PROMOVAREA NONVALORII… BRAND NATIONAL?

On July 18, 2011 By nelursIn TraditionLeave a comment

Georgeta RESTEMAN

Cât vom mai asista la aceste „piese de teatru ieftin” care ascund sub reclame socante „prezente scenice” semianalfabete? Dureros! E cumplit sa vezi cum se atribuie titluri si diplome, fara nicio jena unora care de-abia stiu sa lege doua vorbe în limba materna si nici acelea corecte, si în momentul în care dau „switch-ul” pe limba pe care ar fi trebuit sa o asimileze (dar n-au fost în stare) devin mai mult decât penibili si sa lasi tineri eminenti, inteligenti, olimpici sa-si caute norocul pe alte meridiane unde valoarea lor este, într-adevar apreciata!

***

Daca în urma cu doua luni am parasit o tara care-mi este si-mi va ramâne mereu aproape de suflet, am facut-o pentru ca din preaplinul sufletului se revarsa prea multa amaraciune peste toate mizeriile la care am asistat, neputincioasa, în ultimii ani, cautând peste granite nu un simplu refugiu, nu goana dupa îmbogatire sau huzurul, ci doar un mijloc de supravietuire pe care tara mea, tara noastra a tuturor celor care suntem români nu mai poate sau mai bine zis nu mai vrea sa ne-o ofere.

Esti corect, esti cinstit, esti onest, esti sincer si mai „ai si ceva în cap”? Nu esti bun! Nu faci compromisuri? Nu ai ce cauta în România! Nu stii sa te lingusesti si sa te supui mediocritatii sau de-a dreptul tâmpeniei? Esti un paria al societatii cangrenate de boala parvenitismului si a cameleonismului exacerbat, a impotentei intelectuale ridicate la rang înalt si-a promovarii non-valorii…

N-as fi dorit sa ma folosesc de sintagma „trist dar adevarat”, devenita de-acum banala si uzitata adesea când se face referire la ceea ce se petrece în tarisoara noastra, unde cândva, „demult, tare demult…” (parafrazându-l pe Tudor Chirila de la Vama Veche), occidentalii veneau si se înfruptau din darnicia „micului Paris” si se desfatau în frumusetile oferite de cadrul natural de exceptie si ospitalitatea României noastre – dar iata-ma silita sa rostesc fara sa vreau: da, „trist dar adevarat!”.

Urmaresc zilnic, gratie serviciilor unei companii românesti de televiziune prin cablu care opereaza si în Cipru, stiri, actualitatea româneasca în toata „splendoarea” si decaderea ei, cu „acces direct” la cancanuri si „perieri” de prost gust care te fac, pe de-o parte, sa nu regreti ca stai departe de acea societate bolnava, dar pe de alta, naste revolta, sentimentul acela care clocoteste în tine zbatându-se sa demonstreze ca nu toti românii sunt tâmpiti, ca nu sunt nici „figuranti” pe o scena a valorilor rasturnate si nici „actori de tinichea”.

România are valorile ei, atâtea câte-au mai ramas „acasa” si trebuie sa si le pastreze intacte, curate, limpezi si departe de interese meschine – care sunt, fara îndoiala, în total dezacord cu menirea lor ca valori! O societate sanatoasa se construieste si rezista oricaror „intemperii” cu oameni corecti, cu oameni valorosi, cu oameni cu un caracter puternic!

Cât vom mai asista la aceste „piese de teatru ieftin” care ascund sub reclame socante „prezente scenice” semianalfabete? Dureros! E cumplit sa vezi cum se atribuie titluri si diplome, fara nicio jena unora care de-abia stiu sa lege doua vorbe si nici acelea corecte si sa lasi tineri eminenti, inteligenti, olimpici sa-si caute norocul pe alte meridiane unde valoarea lor este, într-adevar apreciata! Noi, cei care-am depasit vârsta maturitatii ne resemnam, sau poate nu! Dar ei? Tinerii acestia minunati, ce fac? Chiar daca BAC-ul de anul acesta a demonstrat „clasa” majoritatii, exista un segment care merita toata cinstea si aprecierea…

Si argumentez cele afirmate anterior printr-un exemplu concludent: în luna iunie a avut loc la Larnaca a XV-a editie a Olimpiadei Balcanice de Matematica pentru Juniori, organizata de Asociatia de Matematica din Cipru, la care elevii români au luat nici mai mult, nici mai putin de 6 medalii: 3 de aur, 2 de argint si premiu special al juriului pentru originalitatea solutiei gasite pentru o problema, obtinând în acelasi timp punctajul maxim! Cinste lor si celor care i-au crescut si i-au instruit! Va puteti edifica asupra acestui succes al tinerilor matematicieni români, accesând link-ul de mai jos.

http://www.ziare.com/articole/olimpiada+balcanica+matematica

Câte mijloace media din România au evidentiat rezulatele meritorii ale acestor muguri de român, „micutilor Einsteini” – cum catalogati în „Ziarul românesc din Cipru”? La valoarea lor nu s-a avut „acces direct”?

Fratilor, stopati odata aceste practici de-a dreptul nebunesti si treziti-va! Ne faceti neamul de râs! Creati voit o imagine mizerabila asupra României noastre care de-abia mai respira de sub mormanul de ineptii care se petrec în ea! Nu este suficient cât împieteaza asupra noastra faptele celor care cersesc, care fura, care înseala, care îsi etaleaza „frumusetile” prin parcurile si locurile rau famate din tarile în care s-au pripasit si datorita lor, de multe ori ti-e pur si simplu jena sa vorbesti româneste de teama de a nu te aseza la acelasi nivel cu ei/ele? Suficient! Opriti-va! Eu ma opresc acum aici (dar nu pentru mult timp!): cine are minte sa priceapa, cine are ochi sa vada si cine are putere sa actioneze!

„E nevoie de schimbare!” – ne-am saturat auzind acest lucru de ani buni, dar nu s-a schimbat nimic! Ba da! – îmi cer scuze, s-a schimbat din rau, în mai rau: promovarea non-valorii a devenit brand national!

Limassol, Cipru

15 iulie 2011

Interviu cu primarul Timisoarei- Dr. Ing. Gheorghe Ciuhandu

On June 8, 2011 By nelursIn InterviewLeave a comment

Un gospodar cu minte si inima!

Interviu realizat de Viorel Baetu

Timisoara, orasul parcurilor.

Timisoara, capitala Banatului.

Timisoara, un oras în care au trait si traiesc, români, maghiari, germani, sârbi, bulgari si alte etnii, în buna întelegere.

Timisoara, un oras universitar cu traditie.

Timisoara, orasul unde cota de somaj e sub 3 %.

Timisoara unde nu e totul perfect , dar unde se face ceva si asta se vede.

Timisoara, un oras care candideaza pentru titlul de „Capitala culturala europeana “.

Timisoara un oras civilizat, în conceptie moderna.

Timisoara orasul în care m-am nascut, am crescut, am studiat si am trait 40 de ani.

În aceasta primavara am vizitat, dupa câtiva ani, din nou Timisoara si am avut o surpriza foarte placuta. Urbea mea natala este la înaltime. Parcurile sunt curate si îngrijite, Centrul era plin de flori frumos aranjate, peste tot curat, frumos si îngrijit.

Se vede o mâna de gospodar.

Cu acest gospodar (primarul) am avut placerea sa stau de vorba, în cadrul unui scurt interviu.

Viorel Baetu : Domnule primar, Timisoara este un oras care s-a dezvoltat foarte mult în ultimii ani. Ce proiecte de viitor aveti?

Gheorghe Ciuhandu: La ora actuala avem o serie deproiecte pe care le pregatim pentru finantarea europeana, în valoare de 70 de milioane de Euro, proiectele cu finantare din bugetul local în valoare de 30 de milioane de Euro si în paralel proiecte cu finantare privata de extindere a unor capacitati de productie, cum ar fi de exemplu Simens, Continental, ELBA si altele, ceea ce face sa mentinem dinamismul activitatii economice, cota de somaj în Timisoara fiind sub 3 %.

Viorel Baetu: Care sunt problemele majore cu care va confruntati în urbanistica Timisoarei?

Gheorghe Ciuhandu: Planul urbanistic general din 2002 conceput pe o perioada de 10 ani sta la baza proiectelor pe care l-eam realizat sau sunt în curs de realizare.

Din pacate regulamentele privind constructiile imobiliare nu sunt întodeauna respectate. Ma refer la un anumit gen de cladiri care contravin spiritului locului si care de multe ori s-au facut fara autorizare, eu am fost în nefericita postura de a darâma câteva din aceste case, asa zise case tiganesti, care apartineau unor cetateni de origine roma, dar acestea nu au fost darâmate din motive de etnie ci numai din motive de disciplina urbanistica.

În afara de aceasta avem probleme cu tot felul de constructii în zone deja construite, cladiri înalte, care îi deranjeaza pe cei din jur, sau monumente care au un regim special dar sunt facute de unii cetateni fara a se fi informat în prealabil.

Viorel Baetu: Desi s-au facut multe îmbunatatiri si lucrari de modernizare, traficul în Timisoara este pe cale sa colapseze. Cum vreti sa rezolvati aceasta problema?

Gheorghe Ciuhandu: Problema traficului, este o problema dificila, la aproape 400 de mii de locuitori, avem la ora actuala 150 de mii de masini si numarul masinilor este în continua crestere. Am reusit sa descongestionam putin traficul prin centura exterioara de pe Calea Aradului spre Lugoj, dar spre Resita, Belgrad nu e centura si ne lipsesc fondurile. Cei de la Bucuresti nu ne-au mai alocat în ultimi 5 ani nici un ban pentru dezvoltarea retelelor de trafic urban si nu numai pentru asta. Deci va trebui realizata probabil doar prin eforturi proprii, ceea ce fiind dat volumul mare de lucrari pe care le implica, nu se poate realiza decât în timp.

În paralel avem un program ambitios pentru modernizarea retelei de trafic urban care speram sa-l realizam pas cu pas si astfel sa facem mai usoara viata timisorenilor.

Problema parcarii, care de asemenea este deficitara, am rezolvat-o partial prin cele trei parckingur noi si prin faptul ca exista obligativitatea ca toate constructiile noi sa aiba parcari subterane. Dar mai e mult de lucru.

Viorel Baetu: În Ungaria si Austria se plateste taxa de autostrada, în România este introdusa Rovigneta peste tot indiferent pe ce drum circuli. Constructia si întretinerea

drumurilor regionale este finantata din impozitul contribuabililor, iar autostrada în România este deocamdata ca si inexistenta. Deci de ce se taxeaza ceva ce nu exista?

Gheorghe Ciuhandu: Rovinieta a fost introdusa de cei de sus. Nu stiu nici eu pentru ce, nu stiu cine a introdus-o si nu stiu unde se duc banii.

Toti avem Rovinieta, pentru ca de abia asteapta sa te prinda fara ea, iar amenzile sunt mari. Deci circulam cu Rovinieta.

Asta este si mi-e indiferent daca ma citati sau nu.

Viorel Baetu: Catastrofa de la Fukusima a schimbat fata lumii, facând multe guverne sa-si reconsidere pozitia fata de energiile alternative. Cum a influentat aceasta noua optica, municipiul Timisoara?

Gheorghe Ciuhandu: Energia nucleara, trebuie sa fie înlocuita treptat de energii alternative si ecologice.

Noi aici nu avem mari probleme din acest punct de vedere.

Avem un parc tehnologic în care se pun bazele promovarii energiilor alternative care în viitor vor avea o tot mai mare pondere în productia energetica.

La ora actuala cea mai mare parte din energia electrica este livrat de Centrala hidroelectrica si CET Sud Timi?oara care produce de asemenea apa calda menajera ?i agent termic folosind combustibil fosil.

Viorel Baetu: Multi timisoreni traiesc astazi în afara granitelor României. Ce legaturi aveti cu acest segment al diasporei din Germania si Austria?

Gheorghe Ciuhandu: Suntem înfratiti cu orasele Karlsruhe si Gera unde traiesc si activeaza multi concetateni de-ai nostri. Colaboram pe tarâm cultural cu asociatiile din Diaspora Germana precum si cu oameni de cultura si arta stabiliti în aceste tari. Chiar anul acesta la 28 mai vom avea un spectacol cu muzica, film si lansare de carte într-un spectacol dedicat lui Ioan Holander, un timisorean care a fost sarbatorit anul trecut la Viena ca cel mai longeviv si de succes director al Operei din Viena, unul din cetatenii de onoare al urbei.

De asemenea pe tarâm economic am reusit sa convingem multe firme germane sa aleaga Timisoara ca loc de productie, ceea ce a contribuit într-o mare masura la dezvoltarea orasului.

Viorel Baetu: În ultimii ani, afluenta tinerilor cu studii universitare din România care cauta un loc de munca în tarile dezvoltate din Europa de Vest a crescut simtitor. Majoritatea acestora raspund la întrebarea referitoare la întoarcerea în România, negativ. Cum explicati acest fenomen?

Gheorghe Ciuhandu: În situatia actuala, în care multi tineri cu studii nu au loc de munca, salariile sunt mici, iar motivatia economica este aproape inexistenta, fenomenul mi se pare explicabil.

Noi în Timisoara am avut peste 1 miliard de Euro, investitii straine directe, fiind pe locul doi în tara dupa Bucuresti, astfel s-au creat locuri de munca, rezultatele privind demografia Timisoarei fiind pozitive.

Viorel Baetu: Câteva cuvinte pentru timisorenii aflati acum în lumea larga.

Gheorghe Ciuhandu: Le transmit cele mai bune gânduri. De asemenea le doresc sanatate, deplina realizare pe plan profesional si uman.

Tot binele din lume si sa ne vedem la Timisoara!

Timisoara – Aprilie 2011

ROMÂNIA MEA: „CUM ESTE TARA MEA…”

On June 2, 2011 By nelursIn NewsLeave a comment

CONCURSUL DE ESEURI „ROMÂNIA MEA” – PNL VASLUI 2011

Manuela BURGHELEA – Grupul Scolar Industrial „Stefan Procopiu”, Vaslui

(eleva in clasa a XI-a)

ROMÂNIA MEA: „CUM ESTE TARA MEA…”

Nu este prima data când ti se pune aceasta întrebare – cum este tara ta? Ai mai citit un Noica, un Cioran, un Draghicescu, ba poate si ceva Ovidiu, te-au câstigat si ti-au format convingeri sau, alteori, ti-au provocat dezaprobari profunde. Dar niciodata nimeni nu te-a întrebat, atât de direct, ce este cu tara ta, si iata ca ramâi geniu pustiu în fata foii goale.

Dupa amar de vreme de chibzuinta si lectura, îti vine în minte ca România ta este o cutie neagra. Nu ca asa i-ar fi sufletul, negru si gaunos, si nici c-ar fi ca în povestea aceea a Pandorei, de s-au îngramadit în ea toate pacatele lumii; ar putea fi, mai curând, cutia neagra a unui avion, în care s-ar gasi informatia esentiala ce te-ar ajuta sa întelegi cum de a razbit atâta vreme prin furtuni tara ta. Cert este ca înca nu ai cheia si, poate, nici n-o vei avea vreodata. Poate esti prea tânar, poate nu ti-ai luat ragazul sa o privesti în fata sau poate ca, pâna acum, ai încercat sa crezi ca îti este indiferenta.

Mai mult, sa-ti definesti tara înseamna sa o limitezi, sa o închizi în niste tipare, pe care ea le refuza si peste care sare ca o caprioara, râzând de nesocotinta ta. Nu încerca s-o întelegi; România nu poate fi înteleasa, ea trebuie doar simtita si traita, asa, ca o poezie. Nu este loc sa te complici sa îi cauti o filozofie, cât timp sufletul românesc este atât de simplu si atât de putin predispus la problematizare. Ia totul cu seninatate si vezi în tot ce te înconjoara simple aparitii ale firii; sa faci altfel ar fi curata blasfemie.

Când spui ca îti este imposibil sa îti limitezi tara, te gândesti, cumva, ca România este în tine, oricât de în afara granitelor ei te-ai duce. Te ascunzi tu în vreo gaura de sarpe, îti mai cauti adapost în bârlog, cu ursul, dar sa nu crezi ca sentimentul acela românesc al fiintei nu vadetecum!

Nu stii altii cum sunt – (ba poate ca stii, dar nu despre ei este vorba aici), dar tu chiar te complaci în românire. Tu îti duci zilele aici de când cei doi batrâni buni înca mai umblau prin lume… Ar fi trebuit ca pâna acum sa românesti la fel cu toti ai tai, dar unii sunt mai români decât altii si, acum sincer, n-ai putea spune ca toti românii românesc în acelasi chip. Tu, de exemplu, moldovenesti în tihna, fiindca te-ai nascut pe meleaguri vasluiene. Tu nu accepti sa-ti spuna nimeni ca tinutul acesta al Vasluiului, care nu este nici la munte, nici la ses si care se împartaseste de o neasemuita frumusete, nu este barem un picior de Paris.

Românul este, fara îndoiala, mioritic pâna-n maduva oaselor. Dimensiunea aceasta mioritica este ampla, ea înglobeaza fatalismul existentei, resemnarea, împacarea, fiind sintetizata de expresii precum? „lasa ca merge asa”, „se putea si mai rau”, „înca e bine”, „ce-o fi, o fi”. Românismul este patrimoniul tau stilistic, un ansamblu conturat mai mult din latente decât din realizari. Poporul românesc este ancorat în posibil, în latenta; el nu traieste plenitudinea în istorie, a carei framântare o considera irosire si pierdere oarba de energii. Aceleiasi fibre românesti îi datorezi dragostea de pitoresc, simtul masurii si al întregului, simtul nuantei si al discretiei, cumpaneala gândului si un necesar scepticism. Te afli aici într-un câmp nuantat, aproape inefabil, calator sub zodii dulci-amare, refacând în tine o infinita pendulare între ursita si har divin. Nu te lasi coplesit nici de fatalism iremediabil, dar nici nu te încrezi definitiv sortii, pentru ca stii ca poate sa îti fie si potrivnica.

Situati pe un pamânt de cumpana, românii au stat aninati de munti si au demonstrat o extraordinara forta de rezistenta la mereu „aceste cumplite vremi de amu’ ’’, cum ar fi spus Costin. Geografia a orientat istoria. Consideratia este agravata extrem de Cioran, care afirma ca România este geografie, nu este istorie, ca mai mult a îndurat istoria, decât a facut-o. Totusi, tu nu poti sa te dezici de unele rabufniri ale trecutului si, în apostazia ta, sa te consideri curat ca un ghiocel, pentru ca stii ca, din dulapul tau de acasa, te-ar privi mustrator scheletele stramosilor. Tu porti în tine ecoul faptelor de arme glorioase ale unui Fane Babanu sau ale unui Mihai Viteazul si ale Pestilor Buzati, pe care, pentru posteritate, ar fi bine sa nu le renegi.

Câteodata, constati si tu, cu bucurie, gând la gând cu Noica, faptul ca poporul acesta, care, într-un document din trecut, în „Unio Trium Nationum”, Universitatea ungurilor, sasilor si secuilor din Transilvania, cu câteva sute de ani în urma lor fata de cele câteva milenii de dainuire româneasca, aproape ca nu era mentionat si nu avea niciun drept, el, poporul acesta, anonim în istorie, se va ruga la Judecata de Apoi pentru mântuirea celor trei natiuni care l-au nesocotit – unguri, sasi, secui -, asa cum, la fel de bine, se va ruga pentru mântuirea pâna si a turcilor, care l-au stapânit, jefuit si abatut de la viata în veac, sau cum se va ruga, deopotriva, pentru mântuirea slavilor, care au amenintat sa-l înghita, cu valul lor urias. Poporul român a rabdat toate acestea în istorie, ca o simpla maicuta de mânastire, si a ramas pe aceste plaiuri, ca popor cu obiceiuri slave si cu constiinta de romani.

– Cu bucurie, spuneai, îti gândesti tara.

– Cu bucurie, pentru ca ce alta zabava poate fi mai de folos românului si mai cumplita razbunare decât iertarea dusmanilor?…?!

– Arrêtez-vous, Belle Infidèle, vous faites dire à Noica des choses qu’il n’a jamais dites!!!

Alteori, te uiti la voi, cât sunteti de mici, si simti enorm si vezi monstruos, si mai ca-ti vine sa-l întelegi pe Caragiale, de ce va uraste. Alta data, citesti, ca si Cioran, în formula costiniana „nu este vremea sub om, ci bietul om sub vremi’’ (preferata de Xenopol ca motto la „Istoria Românilor’’), formula fatalismului national si, într-un glas cu cronicarul moldovean, îti deplângi tara-ti înlacrimata si pe bietii locuitori. Îti dai seama ca poporul tau este bun facator de planuri, admirator de straini si suspinator dupa caractere, dispretuitor al urmarilor faptelor sale (ce-o fi o fi!).

În asemenea conditii, ar fi de mirare sa-i ajunga cuiva o viata de om sa înteleaga de ce esti multumit, de ce nu te revolti si de ce nu darâmi România aceasta din temelii, ca pe ruinele ei sa recladesti una nou-nouta. Tu chiar te încapatânezi sa simti pentru aceasta tara si pentru biocenoza ei, dincolo de un interes stiintific bine justificat, tandrete, chiar duiosie, asemenea unui naturalist fascinat de o colonie de bacterii pulsând în ritm si în contraritm pe lama de microscop.

Filozofând si poetizând, observi în tara aceasta a ta un „spiritus loci”, un ce indicibil, criteriu intuitiv de recunoastere a spiritului românesc. Matricea pamântului de aici este indefinit ondulata, ti-ar spune Blaga, si ea te determina sa te consumi într-o simpatie masiva fata de alternanta ritmica deal-vale, în solidaritate cu orizontul tau spatial.

România este ombilicul lumii, punctul de sprijin în jurul caruia se învârte universul tau si la care raportezi orice alt spatiu, iar pentru tine oamenii se împart în români si în non-români. Ia, însa, aminte, sa nu-i vorbesti unui non-român despre aceasta, ca nu te-ar întelege, si pastreza-ti convingerea, chiar daca s-ar putea ca desteptii sa încerce sa-ti contracareze acest adevar cu argumente care se topesc la prima raza de luna. Nimeni nu poate spune mai autentic decât tine cât este dulceata si cât este amar în conditia de român.

Tu ai constiinta ca memoria colectiva uita ce ai scris, dar retine tâlcul. Înca mai cauti neodihnit cuvântul sa exprime România ta si îl gasesti, dupa o furtuna feroce în creier? oh! oh! oh! si vai! vai! vai! di tara. Si trec anii cu roata si tu vezi, prin spuma marii si prin fum, matca neamului si plaiul verde cel neadormit, si nu mai este dulce afara si nici în bârlog, pentru ca cineva a uitat cutia deschisa si te-a razbit dorul…

Manuela BURGHELEA

Grupul Scolar Industrial „Stefan Procopiu”, Vaslui

30 mai 2011

„CHILIPIRGII” SI „FRAIERI”, ÎN CULTURA CONTEMPORANA…

On May 5, 2011 By nelursIn InspirationalLeave a comment

…În aceste zile pacatoase, omul de cultura (nu doar din România! – …Raul, Tradarea Luminii si Vampirii S-AU GLOBALIZAT!) poate exista sub doua chipuri:

1-“chilipirgiul”, care sare dintr-o barca în alta, si în materie de politica, si în materie de gasti asa-zis “culturale”, si în ce priveste calcularea folosului material, adus de înscrierea ( în 60% din cazuri, prin mita grasa!) în fel si soi de “bresle”, “uniuni” si “ligi” si “conclavuri” si reviste culturale cu bani (deci, si cu orientare politico-satanica, si cu remuneratie, pentru colaboratorii “constanti” ai Adversarului…ceea ce implica, din partea “chilipirgiului”, un…”studiu comparativ” asupra foloaselor materiale si de influenta si “exploatare-desfatare” sociala); “<<CHILIPIRGIUL>> NU VA GÂNDI, <<(NE) SIMTI>> ORI FACE NIMIC, NICIODATA, ÎNAINTE DE A CALCULA” – e Legea de Existenta a oricarui “chilipirgiu”…; adica, nu va “face”, cu adevarat, ci, precum Dinescu Mircea, stimulat de… “Romanul” amic: “Fa-te, Mircea, ca lucrezi!”

…A se preface ca face, asta-i esenta “artei” celui categorisit de noi drept “chilipirgiu” (pentru ca amusineaza într-una, ca porcul, prin toate gunoaiele, poate pica ceva…poate “se lipeste” de ceva/cineva “sus-pus”…de un “dumnezeu de ocazie”…”de mucava”, de fapt… – care, cum altfel, nu poate fi decât…DRACUL!); totdeauna, “chilipirgiul” se dovedeste a fi cel mai eficient complice si complotist al Raului Demonic, prin Negarea Binelui (ba chiar a …existentei reale a Binelui: “Bine? Binele NU EXISTA – <<bine/bun>> e numai ce-mi cade mie, cum trebuie, la stomac si la portofel!”)… – în lumea asta pidosnica si total ilogica/absurda…;

2-“fraierul”, adica omul autentic de spirit/cultura, care nu cunoaste si nu vrea sa cunoasca semnificatia cuvântului “oportunism”, nici nu asteapta vreun folos material ori de influenta, din partea cuiva – si nici nu pierde vremea, cautând/pipaind/aproximând (în functie de interesele lui socio-economice, lipicioase si gretoase!) “surogate de creatie”: el EXPLODEAZA, complet dezinteresat, si…creeaza SPONTAN, “de-a binelea/de-adevaratelea”! Fie ca e vorba de conducatori “executivi” de reviste (finantate de “bosi”, care stimuleaza, fariseic, munca idealista), conducatori “executivi” care muncesc pâna la lesin, ca sa iasa o revista “cum nu s-a mai vazut”… – fie ca e vorba de colaboratori, care nu sunt altceva decât scriitori carora nu le-a surâs zeita Fortuna, sau au scapat prea multe…”oportunitati”, “cu carul”, si, deci, nu au revista, nu au tribuna de exprimare si de lansare a Revelatiei – adica, a ideilor si imaginilor inspirate divin si a roadelor lor artistice. Acestia sunt în stare sa se lase crucificati, numai sa-si vada “copiii de Duh” publicati…”nascuti”, zic ei, cu o naivitate enervanta!

…Câte jertfe, câte vise, câte exasperari…câte hartuiri istovite, între acesti “fraieri”! Dar, ce importanta au ele, când ideile, în sfârsit, au sansa sa-si ia zborul, dintr-un cuib…(pregatit, fortificat…”creat”, poate, chiar STRATEGIC: banuim ca exista unele REVISTE-CA-“PUBELE”, special “create”, pentru a vlagui si anestezia, prin expresie, avântul ideatic, gata sa se transforme în avânt faptuitor, autentic revolutionar-spiritual…odata „vomat” Veninul Sacru al Revelatiei-despre-Adevarul-Deranjant – … din pacate, pe scriitor începe sa nu-l mai preseze grija finalitatii demersului sau scriptic si expresiv…!) – si sa fâlfâie zelos, „inspirat”, în chip de PRINOS DE SLAVA, spre Cerurile Lui, Cel de la care le-a venit Revelatia!!!

…Asadar: „chilipirgiului” nu-i pasa, „nici cu spatele”, de eficienta si eventualul efect soteriologic al scrisului sau (dimpotriva, cum a si marturisit unul, acum doi ani, pe Radio România Cultural – unul, Fluerasu Petre: ca sa se „vânda” bine, el e în stare sa se prostitueze oricând, cu oricine, în orice mod si acceptând orice conditii!) : pe el nu-l intereseaza PRINOSUL, sângele varsat, forta de Duh arsa (precum lumânarea în fata Altarului!) – pentru o cauza…”ha-ha-ha”…ci, doar si numai…”paraua, nene” …”haleala, groseanu’, taticu’…!”– …adica, aspectul strict si brutal pecuniar: care revista îl plateste mai bine, cu cine sa se adune, pe cine sa pupe în dos, pentru a se înfige în „fruntea bucatelor” culturale… – …„frunte” de unde mai pica un post „gras” platit, un loc gratuit la „statiune” ori la hotelurile de patru stele (dar, cine stie, poate sa fie si de cinci…!), un „simpozionas” cu…”relevanta” (diplome „daurite”, diurne etc. etc.), un „premisor” („grascior”…si „cu staif”! – cunosc destui care fac adevarate colectii de premii!), dat de tovarasii de gasca („…o mâna spala pe alta, si amândoua, obrazul, nu?”), o bursa „babana”, în strainatatea …”cât mai straina” – si repetat…si pe timp, practic, nelimitat etc. etc.

… „Chilipirgiul” nu se pune rau, Doamne fereste, cu nimeni care (fie si vag potential) l-ar putea, daca nu „salta”, macar mentine (ori „da peste cap”, de la…”masa”!)…unde se afla acum, si…suge!!! „Nu te pisa contra vântului!” – e deviza lui – la care adauga, spre ogoirea pagubosilor: „Ba, asta înseamna sa stii sa te orientezi…Adevar! – ce-i adevarul asta? – ceva de halici, de dat sclipici la curve? – nu! Pai, atunci, ce nevoie avem de el? – n-avem, deci mai lasati-va de goange: scrieti si voi, ca mine, daca nu vreti sa muriti de foame ori chiar sa v-asculte telefonul… – despre <<VICTORIA PEDELISMULUI ÎN LUME>>…hai, lasa bosumflicul… – auzi, principii! – Dom’le, ma omori cu zile, atâta prostie n-am vazut, de când mama m-a facut! … – bai, fraiere, tu chiar meriti sa crapi de foame…si sa astepti, pâna la Sfântu-Asteapta, sa te bage cineva în seama!!! Ba, pâna nu-l faci TU pe bosul de-acolo, de sus, spre care-ti curg si tie balele, sa te bage în seama, dând cu gura si lingând cu limba ORICÂT-ORISICE, nu ai ce spera sa iesi la vedeala, ba, boule…! – mi-e mila de tine, dar n-am ce-ti face: ESTI PREA PROST!!!” – DA, asta e retorica “de budoar” a tuturor “reusitilor”, a tuturor “celebritatilor” din lumea asta (deci, “ne-ratatilor” – …ratatii or fi ei cu Har, cica… – dar daca-s …”fara orientare”, deci, “DEGEABA” au Har!!!… – cine li-i de vina?! …prostia lor, de “ne-chilipirgii”, cine altcineva?! )!

Când auzi de-o “celebritate” (ca-i în lumea scriitorilor, ca-i în lumea filmului… – n-are nicio importanta “locul de prostituare”… – FUGI CÂT POTI DE EA! Astea nu sunt vremi stapânite de forte generative, care sa instituie cu adevarat, sa construiasca “pe granit” – ci este VEACUL “VIRTUALITATILOR” MULTIPLE SI ÎNSELATOARE SI ADUCATOARE DE PIERZANIE A DUHULUI, nu e vremea constructiei “pe munte”, ci…doar pe “nisipul miscator si luat de orice vânt, încotro vrea el”: este veacul în care danseaza Satana Dansul Degenerarii si al Falsificarii, al “darii peste cap” a valorilor stabilite, cândva, tare de mult, de Autoritatea si Vocea Celui din Ceruri…Demiurgul Autentic, nu Jalnica si “Multvizionata” Paiata Cosmica…având “rating” astronomic, pentru ca…astronomic e si numarul prostilor, care se dau singuri si de buna-voie, cu un surâs larg, gras si tembel – PIERZANIEI-de-DUH!!!

…”Fraierul”…deh, ca fraierul (ce-i poti cere?!) : munceste, zi si noapte, la temperaturi interioare de furnal…pentru ca, în cele din urma, sa se trezeasca, livid, ca nimeni nu-si risca pielicica, pentru a-i publica lui expresia unor idei prea…mult prea… indigeste, pentru preaputernicii zilei : ”…oh, tu nu-ti dai seama cât pesimism induci publicului cititor, care asteapta de la tine încurajari, explozii de frumusete si de bucurie… – nu atâta fiere si atâta aer sumbru” (…pai, pen’ ce atâta „explozie de bucurie”, când populatia devine tot mai indigna, mai înjosita, prin saracire si exploatare nerusinata, a muncii ei, de niste trântori ordinari, cu titulaturi sonore, sau…doar cu munti de parale, de provenienta carora nimeni nu face imprudenta sa-i întrebe…conform „Legii lui Ohm”: „…daca esti om cu mine, sunt si eu om cu tine!”… – adica, asteapta, toata turma asta „popular-otevista” – sa fie „mintita frumos” – …pai, asta o fac toate populatiile, în toate regimurile tiranice…si, se vede treaba, nici nu va putea exista, vreodata, un regim de ne-tirani, atâta vreme cât poporul, de fapt, populatia… – îi crede, din inima, pe „stabii cu bani si fotolii” – atotputernici, „hristosi mincinosi”, dar acceptati, de plebe, ca niste zei: ei nu-s, pentru plebeu, niste muritori de rând – ci ZEII BANULUI/VITELUL DE AUR!!! – …asta arata cât de evanghelizati, întru HRISTOS-Calea-Adevarul-Viata, sunt mai toti cioflingarii de laici, care bat matanii, pe jos, prin mânastiri si biserici…si câta grija pentru evanghelizatea lor arata „Biserica de Zid”!) – sau se trezeste înjurat, întâi, ca la usa cortului, cu o aroganta ce i-ar face lamâiosi de furie, pe sefii comunisti de altadata (mici copii…), în materie de aroganta (sa se stie cine-i jupânul-patronul!) si de grosolanie…

…N-aveti nicio grija, aici eu nu vorbesc de „cenzura comunista”, atât de mult trâmbitata si cu…”exclusivitate de program”, ci vorbesc de vremurile Mafiei Românesti si Mundane – vremuri ale Leprelor si Javrelor si Impostorilor Români si Mundani (cu functie de „hristosi mincinosi”) CONTEMPORANI!!!)…

…Revenim.

…Si daca ar iesi, oarecum, „la vedeala”, adica s-ar rastigni „fraierul”, ABSOLUT GRATUIT si IREPETABIL, precum „starul” Dumnezeiesc – HRISTOSUL – „pentru publicul doritor de senzatii tari”, publicul „vizitator de cripta”?! O-ho-ho, el, „fraierul”, este gata de Rastignire, ca de suprema fericire…fara sa-i pese nici cât „negru sub unghie” ca, de fapt, este podidit si acoperit, complet, (chiar în ceasurile Creatiei sale divine, dedicate, integral, Cerului) – de maldarele de trântori si vampiri, pusi pe capatuiala, din „extracte” de sânge proaspat de „fraier”…! – si, chipurile, mai fac si mofturi, ca nu cumva sa se trezeasca…eventuale ”pretentii”, în bietul suflet schilodit de suferinta fara leac, al „fraierului”!!! Bietul de el…nici n-a auzit, vreodata, acest cuvânt…”pretentii”, legat de opera lui, alcatuita din Ranile lui…!

…De ce mai exista, deci, „fraieri”? Probabil, pentru ca (înafara de „chilipirgii” si vampiri!) Dumnezeu are nevoie si de existenta si „fraieria” lor…adica, de munca lor cinstita si, uneori, minunata, pentru suflete asemeni lor…”fraiere si curate” (…„puah!”- bombane si se strâmba, de scârba, toti „chilipirgiii”, într-un glas…). Parca Hristos zicea: „Fericiti cei saraci cu Duhul, caci a lor va fi împaratia cerurilor”…Poate ca tocmai sufletele lor de copii (cam cretinuti, în contextul acestor vremi, în care „copiii” stiu mai multe ticalosii decât maturii…sau învata, teribil de usor, de la „chilipirgii” – „chilipirgeala”, si hotia, si tradarea, si prostirea de oameni cinstiti…câti or mai fi ramas, si dintr-astia, cinstitii…”cui îi mai da mâna, azi, sa fie cinstit?” – ma întreba, zilele astea, un vecin…!) – vor salva lumea, de aceste creaturi fara constiinta, fara niciun Dumnezeu ori rost, deci TOTAL NEPRODUCTIVE, întru PRINOSUL de slava a Creatorului…din moment ce „productia/creatia” lor se numeste doar „minciuna” si „linguseala” si „ticalosie”: nu degeaba i se zice Satanei – „Marele Iluzionist”!

…”Fraierii” lasa sânge din sângele lor, pe oriunde trec…ÎMPROASCA LUMEA CU SÂNGE DE FOC, CA DINTR-O FÂNTÂNA ARTEZIANA, PRECUM HRISTOSUL DE PE CRUCE…acum doua mii de ani, si de-a pururi, prin Artistul Rastignit de societatea „chilipirgiilor” si iudelor si vampirilor!!!

…Dar cine cumpara sânge?! Cine da vreun sfant, macar, pe bietul sânge, curgând în valuri – SÂNGELE DE ARTIST „FRAIER” ???!!! Nu, nu-l plateste nimeni, dar toti îl sug, precum stoluri de vampiri, din patru zari veniti, ca Norii Apocalipsei…, vin, tot vin, tremurând de febra odioasa a lacomiei si nesatului…!!! …Unuia, macar, dintre „chilipirgii” si vampiri/tradatori si negustori, iude fara de sânge – nu-i pasa ca face averile lui Cresus, pe SPINAREA si pe MOARTEA (de zi cu zi si noapte de noapte!) a Artistului AUTENTIC, Ziaristului AUTENTIC, Profetului AUTENTIC…deci, a „FRAIERULUI”…!

…Cât a trait, n-a avut, bietul „fraier”, bani în punga, nici macar (de multe ori!), acoperis deasupra capului… – …dupa ce moare, uneori, fostul „fraier” n-are nici cruce la capatâi, Crucea ca Semn…pentru ca sa vina, eventual, un om care i-a îndragit vreun vers, sau i-a fredonat vreo frântura de melodie… – sa verse o lacrima, undeva anume…nu la groapa comuna, precum a patit-o „fraierul” de Mozart…!

…E pacat, totusi, ca nici macar „fraierii” nu se recunosc între ei…nu fraternizeaza, împotriva Raului Insidios, Vicleano-Parsiv… – si, din varii pricini, se sfâsie orbeste, între ei…”ideatic” – …sau mai putin…! Astfel, meritul lor „ideatic”, pretul spiritual si forta si autoritatea lor spirituala se pierd prin „gaurile podelei” (lumii si iadului…). Când cutcurigesti prea mult, indiferent de ce – îti pierzi credibilitatea si ascultatorii (care nu se pot concentra decât la tacere sau la soapta, în acest univers asurzitor de atâtea trompete, tromboane, dairele si drâmbe!). Dar, cine poate sti ziua când va rasuna, de data asta, din Cerurile Lui Dumnezeu Cel Viu si Adevarat (…nu cel cu vocea trucata, de catre Satana!), „Internationala” CRESTINA, care, dupa ce-i va evangheliza zdravan si „pe bune”, îi va strânge într-o oaste de arhangheli straluminati…”oaste” în cadrul careia îsi vor regasi identitatea de om si îsi vor regasi dumnezeirea/Lumina Dumnezeului Cerului, din plamada lor pamânteana/(de)cazuta…de creaturi umane istorice! – vor fi/redeveni, prin Revelatie: Duhurile de Foc ale Oamenilor Re-Îndumnezeiti si Vii!

…Pentru ca, din punctul nostru de vedere, oamenii care nu au (sau nu vor…ceea ce, efectiv, e tot aia!) ce darui, ca PRINOS DE SLAVA, Atoate-Creatorului – adica, de fapt, HOMUNCULII care au ramas la stadiul de „chilipirgii” si de „smecheri” – sunt MORTI! – pentru ca ei nu creeaza, cel mult, îi „vampirizeaza” pe cei vii…

…Si numai cei ce reactioneaza, nu platiti sa reactioneze, ci ca forma vehementa si total autentica, vitalista, de exprimare a spiritului lor, a personalitatii, a ideilor si dorurilor si solutiilor lor de continuitate a existentei Omului, pe Pamânt, ca fiinta Umano-Divina (râvnind, necontenit, la întoarcerea în Originarul Paradis!)– doar aceia sunt VII !!! – …si, deci, numai ei nu umplu lumea de duhoarea împuticiunii hoiturilor lor … – ambulante, din…inertie!!!

…Oare ce va mai ramâne, ce se va alege, din Artist, în ETERNITATEA LUI DUMNEZEU… – „chilipirgiilor” si „fraierilor”?! Noi zicem ca nu prea multe. Poate, pe ici, pe colo, câte o amintire, ratacita, despre vreo frântura de poem inspirat ori poveste frumoasa…ori vreun tablou sângerat, din adâncul inimii si culorii, de pictor, ori vreo fredonare de cântec avântat spre Cer… – dar NUMAI de-ale celor cu Har! Putin, e drept – dar, macar, POSIBIL!!!

…”Chilipirgiilor”, chiar daca majoritatea „fraierilor” vor avea, probabil, destin de fraieri… – voi, însa, grabiti-va si sorbiti-horpaiti-clefaiti, aici si acum, tot ce se poate…”îngurgita”. Ca de regurgitat, de mult (si de tot!) v-a regurgitat, pe voi, MEMORIA – …si aia umana, si (nu mai e nevoie s-o zicem, dar o zicem…ca sa nu ramâna nimic nelamurit!), mai ales, DECISIV/DEFINITIV si PRIMA! – cea a Lui Dumnezeu…!!! La Dumnezeu nu prea merge cu mituiala si cu pupincurismul, cu prostituarea si cu tradarile si jigodeniile voastre, de tot soiul…!

…N-o sa va scape de TENEBRELE UITARII VESNICE nicio gasca, nicio fituica, nicio… „evidentiere” ori „pila” politico-„gascozo”-pamânteasca…!!! Voi si numai voi sunteti REBUTURILE (extrase si aruncate/scuipate de Dumnezeu, în neantul ne-firii!), din Planul Divin-Demiurgic.

prof. dr. Adrian Botez

***

DINCOLO DE OCEAN, CUVINTELE DE ACASA ÎNSETEAZA

On April 19, 2011 By nelursIn Romania, USALeave a comment

Într-o lume în care internetul ia locul tipariturilor, a investi în lumea cartilor nu pare o idee geniala. Dar accesul la cartile românesti, la atâtea mii de kilometri departare de tara natala, ar putea sa însemne o punte de legatura între românii din America si ceea ce au lasat în urma, acel personal si inconfundabil „acasa” cu tot ce înseamna el pentru fiecare emigrant – copilarie, familie, cultura.

Multi copiii ai românilor din America, nascuti sau veniti la vârste fragede pe pamântul fagaduintei, pierd contactul cu România si nu mai stiu sa scrie si sa citeasca româneste. Copiii din România care au început scoala în Statele Unite, dar care pentru ca nu au carti românesti, nu stiu sa scrie si sa citeasca în limba româna. În America, ei îsi doresc sa învete istoria si geografia României.

Cine nu a avut, macar o data, nostalgia dupa-amiezilor petrecute în fosnetul unor pagini de carte, în orasul în care ne-am nascut, am trait sau am învatat? Sa oferim si copiilor nostri aceasta sansa. La aceste lucruri ne-am gândit în 2008, atunci când am hotarât sa aducem carti românesti pe Pamântul Fagaduintei. În anul 2008, agentia de presa Mondo News a initiat campania „Carti pentru românii din America”. În cadrul acestui proiect, românii din tara erau invitati sa doneze carti pentru înfiintarea unei biblioteci românesti în SUA.

Copiii români nascuti în America, sau veniti aici la vârste fragede, vorbesc limba româna dupa ureche, pentru ca o aud vorbita în casa si la televizor (daca familia are programe românesti la TV). Problema cea mare este ca ei nu stiu sa scrie si sa citeasca în limba româna daca n-au facut scoala deloc în România, pentru ca nu sunt familiari cu alfabetul si pronuntia româneasca a diferitelor sunete. Ei învata din start alfabetul si pronuntia engleza si petrec foarte mult timp în care vorbesc, scriu si citesc în engleza. Chiar si cei care au facut 2-3 clase primare în tara, dupa 8-10 ani în America, au dificultati la citit si scris în limba materna si vorbesc limba româna cu un pronuntat accent englezesc.

Cu toata bunavointa, parintii nu pot face prea multe pentru copiii lor, mai ales ca unii parinti nu au talente si pregatire pedagogica. Copiii din America stau foarte mult la scoala, câte 7 sau 8 ore/zi (de la ora 8,00 AM pana la 3,00 sau 4,00 PM), iar cei care au sub 12 ani nu au voie sa stea singuri acasa sau pe strada si ca urmare, daca parintii lucreaza, ei petrec înca 2 -3 ore/zi la un Day Care dupa orele de scoala sau cu un baby sitter, care le vorbeste în engleza. Temele pentru acasa le mai ocupa 1-3 ore/zi, iar pentru cele 2-3 teste saptamânale, copiii au de învatat pâna la ore târzii în noapte. Ca urmare, timpul acestor copii este extrem de limitat. În cursul saptamânii, copiii de scoala nu au timp nici sa se joace. Ei pot citi si învata în limba româna doar în weekend, la scoala duminicala de la biserica româneasca (daca ea exista în zona, la o distanta rezonabila fata de casa, adica sub 100 km). De asemenea, putine biserici au spatiu suficient si profesori pentru a organiza o scoala de duminica. Uneori, seara târziu sau la sfârsit de saptamâna, copiii ar avea timp pentru citit, daca ar avea carti din ce sa citeasca.

Parintii lucreaza adesea zi lumina sau ajung târziu acasa din cauza blocajelor din trafic si a distantelor foarte mari pe care le au de parcurs. Majoritatea se trezesc zilnic la 3,00 – 4,00 AM ca sa mearga la munca si se întorc acasa seara la 7,00 – 8,00 PM. În aceste conditii e destul de greu sa-i mobilizezi pentru “lectia de limba româna” sau sa convingi copilul, la ora 9,00 PM, sa mai faca un efort sa citeasca ceva despre România.

Cred ca fiecare familie de români din SUA are acasa cel putin 10 carti în limba materna, carate în geamantane la sosirea din România si de câte ori fac vizite în tara la rude. Dar vizitele în tara se fac destul de rar, sunt familii care n-au fost deloc în România în ultimii 10-15 ani; companiile aeriene accepta bagaje tot mai mici, asa ca posibilitatile de împrospatare a bibliotecii personale în limba materna sunt limitate. Copiii se plictisesc sa tot reciteasca aceleasi carti românesti si atunci prefera sa citeasca o carte noua în engleza, sa se joace pe computer sau sa stea la TV.

O biblioteca le-ar da acces acestor copii la o colectivitate 100% româneasca, la carti românesti diverse, o ocupatie placuta si utila, în timpul în care parintii lor merg la slujba de duminica într-o biserica româneasca. Aceasta a fost ideea donatiilor si a bibliotecilor românesti din SUA. Copiii nostri merg des la biblioteca, în timpul programului de la scoala. Noi putem folosi aceasta obisnuinta deprinsa în sistemul de învatamânt american, daca avem ce sa le dam de citit în limba româna.

Multumesc tuturor celor care au decis sa ne ajute donând carti pentru copiii românilor din America. Emil Cioran spunea: „Noi nu ne-am nascut într-o tara, ne-am nascut într-o limba”. Din pacate, au trecut mai bine de doi ani si proiectul nostru nu a avut finalitate.
M-am gândit atunci la identitatea colectiva a comunitatilor de români care traiesc în afara tarii, peste ocean. Câte modalitati posibile cunoasteti pentru a-i ajuta si încuraja învatarea limbii române? Spun aceasta, nu doar datorita importantei sale culturale si spirituale, ci si datorita valentei practice, aceea de a cunoaste o limba „în plus”. Dialogul poate aduce idei si îndemnuri constructive pentru toti cei care traiesc în afara tarii. Noi ne-am gândit la o biblioteca, dar poate ca exista variante mai bune. Eu cred ca un rol strategic îl joaca mediile de comunicare, fie publicatii, fie posturi de radio si televiziune, care au rolul de a informa, dar si de “a forma”. Nu mai putin semnificativ este apelul adresat românilor din tara pentru a sprijini moral diaspora. Centrele Culturale Românesti din strainatate, cred ca ar trebui sa încurajeze coeziunea sociala între români, dar si între români si societatea gazda, în acelasi timp punând în relief cultura fiecarui popor ca si factor de integrare si de „îmbogatire” reciproca.

Am vorbit si cu români care locuiesc în alte tari. Problema pastrarii limbii materne exista peste tot. Parerea unui lingvist flamand: „Cel mai important este ca parintii sa se adreseze copiilor în limba materna, chiar si în cazul în care ambii parinti vorbesc aceeasi limba. În felul acesta comunicarea cu cei mici se poate realiza la capacitate maxima. Indiferent cât am vorbi de bine o limba straina, starea de spirit si sentimentele ni le putem exprima cel mai bine în limba materna. Cunosc si cazuri de parinti români care vorbesc olandeza sau franceza acasa cu copiii, însa din nefericire olandeza sau franceza lor este atât de proasta încât la un moment dat si copiii încep sa vorbeasca în acelasi mod. Mereu dau exemplul unei prietene românce din Belgia, casatorita cu un japonez. Cam asa este la ei: mama le vorbeste copiilor în româna, tata le vorbeste japoneza, parintii între ei vorbesc engleza, iar copiii învata la o scoala de limba franceza. Acum copilasii au 8 si respectiv 5 ani. Dupa 3 ani de vorbit în acest stil, ghiciti ce vorbeau copilasii – le stiu pe toate, mai putin engleza, pe care doar o înteleg, nu pot sa o vorbeasca înca”.

Sunt foarte multe aspecte si situatii specifice familiilor mixte. Ideea de baza a proiectului nostru a fost pastrarea limbii române, indiferent de situatie. Studii de specialitate arata ca acei copii care în primii ani de viata (aproximativ 8 ani, numiti perioada critica) sunt expusi la 2 sau 3 limbi diferite, vor procesa sunetele si vocabularul limbilor respective în aceeasi zona a creierului, ceea ce va face ca acesti copii sa vorbeasca cele 2-3 limbi fara accent si influente de la una la alta. În plus, ei vor putea vorbi într-o limba cu mama, în alta cu tatal (daca este cazul) sau pot „comuta” de la una la alta fara probleme. La nastere, fiecare dintre noi este capabil “teoretic” sa auda si sa reproduca sunete din orice limba, dar pierde aceasta capacitate pe masura ce foloseste doar sunetele unei limbi, limba materna. Cu cât un individ foloseste mai mult limba materna, cu atât aceasta preia în posesie toata aria din creier, care teoretic este destinata învatarii mai multor limbi, simultan.

Un individ care începe sa învete o limba straina la maturitate, va procesa informatiile (vocabular, scriere, citit) într-o alta regiune a creierului decât limba materna si va avea dificultati în a „auzi” si reproduce sunete din limba respectiva. Asa ca este normal ca noi, adultii, sa vorbim limbi straine cu accent, iar copiii nostri fara. Este anormal sa nu profitam de capacitatea fantastica pe care o au copiii mici în a acumula informatii si implicit, capacitatea lor de a învata limba materna si mai multe limbi straine în acelasi timp. Din acest motiv, insist pe efortul pe care trebuie sa-l depuna parintii din diaspora si organizatiile românesti din tara si din strainatate, pentru a ajuta copiii sa învete si sa pastreze zestrea culturala si limba româna ca limba materna.

Bibliotecile americane din SUA sunt impresionante. Organizeaza multe activitati pentru copii, spectacole, vizionari de filme sau scenete bazate pe romane celebre. Au o baza de date computerizata foarte bine pusa la punct si accesibila publicului – practic, poti sa cauti în biblioteca orice ce ai nevoie si sa prelucrezi informatia la fata locului. Poti sa scanezi, sa copiezi carti sau pasaje, sa trimiti informatiile prin e-mail etc. Au foarte multe carti pe DVD sau CD si au carti pentru învatarea limbilor straine, pe care le iei din biblioteca în format scris plus suportul audio si CD-ul sau DVD-ul pentru PC-ul de acasa. Chiar si bibliotecile din orasele mici sunt la cele mai înalte standarde, au dotari de ultima ora si arata ca si bibliotecile universitare de la noi. În bibliotecile americane sunt cafenele literare foarte dragute, la fel si în librarii. În celebrele lor librarii Barnes&Noble functioneaza cafenele si ceainarii, dar exista si locuri de joaca pentru copii. Este o ambianta placuta, deosebita.

Din nefericire nu exista biblioteci românesti în SUA (sau nu stiu eu sa existe vreuna). Nu exista interes din partea autoritatilor române, a Institutului Cultural Român, iar ca initiativa privata este foarte greu sa deschizi o biblioteca. Ar fi nevoie de carti, pentru ca multi copii ai românilor din SUA nu stiu sa scrie si sa citeasca româneste. Multi nici nu mai vorbesc limba materna, mai ales daca s-au nascut aici. Ar fi bine sa stie si cei din tara de ce „uita” românii din diaspora limba materna. Bietii copii nici macar nu au de unde si din ce carti sa o învete. Eu am avut o tentativa în 2008, dar am renuntat. Costurile erau imense, desi cartile urmau sa fie colectate din România gratuit, printr-o campanie a trustului de presa „Mondo News” (pentru care eram colaborator extern) si „Jurnalul National”. Din pacate, totul s-a oprit la stadiul de proiect: „Doneaza o carte pentru copiii din America”, fiindca nu am gasit sponsori pentru a acoperi cheltuielile cu transportul cartilor în SUA, închirierea si întretinerea unui spatiu destinat bibliotecii, nici pentru plata unui salariu de bibliotecar s.a.m.d.

Singurele locuri în care se fac eforturi reale pentru pastrarea limbii materne sunt bisericile. Pe lânga bisericile românesti din SUA, acolo unde exista spatiu (sali anexe, sali sociale), functioneaza scoli de duminica. Practic, în timpul slujbei de duminica, preoteasa si câteva mamici cu daruri pedagogice aduna copiii românilor prezenti la slujba si se straduiesc sa-i învete câte ceva despre limba româna, putina literatura, gramatica, istoria si geografia României. E destul de greu daca n-ai nici macar abecedare sau alte manuale scolare românesti.

Cineva din Montreal, Canada, a reusit performanta de a deschide o librarie, în care vinde exclusiv carti românesti. Este o mare realizare pentru continentul American, dar si asa accesul la cartile românesti ramâne dificil. Daca locuiesti la mii de mile distanta si nu poti sa mergi la librarie personal, libraria are nevoie de o logistica impresionanta – un site actualizat la zi; un sistem sigur si eficient de plati online; un sistem de livrare a cartilor prin posta pentru întreg teritoriul SUA si Canada, deci este destul de complicat si costisitor.

Am întâlnit un român la Detroit, anul trecut, care avea în jur de 50 de ani, nu vorbea deloc româneste si n-a fost niciodata în România. S-a prezentat în engleza si mi-a spus cu mândrie ca este român pentru ca mama lui a fost românca, emigranta în SUA. Cu toate astea, nu stia o boaba româneste! E si normal, într-o familie mixta, daca nici macar carti n-a avut sa învete sa citeasca; abia daca întelegea câte ceva din ce mai vorbeam noi româneste, dar, de vorbit… absolut nimic!

Mai stiu asemenea oameni. Am scris odata despre o fata, care a fost adoptata, la vârsta de 9 ani, dintr-un orfelinat din România, de o familie americana. Traind ani de zile rupta total de România, a uitat aproape complet limba româna. Acum s-a maritat cu un român si reînvata limba româna, dar deocamdata vorbeste mai bine în engleza decât în limba materna.

Am întâlnit un domn, în vârsta de 70 de ani, la Ambasada României din Washington în 2010, cu ocazia vizitei ministrului de externe Teodor Baconschi în SUA. La acea întalnire erau prezenti cetateni americani de origine româna. Domnul a cerut permisiunea sa ni se adreseze în limba engleza, pentru ca locuind de 50 de ani în SUA, dintre care 30 de ani fara posibilitatea de se întoarce în tara, i-ar veni mai usor sa se exprime în engleza. A fost o situatie paradoxala, desi cei prezenti vorbeau si limba engleza.

Am citit o lunga polemica pe site-ul unei biserici protestante românesti din SUA. Tinerii cereau sa se oficieze slujbele în limba engleza. A cui este vina? De ce exista români în strainatate, carora le este mai simplu sa se exprime în limba tarii adoptive decât în limba materna? Exista solutii? Bibliotecile si librariile românesti în diaspora ar putea deveni o solutie.

Simona BOTEZAN
Washington DC
15 aprilie 2011

PROBLEMELE ROMÂNILOR CARE MUNCESC ÎN ITALIA, LUATE ÎN DEZBATERE LA BAIA MARE

On April 12, 2011 By nelursIn EuropeLeave a comment

Problemele cu care se confrunta cei peste 1 milion de români din Italia, dar si cele pe care le isca acestia în tara unde îsi desfasoara activitatea au fost temele fierbinti abordate în cadrul mesei rotunde cu tema “”enomenul migratiei si criza de identitate”, care a debutat ieri, la Facultatea de Litere a Universitatii de Nord din Baia Mare. La eveniment, moderat de senatorul conf. univ. dr. Gheorghe Mihai Bârlea, au luat parte si italieni implicati efectiv în munca cu imigrantii români.

În câteva date statistice, oferite de dr. Antonio Ricci, reprezentant al IDOS Caritas Migrantes Roma, fenomenul migratiei românilor în Italia arata astfel: peste 1 milion de români care traiesc în Italia, dintre care 700.000 sunt muncitori înregistrati legal. Din acestia, unul din 5 lucreaza în constructii, unul din 7 lucreaza în sectorul casnic, iar unul din 10 munceste în hoteluri si restaurante. La accidentele de munca, românii sunt pe primul loc în Italia: anual se înregistreaza, în medie, 18.500 de astfel de accidente.

Exista peste 50.000 de întreprinderi mici si mijlocii ale românilor în Italia. În ceea ce priveste reclamatiile înregistrate în Italia, cele mai multe privesc români: numai în 2008 au fost înregistrate 40.000 de astfel de sesizari la politie. În ultimii 10 ani, în Italia s-au nascut circa 80.000 de copii români, care nu au primit înca cetatenia italiana. Alti 15.000 de români au primit cetatenia prin alte cai. Un român din 7 are dificultati în a-si plati chiria.

Românii care muncesc în Italia trimit acasa, legal, anual 824.000.000 euro. La rândul lor, în ceea ce priveste investitiile straine în România, italienii sunt cei mai activi, detinând peste 20.000 de IMM-uri în tara noastra, la ora actuala. Cu toate acestea… „Stiu ca va convine sa aveti un esantion fixat în milioane de imigranti, dar ati importat nu numai date, ci si probleme”, a tinut sa atraga atentia dr. Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii Judetene “Petre Dulfu”, institutie coorganizatoare a evenimentului, care a precizat ca “În fata realitatilor contemporane, cel mai sedentar popor al Europei se dovedeste a fi cel mai migrator”. Românii constituie cea mai importanta comunitate de straini din Italia, iar problemele acestora sunt numeroase, nu doar cele iscate de integrarea în tara de adoptie, ci, adesea, si faptul de a fi lasat acasa sotia, sotul sau copiii. Cu toate acestea, “Relatiile dintre români si italieni nu sunt atât de dure, atât de aspre cum le «picteaza» mass-media. Va asigur ca Italia nu e o tara rasista. Toate aceste dificultati de dialog se nasc din cauza politicii. În general, românii din Italia respecta legile si nu sunt golani”, a tinut sa precizeze dr. Luciano Lagamba, presedintele sindicatului muncitorilor imigranti în Italia din regiunea Lazio. Iar ca imaginea sa fie completa, redam vorbele senatorului Bârlea: „În România exista o comunitate de 20.000 de italieni veniti aici la începutul secolului XX, care are reprezentare în Parlamentul României. Asteptam ca si românii sa fie reprezentati în Parlamentul italian”.

Evenimentul continat în aceeasi zi de la ora 12,30, la Biblioteca Judeteana. Masa rotunda a fost organizata în cadrul proiectului „Societatea bazata pe cunoastere – cercetari, dezbateri, perspective”, cofinantat din Fondul European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.

Anca GOJA,
Baia Mare
martie 2011

DESCOPERIND FARMECUL PREFECTURII FUKUSHIMA

On April 12, 2011 By nelursIn CultureLeave a comment

Am ezitat mult timp înainte de a începe sa scriu despre un subiect atât de fierbinte cum este cel legat de prezenta criza din Japonia cauzata de explozia circuitelor de racire ale reactoarelor nucleare de la Fukushima. Fiindca informatiile despre ceea ce se întâmpla acolo ne vin într-o cadenta ce ne împiedica sa mai întelegem cu adevarat situatia reala, am preferat sa ma orientez catre anumite aspecte ce vor fi cu siguranta ignorate de catre presa internationala.

Mai întâi vreau sa îmi declar respectul si admiratia pentru cultura japoneza, precum si pentru aceasta natiune care a stiut sa se adapteze atât de bine circumstantelor fluctuante ale istoriei. De aceea, sunt sigur ca poporul japonez va învata lectii utile si din acest incident nedorit, care este posibil sa schimbe definitiv cursul actual al societatii nipone.

În primul rând, pot spune ca numele Fukushima nu îmi spunea nimic înainte de acest incident, la fel cum nici Cernobal nu era stiut înainte de catastrofa nucleara din timpul Uniunii Sovietice. Din acest punct de vedere, am constatat ca pe Wikipedia dupa un scurt paragraf ce descrie amplasarea orasului Fukushima, urmeaza o multime de relatari despre tragedia nucleara din regiune. Este trist ca un loc de pe planeta sa devina cunoscut doar dupa un eveniment nedorit, dar asa se scrie istoria, mai ales când te afli în locul nepotrivit, la momentul nepotrivit.

Curios fiind de acest loc, am început sa citesc materiale care sa îmi spuna ceva despre specificul locului, istoria sa, oamenii din regiune si cultura lor. Cred ca orice demers jurnalistic serios ar trebui ca atunci când exploreaza evenimentelor dintr-o anumita zona de interes, sa prezinte deopotriva câte ceva si din specificul locului. Bineînteles ca nu ma refer la acel jurnalism de senzatie si „creator de evenimente” care sa tina prima pagina a ziarelor sau destinat sa atinga cele mai mari cote de audienta. Mai precis ma refer la menirea comunicarii jurnalistice de a ne oferi informatii corecte, pline de miez, obiective si mai ales în context.

Vizionam o multime de emisiuni despre acest eveniment din Fukushima, dar nu ne întrebam de exemplu: Cine sunt acesti oameni? Care este istoria lor? Ce fel de cultura au? Cum gândesc? Cum se bucura? Cum se întristeaza? Ne postam în fata televizoarelor în timp ce se arunca în mod haotic în noi cu informatii trunchiate pe care le receptam într-un mod barbar, primitiv, în nuantele de gri ale temerii, îngrijorarii si senzationalului. Iar dupa ce „show-ul” mediatic s-a încheiat, aruncam la cos toata chestiunea pentru a trece la un alt subiect „fierbinte”, din care marile trusturi media îsi culeg profituri deloc lipsite de importanta.

Sa uitam acum aceste lucruri si de aceea va voi propune câteva date sintetice despre prefectura Fukushima, culese din mai multe surse de pe Internet. Mai jos voi indica si câteva link-uri pentru cei interesati sa extinda orizontul pe care l-am creionat în câteva cuvinte.

Mai întâi, Fukushima înseamna „insula bunului destin” (“good-fortune island”) si este capitala prefecturii cu acelasi nume din regiunea Tohoku a Japoniei. Orasul se afla la 250 km nord de Tokyo si la 80 km sud de Sendai. Desi orasul este localizat în interiorul insulei, prefectura are mai multe porturi la oceanul Pacific, câteva dintre ele numindu-se Onahama si Soma. La nivelul anului 2003, populatia orasului era estimata la 290.866 de locuitori la o suprafata de 746 km patrat rezultând o densitate de 390 de oameni / km patrat.

Fukushima City este înconjurata de o multime de izvoare termale si are nenumarate resurse naturale în regiune, fiind una dintre cele mai mari zone turistice din Tohoku. Plasarea orasului permite accesul catre multe alte regiuni ale Japoniei prin intermediul unui sistem de transport bine pus la punct. În numai o ora si jumatate poti ajunge în Tokio folosind caile ferate, iar aeroportul orasului, deschis din anul 1993, permite turistilor sa viziteze orasul venind nu numai din zonele metropolitane ale regiunii, dar chiar si din celelalte insule ale arhipelagului nipon.

Prefectura Fukushima este bogata în festivaluri unice ce se desfasoara în fiecare anotimp de-a lungul întregului an, având o semnificatie profund religioasa îmbinata cu practici agricole specific japoneze, reflectând istoria locala si diferitele traditii culturale. Astfel, marele festival Ryozen celebreaza perioada turbulenta Nanbokucho (1336 – 1392), când conflictul dintre doua curti imperiale rivale au divizat natiunea. Sau festivalul Soma – Noomaoi, ce dateaza de peste 1000 de ani, se desfasoara pe fostele proprietati ale clanului Soma si recreeaza atmosfera din perioada Statelor Razboinice (1467 – 1568). În jur de 500 de calareti costumati în samurai purtând steaguri medievale specifice ofera un spectacol de lupta deosebit în sunetul si lumina focurilor de artificii, fiind unul dintre cele mai reprezentative astfel de festivaluri din Japonia.

Lista poate continua, dar ma opresc aici fara a uita faptul ca pot fi întâlnite o multime de mestesuguri specifice locului. Astfel, lemnul de buna calitate se gaseste în calitati abundente în Fukushima fapt ce permite realizarea de obiecte artizanale de exceptie. De asemenea, o multime de obiecte din lut ars pot fi procurate reflectând cultura locala a regiunii.

Nu pot sa mai adaug decât ca pe masura ce exploram aceste informatii am uitat în cele din urma de isteria mediatica si fara sa vreau am înteles gestul acelor muncitori eroi, care au preferat sa îsi dea viata pentru a salva o tara, o natiune si un patrimoniu de exceptie. Am înteles de fapt ca ei aveau pentru ce sa moara, aveau ce sa apere si într-un fel am gasit o explicatie pentru spiritul de sacrificiu al japonezilor.

Oare noi ca români am avea ce apara sau mai bine zis, am putea proceda la fel daca destinul ar cere un astfel de sacrificiu?
…………………………………………………………………..

Referinte:
1. Wikipedia, Fukushima:
http://en.wikipedia.org/wiki/Fukushima,_Fukushima

2. Pagina prefecturii Fukushima:
http://www.pref.fukushima.jp/kokusai/IADwebsite/aboutfuku/aboutfuku7History.htm

3. Pagina orasului Fukushima:
http://www.city.fukushima.fukushima.jp/english/about/index.html

4. Privelisti în Fukuhsima:
http://fuku-tabi.jp/en/sightseeing/2010/03/000059.html

Octavian LUPU
18 martie 2011
Bucuresti

SCRISOARE DIN BANGKOK: FRONTIERE CELESTE ?I TERESTRE

On December 30, 2010 By nelursIn HistoryLeave a comment

Vizita papei Benedict XVI si construirea Catedralei mantuirii neamului, langa Palatul lui Nicolae Ceausescu, vor delimita si armoniza frontierele celeste si terestre ale tuturor romanilor. Cerul fireste n-are limite, granite, dar cine se uita la realitatea pamanteana, vede umbrele frontierelor celeste si nori sumbrii, ca la slavii de sud, unde acelasi neam cu aceiasi limba, croatii catolici se razboiesc cu fratii lor, sarbii ortodocsi. Conflictul religios dintre israeliti, suniti si siiti in Orientul Apropiat si Mijlociu este fara sfarsit. Musulamnii vor chiar sa interzica arabilor crestini sa-l pomeneasca in liturghie pe Alah. Marile conflictele sunt religioase, tot asa cum aliantele durabile, credibile sunt numai ale partenerilor de aceiasi credinta.

Romania este de jure in mai toate organizatiile occidentale. Moldovenii, cu toate ca au un Mitropolit moscovit, isi doresc, ca si valahi din Serbia, aceiasi orientare, dar asta nu schimba faptul ca greco-pravoslavnicii au o alta viziune decat occidentali asupra lunii, vietii, mantuirii. Singura lor oportunitate de a iesi in lume a fost vizita generoasa a papei Ioan Paul II, care a accepat toate conditiile de la Bucuresti stiind ca are de a face cu latini izolati si traumatizati de la Marea Schisma, in Gradina Maicii Domnului. Dar oferta, mana intinsa a Romei a ramas pana acum fara raspuns.

Revolutia din 1989, democratia, economia de piata, societatea civila sunt Forme fara fond. Ati mintit poporul (si pe occidentali) cu televizorul! La Revolutie, reformistii filorusi i-au inlocuit pe nationalisti olteni. O alternativa proocidentala crdibila nu exiata fara Biserica unita cu Roma interzisa de ortodocsi. Mimarea apusului cu reforme pe hartie si ajutorul maghiarilor (Tökes), evreiilor (Brucan), regelui (Mihai), grecilor (Tariceaanu), armenilor (Vosganian), masonilor, tiganilor a esuat. Nu numai Presedintele Frantei cand il vede pe omologul sau roman o ia la fuga. Creditul greco-ortodocsilor a scazut in ultimele doua decenii atat de dramatic, ca si ei se intreba pe buna dreptate daca mai merita maimutarea, acceptarea umilintelor si a mofturilor din vest. N-ar fi mai buna o dictatura sanatoasa a legi, decat o democratie bolnava, se intreaba nu numai Corneliu Vadim Tudor.

Clasa politica moldo-valaha se legitimeaza mereu cu am primt ordin de la Constantinopol, Berlin, Moscova, FMI, UE, fara sa ascunda ca este azi in pectore adepta modelului pravoslavnic, autoritar si autocefal a lui Putin. China mandarinilor rosii, India castelor fara de scapare si Rusia supusilor lui Putin au succese si nu sunt democratice, adepte ale economiei de piata si nu intretin nici macar parazitii societatii civile. Pe de alta parte modelului Made in SUA sau cel vesteuropean a pierdut din atractivitatea din timpul Razboiului rece, pentru ca nu mai face fata drepturilor handicapatilor, imigrantilor, femeilor, somerilor, pensionarilor. In fond lipseste acum elanul marelui proiect al refacerea unitatii crestine. In locul lui, a unitatii dintre ortodocsi si occidentali s-a instaurat o dictatura a relativitatii paralizanta si un sentiment general de jena generat de pierderea unei mari sanse istorice.

In ciuda tuturora, romanii se folosesc de libertatea de miscare din Europa. In cinci ani ei au trimis acasa 35 miliarde de euro. 30 de miliarde de euro ofera UE pentru modernizarea Romaniei, din acestia s-a folosit numai 1,5 miliarde de euro. 2009 FMI a pus la dispozitie 20 de miliarde de euro pentru a preintampina criza. De bine de rau occientalii ii sprijina pe romani, oricum ei nu mai pot parasii tabara UE/FMI/NATO pentru ca s-ar prabusi in gol: dezmembrarea tarii, mizerie materiala, convulsii sociale, dictatura. De aceea singura lor speranta este in Biserica si in vizita papei Benedict XVI. Pentru ca fara un dialog in vederea Unirii, nu ca in anul 1700 sub patronaj nesincer austriac, maghiar si adversitate pe fata greco-pravoslavnica, ci ca in anul 2011 cu toate drepturile si indatoririle unui stat crestin cu frontiere celeste si terestre garantate de Roma si lumea occidentala, din care va face parte nu numai de jure ca pana acum, ci si de facto, model pentru toate tarile din Balcani.

Prof. Dr. Viorel Roman
consilier academic la Universitatea din Bremen
Bangkok
decembrie 2010

SCRISOARE DIN GERMANIA: APEL PENTRU SALVAREA INSTITUTULUI SI BIBLIOTECII ROMANE DIN FREIBURG

On December 28, 2010 By nelursIn CultureLeave a comment

Dragi confrati intru pribegie si exod,
DOAMNELOR si DOMNILOR,

In calitate de membru al Asociatiei Institutul Roman-Biblioteca Romana din Freiburg, e.V. si din 1963, de sustinator activ si desinteresat al acestei ctitorii a exilului combatant anticomunist roman, profit de apropeierea Sarbatorii Nasterii Domnului si Anului Nou, ca sa ma adresez Dumneavoastra, cu rugamintea de a Va alatura eforturilor ce se intreprind pentru salvgardarea si asigurarea existentei si functionarii normale a susnumitei institutiii.

Biblioteca Romana din Freiburg si-a inceput existenta la 1 Mai 1949, din initiativa profesorului Virgil Mihailescu si cu sprijinul intelectualilor de prestigiu, a oamenilor de suflet si combatantilor anticomunisti romani din Freiburg, Germania Occidentala si din cuprinsul a ceea ce s-a chemat Lumea Libera. In afara de efortul intreprins pentru a poseda un propriu lacas, materializat mai intai in vila donata de A.S. Printul Nicolae, in Mercy Straße, iar apoi in actualul imobil, din Uhland Straße 7, D- 79102 Freiburg i. Br., (cumparat in raport de: 1/3 prin propriul efort – cu concursul generos al exilului si emigratiei-; 1/3 prin contributia Landului Badenwürtenberg si 1/3 prin contributia Republicii Federale Germania, biblioteca a primit sau a procurat, a clasat si tezaurizat, a imprumutat si a pus la dispozitia universitatilor, institutiilor de cercetare, cercetatorilor individuali romani, germani si a altor interesati, pe toata perioada dictaturii comuniste din Est, tot ce s-a publicat in exil si in emigratia provenita din Romania, implicit in massmedia occidentala referitor la romani si chestiunile conexe – indiferent de spectrele politice carora le apartineau autorii si cei vizati -, si, in plus, tot ce s-a putut cumula si salva din zestrea documentara, stiintifica, culturala, literara, publicistica, artistica ori de alta natura a Romaniei de mai in ainte de instaurarea teroarei comuniste, valori care in R.P.R., R.S.R. ,R.S.S.M etc., au devenit inaccesibile, interzise sau au fost distruse in mod premeditat. Institutul – Biblioteca Romana din Freiburg a constituit, dincolo de ori ce fel de insinuari partizane, un cadru de interferenta si referinta a actiunilor si atitudinilor ce au confruntat exilul si emigratia noastra in ansamblu, dovedindu-se totodata o vatra de cultura si spiritualitate romaneasca autentica.

In perioada indelungatei si controversatei tranzitii, pretiosul sau fodul documentar a fost asaltat de feluriti emisari, „studenti”, „cercetatori” si reprezentanti ai noilor institute, fundatii si intocmiri create si intretinute cu fonduri generoase de catre cei ce s-au perindat la putere, si care le-au speculat in propriul interes, erijandu-se in „experti cercetatori”, „cunoscatori” si „post-corifei” ai exilului, folosindu-i mostenirile pentru felurite publicatii, aparute cu finantare publica sau cotributii particulare, in scop lucrativ sau interesat. Pentru aceste surogaturi ce si-au arogat pretentia de a evalua viata exilului – cu care nu au avut nimic comun-, s-au cheltuit sume astronomice din fondurile publice, in timp ce un sprijin modest, acut necesar Bibliotecii, desi promis perpetuu, a fost amanat sinedie.

In actualul deceniu, Biblioteca, a carui zestre depaseste cca. 90.000 de titluri, a functionat numai pe baza de voluntariat, fara retribuiri, gratie sacrificiilor a trei persoane in varsta: ale Directorlui Ion Iancu Bidian (n. 1934), actualei secretare, Doamna Rodica Moschinschki si Doamnei Irina Nasta, care, din cauza sanatatii, de trei ani a renuntat la orice activitate.

Pentru o buna functionare Biblioteca are nevoie de trei angajati permanenti, cu diferite grade de raspundere, si de fonduri de intretinere, adica de un buget anual de minimum 60.000-70.000 Euro. Este o suma greu de adunat dar nu imposibil, motiv pentru care ma adresez si Dumneavoastra, pentru a sustine, printr-o donatie personala adecuata (eventual ciclica/ permanenta) aceasta actiune ce am dori-o popularizata activ si in randurile amicilor si cunoscutilor dvs.

Orice donatie conteaza si se expediaza numai direct catre:
Rumänisches Institut –Rum. Bibliothek e.V.
Uhlandstr. 7, 79102 Freiburg
Deutsche Bank, Filiale Freiburg,
Konto: 461830 – (BLZ 68070030),
cu specificatia expresa „Spende”-Geldzuwendung, für Rum. Inst.-Rum. Bibl. e.V. pentru care veti primi o adeverinta /Bestätigung pentru Einkommensteuer.

Pentru contacte sau informatii suplimentare, in functie de programul de lucru facultativ, va puteti adresa Doamnei Secretare Rodica Moschinski sau Domnului Director Ioan Iancu Bidian, la Tel. +49-0761- 7 35 51, Fax: 0761-7 35 51

Ajutati, ajutati, ajutati o cauza nobila!
VA ROG, NU UITATI!

S A R B A T O R I F E R I C I T E !,
N O R O C S I V O I E B U N A
S A N A T A T E si L A M U L T I A N I

va ureaza,

Ion DUMITRU
München, Germania

Sedinta de partid si iesirea prin cer

On December 23, 2010 By nelursIn literatureLeave a comment

(fragment din romanul “Puntea franta si caderea spre niciunde”)
Sedinte prin anii `80: ,,cand partidul a zis: „to’arasul Sarbu, hai!” Eu, hai! Adica, eu hai cand cu nationalizarea, eu hai cand cu colectivizarea… Si-acum?! Pai, ca v-am spus trecutul meu… Si vin din familie cu origini sanatoase,… adica ma intelegeti”… Sedinte si acum! Rezultatul acelasi! Singura scapare la romani, iesirea prin cer Cititi!

Intamplarile ciudate, prin care trecuse Iftode, m-au impresionat, insa starea mea sufleteasca ma ingenunchea. Vesnic eram cu ochii pe ceas, si in cautarea unui telefon. Voiam sa aflu unde este Beatrice, ce au discutat, si mai ales, ce decizie au luat la nivel familial. Am sunat intruna pana dupa orele pranzului, fara nici un rezultat. Zbarnaitul in gol al telefonului ma dispera. Cand incercam sa mananc ceva, in timpul pauzei de masa, in biroul meu improvizat, a intrat Tomacu.
– Domnu` Enescu, astazi e sedinta de partid! Se alege noul secretar pe sectie!
– Bine! Dar eu… nu sunt membru!
– Stiu! Dar dumneata esti scolit, stii carte, si musai sa vorbesti ceva frumos despre mine! Si o sa am si eu grija!
– Sa vorbesc, dar cum, daca…
– Participi ca invitat! O sa fie careva sa ma propuna secretar, de exemplu Branza sau Pasat. Dumneata spui ceva … ma rog, ce ai invatat de prin carti, o sa ma mai sustina unul, altul si … Ca am auzit ca mai candideaza Sarbu.
– Care Sarbu?
– Aurica, ala de a fost fochist pe vapor! Se bate cu pumnii in piept ca el a dres, ca nu stiu ce… Vai de mama lui! Ai sa-l vezi! Un…ala al principesei!
– Si totusi, eu sunt nou venit!… Nu vreau sa deranjez pe nimeni!- am incercat eu sa ma eschivez.
– Ma nea Stefane, ma, o sa ai nevoie de mine! Ma, o sa te vad in genunchi si in genunchi o sa ramai.
– Bine! La ce ora ziceai ca e sedinta?
– Pe la cinci dupa masa! Ai timp cat vrei sa te gandesti la un discurs! Domnule, sa spui ceva de care sa se minuneze prostimea! Uite, stai acolo, in birou, la umbra, si scrie-l! Apoi vii la tribuna si zici: ,,tovarasi, tovarasul Tomacu e totul pentru santier si pentru propasirea Romaniei spre cele mai inalte culmi, cum spunea tovarasul Ceausescu, la Plenara cece,… Mai bagi si cate o chestiune din asta, ca da bine!” O sa am eu grija sa fii aplaudat! Hai, tovarase, ce dracu, ca nu e mare lucru la cata carte ai facut!
– Bine, bine! – i-am raspuns, iritat, ca si cum l-as fi dat afara.
,,Tara arde in foc si asta…! Numai de sedintele voastre nu-mi arde!” – mi-am zis, in gand, insa, dupa ceva timp, m-am hotarat sa spun totusi ceva pentru a nu intra in conflict cu el.
In jurul orelor saisprezece, Tomacu plesnea de nerabdare si facea mare agitatie prin curtea intreprinderii.
– Gata, toata lumea la sedinta! La sedinta, tovarasi!
– Pastele mamei ei de sedinta! Cum dracu a dat nemernicul asta peste mine?! Nu plecam eu acum linistit acasa?! – am injurat, printre dinti, insa am schitat un oarecare zambet si am raspuns inainte ca Tomacu sa-mi mai intre in birou
– Gata, gata! Acum! – L-am asigurat eu, mimand strangerea unor hartii.
– Gata si cuvantarea?
Am ezitat sa raspund.
– Aud?
– Gata, gata! – am raspuns, in doi peri. “Lua-te-ar dracu cu cuvantarea ta cu tot!” am mai injurat eu in gand, dar tot nu m-am racorit.
Inainte de a intra in sala de sedinte, am incercat, din nou, sa sun la familia S. Nimeni! Parca pe toti ii inghitise pamantul. M-am consolat cu gandul ca ar putea fi la scoala, si m-am incorporat multimii. M-am asezat mai in spatele salii, loc din care aveam perspectiva unor capete intepenite intre niste zdrente jegoase. La prezidiu, o masa invelita intr-o carpa de culoare rosie, conducerea de partid! In primul rand, la un capat, Tomacu, inconjurat de cativa din ai sai, iar la celalalt capat, Aurica Sarbu, un pirpiriu agitat, parca de dus la nebuni.
– To’arasi, declar sedinta deschisa si va supun la vot ordinea de zi! Care este pentru?
Aproape intreaga sala a ridicat mana.
– Toarasul, toarasul Constantinescu, sa vedem si noi care e aia? – l-a intrerupt Sarbu, in timp ce s-a intors spre cei din spatele sau. Pai nu? – li s-a adresat acestora. Adica, ordinea?! Votam asa? Sa stim si noi, pai nu?
– Ordinea? Mai, toarasul Aurica, ordinea este ordine, adica aia care a fost si data trecuta si care, cum spunea to’arasul la Congresul … ceceului, are sa fie! Toata lumea o stie, numai tu nu ai bagat la cap!
– Atunci, bine, bine!
– Inca o data, care este pentru? Se abtine cineva? E cineva impotriva?
In unanimitate de voturi, ordinea de zi a fost aprobata. – a dat verdictul Constantinescu, pe un ton arogant, fara nici o ezitare si fara a mai privi in sala.
– To’arasul Secretar, cu tot respectul pe care dumneata il stii, ca doar ne-am inteles ieri, oamenii, adica noi, clasa muncitoare,… asteptam darea de seama! Sa vedem cu ce vine fiecare, adica, vreau sa spun, sa vedem ce am facut pentru binele partidului! Pentru propasirea poporului!… Adica cine merita! Cine e un om de nadejde! Cred eu! Ca cine a dormit langa muiere, ar trebui sa mai stea! E! Pai nu? – s-a adresat, din nou, Sarbu celor din spatele sau, apoi, catre prezidiu.
– Asa e! Cam are dreptate! – Au mormait, cu capul in pamant, cativa.
To’arasul Secretar… general, sa mergem mai departe! Aurica al nostru, ca noi il consideram de-al nostru, uita ca, acum cativa ani, noi l-am bagat in cazanul cu lesie, la despaducheat. Era jegul pe el ca pe porc! Ziceti, mai oameni buni, ca ati fost de fata! Daca nu o fi avut si raie! Si acum, i-auzi si dumneata dare de seama, ca cine sa fie numit aici, la sectie, secretar de partid! Nea Ion Vigaru si-a facut treaba, mai bine, mai rau…! Acum, cine altul sa fie decat eu? Toata lumea ma cunoaste, si … Sa spuna to’arasul Enescu, care reprezinta generatia tanara, adica viitorul, ce am facut eu si ce fac pentru santierul asta si pentru propasirea.. si binele poporului, cum spunea si to’arasul Ceausescu… in cuvantarile publicate in organul …
   M-am ridicat in picioare, gata sa iau cuvantul.
– Cine e asta, to’arasul Constantinescu? Vine un tasti-basti sa-mi vorbeasca mie de organul?!… Care organ, to’arasul? Pai, ce stie unul caruia nu i s-a uscat cerneala pe diploma?! I-auzi, organul! Pai organul e organul partidului, to’arasul! Sa mai puna mana pe carte! Adica noi, unul ca mine, care inca de pe vremea frontului …
– Se incaiera cu gastele pe dude! Hai, to’arasul secretar, sa fim seriosi, ca ne pierdem vremea! – l-a intrerupt Tomacu. To’arasul Aurica, oricat s-ar zice, bate campii! Se crede aici ca pe vremea cand era el cu babele la treierat in arie.
– Va rog! Va rog! – a intervenit Constantinescu.
– Eu, adica, vreau sa zic, ca tot timpul cand partidul a zis: „to’arasul Sarbu, hai!” Eu, hai! Adica, eu hai cand cu nationalizarea, eu hai cand cu colectivizarea… Si-acum?! Pai, ca v-am spus trecutul meu… Si vin din familie cu origini sanatoase,… adica ma intelegeti …
– Vii din aia ma-ti! – ca nu stiu ce sa mai zic ca sa taci– si-a pierdut rabdarea Tomacu.
– Va rog, va rog! – a incercat din nou Constantinescu sa linisteasca spiritele.
– Ce sa mai ne rugati, to’arasul secretar? Eu zic sa vedem ce propuneri sunt, supunem la vot, si…
– Sa supunem la vot! Da, in unanimitate! – a raspuns tot el, fara sa astepte nici macar o clipa – propunerea a fost aprobata! Ia sa vedem, cine!…
– Pai, cine altul decat to’arasul Tomacu?! Si el vine tot din origini sanatoase, si e de cand cu santierul aici!… – a propus Oprea, un muncitor facut sef de echipa, care umbla cu o carte a lui Lenin, sub brat, tot timpul.
– To’varasul secretar, eu am sa ma plang sus, daca am sa vad ca nu se mai poate, am sa ma spanzur, to’arasul, pai nu?
– Sa supunem la vot: care este pentru, care este impotriva, se abtine careva? Cu unanimitate de voturi, to’arasi, propunerea a fost votata! E, acum sa vedem cine da de baut?!
***
Am plecat fara sa scot o vorba. Tocmai departe, dupa ce m-am asigurat ca nu este nimeni prin jur, am injurat cat am putut. M-am muscat zdravan de mana si mi-am vazut de drum. Aveam deja experienta de la marginea parcului, din ziua de 23 august. La camin, inainte de a intra, am vrut sa sun iarasi la familia S. Am ezitat. In minte aveam zecile de telefoane date, si toate imi zornaiau ca si cum nimeni si niciodata nu mi-ar fi raspuns. Am urcat. In camera, Florica statea rastignit. Citea o carte. Langa pat, zacea un teanc de ziare aruncate de aiurea, semn ca fusesera rasfoite.
–    Ai fost la sedinta?
– Am fost.
– Si?
– Si! A iesit cine trebuia.
– Nea Mitica Tomacu!
– De unde stii?
– L-am tot vazut la harca asta de Constantinescu!
– Si Aurica?
Aurica! Asta e un fel de neica nimeni! Toti cretinii s-au inscris in partid! Si acum, cu pretentii, sa faca politica! Asta e politica! Mai bine zis, cara la plocoane! Domnule, s-au cocosat carand! Si pentru ce? Pentru un os de ros si ordine primite de sus in jos.
– Mai da-i,… Doamne iarta-ma! Nu ma intereseaza. Nu cred ca am sa intru vreodata in partid.
– Nu?!- a intrebat Florica surprins.
– Nu!
– Nu prea cred. Daca te propun astia, n-ai cum sa refuzi, ca, daca o faci, ai dat de dracu!
– Deocamdata stau linistit, nu ma vad eu propus. Da-i in ma-sa cu partidul lor! Cand vad ce e in jurul meu, m-as tot duce unde a nins si nu s-a prins! Prin `70, cand eram la liceu, si ceva timp dupa aceea, la Bucuresti, parca nu era asa. Sau poate n-am sesizat eu!
– Asa zic multi! Ca ar fi fost vro 15 ani mancare. Eu, atunci, pe la mine pe la tara, tot cu un ou si o oala de lapte am trait. Si cu ce mai era printr-o gradina. Ai mei la fel. Dar poti sa stii? In `47, nationalizarea, apoi colectivizarea! Acum, foametea. Nici ca se putea altfel! Dupa mine, e o consecinta fireasca, daca stai si analizezi corect fiecare etapa si consecintele.
– Bine, bine! Dar de ce nu se face ceva, acolo sus, ca, cel putin, pamantul produce!
– Nu te-ai uitat si tu prin gara? Sute de vagoane cu cereale, carne, tone de alimente se duc, dracu, la export!
– Iar romanul?
–   Romanul! Romanul rabda pentru un viitor luminos!
– Si… o cale de scapare?
– La noi, la romani, prin cer! Iesirea prin cer!

Nicolae Balasa

MESAJUL DE ÎNCEPUT DE AN AL FORUMULUI GERMAN-ROMÂN

On January 30, 2010 By nelursIn NewsLeave a comment

Dragi membri, prieteni, colegi, sustinatori, simpatizanti si suporteri, dragi cititoare si cititori, stimat public al Forumului German-Roman Stuttgart

Va spunem si noi bine v-am gasit in noul an si va multumim tuturor celor care ne-au adresat mesaje si felicitari pentru activitatea din 2009 si de sustinere (chiar si numai cu prezenta), pentru urmatorele noastre activitati din 2010.
Principlele activitati in 2010 sunt ca de obicei activitatile noastre permanente:

Emisiunile radio „Vocea comunitatii romanesti Stuttgart“- redactia radio va sarbatorii anul acesta 5 ani de la infiintare
Biblioteca romaneasca
Pagina de internet cu informatii cotidiene din Stuttgart – daca nu importante atunci pretioase
Romanian career centre/Romanian Career Day 2010
Ansamblul folcloric
Spectacolele de teatru (urmatorul este sambata 27 februarie – TEATRUL George Ciprian prezinta comedia “Blocati in Dormitor”)
Excursiile la munte (5, 6, si 7 februarie, 17,18,19 iunie si 5, 6, si 7 noiembrie). Referitor la excursii vom incerca anul acesta sa iesim din spatiul Baden – Württemberg, eventual la Berlin sau Ruhrgebiet/ “Metropole Ruhr Kulturhauptstadt Europas 2010“

Participarea la importante manifestarile interculturale din Stuttgart, cum ar fi:

Sommerfestival der Kulturen 13-18 iulie 2010
Tag der Kuturen 7 noiembrie 2010
Masa rotunda din cadrul evenimentelor „Brunch Global“ (urmatorul este in martie), si speram noi si multe altele.

Desigur ca si manifestarile realizate in colaborare cu partenerii nostri sau doar recomandate de noi cum ar fi:
Carnaval 2010

Balul celor originari din Romania 2010

Revelionul 2011
…dar si altelle despre care in acest moment nu cunoastem date exacte sau se vor cristaliza in decursul anului, – le vom mediatiza desigur, toate la timpul lor.
Ne-am bucura mult sa va regasim si in anul 2010 ca membru, prieten, coleg, sustinator, simpatizant, suporter, cititor sau in randurile publicului nostru.

Informatii detaliate gasiti pe pagina noastra web

www.forum-gerrum-stuttgart.de

la noua rubrica a programului pe anul in curs.

Pagina se prezinta si ea intr-o noua formula si intr-o permanenta restructurare, dar doar spre binele dvs.

Al dumneavoastra,

Florin ZAHEU
Vorsitzender/ Presedinte
Deutsch-Rumänisches Forum Stuttgart e.V.
(Forumul German-Roman Stuttgart )
http://www.forum-gerrum-stuttgart.de

ROMÂNII ÎN CARTILE SACRE ALE OMENIRII PRIN CALITATEA LOR RELIGIOASA DE VLAHI-NEGRI

On January 16, 2010 By nelursIn Europe, RomaniaLeave a comment

by George Liviu Teleoaca

Motto: „Un neam care n-are o misiune nu numai ca nu merita sa traiasca, dar n-are absolut nici un sens.”
„Daca o natiune nu se crede necesara, mai mult: indispensabila mersului universal, n-are drept sa traiasca sau este superflua.”
EMIL CIORAN

Spre deosebire de toate celelalte neamuri care, roind, au parasit vatra arheologica a bastinasilor Europei, atât de bine descrisa de Marija Gimbutas1, românii au ramas pe loc slujind sanctuarele Vetrei Primordiale, motiv pentru care au primit denumirea religioasa de Vlahii Negri, denumire inspirata de structura stindardului dacic alcatuit ca hieroglifa de un corp moale de pasare cu cap de lup, care ilustreaza sintagma teonimica Volco-Dlac, initial Volco-Blac2 atribuita Dumnezeului Dumnezeilor, Unicul Ziditor al tuturor celor vazute si nevazute3.
În prelungirea respectului de care s-au bucurat ca promotori ai revelatiei primordiale, izvoarele straine le-au vehiculat pâna în evul mediu târziu demnitatea de Vlahi Negri denumindu-i Kara-Iflac, Mauro-Vlahi sau Latini-Nigri dupa ce în Cartile Sacre au fost înregistrati sub diferite alte forme.
Atestati, astfel, ca pastratori autentici ai Traditiei Primordiale, românii de astazi sunt chemati sa complecteze eforturile de unificare a Europei, eforturi facute pâna acum mai mult prin masuri de tip Sanepid, dar care trec sub tacere dimensiunea religioasa a omului ca si nevoia sa de unitate spirituala autentica, edificabila doar prin raportarea diversitatilor la origini.
Definirea corecta a originilor si constientizarea lor la nivel de masa nu (mai) pot fi demonetizate prin peiorativul „protocronism” din moment ce reprezinta temeiurile ontologice ale unitatii batrânului continent. Or, din aceasta perspectiva avem obligatia de a veni cu propriul nostru aport, de importanta speciala, ca cei care detinem cu certitudine vatra arheologica a bastinasilor Europei si implicit matricea stilistica a revelatiei primordiale care a daruit omenirii sacrul. În fond, înaintarea omenirii spre desavârsire prin etape de prezent presupune largirea orizonturilor de cunoastere si nu doar tehnicizarea.
Chiar, acceptând ca miscarea de unificare a continentului va respinge oferta noastra si înca ar trebui sa o facem. Vor raspunde pentru optiunea adoptata, tot asa dupa cum si noi vom raspunde de implicarea ca si de nonimplicarea noastra. Teama sau comoditatea, chiar drapate în modestie, ramân culpabile caci nu exista derogare de la ceea ce poate fi numit dreptul, dar si obligatia de a sluji.
Pentru a circumscrie domeniul slujirilor ce ne-au fost încredintate, de la începutul lumii si ca atare pâna la sfârsitul ei, se cuvine sa rememoram felul în care Cartile Sacre se refera la neamul valahic al carui nume îl purtam:
1.Tara Havilah (Fac. 2.11) consemnata si de Scrierile Vedice cu numele de Havila este Valahia în care traim si astazi4.
2.Numai steagul vlahilor negri, românii de astazi, este asemanator curcubeului, semnul legamântului facut de Dumnezeu cu oamenii dupa potop (Fac. 9.8-17).
3.Foarte important este faptul ca în sirul neamurilor de la Sem la Avram este înscris neamul valahic al lui Peleg ca întemeietor al lumii civilizate (Fac 10.25). Reiterarea aceluiasi arbore genealogic în I Cronici (1,24-27), dar si în Evanghelia Apostolului Luca (3,34-36) prin dublarea numelui de Peleg cu cel de Falec (a se citi Valac), si prezenta vârfului Peleaga în muntii Retezat fac identificarea indubitabila5.
4.Sintagma teonimica arhetipala Vilah-Vilah, regasita si în mitonimul vedic Valak-Hilya atribuit unui mare grup de iluminati, a fost codificata de întelepciunea ebraica sub forma tetragramei sacre YHWH6.
5.În Eddele germanice, eroul civilizator se numeste „Loki”, adica un „Vlaki” la care nu se mai pronunta litera „V”, iar Walkiriile sunt zeitele care slujesc în paradisul germanic numit Walhalla.
6.Pe seama cuvântului „Dlac” al sintagmei teonimice Volco-Dlac a aparut etnonimul de sine statator „trac” regasit în antroponimul Terah, tatal lui Avram. Tot de la cuvântul „Dlac” deriva etnonimul „dac” sacralizat prin mitonimul vedic Daksa7 considerat stramosul primordial al tuturor fiintelor lumii si adorat ca personificare a fortei divine de creatie.
7.Citit de la dreapta la stânga, acelasi cuvânt Dlac, al sintagmei Volco-Dlac, a generat denumirea regatului „Caldeea” (Fac. 11,28-31) si cuvântul „Caldei” cu întelesul de teologi (Daniel 2,2-10; 4,4; 5,7; 5,30), ceea ce dovedeste ca regatul a fost întemeiat si condus de teocratia Vlahilor Negri.
8.Teonimul Volco-Dlac, purtând toate sensurile sintagmei teonimice arhetipale Vilah-Vilah de la care provine, justifica atât forma cât si întelesul de Marele Preot al cuvântului Vla-Dica. Cu acelasi înteles s-a mai format cuvântul Vesco-vo (= posco-po = episcop = bishop = évêque …) desprins direct din sintagma originara Vlosco-Vlosc.
9.Numele de al-Ilah, astazi Allah adorat de urmasii lui Ismail, primul fiu al lui Avram si fratele lui Isac, provine tot de la sintagma arhetipala Vilah-Vilah prin omiterea (afereza) literei (fonemului) V.
10.Sintagma „Fiul Omului” prezenta atât în Vechiul Testament cât si în Noul Testament nu are înteles în lume decât daca Fiul este considerat Fiul Unicului Dumnezeu, adica Fiul Celui întruchipat pe vârful Omul din Bucegi, dupa cum se vede Kogaion al lumii, cuvântul Sfinx având chiar întelesul de întruchipare.
11.A nu se uita faptul ca în limba franceza de astazi sintagma „pays de Cocagne” desemneaza tara în care curge numai lapte si miere, respectiv Paradisul.
12.Atât prin caracteristicile sale de preot al Dumnezeului celui Prea Înalt, care l-a întâmpinat cu pâine si vin pe Avraam, cât si prin numele sau, Melchisedec apartine de asemenea complexului religios valahic8.
13.Tot în acest context mai trebuie mentionat ca Vaç, numele vedic pentru suflul universal cu atributii cosmogonice deriva de la acelasi arhetip primordial Valac-Valac, bine ilustrat nu numai de simbolurile ci si de toponimele pamântului pe care traim ca români. Ceea ce astazi redescoperim cu neîncredere, înca, pe baza postulatului lui Casirrer, Scrierile Vedice consacrau cu 4000 de ani în urma prin zeificare. Cuvântul Vaç, respectiv Valah9, este cifru al logosului universal, atâta doar ca ei i-au spus „sufletul lumii” sau „suflul universal”.
Despre toate acestea la un loc, prin a caror reunire se alcatuieste un sistem armonios cu centrul în spatiul carpato-danubiano-balcanic, nimeni nu va mai putea spune „simple coincidente”, asa încât respingerea lor, chiar si numai prin ignorare, devine un gest culpabil caci, daca avem de dat Cezarului ce este al Cezarului, avem de dat si lui Dumnezeu ceea ce este a lui Dumnezeu.
Asadar, prezenti, sub o forma sau alta, în Vede, dar si în Edde-le germanice, în Vechiul Testament si în Noul Testament, dar si în Coran românii nu mai pot împartii cu nimeni responsabilitatea demersurilor care se impun pentru a aseza pe baze ontologice miscarea pentru unitatea credintei ca singura forma de a trai în mod real sacrul. Avem a ne asuma la nivelul fiecarui individ rolul pentru care traim în lume, fara de care devenim inutili, numai buni pentru a fi dispretuiti, ocarâti si haituiti de cei care ne sug. Ar trebui sa fim „Gradina Maicii Domnului”, dar 80% din avutia „Gradinii” am dat-o pe mâna jefuitorilor si continuam sa dam prosteste în schimbul promisiunilor desarte.
De prea multa vreme ne tocam între noi oferindu-ne prada Înaltelor Porti, tocmai fiindca ne-am pierdut idealul care sa ne coaguleze ca natiune respectata pentru menirea si aportul ei în lume. Îmbuibarea, oricare ar fi ea, nu poate înlocui IDEALUL, tot asa dupa cum saracia nu îl poate distruge. Te nasti pentru a deveni om, traiesti ca om si mori ca om numai crezând în IDEAL. Restul nu sunt decât mijloace pentru a-l sluji.
Nu putem înlocui idealul cu mijloacele, iar IDEALUL nostru ni s-a dat de la Facerea Lumii, în sensul concret al cuvântului. Suntem singurii care mai putem restitui prezentului istoria sacra a vetrei originare ca prima conditie pentru Schimbarea la fata a Europei. În ceea ce ne priveste întrebarea ni se pune transant: a fi sau a nu fi? Stim sa slujim pentru a deveni utili si respectati pentru calitatea prestatiei noastre sau vom fi desconsiderati în continuare ca nevolnici?