by George Danciu

.

Isus i-a zis: „Eu sunt Calea, Adevarul si Viata. Nimeni nu vine la Tatal decât prin Mine.”  

                                                          Evanghelia lui Ioan, 14.6

.

.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU – istorie si adevar împlinit sub ochii oamenilor

 

Ma aflu acum în a cel de-al doilea ciclu de tratare prin acupunctura a unei dureri de umar. Dupa ce am suferit cca 3 luni m-am prezentat la acest medic generalist care trateaza multe traume prin acupunctura (Valentin Gherman, din Mun.Turda). Medicul m-a conectat la un dispozitiv care lucreaza pe baza de impulsuri electrice dotat cu aparate de masura si control. Un electrod îl tin în mâna stânga, iar pe celalalt îl plimba pe spate, pe coloana, pe cap… si, functie de ce sunete se aud si ce date afiseaza aparatul, medicul stabileste algoritmul zilnic de dispunere pe corp a acelor de acupunctura. Unii pacienti vin pe picioarele lor, altii sunt adusi pe sus atunci când sunt imobili. Cineva aflat într-o astfel de stare de blocaj, poate opta pentru o solutie clasica, traditionala în România, sau una neconventionala cum e acupunctura. Omul are speranta ca solutia aleasa îi da sanse bune de reusita sau poate sa creada ca metoda nu e decât o aberatie… Oricare e opinia sa, cert e ca adevarul e adevar, adesea unul singular. Adevarul nu e ceva democratic, nu poate fi stabilit prin vot, ci e ceva independent de ceea ce gândim sau facem noi, cum a declarat Isus ca El este Adevarul. „Toti ceice au venit înainte de Mine, sunt hoti si tâlhari…” (Ioan, 10.8).

***

Lipsa cercetarii si documentarii de catre oameni, nu scade cu nimic valoarea si adevarul ce exista în lume (fizic sau metafizic).

Dumnezeu, ca un Tata iubitor al creatiei Sale si responsabil, a vorbit cu Adam si i-a purtat de grija. Înmultindu-se oamenii pe pamânt si crescând si faradelegea, Dumnezeu a trimis peste pamânt potopul. Au ales sa se salveze de potop doar 8 persoane, Noe si familia sa.

A venit vremea când Dumnezeu l-a invitat pe Avraam sa-l urmeze, prin credinta si ascultare, promitându-i o mare binecuvânatare:

Domnul zisese lui Avram: „Iesi din tara ta, din rudenia ta si din casa tatalui tau si vino în tara pe care ti-o voi arata. Voi face din tine un neam mare si te voi binecuvânta; îti voi face un nume mare si vei fi o binecuvântare. Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta si voi blestema pe cei ce te vor blestema; si toate familiile pamântului vor fi binecuvântate în tine.

Lui Iacov, nepotul lui Avraam, Dumnezeu i-a schimbat numele în ISRAEL. Fiul sau Iosif, dupa mai multe peripetii, ajunge la cârma tarii Egipt, unde e asezat de însusi Faraon:

„Si faraon a zis slujitorilor sai: „Am putea noi oare sa gasim un om ca acesta, care sa aiba în el Duhul lui Dumnezeu?” Si faraon a zis lui Iosif: „Fiindca Dumnezeu ti-a facut cunoscut toate aceste lucruri, nu este nimeni care sa fie atât de priceput si atât de întelept ca tine. Te pun mai mare peste casa mea, si tot poporul meu va asculta de poruncile tale. Numai scaunul meu de domnie ma va ridica mai presus de tine.”

În acea vreme de foamete, când Iosif era mare dregator, Israel (Iacov, tatal sau)) împreuna cu familia sa de cca 66 de persoane s-a asezat în câmpia Gosen din Egipt.

Dupa cca 430 ani, Dumnezeu l-a ales pe Moise sa scoata poporul Israel din Egipt (600.000 de oameni care mergeau pe jos afara de copii) si sa-l conduca în tinutul Canaan. Însa Faraon, care trona acum în Egipt, nu iubea poporul Israel si îl tinea ca rob pentru muncile cele mai grele. Moise este pregatit de Dumnezeu 40 de ani, dupa care, prin Moise, Dumnezeu pune la cale cele 10 urgii (1.Prefacerea apei în sânge; 2. Broastele; 3.Paduchii; 4.Mustele câinesti; 5. Ciuma animalelor; 6.Buba-varsatul negru; 7.Focul si piatra; 8.Lacustele; 9.Întunerecul mare de trei zile; 10. Moartea întâilor nascuti).

Cum era si normal, pentru evrei hotarârile pe timpul primelor noua urgii le-a luat Dumnezeu, iar Faraon pentru egipteni, opunându-se a lasa poporul egreu sa plece cale de trei zile sa aduca jertfe lui Dumnezeu. Însa, pentru urgia a zecea decizia a apartinut oamenilor, fiecaruia în dreptul sau, egiptean sau evreu.

În acea Noapte trecea îngerul mortii si acolo unde omul nu a luat masura de protectie stabilita de Dumnezeu – ungerea cu sângele mielului, de un an fara nici un cusur, a usiorilor usii -, acolo Dumnezeu lovea cu moartea pe întâiul nascut în casele oamenilor, dar si pe întâiul nascut al animalelor.

În acea noapte au fost credinciosi si dintre egipteni care au crezut cuvântul poruncii lui Dumnezeu si au stat sub protectia sângelui uns pe tocul usii casei. Dumnezeu mai face ceva extraordinar: schimba calendarul (Exod, 12.2), aceea va deveni de-acum prima luna. De atunci se va începe numararea zilelor, odata cu momentul rascupararii, când omul a avut ocazia si si-a pus încrederea în Dumnezeu. Asa a asezat Dumnezeu Pastele Domnului, asa a încheiat El un legamânt cu poporul Sau, legamânt care va fi onorat an de an înaintea Domnului printr-o sarbatoare închinata Lui, prin ritualul de jertfire a unui miel fara cusur de catre fiecare casa (familie).

***

IATA MIELUL LUI DUMNEZEU CARE RIDICA PACATUL LUMII!

Dar Noul Testament vine si consemneaza lucrarea si istoria lui Isus, Mântuitorul Lumii, care a împlinit ceea ce doar prefigura Pastele Pascale vechi testamentale.

Ioan Botezatorul a profetit si a zis: Iata Mielul lui Dumnezeu care ridica pacatele lumii (Ioan 1.29)

Fara varsare de sânge, nu este iertare, caci plata pacatului este moartea. În omenire nu a trait nimeni care sa fie fara de pacat. Jertfa trebuia sa fie fara cusur pentru a fi primita. Omul era vinovat si pacatos, oricare am dori sa-l avem în vedere, dar absolut oricare si toti. Cuvântul vine si zice Caci toti au pacatuit si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu. Nu este nici unul neprihanit, nici unul macar. (Roamni, 3.10;23)

Isus S-a facut Preot prin juramântul Celui ce I-a zis: „Domnul a jurat si nu Se va cai: „Tu esti Preot în veac, dupa rânduiala lui Melhisedec” – prin chiar faptul acesta, El S-a facut chezasul unui legamânt mai bun. Mai mult, acolo au fost preoti în mare numar, pentru ca moartea îi împiedica sa ramâna pururi. Dar El, fiindca ramâne „în veac”, are o preotie care nu poate trece de la unul la altul. De aceea si poate sa mântuiasca în chip desavârsit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru ca traieste pururi ca sa mijloceasca pentru ei. Si tocmai un astfel de Mare Preot ne trebuia: sfânt, nevinovat, fara pata, despartit de pacatosi si înaltat mai presus de ceruri, care n-are nevoie, ca ceilalti mari preoti, sa aduca jertfe în fiecare zi, întâi pentru pacatele sale, si apoi pentru pacatele norodului, caci lucrul acesta l-a facut o data pentru totdeauna, când S-a adus jertfa pe Sine însusi. În adevar, Legea pune mari preoti pe niste oameni supusi slabiciunii; dar cuvântul juramântului, facut dupa ce a fost data Legea, pune pe Fiul, care este desavârsit pentru vesnicie. (Evrei, 7.21-28)

De aceea, vine în ajutorul nostru si rezolva plata pacatului (moartea) Dumnezeu Însusi. Fiul Sau a zis: Iata-Ma, trimite-Ma. El a coborât din Cer, de la Tatal, a parasit gloria Sa si a luat chip de om si rob, traind asemenea omului (în familia lui Iosif si a Mariei), dar El a fost neprihanit, fara pacat, în gura sa nu s-a gasit nici un viclesug. A trait 33 de ani printre oameni si a facut lucrarea pentru care a venit, fiind lumina si viata oamenilor. Le-a vindecat bolile, a înmultit pâinea, i-a învatat, le-a dat cuvântul lui Dumnezeu. Si, la vremea hotarâta de Dumnezeu, S-a adus ca Jertfa pe Dealul Capatânii, pe Crucea de la Golgota, când s-a încarcat cu pacatele noastre, facându-se pacat pentru ca noi sa traim. El ne-a înlocuit în moarte. Pedeapsa care trebuia s-o suferim noi a cazut peste El, prin ranile lui suntem tamaduiti.

Dar acum s-a aratat o neprihanire pe care o da Dumnezeu, fara lege – despre ea marturisesc Legea si Prorocii – si anume, neprihanirea data de Dumnezeu, care vine prin credinta în Isus Hristos, pentru toti si peste toti cei ce cred în El. Nu este nicio deosebire. Caci toti au pacatuit si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu. Si sunt socotiti neprihaniti, fara plata, prin harul Sau, prin rascumpararea care este în Hristos Isus. Pe El, Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte sa fie, prin credinta în sângele Lui, o jertfa de ispasire, ca sa-Si arate neprihanirea Lui; caci trecuse cu vederea pacatele dinainte, în vremea îndelungii rabdari a lui Dumnezeu; pentru ca, în vremea de acum, sa-Si arate neprihanirea Lui în asa fel, încât sa fie neprihanit, si totusi sa socoteasca neprihanit pe cel ce crede în Isus. (Romani, 3.21-26)

Dreptatea lui Dumnezeu a fost satisfacuta de Jertfa Mielului Isus, care „a fost dat din pricina faradelegilor noastre, si a înviat din pricina ca am fost socotiti neprihaniti.” (Romani, 4.25).

Deci fiindca suntem socotiti neprihaniti, prin credinta, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos. Lui Îi datoram faptul ca, prin credinta, am intrat în aceasta stare de har în care suntem; si ne bucuram în nadejdea slavei lui Dumnezeu. (Romani, 5.1-2)

Dar daca umblam în lumina, dupa cum El însusi este în lumina, avem partasie unii cu altii; si sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curata de orice pacat. Daca zicem ca n-avem pacat, ne înselam singuri, si adevarul nu este în noi. Daca ne marturisim pacatele, El este credincios si drept ca sa ne ierte pacatele si sa ne curete de orice nelegiuire. Daca zicem ca n-am pacatuit, Îl facem mincinos, si Cuvântul Lui nu este în noi. Copilasilor, va scriu aceste lucruri ca sa nu pacatuiti. Dar, daca cineva a pacatuit, avem la Tatal un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel Neprihanit. El este jertfa de ispasire pentru pacatele noastre; si nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi. (1 Ioan, 1-2)

Glorie si multumire Domnului! Amin.