Relatia de unitate, despre care vorbeam in articolul precedent, este singura aducatoare de progres real, de prosperitate care nu poate fi explicata in termeni obisnuiti. Aminteam cum ideea unitatii origineaza in chiar gandul lui Dumnezeu, gand deseori expus peste paginile Scripturii… „Nu este bine ca omul sa fie singur; am sa-i fac un ajutor potrivit pentru el.” (Genesa 2:18). Este nu numai o rostire premergatoare crearii Evei, ci si rostirea unui principiu divin. De fapt, singuratatea este azi una dintre plagile cele mai distrugatoare, pe care lipsa de dragoste a adus-o peste omenire. Rebela goana dupa „libertate” a dus la insingurarea fiintei umane pana acolo incat actul de casatorie insusi a devenit o „povara inutila”. Repercusiunile acestui fapt sunt atat de adanci incat societatea de azi, privita prin prisma intelepciunii lui Dumnezeu, nu mai poate dainui, se zbate cu ultimele spasme inaintea unei implozii inevitabile, strivita de propria greutate.

Alvin Toffler, in „Al treilea val”, vorbea despre noua dinamica a familiei, avand in vedere insasi dinamica progresului tehnologic si, implicit, al societatii. El mentiona modurile de convietuire ale familiei, de la clan pana la familie extinsa, apoi familie patriarhala cu trei sau patru generatii convietuind sub acelasi acoperis, sub aceleasi reguli, de obicei stabilite de traditie si impuse de „batranii” familiei si, in ultima si cea mai „avansata” treapta, o familie supermobila compusa din perechea de parinti impreuna cu unul sau doi copii… Ei bine, Toffler se opreste aici cu „evolutia” familiei… Avand in vedere aderenta lui ideatica la secularismul noului val, este usor de explicat: el nu putea sa mearga mai departe fara a-si compromite sistemul de idei… Una la mana, ceea ce el numeste dinamica, sau mai exact noua dinamica, este de fapt DECIMARE a familiei, decimare cu radacinile infipte in ceea ce domnul Isus spune: „?i din pricina inmultirii faradelegii, dragostea celor mai multi se va raci”. „Mobilitatea” de care mai sus amintitul sociolog vorbea este, de fapt, un tavalug aducator de moarte pentru societatea de azi… Libertatea de miscare, care in termenii mai cinstiti ar trebui numita drept refuz de angajare in orice fel de relatie inter-umana care cere loialitate, uitare de sine si transparenta.

A doua la mana, acolo unde Toffler se opreste, decimarea isi continua activitatea distructiva. Nu numai ca aceasta restructurare a familiei are efecte distructive asupra celor de care trebuie sa ingrijim pana la sfarsitul zilelor lor, dar aceasta are aceleasi efecte distructive asupra copiilor cautatori de „independenta”. Acest act, folosind cel mai indulcit termen, este numit neascultare sau nesupunere. Observam ca Dumnezeu nu este interesat in indulcirea termenilor, ba mai mult, vorbeste in termeni extrem de certi impotriva acestei tendinte. Din ce in ce mai multi dintre noi, cei ce sustinem ca am raspuns harului Lui cel datator de iertare, cedam din terenul divin al randuielilor lui Dumnezeu si motivam aceste schimbari degenerative in familie pe seama „conditiilor de azi” si ale „nevoilor” launtrice ale indivizilor… Neascultarea copiilor, parasind casa parinteasca in cautarea „linistii” si a „spatiului de respirare”, devine o norma de zi cu zi. Ma intreb, iubite cititor, unde este spiritul lui Rut? Cand s-a vazut vaduva si amarata, Naomi si-a indemnat nurorile sa-si vada de vietile lor… Iata raspunsul lui Rut: „Nu sta de mine sa te las, si sa ma intorc de la tine! Încotro vei merge tu, voi merge si eu, unde vei locui tu, voi locui si eu, poporul tau va fi poporul meu, si Dumnezeul tau va fi Dumnezeul meu; unde vei muri tu, voi muri si eu, si voi fi ingropata acolo. Faca-mi Domnul ce o vrea, dar nimic nu ma va desparti de tine decat moartea!” (Rut 1:16,17) Aliluia! Iata una dintre cele mai adecvate pilde ale unitatii, cat si a pretului care trebuia platit pentru obtinerea ei! Mai mult decat atat: aici este pilda supunerii fata de o prestabilita si divina randuiala. Pe langa factorul CARACTER pe care il aveau Rut si Naomi, aici se impleteste si factorul divin care inmulteste roadele pana la nivelul de neconceput de mintea noastra limitata. Da, nobletea sufleteasca a celor doua muritoare este un component de seama al acestei relatii bazate pe sacrificiu si uitare de sine, dar factorul care face ca aceasta relatie sa contina samanta minunata a vietii de dincolo de fruntariile omenesti este puterea si binecuvantarea lui Dumnezeu! Roadele, ma-ntrebati? O, ce minunate roade si cat de abundente binecuvantarile lui Dumnezeu! Din bratele soacrei pentru care s-a sacrificat, Rut a devenit sotia celui mai bogat si mai influent om din tot tinutul… Dar, luati aminte la asta(!): prin pantecele ei, linia genealogica, ducatoare la nasterea Domnului, se continua! Cine, ce minte omeneasca poate cuprinde magnitudinea roadelor ascultarii lui Rut? Cine poate masura asta, care cifra poate cuprinde aceasta minune? Pana unde a mers ascultarea lui Rut? Pana la capat! Pana unde au mers rasplatirile lui Dumnezeu? Daca cunosti pretul platit pentru rascumpararea ta, daca cunosti puterea harului lui Dumnezeu, te rog pe tine sa raspunzi la aceasta intrebare.

Iubite cititor, acest articol este o incercare de a deschide un nou sir de meditatii pe tema unitatii. Voi incerca sa patrund cat mai adanc posibil in taina puterii acesteia, atunci cand Dumnezeu este partea primordiala.

„Mai bine doi decat unul, caci iau o plata cu atat mai buna pentru munca lor. Caci, daca se intampla sa cada, se ridica unul pe altul; dar vai de cine este singur, si cade, fara sa aiba pe altul care sa-l ridice! Tot asa, daca se culca doi impreuna, se incalzesc unul pe altul, dar cum are sa se incalzeasca, daca e singur? ?i daca se scoala cineva asupra unuia, doi pot sa stea impotriva; si funia impletita in trei nu se rupe usor.” (Eclesiastul 4:10-12)

Am ales versetele de mai sus spre ilustrarea puterii unitatii, dar si a factorului divin implicat spre ridicarea acesteia deasupra ordinii firesti, intr-o ordine cu mult mai inalta: ordinea divina. Aceste trei versete sunt, in fapt, un conglomerat de taine expuse de Eclesiastul pentru edificarea noastra.
Eclesiastul, sau imparatul Solomon era, poate, omul cel mai potrivit sa ne invete despre putere si autosuficienta, el era omul pentru care relatia in doi parea sa fie cu totul de neinchipuit, fiind sotul catorva sute de neveste si ibovnicul altor sute de tiitoare… S-a intamplat ca dupa un sir de ani, ani de desertaciune si goana dupa vant, Solomon sa-si descopere slabiciunile in tocmai puterea lui… Ceea ce urmeaza, in scrierile Eclesiastului, sunt mai degraba niste regrete pentru anii risipiti in ignoranta fata de lucrurile care ii puteau aduce adevarata desfatare: ascultarea si supunerea absoluta sub puterea lui Dumnezeu. În articolul urmator, vom incerca sa patrundem in adancimea versetelor de mai sus, incercand sa intelegem mesajul pe care il transmite Dumnezeu pentru binele sufletelor noastre.