Îmi vine sa plâng de ciuda

ÎMI VINE SA PLÂNG DE CIUDA

îmi vine sa plâng de ciuda – când
citesc despre poetii-soldati – despre
filosofii-eroi – precum
Socrate
Xenofon Eschil Tucidide Pindar…
au fost odata ca
niciodata – poeti-soldati
poeti-de-cetate-aparatori – iar nu
pirati – nu
scursori – tradatori – umplând pietele lumii de
cotcodaceli si de
gainat în culori – si de alte
duhori

îmi vine sa plâng de ciuda – când
toti sfintii lumii îmi recita din jertfele
lor – când observ ca fereastra s-a acoperit de
luminat nor: Hristos sta de vorba cu
frati înarmati – sabii-cuvinte si
priviri-de-vultur – fulgere sinaite
crunte si sfinte – se înfasor pe brate – de la gât
în sus – si dau
onor

îmi vine sa plâng de ciuda – amintindu-mi de
parinti – sfinti – de
rude si veacuri din care înca se scurge-nfocata
agheasma – dar eu – cu gura-nsetata – degeaba
ma-ntind sa ling stropi de lumina si
apriga viata senin?: la senin si la foc – cu
gura mea nu ajung deloc – eu
biet lepros al putrefactei
istorii – zemuiesc de duhori – rup stinghii de
ata – în
poiata unor vremuri de
sarcastica piata

Adrian Botez