Adrian Botez

Iata ce povestire, cu adânc si zguduitor tâlc, îmi trimite, tocmai de la „capatul lumii”, din Australia, fratele meu Întru Duh de Românie, domnul IOAN MICLAU „GEPIANUL” (Cetatean de Onoare al comunei GEPIU, judetul Bihor!…”cu Parohia bisericii, apartinând Eparhiei Ortodoxe Române, din municipiul Oradea”) si român de o prospetime absolut miraculoasa! – …o povestire pe care, cândva, o stiusem si eu… – … dar, ca tot românul de azi, nauc si uituc, o zvârlisem la…”rufe vechi”, undeva, în tenebrele creierului, sufocat de monstruozitatile demonice ale contemporaneitatii…:

„În secolul al XV-lea , într-un oras micut locuia o familie care avea 18 copii. 18! Pentru a-si întretine familia, tatal , bijutier de profesie, era nevoit sa lucreze chiar si 18 ore pe zi, pentru a le oferi mâncare. În plus, se mai ocupa si cu orice altceva gasea de lucru, prin vecinatate.

       În ciuda conditiei lor nevoiase, doi dintre copiii familiei, cei mai mari, voiau sa-si urmeze visul lor, acela de a-si valorifica talentul pentru desen. Ei erau constienti de faptul ca tatal lor nu-si permitea sa-i trimita sa studieze la Academia de la Nürenberg.

       Dupa lungi discutii, noaptea, în patul lor aglomerat, cei doi au stabilit un pact. Vor da cu banul – iar cel care va pierde va munci la mina si va câstiga bani pentru a-l sustine pe celalalt, sa studieze la Academie. Apoi, dupa ce fratele care va câstiga va termina Academia, dupa 4 ani, îl va sustine pe celalalt, sa-si completeze studiile, fie prin vânzarea operelor sale, fie muncind, de asemenea, la mina.

       Apoi, într-o duminica, dupa slujba de la biserica, au dat cu banul, iar Albrecht Dürer a câstigat si a plecat la Nürenberg. Albert a plecat în minele periculoase si, timp de patru ani, si-a sustinut fratele cu bani. Lucrarile fratelui sau au facut, imediat ,senzatie. Gravurile lui, sculpturile si pânzele cu ulei erau mai bune decât ale multor  profesori, iar atunci când a absolvit, ajunsese sa câstige sume importante. Când s-a întors în satul sau, familia a dat o cina, pentru a-i sarbatori triumfala întoarcere acasa. Dupa o masa lunga si memorabila, din care n-au lipsit muzica si râsul, Albrecht s-a ridicat din capul mesei, pentru a tine un toast, pentru cel mai iubit dintre fratii sai, pentru anii de sacrificiu pe care i-a îndurat, pentru ca el sa-si îndeplineasca visul. Si cuvintele de încheiere au fost: “SI ACUM, ALBERT, CEL MAI BINECUVÂNTAT FRATE AL MEU, ACUM E RÂNDUL TAU. ACUM TE POTI DUCE LA NÜRENBERG SA-TI URMEZI VISUL SI EU VOI AVEA GRIJA DE TINE” .

       Toate capetele s-au întors cu nerabdare spre celalalt capat al mesei, unde statea Albert. Lacrimile îi curgeau pe fata palida, iar capul plecat si-l misca dintr-o parte în alta, în timp ce repeta în continuu: “Nu, nu, nu…!”

       În final, Albert s-a ridicat si si-a sters lacrimile de pe obraji si a privit spre figurile care îi erau dragi. Apoi , tinându-si mâinile aproape de obrazul drept, a spus blând: “Nu , frate, nu pot sa merg la Nürenberg. Este prea târziu pentru mine. Uite, uite ce au facut cei 4 ani de munca în mina mâinilor mele. Oasele de la fiecare deget au fost strivite cel putin o data, iar în ultimul timp sufar de artrita, care mi-a afectat atat de rau mâna dreapta, încât nu pot nici macar sa tin paharul, pentru a toasta cu tine… – cu atât mai mult sa fac linii delicate pe pânza, cu pensula sau creionul. Nu frate, penrtu mine e prea târziu…. ! »

       Mai mult de 450 ani au trecut. Pâna acum, sute de capodopere ale lui Albrecht Dürer ( portrete, schite , desene în carbune, gravuri etc.) sunt expuse în orice muzeu mare din lume. Cel mai ciudat lucru este ca tie îti e familiara doar una singura, a carei reproducere o poti avea acasa, sau la birou. 

       Într-o zi, pentru a-i aduce un omagiu lui Albert pentru tot sacrificiul sau, Albrecht Dürer i-a pictat fratelui sau mâinile muncite, cu palmele si degetele subtiri îndreptate spre cer.

        Si-a denumit opera simplu « Mâini », dar lumea întreaga si-a deschis imediat inimile spre capodopera sa si a redenumit tributul iubirii, MAINII celei în rugaciune .

       Data viitoare, când vezi o copie a acestei creatii emotionante, mai priveste o odata. Da-i voie sa-ti aminteasca, daca mai aveai nevoie, ca nimeni, nimeni nu reuseste singur » – www.bistritanews.ro

…Fireste ca, cutremurat, pâna în miezul sufletului, de tâlcurile povestirii si rosturile picturii lui Albrecht D?rer, i-am si scris, pe data, fratelui meu întru Duh de Românie si prietenului meu cel nedesprins, nicio clipa, din gândurile mele:

Preadragule mie, prieten si frate întru Românie, domnule IOAN MICLAU “GEPIANUL”-

• …Cât de zguduitor de pilduitoare este povestirea despre “MÂINILE” fratelui lui Albrecht Dürer! Multumesc, din strafundul sufletului meu, pentru aceasta binefacatoare trimitere, care mi-a trezit, din “somnul cel de moarte”, amintirile!
  …Da, vedeti? Daca românii din România ar întelege (nu ma refer la fauna reptiliana a politicienilor de doi bani gramada, ci la oamenii simpli, ca mine, ca milioane…!) tâlcul povestirii “MÂINILOR” (si-ar si afla de existenta povestirii acesteia, si chiar i-ar interesa povestirea… nu ca “divertisment” usuratico-lacrimogen, ci ca AVERTISMENT, pentru vietile si destinul lor si al Neamului lor! – …ati vazut, din articolul “In memoriam OWS“, ca a început, pe mult prea multi, sa nu-i mai intereseze nici macar de …Dumnezeu!)  – …daca ar pricepe ca NIMIC NU SE FACE SPRE BINE, ÎN FATA LUI DUMNEZEU, DECÂT CA JERTFA PENTRU FRATELE/SEMENUL TAU…!!! – atunci, România s-ar scutura de toate jiganiile si gadinile si demonii-vampiri, care îi prapadesc, de tot, vlaga ei sfânta – si…ar fi SALVATA, MÂNTUITA!!!
  …Dar, câta vreme românii, în tragica majoritate, uita de Dumnezeu si de semenul/fratele lor, si trag, fiecare, în alta parte (unul “hais” si altul “cea”), si (ORBI SI TURBATI DE IGNORANTA ORI CHIAR DE PROSTIE FARA LEAC!), îsi scuipa, îsi batjocoresc si îsi ucid, cu pietre, valorile autentice, singura zestre de Duh, care poate fi oferita si transmisa, ca leac a toate durerile Duhului/”panaceum universalis”…fiilor si nepotilor (pentru ca România nu e a noastra, “ci a urmasilor nostri si a urmasilor urmasilor nostri, în vecii vecilor”, pâna la Judecata de Apoi a Judecatorului-HRISTOS!) – …câta vreme, deci, ei nu stiu SI NU VOR SA STIE ce-i aceea jertfa întru Hristos MÂNTUITORUL/Fratele nostru mai MARE (cum a fost genialul pictor Albrecht, pentru fratele sau, minerul Albert, care si-a zdrobit degetele proprii, acolo, în subpamântul trudei infernale… – pentru ca Germania si Lumea Întreaga sa aiba parte de Miracolul Paradisiac al MÂNTUIRII PRIN ZUGRAVEALA CEA GENIALA, CUTREMURATOARE TOCMAI PRIN GENIU! – DECI, ETERNA!; dar ceea ce cutremura, în povestire, este tocmai DE TOT TAINICA/PERFECT DISCRETA SI DESAVÂRSIT SMERITA JERTFA, NUMAI DE HRISTOS-DUMNEZEU STIUTA SI CÂNTARITA, CU DREPT CÂNTAR; pentru ca NU VOM AFLA NICIODATA DACA NU CUMVA TOCMAI JERFIT-MINERUL ALBERT AVEA CHIAR MAI MULT GENIU CREATOR, DEMIURGIC, DECÂT FRATELE CEL “REALIZAT”/VADIT ÎNTRU GENIU, PRIN JERTFA UMILA, DEPLINA SI DESAVÂRSIT FRATEASCA, A LUI ALBERT… – …ADICA, DECÂT “PICTORUL DE DICTIONAR SI CELEBRITATE”, ALBRECHT!!! – …ALBRECHT va fi mântuit de Hristos doar pentru ca a înteles, cu durere si sângerare în suflet, jertfa fratelui Albert, si pentru acel tablou al RECUNOASTERII/RECUNOSTINTEI PENTRU JERTFA FRATELUI, CATRE SINE SI CATRE HRISTOSUL IUBIRII CELEI FARA VREO SOVAIALA, ÎNDOIALA ORI PRECUPETIRE: “MÂINI”!!!: aceasta a fost Vointa Sfânta a Lui Hristos-Dumnezeu… – …dar jertfa umila si de tot smerita/discreta va fi indicibil mai stralucit rasplatita, acolo, în Ceruri, decât „geniul cel vadit pe Pamânt”! – …dar câti, oare, dintre oamenii de azi, ca si dintre cei de ieri, au crezut si vor crede si vor fi convinsi, ASUPRA ACESTUI ELEMENTAR ADEVAR HRISTIC?!) – ….slaba nadejde sa ne auda si chiar sa ne si asculte cineva, cu ureche vie si “chitita” – vorba, povestirile si avertismentele fraterne! În niciun caz, NU prea multa lume…! – …doar câteva zeci ori sute (poate, în cel mai fericit caz – mii…!) de oameni, înca treji (care, deci, nici nu aveau nevoie, din partea noastra, decât de o confirmare a propriilor gânduri si simtiri si presentimente! – …sau, cel mult, de-un impuls spiritual catre faptuire/în-faptuire energica, de acel “primo movens”!), înca ne-descântati si în-cântati (întru moartea Duhului!), de catre demonii lumii acesteia tot mai mlastinoase!!!
  …Spunem, si noi, strigam, si noi (cât ne-or mai tine bojocii…!) – pentru ca aceasta este Misiunea Sisifica, pe care am primit-o, deodata cu Harul (mai mic ori mai mare…!), de la Dumnezeu…
  Dar, cum zicea Minulescu volumului sau de “romante” – ele, strigatele acestea de avertisment – ramân, deocamdata, doar sperante (nadejdi întru Lucrarea Lui HRISTOS, Lucrare înfaptuita de El pe deasupra si pe dedesubtul oricarei furnicesco-microscopice tentative umane…ba si TAIND CHIAR PRIN INIMA LUCRURILOR!…de va fi nevoie… – si tare-mi vine sa cred ca NUMAI asa se va mai putea mântui lumea asta!) – …ramân doar…”Romante pentru mai târziu“!
  …Sa nadajduim, din toata inima, ca NU pentru…PREA TÂRZIU!!!
  …Multa sanatate si senin în suflete, întregii familii de vis, ba chiar anuntând, prin Armonia ei desavârsita – RAIUL: IOAN si FLORICA MICLAU, CU TOATE ALE LOR RAMURI, CU TOTI LASTARII LOR CEI LUMINOSI, VIGUROSI, EROICI LUPTATORI, CHIAR DE ACOLO, “DINDEPARTE”, PENTRU NE-PIERDEREA DUHULUI ROMÂNESC, PE PLANETA TERRA !!!
  

…Doamne,-ajuta-i pe ai Tai, pe cei ramasi buni, din Oastea Ta de Lumina – sa izbândeasca în lupta cu  beznele înfricosate!
Va îmbratiseaza, cu toata pretuirea si cu toata fierbinteala fratiei întru Duh de Românie,