de Ioan LILA
Poeme alese din volumele „Kaltrina”, 1994, „Dardania”, 1999, „Lumina Dardaniei”, 2004 (aparut sub egida Muzeului Literaturii Române), „Drumul iadului spre Rai”, 2005.
Multumesc, domnule Olaru. O sa încerc sa scriu despre despre poeziile si valoarea poetului Baki Ymeri, care este concis si metaforic prin excelenta („Cu sânii tai strapungi noptile,/ Cu pântecul tau rotesti soarele”); de obicei, în poezia moderna, se bate saua ca sa priceapa iapa, care este la pascut; glumeam! e bine ca se scrie multa poezie… pe mine ma bucura orice poet, mai ales cei „alesi” („Si te-neci tot mai goala/ Si nu-i nimeni sa-ti prinda/ În agrafa din poala/ Parul greu ca o bezna/ Tremurând lânga glezna.”)
Locuind în Franta de vreo cinci ani, numai internetul ma mai tine aproape de limba romana… Si ce limba minunata… („Numai zeitele se pot lauda/ Cu acelasi cutremur/ al sînilor/ atunci cînd pasesc”) Cît despre mine, nu va luati dupa cele auzite… nu am orgoliul asta… scriu si eu, cum pot, cît simt… si, mai ales, sînt romancier (de, ma laud, ca n-are cine!!!), dar, mai ales, nu sînt critic, sînt cristic.
Ziceam ca se scrie multa poezie în patria noastra limba romana si e bine ca se scrie, pentru ca în oceanul lingvistic în care înnotam cu totii, valurile se prabusesc peste malurile strivite de stele si nuferi albastri. Un poet uluitor de delicat este Baki Ymeri: „Esti ca boarea cea usoara/ Ca o pofta leganata/ La un piept de domnisoara./ Esti, oricând, ca niciodata./ Niciodata nu stii când/ Esti ca pasarea furata/ De vazduhuri pe pâmânt.”
Neavînd uneltele necesare ale unui critic, ca sa-i analizez poezia, îmi asum bucuria de a scrie numai despre ceea ce îmi place mine. „Atât de dulce/ Încât/ Buzele tale/ Pun doua amprente/ Cu zmeuri de miere/ Pe buzele mele.”
Citindu-i poemele, m-am trezit în fata unor tablouri pline de gratie, cu tuse delicate, amintindu-mi de François Boucher, unde tablourile capata o coloratura emotionanta. Sa pomenim numai de „Diane sortant du bain” sau de „Blonde Odalisque”. Si asta face Baki Ymeri, picteaza delicate scene emotionante, pe fundalul carora parca auzi sonata „Claro de luna” a lui Beethoven. Dar, dincolo de simplitatea desavîrsita a emotiei pure, se desfasoara mai multe straturi de lectura, pe linia marilor poeti, ca la François Vilon: „Où sont les gracieux galants/ Que je suivais au temps jadis,/ Si bien chantant, si bien parlant,/ Si plaisant en faits et en dits”. („Le testament”, XXIX). Sau la Rimbaud („Ophélie”): „Sur l’onde calm et noir où dorment les étoiles/ La blanche Ophélie flotte comme un grand lys”. Si linia asta poate continua cu Pierre de Ronsard (Odes I, 17): „Mignonne, allons voir la rose…” Uite aici perfectiune: „Vino, iubito/ Sa devenim vecinii luminii!/ Tu nici nu stii/ Ca în fata ta/ Exista biblioteci neguroase!/ Vino, am soptit./ Deschide aceste antice carti / Si lasa-ma/ Sa-ti mângâi trufia!”
Baki Ymeri este un poet adevarat si, mai ales, important în pieisajul liric romanesc: „De ce ma vrei?/ M-ai întrebat. (…) Nevazute albine/ Îti desenau pe buze o inima./ De ce ma vrei?/ M-ai întrebat./ Nevazute albine/ Se trudeau sa poarte prin aer/ Tremurul inimii tale.”
Ioan LILA
28 mai 2011
Franta
Revista ARMONIA - Saltmin Media 