TORNADELE UCIGASE

 

Tornade ucigase, un twister si furtuni tropicale devastatoare au ucis 210 persoane într-o singura noapte în Statele Unite

 

Peste 200 de persoane si-au pierdut viata în noaptea de miercuri (27) spre joi (28 aprilie 2011) în cinci state din sudul si estul Statelor Unite, anunta posturile de televiziune nationale si ziarele de mare tiraj din SUA. De la o ora la alta, mass media anunta un numar tot mai mare de victime. Un lant de tornade, furtuni tropicale si un twister, formate din acelasi focar, au afectat noaptea trecuta cinci state din sud-estul SUA, situate în zona de risc maxim: Alabama, Mississippi, Tennessee, Georgia si Kentucky.

 

Monstrul ucigas va traversa în cursul zilei de astazi, 28 aprilie, alte 21 de state situate în Golful Mexic, sud-estul Statelor Unite si zona Mid Atlantic (nord – est). Lantul de furtuni a produs deja pagube din Texas pana în statul New York, potrivit Huffington Post. Guvernatorii statelor Alabama, Mississippi si Georgia au declarat starea de urgenta.

 

Începând de ieri dupa amiaza si în timpul noptii de 27 spre 28 aprilie, o tornada anuntata de meteorologi înca de luni, 25 aprilie, a crescut continuu în intensitate si s-a transformat în twister. Axa ei imensa, cu o viteza de rotatie de 166 mile/ora, o încadreaza în categoria furtunilor de gradul 4.

 

În statul Alabama a fost declarata starea de urgenta înca de miercuri dimineata (27 aprilie) si a fost convocata Garda Nationala. Cu toate acestea, numarul mortilor din Alabama se ridica, pâna la aceasta ora, la 131 de persoane. În dimineata zilei de joi, 28 aprilie 2011, Guvernatorul statului, Robert Bentley, a declarat pentru NBC News ca este o scena de devastare totala, iar furtuna ucigasa a produs un numar imens de victime, mult peste asteptarile autoritatilor.

 

Chris England, un membru al Crimson Tide Production Team, de la Universitatea Alabama, a surprins aseara pe o caseta video trecerea tornadei monstru peste orasul Tuscaloosa, Alabama, orasul în care s-au înregistrat cele mai multe pierderi de vieti omenesti. Orasul are 83.000 de locuinte, iar o mare parte dintre acestea au fost afectate de furtuna si au ramas fara curent electric. Sediul central al politiei, stadionul si alte cladiri publice din localitate au fost devastate, iar joi dimineata multe strazi erau impracticabile. Primarul orasului Tuscaloosa a declarat ca la scurt timp dupa dezastru, la un singur spital din oras erau înregistrate 15 decese si peste 100 de raniti. Pagube însemnate s-au produs si în orasele Pleasant Grove si Birmingham din Alabama, unde sute de case au fost distruse. De asemenea, pagube materiale mari s-au semnalat în orasul Ringgold din Georgia si în mai multe orase din statul Mississippi.

 

Potrivit CNN, twister-ul de azi noapte a produs cele mai multe pierderi de vieti omenesti din ultimii 35 de ani. Furtuna a ucis alte 32 de persoane în statul Mississippi, iar statele Tennessee si Virginia au declarat câte un deces în aceasta dimineata. Câteva sute de voluntari ai garzii nationale încearca acum sa stopeze efectele inundatiilor din zona Midwest, South.

 

Presedintele Barack Obama a declarat pentru NBC News ca a aprobat în regim de urgenta cererea guvernatorului Robert Bentley pentru sprijin federal si a trimis déjà echipe de asistenta si cautare a supravietuitorilor din Alabama, precum si 1400 de soldati din Garda Nationala.

 

În mesajul adresat Guvernatorului Bentley, presedintele Barack Obama a spus: „Michelle si cu mine prezentam sincere condoleante si avem pareri de rau profunde pentru familiile celor care si-au pierdut viata din cauza tornadelor, care au maturat Alabama si sud-estul Statelor Unite. Inimile noastre sunt deschise pentru toti cei care au fost afectati de fortele dezlantuite ale naturii. Apreciez, sprijin si laud eforturile eroice ale celor care s-au mobilizat si au lucrat neobosit pentru a stopa efectele acestui dezastru. […] Vom continua sa monitorizam furtuna severa din întreaga tara si suntem gata sa-i ajutam pe oamenii din Alabama si pe toti cetatenii afectati de furtuna.”

 

Tom Bradshaw, meteorolog la National Weather Service pentru Regiunea de Sud din Fort Worth, Texas a declarat pentru The Weather Channel: „Acesta este, probabil, unul dintre cele mai mari focare din sud-est din ultimul timp si spune multe despre schimbarile majore ale climei, având în vedere dezastrele naturale recente pe care le-am avut pe întreaga planeta.”

 

Tornada extrem de larga, care a urlat prin Birmingham miercuri la orele 6,00 pm a fost produsa de acelasi focar care a produs twister-ul din centrul orasului Tuscaloosa” a declarat Jim Stekovich, meteorolog la Serviciului National de Meteorologie, biroul din Birmingham, Alabama. “Am avut – asa cum a prezis – o epidemie masiva de tornade puternice si violente astazi”, a spus Stekovich.

 

Dave Imy, un meteorolog de la Serviciul National de Meteorologie Storm Prediction Center din Norman, Oklahoma, a declarat ca Centrul din Oklahoma a primit 137 rapoarte de tornada în jurul regiunii miercuri seara, anunta AP. Potrivit AP, Dave Imy a afirmat ca aceasta este cea mai distugatoare tornada de la cea din 1974, când 315 au fost ucisi.

————————————–

Surse: NBC News, CNN, Huffington Post, CBS News, Washington Post

Sursa foto: AP/Huffington Post

 

Simona BOTEZAN

Washington DC, SUA

27 aprilie 2011

Interviu cu Florian Doru Crihana.

Realizat de Angela BACIU – 2011

* Vad mult prea des greselile din comportamentul uman
* Acum am învatat sa ascult si parerile spectatorilor
* Programul meu zilnic este 4.30 – 21.30
* Dar mi-am gasit un echilibru în care arta mea merge înainte.

1. pentru cine nu te cunoaste, cine este florian doru crihana ?
Sînt un artist care si-a început activitatea de creatie în domeniul Caricaturii. Sînt un demn reprezentant al zodiei Berbecului – dupa 20 de ani de dat cu coarnele, am ajuns deja piesa de muzeu: Monchehaus Museum fur Moderne Kunst Goslar – Germania. Dar încerc mereu sa aflu cine sînt, si din cînd în cînd ma caut pe Google.

2. cand a inceput pentru tine dorinta pentru arta?
Tatal meu a fost militar si folosea adeseori creioane colorate. Ma invita mereu la masa din sufragerie la care lucra, ca sa desenez. Ma fascinau sabloanele ciudate pe care le folosea. Nu-mi aduc aminte ce desenam. Mi-am descoperit talentul la scoala generala si am început sa pictez în liceu. S-au scurs vreo 35 de ani…

3. ce profesori ai avut? modele?
Am început la scoala generala nr.7 cu doamna învatatoare Cazacu si apoi la doamna diriginta Simionov, profesoara de matematica. Fiind mai mare în virsta, mi-am putut da seama ce însemna eleganta la un cadru didactic – ma refer la doamna Simionov. La Liceul de Marina mi-a placut ora de romana cu doamna Caluianu. Am fost mai apropiat de profesoarele de limba franceza. La facultate l-am apreciat din primul an pe domnul profesor Alexandru Vasile – geometrie descriptiva si mai tîrziu de domnul Liviu Stoicescu. Cu ani în urma, într-o întîlnire a caricaturistilor, am auzit expresia “ingineri facuti la gramada cu furca”. Pentru mine, universitatea a însemnat în primul rînd educatie. Îmi pare rau pentru cei care nu au absolvit o universitate; au pierdut atît de mult…

4. unde te regasesti mai mult: in caricatura sau pictura?
Ceea ce fac eu se situeaza intre cele doua, daca ne gindim la caricatura ca la ceva urit, si la pictura ca la ceva frumos. ?colile prin care am trecut mi-au format un spirit foarte ascutit de observatie. Vad mult prea des greselile din comportamentul uman. Uneori este pagubos pentru mine. Alteori este foarte amuzant.

5. cum te percepe publicul, iti cunosti publicul?
Îmi cunosc publicul mai ales de cind am solicitat Filialei Galati a UAP sa ma lase sa petrec mai mult timp în Galeria “N. Mantu”. Acum nu mai pot fi gasit acolo. La începutul carierei mele am evitat întîlnirile cu publicul pentru a nu-mi limita pornirile fanteziste. Am procedat bine. Acum am învatat sa ascult si parerile spectatorilor. Dar a aparut un fenomen invers popularitatii de care mi-am dat seama in 2010: publicul se intimideaza si nu mai intra in expozitii.

6. ai multe intaliri, vernisaje in strainatate, cum  e dincolo? cum este privit artistul roman dincolo de granite.
Artistii români nu sînt priviti bine. Lumea nu vine la vernisajele lor. Sîntem în aceeasi oala cu bulgarii. Putini mai stiu de unde vin Constantin Brancusi si Saul Steinberg. Nu este concluzia mea, ci a prietenilor mei din strainatate. Multi vizitatori ai expozitiilor mele se arata surprinsi de ceea ce vad si îsi exprima regretul de a se fi lasat influentati negativ de unele surse.

7. tocmai ai inceput 2011 cu un proiect interesant, un vernisaj, despre ce este vorba?
Pentru mine nu este atît de interesant. Expozitia de la Galeria “N. Mantu” februarie – martie 2011 este un început timid al unui an care se anunta tumultos cu prelungiri în 2012 si 2013. Expozitia se intituleaza “Curtea veche” si este un duet Nicolae Einhorn – Florian Doru Crihana. Totusi o expozitie pe care o consideram de rangul doi, avînd doar 17 lucrari, mi-a adus datorita Internetului o împlinire spectaculoasa. Ma refer la preturile lucrarilor. De mai multi ani am fost presat de breasla din strainatate si de impresar sa cresc preturile la nivelul pe care-l merit, pentru ca le încurcam socotelile. Am refuzat mereu, pentru ca piata româneasca, cea care-mi dadea stabilitate,ma tragea în jos. În ultimul timp, datorita unei campanii de publicitate ce tine de 20 de ani, datorita cresterii interesului colectionarilor pentru lucrarile mele, a cresterii numarul de comenzi de lucru, preturile lucrarilor au marcat o crestere brusca. Cresterea a fost posibila în urma unui echilibru financiar personal prelungit. Sper sa dureze. Reactiile au fost diverse: Occidentul a aplaudat, impresarul se bucura, breasla din Romania si strainatate are acum un reper mai bun; dar Galatiul a facut un pas înapoi – îmi pare rau. Vezi http://theoldgarden.wordpress.com/

8. ce pregatesti pentru publicul tau in acest an?
Pentru publicul din Galati lucrez la o expozitie care, sînt sigur , va avea ecouri în arta satirica mondiala. Titlul expozitiei: TITANIC. Alegera temei a durat cîteva luni! Va fi o viziune originala a artistului satiric Crihana. O consider o expozitie tactica în cariera mea, deoarece “Titanic” este un subiect despre care nu se mai poate face nimic – în aparenta. Va fi o surpriza, poate si pentru un scenarist de la Hollywood. O voi orienta prin Internet spre Marea Britanie si Statele Unite. Fiind cu expozitia 80% gata, pot sa spun ca mi-am atins scopul.
În paralel cu preocuparile artistice, ma gîndesc mult si la publicitate. Nu ar trebui sa fie treaba mea, dar am observat ca, fiind mereu virf de lance cu creatia, serviciile de publicitate – ma refer la Internet – ramân mereu în urma. Sînt nesatisfacatoare. Site-urile de arta se multumesc sa-mi prezinte cîteva lucrari cu preturi, în schimbul unei chirii anuale. Efectul este minuscul: 2000 de vizionari pe an. Lady Gaga are 300 mil. la un videoclip. Nici un site de arta nu sare la etapa a doua, pe care o stiu, si sînt gata sa o indic administratorilor. Facem mereu si mereu ceea ce vedem la altii, ne lipseste curajul, capitalismul înca nu s-a lipit bine de noi.
Dar am mereu în lucru mai mult de o expozitie si ceea ce pare sa fie pentru mine foarte important pentru viitor, este o colaborare cu Italia sub tutela Universitatii “Sapienza” din Roma, Facultatea de Economie. Ma gindeam ca studentii de la arta ar avea ceva de invatat din experianta mea dar surpriza, vad ca sint solicitat sa-mi exprim parerile studentilor de la economie: “Ati vrea sa fiiti profesorul nostru de economie într-un proiect cultural?” Acum, cînd va raspund la întrebari, un desen de-al meu se afla pe prima pagina a site-ului expozitiei colective internationale “Arte della speculazione” ce se va deschide curînd la Roma. “Florian Doru Crihana si candida ad essere l’autore più sorprendente di questa edizione di Oltre il pensiero economico”. Pe masura ce ne apropiem de evenimente, voi da publicitatii mai multe detalii ale unei colaborari ce ar putea tine citiva ani, incluzind expozitii personale in turneu.

9. cum arata o zi din viata ta? cum lucrezi?
Programul meu zilnic este 4.30 – 21.30. Încep lucrul la 4.30 dimineata cu studiul asupra temelor expozitionale. Atunci lucrez la idei. La ora 5.00 ies la jogging – numai cînd vremea si terenul sînt acceptabile. Pîna pe la ora 9 dimineata lucrez la sevalet si apoi ies în oras pentru o alta repriza de miscare, treburi diverse si odihna ochilor. Dupa amiaza mai am doua reprize de lucru la etape artistice mai putin importante. La ora 21.00-21.30 merg la culcare. Programul zilnic pentru un artist liber este foarte important. El trebuie sa se mentina in forma in continuu, sa nu exagereze cu munca dar sa fie si foarte atent la termenele contractuale.
Pina acum 20 de ani aveam mereu un “tatic”, cineva care avea grija de aceste laturi ale unei activitati artistice.

10. esti un om implinit?
Nu, pentru ca ceea ce fac este un sacrificiu pentru mine si cei din jurul meu. Dar mi-am gasit un echilibru în care arta mea merge înainte. Imi zic mereu “sa mai termin si expozitia asta, si sint multumit”, dupa care mai urmeaza una, si înca una, si înca una…

Curriculum vitae:

1958 –    S-a nascut pe 7 aprilie la Galati în zodia Berbecului, care i-a influentat profund viata si activitatea 1978   Serviciul militar de 9 luni la Marina în Mangalia. 1984   Absolvent al facultatii de Arhitectura Navala. A realizat o serie de portrete în creion pentru toti colegii de facultate si pentru cîtiva profesori. 1985   Debuteaza în caricatura, si anume la Salonul de vara al umorului desenat Braila. 1986   Debuteaza în presa la revista Rebus Flacara. Îl cunoaste pe ziaristul Tudor Octavian de la care primeste cîteva sfaturi pentru a deveni un caricaturist de succes. Îl cunoaste pe graficianul Pavel Botezatu împreuna cu care sustine lungi discutii despre caricatura si arta în general. 1989   A cîstigat primul sau premiu international si anume: Mentiune de onoare la Aydin Dogan Competition Ankara, Turcia. Cîstiga Marele Premiu la Novi Sad, Iugoslavia. 1990   Cîstiga Premiul “Dieter Burkamp” la festivalul Satyrykon în Polonia si Premiul 1 la Santa Cruz de Tenerife, Spania. Îl întîlneste pe ziaristul Burkamp cu care începe o lunga colaborare si prietenie.
1991   Demisioneaza din functia sa de la Icepronav Galati devenind artist liber: caricaturist si pictor. Lucrarile sale au fost incluse în expozitie “Europaische Kunstler der Gegenwart” la Wilhelm-Busch-Museum Hannover, Germania.1992 Începe o campanie de participari la concursurile internationale, cîstigînd premii peste tot în lume.1999 Începe formarea unei colectii de caricaturi, în special ale autorilor români contemporani. Ziarul local “Viata libera“ publica serii de articole despre activitatea sa, semnate în special de ziarista Angela Ribinciuc. Intra în juriile concursurilor de la Kragujevac, Serbia si Istanbul, Turkey. 2000 Publica o serie de caricaturi la ziarul Curentul din Bucuresti. Semneaza un contract cu firma D&D International pentru realizarea unor caricaturi despre plicuri. Acestea au fost achizitionate de Compania GPV France. Este anul în care construieste galerii în Galati: Galeria Paradox, Galeria “Umor la etaj”, Galeria “La Urgenta“ si Galeria caricaturii de la Universitate. 2001 Sase desene de-ale sale au fost incluse în cartea Alles ist Spa? – monografia baritonului suedez Ingwar Wixell. Organizeaza doua expozitii în memoria caricaturistului român Alexandru Clenciu. 2002 Caricaturistul Viorel Baciu îi prezinta lucrari despre consumul de droguri, violenta în familie, mediu în diverse expozitii în România. Colectia sa este expusa pentru doi ani la Centrul Cultural Dunarea de Jos” Galati. 2004   începe împreuna cu sotia sa Iuliana revista “Buletin informativ” si varianta sa în limba engleza “Romanian News Report”. 2005   Este inclus în expozitia “Spuren des Don Quijote” prezentata la Museum im Schloss Bad Pyrmont – Germania. 2006 Este distins cu Premiul anual pentru cultura acordat de Centrul Cultural Galati. 2007 Este acceptat în rîndurile Uniunii Artistilor Plastici din România – Filiala Galati. 2008 Sustine expozitia “Nuduri” la Galeria de arta “Nicolae Mantu” Galati. Este inclus într-o expozitie colectiva la Muzeul Caricaturii din Basel, Elvetia 2009 Sustine expozitia “Portrete” la Galeria de arta din Galati. Expune într-o prezentare colectiva la Muzeul “Fratii Grimm” din Steinau – Germania. Dieter Burkamp îi publica monografia “Satirische Idyllen” la editura Kerber Art din Germania. Expozitii personale la Vianden (Luxemburg) si Boechout (Belgia) 2010 Expozitia personala “Venetia” si expozitia personala la Belgrad-Zemun.

DINCOLO DE OCEAN, CUVINTELE DE ACASA ÎNSETEAZA

Într-o lume în care internetul ia locul tipariturilor, a investi în lumea cartilor nu pare o idee geniala. Dar accesul la cartile românesti, la atâtea mii de kilometri departare de tara natala, ar putea sa însemne o punte de legatura între românii din America si ceea ce au lasat în urma, acel personal si inconfundabil „acasa” cu tot ce înseamna el pentru fiecare emigrant – copilarie, familie, cultura.

Multi copiii ai românilor din America, nascuti sau veniti la vârste fragede pe pamântul fagaduintei, pierd contactul cu România si nu mai stiu sa scrie si sa citeasca româneste. Copiii din România care au început scoala în Statele Unite, dar care pentru ca nu au carti românesti, nu stiu sa scrie si sa citeasca în limba româna. În America, ei îsi doresc sa învete istoria si geografia României.

Cine nu a avut, macar o data, nostalgia dupa-amiezilor petrecute în fosnetul unor pagini de carte, în orasul în care ne-am nascut, am trait sau am învatat? Sa oferim si copiilor nostri aceasta sansa. La aceste lucruri ne-am gândit în 2008, atunci când am hotarât sa aducem carti românesti pe Pamântul Fagaduintei. În anul 2008, agentia de presa Mondo News a initiat campania „Carti pentru românii din America”. În cadrul acestui proiect, românii din tara erau invitati sa doneze carti pentru înfiintarea unei biblioteci românesti în SUA.

Copiii români nascuti în America, sau veniti aici la vârste fragede, vorbesc limba româna dupa ureche, pentru ca o aud vorbita în casa si la televizor (daca familia are programe românesti la TV). Problema cea mare este ca ei nu stiu sa scrie si sa citeasca în limba româna daca n-au facut scoala deloc în România, pentru ca nu sunt familiari cu alfabetul si pronuntia româneasca a diferitelor sunete. Ei învata din start alfabetul si pronuntia engleza si petrec foarte mult timp în care vorbesc, scriu si citesc în engleza. Chiar si cei care au facut 2-3 clase primare în tara, dupa 8-10 ani în America, au dificultati la citit si scris în limba materna si vorbesc limba româna cu un pronuntat accent englezesc.

Cu toata bunavointa, parintii nu pot face prea multe pentru copiii lor, mai ales ca unii parinti nu au talente si pregatire pedagogica. Copiii din America stau foarte mult la scoala, câte 7 sau 8 ore/zi (de la ora 8,00 AM pana la 3,00 sau 4,00 PM), iar cei care au sub 12 ani nu au voie sa stea singuri acasa sau pe strada si ca urmare, daca parintii lucreaza, ei petrec înca 2 -3 ore/zi la un Day Care dupa orele de scoala sau cu un baby sitter, care le vorbeste în engleza. Temele pentru acasa le mai ocupa 1-3 ore/zi, iar pentru cele 2-3 teste saptamânale, copiii au de învatat pâna la ore târzii în noapte. Ca urmare, timpul acestor copii este extrem de limitat. În cursul saptamânii, copiii de scoala nu au timp nici sa se joace. Ei pot citi si învata în limba româna doar în weekend, la scoala duminicala de la biserica româneasca (daca ea exista în zona, la o distanta rezonabila fata de casa, adica sub 100 km). De asemenea, putine biserici au spatiu suficient si profesori pentru a organiza o scoala de duminica. Uneori, seara târziu sau la sfârsit de saptamâna, copiii ar avea timp pentru citit, daca ar avea carti din ce sa citeasca.

Parintii lucreaza adesea zi lumina sau ajung târziu acasa din cauza blocajelor din trafic si a distantelor foarte mari pe care le au de parcurs. Majoritatea se trezesc zilnic la 3,00 – 4,00 AM ca sa mearga la munca si se întorc acasa seara la 7,00 – 8,00 PM. În aceste conditii e destul de greu sa-i mobilizezi pentru “lectia de limba româna” sau sa convingi copilul, la ora 9,00 PM, sa mai faca un efort sa citeasca ceva despre România.

Cred ca fiecare familie de români din SUA are acasa cel putin 10 carti în limba materna, carate în geamantane la sosirea din România si de câte ori fac vizite în tara la rude. Dar vizitele în tara se fac destul de rar, sunt familii care n-au fost deloc în România în ultimii 10-15 ani; companiile aeriene accepta bagaje tot mai mici, asa ca posibilitatile de împrospatare a bibliotecii personale în limba materna sunt limitate. Copiii se plictisesc sa tot reciteasca aceleasi carti românesti si atunci prefera sa citeasca o carte noua în engleza, sa se joace pe computer sau sa stea la TV.

O biblioteca le-ar da acces acestor copii la o colectivitate 100% româneasca, la carti românesti diverse, o ocupatie placuta si utila, în timpul în care parintii lor merg la slujba de duminica într-o biserica româneasca. Aceasta a fost ideea donatiilor si a bibliotecilor românesti din SUA. Copiii nostri merg des la biblioteca, în timpul programului de la scoala. Noi putem folosi aceasta obisnuinta deprinsa în sistemul de învatamânt american, daca avem ce sa le dam de citit în limba româna.

Multumesc tuturor celor care au decis sa ne ajute donând carti pentru copiii românilor din America. Emil Cioran spunea: „Noi nu ne-am nascut într-o tara, ne-am nascut într-o limba”. Din pacate, au trecut mai bine de doi ani si proiectul nostru nu a avut finalitate.
M-am gândit atunci la identitatea colectiva a comunitatilor de români care traiesc în afara tarii, peste ocean. Câte modalitati posibile cunoasteti pentru a-i ajuta si încuraja învatarea limbii române? Spun aceasta, nu doar datorita importantei sale culturale si spirituale, ci si datorita valentei practice, aceea de a cunoaste o limba „în plus”. Dialogul poate aduce idei si îndemnuri constructive pentru toti cei care traiesc în afara tarii. Noi ne-am gândit la o biblioteca, dar poate ca exista variante mai bune. Eu cred ca un rol strategic îl joaca mediile de comunicare, fie publicatii, fie posturi de radio si televiziune, care au rolul de a informa, dar si de “a forma”. Nu mai putin semnificativ este apelul adresat românilor din tara pentru a sprijini moral diaspora. Centrele Culturale Românesti din strainatate, cred ca ar trebui sa încurajeze coeziunea sociala între români, dar si între români si societatea gazda, în acelasi timp punând în relief cultura fiecarui popor ca si factor de integrare si de „îmbogatire” reciproca.

Am vorbit si cu români care locuiesc în alte tari. Problema pastrarii limbii materne exista peste tot. Parerea unui lingvist flamand: „Cel mai important este ca parintii sa se adreseze copiilor în limba materna, chiar si în cazul în care ambii parinti vorbesc aceeasi limba. În felul acesta comunicarea cu cei mici se poate realiza la capacitate maxima. Indiferent cât am vorbi de bine o limba straina, starea de spirit si sentimentele ni le putem exprima cel mai bine în limba materna. Cunosc si cazuri de parinti români care vorbesc olandeza sau franceza acasa cu copiii, însa din nefericire olandeza sau franceza lor este atât de proasta încât la un moment dat si copiii încep sa vorbeasca în acelasi mod. Mereu dau exemplul unei prietene românce din Belgia, casatorita cu un japonez. Cam asa este la ei: mama le vorbeste copiilor în româna, tata le vorbeste japoneza, parintii între ei vorbesc engleza, iar copiii învata la o scoala de limba franceza. Acum copilasii au 8 si respectiv 5 ani. Dupa 3 ani de vorbit în acest stil, ghiciti ce vorbeau copilasii – le stiu pe toate, mai putin engleza, pe care doar o înteleg, nu pot sa o vorbeasca înca”.

Sunt foarte multe aspecte si situatii specifice familiilor mixte. Ideea de baza a proiectului nostru a fost pastrarea limbii române, indiferent de situatie. Studii de specialitate arata ca acei copii care în primii ani de viata (aproximativ 8 ani, numiti perioada critica) sunt expusi la 2 sau 3 limbi diferite, vor procesa sunetele si vocabularul limbilor respective în aceeasi zona a creierului, ceea ce va face ca acesti copii sa vorbeasca cele 2-3 limbi fara accent si influente de la una la alta. În plus, ei vor putea vorbi într-o limba cu mama, în alta cu tatal (daca este cazul) sau pot „comuta” de la una la alta fara probleme. La nastere, fiecare dintre noi este capabil “teoretic” sa auda si sa reproduca sunete din orice limba, dar pierde aceasta capacitate pe masura ce foloseste doar sunetele unei limbi, limba materna. Cu cât un individ foloseste mai mult limba materna, cu atât aceasta preia în posesie toata aria din creier, care teoretic este destinata învatarii mai multor limbi, simultan.

Un individ care începe sa învete o limba straina la maturitate, va procesa informatiile (vocabular, scriere, citit) într-o alta regiune a creierului decât limba materna si va avea dificultati în a „auzi” si reproduce sunete din limba respectiva. Asa ca este normal ca noi, adultii, sa vorbim limbi straine cu accent, iar copiii nostri fara. Este anormal sa nu profitam de capacitatea fantastica pe care o au copiii mici în a acumula informatii si implicit, capacitatea lor de a învata limba materna si mai multe limbi straine în acelasi timp. Din acest motiv, insist pe efortul pe care trebuie sa-l depuna parintii din diaspora si organizatiile românesti din tara si din strainatate, pentru a ajuta copiii sa învete si sa pastreze zestrea culturala si limba româna ca limba materna.

Bibliotecile americane din SUA sunt impresionante. Organizeaza multe activitati pentru copii, spectacole, vizionari de filme sau scenete bazate pe romane celebre. Au o baza de date computerizata foarte bine pusa la punct si accesibila publicului – practic, poti sa cauti în biblioteca orice ce ai nevoie si sa prelucrezi informatia la fata locului. Poti sa scanezi, sa copiezi carti sau pasaje, sa trimiti informatiile prin e-mail etc. Au foarte multe carti pe DVD sau CD si au carti pentru învatarea limbilor straine, pe care le iei din biblioteca în format scris plus suportul audio si CD-ul sau DVD-ul pentru PC-ul de acasa. Chiar si bibliotecile din orasele mici sunt la cele mai înalte standarde, au dotari de ultima ora si arata ca si bibliotecile universitare de la noi. În bibliotecile americane sunt cafenele literare foarte dragute, la fel si în librarii. În celebrele lor librarii Barnes&Noble functioneaza cafenele si ceainarii, dar exista si locuri de joaca pentru copii. Este o ambianta placuta, deosebita.

Din nefericire nu exista biblioteci românesti în SUA (sau nu stiu eu sa existe vreuna). Nu exista interes din partea autoritatilor române, a Institutului Cultural Român, iar ca initiativa privata este foarte greu sa deschizi o biblioteca. Ar fi nevoie de carti, pentru ca multi copii ai românilor din SUA nu stiu sa scrie si sa citeasca româneste. Multi nici nu mai vorbesc limba materna, mai ales daca s-au nascut aici. Ar fi bine sa stie si cei din tara de ce „uita” românii din diaspora limba materna. Bietii copii nici macar nu au de unde si din ce carti sa o învete. Eu am avut o tentativa în 2008, dar am renuntat. Costurile erau imense, desi cartile urmau sa fie colectate din România gratuit, printr-o campanie a trustului de presa „Mondo News” (pentru care eram colaborator extern) si „Jurnalul National”. Din pacate, totul s-a oprit la stadiul de proiect: „Doneaza o carte pentru copiii din America”, fiindca nu am gasit sponsori pentru a acoperi cheltuielile cu transportul cartilor în SUA, închirierea si întretinerea unui spatiu destinat bibliotecii, nici pentru plata unui salariu de bibliotecar s.a.m.d.

Singurele locuri în care se fac eforturi reale pentru pastrarea limbii materne sunt bisericile. Pe lânga bisericile românesti din SUA, acolo unde exista spatiu (sali anexe, sali sociale), functioneaza scoli de duminica. Practic, în timpul slujbei de duminica, preoteasa si câteva mamici cu daruri pedagogice aduna copiii românilor prezenti la slujba si se straduiesc sa-i învete câte ceva despre limba româna, putina literatura, gramatica, istoria si geografia României. E destul de greu daca n-ai nici macar abecedare sau alte manuale scolare românesti.

Cineva din Montreal, Canada, a reusit performanta de a deschide o librarie, în care vinde exclusiv carti românesti. Este o mare realizare pentru continentul American, dar si asa accesul la cartile românesti ramâne dificil. Daca locuiesti la mii de mile distanta si nu poti sa mergi la librarie personal, libraria are nevoie de o logistica impresionanta – un site actualizat la zi; un sistem sigur si eficient de plati online; un sistem de livrare a cartilor prin posta pentru întreg teritoriul SUA si Canada, deci este destul de complicat si costisitor.

Am întâlnit un român la Detroit, anul trecut, care avea în jur de 50 de ani, nu vorbea deloc româneste si n-a fost niciodata în România. S-a prezentat în engleza si mi-a spus cu mândrie ca este român pentru ca mama lui a fost românca, emigranta în SUA. Cu toate astea, nu stia o boaba româneste! E si normal, într-o familie mixta, daca nici macar carti n-a avut sa învete sa citeasca; abia daca întelegea câte ceva din ce mai vorbeam noi româneste, dar, de vorbit… absolut nimic!

Mai stiu asemenea oameni. Am scris odata despre o fata, care a fost adoptata, la vârsta de 9 ani, dintr-un orfelinat din România, de o familie americana. Traind ani de zile rupta total de România, a uitat aproape complet limba româna. Acum s-a maritat cu un român si reînvata limba româna, dar deocamdata vorbeste mai bine în engleza decât în limba materna.

Am întâlnit un domn, în vârsta de 70 de ani, la Ambasada României din Washington în 2010, cu ocazia vizitei ministrului de externe Teodor Baconschi în SUA. La acea întalnire erau prezenti cetateni americani de origine româna. Domnul a cerut permisiunea sa ni se adreseze în limba engleza, pentru ca locuind de 50 de ani în SUA, dintre care 30 de ani fara posibilitatea de se întoarce în tara, i-ar veni mai usor sa se exprime în engleza. A fost o situatie paradoxala, desi cei prezenti vorbeau si limba engleza.

Am citit o lunga polemica pe site-ul unei biserici protestante românesti din SUA. Tinerii cereau sa se oficieze slujbele în limba engleza. A cui este vina? De ce exista români în strainatate, carora le este mai simplu sa se exprime în limba tarii adoptive decât în limba materna? Exista solutii? Bibliotecile si librariile românesti în diaspora ar putea deveni o solutie.

Simona BOTEZAN
Washington DC
15 aprilie 2011

MARELE CANION

Muntele Everest, Sahara, Amazonul, Marele Canion… sunt standarde prin care se masoara imensele minunatii ale Pamântului. Ca sa înconjori canionul fluviului Colorado, trebuie sa parcurgi 446 kilometri de dantelarie geografica. Din fiecare vârf de „dantela”, ai o imagine spectaculara. Nu trebuie sa fii arheolog ca sa-ti dai seama despre imensitatea timpului. Mama Natura aici te învata, mai bine decât toate cartile, despre formarea planetei. Distanta dintre pereti variaza între 800 metri si 29 kilometri. Ca sa coboare pâna la adâncimea de 1,6 kilometri, râul Colorado a carat în aval în medie de 400.000 tone de roca si pamânt, pe zi, dezvelind vreo 2.000.000.000 ani de istorie terestra. Ar fi necesare 80.000 de camioane de 5 tone pentru a echivala munca zilnica a apei. Dar odata sosit la imensele prapastii toate aceste cifre nu mai valoreaza nimic.Deodata solida coaja a Pamântului s-a dus si realitatea se deschide sub picioarele tale.
Prapastii deasupra altor prapastii. Straturile de roca si pamânt se vad colorate; taiate pe vertical, asemenea unor prajituri. Unele roci care s-au împotrivit eroziunilor, au ramas izolate pe prapastii ca niste magnifice catedrale dedicate zeilor, Juno, Apollo, Jupiter si Venus. Blocuri masive stau pe prapastii, gata, gata sa se rastoarne si totusi… nu cad!

Un mic grup de conquistadori spanioli, condusi de Don Garcia Lopez de Cardenas, în cautarea oraselor de aur, trecând prin Desertul Pictat (Painted Desert), calauziti de indienii Hopi si ajunsi aici, au încercat patru zile (fara success) sa ajunga la apa argintie. Acum, potecile de coborâre sunt putine dar amenajate cât de cât. Drumul e lung si abrupt. Nu e doar o plimbare de dupa amiaza. Îti trebuie o zi buna de drum, mâncare si mai ales…apa. În timpul verii din cauza transpiratiei intense, drumetul pierde pâna la doi litri de apa pe ora…

Straturile colorate de roci tari si ascutite, sunt expuse vederii, ca rezultat al milioanelor de ani de alunecari de teren. Cu cât cobori mai jos, tot mai uscat si mai cald e aerul. Pinii „Ponderosa”, lasa loc pinilor rasuciti si jnepenilor, apoi tufisurilor de desert. La un moment dat simti orizontul închizându-se deasupra-ti. Poti coborî si calare pe catâri care se „închiriaza” de dimineata si pleaca în grup de vreo douazeci, pe poteca strâmta, deseori taiata în peretele de piatra, pâna jos la apa râului Colorado, pe care am vazut-o întotdeauna… colorata (adica tulbure). Caravana catârilor se întoarce sus, seara.

Se mai poate vizita si cu helicopterul de 7-8 persoane, care costa 50 de dolari pe jumatate de ora. Dar cea mai usoara cale pentru a ajunge la fundul canionului, este sa calatoresti cu o canoe, pe forta care în mare parte este responsabila pentru aceasta adânca „rana”, în coaja pamântului: Rio Colorado.

Indienii Paiute credeau ca Dumnezeul-Tawotas a taiat acest canion, ca un drum vesel spre eternitate. El a umplut cararea cu ape zgomotoase ca lumea sa nu poata scapa de vârtejurile acestei vieti, pentru placerea celeilalte. Indienii Hualapai,când au sosit aici au zis ca raul a fost scurgerea de la Marele Deluviu,care acoperise pamântul. Canionul ar fi început când un erou numit Packithaawi, a taiat adânc cu cutitul în scoarta pamântului ca sa se scurga apa.

Cei din tribul Havasupai (oamenii apei verzi-albastrui), ai caror descendenti mai traiesc si azi aici (vre-o 300), deasemenea cred ca raul a fost scurgerea de la Potop. Referitor la indieni, vreau sa mentionez ca europenii, la sosirea lor pe acest continent, i-au împuscat pe acestia ca pe potârnichi, pâna aproape de exterminare, apoi s-au gândit sa-i crute pe ultimii ramasi… pentru a-i avea ca atractie turistica!!! În prezent numarul lor în Statele Unite se estimeaza ca fid doar de 800.000 (incluzând si pe eschimosi). Au fost bagati în asa zisele „rezervatii”, prentre care statul Arizona o are pe cea mai mare ca suprafata. Au fost amplasati în… piatra seaca. Totusi aceste rezervatii au o oarecare autonomie. Daca pleaca din rezervatie, pierd indemnizatia de la guvernul federal (care oricum nu e suficienta). Au acolo politia si scolile lor – sa zicem asa – dar limba în care se învata e tot engleza. Limba lor si-o mai pastreaza în familie, precum macedonienii în Balcani.

Marele Canion fiind unul din importantele puncte turistice ale globului, este bine amenajat pentru vizitatori: hoteluri, restaurante, magazine, buticuri cu suveniruri… în care predomina arta diferitelor triburi. Vin aici anual, circa doua milioane si jumatate de turisti. Între acestia predomina japonezii, care vin organizat. De cum coboara din autocare, începe clicaitul aparatelor lor de fotografiat. Dar auzi aici toate limbile pamântului. Spre deosebire de locurile turistice europene, aici e aproape imposibil sa gasesti reviste illustrate în alta limba. Chiar si pe ilustrate scrie doar în engleza…

Se sustine ca la formarea Marelui Canion pe lânga Rio Colorado au mai contribuit si zapezile, înghetul, vântul, dar mai ales miscarile tectonice, care au umflat podisul pâna la altitudinea de 2.793m si l-au crapat. Prin aceasta despicatura de platou, si-a croit Rio Colorado, drum spre Pacific. Podisul Kaibab are roci relativ noi, adica doar de 225 milioane de ani! Dar cine oare poate masura imensitatea timpului!? Arheologii în halatele lor albe din laboratoare? Nu sunt oare si ei oameni? Chiar daca au ochelarii pe nas, niste microscoape si… diplome universitare ! Atunci sa fie cei cu Biblia? ?i mai greu de crezut. Noi suntem prea marunti, ca sa aflam de unde vine lumea asta si pâna unde merge.

În 1540, o expeditie de-a lui Coronado Francisco de Vasquez, sosind aici a notat în jurnal cuvintele care au ramas de pomina: „AM SOSIT LA CAP?TUL P?MÂNTULUI !”. Pentru ca din cauza ploii sau a cetii n-au vazut malul celelalt, ci numai prapastia de sub ei. Iarna, malul nordic e închis traficului din cauza zapezii. Ca sa cobori pe anumite poteci în Canion si sa urci pe malul celalalt, îti trebuie vre-o doua zile. Datorita diferentei de temperatura între vara si iarna, plantelor si salbaticiunilor li se cere o adaptare drastica. ?i totusi dupa topirea zapezii, prin padure ies diferite gingasii colorate. Padurea e compusa aproape în întregime din conifere. Copacii cam piperniciti, rasuciti de uscaciunea verii sau a frigului iernii. Unii au forme de-a dreptul bizare. Interesant aici ca cerbii si caprioarele, vin la turisti si le iau mâncarea din mâna. Tot asa de prietenoase si obisnuite cu publicul sunt si veveritele. De câte ori ma duc acolo, iau nuci sau alune pentru ele.

Deasupra acestor prapastii, planeaza maiestuos niste corbi mari care-si au cuiburile prin crapaturile stâncilor si pe care omul nici nu le poate vedea, daramite sa ajunga acolo. Iepuri, vulpi,coioti, pisici salbatice, leul de munte (puma) si binenteles serpi… sunt la ei acasa. Întâlnim si multe specii de zburatoare, între care o pasare albastra cu mot, careia statunitii (americanii. Sic!) îi zic „blue jay”, fiind raspândita dealtfel în tot nordul continentului. O parte din animalele de aici pleaca din zona pe timp de iarna iar cele ce ramân, gasesc cu greu mâncare;adaptându-se la conditiile aspre.

Cea mai ieftina camera de hotel costa 115 dolari. Dar de aici din Phoenix, capitala Arizonei, se poate ajunge în patru ceasuri la Marele Canion al fluviului Colorado. De obicei ne întoarcem în aceiasi zi. Pâna aici vine si trenul de la Williams – un orasel la 60 mile înspre sud. Când am venit pentru prima data aici în 1981, între traversele caii ferate crescusera pini mari, iar cladirea garii, construita din lemn masiv, era abandonata. În ultimul deceniu însa s-a repus în functiune, pentru placerea turistilor de a calatori cu trenul de epoca tras de o locomotiva cu aburi.

Pacat ca la noi în România, multe linii de cai ferate, în special cele înguste au fost desfiintate, precum „Mocanita” pe linia Turda-Abrud,sau trenul electric Arad-Pâncota-Radna care se pare ca era cel mai vechi tren electric din Europa.

Ioan NICOARA
Phoenix, Arizona SUA
Aprilie 2011