Motto: “Eu, subsemnatul/ Declar ca:/ VA IUBESC!”

Petru Lascau este un poet al fiorului religios. Versurile sale sunt incarcate de spiritualitate si denota o credinta profunda. Lirismul lui Petru Lascau are ca element definitoriu iubirea – fata de Dumnezeu, in primul rand, apoi fata de aproapele si de pamantul natal. „Un mare poet se ridica din Ardealul rastignit de istorie inca odata prin acest fecior de tarani cat muntii, biciuit de flacarile teologiei si de pucioasa unor ani amirosind a blestem si ura si apostazie, din care Dumnezeul cel viu l-a smuls si azvarlit ca pe un Iona in pantecul chitului exilului pustiitor. Vorbeste o constiinta siroind pe crucea veacului in ranele Mielului rastignit de la inceputul lumii pentru izbavirea neamurilor si a fiecaruia dintre noi,”, spunea despre Petru Lascau, poetul Ioan Alexandru.

Volumul „Semnatura iubirii” include versuri grupate in „Pasi spre lumina”, „Biserica in asediu”, „Intre zambet si suspin”, „In racoarea diminetii”, „Portrete”, etc. Stabilit in SUA de peste doua decenii, Petru Lascau locuieste in prezent, in Phoenix, AZ. Drumul sau pe pamantul fagaduintei incepe mai intai in suflet si in minte: “Cer pasaport de-a emigra/Intr-o tara unde se poate visa.” („Cerere”) Ajuns intr-o astfel de tara, autorul traieste in continuare, acelasi destin nefericit. „Mi-e sufletul uneori/ ca o gara/ in toamna tarzie/ in care opresc trenuri/ si pleaca/ din care nimeni,/ vreodata,/ nu urca,/ nici coboara.” („Asteptare”) De fapt, conditia poetului este aceea de exilat, izolat intr-o lume secularizata, de pamantean care stie ca singura certitudine ramane cerul. „Te-astept, Isuse, ca pe-o-ntoarcere acasa/ Din tari necunoscute si ostile.” („Te astept”) Cautator de absolut, om al credintei, cu o aspiratie perpetua spre eternitate, Petru Lascau crede in idealul religios. „Un cort/ nu lasa urme/ decat in constiinta/ dar si acolo/ numai daca alaturi de el/ din pietre nepangarite/ de dalta si ciocan/ se ridica altarul.” („Avraam”)

De altfel, majoritatea poeziilor sale face trimitere la pasaje binecunoscute din “Biblie”, cu o incarcatura simbolica profunda, cum ar fi mersul pe apa al lui Isus – „De ce sa fii doar intamplare,/ Cand Isus umbla inca, pe mare?” („Portret”), cea de a doua venire a Mantuitorului – „va veni, tarziu,/ in noapte/ si numai cei ce vor crede/ vor vedea gloria/ Lui Dumnezeu/ Pe Chipul Sau.” („Maranta”) sau vaiurile – „Vai voua pazitori de legi/ Pe care voi vi le-ati creat/ Voi cantaritori de mustar si chimen/ Judecatori, scribi si preoti,/ Plini de filacterii si ura.” („Vai de voi”). Poezia religioasa a lui Petru Lascau se mentine intr-o dimensiune general-umana, trairile nu sunt hiperbolizate, amplificate, vointa divina sau firea pamanteasca a omului – „o, Iacov, fiul marilor parinti/ esti singur in noaptea din pustie/ cu pofta inimii mereu mai vie/ de case, de avere si arginti.” („Iacov”), fiind redate in detaliu si fara ambiguitati inutile.

Patosul cu care Petru Lascau scrie dovedeste ca are fascinatia nostalgica si melancolica a identitatii colective. Desi un exilat aflat departe de tara, el pastreaza in inima valorile natiunii careia ii apartine, prin nastere, si le canta. Mai mult, sentimentul national se transforma la acesta intr-o adevarata ars poetica, in care elementele de baza, puse intr-o permanenta antiteza, sunt devastatoare prin adevarurile pe care le transmit: „De jarul si amarul tuturor/ Inima-i o vistierie plina/ Sa curga mierea si veninul ei/ Prin pana mea de umbra si lumina.” („Ars poetica”)

Daca in „Ars poetica” latura dominanta a stihurilor este hotararea, imposibilitatea de a renunta, mistuirea interioara care cere ca preaplinul inimii sa se reverse – autorul asumandu-si aici, rolul de a deveni vocea, exponentul celor multi si indurerati – odata cu poemul „Cenusa”, intram intr-un nou registru. Asistam astfel, la o experienta individuala, particulara, ce ii ofera lui Petru Lascau ocazia de a se metamorfoza intr-un Francois Villon mioritic. Asemenea lui Villon, care se intreaba, „Dar unde sunt zapezile de altadata?”, Petru Lascau este rascolit de „dorul zapezilor de alta data”, ce ii „bate-n portile inchise.” Daca mai devreme, acesta afirma ca „inima-i o vistierie plina”, acum, prin contrast, spune: „mi-e visteria inimii pradata/ si e tarziu in goalele-i culise.” („Cenusa”) Sentimentul neputintei, al tragismului conditiei umane, al imposibilitatii de a depasi limitele sunt perfect redate de Petru Lascau printr-un adverb de timp . Acel „tarziu” din „Cenusa” devine „prea tarziu”, in „Umbre adormite”: „E prea tarziu sa mai visez/ cand doru-i aripa de lemn/ la albe feciorelnice zapezi/ trecute-n pasul timpului solemn.” Albul zapezii este atributul puritatii interioare, ce face trimitere la Cartea Apocalipsei. Incarcatura simbolica si teologica a textului este bogata, sugerand durere, insingurare, dar si o continua cautare.

Aceeasi cautare pe care o intalnim la Eminescu, atunci cand vorbeste despre conditia Luceafarului eminescian. „Si din a chaosului vai,/ Jur imprejur de sine,/ Vedea, ca-n ziua cea de-ntai,/ Cum izvorau lumine;/ Cum izvorand il inconjor/ Ca niste mari, de-a-notul…”, spune Mihai Eminescu in „Luceafarul”, in timp ce Petru Lascau vorbeste despre un ocean interior. Dramatismul versurilor lui exprima foarte bine conditia poetului, a celui care prin arta ajunge sa se identifice cu Divinitatea. Asa cum lumea a fost creata prin Cuvant, si universul poetic a lui Petru Lascau se intrupeaza tot din cuvant: „O singura suferinta/ mi-a mai ramas./ E dorul de-a naste/ Creand: cuvantul fara seaman/ Ce creste in mine/ Din acel ocean interior…” („Ocean interior”) Petru Lascau se afla in cautarea infrigurata si patetica a nemuririi. Poetul Petru Lascau stie ca nemurirea poate fi atinsa prin opera care ramane in urma. Crestinul Petru Lascau are certitudinea ca nemurirea se obtine in urma credintei si a jertfei mantuitoare a Fiului lui Dumnezeu. Daca Hyperion Ii cere Creatorului – „Reia-mi al nemuririi nimb/ Si focul din privire”, prin contrast, Petru Lascau declara ca are puterea de a renunta, tocmai pentru ca in sine, „creste…nemurirea”: „Renunt mereu la tot ce-i trecator/ La tot ce poate sa farmece privirea/ mi-e doru-n piept cu-atat mai arzator/ cu cat imi creste-n muguri nemurirea.”

Si totusi, framantarile dramatice ale poetului sunt departe de a se fi incheiat. Pana sa atinga certitudinea nemuririi, Petru Lascau ne marturiseste: „pasesc incet prin vantul rece/ spre Patmosul exilului din mine/ tot mai batran cu ora care trece/ si mai senin cu ora care vine.” („Amurg singuratic”) Eul poetic traverseaza o serie de metamorfoze. Lumea sa interioara nu este una viguroasa, nu se detaseaza prin vitalitate, iar Patmosul, o exprienta dusa la extrem, devine un termen simbol, o invitatie la meditatie si la cunoastere. De altfel, imbatranirea fizica („tot mai batran cu ora care trece”) conduce la o maturizare, la o inteleptire a poetului, care il face sa accepte cu seninatate („si mai senin cu ora care vine”) amurgul vietii. In poezia lui Petru Lascau, timpul, ora se desfasoara, evolueaza, „intre oglinzi”. Oglinda reflecta adevarul, sinceritatea, continutul inimii si al constiintei. „E mult prea multa bucurie pura/ In zborul timpului intre oglinzi/ Ca s-ar putea de mana ti-o intinzi/ s-apuci eterna cerului aura.” („Oglinzile albastre”) Sentimentul religios, emotia religioasa sunt subsumate in poezia sa luminii sacre, exprimata prin metafora „eterna cerului aura”. Daca la Lucian Blaga intalnim dualitatea „lumina mea/lumina altora”, la Petru Lascau, lumina este una singura si ea invita la cunoasterea Divinitatii prin contemplare si rugaciune, care izvorasc in „bucurie pura”.

De altfel, daca Petru Lascau are vreo fobie, atunci aceasta este legata de cei carora sentimentul religios le este strain. „Ma tem de cei ce nu se roaga/ Cu cea mai terifianta fobie/ A veacului nostru mare urgie/ Ma tem de cei ce nu se roaga.” („Fobie”) Veacul nostru este caracterizat de flagelul necredintei, al absentei religiozitatii sau al unei false religiozitati. Petru Lascau reuseste in doar cateva versuri sa faca o radiografie a societatii contemporane, in care lipsa legaturii cu Divinitatea are ca rezultat indoiala si saracia sufleteasca, ambele concretizate in nimicirea starii de iubire. „Nu pune la proba iubirea/ Acest crin imaculat/ Al lumii./ Iubirea nu se-ncearca,/ Ci se crede.” („Test”) Pentru poet, iubirea este simbolul regalitatii – crinul semnifica regalitatea – si acea credinta care intretine flacara vietii interioare.

Mai mult, iubirea inseamna cuplul adamic, ce le-a servit de model clasicilor. Poezia „Semnatura iubirii”, care da si titlul volumului, vorbeste despre eros ca un sentiment fundamental, intemeiat odata cu lumea. „La marginea cararilor din noi/ lasasi iubirea ca pe-o semnatura/ c-o descifram de-atuncea amandoi/ purtand pe frunti a cerului aura.” Poezia erotica a lui Petru Lascau sta sub acelasi semn al divinitatii. „Privirea Ta ne-nsenineaza zarea/ Mereu mai pura-n sfinte limpezimi/ Sub pasii nostri se despica marea/ Mirositor a miei si a azimi.” („Semnatura iubirii”) Natura asista, la fel ca in miturile fundamentale, la nunta celor doi, care ia proportii cosmice. Elementele acvatice – marea, limpezimile sfinte – simbolizeaza permanenta regenerare spirituala. Trimiterea biblica la momentul traversarii Marii Rosii de catre poporul evreu este evidenta si denota idealitatea, perfectiunea.

Elementele acvatice predomina si in poezia naturii, la Petru Lascau. „Padurile ude de ploile verii/ jilavele temple cu umbrele verzi/ te cheama in taina visarea sa-ti pierzi/ o pecete de vant pe aripa serii.” („Padurile„) Metafora „pe aripa serii” sporeste misterul, taina. La fel ca si Magda Isanos, care isi doreste sa simta „betia plantatiei ce moare inundata”, Petru Lascau stie sa dea o infatisare paradisiaca naturii, menita sa indice vitalitate si trairi intense. Acelasi element acvatic, de data aceasta luand proportii de potop biblic – „potop de vinuri”, „lacrime” – este reluat si in poemul „E prea tarziu”, sugerand din nou, abundenta, bogatia. „E un exod de mere coapte peste sat/ ostiri de care vin imbelsugate/ potop de vinuri iara s-a lasat/ din lacrime de soare-nsangerate.”

Satul lui Petru Lascau este posesorul acelei spiritualitati populare pe care Lucian Blaga a definit-o exemplar, atunci cand a afirmat: „eu cred ca vesnicia s-a nascut la sat.” La randul sau, George Calinescu vorbea despre „o lirica a linistii si a fericirii rurale…”, care se regaseste si in versurile lui Petru Lascau. Contemplarea vietii la tara, cu evenimentele sale cotidiene indeamna la seninatate si denota o stare de bine, ce rezulta din frumusetea peisajului romanesc. La Petru Lascau, imaginile sunt vizuale, senzoriale, iar contururile clare si vaste. Acelasi fior cosmic, care aminteste de poemele lui Eminescu, se simte si in scrierile sale. In „Salcamul”, poetul aduce un adevarat elogiu vietii rustice. „O, prietene,/ de-ai sti sa ascuti/ pledoaria unui singur/ salcam inflorit!” La Petru Lascau, poezia naturii este de inspiratie folclorica, amintind de stihurile lui Vasile Alecsandri – „este si doina din fluier de fag/ lacrimi de dor si de drag”. Frumusetea clasica a versului – „albul din turme de miei/ arome de fan si floare de tei” („Impresii de Craciun”) reda spiritualitatea spatiului romanesc, pastrand sobrietatea si simplitatea ritmului popular.

Universul poetic al lui Petru Lascau este complex si metaforic si prin excelenta, pacifist. „Sa-nfrangem ura prin cantare/ s-aducem pacea sfanta pe pamant/ cantand din harfa ta nemuritoare/ sa dezrobim popoarele prin cant.” („Harfa lui David”) Asemenea lui Blaga, Petru Lascau este in acelasi timp un autor modern, dar capabil de a pãstra legãtura cu fondul arhaic, ancestral. Aspiratia sa spre absolut, reflexivitatea, conditia de exilat sunt admirabil exprimate in aceeasi „Asteptare”: „Pe pe peronul vesnic pustiu/ Sub ceasul/ Cu aratatoarele rupte/ Ma astept pe mine/ Singur si tacut/ Privind la crizantema/ De plastic, ofilita/ Ce mi-o voi darui/ Spunandu-mi:/ – Bun venit!/ – Sau Adio!”

Sa urmam indemnul lui Ioan Alexandru – „Ascultati-l pe Petru Lascau, poet-pastor ridicat pe crucea limbii romane la acest sfarsit de mileniu” – si sa descifram „Semnatura iubirii”. Nu inainte insa, de a-i spune „Bun venit!” lui Petru Lascau.