Delia NEBUNU – Liceul „Mihail Kogalniceanu” – Vaslui

 

CONCURSUL DE ESEURI

„ROMÂNIA MEA” – PNL VASLUI 2011

PREMIUL ÎNTÂI

De cele mai multe ori, când se vorbeste despre patriotism, fondul este estompat, ramânând cuvinte cu reflexii rosu-galben-albastre – doar forme fara fond. Patriotismul are rangul de sentiment, caci este o subdiviziune a iubirii: iubirea de tara. Si cum este dificil sa vorbesti despre orice fel de forma a interioritatii, discursul patriotic trebuie sa fie însotit de asumarea unui risc care sta într-un echilibru fragil: fie exprimi, fie faci cunostinta cu esecul. Asadar, scriu, am tahicardie si picaturi de sudoare îmi inunda fruntea si palmele. Nu îmi este usor sa convietuiesc cu posibilitatea ce tinde vertiginos spre probabilitate a esecului.

 Plecând la drum cu asumarea riscului în rucsac, am decis sa prezint întâi de toate tabloul pe care l-as picta daca mâine dimineata m-as trezi Nicoleta G. Nu, în nici un caz Nicoleta Guta, ci Nicoleta Grigorescu: reîncarnarea feminina a fondatorului picturii române moderne. Tabloul este de la bun început eteroclit, caci pictorita se afla la limita dintre doua vârste, în pragul unor experiente derutant de initiatice si într-o Românie dezorientata.

Tabloul meu are ca element central o insula de caldura, extrovertire si energie, de latinitate, într-o mare slavo-ugrica. Da, exact, România. Noi, oamenii, murim daca ne hranim exclusiv din realitate, existenta noastra fiind dublata de fantastic, asa ca voi introduce în tablou si elemente suprarealiste, magice. Succedând imaginii panoramice, cadrul se adânceste într-o miscare de tip fractal. Închide ochii. Nu îi deschide înca, nu am ajuns. Gata. Esti acasa. Limba româna, pamântul românesc. Revolta fondului nostru nelatin produce câteva confuzii, totusi, cu siguranta stii unde te afli.

 Pete de oranj aruncate de un vitalism adolescentin se suprapun unui fond cenusiu. Se contureaza figura oamenilor care au plamadit fiinta mea si un cadru opulent prin bogatia naturii. Retin acum o incursiune în patrimoniul cultural si natural românesc împreuna cu învatatoarea, caci am întâlnit un grup de turisti straini profund impresionati, iar eu, profund impresionata de impresionarea lor. Mâinile mirarii trageau cu îndârjire de pielea din jurul ochilor lor, acum mai mult decât bulbucati.

 Desigur, nu am uitat de fundalul monocromatic. Acest cenusiu este prezent în orice atom, om, comunitate, civilizatie. Fiinta umana este prin definitie un amestec nedecantabil de bine si rau. Totodata, un tablou numai în culori violente oboseste ochiul si nu ar fi nicidecum o proiectie fidela. Aceasta parte a tabloului meu are farmecul si contributia sa la viziunea unitara a pictorului. Cenusiul îsi gaseste forma de reprezentare în limba româna într-o abundenta lexicala grotesca: lichea, ticalos, pisicher, ciocoi, parsiv, infam, mârsav, împelitat. Si acestia sunt numai determinanti adjectivali, fara sa însir cuvintele pentru actiunile întreprinse sau cele pentru obiceiuri si traditii.

 Tabloul are fundal si personaj principal. Totusi, mai ramâne ceva ce, si eu, pictorul, am pus în plan secundar. Dar e intentionat, caci prin psihologia inversa dupa care multi dintre noi functionam, vreau doar sa scot în evidenta si sa marturisesc – e elementul meu preferat. Nu îl pot lasa dezvelit, cine vrea sa îl vada, trebuie sa îl caute. Este vorba despre intelectualul român. Culoarea aleasa? Pata discreta, ce tinde spre punct si care nu se vrea observata în trecere, are o nuanta indefinibila, creând o iluzie optica de variabilitate, în raport cu învalma?eala cenusie.

 Conchizând, am certitudinea ca granita dintre tari e o delimitare formala impusa de circumstante istorice, politice, economice, ca oamenii se schimba precum clima în functie de coordonatele geografice si repudiez orgoliul national ce impune dispretul fata de alte natii. În fond, însa, picaturile de ploaie sunt aceleasi, fie ele stropi de roua, oceane, fulgi de nea sau ghe?ari, iar Soarele e pentru toti. Afirm raspicat „România mea”, întrucât posesivitatea aceasta vine din întrepatrunderea esentei fiintei mele cu seva pamântului românesc. Tara aceasta este sursa amintirilor mele dragi, iar pledoaria mea vizuala este, în cele din urma, o declaratie de dragoste. Te iubesc, Românie!