DESPRE OBRAZNICIE SI CINISM

On August 2, 2012 By nelursIn WorldLeave a comment

„Multi oameni prefacuti îsi pun prostia la adapost prin obraznicie; repede-i si tu, si o sa se întâmple cu ei ceea ce se întâmpla balonului împuns cu acul.”

Honoré de Balzac

În societatile ravasite de comunism, nu se putea vorbi de buna-cuviinta, copiii erau educati exact opus acestui comportament, adica în cel al lipsei bunei cuviinte, al obrazniciei. Astazi se culege ceea ce s-a semanat. Mostenitorii comunismului nu se lasa învinsi! Li s-a transmis lozinca: „Tot înainte, tovarasi”, si cu o viteza furibunda preiau acum controlul asupra tuturor institutiilor, activitatilor si practicilor din societatea româneasca, facând sa dispara valorile liberale, si asa fragile, ale noii societati.

Obraznicii au diferite profesii si diferite vârste. Când vorbesc, ei îsi umfla pieptul cu „aerul obrazniciei”. Obraznicul este omul lipsit de respect, de scrupule, fata de cei din jurul sau, dar care nu uita uneori sa se aplece în fata unei persoane de la care vrea sa obtina un profit, la un moment dat. Este, deci, cameleonic. Este nesimtit fiindca nu-i pasa de lovitura pe care i-o da celui de lânga el si nici de reactia acestuia. De cele mai multe ori obraznicia este rezultatul unei educatii gresite din familie. În general copiii rasfatati devin obraznici. Si au fost destui copii rasfatati înainte de 1989, copiii protipendadei comuniste. Au fost si mai sunt parinti care încurajeaza obraznicia, considerând ca în viata trebuie sa înveti sa te descurci cum poti mai bine, lovind în dreapta si-n stânga ta, calcând chiar peste cadavre!, ne sesizând granita între îndrazneala si obraznicie. În acest mod copiii ajung sa devina oameni aroganti în societate, atitudine pe care elvetianul Carl Gustav Jung a caracterizat-o ca fiind „inflatie psihica”. Faptul ca individul nu constientizeaza acest defect de caracter, denota lipsa de inteligenta, compensata, de cele mai multe ori, de prostie. Iata cum proverbul „Obraznicul manânca praznicul”, în trei cuvinte exprima plastic, situatia în care o persoana impertinenta obtine ceea ce doreste, desi nu merita, de multe ori prin minciuna, dar lui nu-i pasa de ce spun altii! Amintesc ca, mult mai târziu, proverbului, Nicolae Iorga adaugase: „...dar plateste cu obrazul”. Care obraz? Obraznicia a ajuns la cote alarmante. Vedem insolenta, necuviinta, aroganta, nerusinare, tupeu, atitudini opuse bunei cuviinte.

Obraznicia, da, am vazut ca poate fi un mod de a-ti trai zilele vietii! „Fat frumos” a batut din picior si a grait: Vreau! Exact asta vreau! Ce nu se poate si la noi? Vreau democratie, asta înseamna democratie! Ca tu vorbesti la telefon? Foarte bine, am sa vorbesc si eu! Adica, noi nu suntem voi! Da, dar suntem totusi într-o familie! A fost dorinta si acceptiunea noastra. Cum ne permitem sa ne exprimam în acest mod?

Obraznicul este si cinic! Cinismul, conform dictionarului, este atitudinea de ignorare ostentativa a moralei si a convenientelor sociale general acceptate, marturisire obraznica si sfidatoare a unor fapte sau gânduri condamnabile, atitudine care sfideaza regulile morale ale societatii, nerusinare, meschinarie, sfruntare. Este denumita în acest mod si conceptia filozofica – doctrina filozofilor cinici – care a existat, la baza având o atitudine cinica fata de societate. Cinicii acelor vremi au fost adeptii scolii filozofice antice întemeiata de un elev al lui Socrate, pe principiul: „Sa traim conform naturii”, cu alte cuvinte – restrângere la nivelul animalitatii, cu dispret fata de principiile elementare ale moralei. A fi cinic astazi, înseamna a judeca cu un pragmatism exagerat problemele si a vedea doar beneficiul material pe care-l poti obtine, uzând de orice mijloace. Cinismul este un rau care prinde radacini în sufletul omului, alungând în totalitate sentimentul dragostei, al corectitudinii, se dezvolta cu rapiditate si creeaza o distanta între individ si cei din jurul lui. Exprimat în alte cuvinte, cinismul este ca plesnitul peste obraz cu dosul palmei, cinicul crezând ca îsi poate spala, în acest mod, sufletul, de mizeriile adunate în el. Vazut din punct de vedere teologic, cinismul este incompatibil cu credinta în Dumnezeu.

Carl Gustav Jung, în calitatea sa de psiholog si psihiatru, în cartea sa „Tipuri psihologice” scria: „Noi suntem atât de needucati, încât avem nevoie de legi exterioare si de un temnicer, respectiv de un parinte, ca sa stim ceea ce este bine si sa savârsim ceea ce este drept.” Dar ne-a lipsit si ne lipseste!

Poetul englez William Blake afirma: „Exista doua clase de oameni: fecunzii si devoratorii.” Poate fi cinicul un om fecund? Nu! El devine cu adevarat un devorator!

Filozoful si eseistul nostru, Emil Cioran, spunea: „Cinicul e mânat de o pofta aproape vicioasa a negarii, de vointa de a demasca. Exista în el ceva diabolic, un joc pervers al spiritului.” Cu adevarat, exista în sufletele oamenilor cinici graunte de rautate, de multe ori bine mascate, bine fardate. Tot el mai spunea: „Cinicii au fost maestri în irezolvabil, caci lipsa lor de sfiala în fata cunoasterii îti trezeste imaginea unor setosi de boli incurabile.”

Cinismul este, fireste, o manifestare a cruzimii, dupa afirmatiile lui Nietzsche – „una dintre cele mai vechi desfatari ale umanitatii, pentru ca procura cea mai înalta voluptate a sentimentului puterii.” Cu alte cuvinte este similara barbarismului, animalitatii.

Poate ca viziunea lui Salvador Dali, de la sfârsitul secolului XX, se potriveste si zilelor noastre: „Nu eu sunt clovnul, ci aceasta societate, monstruos de cinica si inconstient de naiva, care joaca jocul seriozitatii pentru a-si ascunde mai bine nebunia”? Naivi am fost? Inconstienti am fost? Naivi vom fi? Orbi vom fi, inconstienti vom fi? Cum este posibil ca într-o zi sa spui: „Daca se va dovedi ca am plagiat voi demisiona” si peste câteva zile sa afirmi cu nonsalanta ca nici nu te gândesti la demisie. Unde este corectitudinea, onoarea, respectul fata de societate? Si iarasi zi-sa Fat Frumos: Am copiat? N-am copiat! Ei si ce daca am copiat? N-ai copiat si tu? De la Aristotel si Platon toti copiaza! O comisie acreditata sa judece confirma plagiatul si e imediat desfiintata. „Fat frumos” pleaca în strainatate sa reprezinte tara, fara mandat, calcând decizia Curtii Constitutionale si în consecinta, acesteia i se restrâng atributiile. Se emit ordonante de urgenta în serie, se fac schimbari fara respectarea procedurilor legale – nici nu mai stiu toate schimbarile fiindca ele s-au produs si se produc zilnic, în lant, un adevarat atac împotriva institutiilor statului, împotriva regulilor democratice, împotriva justitiei independente.
Tavalugul trebuie oprit! Tara are nevoile ei de care nu se mai tine seama.

Vavila Popovici – Raleigh, Carolina de Nord

VREMEA ORGOLIILOR

On June 13, 2012 By nelursIn EssaysLeave a comment

Orgoliul se afla în noi ca o forta a raului.

– Victor Hugo

De multe ori se identifica orgoliul cu mândria si este bine de separat acesti doi termeni. Orgoliul este definit conform Dictionarului: „Parere foarte buna, adesea exagerata si nejustificata, despre sine însusi, despre valoarea si importanta sa sociala; îngâmfare, vanitate, suficienta, trufie.”Între orgoliu si mândrie este uneori greu de stabilit granita si totusi ele difera, orgoliul fiind un defect, iar mândria putând fi o calitate

Orgolios este cel ce se încapatâneaza sa aiba dreptate, doreste sa obtina puterea, se crede om performant, se lauda sau cerseste laude, este egocentric, egoist si fara credinta în Dumnezeu. Orgoliosul e cel care se cunoaste cel mai putin pe sine si îi place compania oamenilor care îl flateaza.Nu suporta sa fie contrazis. E atât de plin de el, încât orice tentativa de a-l lamuri într-o problema, va fi sortita esecului. Cunoaste sau nu cunoaste, el crede ca stie totul, raspunsul lui va fi întotdeauna: „Stiu!”.

Omul orgolios nu poate si nici nu merita a fi iubit. Între el si ceilalti se creeaza o distanta, el vrând sa ramâna credincios imaginii false pe care si-a creat-o singur despre sine. O energie a raului din sufletul sau îi dirijeaza pasii.

Orgoliul este o abatere a planului mental, a intelectului. Ia naste din egoism si teama de inferioritate. Individul ajunge sa urasca sau sa invidieze. Orgoliul atrage dupa sine ipocrizia, vanitatea, setea de putere si alte stari malefice. „Eu sunt mai bun decât tine. El nu e atât de evoluat ca mine!”. Aceste gânduri se nasc în cel stapânit de orgoliu.În spatele orgoliului se ascunde întotdeauna teama de a nu fi acceptat, iubit, de a fi respins, judecat, criticat, teama de a nu fi la înaltimea pe care o asteapta altii de la el, în fine, teama de a pierde.

Orgoliosul nu stie cine este cu adevarat, el este doar ceea ce se crede ca este, de aceea cu greu va accepta sa se schimbe vreodata. El nu stie sa fie recunoscator si nici sa ceara iertare daca a gresit. Orgoliul este numit „mândrie desarta” în Biblie, întrucât orgoliosii devin, în final, cei mai nefericiti oameni. Gândul îmi fuge la talentatul pictor Salvador Dali, orgolios si imprevizibil, cum ajunsese sa se plimbe pe strazile New York-lui cu un clopotel, pe care îl folosea pentru a atrage atentia asupra sa; gândul ca ar putea trece neobservat era pentru el la fel de insuportabil ca saracia si smerenia. Se mai spune ca atunci când acorda interviuri, vorbea despre sine la persoana a treia, folosind formularea „divinul Dalí” sau pur si simplu „divinul”.

Orgoliosul se recunoaste dupa felul în care vrea, în orice împrejurare, sa aiba dreptate si sa le arate celor din jur ca ei, de fapt, gresesc. Vrea sa dea impresia ca numai el poate fi singurul detinator al adevarului, singurul câstigator.

Se spune ca orgoliul este cea mai mare nenorocire a umanitatii. El a stat si sta la originea marilor tulburari din viata sociala, a rivalitatii, urii si ranchiunei manifestate fata de altii; a dus la conflicte sociale, razboaie, datorita placerii, ambitiei pentru putere.

Orgoliul a însotit omenirea. Marile civilizatii, marile imperii nu au fost scutite de nasterea unor oameni orgoliosi care le-au condus destinele.

Ce se întâmpla când se întâlnesc doi oameni orgoliosi? Îsi ascut sabiile si se pregatesc de lupta, fiindca orgoliul presupune putere. „Puterea nu corupe, dar ticalosii daca ajungîntr-un post de conducere, corup puterea”, spunea Seneca la vremea sa. Petre Tutea constatase ca „Politicul este legat de setea de putere”. Si ce este mai grav, oamenii orgoliosi sunt si încapatânati si odata porniti spre lupta, greu, aproape imposibil sa renunte. Lupta poate începe si un proverb românesc spune: „Când doi se bat, al treilea câstiga!”

Orgoliul nu poate fi confundat cu mândria care este un sentiment de multumire, de satisfactie, de placere, de bucurie, chiar de demnitate, de încredere în calitatile proprii. Omul mândru îsi cunoaste limitele, tine seama de bunul simt si se fereste a degenera în trufie sau orgoliu.Mândria, da, este o calitate! Sa constientizezi justa ta valoare, sa o porti cu modestie moderata: nici prea mândru, dar nici umil! Mândria te poate proteja de a nu fi calcat în picioare de oamenii obraznici. Si, Doamne, cât de multi sunt!

Oamenii au cu ce se mândri: Patria, limba, casa, copiii si munca pe care o fac. Progresul unei societati se realizeaza iubind toate acestea. Omul mândru este posesorul unei energii pe care o constientizeaza si pe care o poate folosi în scop lucrativ, benefic. Multe exemple de mândrie putem da! Petre Tutea si-a declarat dragostea pentru poporul sau cu urmatoarele cuvinte: „În grandoarea istorica a Poporului Român eu sânt o rotita invizibila. Dar sunt!”„Limba româna este patria mea” a afirmat cu mândrie poetul Nichita Stanescu; „Pentru mine, România nu e doar o tara. E un destin” – Octavian Paler; „Prefer sa mor în mocirla într-o Românie Mare decât sa mor în paradisul unei Românii mici” – Maresalul Ion Antonescu.

Exemplu de mândrie de patrie si de modestie ne-a redat Eminescu în „Scrisoarea a III-a”: voievodul român Mircea cel Batrân – personajul real al acestei creatii – este mândru nu pentru ca este voievod, ci pentru ca este domnitorul Tarii Românesti. El da dovada de modestie, dupa cum descrie poetul: „un batrân atât de simplu, dupa vorba, dupa port”. Desi stia ca Baiazid a venit cu intentia de a-i cotropi tara, domnitorul i se adreseaza cuviincios, dupa datina strabuna, dovedind ospitalitate si modestie, acestea fiind însusirile de seama ale poporului român: „Orice gând ai împarate, si oricum vei fi sosit,/ Cât suntem înca pe pace eu îti zic: bine-ai venit!” Când este vorba însa de închinarea tarii, el respinge cu demnitate pretentiile sultanului (demnitate însemnând a fi consecvent în ceea ce crezi) replicându-i: „Despre partea închinarii, însa, Doamne, sa ne ierti…” Jignirilor aduse de Baiazid le raspunde tot cu demnitate si cu mândrie: „De-un mosneag, da, împarate, caci mosneagul ce-l privesti/ Nu e om de rând, el este domnul Tarii Românesti.” Sentimentele de mândrie si de dragoste fata de patrie, mai exprima în versurile: „Eu? Îmi apar saracia si nevoile si neamul…/Si de-aceea tot ce misca-n tara asta, râul, ramul/ Mi-e prieten numai mie/ iara tie dusman este/ Dusmanit vei fi de toate, far-a prinde chiar de veste./N-avem osti, dara iubirea de mosie e un zid/ Care nu se-nfioreaza de-a ta faima, Baiazid! ”

Pe fruntea oamenilor care nu-si cunosclimitele –orgoliosii -, nu poate fi scris cuvântul „modestie”. Numai omul modest si întelept cugeta mult si înfaptuieste lucruri bune.

Vavila Popovici, Raleigh, Carolina de Nord

IARNA IN FLORIDA

On January 10, 2011 By nelursIn Life and HealthLeave a comment

Pentru ca am vazut de cateva ori cum arata Florida – tinutul cu nume crescut din petalele florilor – in anotimpul de maxima inflorire a naturii si a spiritului de organizare turistica, am vrut sa stim cum arata schimbarea la fata din timpul iernii. Asa ca am facut o vacanta in anotimpul hibernal, de Sarbatori, in apropiere de parcul Disney World cea mai populara atractie turistica a Floridei, locul pe unde, cu cativa ani mai inainte, ne rupsesem picioarele de atata alergatura. Si acum a fost o vacanta frumoasa, chiar daca ”iarna nu-i ca vara“, mai ales ca nu am avut de suportat neplacerile caldurii si umiditatii din timpul verii.
Florida nu putea sa fie altfel pentru noi. Aceasta zona a pamantului sarutata de soare in mai toate zilele anului, atat de frumoasa si atat de intersanata, cu un turism bine organizat, a dat prilejul unei adevarate explozii de localitati si constructii noi care au atras numeroase familii, multe din Canada si a devenit in scurt timp una din cele mai frecventate destinatii de vacanta ale americanilor, canadienilor si ale multor turisti de pretutindeni, chiar si in vremea de iarna.
Iti starneste admiratia cand te gandesti ca tot ce s-a construit a luat fiinta doar de-a lungul secolului 20. Aici totul este nou, chiar si dupa standardele societatii americane, societate de altfel tanara la randul ei, iar turismul functioneaza ca pe roate proaspat unse. E un fapt cunoscut ca americanii stiu sa faca bani, dar este tot atat de adevarat ca pe banii primiti, ei stiu si pot sa iti ofere substantial, incat sa iti creeze starea de bine si sa te declari multumit.
Ne-am incumetat sa petrecem o vacanta in timpul iernii stiind ca nici in acest anotimp nu ii pier toate frumusetile, dar si dupa felul cum se retrag aici multi seniorii canadieni, refugiindu-se de frigul lungilor ierni canadiene.
Frumusetea exuberanta a zilelor de vara acum era inlocuita partial cu cea a bogatiei decorului ornamental care se intrecea pe sine in stralucirea multicolora a luminilor revarsate pe cladiri si gradini, pe oglinzile apelor ce impanzesc terenul si in tot locul unde putea fi agatat un fir de lumina. Pe teme si forme diferite, decorurile si luminile formau un univers spiritual omogen deosebit. Ne lasam furati de magia luminilor, traiaiam o stare de sarbatoare, eram incantati ca puteam vedea cum petrec sarbatorile oamenii din alte parti ale lumii si incercam sa deslusim modul lor de a intelege si a-si trai viata. Si totusi…respiram si aerul prea imbibat de izul afacerilor comerciale, iar registrul starilor sufletesti il traiam altfel decat cel in care am crescut si care azi ne creaza starea inalta, linistita, curata, fericita ca pe vremea copilariei petrecuta in locul-icoana numit cu emotie “acasa”. Bucuria acestor zile pe care o traiam acum se impletea cu amintirea altei vacante asemanatoare petrecuta in Andaluzia Spaniei acum 5 ani, dar si cu retrairile indepartatelor vremuri ale copilariei de care nu ne putem desprinde niciodata. Aici era cu totul o alta lume, e adevarat, frumoasa si interesanta, dar care nu facea parte din fiinta noastra si astfel amintundu-ne ca asa cum este ea ticluita, este o lume imperfecta, chiar daca este cea mai buna dintre toate lumile posibile.
Incantatoare a fost si vremea, fiindca aici a imbracat hainele celor patru anotimpuri intr-o singura zi. Dimineata ne intampina un soare stralucitor cu lumina datatoare de fiori plini de viata, incat ne trezeam cantand si saltand de bucurie venita tiptil nu stiu de pe unde. Ne venea sa ne credem mai frumosi, mai tineri, mai generosi, gata sa dam din prinosul de bunatate numai sa fi fost cine sa-l primeasca si completam tabloul primaverii cu amintirea pastrata in urechi a cantecelor pasaretului chemandu-si perechea. La amiaza era o vara mai domoala. Ca sa nu pierdem “anotimpul” de cateva ore ne-am dus la plaja si ne-am aruncat in bazinul de afara cu apa incalzita. Ne-am rasfatat in nisip si in razele soarelui acum calde, dar prea repede trecatoare.

La plaja in Ajunul Craciunului

Ne-am facut fotografii, fiindca nu e de ici de colo amintirea scaldelor pe malul apelor in anotimpul numit “scurta vara din timpul iernii”. Seara gustam din anotimpul toamnelor tarzii, cu natura adormita. Noaptea, temperatura ne incerca pielea ca o iarna blanda, dar tot cu “naravul” stiut.
Atmosfera linistitoare, o eleganta masina inchiriata, eleganta si confortul apartamentului nostru in care ne-am simtit ca acasa, caci, pe buna dreptate, apartamentul, prin sistemul time-share, era proprietatea noastra pe timpul sederii acolo, jocurile de minigolf si alte distractii au contribuit ca buna noastra dispozitie sa fie deplina.

Satisfactii deosebite ne-au oferit si vizitele imprejurimilor. In localitatea St. Petersburg am petrecut o zi intreaga atrasi de frumusetea orasului cu aer patriarhal asezat pe malul apelor Golfului Mexic si mandrindu-se ca adaposteste colectia tablourilor lui Salvador Dali, aflata acum intr-o cladire devenita neincapatoare si gata de mutare peste cateva zile intr-o noua si moderna cladire, de trei ori mai incapatoare.
Vechiul muzeu SALVADOR DALI.

I-am dat mai multe tarcoale acestei constructii facuta pe masura artei pe care o adaposteste.

Noul DALI se deschide in ianuarie 11, 2011.

In fata tablourilor am ascultat iarasi uimitoarea poveste a acestei importante colectii, un omagiu, nu doar pentru Dali, dar si pentru familia Morses, care a pus baza acestei colectii. Am scotocit iarasi ideile din tablourile lui Dali, acest artist mereu tanar care in mod repetat s-a reinventat pe sine. Am revazut acele aspecte dense si complexe, cu unghiuri diferite, cu peisajele deformate, ambigui, cu obiectele care curg, sau nelalocul lor, cu formele amenintatoare sau contrastele puternice ale tablourile lui. Ne provocau obsesiile si ciudateniile si ne punea pe ganduri perpetua dorinta de schimbare in confruntarea sa cu aceasta lume. Tipic adolescentin… Asa se explica de ce, revenind la acest muzeu dupa catva ani, tablourile aveau inca multe de spus din bogatia de intelesuri ramasa ca o promisiune pentru mereu “data viitoare”.
In aceasta vacanta, nu noutatile au avut precadere in atractia si satisfactia noastra, ci bucuria redescoperirii si reevaluarii celor vazute in alte dati. Cand te afli la primul contact cu lumea in care ai intrat, traiesti noutatea care te intampina, incerci sa o intuiesti, sa o cuprinzi cu toate simturile, sa o cantaresti, sa-i gasesti un loc in scara valorilor, sa-ti intiparesti ce crezi ca trebuie sa ramana in zestrea memoriei pe viata. Ca si tablourile lui Dali, tablourile de viata care se succedau inaintea ochilor nostri aveau ceva mereu de redescoperit, de contemplat, de pus in alti termeni, de privit din alt unghi. Revenind dupa un timp, imaginile iti par o carte deschisa pe care ai citit-o, dar acum a venit timpul sa observi nuante sau amanunte relevante, sa reevaluezi, sa redescoperi, sa gusti mai pe indelete ce ai ingurgitat inainte la repezeala, sa verifici ce ti-a mai ramas din inregistrarile memoriei afective. “De asta iti amintesti?” era intrebarea cea mai frecventa a acestor zile.
Chiar si drumurile de sosire si plecare au fost intr-un fel o reconstituire. Alergand prin aeroporturi de la un terminal la altul, ne-am lasat furati de frumusetea constructiilor si de buna functionare a serviciilor. Cu 15 ani in urma, primele impresii despre uriasele aeroporturi americane mi-au starnit multa admiratie. Acum, optica era alta. Datorita internetului, am putut sa vad aeroporturi noi in Dubai, China, Japonia si aiurea prin lume, cladiri sau chiar orase construite pe apa, sub apa, in plin desert devenit un rai de frumusete, vapor urias, cat un oras de mare si cate alte minunatii… Pentru acestea s-au folosit tehnici de ultima generatie, s-au investit cutremuratoare sume de bani, facand sa stapaneasca un lux exorbitant, iar serviciile sa se ridice la cea mai inalta clasa posibila. Aeroporturile americane care formasera obiectul deplinei mele admiratii nu cu mult timp inainte, acum palisera. Functionau bine si acum, dar mi se pareau prafuite, modeste si la mare distanta de cele construite recent acolo unde s-au adunat cele mai mari bogatii ale lumii, iar tennica moderna ne-a creat sentimentul de uluire.
In final, ne-am adunat si noi gandurile, am facut ordine in sentimente si ne-am pregatit de plecare acasa. Ca si in celelalte vacante petrecute in Florida, la plecare am simtit ca s-a cuibarit in noi niste vibratii de frumusete proprie care incercau sa ne smulga promisiunea de a reveni. Seductia lor era atat de vie, incat am simtit ca nu vom putea rezistenta.
In Toronto ne-a intampinat albul zapezii prin care intrezaream inocenta copilariei si ne-a indulcit regretul ca am parasit frumusetile Floridei. Poate din cauza ca m-am nascut in toiul iernii, oricat de frumos ar fi in Florida sau in alte locuri pamantene, nu mi-ar place sa lipseasca iarna cu puritatea zapezii din peisajul vietii mele.

Elena Buica