Declinul Credintei Crestine în România si în întreaga lume

HotNews.ro , din 18 Aprilie,  semnaleaza o situatie alarmanta pentru lumea  crestina


Credinta in Dumnezeu este in declin in intreaga lume, cu exceptia Rusiei, Sloveniei si Israelului. Cei mai multi atei, in tarile scandinave – studiu

În studiu putem citi ca „Filipinezii sunt poporul cel mai credincios din lume, spre deosebire de scandinavi si de locuitorii din fostele tari ale blocului comunist, potrivit unui studiu al cercetatorilor americani care noteaza ca, cu cat o persoana este mai in varsta, cu atat crede mai mult in Dumnezeu, relateaza AFP.

Tarile in care oamenii cred cel mai mult in Dumnezeu sunt adeseori catolice. La acestea se adauga Statele Unite, Israelul si Cipru, potrivit raportului universitatii din Chicago (NORC) “Credinta in Dumnezeu in timp si pe tari”, bazat pe studii internationale realizate in 30 de tari in 1991, 1998 si 2008. Romania nu a fost cuprinsa in acest studiu.

Aproximativ 94% dintre filipinezi sunt credinciosi, urmati de chilieni (88%) si americani (81%), fata de doar 13% dintre germanii din fosta RDG si 20% dintre cehi.

Potrivit acestui studiu, tarile cu cei mai multi atei sunt cele scandinave si cele ale fostului bloc estic (cu exceptia Poloniei). Cea mai mare proportie de atei se intalneste in randul germanilor din fosta RDG (59%), care nu au crezut niciodata in Dumnezeu.

Credinta in Dumnezeu este in declin in intreaga lume, cu exceptia Rusiei, Sloveniei si Israelului.

In Statele Unite, 54% dintre tineri sunt siguri de existenta lui Dumnezeu, fata de 66% in randul persoanelor in varsta

***

Studiul scoate în evidenta o trista realitate, procentul mic al tinerilor care cred în Dumnezeu, 23%:

In schimb, credinta este mai mare la persoanele in varsta. In medie, 43% dintre oamenii în vârsta de 68 de ani sau peste sunt siguri ca Dumnezeu exista, fata de 23% in rândul persoanelor cu varste de 27 de ani sau mai tinere.”

***

Dintre posibilele cauze, mentionam:

1. Ateismul este starea normala a omului natural, firesc. Îns? ortodocsii cred, gresit, ca omul se naste in religia parintilor lor, precum primesc cetatenia, care vine de la sine.

2. Traditiile oamenilor nu sunt crestine. Scoala nu mai promoveaza crestinismul, Biblia nu e o carte recomandata.

3. Oamenii, prin „grija” si la îndemnul preotilor,  au scos vorbe cum ca au vazut icoane facând minuni, ape care au tamaduit, locuri care au facut cutare sau cutare lucruri. Aceste “fapte” nu sunt decât niste minciuni scornite care sa atraga oamenii (populatia) în acele locuri unde si-au deschis ei punctele de lucru.

Observatie: În toate locurile, satele, orasele lumii, nemaivorbind de spitale si policlinici, Dumnezeu a facut si face zi de zi multe minuni,  dând sanatate oamenilor în nenumarate rânduri. Iar în acele locuri speciale, nu s-a întâmplat  si nu se întampla nimic iesit din comun.

4. Religia crestina – majoritara, catolica sau ortodoxa – promoveaza obiceiuri omenesti, interesele conducatorilor lor, materiale, doctrine false (icoanele, crucea, moastele si mistificari, fara numar), puse alaturi de adevarul prezentat deformat.

5. Nu este promovata Scriptura – Biblia, Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu, ci surogate ale denominatiunilor crestine

6. Nu este urmarita smerenia înaintea Dumnezeului nevazut, Creatorului  care poarta de grija creatiunii Sale, omului. Nu icoanele si apele, zise tamaduitoare, aduc binele omului, ci numai Dumnezeu care e Singurul care  face minuni.

PROBLEMA ARDEALULUI VAZUTA DE UN AMERICAN

by Corneliu FLOREA

MILTON G. LEHRER: „ARDEALUL PAMÂNT ROMÂNESC”

 

Prezentarea scriitorului american

În prefata volumului de cinci sute de pagini, istoricul Ion Patroiu face o scurta prezentare a autorului, jurnalistul si scriitorul american Milton G. Lehrer, pe care îl caracterizeaza drept un om de cultura, perfect informat, observator atent si obiectiv, având un stil concis prin selectarea esentialului. În continuarea prefetei, Ion Patroiu care, în 1991 împreuna cu sotia autorului, Doamna Edith Lehrer, a îngrijit editia volumului aparut la Editura Vatra Romaneasca din Cluj Napoca, precizeaza ca obiectivele lui Milton G. Lehrer au fost etalarea adevarului istoric si social din Transilvania, a monstruozitatii Dictatului de la Viena (August 1940) si a metodele propagandei unguresti: falsul deliberat, minciuna sfruntata, nerusinarea cinica.

Milton G. Lehrer s-a nascut în 1906 la New York. Tot din prefata aflam ca parintii sai erau evrei din România care, dupa un timp trait în Statele Unite s-au reîntors în tara. Milton si-a continuat studiile în România deprinzând limba româna foarte bine. Apoi a plecat la Paris la studii universitare si a obtinut doctoratul în drept international. Fiind cetatean american si vorbind ebraica, engleza, româna si franceza a facut ziaristica la diferite publicatii europene, dar angajat permanent era la „La Tribune des Nations”. În 1939, datorita unei zgomotoase propagande despre asa zisele nedreptati pe care le sufera minoritatea ungara în statul roman, redactia hebdomadarului îl trimite pe Milton G. Lehrer în Transilvania sa se informeze si sa informeze corect despre realitatea minoritatilor din Transilvania unita cu România din 1918.

La 6 octombrie 1939, Milton G. Lehrer scrie în hebdomadar: „Opinia publica occidentala este voit dezinformata de propaganda revizionismului maghiar. Situatia minoritatii maghiare din România este departe de cea incriminata zilnic de presa sovinista ungara. Pentru a impresiona strainatatea, lucrurile sunt prezentate sub o falsa lumina. Ungurii îsi au scolile lor, bisericile lor, asociatiile lor, si duc o viata potrivit traditiilor lor”. În continuarea articolului: „Daca, pe lânga superioritatea numerica a elementului românesc, se are în vedere trecutul istoric al Transilvaniei, provincie autonoma timp de secole, încorporata Ungariei abia în 1867 – cum este posibil sa se conceapa revizuirea Tratatului de la Trianon care nu a creat nici o nedreptate ci, dimpotriva, a reparat una. Drept care a fost din nou, reafirmat si consfintit, în Tratatul de la Paris din 1947 al natiunilor europene”. În urmatoarele luni Milton G. Lehrer publica în „La Tribune des Nations” alte articole pe aceasta tema printre care si unul intitulat „Transilvania, pamânt românesc” ce va fi si titlul volumului sau, de mai târziu, în care a adunat toata, repet toata documentatia disponibila la acea vreme despre istoria locuitorilor transilvaneni cu ajutorul careia a pledat, informat si magistral, ideea ca Tratatul de la Trianon nu a creat nici o nedreptate ci, dimpotriva, a reparat una, pe cea facuta secole de-a rândul românilor ardeleni, majoritari autohtoni în Transilvania.

Dupa ocuparea Parisului de catre trupele germane în 1940, Milton G. Lehrer are motive întemeiate sa paraseasca capitala franceza si se refugiaza în România, la Bucuresti. Astfel, traieste alaturi de poporul român tragedia „Ultimatului de la Moscova” si a Dictatului de la Viena. Observa atent situatia internationala, sta de vorba cu refugiatii din partea Transilvaniei ocupate de Ungaria si aduna materiale pentru volumul intitulat „Le probleme transylvain vu par un americain” cu subtitlul „La Transylvanie – terre roumaine”, terminat în franceza si româna în 1944, an în care versiunea româneasca este editata si publicata în prima editie. Din nefericire pentru natiunea româna, versiunea franceza nu a putut fi publicata în Franta din motive financiare si este înca o rusine a guvernantilor români care aveau posibilitati de finantare, dar nu au facut-o! Si nu numai a guvernantilor dar si a Academiei Române, a istoricilor si scriitorimii române, a avutilor din acea vreme printre care nu s-a gasit nici un sponsor pentru publicarea volumului în Parisul eliberat. Astfel opinia publica occidentala nu a fost informata corect despre „le probleme transylvain”, lasând cale libera propagandei unguresti de atunci si pâna în prezent.

Editia de fata, a treia, este de fapt prima editie completa a volumului document, imbatabil martor al adevarului si se datoreaza sotiei autorului, Doamna Edith Lehrer, care a venit în România aducând manuscrisul primei parti a volumului, în care se arata continuitatea populatiei autohtone în Dacia, parte ce nu a fost publicata în editiile anterioare. Aparitia editiei de fata se datoreaza si Uniunii Nationale „Vatra Româneasca” si istoricului Ion Patroiu.

Am lasat pentru alta data, comentariile asupra interzicerii reeditarii acestui volum necesar cunoasterii istoriei romanesti din 1944 pâna acum si de acum înainte, pentru ca actualii guvernanti ai statului român sunt înscaunati de udemeristii iredentisti, carora le sunt vasali pentru aceasta înscaunare. Îmi permit sa afirm si sa sustin ca, la ora actuala, toti evrei din România au un statut privilegiat, indiferent daca au facut ceva pentru români sau împotriva lor, cu exceptia lui MILTON G. LEHRER care a fost unul dintre cei mai buni si mari avocati internationali ai drepturilor românilor ardeleni din toate timpurile si trebuie asezat alaturi de marile personalitati istorice românesti care au pledat si luptat pentru drepturile românesti în Ardeal. Acum însa, când propaganda udemeristilor are un avânt cumplit, guvernul statului roman si pseudo-elitele bucurestene ce domina mass-media romaneasca nu o contracareaza real, subliniez real, din contra anihileaza unitatea nationala, denigreaza Uniunea Nationala „Vatra Romaneasca” si îl marginalizeaza, discrimineaza istoric si intelectual pe MILTON G. LEHRER.

Tainuirea si dosirea acestui volum, si a autorului lui, în aceast moment de exacerbare a iredentismului ungar, inoculat cu ura în tânara generatie de unguri si secui ardeleni, demonstreaza, înca odata, ca actualii guvernanti români si o parte din elitele culturale nu sunt nici macar trestii gânditoare, ci doar niste trestii de balta aplecate dupa cum bate vântul si interesele lor meschine…

Spicuiri notabile din prefata volumului

Istoricul Ion Patroiu cu seriozitate istorica si curaj civic scrie o prefata de 25 de pagini ce trebuie mai mult decât citita, meditata. Prefata începe cu Nicolae Iorga care în 1938 a tinut la Abrud conferinta „Lupta stiintifica împotriva dreptului românesc”, prin care documentat arata efectele negative ale propagandei unguresti, deformarile si minciunile în tromba prin care se încearca sa se conteste drepturile poporului român asupra teritoriului sau national prin negarea identitati si a continuitatii. În acest sens, câteva paragrafe mai jos, Ion Patroiu vine cu un exemplu prin care ne arata cât de departe merg ungurii cu dezinformarea si falsul istoric. De curând s-a aflat, din „Cronica de la Saint Denis” – cronica considerata buletin oficial al regatului Frantei – cum s-a celebrat la Paris, din ordinul regelui Carol al VI-lea, victoria regelui Ungariei, Sigismund de Luxenburg, la Rovine, împotriva lui Baiazid! Da, ati citit bine, asa scrie în cronica franceza ca… a avut loc o mare procesiune si s-au tras clopotele la Notre-Dame în cinstea regelui, care, nu s-a aflat acolo în timpul bataliei, sosind în ajutorul lui Mircea cel Batrân, când batalia luase sfârsit cu înfrângerea otomanilor care deja se retrageau, cu Baiazid cu tot, peste Dunare dupa cum scriu chiar cronicile otomane. Dupa înfrângerea lui Baiazid la Rovine de catre Mircea cel Batrân, solii unguri au dus la Venetia vestea despre vitejia regelui Ungariei care s-a batut corp la corp cu Baiazid! Mai departe, vestea vitejiei regelui ungur a ajuns pâna la Paris. Da, se practica din toate timpurile, ca unii sa se laude cu victoriile altora, dar ungurii îi întrec pe toti si ma mir cum de s-au oprit aici cu fabulatia, fara sa ne spuna cine a învins din bataia corp la corp dintre cei doi, când era atât de simplu sa adauge: viteazul rege al Ungariei i-a taiat capul lui Baiazid, dar doctorul personal al sultanului i l-a cusut la loc, pe loc. Ce mai conta, în afara de faptul ca la Notre-Dame de Paris s-ar fi tras clopotele o saptamâna, în loc de o zi.

Lasând la o parte ridiculul propagandei unguresti, Ion Patroiu arata ca, de cum românii au intrat pe scena istoriei universale, fiinta si faptele lor sunt numai de unii prezentate corect iar de altii sunt deformate, minimalizate sau chiar negate si exemplifica cu Robert Roesler, primul care ne-a scos din Dacia Superioara, din Dacia lui Burebista si Decebal, spulberându-ne din Europa

!

Mai trebuie retinut din prefata si alte aspecte ale propagandei unguresti. În timp ce toti vecini Ungariei sunt distorsionati prin fals si minimalizati cu ura, ei, ungurii cu aroganta vorbesc de milenarul regatului lor european, când de fapt pentru aproape o jumatate de mileniu nu a existat un stat ungar de sine statator. Cu tot acest adevar istoric, ei nu contenesc nici astazi sa tipareasca si sa raspândeasca harti cu marele regat ungar ce a exista înainte de pierderea Dalmatiei (1430) si a bataliei de Mochacs (1526)! Opus acestei tardive grandomanii unguresti, istoricul Ion Patroiu face o comparatie pertinenta cu Turcia si Austria, foste mari imperii europene, care în zilele de acum nu tiparesc, pentru raspândire si propaganda, cât de întinse le-a fost imperiile lor. Chestie de bun simt social, istoric pe care nu îl au ungurii revizionisti de astazi, în frunte cu Laszlo Tokes de la noi si Viktor Orban de la ei.

Spre sfârsitul prefetei, autorul ajunge la concluzia ca românii nu cunosc adevarata istorie si propaganda a vecinului nostru ungar, din mai multe motive. Mentionez doua: obstructia de astazi a adevarului despre propaganda iredentista anti-româneasca si inexistenta unei istorii corecte a ungurilor scrisa de un român pentru români. E adevarat, dar acest mare gol se poate completa citind volumul „Ardealul pamânt românesc” scris de americanul Milton G. Lehrer.

Scurta prezentare a volumului

Aceasta prezentare succinta o fac în ideea ca cititorul român, sau de ce ungur nu, sa faca rost si sa citeasca întregul volum, care este un comentariu pertinent prin sutele de documente istorice, din surse diferite, românesti si straine, despre Transilvania, despre populatia si istoria ei. Milton G. Lehrer îsi împarte volumul în cinci parti:

PARTEA ÎNTÂIA – Ce este Transilvania?

La aceasta întrebare autorul raspunde pe cât de direct, pe atât de corect: „Transilvania este unitatea pamântului locuit de români si începe cu poporul daco-get”. Si ca sa dovedeasca acest fapt recurge la diferite recensaminte ale populatiei din Transilvania, insistând mai mult asupra celui din 1930. Acest recensamânt a fost luat în considerare la Viena, când s-a început arbitrajul pentru Transilvania, arbitraj care pâna la urma s-a sfârsit ca un dictat prin amenintare cu forta. Dupa acest recensamânt în Transilvania avea 5.548.363 de locuitori dintre care români erau 3.207.880, unguri 1.353.276, sasi si svabi 543.852. deci în Transilvania din patru locuitori numai unul era ungur. Milton G. Lehrer din datele statistice ale acestui recensamânt demonstreaza ca românii formeaza marea majoritate a locuitorilor Transilvaniei, ca sunt autohtoni, armonios raspânditi, pe când celelalte minoritati sunt intruse, colonizate începând cu secolul XI-lea. De asemenea autorul, cu argumente istorice, citând peste douazeci de autori straini, atesta continuitatea populatiei daco-gete în Transilvania, contracarând teoria lui Robert Roesler, prin care la venirea ungurilor aceasta era un spatiu pustiu, un vid.

PARTEA A DOUA – Transilvania leaganul românismului

În aceasta parte de 112 de pagini, autorul scrie pe rând, sucit dar esentialul despre Daci, Romani, Români, demonstrând istoric continuitatea si transformarea poporului daco-get în spatiul carpatin, cu toate vicisitudinile sutelor de ani prin care a trecut, sustinându-le existenta permanenta aici si, prin dovezi si rationament istoric, demoleaza pe rând toate teoriile propagandistice anti-românesti prin care Dacia romana ar fi ramas goala dupa retragerea aureliana (247 A.D.) Pentru cei mai putin informati si pentru tânara generatia post decembrista, care este complet dezinformata istoric si politic, recomand acest capitol din care se va afla cum istoricii unguri au distorsionat adevarul istoric, dându-ne disparuti de acasa pentru o mie de ani. În esenta, dupa plasmuirile unguresti odata cu retragerea legiunilor romane întregul popor daco-roman a parasit Dacia lui Decebal si a pribegit pastorind pe nu stim unde si dupa o mie de ani s-a întors înapoi, ca niste valahi arhaici, napadind marele lor principat transilvan. Si dupa ce ne-au primit, din mila, ne-am numit popor român si ne-am facut stapâni la ei acasa. Cititi: „Timp de o mie de ani un gol imens în centrul Europei, în cea mai fertila si mai bogata regiune a continentului, gol pe care aveau sa-l umple ungurii abia în secolul al IX-lea” (Ardealul pamânt românesc, editia 1991, pag 72). Ungurii s-au trudit mult sa nascoceasca o asemenea teorie a discontinuitatii si exodului, de o mie de ani a poporului român, dar nu au putut dovedi cu probe si rationamente istorice aceste nascociri. În schimb a venit Milton G. Lehrer care îi demoleaza prin eruditie istorica. Întâi de toate, nu exista un fenomen asemanator în tot imperiul roman, adica, odata cu retragerea legiunilor romane sa plece si populatia autohtona dupa ele. De ce tocmai din Dacia, cea mai fertila si bogata regiune a continentului? A doua întrebare fara raspuns este: unde sunt documentele celorlaltor popoare, a cronicarilor si istoricilor lor, prin care sa ateste acest exod si nomadism al poporului geto-dac prin tarile lor, cunoscut fiind ca în asemenea situatii inevitabil ar fi fost mari confruntari, lupte între bastinasi si intrusi consemnate în documente, cronici, istorii. Lipsesc dovezile si rationamentul istoric din teoriile unguresti. Unde ar trebui sa-i plasam pe daco-români, se întreaba celebrul istoric Ferdinand Lot de la Sorbona, pentru ca ungurii, sârbii, bulgarii si grecii sunt de acord ca ei nu au ce cauta nici în Serbia, nici în Bulgaria, nici în Macedonia sau în Pind. Nu exista documente si nici logica istorica, în schimb Milton G. Lehrer aduce zeci de dovezi si considerente rationale împotriva teoriei nomadismului nostru si al vidului din Transilvania! Cititi pagina a saptea, de exemplu sau capitolul „Anonymus – Belae regis notar” – care a scris în latina cea mai veche si importanta cronica despre unguri. Notarul regelui scrie: „în momentul cuceririi Transilvaniei de catre unguri, tinutul era locuit de catre vlahi si slavi organizati în ducate” (voivodat = ducat în latina) Deci vidul a trebuit cucerit! De la cine? De la Gelu ce avea un voivodat în centrul Transilvaniei la Gilau, de la voivodatul lui Menumorut din Crisana si de la Glad ce avea ducatul în Banat. Aceste dovezi nu i le iarta ungurii lui Anonymus, marele lor cronicar latin.

Milton G. Lehrer nu se opreste la Anonymus, care rastoarna tot zbuciumul falsificarii istoriei de catre unguri. El aduce si alte dovezi vechi scrise despre Terra Vlachrorum, argumente arheologice, toponimice, lingvistice. Dovada continuitatii folosirii limbii latine, în proportie de 80%, pe care o vorbesc românii este valoroasa în a contracara falsitatea nomadismului poporului daco-get, prin fapt si rationament. Cum poate fi un popor etichetat drept nomad pentru o mie de ani, fara sa se poata preciza pe unde a fost nomad, dupa care îl regasim pe vatra stramosilor sai vorbind aceiasi limba ca ei?

PARTEA A TREIA – Transilvania dupa navalirea ungurilor

Este o parte condensata de date concrete pe care Milton G. Lehrer o începe cu Anul 896, când ungurii patrund în Panonia si, pe parcursul a 200 de pagini, autorul ajunge pâna la Tratatul de la Trianon –1920, când Ungaria devine stat independent, de sine statator dupa o jumatate de mileniu de atârnari si compromisuri. Este un capitol dens de istorie, de data aceasta si mai încarcata de fapte, personalitati istorice si documente din istoria noastra, a ungurilor si cea universala. La sfârsitul lecturii acestui capitol, am imaginea clara a unei fresce istorice de o mie de ani si am ajuns la ideea, pe care nu am gasit-o aici, nici în alte lecturi istorice, despre mileniul de împilare a românilor ardeleni de catre unguri!

Fresca istorica prezentata de Milton G. Lehrer începe cu sosirea ungurilor în Panonia si fiind opriti din incursiunile lor de jaf si prada de Otto Cel Mare lânga Augsburg, se retrag din vest, întorcându-se spre Transilvania. Aceste fapte sunt atestate istoric si înca odata autorul demonstreaza ca teoria lui Robert Roesler, despre golul transilvan, este doar o propaganda ungureasca nefondata. Odata patrunsi în Transilvania încep, mai ales în Secuime, maghiarizarea si deznationalizarea timpurie a românilor prin mai multe cai. Unele fortate prin administratie, scoala, religie, armata, si una voluntara, prin care unii români vazând ce drepturi si privilegii au ungurii fata de ei, se maghiarizeaza de la sine.

Spatiul ocupat de unguri este mult prea mare pentru numarul lor redus, pentru a face fata autohtonilor nemultumi si acestea sunt motivele reale ale colonizarii Transilvaniei, care s-a facut în trei rânduri consecutiv cu sasi, svabi si unguri. În primul rând, în secolele XI si XII, au fost adusi spre colonizare sasi si teutoni la marginea de sud – est a Transilvaniei, care, pentru împroprietaririle primite, deveneau supusii regilor unguri, îndatorati, obligati sa le apere domeniile de navalitori, dar mai ales sa contrabalanseze populatia autohtona. Cum o alta mare parte a pamânturilor românilor erau deja stapânite de nobilimea ungara, iobagindu-i pe valahii tolerati, tensiunile cresc între intrusi si românii ardeleni într-un tumultus rusticorum, cum e mentionat în cronicile latine ale timpurilor, pâna ce se ajunge la Rascoala de la Bobâlna – 1437. În acest moment critic, nobilimea se apara si printr-o alianta împotriva rasculatilor autohtoni numita „Unio Trium Nationum” în care se unesc ungurii, secuii si sasii. Cele trei natiuni, secuii se considerau natiune separata de unguri, prin aceasta uniune iau cele mai diabolice hotarâri împotriva românilor, care de acum înainte sunt doar valahii tolerati desi erau cei mai vechi în Transilvania iar numarul lor întrecea toate cele trei natiuni unite la un loc! Tolerati în propria lor tara aveau de suportat asuprirea ca o clasa inferioara. În „Dieta Transilvaniei” în 1653, s-a votat legea „Approbatae et Compilatae” prin care: „Romanii sunt tolerati numai, si aceasta în chip provizoriu în aceasta tara, atât timp cât va place principelui domnitor si nobililor”. Episcopul unit al romanilor ardeleni, Inocentiu Micu-Klein, în „Dieta transilvana” ia apararea toleratilor dupa pofta principelui si-a nobililor demonstrând ca sunt cei mai vechi si numerosi în Transilvania. El scrie 24 de petitii la Viena, împaratului prin care cere drepturi romanilor, pentru ca cine are obligatii trebuie sa aiba si drepturi! Nobilimea ungureasca îl uraste de moarte, urzind mijloace necinstite împotriva sa. Inocentiu Micu-Klein este chemat la Viena pentru o judecata, de unde nu se mai întoarce.

Ideea mea, dupa lectura acestei parti din acest tratat istoric, este ca românii ardeleni erau în plin mileniu de împilare cetateneasca si nationala, în care începuse un proces puternic de renasterea nationala. Rascoala lui Horea, Closca si Crisan este o continuare importanta a acestui proces al emanciparii. Cât de hotarâti, dar saraci erau românii reiese din faptul ca Horea si delegatia sa a mers pe jos pâna la Viena, patru saptamâni la dus si tot atâta la întoarcere! Cât de cruzi si lugubri au fost nobilii unguri reiese din faptul cum i-au torturat pe capii rascoalei, în numar de douazeci si cinci în frunte cu Horia si Closca. Crisan, care s-a spânzurat în închisoare, a fost condamnat post mortem prin tragere pe roata, apoi l-au despicat în patru parti, expunând câte o parte la Abrud, la Brad, la Bucium si Mihaleni! Era în anul 1785, când nobilii ungurii îsi dadeau aere de mari crestini si luminatori ai noii spiritualitati europene.

Evenimentelor din Ardeal ale revolutiei unguresti din 1848-1849, autorul le aduce, pe de o parte date de retinut despre intentiile ungurilor fata de romanii ardeleni, în frunte cu Kossuth si pe de alta parte înfatiseaza lupta pentru libertatea a romanilor în frunte cu Avram Iancu. Sunt multe de scris pentru a învata, a nu uita si mai ales a tine seama, ma rezum doar la bilantul platit de români: doua sute treizeci de sate sterse de pe suprafata pamântului, viata a patruzeci de mii de oameni, pagube de 30 milioane florini aur. Kossuth înfrânt fuge pâna în Statele Unite si concepe un sistem dunarean federalizat dar condus de ei, de unguri cea mai splendida realizare a speciei umane. Saraca splendida subspecie! Împaratul austriac cade cu picioarele pe pamânt si concepe un nou sistem imperial bazat pe individualitatile istorico-politice din imperiul sau. Sistem ce acorda anumite drepturi tuturor nationalitatilor înglobate în imperiu, dar refuzat de nobilimea ungureasca, care din acest motiv începe sa-l urasca pe împarat. Totusi ceva s-a miscat în privinta drepturilor valahilor tolerati pâna în anul 1867, când se instaleaza dualismul austro-ungar iar românii ardeleni cad sub jurisdictie ungureasca si pentru urmatorii cincizeci si unu de ani se instaleaza cea mai neagra pagina de opresiune si maghiarizarea lor fortata. Românii ardeleni îsi cer drepturile si trimit împaratului în 1881 un memorandum, pe care acesta nici nu-l deschide si-l trimite parlamentului de la Budapesta. Ramânând fara efect la curtea de la Viena, memorandistii români trimit o copie la Paris pentru publicare, care a produs o puternica impresie în Franta si celelalte tari europene, declansând vii si puternice proteste împotriva austo-ungarilor. Rezultatul a fost tipic unguresc, memorandistii au fost arestati, judecati si aspru pedepsiti. Razbunarea ungureasca s-a întins asupra tuturor românilor ardeleni prin politica agresiva de deznationalizare impusa de guvernul Tisza Istvan si legile contelui Apponyi, prin care s-au interzis ziare si reviste românesti s-au desfiintat si maghiarizat scolile primare si secundare românesti în Transilvania.

Odata cu începerea razboiului in 1914, când unii l-au declansat si aclamat si cu totul altii au fost sacrificati, nimeni ne prevazând ca va degenera într-un razboi mondial, o jumatate de milion de români ardeleni a fost târât si sacrificat pe diferite fronturi ale imperiului austro-ungar, care îsi traia ultimii ani. Tot în acest timp se apropia de sfârsit si mileniul de împilare a românilor ardeleni de catre unguri .

Milton G. Lehrer, în repetate rânduri consemneaza, în baza dovezilor milenare, ca ungurii au facut si continua sa faca propaganda si parada, cu infatuare si aroganta, despre mileniul lor european. Noi, românii nu ar trebui sa le tot socotim cât au fost ei de stapâniti si atârnati de altii în gloriosul lor mileniu, pe care trebuie sa-l cunoastem, ci ar trebui, mult mai mult, sa cunoastem cum a fost mileniul nostru de împilare sub ei. Aceasta este ideea prezentarii pe larg, spre cunostinta, a volumului „Ardealul pamânt românesc” din care reiese cu prisosinta mileniul împilarii românilor ardeleni de catre vecinii nostri de la apus. Acestia, dupa Tratatul de la Trianon, au început si continua insistent propaganda despre drepturile lor istorice asupra Transilvania, vituperând în toate formele România si pe Români, acuzându-i în toata lumea ca îi priveaza de drepturi cetatenesti pe etnicii lor de la noi. Perfidie si palavre.

PARTEA A PATRA – Ungaria de la Trianon

Înainte de-a ajunge la Tratatul de la Trianon, trebuie cunoscute alte evenimente istorice. Sfârsitul abominabilului razboi în 1918 a declansat desprinderea natiunilor din fostul imperiu habsburgic, ajuns o umbra dupa compromisul austro-ungar. În octombrie se desprind cehii si polonezii din imperiu, în noiembrie stindardul libertati flutura la Zagreb si la Ljubljana, apoi începe o revolta în Austria ce a dus la descompunerea austro-ungara, iar la întâi Decembrie, Transilvania se uneste cu Regatul României. Ungaria devine ceea ce geografic, istoric si demografic este din toate punctele de vedere, dar majoritatea nu accepta realitatea si nemultumirile lor degenereaza într-o stare revolutionara de care profita comunistii. Astfel Ungaria devine republica sovietica dupa modelul sovietic sub conducerea lui Bela Kun, un evreu din Transilvania, care nu recunoaste unirea Transilvaniei cu România si fara nici o declaratie de razboi, armata ungara ataca România în noaptea de 15/16 Aprilie 1919. Trupele ungare sunt respinse pâna pe linia Tisei si astfel Bela Kun recunoaste unirea Transilvaniei cu România. Este o recunoastere falsa, de moment pentru ca era învins si avea nevoie de timp sa urzeasca cu Lenin un nou atac, împreuna de data aceasta, ei din vest si ucrainenii din nord-est. Si din nou, fara declaratie de razboi, ataca România în data de 19/20 Iulie 1919. De data aceasta trupele române nu se mai opresc pâna la Budapesta, unde victorioase ridica tricolorul românesc pe parlamentul comunist a lui Bela Kun, plus o opinca pentru luare aminte de catre cea mai splendida dintre natiuni. Nu românii au declansat ostilitatile, le-au contracarat si au înfrânt agresiunea comunistului Bela Kun, care a fugit din Budapesta pâna la Viena, unde printre altele pune mâna pe o parte din tezaurul Ungariei trimis aici mai înainte. Este arestat de politia vieneza si folosit drept schimb cu prizonieri austrieci din Rusia Sovietica. Aici este folosit intensiv ca mare comisar sovietic sub Lenin, dar cade în dizgratie sub suspiciosul Stalin care i-a hotarât sfârsitul.

Ungurii acelor ani au fost fericiti ca au fost scapati de Bela Kun, de republica lui, dar au ramas profund afectati de tricolorul si opinca româneasca de pe parlamentul lor. Aceasta victorie a Armatei Române împotriva agresiunii ungare le-a stârnit si mai puternic vechile resentimente fata de români, declansând cea mai cumplita campanie de distorsiune si calomniere la adresa Armatei Romane desi i-a scapat de Bela Kun si nu s-a amestecat în viata sociala si politica a Ungariei, care în acest timp, dupa vointa ei a redevenit regat. Din lipsa de rege s-a multumit cu un regent, un fost amiral, care, ramas fara flota, s-a multumit si cu un cal. Armata româna s-a retras din Ungaria în Noiembrie 1919.

Dupa semnarea Tratatului de la Trianon, jurnalistul si scriitorul american scrie ca ungurii s-au plâns în cele patru colturi ale lumii de marea nedreptatea care li s-a facut prin ceea ce ei numesc dictatul pacii, dar el si conchide: „li s-a luat ungurilor atât cât au încalcat ei în cursul vremurilor prin violenta”. Cu o rabdare si meticulozitate, pe care o gasim doar la putini intelectuali români, Milton G. Lehrer citeaza, în pagini dupa pagini, date demografice din multe monografii si recensaminte straine ce atesta drepturile indiscutabile ale romanilor în Ardeal, documentati-va despre acestea citind paginile de la 348 la 373. Dupa acestea urmeaza pagini si pagini despre ofensiva propagandei maghiare, despre modurile oportuniste prin care ungurii denatureaza adevarul si ridica stindardul revizionismului de la început. În 1920, în ziua în care deputatii unguri au votat în parlament ratificarea Tratatului de la Trianon au jurat astfel: „Cred în Dumnezeu. Cred în patrie. Cred în reînvierea Ungariei milenare!” Clar, pentru cei lucizi, ce s-au întrebat care Ungarie milenara!?

PARTEA A CINCEA – Dictatul de la Viena

Ultima parte a acestui competent tratat istoric despre Ardealul pamânt românesc pe care noi, românii i-l datoram cu apreciere si consideratie doctorului în drept international, Milton G. Lehrer, este despre Dictatul de la Viena prin care trupele horthyiste au reocupat Nord Vestul Transilvaniei între septembrie 1940 si octombrie 1944. Sunt patru ani de cumplita teroare împotriva românilor ardeleni: de la detentie, deportari, munca fortata, si crime antiumane împotriva populatiei civile la deznationalizare si maghiarizare fortata.

Înainte de-a demonstra cu date si cifre cele mentionate mai sus, trebuie sa reproducem un paragraf din comunicatul guvernului maghiar din data de 31 August 1940: „Întreaga Ungarie este recunoscatoare Fuhrerului Hitler si Ducelui Mussolini pentru opera lor constructiva, care, dupa ce a desfiintat Tratatul de la Versailles, suprima si Tratatul de la Trianon. Cercurile politice din Ungaria constata ca actualul arbitraj de la Viena contribuie si mai mult la strângerea relatiilor amicale dintre Ungaria si puterile Axei. Ungaria îsi asuma cu mândrie rolul ce o asteapta în noua Europa alaturi de puterile Axei. Ungaria va sta si în viitor cu aceiasi fidelitate si amicitie nestramutata ca si pâna acum alaturi de puterile Axei”.

Si acum sa vedem ce rol cu mândrie si-a asumat Ungaria în Transilvania. Milton G. Lehrer între paginile 478 si 495 ne ilustreaza elocvent rolul lor: „Furia ungureasca s-a dezlantuit vijelioasa asupra taranimii si intelectualitatii românesti…” si citând din «Les Assassinants» aflam ca: „în primele doua luni ale ocupatiei Transilvaniei, au fost ucisi 919 români, 771 persoane torturate, 3.373 batute si maltratate, peste 13.000 de români detinuti”. Ungaria horthysta poate fi mândra de acest rol! Si era numai începutul, numai doua luni din cele 49 de luni de ocupatie! Cititi aceste pagini si veti gasi cazuri concrete despre cei ce au murit sau suferit cele mai groaznice regimuri inchizitoriale si de teroare cum le-au numit multi autori.

Sfârsitul acestui tratat de istorie despre împilarea românilor ardeleni de catre unguri contine trei mici parti: Epilogul ocupatiei si bucuria autorului, un Remember în care autorul, cu tâlc, îl citeaza pe Henry Barbusse: „omul este o masina care uita si sa fim atenti cum se vor prezenta ungurii la conferinta de pace fara sa sufle desigur nici un cuvânt cu privire la campania lor revizionista”. Si a avut dreptate…

Postfata, este scrisa de sotia autorului, doamna Edith Lehrer, care face niste dezvaluiri pe care sa le citim cu multa luare aminte. Întâi ne vorbeste despre bucuria pe care au avut-o în seara zilei de 30 ianuarie 1945, când la Athenée Palace, înconjurati de personalitati din guvern, academicieni, elite intelectuale, scriitori, jurnalisti, prieteni au lansat prima editie a cartii, ce a fost primita cu entuziasm si pe drept apreciata ca o valoare academica. Nu trece prea mult si schimbarile politice si sociale trec de la democratia sperata spre dictatura ce încorseteaza toata societatea româneasca si doamna Edith Lehrer scrie: „Numerosii prieteni ai sotului meu – mari patrioti – au fost pe rând împrastiati. O atitudine glaciala din partea noilor oficialitati s-a instalat treptat si fata de sotul meu… Nu mult timp dupa aceia, cartea, tiparita si asa într-un tiraj simbolic, a fost pusa la index, iar autorul a început sa fie prigonit. Am fost dati afara din toate serviciile, ori de câte ori reuseam sa gasim o slujba… Prigonit, hartuit, în cele din urma sotul meu s-a îmbolnavit si a murit în 1969…”

Aceasta cartea a fost pusa la index patruzeci si sapte (47) de ani, timp în care românii ardeleni nu au avut voie sa-si spuna suferinta iar urmasi lor sa nu cunoasca nimic despre mileniul împilari românilor ardeleni, si în acest timp propaganda iredentista si revizionismul unguresc ne defaimeaza insistent în toata lumea. Oare chiar sa fi ajuns o natiune degenerata în care patriotismul este anemic, hulit si interzis de politicieni si de lefegii lor din cultura si de mass-media. Sperantele românilor dupa Decembrie 1989 s-au spulberat ca si cele din 1944-1945, numai propaganda si sperantele unguresti au ramas aceleasi. Se pare ca si astazi cartea aceasta este pusa la index! Au trecut douazeci si unul (21) de ani de la ultima ei editie si cât de necesara este!

Corneliu FLOREA

25 octombrie 2011

 

Apostolul de dincolo de Cortina de Fier

O SCURTA BIOGRAFIE A TATALUI MEU (1909-2001)

 Michael Wurmbrand

RICHARD WURMBRAND A TRAIT 91 DE ANI. Este autorul a 18 carti crestine de mare succes mondial, traduse in peste 70 de limbi, care descriu viata sa, inclusiv cei 14 ani petrecuti in inchisorile comuniste din Romania.

 A fost fiul cel mai mic din cei patru copii ai unei familii de evrei din Bucuresti, Romania. Intre anii 1913-1919, familia sa a locuit in Istambul, Turcia. Tatal, de profesie dentist, a decedat in 1919, in urma unei epidemii de gripa. Vaduva saraca s-a intors cu cei patru fii la Bucuresti.

 Richard, care devenise un tanar intelectual deosebit de dotat, cunoscator a patru limbi, a avut o tinerete furtunoasa, fiind activ politic ca extremist de stanga, si lucrand ca si agent de bursa. In acea perioada a cunoscut-o si s-a casatorit cu Sabina in 1936. In acelasi an, tanarul cuplu de evrei, a plecat intr-o vacanta prin muntii Romaniei. In acel timp l-a cunoscut pe un tamplar german, in zona Brasovului, care le-a pus in mana o Biblie.

 Acest om i-a implorat pe cei doi tineri intelectuali evrei, cu inalta educatie, sa citesca macar una din evanghelii, care nu era altceva decat o scurta biografie a celei mai imporante personalitati ale poporului evreu, Isus Hristos. Sabina si Richard, care s-au intalnit ulterior si cu alti crestini evrei, s-au convertit si au fost botezati. Ei au inceput sa frecventeze Misiunea Anglicana pentru evrei din Bucuresti, Romania. Mai tarziu, dupa incheierea unor studii, Richard, un orator carismatic, a fost ordinat intai ca si anglican, apoi, dupa cel de-al doilea razboi mondial, a fost reordinat ca si pastor luteran. Unicul fiu al celor doi, Michael, s-a nascut in 1939.

 Datorita faptului ca Romania a declarat razboi Angliei si celorlalte puteri occidentale, la inceputul celui de-al doilea razboi mondial, pastorul englez anglican a trebuit sa paraseasca Romania. Rev. Richard Wurmbrand si sotia sa Sabina, plini de curaj si fara nici un resentiment, au continuat sa desfasoare o activitate misionara crestina ilegala, fara sa se gandeasca la bunurile pe care le aveau sau la familie. Au inceput sa scoata numerosi copii evrei din ghetto-uri, au predicat zilnic in nenumarate adaposturi si au ajuns sa fie arestati de mai multe ori pentru activitate religioasa interzisa intr-un stat aflat in stare de razboi. Cel putin o data, daca nu de mai multe ori, au fost gata sa fie condamnati la moarte de catre tribunalul militar, care nu avea nici un pic de rabdare sau intelegere pentru doi evrei deveniti crestini, impreuna cu alti evrei, si care desfasurau activitati religioase interzise, in timp ce Romania se afla in razboi. Continue reading “Apostolul de dincolo de Cortina de Fier”

GERMANIA SE AUTOLICHIDEAZA

dupa ce ati vazut ce-i în Norvegia,

iata care-i situatia în Germania…

Traim vremuri interesante…(Viorel Roman)


Cartea cu titlul de mai sus a lui Thilo Sarrazin Deutschland schafft sich ab. Wie wir unser Land aufs Spiel setzen, Mûnchen 2010, 464 p., demonstreaza, ceea ce mai toata lumea stie, dar în vremea ocupatiei anglo-americanilor si a sovieticilor era tabu. Germanii au scapat ca prin urechile acului de a fi exteminati (vezi planul lui Henry Morgenthau, 18911967, ministru de finante al USA) dar au fost supusi apoi unui plan de reeducare, similar celui al rusilor implementat în sfera lor de influenta, inclusiv România, cu scopul de a face imposibila o reeditare a rezboaielor în Europa si a mai ales cimenta dominatia protestantilor anglo-saxonisi ortodoxo-comunisti câstigata în 1945.

[pullquote] Sistemul scolar este de ani buni precar, universitatiile mediocre. Institutiile fundamentale germane: Familia, Armata si Biserica sunt din ce în ce mai subrede! Prima se destrama, a doua devine una de mercenari, a treia începe acum un program de reevanghelizare.

Viorel Roman

[/pullquote]

Dupa reunificarea si recapatarea suveranitatii Germaniei – trupele rusesti s-au retras în 1991, cele anglo-saxone se retrag în 2020 – tabuul reeducarii dublat de un control? Politic corect? Strict a fost preluat de elita pregatita de ocupatii. Libertatea de expresie este garantata de Constitutie, dar când Sarrazin, membru în conducerea Bancii Centrale Germane si fost ministru social-democrat de finante, si-a permis sa publice o carte cu un titlu si un mesaj cât se poate de clar: „Germania se autolichideaza. Cum ne jucam cu soarta tarii? Si fara ocupantii, a intervenit Presedintele si a fost dat afara din serviciu. Si conducerea Partidului Social-democrat a vrut sa-l dea si ea afara, dar a renuntat, pentru ca un milion si jumate de cititori au cumparat cartea si populatia este la curent atât cu planul Morgenthau cât si cu cel al reeducarii, dar este înca timorata, nu vrea sa-si riste pozitia sociala si profesionala ca Sarazzin, care a riscat si e acum un autor multimilionar independent.


Modelul din perioada de ocupatie nu este cel natural, darwinist în sensul de supravietuire a celui mai competent,
Survival of the fittest, ci cu un model cultural artificial de selectie si reeducare facut de oameni, cu scopul ca singura materie prima germana, inteligenta si pregatirea profesionala, sa fie diminuata în mod relativ si absolut. Sistemul scolar este de ani buni precar, universitatiile mediocre. Institutiile fundamentale germane: Familia, Armata si Biserica sunt din ce în ce mai subrede! Prima se destrama, a doua devine una de mercenari, a treia începe acum un program de reevanghelizare. Natalitatea germanilor este în scadere, cea a imigrantilor,preponderent islamici, e în crestere. Ajutorul social de 700 Europe luna a creat o patura parazitara în crestere, interesata numai în perpetuarea privilegiilor, nu în munca si pregatire profesionala.

Nu este nimic spectaculos sau nou în ceea ce afirma Sarrazin! Nou este numai faptul ca cineva îsi pierde situatia daca nu-i …! Politic corect? Si ca astfel de la Presedinte si Cancelar, dna fusese reeducata de rusi în RDG, (ea a recunoscut ca n-a citit cartea, dar este împotriva ei), pâna la omul de rând se recunoaste public, parafrazandu-l pe Hamlet, Ca ceva e putred în Germania!.


Prof. Dr. Viorel ROMAN

Akademischer Rat a.D.

Bremen, Germania

 

TARA MEA: „CASA MEA”

Gabriela CENUSA – Grupul industrial „Stefan Procopiu” – Vaslui

 

TARA MEA: „CASA MEA”

Tara mea casa mea, locul în care îmi încep si îmi sfârsesc fiecare zi, locul în care îmi serbez an de an închiderea unui subcapitol al vietii si începerea altuia, locul în care m-as întoarce oricând, macar cu sufletul.

 [pullquote]

Daca România vrea cu adevarat sa si croiasca un drum în istorie, tara de la care poate învata cel mai mult este Rusia. (…) Orice popor care intra în istorie, cînd celelalte sînt în maturitate, sufera de un dezechilibru provocat de inegalitatile de nivel istoric. Rusia se nastea la viata, dupa ce dormise — întocmai ca România — secole întregi. Nu i a ramas altceva de facut decît sa arda etapele. Ea n a cunoscut Renasterea, iar Evul Mediu rusesc a fost întunecos, nespiritual. Însasi literatura, pîna la începutul secolului trecut, s a remarcat doar prin fabulisti si creatii moral  religioase. Plaga mare a Rusiei — ca si a noastra — a fost traditia bizantina, suflul spiritualitatii bizantine, care altoit într o cultura straina devine anchiloza, schematism abstract, iar pe plan politic si cultural, reactionarism organizat. Tot ce este gîndire reactionara în Rusia secolului trecut continua — constient sau inconstient — filonul bizantin. Pe Pobedonostev — procurorul Sfîntului Sinod, profet al inculturii maselor într o tara de analfabeti, îl vad descifrînd sensul istoriei dupa o icoana bizantina, iar nu dupa mersul soarelui, cum au facut occidentalii, — dupa o icoana bizantina, simbol al mortii, al uscaciunii si al umbrelor. Nu exista o viziune mai devitalizanta decît aceea care se degajeaza din arta bizantina, arta de ceruri obscure, de monotonie între sfinti, de inaderenta la Eros. Si cînd te gîndesti ca România a vietuit secole sub blestemul spiritului bizantin!”

Schimbarea la fata a României E.M. CIORAN

[/pullquote]

Am doar nouasprezece ani si sunt inca eleva, la scrierea acestui eseu, într-un liceu din provincie, dar vad zilnic o Românie asa cum e ea, nu aceea pe care ne-o prezinta stirile din media. Ma pot numi o nationalista convinsa, uneori chiar ferventa. Îmi iubesc patria si locul în care m-am nascut, sunt mândra de deprinderile pe care le-am capatat într-o tara plina de defecte, cum o concep altii, sunt multumita de omul pe care îl reprezint, într-o tara ce a visat acum multi ani la o democratie autentica, o tara ce nu si-a gasit înca un regim politic adevarat care s-o reprezinte cu cinste, decât unul scris în nenumarate documente. În acceptiunea mea, o tara nu reprezinta altceva decât un loc, pe care îl creeaza oamenii prin obiceiurile, prin stilul lor de viata, prin purtarile lor. O patrie reprezinta imaginea reflectata într-o oglinda a tuturor oamenilor care o compun. Cum o oglinda nu minte niciodata, asa nici o tara nu poate masca purtarile ce o domina, prin oamenii „urâti” ce se încapatâneaza în a pune impedimente sperantei si a îngreuna evolutia. Asemenea proverbului românesc „Omul sfinteste locul”, avem o Românie asa cum ne-am creat-o sau cum o cream în fiecare zi.

 Spre uluirea mea, asist zilnic la discutii din ce în ce mai încrâncenate, în care oamenii îsi detracteaza patria sau, spre stupefactia mea, ajung la a o ponegri. Consider ca nimic nu poate fi mai urât, mai josnic, decât sa îti denigrezi locul în care vietuiesti, locul în care îti ai originile, care te-a format si care l-a dat pe omul pe care îl reprezinti, spatiul natal care îti da identitate. Este un act deliberat de a-ti calomnia familia, de a nu-ti accepta stramosii, prezentul si întreaga existenta. Urmaresc nenumarate emisiuni de tip „talk-show” în care se dezbat diverse probleme nationale, buletine de stiri, si constat aceeasi atmosfera incarcata si poluanta sonor, pe fiecare post TV. Aceeasi oameni înveliti în pesimism, posaci, lipsiti de zâmbet, afectiune sau intelegerea celuilalt, dar carora le lipseste roba judecatoreasca, întrucât mereu stabilesc verdicte, reusesc sa „judece”, dar nu reusesc sa ispaseasca schimbarea pe care o cer. Îmi repugna teribil faptul ca tot mai multi oameni urmaresc astfel de dezbateri si concluzioneaza mereu cu aceeasi idee: „Trebuie sa vina o schimbare de sus, din guvern, noi nu avem puterea sa schimbam ceva”. În principiu, astfel de emisiuni nu fac altceva decât sa ne afecteze latura vindicativa, sa ne înfasoare într-o patura a pesimismului, ne sunt inoculate idei eronate, ce nu fac altceva decât sa ne transmita o stare de inferioritate, de neputinta.

 Ar fi salutar sa constatam ca noi, oamenii, suntem cei care pot face începutul sirului de schimbari. Orice reusita de mare anvergura are la baza o serie de reusite mai mici, poate o serie de esecuri, de deziluzii, dar toate au ca baza un fundament solid. Noi,oamenii de rând, reprezentam fundamentul tarii noastre, în noi stau bazele unui nou început, ale unei schimbari in bine. Când vom fi capabili sa acceptam ca noi ne înfrumusetam sau ne urâtim tara, atunci ne vom putea aseza în rândul tarilor occidentale, pâna atunci suntem la coada si pare ca nu ne lasa nimeni sa înaintam.

 Regimul comunist, ce ne-a dominat decenii la rând, se resimte, din pacate pâna în ziua de astazi când o mare parte a oamenilor nu reusesc sa dea uitarii deprinderile capatate în acea perioada; cred ca ele au ramas în gena multora si sunt transmise mai departe celor ce vin. Bineînteles ca sunt transmise deprinderile negative si nu cele pozitive, deoarece, desi ne este greu sa admitem, regimul comunist a impus si o serie de norme, pe care, daca am fi reusit sa le pastram, am fi dispus de o organizare mult mai elevata, de un comportament mult mai calculat, de aparitii mai distinse, am fi fost straini de tot ceea ce graviteaza în jurul cuvântului neputinciosi. Chiar si în aceasta situatie, nu poate fi judecat nici macar unul, noi am perceput si percepem libertatea într-un mod eronat, nu profitam de aceasta pentru a ne exprima liber si corect, pentru a opina si decide în probleme existentiale majore fara a avea restrictia cuvântului, ci o percepem ca pe o dezlantuire a propriei naturi, ca pe o lipsa a inhibarii, ca pe o lepadare a bunului simt ce îmbraca în mod firesc fiinta umana, în afara oricarei doctrine.

 Întorcându-ne în timp, si la paginile cartilor, feriti în spatiul cultural de vacarmul globalizarii consumiste, literatura ne ofera toata paleta motivelor pentru care trebuie sa ne iubim tara. Chiar de la pasoptisti se punea problema întoarcerii privirii spre istoria si frumusetile naturale ale patriei. Sedusi de mirajul occidentului, modernistii, sunt contracarati de traditionalistii mai atenti la filonul national. În prima jumatate a secolului al XX-lea, în plina tendinta de modernizare, Blaga ne învata sa privim din nou spre cerul acestui pamânt, pentru a întelege astfel legaturile noastre si pentru a ne integra într-o ordine cosmica. România de astazi, mai pastreaza în oamenii ei simpli, în satele ei neatinse de tavalugul industrializarii si instrainarii de sine, o dimensiune spirituala în care pot încolti germenii unei renasteri.

 Tara mea poate depasi fatalismul atât de înfierat de Emil Cioran în „Schimbarea la fata a României”. Nu numai statistic, dar  si economic, ca nivel de trai, de bunastare, Romania e plasata printre ultimele tari europene, situatie care pare ca-si alunga tinerii români din tara, intelectuali sau muncitori obisnuiti, în cele mai îndepartate colturi din lume, stare care poate fi compensata numai de o irupere a vointei nationale.

ROMÂNIA MEA: „PURGATORIU SI PARADIS, PLAMADA DE TARÂNA SI VESNICIE…”

Tatiana STEFAN Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” – Bârlad

 

 

CONCURSUL DE ESEURI „ROMÂNIA MEA” – PNL VASLUI 2011

 

 [pullquote] „România este cea mai frumoasa tara, pentru ca e a mea, glia mea de dor, la care doar gândind în suflet ma-nfior…

Tatiana STEFAN[/pullquote]

Îmi iubesc patria si o port mereu în inima.

S-a implantat adânc în suflet de când întâia data am vazut lumina mângâietoare, când am respirat lacom prima gura de aer miraculous si datator de viata. O port în inima ca pe o floare ce o îngrijesc; în culorile sfinte de tricolor, ca sa nu uit ca traiesc ACASA” cu ai mei. Ce n-are frumos tara mea: România?

Mi-i tara

Ca un cuib de ciocârlie,

Undeva lânga o apa,

Undeva în câmpie.

Undeva într-o doina,

Undeva într-un vis,

Undeva printre holde

Ca pe palma întins.

Undeva în Europa

Tara straveche de plugari,

Radacina a pamântului,

Pom din pomi seculari.

Undeva, unde cerul

Curge-n vii si livezi,

Unde-si deapana basmul

Capra cea cu trei iezi.

Unde vine din lupte

Si acum FatFrumos,

Undeva, unde-i vrednic

Al stramosilor os.

Undeva la rascruce

Si sub cerul deschis,

Undeva într-o doina

Tara mea s-a întins.

Natura vie e minunea cea mai miraculoasa din spatiul nostru. Nu exista un tablou mai frumos decât lanul înverzit ce se leagana în bataia vântului jucaus si neastâmparat, decât freamatul tainic al cetatilor verzi padurile, decât o livada în floare ce-ti moleseste sufletul prin maretia mirosurilor patrunzatoare, zumzetul melodios al harnicelor albinute si grandoarea vesmântului floral. Pamântul României mele captiveaza cu mirosurile enigmatice si originale, prin culorile mirifice si neobisnuite ale vesmintelor vegetatiei. Minunea aceasta extraordinar de magnifica si irepetabila cladeste temeinic spiritul unui popor înzestrat cu calitati deosebite: omenia, bunatatea asemeni pâinii calde scoase din cuptor, miros de busuioc verde, sinceritatea si una din cele mai reprezentative fiind –ospitalitatea, marca care deosebeste poporul nostru de celelalte piese” ale mozaicului numit LUME”.

 Pline de clorofila sunt dealurile înalte, frumoase padurile si dumbravile tale, viile spânzurate pe coastele dealurilor batrâne, limpede si senin e cerul nemarginit. Puternicii munti se înalta trufasi în tacerea de piatra adânca, râurile ce-si îngâna melodios dulcea existenta, ele ca brâie pestrite ocolesc câmpurile nesfârsite. Noptile deosebit de speciale prin abundenta farmecelor pe care le descopera încânta auzul si cele mai adânci simtaminte încoltesc în inima mai vii ca oricând; ziua dezvaluind ochilor cele mai atragatoare tablouri, realizate cu o desavârsita iscusinta de mamanatura.

 Teritoriul României, desi are o suprafata destul de mica comparativ cu a altor state, spre exemplu Federatia Rusa, se caracterizeaza prin elemente de paradis: o diversitate impresionanta de peisaje unice, cu monumente ale naturii deosebit de frumoase si originale de valoare europeana si mondiala. Împaratia verde de Zeita Frumusetii ne îndeamna sa credem vorbei întelepte: Mai bine sa vezi acest pamânt o data, decât sa auzi despre el de o suta de ori”. De aceea de multe ori tara noastra este numita:muzeu sub cerul liber”. România mea este tara la rascruce de vânturi, spre soare-rasare dincolo de imensul ocean.

Pamântul strabun – codrii milenari‚ fântânile cu apa dulce potolind setea aprinsa a calatorului; holdele nemarginite de grâu galblen si copt încarcat de povara bunatatii noastre, îngâna o doina în mângâierea vântului nelinistit, asta-i una din comorile, aurul nostru, râurile cu apa limpede si înceata ca vorba moldoveanului, brazdeaza fata dogorita de arsita valorilor a batrânei patrii; gorunii ce strajuiesc vitejeste cu un adânc devotament la marginea periilor dese — padurile, lacurile – ochi albastrii ai tarii si helesteiele cu mult peste valoros si gustos, fiind unul din cele mai apreciate produse din gastronomia fara egal al locurilor, movilele si dealurile au nume semnificative alese cu multa pricepere si dibacie de strabuni, vaile si luncile manoase îngrasate de untura pamântului — humusul, florile de câmp gingase în culori de curcubeu si ametitor de parfumate, strabat cele mai adânci strafunduri ale sufletului uman, nesemanate de nimeni, doar iubite de toti, podgoriile renumite cu soiuri alese, memorabilile prisaci cu stupurile si roiurile de albine înzestrate cu darul de a munci cu un neistovit avânt, calitate care a preluat-o cu mult succes poporul român.

 Natura este cea mai indispensabila, valoroasa si grandioasa comoara prin care omul a fost desavârsit de Dumnezeu. Iubita patrie România, este asemeni unui imens palat ce cuprinde minunate taine stropite cu vraja magiei în necuprinsul infinit al farmecului, sfâsietor de suflete flamânde de noutatea si gradul de intrigare al aventurii în lumea frumosului reunite cu puritatea, candoarea clipelor de neuitat, a extazului la nivel maxim. Tot ceea ce ne înconjoara ascunde în sine o simbioza dintre mistic si euforie, rafinament si inocenta, originalitate si dorinta de a explora. Aceste locuri plamadite din roci originale sunt în stare sa trezeasca o alta latura a calatorului, cea de a afla istoria locala si de a se delecta cu subtilitatea împrejurimilor uluitor de încântatoare.

 România mea este o gradina imensa îngrijita si pastrata frumos prin munca covârsitoare a milioanelor de frati si surori ale mele. O tara se mândreste cu poporul ei. Unul deosebit, care stie sa munceasca cu mult sârg si ardoare, dar sa învârteasca si horele. Înca din primele timpuri ale existentei sale, poporul român a dat la iveala un întreg tezaur artistic în care îsi exprima în forme vii si originale, bucuria de a trai si setea de libertate.

 Limba noastra fiind numai cântec, face ca verbul sa strabata spatiile eterului pur, transfigurându-se în eterna doina a dorurilor unei natiuni. Doina întruchipeaza icoana de aur a graiului matern, picatura de argint în auz, înfiorare de tremur, salba de margaritare, cântare a cântarilor. Cuvântul de diamant al limbii române se rasfrânge în nesfârsitele-i oglinzi a acelui suflet al divinitatii. Tara dispune de biblioteci mari, cu un numar impresionant de carti cu literatura autohtona, cât si universala, ele mai sunt numite de locuitori, cititori fideli farmacia sufletului”. Cel mai magulitor refugiu este lectura, caci românul se naste poet — asemeni luceafarului vesnic luminând cu raze de creatie: Eminescu!

 Cultura neamului meu este una vasta si cu origini stravechi. Impresioneaza prin originalitate, vechime si ingeniozitate. Anume cultura este elementul care face sa se deosebeasca tarile si popoarele între ele. Totodata constituie si factorul forte care atrage un numar cât mai mare de turisti. România la acest capitol are cu ce se mândri. Urme ale vechii civilizatii sunt îmbinate armonios cu elemente de modern, stimulând atentia printr-o combinatie extrem de reusita. Orasele atrag multimile ca un magnet prin elemente la prima vedere simple, dar atât de necesare: gastronomie, ireprosabila, constructii ce stârnesc interesul, bunavointa si ospitalitatea oamenilor, caldura sufleteasca pe care o emana.„La sat s-a nascut vesniciaspunea marele Alecsandri eu însa spun:

 „Si ploaia parca-i alta

Prin vie si livada,

Si peste casa noastra

Cu-n geam deschis la strada!”

Aceasta atmosfera e una din basmele lui Creanga, strapungând inima cu acul sensibilitatii în cele mai nebanuite locuri. Totul e atât de spectaculos, încât nu poate fi redat în întregime cu ajutorul nici uneia dintre arte. Fiecare secunda traita în asa ambianta se înscrie în memorie ca cele mai frumoase si pline de splendoarea amintirii, senzatii de nedescris. Portul national, cântece care ating cele mai susceptibile corzi ale personalitatii, jocuri care emana în jurul lor buna-dispozitie si veselie, imaginile sunt de-a dreptul coplesitoare.

 Bisericile si manastirile sunt capodopere ale unor oameni extraordinar de iscusiti. Ele sunt o marturie istorica, dar si actuala a talentului pe care îl poseda oamenii din aceasta tara. Credinta în cel de sus ne face sa fim asa cum suntem: buni, cinstiti, primitori, cu sufletele deschise si dornici de a lua tot ce e bun si curat în inimele noastre de la cei din preajma. Bunatatea este o stea ce rasare în sufletele proprii înca de la nastere, raspâdeste în jurul nostru o aura pozitiva, transmisibila de la om la om. Dupa ce ai fost pe acest plai natal, vocea lui te striga sa vii ca sa-l revezi…

  România este una din cele mai pretioase perle” ale Europei pentru ca e A MEA, a neamului nostru. Arsenalul imens de valori, traditii captivante; imagini si privelisti cutremurator de candid; oameni speciali — cu sufletele încacate de generozitate; frunzele de dor, îngâna de sute de ani doina ce îti cheama vocea interna la purificare; orientare spre valori ale neamului omenesc; gastronomie de o raritate exceptionala. Cultura seculara îsi pastreaza vitalitatea necesara; limba dulce, mult aduce, si factorul cel din urma, dar cel mai important NATURA”. Este una deosebita, transformând aceste locuri special într-un “Picior de plaiO gura de rai”…Este nu numai frumoasa, dar si bogata Patria mea…Toate, toate sunt ale tale Românie!Arhitectul acestui Univers infinit ne-a iubit pe noi: românii, de ne-a dat o tara plina de gratie, care sa fie unicul loc de pe lume unde sufletul si trupul sa se simta Acasa.

 România visurilor mele esti locul unde muntii îsi înalta Templu de tacere, vaile rasuna armonios în murmurul stropilor gingasi de ploaie si râurile domolite duc sperantele românului în lumea larga în neant. În zbuciumul continuu al Marii Negre unde s-au varsat lacrimile strabunilor mei ce au trait pe plaiurile Mioritei, asa sadindu-mi în suflet admirabila samânta a sentimentelor de dragoste pentru România…

ANALFABETUL SI …”BRAVADA NERUSINATA”

de prof. dr. Adrian Botez

 

Bine. Un analfabet, lipsit complet de cultura, a fost ales, de un popor naucit, DAR ÎN VAZUL SI CU ACORDUL TACIT AL “ÎNTREGII EUROPE/LUMI CIVILIZATE, cum suna finalul Declaratiei reprezentantului oficial al Ministerului Afacerilor Externe din Rusia, A. Lucasevici, adresata statelor U.E. (traducem noi, termenul de “civilizate”: “MASONIZATE”!) – …a fost ales, ziceam, ca presedinte, în noaptea de 6 spre 7 decembrie 2009. Acest analfabet face o declaratie idioata (toata lumea se întreaba: “De ce n-a tacut?” – pai, n-avea voie sa taca!!!), în seara zilei de miercuri, 22 iunie 2011 (“la 70 de ani de la declansarea Razboiului Sfânt pentru reîntregirea patriei”… – dar, implicit, si la 70 de ani de la invazia germano-româna, în fosta URSS, careia Federatia Rusa îi mosteneste ranile si umorile si aroganta brutala…!), pe B1 TV. Un post TV eminamente basist – de la a carui “propaganda nerusinata” se trage si impresia, pentru fraieri si pentru “linsii pe creier”, ca escrocul de Basescu ar fi un soi de Napoleon I Bonaparte (si ala, democrat de… “mama huciului”!)-REFORMATORUL SI RENASCATORUL/MÂNTUITORUL LUMII, altoit pe trunchiul “renascentistilor” italieni (un soi de “urmas”, mult mai energic si eficient, al lui Girolamo Savonarola si Leonardo da Vinci…!) – …caruia, “peste 20 de ani, îi vom sfinti icoane de recunostinta”…cum se exprima, plastic, azi, unii… “deliranti” si debili mintal, dintre cei infectati de “baseala”!

Aici, la B1 TV, “presedintele Traian Basescu l-a acuzat pe regele Mihai de tradare, afirmând ca maresalul Ion Antonescu nu avea cum sa fie mai vinovat, ca prim-ministru, de <<pacatele” din razboi>>, <<deportarile evreilor si tiganilor în Transnistria… nu stiu ce>>, decât seful statului (n.n.: regele Mihai I). <<Unora le dam averile, iar pe altii îi consideram criminali de razboi – seful de stat si prim-ministru. Doar pentru ca unul a fost sluga la rusi si a lasat tara prin abdicare, îl iertam de toate pacatele?>>” – cf. ziaristi.online, 22 iunie 2011.

Ma rog, întâmplator si prin manevrele si informatiile manipulatorii ale unor consilieri straini, de la Cotroceniul “vrajilor lui Manolea” (despre care consilieri straini avem stiinta de mult!), afirmatiile lui Basescu nu sunt total neadevarate, ci gresite, pentru ca degeaba te muncesti sa-l instruiesti pe un nerod incult, ore si zile-n sir…incultura lui crasa tot îi “va face figura”, tot o va “sfecli” pe undeva, “prin partile esentiale” (…regele Mihai I a tradat România, dar nu în 1947, ci în noaptea de 23 spre 24 august 1944, pentru ca Ion Antonescu tocmai negocia o iesire onorabila din razboi, iar nu “în genunchi” si cu invazie sovietica… iar cu Ion Antonescu lucrurile ar trebui sa fie lamurite, daca toti evreii ar fi (DAR NU SUNT!) macar ca Wilhelm Filderman, presedintele Uniunii Evreilor din România – cel ce declara perfid, aruncând toata mizeria vremurilor dictaturii regelui Carol al II-lea în spinarea legionarilor, pasamite…”fascisti”, încurcând toata istoria româneasca si europeana – …dar, printre sminteli si falsuri istorice, strecurându-se si adevarul nevinovatei lui Ion Antonescu, fata de problema evreilor si tiganilor, legata de lagarele din Transnistria: A fost mult acuzat regimul Maresalului Ion Antonescu ca fiind înfeudat nazismului si Maresalul însusi a fost executat de agentii Moscovei ca fascist. Adevarul este ca Maresalul Antonescu este cel care a pus capat miscarii fasciste în România, oprind activitatile teroriste ale Garzii de Fier din 1941 si suprimând toate activitatile politice ale acestei organizatii. Eu însumi, raspunzând unei întrebari a lui Antonescu la procesul sau – montat de comunisti – am confirmat ca teroarea fascista de strada a fost oprita în România la 21 ianuarie 1941, zi în care Maresalul a luat masuri draconice pentru a face sa înceteze anarhia fascista provocata de aceasta organizatie si restabilirea ordinii în tara. În timpul perioadei de dominatie hitlerista în Europa, eu am fost în contact permanent cu Maresalul Ion Antonescu, care a facut foarte mult bine pentru îndulcirea soartei evreilor expusi persecutiilor rasiale naziste… Eu am fost martorul unor scene emotionante de solidaritate si de ajutor între români si evrei în momente de grele încercari din timpurile imperiului nazist din Europa. Maresalul Antonescu a rezistat cu succes presiunilor naziste care cereau masuri dure contra evreilor… El este cel care mi-a dat pasapoarte în alb pentru salvarea de teroarea nazista a evreilor din Ungaria a caror viata era în pericol! Datorita politicii sale, averile evreilor au fost puse sub un regim de administratie tranzitorie care, facându-le sa para pierdute, le-a asigurat conservarea în scopul restituirii lor la momentul oportun. Am mentionat aceste lucruri pentru a sublinia faptul ca poporul român, chiar când a avut într-o masura limitata controlul tarii, a demonstrat sentimente umanitare si de moderatie politica” – cf. ziaristi. online, 22 iunie 2011).

Ei, dar ce importanta vor fi având afirmatiile unui analfabeto-incult complet amoral, fata de o Federatie Rusa care nu este DELOC straina de “mânariile” Washingtonului, pentru înscaunarea, în noaptea de 6 decembrie 2009, a acestei slugi perfecte, Traian Basescu? De avut, ai – caci joi, pe 30 iunie 2011 (deci nu imediat, ci LA O SAPTAMÂNA de la, aparent, ineptele declaratii basesciene!…la timp pentru a acoperi …tipetele de moarte ale exasperatilor greci, care simt, ca si noi, românii, acum un an, jungherul, înfipt în spate, al FMI-ului asasin!!! – România a fost “poligonul de testare abatoriala”!!!), iata si Declaratia reprezentantului oficial al Ministerului Afacerilor Externe din Rusia, A. Lucasevici:

Rusia este nemultumita de declaratiile recente ale presedintelui Traian Basescu despre faptul ca: “In locul maresalului I. Antonescu, în 1941, si eu (n. red.: Basescu) as fi trimis soldatii români peste Prut”, pentru participarea la agresiunea Germaniei hitleriste împotriva URSS. Astfel de declaratii, facute mai ales în contextul zilei de doliu a comemorarii a 70 de ani de la începutul celui de-al doilea Razboi Mondial ( n. red., în limba rusa: Marele Razboi pentru Apararea Patriei), în timpul caruia poporul nostru a pierdut 27 de milioane de vieti omenssti, declaratii pe care nu poti sa le explici prin situatia politica interna, nici prin întrebarile provocatoare ale jurnalistilor.

Este evident ca aceasta BRAVADA NERUSINATA, care justifica agresiunea fascista si profaneaza memoria milioanelor de victime ale nazismului, sunt inacceptabile si trebuie sa primeasca o reactie adecvata DIN PARTEA EUROPEI CIVILIZATE (n.n.: unde o fi fost “EUROPA asta CIVILIZATA”, când Estul ei gemea, de decenii, sub cizma sovietico-ruseasca/a Armatei Rosii, drept consecinta a…”tradarii civilizate”, a lui Winston Churchill si Franklin Delano Roosevelt, de la Ialta…???!!!).

30 iunie 2011“.

De fapt, ce anume masca tot bâlciul asta international…cu “fascism” si cu “victime ale nazismului” de acum 70 de ani, si cu cereri de…” reactie adecvata din partea EUROPEI CIVILIZATE”… – …da-da, de ce nu si a S.U.A., ca tot au fost, “civilizatii” astia, “colegi de macelarie”, când, la Ialta, ne-au vândut zalhanalei sovietice?

Mda. Ia sa vedem ce “bâzâia” prin Europa…”civilizata”, PE DEDESUBTUL gesturilor hiperbolic-retorice, de “soldat laudaros” din commedia dell ‘arte (sa zicem, Scarica Bombardoni…) – ale acestui “teatru chinezesc” al…”civilizatilor”…favorizate de tâmpenia (doar atât?!) khazarului Basescu:

a-Peste 2.000 de protestatari din Barcelona au încercat, azi, sa blocheze dezbaterile din Parlamentul catalan, într-o manifestare de nemultumire fata de reducerile bugetare, relateaza BBC”– cf. evz.ro, 15 iunie 2011.

 

b-Parlamentul Greciei voteaza miercuri pentru masurile de austeritate cerute pentru ca tara sa primeasca împrumuturile (n.n.: obligatorii si asasine!), necesare evitarii falimentului (n.n.: ba, tocmai: catalizatoare de FALIMENT!).

Intre timp, mii de oameni au iesit pe strazile capitalei Atena, în a doua zi de greva generala, pentru a protesta fata de aceste masuri si privatizarile
(n.n.: jaful externo-masonizat!), anuntate de guvern, iar confruntarile cu politia au devenit violente.

Premierul elen Giorgios Papandreou, care are o majoritate de doar cinci voturi, dintre care doua nesigure, în Parlament (nesiguranta Parlamentelor este “mama” reusitelor “strecurarii” masonice, pâna în sânul natiunilor, pentru a împlânta, acolo, pumnalul lor asasin!), spera sa treaca masurile de austeritate necesare pentru a primi de la FMI si statele zonei euro o transa de 12 miliarde de euro, dintr-un total de 110, necesare pentru ca tara sa nu intre în faliment chiar din luna iulie, scrie BBC News.

Chiar daca tara se va prabusi economic în scurt timp fara acest împrumut, care nu se va acorda fara masurile de austeritate, în Grecia au izbucnit înca de marti proteste masive si, pe alocuri, violente, oamenii fiind nemultumiti de planul Guvernului. Sindicatele au cerut o greva generala de doua zile, iar grupuri de tineri de extrema stânga au atacat fortele de ordine atât marti, cât si miercuri.

Cel putin 46 de oameni, dintre care 37 de politisti, au fost raniti în luptele de marti, dupa ce un mars la care se protesta fata de taierile bugetare a devenit violent.

Acelasi scenariu s-a repetat si miercuri, când au existat, pe de o parte, proteste pasnice, iar pe de alta parte unele violente. 400 de tineri au atacat fortele de ordine cu bâte si bucati de pavaj, în fata hotelului Hilton, încercând sa ajunga în fata Parlamentului. Politia i-a dispersat cu ajutorul gazelor lacrimogene

Autoritatile au baricadat un perimetru din fata Legislativului si au trimis 4.000 de politisti, astfel încât protestatarii sa nu poata ajunge acolo, temându-se chiar ca ar putea sa încerce sa intre.

Sindicatele au anuntat si ele ca vor provoca o pana de curent, pentru a protesta în fata privatizarii unei parti a companiei nationale de electricitate.

Greva din Grecia a dus la închiderea majoritatii serviciilor publice, a bancilor, iar mai multe spitale s-au ocupat numai de urgente. Mai multe avioane, trenuri, autobuze si feriboturi au fost anulate.

Protestatarii au blocat si portul Piraeus, din apropiere de Atena, pe unde trec vasele ce leaga insulele elene de continent” – cf. ziare.com, 29 iunie 2011.

 

Ce ziceti domniile voastre, cititori cinstiti: parca “Europa civilizata” (n.n.: MASONIZATA!) are niste probleme REALE, nu-i asa?!…si cu niste oameni VII…iar nu sclifoseli “istoricizante” si “comemorante” si teorii tembele, scoase din maseaua dreapta, de catre un analfabet balcanico-khazar…?!

Ia sa vedem, mai departe, ce se zice despre – …Federatia Rusa, de data asta:

Romania a fost ocolita de investitorii mari din Rusia, iar de acum incolo varianta unor noi intrari este cu atat mai improbabila, crede analistul. “Ei (investitorii – n. red.) primesc aprobare pentru a veni in Romania, nimic nu misca fara politic. (…) In principiu, nu vor mai fi intrari de investitii rusesti in Romania”, afirma Blanculescu.

In privinta companiilor mari deja prezente pe piata locala, controlul statului rus asupra lor este total, atat ca strategie, cat si ca tactica economica. In Romania, rusii controleaza mari companii din domenii-cheie, precum metalurgia – Mechel, Vimetco, energia – Lukoil, WIEE, si pietele de capital – banca de investitii Renaissance.

Compania petroliera Lukoil este prezenta pe piata romaneasca din 1998, atunci cand a cumparat rafinaria Petrotel din Ploiesti. Lukoil activeaza pe piata distributiei de carburanti, printr-o retea de 310 benzinarii, precum si pe cea de furnizare de electricitate, printr-un grup energetic inaugurat pe platforma Petrotel, acolo unde lucreaza 2.500 de salariati. Compania controleaza 19% din productia Rusiei de titei.

Grupul siderurgic Mechel a intrat pe piata romaneasca in 2002 si are circa 7.000 de angajati in combinatele Mechel Campia Turzii, Mechel Targoviste, Ductil Steel Otelu Rosu, Ductil Steel Buzau, Laminorul Braila si Mechel Reparatii Targoviste.

Vimetco, intrata pe piata locala in 2002, detine grupul Alro, producator de aluminiu, care are peste 2.500 de angajati. Compania mai controleaza si Conef Gaz, intermediar pentru importul de gaze rusesti.

WIEE, controlata de rusii de la Gazprom si nemtii de la Wintershall, este cel mai mare intermediar de gaze de pe plan local. Romania nu mai importa direct gaze din Rusia din anii ’90, ceea ce a dus la cresterea tarifelor catre consumatorii finali.

O intrare mai recenta pe piata romaneasca este cea a bancii de investitii RenaissanceCapital, controlata de neozeelandezul Steven Jennings si rusul Mihail Prohorov. Renaissance va intermedia oferta publica secundara de la Petrom, programata sa aiba loc in aceasta vara. Consortiul alcatuit din Renaissance, BT Securities, Romcapital si EFG Eurobank Securities a castigat licitatia organizata de statul roman pentru intermedierea ofertei, evaluata la 500 milioane de euro.

Valentin Ionescu, fost ministru in perioada mandatului presedintelui Emil Constantinescu, actualmente consultant in management, afirma ca declaratia Rusiei este inadecvata si disproportionala in raport cu afirmatiile presedintelui, care se referea la istorie. “Este vorba despre o reactie calculata (a rusilor – n. red.), dar cred ca ea depaseste limbajul diplomatic”, spune Ionescu, accentuand ca, oricum, relatiile dintre cele doua tari au fost reci in ultimii zece ani.

Analistul explica faptul ca Rusia a fost deranjata de o “oarecare lipsa de cooperare politica” din parte Romaniei, in contextul in care Moscova nu si-a modificat politica externa din anii ’80 incoace. “Rusia incearca sa exercite si o anumita influenta politica in statele unde investeste. (…) Rusia nu separa cooperarea politica de cea economica”, puncteaza Ionescu.

Pe termen scurt, declaratiile presedintelui Basescu ar putea duce la majorarea preturilor la gazele de import, mai exact a celor din Rusia, care acopera circa 30% din consumul la nivel national. Oficialii Autoritatii Nationale de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE) au anuntat deja ca tarifele gazelor importate din Rusia ar putea sa se majoreze cu 15% in cel de-al treilea trimestru, de la 400 de dolari/mia de metri cubi, la 460 de dolari/mia de metri cubi, potrivit Mediafax.

Rusia detine cele mai mari rezerve dovedite de gaze naturale din lume, mai exact 25% din total ori 45,47 trilioane de metri cubi. Statul rus este cel mai mare exportator de gaze naturale din lume – 179,1 miliarde de metri cubi” – cf.Wall-Street, 2 iulie 2011.

Noi nu credem ca vreun lucru, CÂT DE MIC, în “sahul” politic, extrem de atent si periculos si lacom, al lumii masonizate de azi, este/ar putea fi facut întâmplator, “la plesneala”. Oricât ar fi de analfabeto-incult, Basescu are niste stapâni, acolo, departe…si acei stapâni din Vest dezvolta, pe linie globalista, deci PUR NEGUSTOREASCA (în politica si în afaceri, nu încap emotiile, deci sufletul…”pleaca la plimbare”!!!), relatii ENERGETICE tot mai prospere, cu Federatia Rusa! Aliatii din Europa, ai “Marelui Licurici”, au nevoie de gazul Federatiei Ruse…SI, DECI, NU I-AR REFUZA NIMIC ACESTEIA (…cum nu i-au refuzat Federatiei Ruso-Putiniene, în luptele invazioniste din Georgia – nici Osetia de Sud si Abhazia, în august 2008!!!) – …nici macar o invazie (militara sau financiara sau, pur si simplu, de jaf al industriei si al …wolframului si aluminei – …de care rusii au absoluta nevoie, pentru programele lor militare, de supraveghere terestra si de investigatie cosmica…la fel ca americanii, dar care ne jefuiesc de alte… “substante”!) – în România, care sta, într-una, ca mielul la taiere, în fata oricarui monstru terestru, cu nume de “om de afaceri”, adica, bandit de DRUMUL MARE!!!

Cum spuneam si într-un articol trecut, noi nu credem în vreun “rezon” al existentei N.A.T.O.…decât ca scuza pentru “trocurile globaliste”, dintre SUA si Rusia…: “Vladimir Putin – …nationalist el, în felul lui…dar care, în ultima vreme, se întelege îngrijorator de bine, cu S.U.A.”cf. art. România curata, publicat pe 21 iunie 2011, în revistele online Singur, respectiv „StarPress-Vâlcea Turism” – si pe 1 iulie 2011, în Jurnalul de Vrancea online.

Bref: “mâncatul de scovergi” al lui Basescu, din seara de miercuri, 22 iunie 2011, a fost “avizat” si de S.U.A., si de Federatia Rusa (la modul labirintico-masonic, fireste!) – si avut (cel putin! – …nu mai punem la socoteala rafuiala inter-evreiasca, dintre Mihai I si “printul” Paul…!) câteva tinte precise:

1-sa “justifice” urmatoarele “jafuri de stat” sau “asalturi” economic-jefuitoare violente rusesti (realizate cu criminalii nostri autohtoni, dimpreuna, “la toarta” si pe comisioane tradatoare colosale!) …tip ALRO SLATINA (“Alro Slatina este cea mai mare companie producatoare de aluminiu din Europa Centrala si de Est – si singurul producator de aluminiu si aliaje de baza din România. Capacitatea de productie a companiei este de peste 260.000 tone anual.

Compania este detinuta în prezent (2007) în proportie de 87% de Vimetco (fosta Marco Group), detinut de miliardarul rus Vitali Matsitski[1][2]. Fondul Proprietatea mai detine aproape 10% din actiuni”) – …si sa ne tina, astfel, “capul sub perna”, ca vinovati de “blasfemii antirusesti”, pe când ei, rusii, “în hora” cu americanii… si “cu altii” (…”alesi”!), ne fura de ne-ndoaie…;

2-sa acopere ochii celor care vad cum se reactioneaza, de catre popoare ne-anesteziate spiritual, tip Grecia si Catalunia (“dizidenta”, în raport cu Spania, cica…!), fata de mârsaviile si crimele financiare (cu grave consecinte în moralul/psihicul “de masa”!) ale masoneriei globalizante. Nu vedeti ca nimeni nu face puscarie, pentru falimentele oneroase din S.U.A. (“Lehman Brothers”!!!), care au dat semnalul “crizei” artificiale mondialiste, care se va sfârsi cu catastrofa ireversibila a populatiei terestre sarace, deci cu…ADEVARATUL HOLOCAUST, CEL AL SARMANILOR OAMENI, CINSTITI SI MUNCITORI, AI PLANETEI?! Si aici, reiteram (în speranta, irationala, ca “domnii” creduli si fraierii se vor trezi, TOTUSI!) o tema “draga si prioritara”, de pe agenda permanenta a francmasonicilor “de frunte” ai lumii – … tip, sa zicem, Bill Gates: “Lumea de azi are 6, 8 miliarde de oameni … numar ce va ajunge pâna la aproximativ 9 miliarde. ACUM, DACA FACEM O TREABA FOARTE BUNA CU NOILE VACCINURI, CU SERVICIILE MEDICALE, CU SERVICIILE DE SANATATE REPRODUCTIVA, AM PUTEA, CEL MAI PROBABIL, SA REDUCEM ACEST NUMAR CU 10 SAU 15% (…) Vaccinurile sunt utilizate in scopul reducerii populatiei si sunt trei moduri reale în care acestea pot fi “eficiente”, din punctul de vedere al celor care doresc sa reduca populatia globului:

A) Ar putea ucide oamenii incet, intr-un mod care trece neobservat, efectele aparand poate peste 10 – 30 de ani, prin accelerarea unor boli degenerative.

B) S-ar putea reduce fertilitatea si, prin urmare, rata natalitatii in intreaga lume ar scadea, reducand astfel populatia lumii pentru mai multe generatii succesive. Aceasta metoda prin care e provocata ”moartea lenta” ar putea parea mai acceptabila pentru oamenii de stiinta care doresc sa vada populatia mondiala in scadere, dar nu au destul curaj sa ucida oamenii direct, prin medicina conventionala. Exista deja dovezi ca vaccinurile pot provoca avorturi spontane http://www.truthistreason.net/bill-gates-says-vaccines-can-help-reduce-world-population

C) Vaccinurile ar putea creste rata de deces in cazul unei viitoare pandemii. Teoretic, eforturile de vaccinare pe scara larga ar putea fi urmate de o eliberare deliberata a unei tulpini de gripa extrem de virulenta, cu o rata de mortalitate ridicata. Aceasta abordare a vaccinurilor ca “arme biologice”ar putea duce la uciderea a milioane de oameni al caror sistem imunitar a slabit ca urmare a vaccinarilor anterioarecf. FUNDATIA BILL SI MELINDA GATES “- cf. http://www.naturalnews.com/029911_vaccines_Bill_Gates.html

3-sa creeze, pentru români, o diversiune fals-nationalista, pentru ca urmeaza o noua transa de taieri de salarii…tocmai pentru ceea ce spunea Bill Gates: lumea trebuie saracita, TERORIZATA, îmbolnavita grav si…strasnic RARITA!!! (…iar S.U.A. si globalistii sunt UNICII TERORISTI AI PLANETEI TERRA!!!);

4-Rusia/Federatia Rusa, mostenitoarea “tezaurului” de ticalosie criminala al U.R.S.S. – “sa se scoata”, fie si partial, din punct de vedere istorico-moral, “dându-se lovita”, adica autovictimizându-se: Rusia/Federatia Rusa (ne referim, fireste, NU la poporul rus, atât de cumplit încercat si atât de incredibil îndurator, DESI GENIAL, ÎN DUH, cât si cel român! – ci la politicienii, militaristii/kaghebistii si la toate hienele lor, care, ca si ale noastre, se dau drept “oameni de afaceri” – …majoritatea zdrobitoare apartinând…”poporului ales”!!!), cu, mereu, aceleasi fumuri imperialiste si, mereu, cu acelasi sustinator “din umbra”, S.U.A. (ca si în al doilea razboi mondial!!!) – GLOBALISTII TREBUIE SA SE LEGITIMEZE ÎNTRE EI, PENTRU CA, ÎN FAPT, ÎNCALCA ABSOLUT ORICE LEGISLATIE INTERNATIONALA ACTUALA!!!

“Amendarea” (calculat-mârlaneasca!), de catre rusi, a mârlanului-sluga, Basescu – este, de fapt, înca un pumn urias, “altoit” peste capul, si asa, VINOVAT PLECAT, al României, careia evreimea internationala i-a creat, deja, “complexul criminal” (prin minciuna scârboasa si aratând impotenta sentimentului de recunostinta, la majoritatea evreilor, mai ales la plutocrati…minciuna vis-à-vis de asa-zisul “holocaust românesc asupra evreilor”!). Un pumn dat României si NEVOII EI DE MODELE MORALE/EROI (si, prin ea, tuturor antiglobalistilor europeni ori “de aiurea”!) de catre o Moscova care, aparent, ar avea dreptate si “legitimitate”, în “revolta” ei (desi Basarabia, Bucovina, Tinutul Hertei etc. etc. erau ale noastre, iar nu ale lui Stalin si ale… “gloriosului popor sovietic”!), pentru ca a pierdut, zice ea (o zice “cu ocazia împlinirii a 70 de ani, de la Declansarea Marelui Razboi pentru Apararea Patriei“!), între 1941 si 1945, cca 27 de MILIOANE de oameni : atâta ca ei, neo-sovieticii, pun la numaratoare, se pare, în aceasta suma enorma, si zecile de milioane de tarani rusi si ucrainieni, ucisi la “colectivizarea/colhoznicizarea cu tunul“, facuta de Stalin, si pun si asasinatele oribile (adevarate maceluri!) produse de komisarii politici stalinisti, din Armata Rosie…Uitând, fireste, de lagarele siberiene, de “vorkutele” unde, nici azi, nu se stie câte milioane de români au fost rastigniti…

NU-I PREA CORECTA “NUMARATOAREA RUSA”, NU-I ASA???!!!

DAR ASTA E GLOBALISMUL!… O, VOI, POPOARELOR TERESTRE: SE FACE CU COMPLICITATI MONDIALE, CU PRESEDINTI TÂMPITI SI AMORALI SI CU POLITICIENI-SCLAVI, TÂMPITI, TRADATORI SI AMORALI – DAR SI CU POPOARE NAIVE SI ANESTEZIATE, DIN PUNCT DE VEDERE MORAL-SPIRITUAL!!!

…“BRAVADA NERUSINATA”, DECI, PARE A FI, MAI CURÂND, O AGRESIUNE (PENTRU PREZENT, DAR, MAI ALES, PENTRU PLANURI VIITOARE!), DIN PARTEA GLOBALISTILOR, MAI MULT DECÂT DIN PARTEA TÂMPITILOR NOSTRI “DE FRUNTE”…care, fireste, nu sunt straini de “toata daravera” asta!

CONTRABANDISTUL EMINESCU

de Lucia OLARU NENATI

 

 

[pullquote]„Eminescu e om mare al natiei, ceea ce este poate mai mult decât un poet genial.”      (Nicooale Iorga)[/pullquote]

 

Putini stiu ca Eminescu nu a luptat numai cu pana si cuvântul pentru idealurile nationale, ci a facut-o si prin fapte, chiar dintre cele care i-au cerut un curaj deosebit si l-au expus la riscul arestarii pentru contrabanda si atentat la siguranta imperiului. Iata cum s-au desfasurat lucrurile! In 1875 se împlineau 100 de ani de la anexarea Bucovinei printr-un rapt abil si realizat prin coruptie. Descrierea modalitatilor de înfaptuire a rapirii exista consemnata în corespondeta dintre internuntiul austriac la Constantinopole, Franz Maria von Thugut si cancelarul imperial al Mariei Tereza, Wentzel Anton Kaunitz Reitberg. In aceste scrisori cei doi comunica despre pasii strategici pe care-i faceau pentru stabilirea unui culoar de trecere între Pocutia (devenita proprietate austriaca) si restul imperiului, ce avea sa se numeasca Bucovina.

Din aceste documente reies actele de coruptie prin care au fost atrasi atât înalti functionari ai Rusiei (feldmaresalul Rumiantev, caruia i s-a oferit o tabachera de aur cu briliante si 5000 de galbeni austrieci) cât si mai multi demnitari turci printre care si Reis Effendi, care a cerut special si a primit un pumnal de aur cu teaca aurita cu briliante si smaralde, având încrustat în ele un orologiu. Prin aceste masinatiuni culoarul de trecere s-a largit pâna la a cuprinde întregul tinut al Bucovinei.

[pullquote]

“E drept ca pentru crearea unui om mare trebuieste conlucrarea a doi factori, unul este acela al împrejurarilor, al doilea este caracterul si inteligenta persoanei istorice. Aceasta a doua conditie Grigore Ghica Voevod a îndeplinit-o cu desavârsire. Urmarind cu întelepciune si cumpatare binele si integritatea patriei sale le-au mentinut cu rara energie personala pân-la cea din urma clipa a vietii sale.” (Eminescu)

[/pullquote]


Asadar Bucovina a fost vânduta pe o tabachiera si un pumnal! Tot din aceasta corespondenta reiese lupta cumplita a domnului Moldovei, Grigore Ghica Voevod care a încercat pe toate caile si cu toate mijloacele sa-si apere tara nelasându-se corupt spre a accepta tacerea, ceea ce i-a atras în final suprimarea prin asasinare. Toate aceste scrisori care arata ce s-a petrecut în 1775 au fost adunate într-o brosura editata în 1875 intitulata „Rapirea Bucovinei dupa documente autentice”, redactata de Ion Slavici si prefatata de Mihail Kogâlniceanu dupa documentele din colectia lui Hurmuzachi privitoare la istoria românilor.

Eminescu, stabilit atunci la Iasi, trece clandestin în Bucovina având ascunse în bagajele sale mai multe sute de exemplare ale acestei brosuri riscând sa fie prins si pedepsit cumplit. Tragând la prietenul sau Stefanelli în Cernauti si beneficiind de ajutorul lui, el trimite brosurile prin posta persoanelor oficiale, oaspetilor straini si organizatorilor „serbarii seculare” pe care o pregatisera austriecii la aniversarea unui veac de la anexarea Bucovinei. Desi circulatia brosurii a fost interzisa, desi s-au facut puternice proteste diplomatice, nimic n-a mai putut împiedica raspândirea cartii prin lumea europeana (fusesera multi oaspeti straini la Cernauti!) care a aflat din surse documentare autentice despre ticalosia prin care s-a produs decapitarea Moldovei.

Eminescu nu s-a multumit cu atât, ci a publicat în tara articole prin care glorifica vitejia si rectitudinea morala a lui Grigore Ghica Voevod, pe care-l aseaza în rândul marilor personalitati ale lumii, alaturi de Ludovic al XIV-lea, Frederic al II-lea, Petru cel Mare, Ecaterina a II-a etc. Iata formulate chiar de catre poet în articolul intitulat Grigore Ghica voevod si aparut în Curierul de Iasi, nr.109 din 1876, argumentele care sustin aceste aprecieri: „E drept ca pentru crearea unui om mare trebuieste conlucrarea a doi factori, unul este acela al împrejurarilor, al doilea este caracterul si inteligenta persoanei istorice. Aceasta a doua conditie Grigore Ghica Voevod a îndeplinit-o cu desavârsire. Urmarind cu întelepciune si cumpatare binele si integritatea patriei sale le-au mentinut cu rara energie personala pân-la cea din urma clipa a vietii sale. Ambasadorul austriac ce era în acea vreme la Constantinopole s-a vazut silit a încredinta pe cancelarul Kaunitz ca orice tranzactie ar face cu acest voevod, concesiile sale vor fi numai aparente caci acest caracter nu cedeaza si nu se pleaca. El va urmari întotdeauna întregirea patriei sale fie prin razboi fie prin diplomatie, de aceea trebuie înlaturat cu orice pret. Trebuia dar nimicit acest om a carui tarie de caracter ameninta pe rapitorul patriei sale, trebuia asasinat în taina fara zgomot.”

Si pentru a sublinia soarta tragica a unui mare domn patriot care a luptat eroic cu toate fortele uriase ce amenintau integritatea tarii sale, Eminescu continua: „?i asa s-au urmat în comuna Iasi (…) acolo s-a întâmplat aceasta fapta a întunericului, acea miselie demna de diplomatia veacului trecut, acea nerusinata palmuire a slabiciunii si dezbinarii poporului românesc. Intr-adevar ce rusine mai mare putea sa ni se întâmple? Dupa ce (…) ni se luase vatra stramaseasca, începatura domniei neamului moldovenesc (…) se asasineaza prin influenta morala a Austriei domnul care au îndraznit a protesta contra nerusinatei rapiri.”

Ca o concluzie ce ramâne vesnic valabila în istoria noastra, Eminescu conchide cu amarnica durere si sfâsiere launtrica, una dintre multele care l-au afectat profund si i-au provocat rând pe rând sfârsitul prematur al vietii pe care-l comemoram mereu la mijlocul îndoliat al lui iunie, doliu care înmanunchiaza în el toate durerile neamului traite adânc de catre omul deplin al culturii românesti.

Iata aceste cuvinte aforistice care pot fi înscrise pe frontispiciul istoriei noastre perpetui: „Popor românesc, mari învataturi îti da tie aceasta întâmplare! Daca fii tai ar fi fost uniti totdeauna atunci si pamântul tau stramosesc ramânea unul si nedespartit. Dar veacuri de dezbinare neîntrerupta te-au dus la slabiciune, te-au dus sa-ti vezi rusinea cu ochii!”

Nu putem sti, desigur, daca tot mai insistentele afirmatii despre suprimarea deliberata a lui Eminescu din motive de ordin politic sunt întemeiate, desi probele material-istorice si rationamentele logice sunt tot mai pregnanate. Am dori din suflet sa nu fie nimic adevarat si toti cei ce sustin aceasta varianta sa fie niste fictionari fabulatori bolnavi de scenarita. Dar, privind din perspectiva actuala si din cea conturata prin acumularea atâtor informatii si concluzii de-a lungul zecilor de ani de când ma aflu în proximitatea universului eminescian, a propriei experiente existentiale, nu pot sa nu acord atentie ideii ca, în fond, ceea ce a contat a fost mai întâi de toate, pasiunea adevarului absolut care l-a stapânit tiranic („adevarul e stapânul nostru, nu noi stapânim adevarul”) si care l-a determinat sa intre automat în slujba cauzelor drepte si, mai ales, în apararea interesului general national pe care, vai, în toate timpurile (dar mai ales azi!) se gasesc greu oameni care sa-l apere în dauna sau înaintea interesului personal. De aceea, indiferent care va fi fost cauza concreta a sfârsitului sau, e tot mai învederat ca Eminescu a murit „patimind pentru dreptate” cum spune Biblia si cum spunea el însusi despre domnitorul Grigore Ghica pe care nu întâmplator l-a adus în prim planul atentiei. Un astfel de om al idealului cum a fost el nu se putea potrivi cu atât de complicatele socoteli si aranjamente ale vietii sociale si politice reale, aceea care s-a bazat mereu pe compromisuri si chiar tradari.

De aceea, acum în miezul lui iunie, nu comemoram doar, idilic si gratios, trecerea în eternitate a unui poet, fie el si de geniu – chiar daca tot acum se aduna laolalta o sama de poeti sub steagul sau – ci mult mai mult de atât: asa cum spunea Iorga, cel ce atât de devreme i-a recunoscut consubstantial statura si complexitatea personalitatii: „Eminescu e om mare al natiei, ceea ce este poate mai mult decât un poet genial”(1911)


Lucia OLARU NENATI

Botosani

15 iunie 2011

 

ORADEA LUI IOSIF VULCAN

Restructurarea Imperiului Austriac, impusa de pierderile militare de dupa Revolutia din 1848-49 (cu precaderea a pierderii Razboiului de 7 saptamâni cu Prusia, 14 iunie – 23 august 1866), e realizata de împaratul Franz Josef sub forma unui compromis cu ungurii, în 1867. Acestora, în ciuda razboiului antiaustriac din 1848-49, li se permite practic realizarea unui stat în stat, în speranta pastrarii unitatii imperiului. Monarhia absolutista de pâna atunci, se transforma în statul dualist Austro-Ungaria („Imperiul Cezaro-Craiesc“), Oradea reintrând în posesia Ungariei, împreuna cu Transilvania. Împaratul Franz Josef îsi va guverna imperiul având doua guverne si doua capitale (Viena si Budapesta), încurajat fiind probabil de reusita experientei contemporanului sau român Alexandru Ioan Cuza (1859-1866) – domnitor unic al Principatelor Unite ale Moldovei si Valahiei (stat care a functionat în primii trei ani cu doua guverne si doua capitale, Bucuresti si Iasi). Popoarele ramase în cadrul Ungariei (croatii, sârbii, cehii, slovacii, ucrainienii, românii) se vor considera tradate de Viena, dezvoltând o mare antipatie pe seama ungurilor si a politicii lor de maghiarizare.

1867 este, din punct de vedere al tehnologiei mondiale, anul în care gradinarul francez Joseph Monier obtine primul patent pentru o inventie capitala în istoria constructiilor: betonul armat. Inventat din necesitatea de a obtine ghivece mai rezistente pentru plante, betonul armat cu fire de fier va fi expus apoi la Expozitia Universala de la Paris, din acelasi an. Alfred Nobel îsi patenteaza si el acum ceea ce va deveni principalul dusman al betonului armat: dinamita. Si, venind în întâmpinarea problemelor create de dinamita asupra corpului uman, medicul britanic Joseph Lister publica, tot în 1867, „Antiseptic Principle of the Practice of Surgery” („Principiul antiseptic al practicii chirurgicale“ – în engleza), el fiind cel care introduce dezinfectarea cu fenol a ranilor si instrumentarului medical, dar si cel care, în acelasi an, foloseste o noua ata chirurgicala, realizata din intestine si numita „Catgut“, în locul firului de matase. 1867 este si anul unui vals de popularitate mondiala: „An der schönen blauen Donau” („Pe frumoasa Dunare albastra“ – în germana) a austriacului Johann Strauss fiul.

Elanul national maghiar, revitalizat acum dupa esecul initial din 1848-49 si tinzând în continuare spre separarea totala a Ungariei de Austria, duce la o reedificare a localitatilor si la un avânt economic considerabil în cadrul vechilor granite ale lui Matia Corvin. Oradea-Mare beneficiaza din plin de acest fapt, pâna când Austro-Ungaria va declansa Primul Razboi Mondial, în 1914. Splendoarea orasului vechi apartine, în mare masura, acelei perioade. O seama de cladiri deosebite si monumente ale istoriei ungare dau o înfatisare noua orasului.

Alexandru Roman

În comitatul Bihor, elanul revolutionar din 1848 constituise o buna supapa de afirmare a limbii române la nivel scolar. Initial, austriecii reimpun, din 1850, limba de predare germana la Academia de Drept, aspect ce va dura pâna în 1861, când se reintroduce limba maghiara. Iata însa ca între 1850-1857 functioneaza la Oradea si o catedra de limba româna, al carei titular este, la Gimnaziul Premonstratens, bihoreanul Alexandru Roman[1] (1826-1897). Îi va fi profesor tânarului Iosif Vulcan, care se înscrie la acest liceu în 1951.

Dupa ce îsi facuse studiile la Beius si Oradea, continuate apoi la Viena, bihoreanul Alexandru Roman se întoarce la Beius, în 1848. Aici introduce în acelasi an, pentru prima data, limba româna în scoala. La Oradea, apoi, în 25 iunie 1852, înfiinteaza Societatea de leptura a Junimei Române studioase la Academia de Drepturi si Arhigimnaziul din Oradea-Mare, apreciata de profesorul Vasile Vartolomei „cea dintâi societate culturala si literara întemeiata la Românii din Transilvania“ (dizolvata mai apoi prin ordin guvernamental, în 1875). Interesul pentru „curatirea limbii“, „spre o scriere înteleasa de masele populare“ si cu litere latine era un obiectiv principal al membrilor acestei societati, sustinute financiar de crezul unor inimosi patrioti precum Emanuil Gojdu si Nicolae Jiga. Aceasta societate literara, condusa de Al. Roman, are un mesaj catre românii de dincolo de Carpati, ce înca se foloseau de literele chirilice. E vorba de propunerea lui Giorgiu Delianu, din 24 aprilie 1853: „Dupa ce în Moldova s-a înfiintat o societate literara editoare de carti pentru ramurile de stiinte, ar fi cu scop sa i se transmita din partea societatii (oradene – n.n.) una adresa, prin care sa se provoace, ca sa eviteze, sa lapede din editiunile sale ruginitele si zdrentoasele buchii de care e atât de înstrainat tot sufletul român“[2].

Dupa continuarea studiilor la Viena si Budapesta, din 1862, Roman devine profesorul primei catedre de limba si literatura româna de la Universitatea din Budapesta, al carei titular va fi pâna în 1897. Iosif Vulcan va scrie despre Roman, în Familia (nr. 11 din 15/27 aprilie 1866) ca, datorita îndelungatelor sale „studii limbistice, ocupa cu dreptul locul între cei mai luminati filologi români“. Din 1867 devine membru fondator al Academiei Române, de la Bucuresti. Ca jurnalist, editor si fruntas al miscarii nationale românesti din Austro-Ungaria (deputat 1865-1887), el se pronunta pentru autonomia Transilvaniei, în 1868, fiind condamnat de Budapesta la un an de închisoare. Dupa cum el însusi spunea într-o sedinta a Academiei, devenise „cel dintâi dintre români cari avu, sub era dualista, onoarea sa intre în puscariile de la Vat (18 ian. 1870 – 18 ian. 1871 – n.n.), pentru crima de a fi sustinut si aparat revendicarile neamului sau“. Alexandru Roman a fost si omul ce a reprezentat o punte de legatura între Academia Româna si Academia Maghiara. El cere sa se trimita Academiei de Stiinte din Budapesta publicatiile Academiei Române. Totodata, el se numara printre oamenii de încredere prin care se transfera, în secret, o parte a ajutorului pecuniar oferit de statul român, ajutor ce ajungea la scolile sau asociatiile culturale românesti din Transilvania si Ungaria. În septembrie 1869, Al. Roman obtine de la Mihail Kogalniceanu 30 de exemplare din toate cartile scolare si din toate legile tiparite în tara, pentru a le împarti în Transilvania. Dupa cum îi spunea lui Kogalniceanu (pe atunci ministru al Afacerilor Interne), ele erau degraba necesare pentru „a ne unifica terminologia scolastica, apoi cea administrativa si judecatoreasca“[3].

Românii – principala problema etnica a Oradiei

Exceptând orasul, populatia cea mai numeroasa în Bihor era cea româneasca, motiv de îngrijorare în Oradea. La asta se adauga, în plan extern, succesul politic al românilor din exteriorul arcului carpatic ce au reusit sa uneasca Moldova si ?ara Româneasca într-un singur stat, care se va numi România. Speriate de perspectiva alipirii Transilvaniei la România, autoritatile maghiare supun cenzurii si interdictiei cartile si publicatiile provenite din acest tânar stat (în România lui Cuza se introdusese alfabetul latin din 186312, textele fiind acum mai accesibile si românilor ardeleni). Boierimea si intelectualitatea „regatene“, puternic francofile, puteau afla, în 1863, de un nou si original scriitor francez, pe nume Jules Verne, care tocmai publicase „Cinci saptamâni în balon“ – un roman de mare succes. În 1874, îi aparea „Insula misterioasa“, o denumire potrivita cu intentiile Budapestei fata de tânara Românie Mica…

Un mare serviciu pe care îl face românilor împaratul Franz Josef, înainte de compromisul dualist, este reînfiintarea mitropoliei ortodoxe române din Transilvania, care s-a facut la 24 decembrie 1864, când „printr-o nota scurta si precisa, Franz Josef – referindu-se la declaratiile sale anterioare din 27 septembrie 1860 si 25 iunie 1863 – l-a informat pe Saguna ca aproba întemeierea unei mitropolii ortodoxe române autonome si l-a numit pe el ca cel dintâi mitropolit“. Aromânul Andrei Saguna fusese cel care-si pusese speranta în împaratul austriac dinainte de Revolutia din 1848/49, câstigând-si astfel dusmania lui Kossuth, care l-ar fi dorit mort. Acum, biserca sa ortodoxa româneasca devenea egala cu cea greco-catolica româneasca, moment ce va obliga la o cooperare a clerului celor doua biserici rivale pentru obtinerea mult-doritelor drepturi nationale ale românilor din Ardeal si Ungaria.

Dualismul va da însa mai multe drepturi ungurilor, acceptati de Franz Josef ca popor dominant în granitele vechiului regat al Ungariei. În 1875 apareau, de pilda, primele liste cu cartile de scoala tiparite în România si interzise în Bihor. Dintre autorii români de manuale de istorie, de geografie si de abecedare interzisi, îi amintim pe August Treboniu Laurian (autorul hartii „Charta Daciei Moderne“, Bucuresci, 1868), Aron Pumnul, Ioan Tuducescu, D. Varna, G. Vladescu, M. Mihaescu, S. Salageanu, M. Draghici, V. Roman, St. Pop. Un mare ecou l-a avut raspândirea, în 1877, a unei harti tiparite la Bucuresti în 1876 si întocmite de învatatorul G.A. Zamfiroiu, intitulate „?arile Române sau Dacia moderna“. O astfel de harta s-a confiscat si de la Oradea, ea iritându-l la culme pe premierul maghiar Tisza Kálmán. Harta includea Muntenia, Moldova, o parte din Basarabia si întreaga Transilvanie pâna spre Ungvár, plus Bucovina. Detinerea unei astfel de harti a ajuns sa fie sanctionata cu multe luni de puscarie. Nici publicarea vechilor granite ale Transilvaniei, pe hartile noi ce reprezentau Austro-Ungaria, nu mai era admisa de Budapesta, spre necazul sasilor ardeleni.

Cu prilejul Razboiului de Independenta (1877-1878) pe care România îl ducea, alaturi de Rusia, împotriva Turciei, s-au înregistrat violente împotriva românilor din Oradea, caracteristica fiind spargerea geamurilor acestora cu bolovani. Motivul: respectivii nu s-au raliat sustinerii turcilor de catre ungurimea oradeana… Ca o ironie, desi turcii cotropisera Ungaria de nenumarate ori si-o desfiintasera ca stat, rusii – care spulberasera revolutia în 1849, la cererea Vienei – preluasera întreaga antipatie a ungurilor. Victoria ruso-româna din 1878 va însemna nu numai cucerirea independentei tânarului regat al României, ci si restrângerea granitelor otomane din Europa la nivelul celor din secolul al XIV-lea. Ironia face ca fotograful oficial al României din acel razboi sa fi fost ungurul clujean Carol Pap de Szathmári, apreciat ca primul foto-jurnalist de razboi (1853-54, în Razboiul Crimeii), fotograful, gravorul si pictorul oficial al domnitorului Alexandru Ioan Cuza si apoi al regelui Carol I… De asemenea, tânarul ofiter Lakos Lajos (1851-1917), ce va deveni arhivarul sef al Oradiei (din 1 ianuarie 1903), scrie o carte despre experienta sa de lupta din razboiul amintit. Familia (nr. 17/1895) îi anunta lansarea, la rubrica Literatura si Arte – anunt pe care vi-l redam cu ortografia specifica epocii: „O carte ungurésca. In primavéra acésta a aparut in Oradea-mare o carte ungurésca, intitulata Amintiri din Turcia, in care autorul dl Lakos Lajos, facênd istoricul resboiului ruso-româno-turcesc, scrie cu cea mai calda simpatie despre eroismul armatei române si are un articol ce pórta chiar titlul România ca salvatórea armatei rusesci. Dl Lakos a trait mai multi ani in România, a facut parte din legiunea polóna, care a luptat alaturea cu turcii, deci are tóta competenta“. Precizam ca volumul se numeste, în originalul maghiar „Visszaemlékezés Törökországra”. (1875, 1876, 1877.) si-a fost tiparit la Oradea în 1895, la tipografia lui Lászky Ármin.

Alaturi de alte orase cu majoritate maghiara, Oradea devine municipiu în 1870, an în care apare si primul cotidian oradean, în 3 iulie, Nagyvárad, de limba maghiara, fiind practic si primul cotidian din Transilvania! Industria tipografica se dezvolta si ea impetuos, oferind ziare, carti, cataloage, vederi, etichete si altele. Tipografiile perioadei au fost „Tichy“ (1808-1874), „Simon Sonnenfeld“ (1856-1948), „Ottó Hügel“ (1868-1890), „Lászky Ármin“ (1874-1919), „József Láng“ (1890-1919) si „Szent László“ (1894-1944). Pe 4 mai 1874, Academia din Oradea a fost echivalata ca statut cu facultatile de drept de la cele doua universitati din Ungaria, durata studiilor fiind stabilita la 4 ani.

Un alt aspect neplacut românilor era politica de maghiarizare, care se folosea de orice ocazie ca sa-si îndeplineasca misiunea, inclusiv de Seminarul Greco-Catolic din Oradea. Pregatind viitoarele sale cadre din Transilvania, seminarul oradean nu mai era cel de la începutul secolului, atribuindu-i-se acum pe nemeritate eticheta de „românizator“ al elevilor sai, dupa cum ne asigura, cu argumente clare, avocatul oradean reformat Kereki Nagy Sándor în cartea ?ara Bihorului, vol.2, editia 1885. Facând o vizita pe la seminarul amintit, carturarul maghiar anunta ca nu se poate vorbi de românizare „deoarece toti copiii care se jucau (în curte – n.n.) vorbeau ungureste, fara nici o exceptie si nu am auzit nici un cuvânt românesc“. El demonstreaza ca „aceasta institutie nu este una românizatoare, ci mai degraba condusa de spiritul maghiarizarii“, prin faptul ca ea are „trei profesori si un pedagog maghiari, care nu stiu româneste nici un cuvânt“. Prin urmare, „este pe nedrept acuzata de dezmaghiarizare“. K. Nagy Sándor mai scrie si ca românii care veneau din interiorul Transilvaniei, la seminar, la scoala de pedagogi, chiar daca nu stiau o boaba ungureste când soseau la Oradea, ne asigura ca „vor deveni maghiari“ pâna la terminarea studiilor… Ce nu spune cronicarul maghiar oradean este ca la acest aspect servil al bisericii greco-catolice locale se ajunsese prin directa si nefireasca interventie a Budapestei. Raspunsul îl aflam din Istoria României. Transilvania, vol II, Cluj-Napoca, 1997: „În cazul episcopiilor unite, ministrii unguri propuneau Împaratului-Rege, ce avea drept sa numeasca direct episcopii de Gherla, Lugoj si Oradea, candidati cu sentimente filomaghiare, cozi de topor ale guvernului, ca de pilda Ioan Szabó sau Ioan Olteanul (episcop de Oradea 1874-1877 – n.n.) si Ioan Pop Szilagyi (episcop de Oradea 1863-1873 – n.n.)“. Mai mult, „amestecul primatului bisericii catolice în afacerile bisericii românesti greco-catolice a devenit atât de suparatoare încât, în toamna anului 1870, o delegatie a diecezei Oradea, din care facea parte si Iosif Vulcan, pleaca la Budapesta pentru a protesta «odata pentru totdeauna» împotriva acestui amestec“. Dupa cum rezulta însa din relatarea din ?ara Bihorului, protestele au fost zadarnice. Referindu-se la anul 1870, un text din Familia (nr.38/1906) afirma ca pe atunci „sovinismul de azi (din 1906 – n.n.) era numai în fasie. De atunci încoace a devenit hidra batrâna si blastamata, care daca ar fi în stare, ar ridica muri chinezi (ziduri chinezesti – n.n.) între noi si România“.

Interesant este ca lui Mihai Pavel, episcopul greco-catolic de Oradea (1879-1902) contemporan cu Kereki, în ciuda celor relatate, i se va reprosa ca nu este „destul de patriotic“ si, dupa tiparirea la Arad a unei brosuri denigratoare, scrisa de renegatul Pituk Béla (1855-1897) – un preot greco-catolic destituit – va avea de-a face, în 1893, cu un val de sovinism maghiar care-l acuza de „daco-românism“. Având titlul bombastic „Hazaárulók“ (Tradatori de tara, în maghiara) si subtitlul „Országunk kell?s közepén a jelen korunkban eloláhositott 24.000 t?sgyökeres magyarjainkról“ (Despre cei 24.000 de unguri neaosi, romanizati în timpurile prezente, în mijlocul tarii noastre), fostul preot maghiarofon oferea asa-zise „demascari“ despre atitudinea antimaghiara a episcopului Pavel, învinuit de „daco-românism“, acuze de mare pret pentru presa locala si budapestana, chiar daca autorul era „un nevropat incurabil“, ce fusese „internat în spitalul de alienati în Arad“. Acuzele de românizare veneau tocmai în explicitarea teoriei roesleriene cum ca valahii au ajuns sa domine Transilvania printr-o înmultire prolifica si agresiva… În plus, liderii lor ardeleni tocmai avusera si neobrazarea de a cere, din nou, drepturi egale cu maghiarii, într-o petitie foarte bine argumentata si intitulata Memorandum, transmisa direct împaratului la Viena, în 1892.

Cum sentimentul patriotic maghiar era si el la cote înalte la Oradea, în 1892 – anul celebrarii a 700 de ani de la sanctificarea regelui Ladislau si a 200 de ani de la eliberarea de sub turci – sovinii maghiari au pus în scena o varianta locala a Noptii Sfântului Bartolomeu (Franta, 23/24 august 1572). Prin urmare, în noaptea de 28 iulie/9 august 1893, o multime de factura medievala, înarmata cu pari, lanturi si bolovani a trecut la atacarea si devastarea resedintei episcopale greco-catolice, din centrul orasului. Ea se adunase pe la ora 21 în Piata Sfântul Ladislau, întonând cântecele patriotice maghiare „Szózat“ si „Kossuth nótája“. Lumea buna a orasului a preferat o alta abordare a situatiei, dupa cum scrie cotidianul Nagyvárad: „În cofetaria de lânga episcopia româna unita se îngramadise o lume de doamne si domni eleganti, ca sa priveasca din loje interesantul spectacol“…

Conform publicatiei Vestitorul, nr.24/1927 – „organ al Eparhiei Române Unite de Oradea si revista de cultura religioasa“ – „o mare multime de oameni, ca la 1000 de insi, s’au strâns pe piata din fata episcopiei, cântând imnul lui Kossuth, apoi urlând, fluerând, vociferând la adresa episcopului Pavel: Jos cu mizerabilul! valah puturos, opincar, tradator de patrie, belciug de nasul lui! si altele. Nemultumiti cu aceste expresiuni prea delicate, stiindu-se la adapostul oricarei interventii politienesti, au început sa bombardeze resedinta episcopala cu bolovani de câte 3-4 kg fiecare, încât, în scurt timp n’a mai ramas nici un giam, dar nici cercevele, obloane si usi nestricate la aceasta resedinta“. Teodor Nes este cel care precizeaza corect anul evenimentului, 1893, redându-l detaliat, cu statistica distrugerilor. Astfel, dupa devastarea resedintei episcopale, sunt luate la rând casele fruntasilor români, ajungându-se la Scoala Normala Greco-Catolica. Strigând «Aici se fabrica tradatorii!», scoala ajunge tinta multimii înfierbântate, care se dotase cu caramizile descoperite la un santier. Urmeaza apoi Seminarul, iar lucrurile nu aveau sa se opreasca aici. Revenind în centru si întarita cu cei care iesisera de la teatru, gloata a reluat campania, devastând iarasi resedinta episcopala greco-catolica. Urmeaza un scurt moment de respiro, vacarmul si tipetele fiind înlocuite, la ora 22,30, de cântece patriotice maghiare, intonate în Piata Sfântul Ladislau. Dupa aceasta îmbarbatare colectiva nocturna, se porneste din nou la devastarea de locuinte românesti, ajungând prada distrugerilor si cladirile Consistoriului Ortodox. Gloata furibunda este oprita de husari în momentul în care dorea sa distruga biserica ortodoxa din Velenta.”

Însusi împaratul Franz Josef va lua partea episcopului, „considerând insulta prea mare, a calificat, într-o audienta, cele întâmplate la Oradea, drept demonstratiuni condamnabile, iar lozincile strigate împotriva episcopului român drept fraze goale ale unui sovinism exagerat“ (Istoria României. Transilvania, vol II). Cele câteva sute de geamuri sparte – si pe atunci sticla de geam era foarte scumpa! – la care se adaugau distrugerile materiale ale cladirilor, plus teroarea la care au fost supusi românii în acea noapte a groazei s-au lasat cu o grea amintire pentru români.

Iosif Vulcan reuseste sa insereze o nota sarcastica, probabil la închiderea editiei, în Familia, nr. 31 (1/13 august 1893): „Bursa oradana. Pretul sticlei în Oradea-mare s’a urcat cu 50%; iar buna întelegere a scadut cu 100%.“ Din numarul urmator al Familiei (nr. 32, 8/20 august), pe antepenultima pagina, la nota Turburarile din Oradea-mare, Vulcan precizeaza ca zilele tensionate s-au prelungit, casele românilor ajungând a fi pazite cu patrule militare. „Asa petrecuram aproape o saptamâna – sub sabia lui Damocle“ spune Iosif Vulcan în încheiere.

Ziarele budapestane, cu exceptia lui Pesti Hirlap, nu s-au mai grabit sa aprobe actiunea de la Oradea, devenind îngrijorate cu privire la ecoul extern al acestui eveniment, care putea fi mai mare decât cel al Memorandumului si Replicii – document redactat în 1891 de Aurel C. Popovici si studentii români din Austria, printre care Alexandru Vaida Voevod, Iuliu Maniu si Nicolae Comsa. Dupa cum precizeaza Teodor Nes, evenimentele de la Oradea s-au soldat doar cu pedepsirea unor „tapi ispasitori obscuri“, în numar de trei (abia în 1897), iar cei cinci ziaristi care incitasera multimea au fost achitati.

Asemenea izbucniri de ura etnica nu faceau decât sa întareasca sentimentul apartenentei la românitate al românilor din Oradea si la croirea unei unitati nationale, în ciuda unor diferente concurentiale de natura confesionala dintre greco-catolici si greco-ortodocsi. Dupa condamnarea la închisoare de catre autoritatile maghiare a fruntasilor Memorandumului, studentii oradeni le vor face acestora o primire entuziasta la gara, în 1894, când mergeau spre locul de detentie.

Baimareanul Mihai Pavel ramâne în istoria locala si ca un foarte bun gospodar, de el legându-se multe edificari si renovari în dieceza de Oradea; el fiind si cel care „a descoperit si aranjat Stâna de Vale (unde se afla în momentul devastarilor sovine de la Oradea – n.n.), ca loc de odihna peste vara si minunata statiune climaterica de munte“ (Monografia-almanah a Crisanei, p.342), devenita mai apoi principala statiune montana a Bihorului. Iosif Vulcan face o ampla descriere a statiunii, în Familia, nr. 31/1888 (pag. 357-358), considerând-o cu „un cuib de raiu“. „În doua rânduri a fost la Roma, la Sf. Parinte, care i-a conferit titlul de conte roman, asistent la tronul pontifical si prelat papal. Împaratul, pentru meritele sale, l-a distins cu ordinul coroana de fier clasa I, dupa ce înainte fusese numit consilier intim“ – se mai scrie în Monografia-almanah despre episcopul Pavel. Strada denumita „Episcop Mihai Pavel“ trece azi, ca si în trecut, printre cladirile Episcopiei si Liceului Greco-Catolic.

Perioada episcopului Mihai Pavel este, pentru miscarea nationala româneasca din zona, „perioada atoniei politice (1881-1905)“ – cum o numeste Teodor Nes – fiind caracterizata de o letargie a combativitatii românesti. „Bihorul e reprezentat în parlamentul de la Budapesta prin figuranti marunti, fara relief social; o seama de oameni, cu structura psihica în tranzitie spre desfiintare, spre topirea desavârsita în masa maghiara“ – Monografia-almanah a Crisanei, p.12.

În ianuarie 1893, venind din Germania, via Viena, proaspat realizatul cuplu mostenitor al tronului României, Ferdinand de Hohenzollern-Sigmaringen si Marie de Edinburgh, trece prin Oradea, cu trenul, în drumul lui catre România. Calatoria transilvana a celor doi s-a efectuat sub semnul clandestinitatii, autoritatile nedorindu-si manifestari de efuziune sentimentala din partea populatiei românesti, atât de interesate de realizarile politice a fratilor de peste munti. În 1895, la mai bine de doi ani de la trecerea principesei Maria prin Oradea, Iosif Vulcan publica imaginea tinerei, îmbracata în costum popular românesc, pe prima pagina din Familia (nr. 35/1895). La explicatia pozei, Vulcan observa ca România, prin familia domnitoare, se înrudeste acum cu Anglia, Germania si Rusia, adaugând niste cuvinte profetice: „Tânara principesa Maria, ca viitoare regina a tarii, are un rol de mare însemnatate în istoria tarii noastre. Din cauza aceasta, înca de acuma atrage luarea aminte a tuturor patriotilor“. Cuplul Maria-Ferdinand se va întoarce la Oradea, aureolat de glorie, 26 de ani mai târziu, ca regele si regina tuturor românilor!

Între Iosif Vulcan si Ady Endre

Cu toate acestea, Oradea reuseste sa ramâna un loc important al românismului în aceasta perioada. Saptamânalul Familia (1865-1906), a oradeanului Iosif Vulcan, tiparit initial la Pesta, apoi Buda-Pesta – nr. 0 în 1/13 mai, apoi nr. 1 în 5/17 iunie 1865 – pâna în 20 aprilie/2 mai 1880 (nr. 31), s-a declarat „foaie enciclopedica si beletristica cu ilustratiuni“, devenind una dintre cele mai importante publicatii de limba româna din Transilvania, în paginile ei fiind lansat si cel mai mare poet român. Astfel, în nr. 6 din 25 febr./9 martie 1866, apare poezia „De-asiu avé“ (De-as avea…), semnata „Mihaiu Eminescu“, editorul rebotezându-l astfel pe vecie20 pe moldoveanul Mihail Eminovici, din România.

Începând din 27 aprilie/ 9 mai 1880 (nr. 32) si pâna la 31 decembrie 1906 (nr. 41), revista este tiparita la Oradea, unde si-a mutat sediul. Desi avocat de profesie, cu licenta obtinuta la Budapesta, Iosif Vulcan a pledat doar pentru o singura cauza toata viata sa: promovarea limbii române si culturii nationale; chiar el demonstrând ca poate fi publicist, poet, dramaturg si traducator într-o tara care oprima limba româna. „Prezenta scriitorilor români din toate regiunile tarii a devenit o permanenta si o traditie la Familia, reprezentând astfel o scoala literara, o furnizare de modele de imitat si urmat“21. George Cosbuc, St. O. Iosif si Octavian Goga, cei mai mari poeti ardeleni, pot fi descoperiti în paginile Familiei, la care Vulcan era „proprietar, redactor respundator si editor“.

Se cuvine sa precizam ca preocuparile jurnalistice ale lui Iosif Vulcan începusera chiar din adolescenta, când era elevul lui Alexandru Roman la Gimnaziul Premonstratens din Oradea (1851-1859). Împreuna cu George Ardelean, el scoate în 1853 revista Umoristul, care va aparea pâna în 1870*22. Dupa cum observa Teodor Nes, „în 1867 face o calatorie în Franta, ceea ce însemna o îndrazneata derogare de la tipicul educatiei si instructiei germane din fosta Monarhie“ – calatorie completata în 1868 cu o vizita în România, de „unde culege vii si hotarâtoare impresii din care se vor plamadi directivele sale de actiune“. Dupa aceste pelerinaje în inima culturii europene si a celei nationale, Iosif Vulcan începe o campanie de presa în sprijinul înfiintarii teatrului national, campanie deschisa cu articolul „Sa fondam teatru national!”, publicat în Familia, nr. 29 din 20 iulie 1869, actiune ce-l va propulsa în memoria publica locala ca parintele teatrului românesc oradean. Considerând Teatrul ca „un templu al moralitatii, al luminii si al stiintei“, care poate „conduce poporul la glorie si marire“, Vulcan îi atribuie rolul de „cea mai mare scoala de educatiune“, alaturi de Biserica si Scoala. Credem ca definitia teatrului national, Vulcan a dat-o prin aceste cuvinte: „un templu al Thaliei române, care sa nu fie numai un loc de petrecere si distractie, ci un institut pentru cultivarea limbei noastre si pentru înaltarea ei, un institut pentru desteptarea, dezvoltarea si cultivarea simtului si spiritului national“.

Din iulie 1879, Vulcan devine membru corespondent al Academiei Române, iar din 1891 membru deplin. Din aprilie 1897, Iosif Vulcan si redactia revistei sale se muta în actuala casa memoriala, cumparata atunci de la arhitectul-sef al orasului, David Brush. Investitia a fost posibila gratie mostenirii sotiei sale, Aurelia Vulcan, de la bunul prieten de familie, fostul deputat Bölönyi Sándor. Iosif Vulcan cunoaste un moment de triumf cu ocazia primului spectacol la Oradea al unei trupe românesti din România. Astfel, joi, 13 iulie 1871, trecând peste conditia descurajanta a Societatii teatrale maghiare de teatru din Oradea, aceea de a ceda jumatate din încasari pentru utilizarea salii si decorurilor, trupa vestitului Mihail Pascali de la Bucuresti (în care tânarul Eminescu tocmai fusese sufleur) sustine doua reprezentatii a câte doua piese fiecare. Se cuvine sa precizam ca trupa româneasca a ales Oradea dupa ce, la Cluj, ungurii n-au vrut sa-i închirieze teatrul, „gelosi pe succesele lui Millo din 1870“ si speriati ca „se va româniza tot Clujul“ (Familia, nr.39/1906, pag. 460).

Mihail Pascali (1830-1882) era primul actor român care l-a întruchipat pe Hamlet, la Teatrul cel Mare din Bucuresti, în 21 iulie 1861, teatru al carui director a devenit în anul reprezentatiilor de la Oradea. Succesul fulminant înregistrat la Oradea s-a legat însa de piesele „Pacatele barbatilor“ si „Nevasta trebuie sa-si urmeze barbatul“, suficient de bine alese ca sa se joace cu casa plina la ambele reprezentatii. Spectatorii români, de diverse categorii sociale, au venit inclusiv din afara orasului, iar printre curiosi s-au numarat si spectatori unguri. Reprezentatiile lui Pascali s-au bucurat de o cronica elogioasa chiar în presa maghiara (ziarul Szabadság). În cadrul primeia dintre ele, între cele doua piese, Matilda Pascali, îmbracata în costum national, a recitat poezia „Copila româna“ de Iosif Vulcan, autorul fiind în sala23. Aplauzele furtunoase care au urmat trebuie sa-l fi încurajat pe Vulcan în eforturile sale privind teatrul românesc. Tatal sau, protopopul greco-catolic Nicolae Vulcan, se muta la Oradea, la începutul anului 1880. Aici va si deceda, în ziua de 20 aprilie 1884, fiul publicându-i un elegant necrolog în Familia.

La Familia este publicata si oradeanca Maria Bosco (Suciu, dupa casatorie). „Ea este cea dintâi femee care a publicat versuri românesti si întrece pe toti barbatii scriitori din Nordul României în adâncimea si gingasia simtirii precum si în stapânirea limbii (la ea, cea dintâi, fara latinisme) si a versului“ spune scriitorul si ziaristul german Dr. Wilhelm Rudow, ginerele ei, în „Geschichte des Rumänischen Schrifttums bis zur Gegenwart: Ausgearbeitet mit Unterstützung der angesehensten Schriftsteller“ (Istoria literaturii românesti pâna astazi: elaborata cu sprijinul celor mai apreciati scriitori – în germana), Wernigerode, 1892. Maria Bosco-Suciu (1841-1891) debuteaza în Familia la vârsta de 23 de ani cu poezia „Ruga unei june”. Fata ei, Lucretia Suciu, îi va cunoaste personal, gratie cenaclului literar întretinut de mama, pe George Cosbuc, Septimiu Albini, Gheorghe Bogdan-Druica si alti animatori ai cuvântului românesc. Nascuta la Oradea în 1859, absolventa a Institutului Ursulinelor si având o aplecare catre limba si cultura germana (mostenita de la mama), Lucretia Suciu va deveni o poeta demna de cartile de istorie literara. În casa ei se vor continua acele sedinte de cenaclu cu personalitati românesti, pe care le tinuse si mama sa. Desi a debutat în Familia, în 1884 (nr.28, 8/20 iulie), cu sonetul „Suvenir”, Lucretia Suciu (casatorita Rudow, din 1891), îl va obliga pe Vulcan sa scada costul abonamentelor la Familia, pentru a preîntâmpina concurenta provocata de aparitia revistei „Foaia literara”, scoasa la Oradea, în 1897, de ea si sotul sau. Nu de alta dar, în „Cuvântul redactional“ al primului numar, Lucretia promitea o revista ieftina, care sa „poata strabate si în paturile care pâna acum nu pot fi partase la miscarea literara a poporului român“, fiind în plus si bisaptamânala. Din pacate, noua revista a aparut numai un an, parte din pricina sanatatii precare a editorilor, parte din cauza atacurilor confratilor de la revista umoristica „Vulturul”. Saptamânalul „Foaia literara” ramâne în istoria locului ca prima publicatie literara româneasca fondata si aparuta la Oradea; „Familia” lui Vulcan aparând initial la Pesta, dupa cum spuneam. Wilhelm se stinge la Oradea în 16 aprilie 1899, urmat, la 5 martie 1900, de sotia sa Lucretia. „Prin ea si Iosif Vulcan, Bihorul a intrat în literatura româna“, considera Teodor Nes.

Dupa aproape 42 de ani de aparitie neîntrerupta, un record printre publicatiile românesti, revista Familia (Seria I, cum se numeste acea perioada) îsi sisteaza aparitia în 1906. Iosif Vulcan moare în 8 septembrie 1907, la Oradea, fiind înmormântat în Cimitirul Rulikowski.

Iosif Vulcan este primul scriitor român care încearca si o abordare psihologica a fenomenului maghiarizarii. El ofera astfel si alte raspunsuri decât evidenta agresiune institutionala a statului maghiar din imperiul dualist. În romanul „Ranele natiunii”, aparut în trei volume, la Buda-Pesta, în 1876, Vulcan ofera un tablou de la A la Z al românului din aceasta parte a Ungariei. Mai precis, de la Albinescu Aron, „de un caracter românesc, verde si pronuntat“, la Zimbran Stefan, un tânar si promitator avocat, cu „un caracter acomodabil“, ajuns în cele din urma renegatul Zimbrai Pista, cu nevasta unguroaica, serviciu comod în slujba statului si oprimator al propriului neam… Daca cei doi sunt gata sa realizeze initial un cuplu politic nationalist românesc, socru-ginere, prin cumpararea machiavelica a tânarului român de catre comitele ungur, unitatea se destrama, rezultând o serie de tragedii individuale, printre care si sinuciderea lui Zimbran.

Va transmitem câteva dintre parerile lui Vulcan, în selectia lui Teodor Nes. Casatoriile mixte: „Pâna acum mai fiecare Român care si-a luat de sotie o unguroaica, s-a facut si el Ungur“ – vol.II, p.144, observatie verificabila si astazi! Aron Albinescu: „Ne lipsesc barbatii cu caracter. Fara conducatorii onesti, lipsiti de orice vanitate si interese materiale, nici o natiune nu poate sa înfloreasca“ – vol II, p.30. Alta rana: „La noi fiecare om cu gura mare e conducator“ – vol. II, p.185. Tinerimea maghiara: „O parte în veci nu ceteste si nu învata nimic, nu numara bancnotele când le azvârle muzicantilor tigani si exceleaza numai prin înjuraturi bicheresti“ – vol. I, p.127. Persecutii: „Românul care ceteste ziare românesti, nu se poate bucura de încrederea unui Ungur“ – vol. II, p.180. Renegatii la slujbe: „Mai toti dregatorii români de la comitat, dimpreuna cu notariu de la sate, nu numai desertara din tabara nationalista, dar înca detera mâna de ajutor contrarilor“ – vol. II, p.203. Intelectualii români, „ca sa nu moara de foame, unii sunt gata a primi orice rol rusinos“ – vol. I, p.103. Românul de doi bani: Liezanu, un personajiu maleabil, „subscria sume mari pentru întreprinderile românesti, pe cari însa nu le platea, dar era cunoscut ca un brav Român“ – vol III, p.14.

Printr-un efort colectiv remarcabil si o admirabila constiinta nationala, românii din Oradea si Bihor reusesc sa-si înfiinteze, în 12 mai 1898, propria banca: Institutul de credit si economii „Bihoreana“. Printre initiatorii subscriptiei publice, dar si membrii în conducerea bancii, se numara Iosif Vulcan si Aurel Lazar. „Banca Bihoreana a luat fiinta ca institut de credit si economii în urma tristului fapt ca poporul nostru era tratat cum nu se poate mai rau de bancile streine, îndeosebi maghiare. În zadar cerea Românul bani pe credit, nu primea sau chiar daca se întâmpla sa primeasca, pentru datorii neînsemnate, mosioara românului era vânduta fara crutare“ (Monografia-almanah p.309). „Bihoreana“ va fi un real sprijin pentru micile gospodarii taranesti, pentru scoala si biserica, dar si pentru mica industrie. Ea reuseste sa sustina financiar si pe unii studenti de la Academia de Drept din Oradea. Renumele si actiunile acestei banci românesti ajunsesera destul de puternice pentru a deranja pe reprezentantii maghiarimii. Astfel, dupa cum observa Teodor Nes, publicatia economica Erdélyi Gazda tragea un semnal de alarma în coloanele sale: „Sa luam aminte cum valahii îsi însusesc proprietatile de pamânt ale maghiarilor care dau faliment“.

Lovitura data de împarateasa Maria Tereza vietii muzicale oradene a fost spalata abia în 1888. Acum se sustine, pe 5 ianuarie, primul „concert filarmonic“, sub bagheta dirijorului Schnitzel J10.
Primul 1 Mai muncitoresc s-a sarbatorit în 1890, prilej cu care s-a cerut ziua de munca de 8 ore si cea de repaus duminical.

Ca un fapt divers al lumii stiintifice, medicii europeni ai acestei perioade erau adeptii unei explicatii interesante în ceea ce privea nasterea de copii debili mintal. Astfel, femeile din rasa alba (considerata net superioara) daca dadeau nastere unor astfel de copii însemna ca una dintre stramoasele lor fusese violata de razboinicii mongoli. Ca argument principal se aducea asemanarea trasaturilor faciale (numite mongoloide) ale unor copii retardati, cu cele ale rasei invadatorilor…25 Era practic un ecou târziu al grozaviilor din urma cu peste 6 secole, cu care ramasesera mongolii în constiinta europeana.

Din 1900 se stabileste la Oradea tânarul jurnalist Ady Endre (1877-1919), care va deveni unul dintre cei mai importanti si progresisti poeti maghiari si prieten cu Iosif Vulcan. În acelasi an, în 7 octombrie, apare la Oradea primul automobil. Cu el s-au plimbat pe strazile orasului, dând o fuga si pâna la Baile Felix, trei ziaristi locali, printre care si Ady. Atras de efervescenta viata culturala maghiara (existau aici deja 5 cotidiane!) si de cosmopolitismul orasului aflat în plina dezvoltare, el o va cunoaste aici pe cea care-i va deveni muza: oradeanca Brüll Adél (Léda). Gratie ei va pleca la Paris. Pentru Ady, Oradea era un „oras inteligent, miraculos si modern“. Criticii apreciaza ca „Oradea a fost primul oras care a avut un impact major asupra formarii sale“ – Muzeul memorial „Ady Endre“, din Oradea. Pâna la sfârsitul anului 1903, când se muta de la Oradea, Ady a publicat volumul de versuri „Még egyszer” („Înca o data“, Oradea, 1903). Unul dintre admiratorii, prietenii si traducatorii sai va fi poetul român ardelean Octavian Goga, viitor prim-ministru al României Mari. Domeniul de la Ciucea va fi cumparat de Goga, la propunerea vaduvei lui Ady, în 1919. „O vaduva nu se refuza, iar când acea vaduva este vaduva lui Ady Endre, cumpar proprietatea chiar daca ar fi sa o fac cadou cuiva“, a argumentat Octavian Goga amantei sale Veturia, viitoare sotie.

Tot în perioada lui Ady la Oradea, se desfasoara primul meci de fotbal cu participare internationala, pe 1 iunie 1902, în gradina Rhéday. A fost un meci demonstrativ cu acest nou sport de echipa, oferit oradenilor de catre englezii din Bishop Auckland. Imediat dupa acest episod, ziarul Nagyvárad, din 20 august 1902, se facea ecoul unui demers nationalist specific perioadei. Ca urmare a faptului ca aparusera niste ilustrate cu Piata Mica (St. László, a Primariei) pe care era scris mai mare în germana „Gruss aus Grosswardein” (Salutari de la Oradea Mare) decât similarul maghiar „Üdvözlet Nagyváradról”, ziarul facea un apel împotriva „comerciantilor lipsiti de patriotism“, cerând ca posta sa nu primeasca spre expediere astfel de ilustrate. Si asa se face ca, daca înca de pe primele ilustrate cu Oradea Mare, publicate la finele anilor 1890, aparuse text bilingv maghiaro-german, de acum înainte, cu un „patriotism“ greu de înteles în zilele noastre, editorii nu vor mai publica textul ilustratelor decât în maghiara. Textele bilingve maghiaro-germane vor reaparea abia în ultimii ani ai Primului Razboi Mondial, când situatia devenise disperata.

Doru SICOE

PASTE 2011…

…Vine, si anul acesta, Sfânta Sarbatoare a Pastelui Crestin-Ortodox…!
Dar seamana, oare, ce-i azi, cu sarbatorirea Pastelui, de catre românii crestini, de altadata? Fie si sub regimul ateisto-comunist…

Nu. Hotarât, nu!

…Înainte de razboiul al doilea mondial (timp pe care eu nu l-am apucat si despre care numai mi s-a povestit, ca o legenda frumoasa…) – în sate si târguri, oamenii scoteau mesele în ulite ori pe strazi, si-si uneau, astfel, bucatele si dragostea întru Hristos! Deloc formal, ci întru Adevar!!!

…Chiar si pe timpul ante-revolutionar (si acest timp îmi este foarte bine cunoscut, mai viu decât tot ce ma înconjoara azi!) , în Saptamâna Mare era o framântare luminoasa si generoasa, de într-ajutorare, în orasul blocurilor, ca si-n satul casutelor (proaspat spoite cu var!) – a gospodinelor celor harnice, a copiilor cuminti, care erau dusi sau se duceau singuri, de erau mai mari – la spovedanie si la-mpartasanie…nu erau, niciunde, opriti preotii sa-si faca datoria cea rânduita!

…Tin minte cum bunica mea facea adevarate minuni, din pensia dupa bunicul: 100 (una suta) de lei! Facea atâta pasca si atâtia cozonaci si rosea atâtea oua, de avea de dat si de pomana, saracilor mai saraci decât ea, si le dadea, de gâfâiau carând toastele… – tuturor celor cinci copii ai ei…Iar, pe de alta parte, mama mea si fiica ei, când facea pastile si cozonacii si, mai ales, când rosea ouale, strângea, în bucatarie, un conclav întreg de femei: toate gospodinele de pe scara blocului, sfatuindu-se toate si împartasindu-si, tainic, experiente de coptura sau de rositura de oua, din ani trecuti…!
Dar nu vedeai, pe niciuna, sa ofteze, uitându-se în fundul (golit obscen…) al portofelului…De-i lipsea, vreuneia, ceva, celelalte-i dadeau pe loc, cu bucurie si cu totala uitare a daruirii: ele, toate gospodinele, faceau parte dintr-o Confrerie a Femeilor Lui Hristos Atoatedaruitorul! Si nu avea, niciuna, salariul de la stat, mai mare de 1.000 de lei…Dar inima buna nastea bucuria, iar deschiderea sufletelor, cu toata sinceritatea si cu toata dragostea de Sfânta Sarbatoare a Învierii Lui Hristos, le facea ca, în Noaptea cea Minunata, dupa ce trudisera, din greu, pe la cuptoarele de aragaz, sa cânte, la slujba din Biserica, „Hristos a înviat din morti,/Cu moartea pre moarte calcând…!!” – din toata inima si cu ochi stralucitori de roua, de parca tocmai se trezisera dintr-un somn odihnitor si învietor! Si asa si era!!!

…Azi, totul se face mohorât…pidosnic…oftat…de parca nu vine Minunea Învierii, ci Vesnica Osânda a Iadului!
E drept ca nu-s bani în punga sfrijita, de felul ei… – lipsa ticaloasa, ca expresie a „binelui”, revarsat de PDL si complicii sai întru crima si genocid, peste tara si oameni…(taieri aberante, cinice si sadice, de salarii si pensii…sanatatea si viata noastra pamânteasca ne sunt amenintate, fiind date, spre aneantizare, Calailor României Contemporane – CSEKE, ÎN CÂRDASIE CU BASESCU ET COMP.!) – …dar nu-i nici Duhul oamenilor sanatos…în Gradina Maicii Domnului! Nu mai poarta în suflete, decât putini dintre ei, Duhul Sfânt al Sarbatorii!

Pentru tare putini dintre oamenii crestini, din România, mai rasuna, în inima, vorbele sfinte ale Lui Hristos, catre poporenii adunati pe Munte si catre propriii Lui Apostoli: „Luminatorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat. Iar de va fi ochiul tau rau, tot trupul tau va fi întunecat. Deci, daca lumina care e în tine este întuneric, dar întunericul cu cât mai mult! Nimeni nu poate sa slujeasca la doi domni, caci sau pe unul îl va urî si pe celalalt îl va iubi, sau de unul se va lipi si pe celalalt îl va dis-pretui; nu puteti sa slujiti lui Dumnezeu si lui Mamona. De aceea zic voua: Nu va îngrijiti pentru viata voastra ce veti mânca, nici pentru trupul vostru cu ce va veti îmbraca; au nu este viata mai mult decât hrana si trupul decât îmbracamintea ? Priviti la pasarile cerului, ca nu seamana, nici nu secera, nici nu aduna în jitnite, si Tatal vostru Cel ceresc le hraneste. Oare nu sunteti voi cu mult mai presus decât ele ? Si cine dintre voi, îngrijindu-se, poate sa adauge staturii sale un cot ? Iar de îmbracaminte de ce va îngrijiti ? Luati seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc. Si va spun voua ca nici Solomon, în toata marirea lui, nu s-a îmbracat ca unul dintre acestia. Iar daca iarba câmpului, care astazi este si mâine se arunca în cuptor, Dumnezeu astfel o îmbraca, oare nu cu mult mai mult pe voi, putin credinciosilor? Deci, nu duceti grija, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbraca? Ca dupa toate acestea se straduiesc pagânii; stie doar Tatal vostru Cel ceresc ca aveti nevoie de ele. Cautati mai întai împaratia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate acestea se vor adauga voua” – cf. Matei, Predica de pe Munte (Sa nu ne grijim prea mult de cele pamântesti), cap. 6, vss. 22-33.

…Nu mai avem nici trup si nici suflet luminat: „lumina care este” în noi este întuneric”, deci „întunericul cu atât mai mult!” Si, în loc sa lasam grijile Celui care ne-a creat, iar noi sa ne bucuram de Creatie si de Învierea Duhului Creatiei – noi oracaim si ne olicaim…BANUL devenind obsesie, cresc si demonicele strigari ale „nivelului nevoilor crescute”! Dar de ce sa ne creasca „nivelul nevoilor”?! Ca asa ne induc ideea negustorii lumii, prin promo-uri consumiste, care de care mai imbecile si pline de tot mai multa crima implicita, prin produsele promovate, în care s-au cuibarit tot mai multe otravuri, pana la 100%…?! Dar ce, ne-au crescut douazeci de burti si saptezeci de guri?! Nu, tot o burta avem, si tot o gura…dar am uitat, complet, „ca omul nu numai cu pâne se hraneste”! Unde e grija noastra pentru Duh? „Ce va folosi unui om daca va câstiga lumea toata, dar îsi va pierde sufletul sau?” – ne zice, pe sleau, nu în parabole, Hristos-Dumnezeu, Lumina Lumii…noua, atât de putin credinciosii!!!

…De ce n-om mai sti sa ne bucuram, cu Hristos dimpreuna, la Ospatul Lui, cu masa de Ospat…pe o Raza de Soare?! Pentru ca, tot îndemnati fiind noi de tradatorii care s-au cocotat în „fruntea bucatelor”, am învatat sa ne otravim singuri sufletele, crezând ce nu trebuie nicicând crezut: ca poti sluji „la doi domni” deodata, lui Mamona si Dumnezeului Cel Viu!!! Nu, multor români a ajuns sa le fie complet indiferenta Morala Dumnezeului Crestin…deci, au ajuns sa-L dispretuiasca pe însusi Tatal Ceresc, pe Tatal Tururor Creaturilor!!! Au pierit, din noi, ROSTURILE SACRE ale Lumii-Creatie Dumnezeiasca…
…Iata pentru ce noi, subsemnatul, condamnam tot ce s-a facut împotriva firii de smerenie luminata a românului crestin ortodox, în acesti blestemati ani asa-zis „postrevolutionari”! Ni s-a pervertit sufletul, am fost tentati sa ne vindem bucuria de Hristos! – …s-a ajuns cu pervertirea pâna la „os”, pâna la Inima-Biserica Ortodoxa, „de zid”…!!!

…În schimb, urâm bine si ne îngrijoram cumplit, de orice tine de materia cea trecatoare, cu iz de hoit! Ne vindem vesnicia dumnezeiasca, pentru „clipa cea repede” („…ce ni s-a dat”, dreptu-i… – dar nu ni s-a dat pentru ura, CI, CUM ÎNSUSI EMINESCU ZICE: „PENTRU IUBIRE”!!!), clipa care se stinge înainte chiar s-o gândim!!! O vedem pe o fleoarta ca EBA sau ca Udrea, întolite ca de bâlci si în masini „supertari”, si cu ceasuri care costa cât o mosie (SFÂNTA/SFINTITA DE SÂNGE MARTIRIC!) de vechi boier de tara…si Erou-Martir (de-al lui Stefan al V-lea Musatin sau de-ai altor Martiri-Atleti ai Lui Hristos…) – si râvnim, si noi, la nimicurile care atârna si zdranganesc si lucesc…! – îl vedem pe un smecher analfabet si hahait si mahalagiu, precum Vanghelie sau Basescu sau Gigica Becali, scaldat în sudorile trufiei lui mârlanesti si pline de bani furati-smulsi de la vaduva si de la orfan… – si, pe loc, si noi VREM! Fara sa ne gândim, o clipa, cu ce pret infernal au capatat acestia, si spre cine au înaltat ei legaminte, pentru a se lipi, precum lipitorile scârbei, de mlastina secundei lor de asa-zisa „marire”…si unde se vor duce sufletele lor, în ce bezne vesnice, dupa o „scârba” de viata de câteva clipe!!!

…Da, suntem vinovati de scrântirea mintii si de pierderea caldurii sufletului, dar nici ispititorul smintirii noastre nu va scapa de raspundere! „Vai lumii, din pricina smintelilor! Ca smintelile trebuie sa vina, dar vai omului aceluia prin care vine sminteala” (Matei 18, 7).

…În Rusia, ne povesteste, documentaristic, Carmen Avram (emisiunea de duminica, ora 21, de pe postul Antena 3: În premiera: Au ales salbaticia) – mii de intelectuali (care, pe când se complaceau, înca, în ghearele civilizatiei urbane, a BANULUI – erau foarte bogati…) – si-au dat seama de primejdiile de moarte, pe care le-au adus BANUL si CIVILIZATIA TEHNOLOGICA (depersonalizant-robotizanta): pierderea personalitatii umano-divine, pierderea vremii de meditatie, pierderea fortei de a visa, adica, de a evada din închisoarea tehnologica, din închisoarea virtualitatii, Ucigasa Perversa a Duhului de VIATA!!! – …din închisoarea asfaltului, a zgomotului infernal, a stresului cumplit, care îmbolnaveste inima si nervi si…toate, si-ti apropie moartea, cu o viteza incredibila…
Traiesc, toti, acum, în iurte, scaldându-se în apa înghetata, dimpreuna cu copiii lor (pe care nu si-i tin neinstruiti, dar si-i tin departe de capcanele letale ale civilizatiei Banului, Tehnologiei si a Asasinatului Disimulat Savant: copiii lor nu stiu ce-i vaccinarea, nu stiu ce-i mâncarea gatita din altceva decât produci cu mâinile tale, în pamântul curat, sub energia stelar-cosmica…nu stiu ce e “comanda sociala” absurda si nelegiuit-birocratica, nici ce e stresul “orarului muncii”!), într-o Siberie a perfectei salbaticii (fara curent electric, fara alta apa decât cea din zapada siberiana a taigalei…). Ei se simt curati, se simt aproape de Duhul Neamului – si, ceea ce-i fundamental: SE SIMT DIN CE ÎN CE MAI PUTIN VINOVATI FATA DE PAMÂNT, FATA DE STRAMOSI SI FATA DE CERUL CU STELE…DECI, FATA DE DUMNEZEU-CREATORUL…!
…Si, spun ei – în urmatorii ani, tot mai multi oameni vor constientiza dezastrul pe care-l produce, în Duh si în trup, civilizatia asasina, a smecherilor, care doar te paralizeaza în munca ta obsedata, malign fanatizata, pentru interesele lor meschine… – îti sug, vampiric, sistematic, Aripile Duhului, cu care ai putea zbura sa-l întâlnesti, curat, pe Viul Dumnezeu!

…Sa ne întoarcem în “acum”-ul si “aici”-ul (deocamdata!) ale României si ale românilor.

Pramatia Suprema a României anului 2011, Basescul disimulat în “Traian” (invadatori, si unul, si altul…dar acesta, de azi, e o SMÂRDOARE A IADULUI, pe când acela, de-atunci, voia sa-si salveze, prin alchimie, neamul de adoptiune, cel roman, re-aducându-l la Obârsia Dacica!) – se pregateste sa schimbe Constitutia, spre a ne oferi (în continuare si tot mai accelerat!), pe tava, Tara-Cea-Sfânta/Gradina Maicii Domnului – veneticilor si tuturor liftelor straine / multinationalelor vampirice (prin “REGIUNILE ECONOMICE”!!!), DAR, MAI CU SEAMA, MAGHIARILOR!
…Asta – în loc sa-si schimbe fundamentul fiintei sale, de “mahalagiu al Duhului” – sa schimbe “macazul” sufletului lui (?!), si sa intre la ascultare, undeva, în vreo sfânta mânastire (pâna la sfârsitul vietii lui!), unde sa se pocaiasca de Pacatele contra Sfântului Duh, dintre care cele de capetenie sunt TRADAREA DE DUMNEZEU SI TRADAREA DE NEAM!
…Dimpreuna cu „SMÂRDOAREA IADULUI” vor trebui preluati, „la subsolul” lumii, însa, si „cântaretii” din drâmbe…slavitori de slava desarta: acum vreo saptamâna, ANDREI PLESU (unul dintre multii „intelectuali de carton”, promovati, de micul ecran, ca…pasta de dinti ”Blend-a med”…sau ca… „tampoanele ecologice pentru femei”…) – s-a evidentiat (e drept, în urma lui Liiceanu, Patapievici, Traian Ungureanu, Catalin Avramescu etc.etc.), „pieptanând”…chelii! – afirmând, în subtext, ca românii sa fie împacati (definitiv!) cu…soarta! – adica, împacati cu faptul ca Dumnezeu, ducând lipsa de orice înlocuitor al Mârlanului Sef si al Paiatei Supreme a României, i-a condamnat (pe numitii români), pe vecie, la…”BASESCORIE/BASESCRATIE” – vesnica stapânire a României, întru BOALA/BOLIRE DE DUH (…si „întâmplata” prin „mila washingtoniana”…”of course”!), de catre „Dictatorul Luminat”…adica, de catre Hahaitorul Suprem, Soitarul-Sef si Urdoarea Pamântului… !

…Dar „omul (prost si orbit) propune, Dumnezeu dispune”…

…Daca „Hristos a înviat”, si…”Cu-adevarat a înviat!” – ATUNCI, TOTUL E POSIBIL! Chiar sa nu mai auzim si vedem, în veci, mutre de homunculi criminali, în ograda României…Profesorul universitar de la Cluj-Napoca, dr. Dan BRUDASCU, propune ca, daca tot se schimba, cândva, CONSTITUTIA ROMÂNIEI – atunci sa se prevada, acolo, pentru tradatorii de Patrie si de Neam – nu pedeapsa cu moartea, pentru ca suntem popor crestin, dar: „sugerez celor ce lucreaza la modificarea si amendarea textului Constitutiei ca, pentru delicte grave si foarte grave, sa prevada exilul si surghiunul1. Doar în felul acesta vom putea preîntâmpina înmultirea actelor de jaf si tradare nationala (s.n.) […]Cer, totodata, legiuitorilor ce vor lucra la modificarea Constitutiei României sa prevada interzicerea categorica a desfasurarii, pe teritorul nostru national, în interes extremist si revizionist, a oricarei manifestari, initiata de revizionistii de la Budapesta, de sarbatorire a zilei nationale a vreunui stat strain2 (s.n.)[…] Daca vrem sa pastram aceasta tara întreaga, trebuie sa nu mai toleram batjocorirea ei de dusmanii din afara si de cozile lor de topor din tara” (s.n.) – cf. art. Sugestii pentru schimbarea Constitutiei, de prof. univ. dr. Dan BRUDASCU – sursa: http://www.napocanews.ro si: revista Contraatac, Adjud, nr. 26, aprilie-mai 2011.

…Bine zis, carturarule patriot, frate Brudascule! Numai sa nu-si uite firea românul începutului de veac 21…”anno Domini” 2011 – …cum aproape ca pare a-si uita Duhul si pe Mântuitorul de Duh, Hristosul-Lumina Lumii…!!! Ca si Mântuirea prin DUMINICA Pastelui…pentru ca Saptamâna CRESTIN-ORTODOXA este sfârsita/încununata, glorios, cu DUMINICA ÎNVIERII LUI HRISTOS, Preafericite Patriarh DANIEL…iar nu cu „Sabbatul/Sabatul” celor care-L rastignira…!

prof. dr. Adrian Botez

PRAVDA: CUI II MAI PASA DE CASATORIE?

Scriem astazi din nou despre casatorie. Initial nu intentionasem sa o facem avind in vedere ca doar acum citeva saptamini am alocat o editie intreaga subiectului “Casatoria – Declin sau Disparitie?” De atunci insa citeva evenimente importante s-au petrecut care ne constring sa ne focalizam din nou astazi asupra aceluiasi subiect. Spre sfirsitul lui ianuarie Curtea Constitutionala franceza a emis o decizie care respinge dreptul la casatorii intre persoane de acelasi sex, legea franceza definind casatoria exact cum e definita si in Codul Civil Roman – uniunea liber consimtita intre un barbat si o femeie. Curtea franceza a refuzat sa declare aceasta definitie neconstitutionala si in plus a afirmat ca institutionalizarea casatoriei naturale nu constituie un act de discriminare la adresa homosexualilor.

In contrast, miercuri, 23 fabruarie, dincolo de Atlantic, Presedintele Obama a anuntat in mod oficial, printr-o declaratie emisa de Ministerul Justitiei americane, ca nu va ma interveni in actiunile judecatoresti prin care homosexualii americani cer sa li se recunoasca un drept la casatorii unisex. Actiunea Presedintelui american a socat natiunea, avind in vedere ca in conformitate cu Constitutia americana, el are obligatia sa “faithfully execute the Laws and the Constitution of the United States” (adica de a “aplica cu credinciosie legile si constitutia Statelor Unite”). In consecinta, este realmente posibil ca tribunalele federale americane sa declare neconstitutionala legea federala americana, adoptata in 1996, care defineste casatoria in America ca relatia dintre un barbat si o femeie. NOTA AFR: celor interesati de subiect le recomandam comentariul alaturat care explica de ce Presedintele Obama a incalcat Constitutia americana refuzind sa apere in tribunal legile americane aferente casatoriei. http://www.telladf.org/userdocs/HolderDOMARejectionResponse.pdf

Tot recent, ziarul comunistilor rusi Pravda a captat audienta internationala publicind un comentariu despre casatoria naturala. Putin cam surpsinzator spunem noi, considerind ca fondatorii comunismului si al secularismului nu au fost nici o data cunoscuti pentru pozitiile lor pro-familie sau pro-casatorie. Dimpotriva au atacat cu inversunare ambele institutii ca fiind unelte de inrobire a femeii de catre barbat, o institutie eminamente burgheza destinata sa dispara o data cu disparitia statului. Aceea dintre noi care am trait sub comunism, insa, ne amintim proclamatiile frecvente si contrarii ale autoritatilor comuniste, facute in special de catre ofiterii de stare civila cu prilejul cununiilor oficiale, ca statul comunist protejaza casatoria si familia. Un disconect profund insa s-a produs in doar ultima decada intre comunistii de est si cei din vest, cei din urma fiind, fara exceptie, campionii si promotorii virulenti ai casatoriilor homosexuale in Europa occidentala.

Dar comunistii rusi? Daca ne ghidam dupa articolul din Pravda pe care vi-l dam astazi, este evident ca ei  inca stau pe pozitii ferme privind viabilitatea casatoriei si a familiei naturale in epoca post-moderna. Pe 11 februarie editia engleza a ziarului Pravda a publicat articolul unui comentator canadian, Paul Kokoski, rezident al orasului Hamilton, Ontario, si intitulat “Is there Anyone Left to Defend Traditional Marriage?” (“Mai este cineva care sa apere casatoria traditionala”?) Traducerea romana a fost facuta pentru noi de d-na Dalia Lechintan, profesoara de engleza si voluntar AFR din Bistrita. Ii multumim.

MAI ESTE CINEVA CARE SA APERE CASATORIA TRADITIONALA?

De Paul Kokoski
Recent, CEDO (Nota AFR: Curtea Europeana a Drepturilor Omului) a acceptat un proces din partea a doua femei moscovite, Irina Fet si Irina Sheptiko, care acuzau Federatia Rusa pentru ca refuza sa le inregistreze „casatoria.” Ele incearca sa legalizeze si sa faca acceptabila in plan social perversiunea actelor homosexuale si a casatoriilor intre persoane de acelasi sex in Rusia. CEDO incearca de ceva vreme sa impuna homosexualitatea tuturor tarilor membre. Rusia ar trebui sa militeze impotriva acceptarii actelor homosexuale.

Impactul negavit al comportamentului homosexual

In Occident, legalizarea homosexualitatii a dus deja la proliferarea criminalitatii si la distrugerea familiei. Copiilor de cinci ani – care nu au nici o idee despre sex – li se inoculeaza in scoli ideea ca actele homosexuale sunt normale si binevenite. Exista foarte multa dezinformare si distorsionare a faptelor de catre presa zilelor noastre in privinta homosexualitatii. Mass-media portretizeaza adesea stilul de viata si relatiile homosexualilor drept fericite, sanatoase si stabile. Din contra, exista rate inalte ale promiscuitatii in randul populatiei homosexuale, atat in cazul relatiilor de scurta durata, cat si al celor care se doreau pe termen lung. De asemenea, homosexualii au o incidenta ridicata a bolilor cu transmitere sexuala, cum ar fi HIV.

Mai mult, multe studii arata cote mult mai inalte ale bolilor psihice, cum ar fi depresia, tentativele de suicid si abuzul de droguri in randul homosexualilor fata de populatia normala. Si statisticile – care compara homosexualii cu minoritati etnice expuse rasismului – indica faptul ca acest lucru nu se datoreaza homofobiei. Stilul de viata al homosexualilor a fost asociat si cu o speranta de viata mai scazuta cu 20 de ani. Homosexualitatea este anormala, imorala si impotriva vietii. Inchide actul sexual fata de darul vietii si nu este innascuta, cum cred unii. Asa-numita gena homosexuala nu a fost gasita niciodata. Biblia condamna clar si fara echivoc actele homosexuale. Dr. Francis Collins, care a primit Presidential Medal of Freedom (Nota AFR: Medalia Prezidentiala a Libertatii, o medalie decernata de presedintele american) pentru munca lui in secventierea codului genetic uman, a dovedit de fapt ca homosexualitatea nu este determinata genetic. Daca ar fi fost, atunci gemenii identici ar trebui sa arate acelasi tip de atractie fata de acelasi sex. Cu toate acestea, un studiu al Registrului Australian al Gemenilor a aratat ca doar 11% dintre gemenii care au aratat atractie fata de persoane de acelasi sex au avut un frate geaman care sa simta acelasi lucru.

In 1973, activistii homosexuali au reusit sa forteze Asociatia Americana de Psihiatrie (APA) sa scoata homosexualitatea din lista lor oficiala de boli mintale. Aceasta, conform unui studiu stiintific al dr. Jeffery Satinover, Director al Durckheim-Gladstone International Center for Quantitative Analysis din Washington, s-ar datora unor opinii si pretentii false, lipsa de expertiza stiintifica, lipsa de experienta clinice si unor probe fabricate. In esenta, decizia APA a fost influentata de argumentele lui Evelyn Hooker si Alfred Kinsey, ale caror date au fost punctate fraudulos cu mostre de opinii ale populatiei si fortarea, chiar mituirea, unor subiecti din inchisori. Studiul lui Hooker, care nu continea detalii ale demersului stiintific aplicat, a omis pasi elementari ai metodei stiintifice. Inadecvarea studiului ei a fost recunoscuta chiar de jurnalul care l-a publicat.

Homosexualitate si pedofilie

Studii stiintifice autentice arata ca homosexualitatea este legata de pedofilie. De exemplu, un studiu din 1992 din Journal of Sex and Marital Therapy a ratat ca homosexualii sunt de trei ori mai dispusi sa se angajeze in acte pedofile decat barbatii normali. Un studiu din 1988 pe 229 pedofili condamnati, publicat in Archives of Sexual Behaviour, a aratat ca 86% dintre pedofili s-au descris drept homosexuali sau bisexuali. Un articol din 2000 din acelasi jurnal a conchis ca printre pedofili rata atractiei homosexuale este de 20 de ori mai mare decat la restul populatie masculine. Dr. Richard Fitzgibbons, psihiatru american cu vasta experienta in tratarea preotilor pedofili, a declarat: “Fiecare preot pe care l-am tratat, care a avut relatii sexuale cu copii, a fost mai intai implicat in relatii homosexuale cu adulti”.

La fel de evidenta e si dovada activistilor homosexuali care declara ferm ca exista o legatura intre stilul de viata homosexual si pedofilie. De exemplu, Alfred Kinsley, cercetatorul pe probleme sexuale, a descoperit in 1948 ca 37% dintre barbatii homosexuali au recunoscut ca au facut sex cu copii mai mici de 17 ani. Activistii homosexuali Jay si Young au raportat si ei in 1979 ca 23% dintre barbatii homosexuali isi cauta parteneri adolescenti sau chiar baieti mai mici.

Dr. Michelle Cretella, membra a Colegiului American al Pediatrilor, a conchis, dupa studii multiple, ca acei copii crescuti de cupluri homosexuale sunt confuzi in privinta identitatii sexuale si sunt o categorie de risc pentru bolile cu transmitere sexuala. Cretella a remarcat ca tinerii si adolescentii care se comporta homosexual au rate crescute de depresie, neliniste, disfunctii digestive, dependente si ganduri de suicid. In plus, baietii care adopta stilul de viata homosexual datorita parintilor lor de acelasi sex au cu 30% mai multe sanse de a muri sau a se infecta cu HIV inainte de a implini 30 de ani.

Raportul Laumann, publicat in 1994, e azi recunoscut ca definitiv. Pe scurt, descoperirile majore sunt ca homosexualitatea nu este o trasatura stabila si ca tinde sa se schimbe in heterosexualitate pe masura ce individul creste; ca identitatea sexuala nu este definitivata la adolescenta, ci continua sa se schimbe pe parcursul vietii si ca nu exista probe ca homosexualitatea ar fi innascuta. Putem spune acum ca tinerii care dezvolta o identitate homosexuala o datoreaza mediului social in care traiesc. Acest mediu social este modelul social si cultural creat de deciziile Curtii Supreme a SUA, care actioneaza conform reprezentarii gresite a probelor stiintifice furnizate de APA si de Asociatia Nationala a Asistentilor Sociali.

Homofobie

Homosexualii tind sa-i eticheteze in mod incorect pe toti cei care se opun activitatii homosexuale drept “homofobi” – termenul homofobie insusi menit sa denote o disfunctie. In acest mod, ei cauta sa isi impuna propriul lor comportament si stil de viata dereglat in societate, sub masca tolerantei. Activistii homosexuali au facut mari eforturi pentru a rasturna sau distorsiona probele, dar acestea raman prea puternice pentru a fi ignorate. In fond, avem de-a face aici nu cu drepturile omului, ci cu homosexualitatea si distrugerea unitatii familiale – structura fundamentala a societatii. Casatoria este o institutie care precede civilizatia, ordonata de Dumnezeu si exclusiva intre un barbat si o femeie, carora li se da responsabilitatea de a perpetua rasa umana, de a invata, a educa si a trece mai departe urmasilor lor valorile morale impartasite. A redefine casatoria astfel incat sa includa cupluri de acelasi sex inseamna sa vaduvesti casatoria de o componenta esentiala, si anume abilitatea si obligatia de a procrea. Aceasta ar face casatoria lipsita de sens si ar deschide-o catre unele redefiniri si reconsiderari fara sfarsit.

Nu surprinde faptul ca orice studiu credibil sustine ca copiii au rezultate mai bune la scoala, traiesc vieti mai sanatoase si devin contribuitori mai buni in societate cand sunt crescuti de o mama si un tata in aceeasi casa. Societatea se confrunta acum cu rezultatele “divortului usor” din anii 70` si cu copiii nascuti in afara casatoriei din anii 80, deoarece copiii acestei generatii au acum toate aceste probleme psihologice.

Libertatea de constiinta

Odata legala, puterea coercitiva a statului ii va pedepsi pe cei care refuza sa accepte casatoriile homosexuale. Aceast se intampla deja in provincia Saskatchewan din Canada. Intr-un regim juridic care permite casatoriile homosexuale, oficialii publici sunt constransi sa oficieze casatorii intre persoane de acelasi sex. Scolilor publice li se cere sa ii invete pe copii ca actele homosexuale sunt bune si sanatoase, indiferent de dorinta parintilor lor. In Canada, campioana democratiei! Casatoria homosexuala este un oximoron. Familia este structura fundamentala a societatii. Familia – si prin ea intreaga societate umana – isi au sursa si originea in casatorie. Casatoria este randuita pentru procreare si educarea urmasilor.

Ca expresie de baza a naturii sociale a omului, casatoria exista doar intre un barbat si o femeie care, prin daruirea de sine unul fata de celalalt, se perfectioneaza unul pe celalalt intr-o comuniune de persoane. Aceasta dezvoltare umana a sotilor si cresterea corespunzatoare a copiilor care sunt rodul unor asemenea uniuni aduc o contributie imensa binelui societatii. Nu e nevoie sa ai o anume religie sau sa apartii unui anumit partid politic ca sa recunosti asta sau ca familia bazata pe casatorie este calea cea mai buna de a creste copii fericiti si productivi. Caesar Augustus, un pagan, a cautat sa intareasca puterea societatii romane scotand in afara legii adulterul si sodomia si incurajand casatoria traditionala si procrearea. El a inteles ca exista un lucru, anume moralitatea publica. Imparatul Augustus a vazut acest lucru, dar a fost prea tarziu pentru a combate decaderea sexuala din Imperiul Roman tarziu. Acesta a fost adevaratul motiv al prabusirii lui.

Date fiind dovezile coplesitoare despre homosexualitate si inclinatia ei spre subminarea fundamentului familiei, cuplurilor homosexuale nu trebuie sa li se acorde drepturi. Din contra, trebuie sa fie combatute in mod sustinut. Sfatul Pavel ne spune ca “uraciunea” homosexualitatii este atat dovada, cat si rezultatul excluderii lui Dumnezeu din atentia colectiva si viata sociala. Demersul crestin fata de homosexualitatea din zilele noastre trebuie sa faca diferenta intre respectul datorat persoanei si repudierea necesara a oricarei ideologii exaltate a homosexualitatii.

PROCLAMATIA PRESEDINTELUI OMABA PRIVIND CASATORIILE UNISEX

Redam textul, in limba engleza, a Declaratiei Presedintelui Obama privind decizia lui de a nu mai apara in instanta casatoria naturala. Ne scuzam pentru ca din lipsa de timp nu am putut sa o traducem.

Department of Justice – Office of Public Affairs

FOR IMMEDIATE RELEASE

Wednesday, February 23, 2011
Statement of the Attorney General on Litigation Involving the Defense of Marriage Act

WASHINGTON – The Attorney General made the following statement today about the Department’s course of action in two lawsuits, Pedersen v. OPM and Windsor v. United States, challenging Section 3 of the Defense of Marriage Act (DOMA), which defines marriage for federal purposes as only between a man and a woman:

In the two years since this Administration took office, the Department of Justice has defended Section 3 of the Defense of Marriage Act on several occasions in federal court.  Each of those cases evaluating Section 3 was considered in jurisdictions in which binding circuit court precedents hold that laws singling out people based on sexual orientation, as DOMA does, are constitutional if there is a rational basis for their enactment.  While the President opposes DOMA and believes it should be repealed, the Department has defended it in court because we were able to advance reasonable arguments under that rational basis standard.  Section 3 of DOMA has now been challenged in the Second Circuit, however, which has no established or binding standard for how laws concerning sexual orientation should be treated.  In these cases, the Administration faces for the first time the question of whether laws regarding sexual orientation are subject to the more permissive standard of review or whether a more rigorous standard, under which laws targeting minority groups with a history of discrimination are viewed with suspicion by the courts, should apply.

After careful consideration, including a review of my recommendation, the President has concluded that given a number of factors, including a documented history of discrimination, classifications based on sexual orientation should be subject to a more heightened standard of scrutiny.  The President has also concluded that Section 3 of DOMA, as applied to legally married same-sex couples, fails to meet that standard and is therefore unconstitutional.  Given that conclusion, the President has instructed the Department not to defend the statute in such cases.  I fully concur with the President’s determination. Consequently, the Department will not defend the constitutionality of Section 3 of DOMA as applied to same-sex married couples in the two cases filed in the Second Circuit. We will, however, remain parties to the cases and continue to represent the interests of the United States throughout the litigation.  I have informed Members of Congress of this decision, so Members who wish to defend the statute may pursue that option.  The Department will also work closely with the courts to ensure that Congress has a full and fair opportunity to participate in pending litigation.

Furthermore, pursuant to the President’s instructions, and upon further notification to Congress, I will instruct Department attorneys to advise courts in other pending DOMA litigation of the President’s and my conclusions that a heightened standard should apply, that Section 3 is unconstitutional under that standard and that the Department will cease defense of Section 3. The Department has a longstanding practice of defending the constitutionality of duly-enacted statutes if reasonable arguments can be made in their defense.  At the same time, the Department in the past has declined to defend statutes despite the availability of professionally responsible arguments, in part because – as here – the Department does not consider every such argument to be a “reasonable” one.  Moreover, the Department has declined to defend a statute in cases, like this one, where the President has concluded that the statute is unconstitutional.

Much of the legal landscape has changed in the 15 years since Congress passed DOMA.  The Supreme Court has ruled that laws criminalizing homosexual conduct are unconstitutional.  Congress has repealed the military’s Don’t Ask, Don’t Tell policy.  Several lower courts have ruled DOMA itself to be unconstitutional.  Section 3 of DOMA will continue to remain in effect unless Congress repeals it or there is a final judicial finding that strikes it down, and the President has informed me that the Executive Branch will continue to enforce the law.  But while both the wisdom and the legality of Section 3 of DOMA will continue to be the subject of both extensive litigation and public debate, this Administration will no longer assert its constitutionality in court.

ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA

NEGUSTORII DE POPOARE

Refuzul Moscovei si Athosului de ai primi pe papii Ioan Paul II si Benedict XVI si mai ales de a incepe dialogul dintre ortodocsi si occidentali in vederea reunirii crestinilor genereaza acum o grava criza duhovniceasca, cea economica este numai varful iceber-ului, constata Sfantul Sinod al Bisericii Greciei in enciclica „Catre popor”*(vezi Anexa).

Rusia nu produce nici un articol de calitate. Petrol, gaze si armament sunt singurele produse la export. Condamnarea evreului M. Khodorkovsy a revoltat presa si cancelariile occidentale. Statul rus este mafiot, dupa cum am aflat din corespondenta secreta a ambasadei SUA, asa ca de fapt nimeni nu s-a mirat ca inculpatul a furat, n-a platit impozit. Procesul a fost numai un bun prilej de a marca lipsa de unitate de vederi intre est si vest.

Negustorii de popoare s-au folosit de slabiciunea conducatorilor politici greci, care practica relatii clientelare, cumpara electoratul cu bani de imprumut, constienti ca nu au cum sa-i restituie, iar populatia se complace intr-o bunastare falsa. Pana cand creditorii au pus piciorul in prag si conditii umilitoare, mai ales ca nu sunt in comuniune unii cu altii.

Cei care au dat bani si ajutat sa falsifice datele financiare, nu se mai bucura de simpatie la Atena unde demonstratiile sunt violente si de unde se trimit cu posta plicuri cu bombe spre vest. Negustorii de popoare nu sunt nominalizati in Enciclica, dar probabil ca este vorba de sistemul financiar occidental in care, dupa cum se stie, Ben Bernanke, evreii joaca un rol important. La descoperirea falsurilor s-a pomenit des banca Goldmann & Sachs.

Antioccidentalismul ortodox s-a folosit din toate timpurile de antisemitism, asa ca nu este de mirare ca imediat a izbugnit un scandal pe aceasta tema prilejuit de un interviu la TV a IPSS Serafim, mitropolitul de Pireu, similar cu a episcopului englez Williamson. Cu toate ca IPSS este inpotriva masoneriei, care se roaga satanei, si sionismului, decat un adept al antisemitismului si negarii holocaustului, se poate face o legatura intre negustori si evrei.
 
Ortodoxia moldo-valaha orientata spre Athos a practicat modelul bunastarii de imprumut sub Tariceanu, prim-ministru de origine greaca, dar n-a reusit performanta de 300 miliarde Euro. Romania nu este Euroland. In afara de asta, nu exista antisemism, antioccidentalism in tara, tot asa cum nu vedem o aversiune a occidentalilor inpotriva romanilor. Hotaratoare in acest sens a fost vizita istorica a papei Ioan Paul II la Bucuresti in 1999 si va fi cea mult asteptata a papei Benedict XVI anul acesta. Pentru ca numai prin dialog si Unire cu Roma se va depasi criza spirituala si urmarile ei nefaste, atat de dramatic prezentate in Enciclica.
 
Prof. Dr. Viorel ROMAN
Consilier academic
Universitatea din Bremen
Germania
Ianuarie 2011
————————————————
 

*Enciclica a Sfantului Sinod al Bisericii Greciei

CATRE POPOR

Sinodul Bisericii Greciei, intrunit in sedinta ordinara pe 5-8 octombrie 2010, simte nevoia sa se adreseze crestinilor sai, poporului lui Dumnezeu, dar si fiecarui om bine intentionat, vorbind pe limba adevarului si a dragostei.

Zilele pe care le traim sunt grele si decisive. Trecem, ca tara, printr-o criza economica cumplita, care le creeaza multora nesiguranta si teama. Nu stim ce ne asteapta in ziua de maine. Se pare ca tara noastra nu mai este libera, ci este administrata in fapt de creditorii nostri. Stim ca multi dintre voi asteptati de la Biserica de care sunteti pastoriti sa va vorbeasca si sa-si spuna cuvantul despre criza la care suntem martori.

Este adevarat ca evenimentele actuale din patria noastra sunt inedite si cutremuratoare. Criza duhovniceasca, sociala si economica este o consecinta fireasca a rasturnarii intregii firi. Se incearca dezradacinarea si distrugerea temeiurilor multor traditii care pana acum erau considerate ca facand firesc si organic parte din viata spatiului nostru elen. Din punct de vedere social, se urmareste o uzurpare a predaniilor si a drepturilor noastre, desigur, cu un argument evident: masurile acestea le cer creditorii nostri. Declaram de aceea ca suntem o tara sub ocupatie si ca executam poruncile conducatorilor creditorilor nostri. Intrebarea care se naste este daca solicitarile lor privesc doar chestiunile economice si de asigurari, sau vizeaza si fizionomia duhovniceasca si culturala a patriei noastre.

In fata acestei situatii, orice om rational se intreaba: de ce nu am luat mai devreme toate aceste masuri drastice, care astazi sunt caracterizate drept necesare? De ce nu am tratat la timpul lor toate aceste simptome ale crizei societatii si economiei, pe care azi le traim in mod brutal? Persoanele de pe scena politica din tara noastra sunt, de decenii, aceleasi. Oare cum au socotit atunci costurile politice, cu toate ca stiau ca duc tara la catastrofa, iar azi se cred la adapost, actionand tot de pe pozitia celor care dau porunci? Suntem martorii unor rasturnari radicale pentru care altadata se revolta intreaga Grecie, iar azi sunt impuse aproape fara nici o impotrivire.

In cuvinte foarte simple, criza noastra economica este cauzata de diferenta dintre productie si consum, mai exact dintre ritmul lent al productiei pe care il atingem si nivelul ridicat de confort cu care ne-am invatat sa traim. Cand ceea ce se consuma este mult mai mult decat ceea ce se produce, atunci balanta economica inclina spre partea cheltuielilor. Tara noastra, pentru a face fata, este nevoita sa se imprumute, sperand ca balanta dezechilibrata se va restabili. Insa, atunci cand acest lucru nu se mai intampla, iar debitorii cer returnarea imprumuturilor, plus dobanda, se ajunge la criza si la faliment.

Criza economica care chinuieste si domina tara noastra nu este insa decat varful aisbergului. Este urmarea, rodul unei alte crize: a celei duhovnicesti. Disproportia dintre productie si consum nu are doar o dimensiune economica, ci, in primul rand, este un fapt duhovnicesc. Este indiciul crizei duhovnicesti, care priveste atat conducerea tarii, cat si poporul. O conducere care nu a putut sa aiba o atitudine responsabila fata de popor, care nu a putut sau nu a vrut sa vorbeasca pe limba adevarului, care a promovat modele eronate, care a cultivat relatiile clientelare, numai si numai pentru ca a avut ca scop detinerea puterii. O conducere care, in fapt, se vadeste ca a subminat interesele reale ale tarii si ale poporului. Si, pe de alta parte, un popor, adica noi, care ne-am purtat iresponsabil. Ne-am lasat prada bunastarii, imbogatirii facile si traiului bun, ne-am dedat castigului usor si inselaciunii, fara a ne mai pune problema adevarului lucrurilor. Revendicarea arbitrara a drepturilor de catre bresle si grupuri sociale, cu o desavarsita nepasare fata de coeziunea sociala, a contribuit in mare masura la situatia de astazi.
Esenta crizei duhovnicesti este absenta sensului vietii si inchiderea omului intr-un prezent rectiliniu, adica in instinctul lui egoist. Un prezent fara viitor, fara perspectiva. Un prezent condamnat la plictis si monotonie. Viata a ajuns doar un interval de timp nedeterminat intre doua date: a nasterii si a ingroparii.

Intr-o asemenea perspectiva, desertaciunea se ia la intrecere cu absurdul, iar lupta o castiga totdeauna tragicul. Cand te adresezi tinerilor si ii intrebi: De ce iei droguri, fiule?, iar ei iti raspund: Spuneti-mi dumneavoastra de ce sa nu iau? Nu sper nimic, nu astept nimic, singura mea bucurie este atunci cand infig injectia si calatoresc (in alte lumi); sau cand atragi atentia unui tanar ca luand droguri va muri, iar el iti raspunde cu un zambet tragic: Nu intelegeti ca eu iau droguri ca sa traiesc?, atunci intelegi cat de incredibil de adevarate si de potrivite in tragismul lor sunt cuvintele de mai sus. In locul sensului vietii, noi am urmarit deci bunastarea, traiul bun, puterea economica. Cand insa nu exista alta perspectiva de viata in afara de consum, cand puterea economica si demonstrarea ei ostentativa devine singurul mod al recunoasterii sociale, atunci imoralitatea ajunge singura cale de viata, pentru ca altfel, daca esti moral, esti prost. Asa au gandit si au faptuit multi, asa am ajuns la diferentierea si de putere, dar si de pozitie in poporul nostru.

Intrebarea – dilema lui Dostoievski – libertate sau fericire? o traim in tot tragicul ei. Am ales bunastarea contrafacuta si am pierdut Libertatea persoanei noastre, am pierdut Libertatea tarii noastre. Astazi, in mod justificat, omul tremura mai degraba pentru micsorarea veniturilor, dar nu se nelinisteste pentru deficientele educatiei care ii privesc pe copiii sai si nu se ingrijoreaza de injosirea persoanei umane. Aceasta este deci esenta adevaratei crize si sursa crizei economice pe care atat de nemilos o exploateaza actualii „negustori de popoare“.

Noi, parintii vostri duhovnicesti, ne-am facut autocritica, am dorit sa cercetam care este partea noastra de vina in prezenta criza, confruntandu-ne in Sinodul Ierarhiei cu responsabilitatile noastre. Stim ca uneori v-am mahnit, v-am smintit chiar. Nu am reactionat direct si la momentul potrivit fata de atitudini care v-au ranit. Distrugerea relatiei dintre popor si Biserica de care este pastorit a ajuns obiect de negutatorie, exploatat in mod pragmatic prin scandalurile fabricate, tintindu-se destramarea increderii voastre in Biserica.

Va spunem ca Biserica are antidotul modului de viata consumerist si acesta este asceza. Si daca consumul este sfarsitul, pentru ca este o viata fara sens, asceza este drumul, pentru ca duce la o viata cu sens. Asceza nu este privarea de placere, ci imbogatirea vietii cu sens. Este antrenamentul atletului care il conduce la competitie si la medalie, iar aceasta medalie este viata care biruieste moartea, viata care se imbogateste cu dragoste. Asceza este drumul libertatii, iesirea din sclavia inutilului care astazi ne injoseste.

Ne nelinisteste situatia Educatiei noastre, pentru ca sistemul educational actual se raporteaza la elev nu ca la o persoana, ci ca la un calculator electronic, si singurul lucru pe care il face este sa il „incarce“ cu materie, neinteresandu-se de intreaga sa personalitate, si de aceea copiii nostri cu indreptatire se impotrivesc. De aceea suntem nelinistiti in privinta proiectului Noului Liceu care se pregateste. Manualele scolare se scriu, intr-adevar, cu raspunderea guvernului, dar continutul lor il vizeaza si pe ultimul cetatean grec, care asteapta de la Biserica sa sa ii faca cunoscut cu putere si glasul sau smerit.

Intelegem ca toate parohiile noastre trebuie sa devina spatii ospitaliere pentru tinerii nostri, asa cum sunt deja destule dintre ele, in care multi tineri gasesc refugiu in cautarea lor de sens si de speranta.

Stim ca cereti de la noi, pastorii vostri, o Biserica eroica, plina de vigoare, care sa aiba cuvant profetic, si mai ales cuvant pentru tanarul contemporan. Nu o Biserica secularizata, ci una sfintita si sfintitoare, o Biserica libera, pastorind cu putere poporul sau, fara a se teme sa ia pozitie fata de sistemul viclean al acestei lumi, chiar daca impotrivirea ar conduce la prigoana si martiriu.

Biserica este singurul organism care poate sa stea nemijlocit alaturi de om si sa il sprijine. Biserica, insa, suntem cu totii – si aceasta este puterea noastra si puterea ei. La unitatea dintre pastori si popor tintesc negustorii de popoare, incercand sa o submineze. Ei stiu ca daca vor „pierde“ pastorul, cu usurinta se vor risipi oile si le vor putea supune. Istoria ne invata ca acolo unde s-a luptat impotriva lui Dumnezeu, de fapt injosirea omului era scopul final.

Intruparea lui Dumnezeu este cea mai mare recunoastere a persoanei umane. Biserica nu se opune guvernarii, ci acelora care, profitand de guvernare si ascunzandu-se in spatele puterii, lucreaza sa va fure nadejdea. Aduceti-va aminte ca, pentru multi specialisti in economie, prezenta criza este fabricata, urmarindu-se de catre anumite forte doar controlul mondial, nu si iubirea de oameni.
Biserica lui Hristos are cuvant pentru actuala situatie, pentru ca nu a incetat sa fie parte a lumii si parte a istoriei. Nu poate ingadui nici un fel de nedreptate, fiind in acelasi timp datoare sa fie gata pentru marturisire si martiriu. Stim ca oamenii de langa noi sufera de foame, se afla in saracie, se sufoca economic, deznadejdea de multe ori stapaneste inima lor. Cunoastem acest lucru, pentru ca prima lor oprire in cautarea sperantei este Biserica de langa casa, parohia lor. Scopul si lupta noastra este ca fiecare parohie sa devina centrul de unde activitatea pastorala sa imbratiseze intreaga societate locala respectiva.

Intentia noastra este sa tinem sub observatie problemele sociale, cu scopul de a urmari indeaproape si de a preintampina metodic problemele pe care le creeaza prezenta criza. Scopul nostru este sa dezvoltam lucrarea de asistenta sociala a fiecarei parohii, in asa fel incat sa nu mai existe nici macar un om care sa nu aiba o farfurie de mancare. Cunoasteti si dumneavoastra ca in aceasta privinta Biserica realizeaza o lucrare uriasa. Cunoasteti acest lucru, pentru ca multi dintre dumneavoastra sprijiniti voluntar acest efort al parohiilor voastre si il sustineti economic. Va chemam sa stati aproape fiecare de parohia voastra, ca sa ne confruntam impreuna cu aceste momente grele.

Poporul nostru a trecut si altadata prin saracie si foame, dar a indurat si a biruit, pentru ca atunci avea alte perspective. Multi dintre noi putem sa ajutam pe unul si unul pe multi. Dumnezeu nu ne-a dat duh de frica, ci de putere si de dragoste. Cu acest duh, adunati in jurul Bisericii, care este marea noastra familie, vom scoate la iveala greselile noastre, vom cauta sensul vietii in dragoste si astfel vom iesi din acest ceas greu.

Sinodul Bisericii Greciei
(Traducere de Mihail Ilie)

FRUCTELE INSOMNIEI (2): CE NE ADUCE NOUL AN?

REMEMBER (2)
Ce scriam în urma cu zece ani pe vremea aceasta!

10 ianuarie 2000

Iata ca s-au terminat si iluminatele serbari de revelion, serbari prin care pamântenii au vrut sa demonstreze Universului ca pot sa faca Pamântul sclipitor si luminos. Aici la Sydney, în jurul Operei House, peste un milion de suflete au avut onoarea si bucuria sa participe la cel mai minunat si organizat spectacol de întâmpinare a noului an, recunoscut ca cel mai bun de pe mapamond. Focurile de artificii au costat mai mult de cinci milioane de dolari, alte cinci milioane cheltuindu-se pe serbarile marii si ale solului. Au fost construite animale, dragoni si pesti uriasi, adevarate opere de arta, de marimea unor ambarcatiuni, care au evoluat pe apa golfului de lânga Harbour Bridge, parada acestora fiind insotita de sunet si lumina. Spectacolul a fost feeric, fantastic si formidabil!

La sol, în Piata Operei s-au perindat cunoscuti cântareti si formatii de muzica de toate genurile, dar cea mai minunata performanta a fost cea a trupei de acrobati pe verticala care au transformat acoperisul minunatului edificiu, într-o scena deschisa. Asemenea unor paianjeni uriasi, acestia au executat un dans care a fascinat si a încântat ochiul, fiind ajutati de diferiti instrumentisti, producatori de muzica celesta, plasati în diferite colturi ale faimosului acoperis în forma de corabie cu pânze construit de arhitectul danez Jørn Utzon.

Nici spectatorii „de seama” nu fost mai prejos. În golful Port Jackson, peste care trece faimosul pod de otel poreclit „Coathanger” (umerasul de haine), pe un spargator de gheata (transformat într-un palat plutitor contra sumei de patruzeci de milioane de dolari), multimiliardarul australian, Kerry Packer, i-a avut ca oaspeti de onoare pe John Howard, prim-ministru al Australiei si pe Bill Gates. Patronul Microsoft-ului, care dupa cum spun ziarele, a ajuns, la sfârsitul anului 1999, sa aiba o avere personala de o suta de miliarde de dolari, mai mult decât vistieria nationala a Greciei. Au mai fost prezenti pe alte vapoare sau la sol, multi-milionarii Lachlan Murdoch, Rene Rivkin si Christopher Getty, printul Pavlos al Greciei, printul Alexander von Furstenberg, faimosul cuplu, actorii Tom Cruise si Nicole Kidman, jucatorul de tenis Pat Rafter, premierul statului NSW, Bob Carr, primarul orasului Sydney, Frank Sartor…

Publicul participant a fost cuminte… la masa de oameni mai-sus-amintita, facându-se doar unsprezece arestari. A doua zi au fost colectate peste douazeci de tone de gunoi. Nici morti, nici raniti, nici teroristi!

Totusi, nu numai Sydney a fost singurul oras, de pe batrânul continent australian, care a sclipit în noaptea de revelion! Au mai fost si Melbourne, Brisbane, Perth si bineînteles, dupa cum am vazut la televizor, si alte metropole si capitale ale lumii. Tot mapamondul a fost în sarbatoare! Oamenii îsi luau „bai-bai” de la vechiul mileniu!

Diferenta de fus orar dintre Sydney si Bucuresti este de noua ore, deci când aici s-a trecut în noul an, în emisfera nordica, era înca mijlocul zilei de 31 decembrie! ?i acolo… se întâmplau lucruri importante pentru viitorul omenirii.

Scandal la Moscova! Tatiana, fiica presedintelui rus, Boris Eltîn a fost acuzata de coruptie, trafic de influenta si luare de mita, pentru însusirea a milioane de dolari de la firma de arhitecti si decoratori elvetieni care au renovat Kremlinul. Situatie misterioasa, care seamana aidoma cu înbogatirea lui Gorbaciov, cel care a vândut România la Malta si care dupa ce si-a îndeplinit misiunea obscura a fost ajutat (de cine oare!?) sa câstige milioane de dolari americani din reclamele pe care le facea la televiziune pentru diferite firme occidentale, un exemplu fiind compania McDonald’s. Acestea or fi recompensele pentru knock-out-ul dat comunismului?

Tarul vodcilor, Boris Eltîn, cu lacrimi in ochi, a tras o cacialma (oare!?) stapânilor noii ordini mondiale, predând, de bunavoie si nesilit de nimeni (oare!?), puterea statului rus si presedentia, lui Vladimir Putin. Acestuia i se spune la Moscova „Jeleznîi Kulak”, adica „Pumnul de Fier”, poate si pentru faptul ca este un pasionat al judo-ului. Fara transparenta, a demonstrat pâna acum aceeasi culoare politica pe care o au zapezile siberiene. Dupa cum mentioneaza Agentia France Presse, gospodin Putin a fost un necunoscut pâna în luna august a anului trecut, când a fost facut prim-ministru, ramânând si pâna în prezent o enigma a politicii. Nascut la Leningrad, în 1955, îsi începe cariera ca spion în 1975, când este trimis de KGB, în RFG pentru a „învata” secretele companiei americane de computere, IBM.

Îmi pun întrebarea, oare acest domn Putin o fi având intentii bune fata de pacea lumii, sau poate, o fi acel mult trambitat anticrist care trebuia sa-si faca aparitia cam în aceste vremuri? Semnul diavolului 666, îl avem deja, întorcând cifrele neterminatului mileniu al doilea, mileniu care a tinut doar 999 de ani. Acesta nu a putut sa-si dea duhul pâna nu a desemnat un nou lider „marii puteri adormite” de la Rasarit! Vom trai si vom vedea! Interesanta mi se pare coincidenta de nume cu calugarul de trista faima, Rasputin, cel care a distrus monarhia rusa si a impins tara spre haos si ruina ca sa ajunga mai-apoi în mîinile revolutionarilor rosii. Putin si Ras-Putin (…parca am zice „popit” si „raspopit”!!!) creaza enigme si dau batai de cap celor care studiaza evolutia si biografia acestor doua personaje istorice. Ciudat este si faptul ca singurul razboi, de la începutul asa-zisului nou mileniu, este cel dus de rusi în Cecenia, avându-l ca arhitect tot pe domnul Pumn de Fier. Poate totusi va fi un conducator bun si va consolida relatiile cu tara noastra dându-ne înapoi Bucovina, Basarabia, Tinutul Hertei, Insula ?erpilor, tezaurul, patriotul Ilie Ilascu si retragând în totalitate Armata a XIV-a din Transnistria.

Mi se pare interesanta schimbarea de optica a comunitatii internationale fata de România. Ne-am trezit dintr-o data ajutati si cu multdoritele împrumuturi financiare în buzunar. Ajutorul dat tarii noastre sa fi fost generat de premonitiile schimbarilor recente de la Moscova? A vrut cumva occidentul sa închida rusilor coridorul de trecere prin Balcani si limitarea sferei de influenta a acestora. Daca e asa, trebuiau sa o faca de mult, atunci am fi intrat si noi cu dreptul în Europa!

Odata cu terminarea anului au intrat si teroristii în concediu. Mare a fost bucuria noastra atunci când am auzit ca extremistii islamici din Kasmir, cei care au terorizat o saptamâna întreaga pasagerii avionului companiei „Indian Airlines”, au eliberat toti ostaticii. Chiar si indienii au fost mai intelegatori cu fratii lor pakistanezi (si vice-versa), nemaiamenintându-se unii pe altii cu bombele lor atomice. În Orientul Apropiat s-a facut, deasemenea, liniste de sarbatori, palestinienii lasând pietrele sa se odihneasca iar vecinii lor israelieni închizând în magaziile armatei grenadele lacrimogene si gloantele de cauciuc!

Y2K, sindromul anului 2000 din microchips-urile computerelor, nu a lovit prea tare. În afara de câteva cazuri minore, s-a intrat în noul an fara incidente sau accidente. Totusi îmi pun întrebarea, dece s-a facut atâta caz de acest fapt, dece s-au cheltuit la nivel mondial atâtea miliarde de dolari si în buzunarele cui au intrat aceste sume? Cui a folosit Y2K? Jale mare pe Wall Street! Faimoasa bursa din New York îsi pierde echilibru si ajunge la cel mai scazut nivel al ultimilor doi ani, tragând dupa ea, conform principiului dominoului, si restul institutiilor de acest gen din celelalte tari. Actionarii sunt cuprinsi de disperare. Se discuta reasezarea dobânzilor bancare.

Dupa atâtea surprize cu care a început anul 2000, prevad ca acesta va excela în evenimente de prima mâna, nemaiîntâlnite, care vor afecta viitorul omenirii. Nici în prezent, dezastrele si calamitatile, nu ocolesc lumea! Din Australia pâna în Norvegia, vedem trenuri ciocnindu-se, din America pâna în Asia, vedem flora si fauna distrusa de incendii, vedem inundatii în Europa sau mareele neagre create de petroliere scufundate, vedem foamete în Africa, India, în Timorul de Est. Vedem… dar ce nu vedem? Traiasca zvonacii, raspândacii, presa, televiziunea si …Internetul!

Prevad ca marii comercianti ai lumii vor avea o schimbare de optica dupa prima jumatate a anului, initiind noi pregatiri pentru celebrarea mileniului trei, care va începe in anul 2001! Parca sarbatorile comerciale de Craciun nu încep peste tot pe la sfâsitul lunii noiembrie. Banii sa se miste! Gândind pesimist am putea concluziona ca odata cu terminarea anului 2000, se va marca si multdiscutatul sfârsit al lumii.

Încercând totusi sa gândim optimist despre viitor, traim cu speranta ca noul mileniu – al treilea – ne va aduce si lucruri pozitive, schimbari care vor afecta benefic viitorul omenirii. Sa speram ca va prevala pacea si bunastarea pe pamânt. Vor disparea oare teroristii, extremistii, luptele religioase ajungându-se ca toate popoarele sa înbratiseze o religie unica? Robotizarea productiei de bunuri ne va reduce timpul de lucru la zece ore pe saptamana, vom mânca pastile de friptura sau de înghetata, vom purta îmbracaminte care se auto-curata, vom avea automobile pliante în valiza diplomat, vom conduce cu 1000 de km pe sosea, ne vom face vacantele pe Marte si vor fi eradicate SIDA, cancerul si… prostia! României îi doresc sa devina cea mai dezvoltata tara din Europa. Nu râdeti! Avem si noi dreptul la putina fericire!

George ROCA
10 ianuarie 2000
Sydney – Australia

—————————————
*Articol a aparut pe Internet in revista electronica “OBSERVATOR” Nr.14/ 11 IAN 2000
Vizitati website: http://www.asalt.seanet.ro