lume, ca un miraculos incendiu, acea structura si acel mod de existenta numite împreuna om, si se va ivi necurmat atâta timp cât omul va continua sa arda, … omul este animalul metaforizant.” (Trilogia culturii, pag. 366-367). Ulterior Prof. Univ. Dr. ?tefan Avadanei consolideaza ideea ca metafora a aparut odata cu cu omul pe baza unei bibliografii exhaustive prin lucrarea de de mare importanta intitulata La început a fost metafora.

Interpretata din perspectiva arhetipului avlake, pus în evidenta de toponimia Vetrei Românesti, dupa ce omenirea l-a cautat cu înfrigurare, dar fara succes, doua milenii si jumatate, structura graiului uman confirma simultan toate anticiparile teoretice care s-au facut pâna acum cu privire la limba primordiala, cele mai importante dovedindu-se a fi anticiparile unor mari gânditori printre care Platon, Abulafia, Cassirer, Chomsky, Blaga.

Asa dar, fiindca pastram în limba toponimelor noastre gramatica universala a limbilor, detinem implicit, conform criteriului formulat de Umberto Eco, si pârghiile ontologice pentru adoptarea limbii unice în Europa, iar prin teonimele lumii, care au aceeasi origine cu toponimele, bazele înfaptuirii reale a ecumenismului.

Cu sau fara avizul celor ramasi la dogma sterilizanta a lui Saussure, gestionam vatra sacra a Traditiei Primordiale, ceea ce ne obliga sa afirmam si sa interpretam faptele de limba descoperite, edificatoare chiar si pentru cei care din varii motive ne acuza, pe nedrept, de orgolii protocroniste. Aici trebuie sa reamintim ca noutatea perspectivei la care ne conduce o descoperire nu se eticheteaza si nici nu se abordeaza votând în mod subiectiv pro sau contra, ci obiectiv, punând în discutie justetea premizelor si dezvoltarea logica prin care s-a ajuns la ineditul concluziilor. Daca nimic nu poate fi contestat cu privire la premize si la rationamente, concluziile se accepta fara rezerve ori cât de surprinzatoare ar parea la prima vedere.

În cazul dezvoltarii de fata, consideram incontestabila marea vechime a toponimelor de pe valea Dunarii ( de vârsta neolitica si preneolitica – Georgiev) ca si faptul ca seriile toponimelor de vecinatate pun în evidenta arhetipul avlake. Incontestabil este si faptul ca prin metaforizare si numai prin metaforizare se pot defini noi si noi cuvinte. De asemenea, incontestabil este faptul ca prin metaforizarea conceptului de râu, denumit pâna astazi de armâni avlake, au aparut cuvintele fundamentale ale lumii urmând gramatici generative eternizate prin anumite toponime românesti de vecinatate. De aici, incontestabila si concluzia ca originea graiului uman articulat s-a pastrat vie si nealterata în vatra multimilenara a vlahilor, acolo unde în spiritul vital al Traditiei Primordiale continua sa se dezvolte neîntrerupt cea mai matura, cea mai bogata si exacta limba a Europei, limba româna.

Neasteptata doar pentru cei carora le lipsesc notiunile elementare de geografia resurselor naturale, de arheologie sau de antropologie, originea valahica a limbilor se cere însusita si valorificata fara rezerve, cu atât mai mult cu cât aceasta origine valahica satisface integral si simultan toate anticiparile privind originea graiului uman articulat.

Fiindca Umberto Eco, pornit Pe urmele limbii perfecte în cultura europeana, cauta gramatica universala a graiului uman articulat, ca pe o conditie ontologica în desemnarea limbii perfecte, iar noi detinem aceasta gramatica universala mai ales sub forma unor toponime de vecinatatea din Ardeal, trebuie sa întelegem ca a sosit timpul sa ne punem în slujba Europei Unite.

Prin misiunea pe care trebuie sa ne-o asumam poate ca a sosit acel timp pentru Schimbarea la fata a României.