Ulise sunt eu! Si asa ar putea fi intitulat manuscrisul pe care scriitorul Octavian Curpas, din Arizona, SUA, este pregatit sa-l încredinteze tiparului.
Jurnalist de profesie, autorul are, în aceste pagini, privliegiul de-a surprinde într-o cheie potrivita, câteva dintre povestile fascinante ale imigratiei românesti. Cu o tehnica a scrisului clara si la obiect, cu date si detalii care fac si mai mustos miezul evenimentelor dar mai ales cu o documentare evidenta, care în antiteza cu naratiuniunea personajului principal, nea Mitica, Octavian Curpas reuseste sa focalizeze într-un punct central, din care, mai departe, cuvintele se transforma în literatura. Lucrarea de fata este ca o restituire a cuvintelor ce zidaresc oamenii si locurile, a sintagmelor ce definesc stari de spirit, sentimente si principii întotdeauna valabile.
Octavian Curpas radiografiaza un segment relevant al emigratiei românesti de dupa 1948, dar nu se implica în drama colectiva, exod care se consuma cu vivacitate, prin naratiunea eroului principal. Nu intervine scriitoriceste decât în cazurile care marcheaza destinul unor persoane devenite, prin vrerea destinului, personalitati recunoscute de contemporaneitate. Ar putea fi aici, o pagina distincta din Istoria Exilului Românesc. Ar putea fi o odisee, la care participa argonautii carpatini, fugarii, aveturierii, oameni legati prin fratie de sânge chiar si dincolo de fruntariile României.
Octavian Curpas scrie modern, se foloseste de amintirile interocutorului sau, nea Mitica, ca de un jurnal în care notitele de fiecare zi s-au scuturat de asperitatile inevitabile ale prezentului si sunt înnobilate de aura pe care le-o confera actiunea focului launtric, de trecerea timpului. Povestile, spuse la masa unui hotel american, sunt reverberate în paginile acestea, sunt resususcitate, pâna când, aproape se simte mirosul verilor din copilaria care a fost odata.
Într-un caroiaj de paralele si meridiane geografice, cu aventuri savuroase si principii de viata, care, de la un caz la altul au fost sau nu respectate, actiunea cartii este vasta dar defel stufoasa, pentru ca autorul a stiut sa segmenteze fiecare capitol, a stiut sa decupeze întâmplarile importante, sa le literaturizeze potentându-le, astfel, esenta.
Ca într-o migratie de cocori batrâni, dar înca puternici, asa se desfasoara actiunea. Un evantai de destine si suma locurilor prin care s-au perindat ,,argonautii” în cautarea ,,lânii de aur”, a fericirii. Celebra lâna de aur! Mit si adevar, pentru care românul si-a parasit vatra si înfrunta destinul mioritic.
Toti indivizii, românii din anturajul lui Nea Mitica, personajele lui Octavian Curpas, au aventura prinsa cu o cocarda tricolora, direct pe inima. Nu le pasa ca au îmbatrânit biologic, ele cauta înca libertatea prin care, sarac sau bogat, celebru sau anonim, devii nemuritor, pentru ca porti în gena ceva din patria-ti de obârsie.
Începuta ca o poveste de viata, cu nostalgii, mai mult ghicite decât declarate, naratiunea lui Nea Mitica, personajul dinspre care pornesc si la care se întorc mai toate întâmplarile de fata, face fata constructiei literare si actiunea cartii prinde forta, acceleraza, pagina dupa pagina, aduna personaje diverse ca tipologie, dar care, împreuna, formeaza acel esantion care ar putea fi reprezentativ pentru chiar poporul român.
Inteligenti, harnici, descurareti si gata de aventura, românii care tin cu scheletul lor spiritual copertele acestei lucrari, sunt atât de reali, încât îi poti regasi pe strada ta dar si aiurea, în lume. Cu o putere de concentrare pe partea de psihologie a individului, autorul face literatura dezinvolt, fara fortare, si acest lucru îl daoreaza, în parte, jurnalismului. Îmbina cu afinitate certa, seriozitatea documentaristului cu patosul unui vântura-lume, în sensul frumos al cuvântului.
Octavian Curpas, el însusi este un om cu biografie în oglinda. Un om traindu-si visul între America si România. Folosindu-se de amintirile lui nea Mitica, reuseste un exercitiu perfect de readucere în prim plan a unor efigii de români care au biruit în viata, prin ei însisi.
Cu sira spinarii verticala, ei sunt eroii care fac legamântul cu tara de nastere si cu cea de adoptie, prin ceea ce au mai scump, constiinta de sine. Nu sunt sfinti, nu sunt miliardari, nu sunt cersetori, ori… poate ca sunt din toate acestea la un loc, pentru ca, povestea fiecaria dintre ei, are un traseu ce ar putea constitui pilonii de sustinere ai unui roman de succes.
Parcurgând paginile, cititorului nu îi mai ramâne decât sa descopere firul fictiunii din tesatura evidenta a realitatii implacabile. Este aici o lectura agreabila, un dar pe care autorul ni-l face într-un moment în care, tot mai multi dintre compatriotii nostri se întreaba: Încotro mergem, fratilor?
MELANIA CUC
Revista ARMONIA - Saltmin Media 