LIRICA PASCALA 2011

– Prezentata de George ROCA –


Georgeta Resteman
ÎN DIMINETI DE PASTE

Covor de papadii si flori de Paste
Liniste-astern în suflete pustii
În dor de bine viata-n noi renaste
Singuratati ascunse-n nopti târzii.

Sperante împletim, cununi de vise
Lumina Sfânta-n zi de sarbatoare
Credinta, dragoste si porti deschise
Ne daruieste în suspin de floare.

Privesc cum firul ierbii unduieste
În adieri sublime de iubire
Pamântul reavan, marul ce-nfloreste
Sub cer albastru muguri de-mplinire.

Suntem plamada vie din lumina
Purtam comori nepretuite-n noi
Lut din iubire-avem la radacina
Sperantele din suflet curg suvoi.

Ne înaltam credinta-n gând senin
Sobor de floare-n dimineti de Paste
Ne însoteste-n drumul vietii lin
Tot ce-i frumos si bun în noi renaste.
Titina Nica Tene
DE PASTE

De Paste soarele e altfel,
are o altfel de lumina,
mama cu tata parca-s tineri
si parca nu mai sânt batrâna.

Ma vad copil pe Dealul Mare
dintr-un satuc îndepartat,
purtând rochita înflorata,
din sat de parca n-am plecat.

Ma joc cu fratii mei pe Beica,
râul ce curge-nvolburat,
ne salutam cu voie buna
zicând „Hristos a Inviat”!

Ce fericita eram, Doamne,
si ce departe sânt acum!
Am mers asa de mult prin viata
ajuns-am capatul de drum?

Privesc la pomul înflorit
pe care cânta o pasarica
nepoata vine lânga mine
“Hristos a Inviat”, Bunica!

 

Valeriu Cercel
POEZIE DE PASTI

Când Pastile se-apropie mereu
Sunt luat de amintiri si dus agale,
Copil ma regasesc în satul meu
La casa barâneasca de pe vale;

Simt si acum, pe prispa, dimineata,
Cernându-si fluturasii de ninsoare,
Cum îmi ating cu gingasie fata
Ciresii alintându-se în floare,

Si-aud la fel, venind peste câmpie
Spre deal zorit, urându-mi „ziua buna”,
Un soare îngânat de-o ciocârlie
Cu-o veste la clopotnita batrâna;

Se anunta o mare sarbatoare,
Iar martora era si Luna plina:
Va coborî din morti, spre Înaltare,
Isus, a lui Maria, cu lumina!

Ca începea asa o primeneala,
Miresmele de flori de liliac,
Si lutul proaspat, iz de varuiala,
Se vânturau prin usa din cerdac,

Ne usuram si trupul de povara
Si sufletul cumva de-am suduit,
(Scapam si eu atuncea de ocara,
În ziua când mergeam la spovedit!)

Fiind copii mâncam în Postul mare
Nu doar urzici ca ne rodea burtica,
Ne mai spurcam si noi, deh, la mâncare,
Ca popa nu stia, zicea bunica,

Dar totul se facea cu rânduial?
Si toate le-asezau la locul lor,
Stiau batrânii bine, fara scoala,
Cum sa-L primim pe-al lumii Salvator…

……………………………………

În miez de noapte, satu-n asteptare,
Biserica-ntr-o hora o strângea,
Lumini se aratau pe la altare,
Isus, Cristosul nostru, învia,

Ne întorceam cu paste si lumina,
Bunica ne dadea miel din cuptor,
Iar ouale-asteptau pe masa plina
Sfintite în al nostru tricolor,

Iar la amiezi, pe lunca ne-ntâlneam
Gatit în straie noi cum altul nu-i,
Caci noi copii-atunci ne înnoiam
Când Se nastea si la-nvierea Lui,

Si câta bucurie, ‘ntregul sat,
Oua ciocnind cu mare si cu mic,
“Cristos a înviat ! Adevarat !”
Pe pajistea cusuta-n borangic,

Iar mai apoi, crescusem eu fecior,
Aceeasi lunca mândra ca o ie
Mi-a dat ca sa le sorb licoarea lor
Doi ochi de vis cu nume de Marie

As vrea sa vin din nou în satul meu
În zi de Pasti, în zi de sarbatoare,
Poate-mi va spune bunul Dumnezeu
Cam cât mai am de ars din lumânare

E Paste iar si Cristul a-nviat,
Lumina Lui nicicând nu se va stinge,
Departe, peste mari, de al meu sat,
O lacrima de dor mi se prelinge

Simt o speranta-n suflet cum izvoare
Din flacaara-I ce arde, tumultoasa,
La ziua si satucul plin de soare,
La Învierea când voi fi acasa.

 

 

Adrian Munteanu
DAC-AS SUI PE TRUDA UNEI PLEOAPE
(la Psalmul 139)

Dac-as sui pe truda unei pleoape
Ce se framânta-n strigat de-aurora,
Când umbre-n zori lumina o implora,
Te-as regasi arzând în cer etape.

Dac-as fura dintr-un amurg o ora
Si i-as deschide clipei mii de trape
Ca dincolo spre moarte sa îsi scape
Nelinistea arcasi rotiti în hora,

Tot as simti ca esti, iar de as zice
Ca nopti de-acum pe veci ma vor robi,
Ca-mi vor înfrânge carnea mii de bice

Tot n-as fi trist stiind ca vei sadi
Graunte-n trup ca-ncet sa se ridice
Din întuneric un crâmpei de zi.

 

 

Al Florin Tene
A ÎNVIAT IISUS

Lumea este în concurenta cu ea
Si mai putin se uita spre Tine sus,
Tu, Doamne, esti Calauza mea
Când din morti înviaza Iisus.

Am un surplus de idei si de har
Si la picioarele Tale le-am pus
În numele vesniciei ca dar,
Când din morti înviaza Iisus.

Doamne ,as vrea sa recunosti
Din multi pe mine cel ce-a dus
Crucea în fruntea atâtor osti
Când din morti înviaza Iisus.

Erai, Doamne, Mielul sacrificat
Pe Cruce, spre Golgota, în apus,
Mântuieste lumea de acest pacat,
Când din morti înviaza Iisus.

Privesc în ochii Tai si-mi caut iertarea,
Pentru ateii cazuti în pacat, Iisus
E „vina” ce lumineaza cararea
Învierii sperantei noastre Sus.

Lumea este în concurenta cu ea
Si mai putin se uita spre Tine sus,
Tu, Doamne, esti Calauza mea
Când din morti înviaza Iisus.

 

 

Pascu Balaci
HRISTOS A INVIAT!

Când inceput-a sa se lumineze
În cea dintâia zi a saptamânii,
În taina ea si-a parasit stapânii-
Mormântul lui Iisus sa cerceteze

Maria din Magdala sa cuteze
Cu-a ei surate, scuturând tâtânii,
Sa afle sfântul trup, floarea tarânii
Si-apoi cu lacrimi sa-l imbalsameze.

– Ce cautati pe-aici? – apare un inger.
Femeile s-au infricat de-ndata:
– Pe Iisus dupa care si azi sânger!
A spus Maria, foarte tulburata.
– Nu e aici, a înviat; e în cer:
S-a dus sa-L întâlneasca pe-al Sau Tata!

 

Al Florin Tene
HRISTOS A INVIAT!

Se aprinde-n inima lumina
Coborând în noi de Sus.
Când sevele înverzesc tulpina
Înviaza-n suflete Iisus!

Cânta padurea-n mierle, prin copaci,
Înseninând cerul spre apus
De parca au înflorit ogoarele de maci,
Când înviaza-n suflete Iisus.

Cânta iarba în mieii de prin lunci
O aud cum creste si prin sat,
Când din Tainele Porunci
Hristos a Înviat!

Se aprinde-n inima lumina
Coborând în noi de Sus.
Când sevele înverzesc tulpina
Înviaza-n suflete Iisus!

 

Nicolae Nicoara-Horia
HRISTOS A INVIAT!

Hristos a înviat! Iisus exista,
Cu „Pace voua” o sa vina iar,
Sa nu fie crestin cu fata trista,
Nici cel fara de Pasti în calendar.

Hristos a Înviat! Lumina oarba,
Spun unii rataciti pe la rascruce –
Cei însetati de Adevar sa-i soarba
Din apa vie izvorând în cruce.

Frate-al meu de-aici, de oareunde,
Primeste-mi, dar, salutul cel mai sfânt-
Hristos a Înviat! De crezi, raspunde-
E „buna ziua” mea de pe pamânt…

 

Nicolae Nicoara-Horia
LUATI LUMINA!

Luati lumina si va bucurati!
E semnul ca în lume nu-i târziu –
Hristos a Înviat! Hristos e viu!
În cel care nu crede sa nu dati

Cu pietre si cu vorbe cât ocara,
Pentru el e prea devreme-acum,
E Ziua si petrecerea-i pe drum
Pâna când o sa-l cuprinda seara…

Luati lumina, cea primita-n dar,
Din Mormântul Lui fara de moarte
Si dati-o, întreita, mai departe-
Hristos a Înviat! Si nu-n zadar!
———————-
PASTI, 2011

Pastele, Pastele Domnului!

Vor fi primele Paste fara tatal meu. Asta doare. Daca de multe ori în copilaria mea omul acesta era absent de la mai toate evenimentele…ca “lucra în agricultura si, vezi tu, aici programul e zi-lumina”, de Paste era mereu prezent. De când era asezat Isus în mormânt, asista la toate deniile, dar mai ales la Înviere. Era pe vremea comunistilor, dar nu s-a sfiit vreodata sa ne duca de mâna si sa ne închine la icoane sau la mormântul Domnului. Tinea întotdeauna sa fim miruite si sa primim paste. Avea, ca în copilaria lui, de când veneam de acasa, oua rosii în buzunar, ca sa ciocnim dupa ce era gata slujba. Niciodata n-am mâncat un ou mai gustos ca acela care înconjurase cu noi biserica, de trei ori.
Mama, când traia, ne astepta acasa. Îi dadeam si ei paste si mâncam, atunci, noaptea, din toate bunatatile pregatite: drob de miel, friptura cu salata verde, prajitura, must (când am fost copii) sau un pahar de vin (când am fost mai mari). Cu adevarat Pastele a fost mereu cea mai frumoasa sarbatoare a familiei mele. Niciodata de Paste nu s-au certat! Era armistitiu general.
Când eram mai mica, desi eram fata, voiam si eu sa bat toaca, dar n-apucam de baietii mai mari. Placerea asta “mi-o rezolva” taica-meu, întotdeauna. “ E, acuma, fiti si voi întelegatori 2-3 minute. Are un ritm bun, o sa vedeti!” zicea tata si-mi facea cu ochiul. Era cel mai frumos dar…libertatea de a-mi împlini un vis, oricât de neînsemnat ar fi parut el pentru altii.
Parintii mei n-au fost bogati, un inginer si o contabila, în pensie de boala, cu doi copii de scoala, fara alt ajutor, fara bunici acasa…dar nici nu pot zice ca ne-au refuzat marile dorinte. Am învatat, în timp, ca “nu se poate”…si asta era.
Vacantele mele începeau cu “o zi la lucru”. Pentru ca mereu dupa vacanta urma o compunere de genul “ Cum mi-am petrecut vacanta” si noi nu plecam nici la bunici, ca n-aveam, nici în tabere, ca nu ne permiteam decât vara, în vacanta de iarna si de primavara, tata ma lua o zi la el la SMA (Statiunea pentru Mecanizarea Agriculturii). Mama ma pregatea „ca de excursie”: cu echipament sportiv (sa pot alerga în voie, sa ma pot catara), cu gentuta cu sandviciuri, pentru gustare (desi abia asteptam sa mâncam, cu toti oamenii, la cantina). De fiecare data tata ma dadea în grija cuiva, ca sa-si poata face treaba…ba la fetele de la birouri (acolo nu-mi placea, ca ma puneau sa scriu sau sa colorez, ca la scoala… unele-mi dadeau chiar teme…de mate sau vreo compunere…libera sau cu cuvinte date), ba la atelierele de reparatii (acolo ma distram copios…ca era un nene care-l imita pe tata si mai zicea câteodata, ca sa-i sperie pe cei lenesi: „mai, tu vrei sa-ti lasi copiii flamânzi luna asta, nenorocitule? Iar stai? Când termini cositoarea?” …si ala se facea ca lucreaza, batând la întâmplare cu clestele în tabla. „Nu asa suna metalul cositoarei, smecheru lu peste! Pe cine fraieresti tu, mai?”. Toti râdeau. Avea tata un auz “tehnic”, ca stia, dupa zgomotele unei masinarii, sa spuna “diagnosticul”, cu toate cotele pieselor defecte, ca nici magazionierul nu le gasea asa de repede pe rafturi. Uneori îl suna pe tata sa-l întrebe unde e nu stiu care piesa, la el în magazie. Mereu ziceam ca si-a ratat menirea de spion. Avea o memorie vizuala fantastica. Sora mea îl mosteneste. Cu o singura alunecare a privirii pe o suprafata, si dupa 6 luni a putut spune exact ce cifre au fost notate pe o margine de calendar din biroul nu stiu cui.
O mare pasiune o avea tatal meu pentru ceea ce s-ar numi „studiul comparativ al religiilor”. Nu facea acest lucru stiintific, ci empiric, din discutiile cu oameni de diverse confesiuni, pentru satisfacerea propriei curiozitati si nevoi de dumnezeire. Lecturile lui erau canalizate clar pe doua directii: tot ce tinea de profesia lui si tot ce tinea de mântuirea sufletului. “Respect literatura, am citit si eu multe nerozii la viata mea…pierdere de timp si ratacire de la calea mântuirii”, zicea tata, fara a fi o clipa habotnic. „De ce sa-ti prigonesti sufletul în fantasme si suferinte ori visari, care nu-s ale tale, când te poti bucura în Adevar, în Hristos?”
“Daca universul tau s-a îngustat într-atâta, nu înghesui fetele într-o albie strâmta! Lasa-le sa zboare, sa viseze, sa fie libere!” sarea mama, reamintindu-ne mereu bancul despre ingineri…care au ochi inteligenti, dar nu se pot exprima.
Divergentele lor îmi sfâsie si acum inima. Mama s-a stins strângând pumnii, pâna i-au intrat unghiile de jumatate în podul palmei. Tata a murit zâmbind. Ce o fi fost oare în mintea lor? Dar în sufletul lor?
Isuse drag, azi, când esti cu ei în mormânt, mângâie-le neputintele si dorurile, ca un parinte si ca un fiu. Iarta-i pentru tot ce-au gresit ca niste oameni în aceasta lume plina de primejdii! Cred în învierea Ta si astept ceasul în care ne vom bucura din nou, toti, împreuna cu Tine!
Fa-ma, Doamne, vrednica de jertfa Ta!

Corina-Lucia Costea
Timisoara, 23.04.2011

Iertare

Se inecau doi oameni langa mine:
Iisus Hristos, si tatal meu, prea bunul,
Si se rugau de mine,doi, ca unul,
Sa-i scap de-nec, sa le intind o mana –

Si eu, din amandoi, am scos din apa
Pe tata  meu , si bietele lui oase –
In timp ce Hrist imi staruia in pleoapa,
Caci fara ajutor,  se inecase –

Ma iarta, Doamne, ca mi-e mai aproape
De suflet, tata, ingrijind de mine –
Decat Dumnezeirea Ta, pe ape
Facand la Omenirea toata, bine…

11 aprilie 2011, Jianu Liviu-Florian