Azi am lenevit la umbra unei tufe de trandafiri. Soarele ma incalzea bland, iar eu torceam, absenta. Nu m-au interesat nici vrabiile care topaiau agitate in jurul meu, nici porumbeii, care de obicei, ma agaseaza cu naivitatea lor. Astazi, m-am simtit mult prea pisica pentru a ma mai gandi la altceva, in afara de mine. Ma plictisesc repede, insa azi, ochii mei de cadana s-au multumit sa priveasca meditativ, frunzele verzi si carnoase, presarate printre spini, pe tulpina tufei de trandafiri. Am adulmecat parfumul suav al florilor si m-am lasat mangaiata de umbra lor. În tot acest timp, mi-am amintit ca de curand, intr-o seara, i-am auzit pe cei din casa laudandu-l pe un scriitor. „Un pisic intre fluturi”, asa se numea ceea ce tocmai citisera. Spuneau cat de incantator li se paruse Ahmed, pisoiasul ce se rasfata in mijocul unui roi de fluturi. „Ce utopie”, m-am gandit. „O pisica intre flori, ar avea intr-adevar, sens. Dar cine a mai vazut o pisica inconjurata de fluturi?”

A venit toamna. E o puzderie de frunze colorate peste tot. Cateodata, ploua. Burlanele canta, iar acoperisurile siroiesc. Cand ploua, ma adapostesc pe veranda casei. Picaturile au forma ochilor mei. Ochi de pisica. Prelungi, meditativi si atenti. Strada e pustie. Rar, trece cate o masina, improscand apa pe trotuare. Frunzele cazute aduna ca intr-un caus, stropii. Dupa ploaie, fiecare frunza seamana cu un lac in miniatura. Într-o zi, m-am apropiat de un astfel de „lac” si m-am privit in el. Eram curioasa cum arata imaginea mea, reflectata in apa de ploaie stransa pe o frunza. Nu se zarea nimic. Am atins usor, frunza, cu boticul, apoi, am lipait apa din ea. Era rece si avea gust salciu. M-am zgribulit toata. Am asteptat la usa, pana cand cineva a intrat in casa si m-am strecurat inauntru. Atunci mi-am amintit ca auzisem candva, la radio, cum un actor citea „O pisica in ploaie”. Sa fi fost vorba despre mine?

Flacarile ard in camin. Ninge. Ma simt bine, intre carti. Au ceva ce ma relaxeaza. Parca as fi un sfinx, alaturi de ele. Cand menajera le aranjeaza pe raft, nu ma dezlipesc de langa ea. Praful pe care il sterge de pe coperti ma face sa stranut. Nu cunosc istoria fiecarui volum – cine l-a cumparat, cand, daca a fost primit cadou sau daca e mostenire. Tomurile legate in piele au un aer scortos, asa ca le evit. Cartile cartonate mi se par mai binevoitoare. Îmi dau seama ca nu sunt dispuse sa lege prietenii, dar nici nu se cred mai mult decat au fost harazite sa fie. Foiletoanele miros a mucegai, ceea ce inseamna ca nu prea fac trebuinta nimanui. Poate ca le pastreaza cineva in biblioteca, doar de dragul amintirilor. În schimb, albumele de arta ma intriga. Pe coperta unuia dintre ele, am observat o pictura infatisand o fetiscana frumoasa, ce tinea in brate o pisica. Dedesubt era scris numele pictorului si titlul panzei. Pisica se rasfata in bratele acelei fete, care purta un batic roz, innodat in jurul gatului. Cand menajera a rasfoit albumul, am zarit alte doua tablouri ale aceluaisi artist, care mi s-au parut interesante. În amandoua, o pisica isi lasa fiii nou nascuti sa fie admirati de o mama, incadrata de un baietel si o fetita. De atunci, ma privesc mereu, in oglinda. Cum as arata cel mai bine, daca ar fi sa pozez pentru un pictor?

Azi noapte, nu am reusit sa adorm. Ceva ma facea sa ma cred importanta. Cea mai importanta pisica din cate exista pe lume. Am stat la geam si am urmarit stelele. Straluceau cu putere. Luna parea sa isi fi facut curatenie generala in casa. Lumina ei aurea narcisele rasarite in curte. Mi-am lipit nasul de fereastra si am stat asa, nemiscata, pana la dimineata. Cred ca intre timp, am adormit. Visam un fluture alb, care imi zbura pe langa nas. M-am trezit, incercand sa il prind. Cand am deschis ochii, am observat ca pomii inflorisera peste noapte. Plutea un parfum puternic, ca si cum copacii s-ar fi dat cu pomada. M-am ridicat si m-am intins din toate incheieturile. Am cascat cu pofta si am inceput sa ma spal. Am plecat apoi, pe strada, la plimbare. O femeie cu un copil de mana, s-a oprit sa ma admire. „Uite”, a spus ea, „ce pisica frumoasa. Mai stii poezia? Pisicuta, pis pis pis, te-am visat azi noapte-n vis… Ai uitat-o? Nu-i nimic. O repetam, pana cand o s-o tii minte.” Un fluture alb imi da tarcoale. O pisica intre fluturi? Poate ca asa ar trebui sa pozez?!

Azi dimineata, in timp ce aranja cartile, menajera a rasturnat fara sa vrea, unul din bibelourile de portelan, aflate pe ultimul raft al bibliotecii. Acesta a cazut pe dalele de gresie din hol si s-a facut tandari. Pentru ca sunt foarte curioasa, m-am catarat imediat, in locul ramas liber. Atunci, a aparut stapana, atrasa de zgomotul bibeloului ce se sfaramase. I-a trecut imediat supararea, cand m-a vazut cum stateam, ca un sfinx, in mijlocul cartilor. Mi-a spus: „Ramai pe loc, nu te misca!”, si eu am ascultat-o. S-a intors cu aparatul de fotografiat, m-a imortalizat si apoi s-a mirat: „O pisica intre carti! La asta nu m-as fi gandit niciodata.” A pus apoi, fotografia pe computer, ca desktop. De fiecare data cand ma privesc in oglinda, imi aduc aminte ca am pozat si prin mintea mea de felina se perinda atat de multe ganduri. „Fluturi…, o pisica in ploaie…, Sfinxul…, carti…, toamna. Fluturi…, fluturi…?!”