vietii – Revista ARMONIA

de Doina DRAGAN

Titina NICA TENE: Viata ca o punte, Editura Dacia XXI Cluj-Napoca 2011

Emotiile si sentimentele în viata oamenilor au un rol foarte mare. Trairea sentimentelor de cei care scriu o carte. Fie de proza, fie de versuri, înfrumuseteaza viata omului. Omul este o fiinta complexa cu ratiune si vointa, cu dorinte si împliniri.

Cartea Titianei Nica Tene cu povestiri sincere si dezarmante, are doua capitole: „Pietre de aducere-aminte” si, „Bucuria întoarcerii în timp”, si fiecare se disting prin timpul lor de poveste. Aceste povestiri sunt chiar realitati traite de autoare în copilarie în primul capitol si, la maturitate în capitolul al doilea. Ilustratia copertei este întocmita de catre sciitorul George Roca din Australia si reprezinta dupa opinia mea, un urcus spre puntea fericirii, lasând în urma timpul care se scurge foarte repede.

[pullquote]

[/pullquote]

Dar prozatoarea Titiana Nica Tene îsi aminteste cu lux de amanunte aproape toate etapele din copilaria ei, de la nastere-povestita ulterior de catre tatal ei-, prima zi de scoala, Craciunul, tata si colectivizarea agriculturii, parul cu pere pitulate, gâstele… pâna la îngerii din vis. Fiecare în parte are un of, o durere, dar si o bucurie copilareasca. Asa cum a trait Titiana la sat, asa sunt multe scriitoare care-si amntesc cu dor, dar si cu placere acele clipe de neuitat. Cititorul însa remarca mai mult decât povestioarele, el simte viata de acolo, conditiile de trai, situtia politica, saracia de atunci si de acuma, dar si frumusetile naturii si mediul ecologic.

Titiana Nica Tene a conceput aceasta proza ca o arta. Prima etapa nasterea, apoi pasii ce i-a parcurs de-a lungul copilariei. Eu cred ca si-a stabilit un obiectiv anume. Ne-a descris în mod organizat si ne-a furnizat informatii adevarate traite chiar de ea. A redat în detalii activitatile copilariei sale, discutiile cu cei din jur,fratii, colegii de joaca apoi colegii de scoala. A stabilit pe baza sentimentelor relatii de conditionare. Am gasit în aceste povestioare note si cerinte necesare fiecarei situatii .Oricarui titlu de poveste i se poate asocia altul-unul sau mai multe documente,- locul în care se definesc si se ilustreaza sentimentele.

[pullquote]

„Eu cred cu tarie ca cea mai mare bogatie e bogatia spirituala.” (Titina Nica Tene)

[/pullquote]

În partea a doua – „Bucuria întoarcerii în timp” – Titiana Nica Tene ne povesteste intâmplari traite împreuna cu copii si nepotii Domniei Sale si, îsi arata dragostea nemarginita fata de acestia, în special în povestioara care are acelas titlu precum capitolul.

Semnificative sunt toate, dar „Puntea” ne da o lectie de viata. Prin raspunsul autoarei, fiului Dânsei, – cum face ca sa fie mereu vesela,- prin cuvinte simple, dar adevarate, cuvinte crestinesti ne exemplifica motivatiile fericirii la pagina 76. Si mai spune autoarea la pagina 40; „Eu cred cu tarie ca cea mai mare bogatie e bogatia spirituala”.

La finalul cartii se gaseste poezia „Întoarcere” care completeaza ambele capitole si este semnificativa autoarei, poezia cuprinde toate etapele vietii Titianei încununate în aceste deosebite versuri.

Doina DRAGAN,

Timisoara

20 mai 2011.

de Dr. Cristina OPREA

Pe data de 16 martie s-au implinit 54 de ani de când a plecat dintre noi parintele sculpturii moderne. Din anul 1957, anul trecerii, lucrarile sale sunt prezente în expozitii omagiale, s-au organizat diferite simpozioane si conferinte atât în tara cât si în strainatate despre opera sa. S-au scris numeroase carti si s-au regizat filme.

Fascinat de cunoastere

Fara a dori sa se încadreze unui curent sau altul, a acceptat teoriile vechii arte populare românesti, ducând chiar o viata în spiritul taranului român, sanatoasa, asezata si plina de întelepciune. Atelierul sau ilustra cel mai bine existenta sa.

Multi care i-au trecut pragul au ramas impresionati de atmosfera româneasca degajata. Arta pentru el avea rol de vindecare a sufletului, de a produce bucurie, de a echilibra publicul privitor. A cautat toata viata Absolutul, marturii sunt propriile creatii. A încercat sa se elibereze de tot ceea ce l-ar fi dus pe un drum gresit si tinând cont de fluxul vietii, si-a construit o metoda de a comunica, în stilul sau, cu Universul. A redat în propria creatie nu fiinta ci forta spirituala a acesteia, prin puterea sa de observatie, contribuind la evolutia artei.

Fascinat de redarea esentei, a încercat sa se transpuna pe sine în creatii, pentru a le face sa ,,vorbeasca” despre Univers. Propriile lucrari sunt niste chei, iar noi, urmasii lui, le putem folosi pentru deschiderea altor porti de cunoastere. Forma, pentru a fi mai bine înteleasa trebuie sa fie simpla, simplitatea având o mare semnificatie în opera sa, pentru ca aceasta duce spre esenta. El pleaca de la figurativ si ajunge la nonfigurativ, de fapt la granita dintre cele doua.

De ce a fost atras de formele arhetipale?

Pentru ca acolo a gasit ceeea ce cauta – simplitate, reducere la esenta, stilizare, inocenta, nevinovatie, emotie. A învatat de la mesterii artei primitive cum sa ajunga la esenta unui lucru, cum sa stilizeze, cum sa reprezinte o idee. A gasit izvorul si a adus un lucru nou în sculptura moderna, a suprimat golurile, pentru a reda luminii un teritoriu mult mai amplu. Întreaga sa opera se caracterizeaza prin expresivitate si esenta.

Opera sa este o confesiune

Cea mai impresionanta modalitate de a omagia sacrificiul poporului român este monumentul de la Târgu-Jiu din care fac parte ,,Masa Tacerii”, „Poarta Sarutului” si „Coloana Infinitului”, închinat eroilor din 1916, ce au murit în lupta de pe malul Jiului. Întreg ansamblul a fost comandat de catre doamna Arethia Tatarascu si sculptat în piatra de Banpotoc între anii 1937-1938.

„Masa Tacerii” este rotunda, în jurul ei artistul a asezat douasprezece scaune rotunde, ce au forma unor clepsidre. De la aceasta masa porneste o alee, numita ,,Aleea Scaunelor” ce trece pe sub „Poarta Sarutului”. Cel de-al treilea element al ansamblului este „Coloana Infinitului”.

Asa cum ne-a demonstrat în tot ceea ce a creat, artistul a fost preocupat de simbol. Acest ansamblu are si el semnificatia lui, pentru ca nu întâmplator a fost ales spatiul, în care a fost amplasat. În apropierea „Mesei Tacerii” se afla râul Jiu. Dupa cum se stie apa simbolizeaza viata. Masa cu cele douasprezece scaune poate ilustra timpul (ceasul cu douasprezece ore sau anul cu douasprezece luni), sau poate fi masa apostolilor, sau poate semnifica chiar familia. Din sânul acestei familii omul se ridica si pleaca, mergând pe drumul vietii – calea ce leaga masa de poarta – ajunge singur în fata portii – a pragului sau existential, unde îsi întâlneste jumatatea. De aici pleaca însotit de jumatatea sa, pe drumul vietii în doi si dupa ce parcurge aceasta cale existentiala, se trezeste singur în fata „Coloanei fara sfârsit”. Aici pe aceasta scara, sufletul sau încearca sa se apropie de Dumnezeu. Aceste lucruri le-am gândit în momentul în care am aprofundat studiul acestui ansamblu.

Toate elementele decorative folosite au fost percepute, ca elemente preluate din arta populara româneasca. Daca ar fi sa privim din punct de vedere etnografic, „Masa” ar reprezenta masa taraneasca traditionala de forma rotunda, cu scaunele de aceeasi forma, pe care taranca românca rasturna mamaliga si în jurul careia se aduna întreaga familie, pentru a se sfatui în vederea rezolvarii problemelor existetiale. „Poarta” ar semnifica locul pe unde se trece spre un nou început, având deasupra lada de zestre omniprezenta în casele traditionale, acolo unde se nasteau fete, iar „Coloana” – stâlp traditional gorjenesc, stâlp funerar, întâlnit în cimitirele din Gorj, în vârful careia mesterii sculptau si asezau o pasare, simbolul sufletului celui decedat.

„Aleea Scaunelor” poarta numele de la cele douasprezece scaune (cu forma tabliilor patrate) ce o marginesc, pe care artistul le-a grupat în patru ansambluri de catre trei scaune fiecare. Ele pot simboliza anul cu cele patru anotimpuri sau cele douasprezece luni ale lui.

De-a lungul timpului opera sa a primit diverse interpretari. Ceea ce confera o certitudine este faptul ca sculptorul Constantin Brâncusi a ales anumite teme arhetipale, le-a adus în contemporaneitate, filtrându-le si transpunându-le în propria viziune.

Craiova

mai 2011