CASA POPORULUI SI MÂNTUIRII NEAMULUI

Viorel ROMAN

La Bucuresti se construieste, într-un timp record de trei ani, Catedrala Mântuirii Neamului în gradina Casei Poporului, fosta a Despotului Ceausescu. Impresionantul ansamblul arhitectural vrea sa fie un model în piatra a pretentiei ortodoxiei moldo-valahe de a fi model de urmat de toti. Asta presupune ca între crestinismul greco-slav si cel occidental, între Moscova/Athos si Roma, românii vor opta si în viitor pentru orient si nu pentru Roma?

Romanii sunt în UE/ NATO si câteva milioane de romani si moldoveni si-au gasit un rost chiar în occident. Numarul celor care se îndreapta spre lumea greco-pravoslavnica este neglijabil. În mod paradoxal, moldo-valahii vor din punct de vedere material în lumea occidentala si din punct de vedere spiritual în cea orientala.

Oferta Papei Ioan Paul II facuta la Bucuresti în 1999, de a se reuni Biserica românilor cu Roma pe principiul unitatii în diversitate (crestinismul raspira cu doi plamâni), a fost folosit numai pentru aderarea la UE/NATO, dupa care s-a revenit la aversiunea mai mult sau mai putin fatisa fata de occident, cunoscuta din înca din perioada regilor germani si din vremea Lagarului moscovit.

Daca dinastia de Hohenzollern-Sigmaringen si rusii nu aveau legitimitatea si nici interesul în emanciparea romanilor prin depasirea izolarii în care sunt tinuti de o mie de ani, presedintii moldo-valahi Ceausescu, Iliescu, Constantinescu, Basescu au avut si au toate sansele de a rupe lanturile grele ale duhovniciei si soborniciei moscovite si constantinopolitane, dupa cum se exprimau înaintasii din perioada interbelica, când România Mare avea o mult mai mare deschidere spre vest.

Pâna la invazia sovietica, Biserica Unita cu Roma avea doua milioane de fideli si 2000 de biserici mai ales în Transilvania. La Colegiul Pio Romeno de la Roma erau pregatiti mii de preoti romanii occidentali. Apoi sub regii germanii s-a creat o elita româneasca pro-occidentala, asta fara a aminti de milioanele de maghiari, evreii, germani a caror orietare este pro-occidentala prin definitie. În perioada interbelica, o patrime din populatia României Mari era orienta spre vest.

Astazi Biserica Unita cu Roma, dupa ce a fost interzisa patru decenii, este periferizata, iat evreii si nemtii au emigrat. Singura punte de lagatura cu vestul au ramas maghiarii. UDMR-ul urmareste însa interesul lor si este folosit de elita moldo-valaha post-ortodoxo-comunista, ca punte de legatura cu vestul. Mimarea culturii din vest, masoneria sunt alibi, care nu pot masca lipsa de comuniune.

Casa Poporului si Mântuirii Neamului însufletite de un presedinte autohton credibil si un patriarh pe masura au acum posibilitatea reala de a depasi blocajul istoric din cele mai sarace tari din UE, România si Moldova. Vizita Papei Benedict XVII si unirea cu Roma a tuturor romanilor e singura cale, care îi va de scoate din groapa greco-pravoslavnica si emancipa, material si spiritual.

Prof. Dr. Viorel ROMAN

Akademischer Rat a.D.

Bremen, Germania

11 august 2011

Romanii din Ungaria deznationalizati si umiliti

Dupa incheierea primului razboi mondial si stabilirea, pe baza de acorduri si tratate internationale, a noii arhitecturi a statelor din centrul si sud-estul Europei, in Ungaria, stat ce isi recastiga pentru prima oara identitatea de stat national, independent si nu provincie componenta si supusa vreunui alt imperiu, au ramas, potrivit estimarilor specialistilor romani, in jur de 960.000 de persoane de etnie romana. Ei ocupau  oponderi variindintre 30-40% pana la 100% in unele judete din vecinatatea Romaniei. Datorita miopiei de care au dat dovada unii din conducatorii politici de atunci ai Romaniei, in mod deosebit a generalului Alexandru Averescu , pe atunci prim ministru, au fost pur si simplu abandonate o serie de teritorii locuite majoritar de romani, care ar fi trebuit sa intre in componenta Romaniei. Ma refer aici si la situatia orasului Jula (Gyula), cuprins initial in structura teritoriala a Romaniei, dar cedat, nejustificat, Ungariei.
In perioada horthysta, imediat dupa instalarea acestui odios regim, s-a trecut la actiuni indreptate impotriva cetatenilor de etnie romana, inclusiv fortarea acestora de a parasi locurile lor de bastina, detinute de stramosii lor inainte de venirea ungurilor in Campia Panonica. Tinte predilecte au fost dascalii, preotii si extrem de putinii intelectuali de etnie romana ramasi dupa 1920 in Ungaria. Prin toate formele, inclusiv prin scoli , de atunci si pana in prezent, autoritatile maghiare, indiferent de culoarea politica avuta: extremisti horthysti, comunisti sau asa zisii democrati aflati la putere dupa 1990, au dus o politica criminala de exterminare a minoritatii romanesti din Ungaria. Asa se face ca, potrivit datelor oficiale maghiare, la ultimele recensaminte si-au declarat apartenenta la etnia romana mai putin de 13.000 de persoane, fata de circa 960.000 in anul 1920. Iar procesul de maghiarizare si deznationalizare continua cu aceeasi violenta si in prezent.
De ochii lumii, dupa 1990, in Ungaria s-au constituit asa zise autoguvernaminte destinate minoritatilor etnice din Ungaria. Asta pentru ca, in mod oficial, sa poata mentine acelasi control de tip politienesc impotriva propriilor cetateni ramasi nemaghiarizati. In repetate randuri, insa, s-a semnalat, chiar de catre presa maghiara, ca autoritatile intervin grosolan si interzic acestor minoritati sa-si gestioneze singure problemele.
In cazul concret al minoritatii romane, atat in Budapesta, cat si la nivel national, pentru a impiedica elemente valoroase, dar mai putin obediente, sa acceada la functii de conducere in aceste structuri, au fost adusi din Romania, fie unguri, fie tigani, carora guvernele budapestane le-au incredintat gestionarea problemelor specifice etniei romane.
Chiar daca, in Romania, minoritatea maghiara beneficiaza de reprezentare parlamentara, iar dupa 1990, partidul etnic, continuator de nadejde al MADOSZ-ului, a participat, aproape neintrerupt la guvernarea (si, implicit la devastarea economiei nationale si aducerea tarii aproape de faliment), autoritatile budapestane, desi se declara democratice, refuza cu obstinatie sa permita reprezentarea etniei romane, dar si a celorlalte minoritati, in Parlament. Prefera astfel de simulacruri de democratie, cu oameni care nu simt romaneste si nu reprezinta decat interesele politiei politice din Ungaria de destabilizare a comunitatilor romanesti si de obligare a cetatenilor de etnie romana sa urmeze orbeste politica deznationalizanta promovata.
Recent, respectiv pe 8 februarie a.c. situatia s-a repetat. Cu interventia directa si interesata a serviciilor secrete unguresti, s-a blocat alegerea unui prestigios om de cultura de origine romana, respectiv jurnalista Eva Iova in functia de presedinte al Autoguvernarii pe Tara a Romanilor din Ungaria, fiind impins in fata un anonim, maghiarizat Trajan Kreszta, reales cu voturile unor cetateni de alta etnie .
Daca mai are minima decenta, ministrul roman de Externe si Presedintele Romaniei trebuie sa sesizeze organismele europene si internationale despre aceasta situatie incredibila si sa ceara ambasadorului ungar sa transmita protestul autoritatilor romane la adresa acestui joc murdar indreptat impotriva etnicilor romani din Ungaria. Nu de alta, dar Traian Basescu s-a declarat, de atatea ori, ca este presedintele tuturor romanilor. Daca ar fi sa dam crezare unor astfel de declaratii, ar trebui sa intelegem ca el este si presedintele etnicilor romani din statele vecine, cel putin in sensul de a nu permite guvernelor si autoritatilor din acele tari sa promoveze politici si actiuni de deznationalizare si epurare etnica la care sunt supusi sistematic. In plus, autoritatile romane trebuie sa atraga atentia asupra acestei atitudini, ca si asupra felului in care autoritatile maghiare sustin, cu fonduri uriase, actiuni de destabilzare si de invrajbire etnica la care se dedau etnici maghiari fanatici, adesea cu concursul direct al ambasadei si consulatelor maghiare de pe teritoriul Romaniei. Toate acestea fiind dovada incontestabila ca, in pofida declaratiilor contrare, la guvernantii de la Budapesta, ideea revizionist revasarda de refacere a Ungarie Mari persista, chiar daca aceasta inseamna, in realitate, nerecunoasterea principiilor ce stau la baza Uniunii Europene, prin negarea tratatelor si acordurilor internationale ce au stabilit arhitectura si structura teritoriale a statelor europene membre.
Unei asemenea tari nu numai ca este o grava greseala sa i se repartizeze presedintia semestriala, dar chiar mentinerea ei in structurile Uniunii Europene e o amenintare directa la adresa sigurantei si existentei acestui organism, o negare a principiilor ce-i stau la baza datorita promovarii revansismului si revizionismului teritorial impotriva vecinilor, inclusiv a Romaniei. Ca sa nu mai amintim si actiunile si actele legislative de tip fascist promovate impotriva unora dintre cetatenii acestei tari.
Se aude, domnule José Emanuel Cardoso?
Dr. Dan BRUDASCU

Romania si Spatiul Schengen

Asa cum am promis in Realitatea revin aici, in publicatia destinata celor 13 milioane de romani din Diaspora, asupra admiterea sau nu a romanilor, alaturi de Bulgaria, in spatiul Schengen, prea arde subiectul. Procesul este coordonat si supravegheat de Ministerul Administratiei si Internelor. Spatiul Schengen reprezinta o zona de liberate de miscare, unde controalele la frontierele interne ale statelor semnatare au fost eliminate si a fost creata o singura frontiera externa, unde controalele se desfasoara conform unui set de reguli clare. in decembrie 2008, Consiliul Uniunii Europene a decis extinderea Spatiului Schengen, iar martie 2011 reprezinta orizontul de timp pentru aderarea Romaniei la acesta. Pentru asta insa trebuiesc securizate frontirele externe, frontiere care devin frontiere externe ale Spatiului Schengen si, implicit, ale Uniunii Europene. Vreau sa va spun ca frontierea externa a Spatiului Schengen, care se afla pe teritoriul Romaniei, care este de fapt si frontierea Romaniei, va fi a doua, ca marime, din intreg Spatiul Schengen, o lungime de 2070 kilometri. Va fi o frontiera, si este, de fapt, o frontiera extrem de complexa, diversificata, este o frontiera terestra, fluviala, maritima si, bineinteles, sunt frontierele aeriene, reprezentate de aeroporturile internationale.  Aceasta dimensiune a frontierei, peste 2000 de kilometri, imi aduce aminte intr-un fel de frontul pe care Romania il avea deschis la un moment dat in primul razboi mondial. Acum, dupa transformarea tarii noastre in granita Schengen, angajatii Ministerului Administratiei si Internelor vor avea obligatia de a asigura si furniza securitate pentru cei aproape 500 milioane de cetateni comunitari. Pentru asta am primit si vom mai primi sprijin logistic si financiar de la UE. Gratie banilor acestia orice politist din orice comuna, de la orice post de politie din Romania, trebuie sa aiba acces la sistemul informatic Schengen. De acea trebuie finalizata o infrastructra de comunicatii radio si de transmisii date, care sa permita tuturor politistilor romani sa introduca semnale sau sa faca verificari in baza de date. in acelasi timp, securizarea frontierei presupune niste cerinte extrem de riguroase, prevazute in catalogul Schengen, sisteme de supraveghere, sisteme de supraveghere video, sisteme de supraveghere radar. As vrea numai sa va spun ca la Marea Neagra este instalat un sistem extrem de complex de supraveghere, sistemul SCOMAR care, in urma evaluarii facute de expertii Comisiei Europene, au constatat ca este chiar
cel mai bun din cele existente in momentul de fata la granitele UE si este un exemplu de bune practici care ar trebui urmat si de alte tari. Cu 550 milioane de euro va contribui si Romania la acest proiect din bugetul national, in cadrul unui program multinaual, care are aceleasi obiective, respectiv securizarea frontierei si imbunatatirea cooperarii politienesti internationale. Frontirele cu Ucraina, Serbia, Republica Moldova, sunt zone sensibile, zone in care exista aspecte de criminalitate transfrontalierap, fie ca este vroba de contrabanda, fie ca este vorba de trafic de persoane. Sunt complicate si din punct de vedere al reliefului, in aceste zone, al posibilitatilor de penetrare pentru, spre exemplu, acele grupari care aduc migranti in zona UE. Mai avem ceva de lucru pentru atingerea acestui obiectiv vizand aeroporturilor Otopeni si Timisoara, care trebuie sa aiba terminale, se separe clar fluxurile de pasageri pentru zborurile Schengen, respectiv non-Schengen. Dar aderarea la Spatiul Schengen reprezinta unul din obiectivele strategice ale Romaniei dupa aderarea la Uniunea Europeana, la 1 ianuarie 2007. Se poate vorbi de beneficii aduse cetateanului, dar si beneficii pentru autoritatile de aplicare a legii. Sa va spunem, de pilda, ca un politist roman va avea posibilitatea astfel sa continue urmarirea unui infractor in Ungaria si Bulgaria, deci va putea sa treaca fara a fi oprit la frontiera, peste granita. Presonalul de frontierele cu Ungaria si Bulgaria se va retrage, ca sa zicem asa, spre interior, si va intra in randurile Politiei Romane, in randurile Oficiului Roman pentru Imigrari. Aderarea asta aduce si o intreaga reforma si restructurare la nivelul Politiei de Frontiera. Anul trecut am avut cinci evaluari Schengen ale Romaniei in diverse domenii, anul acesta fiind doar doua, anume evaluarea pe frontiere terestre si cea in domeniul SIS/SIRENE-Serviciul Informatic Schengen, ultima avand loc la finele lui noiembrie, inceputul lui decembrie. Credem ca le vom trece, nu de alta, in caz contrar, cetatenii romani nu vor putea sa participe fara nici o problema la orice selectie a fortei de munca in conditii egale cu cetatenii oricarei alte tari membre si atunci va fi jale. Fratilor, nu avem nimic de pierdut, chiar daca sunt destui carcotasi care spun ca trebuie sa existe si un revers al medaliei.  Este extrem de importanta realizarea acestei infrastructuri operationale. Exista o prevedere in acord potrivit careia daca sistemul informatic nu functioneaza mai mult de opt ore se reintroduc controalele la frontierele interne.

Asta nu inseamna ca ai fost exclus din Schengen, ci ca ai si obligatia sa reintroduci controalele si sa asiguri un control total pentru siguranta a ceea ce acum devine granita externa a spatiului comunitar. Practic se reinfiinteaza granita. Revenirea la normal este imediata, dar se face in urma unor controale a unor comisii de evaluare tehnica. Granitele romanesti, care vor deveni granite si pentru spatiul Schengen, vor avea montate stalpi cu radiorelee, camere de supraveghere cu infrarosu si termoviziune, care ofera o imagine foarte clara pana la 15 km si o mobilitate de 360 grade, vor acoperi practic 30 km. Ele nu vor fi montate in toate zonele, iar acolo unde acestea nu vor fi prezente vom avea patrule mobile cu masini si elicoptere, avand montate la randul lor astfel de camere. Concluzionand, vom deveni o fortareata, fiind una dintre cele mai mari granite din cadrul Uniunii Europene. Asa sa ne ajute Dumnezeu! Cu plecaciune,
jr.dr. Pompiliu COMSA