DEMOCRATIA… „BULANULUI LIBER”!!!

prof. dr. Adrian Botez

În aceste zile, ale protestelor de strada, din majoritatea marilor orase ale României, constatam ca nici anul care s-a napustit peste noi, 2012, nu are semne faste – cel putin în ceea ce priveste „scuturarea lanturilor”…

Impostorii, tradatorii, hotii si golanii care conduc tara (sfruntând si înfruntând si zdrobind orice încercare de ridicare, de sub „spuma înveninata”, a valorilor autentice, de Duh si de Munca Dedicata!), acum (dar nici cei din ’89, încoace, n-au fost cu mult mai breji!), n-au cum sa-si respecte poporul – când nu-i înteleg si, deci, nici nu stiu sa-i respecte Duhul – pe AMINUL-EMINESCU (…care, din paginile cartilor, le vorbeste, zilnic, „pe sleau”: „Si acum priviti cu spaima fata noastra sceptic-rece,/Va mirati cum de minciuna astazi nu vi se mai trece?/Când vedem ca toti aceia care vorbe mari arunca/Numai banul îl vâneaza si câstigul fara munca,/Azi, când fraza lustruita nu ne poate însela,/Astazi altii sunt de vina, domnii mei, nu este-asa?/Prea v-ati atatat arama sfâsiind aceasta tara,/Prea facurati neamul nostru de rusine si ocara,/Prea v-ati batut joc de limba, de strabuni si obicei,/Ca sa nu s-arate-odata ce sunteti – niste misei!/Da, câstigul fara munca, iata singura pornire;/Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire!”) – …a carui nastere ar trebui aniversata, azi, 15 ianuarie 2012!

…În noaptea de 14 spre 15 ianuarie, jandarmii/politistii-„copoii” puterii tiranic-despotice (da, „copoii”, cum îi numea, înca din veacul al XIX-lea, Grigore Alexandrescu) au „recitat” (ritmat/scandat!) versetele eminesciene, în Bucuresti, cu acompaniament de „bulane” („LIBERE”, cum altfel?!), pe spinarile unor manifestanti care, pâna sa fi fost stârniti de fortele de…DEZORDINE (pentru ca, daca jandarmii si politistii ar fi plecat acasa, dupa ce protestatarii se „campaseraNU la Cotroceni, ci în simbolistica martirica a Pietii Universitatii! – respectivii protestatari s-ar fi retras, posomorâti de necazuri si nevoi, dar complet pasnici! – …cum au facut-o si cu o zi înainte, când jandarmii s-au purtat omeneste, cu niste manifestanti care ajunsesera chiar sub zidurile Palatului locuit de catre GOLANUL-SEF AL ROMÂNIEI!) – strigau, fiecare dintre ei, ce-i trecea prin stomac ori prin minte – adica, ceea ce-l durea mai tare si de mai aproape: „Salvati Rosia Montana!”, „Basescu=Ceausescu, PDL=PCR”, „Ne este foame!”, „Destul ne-ati saracit, destul ne-ati umilit!”, „Jos Basescu!”, „Alegeri anticipate!”, „Iesi afara,/Javra ordinara!”, „Raed Arafat, Român adevarat!” etc. etc. etc.

…Tot ce s-a întâmplat dupa ora 20, s-a efectuat, prin magistrala interpretare securistica a „capelmaistrilor” Jandarmeriei si Prefecturii Capitalei – … cu acompaniament de racnete de durere si groaza, de grenade lacrimogene si de fum de razboi… – …RAZBOIUL PE CARE GOLANII SI TRADATORII VAMPIRICI, DE LA CONDUCEREA ROMÂNIEI DE AZI, ÎL DUC CU PROPRIUL LOR POPOR! – … CARE, ÎN MAJORITATE (SE PARE…) I-A VOTAT, CÂNDVA…!!!

…Iar în timp de razboi, fireste ca „guvernantii haosului…organizato-premeditat” s-au „postat”, strategic…LA SINAIA!!!

…Hotarât lucru: NU votul va rezolva disperarea acestui popor înselat, jupuit si jefuit (zi de zi si ceas de ceas!) – si plin, pe fata, pe ochi – de zoaiele si de scuipatii, revarsati, asupra lor, de catre… „conducatorii” si „organizatorii” dezastrului sau!

Nesimtitii astia, de la conducerea DEZASTRULUI României de azi – nu se dau urniti decât cu FORTA!!! Apelul internetistic al Maestrului CORNELIU LEU este foarte nimerit, în aceste momente dramatice, de limita a suportabilitatii poporului celui mai îngenuncheato-anesteziat, mai umilit si mai „jumulit” (de catre straini si de…”bastanii” autohtoni!) din Europa: „RASTURNATI-I!” – cf. www.corectnews.com

Din pacate, un calcul simplu ne cam “scutura”, ca de un soc electric: Bucurestii au cca. 2,5 milioane de locuitori… – iar demonstrantii (adunati prin… FACEBOOK!) nu depasesc numarul de…1,5 mii sau, cel mult, doua mii! România are, cica, 22 de milioane de locuitori – iar totalul manifestantilor români nu depasesc, se pare…10.000 de locuitori (ba chiar se lanseaza, insidios, “informatia” ca, de fapt, asistam, în direct, la manifestatiile suporterilor echipelor de fotbal, Steaua si Dinamo… – ooo, nu stiam unde este Monopolul Patriotismului Românesc – ACUM AM AFLAT! UFFF!!!)!!!

Cam putini îsi constientizeaza somajul, umilinta, jaful “zapciilor”, buzunarele goale…?! Nu: lipseste “unitatea”-solidaritatea umana, lipseste curajul, asumarea gestului, responsabilitatea gestului vital-reactionar… – si “oamenii” (?!) prefera, mai ales pe frigul asta, sa priveasca, în mod confortabil, “filmul necajitilor” …de la televizor!!! De parca totul ar fi virtual, iar nu o realitate foarte…REALA! – … care i-a lasat “fara pene” pe toti oamenii cinstiti si muncitori, din România – silindu-i, pe multi, sa plece ca sa “experimenteze” si …scuipatii straini!!!

N-ar fi de preferat, oare, sa plece (…la dracu’! – fie si NUMAI pâna în Pacific!) hotii si banditii, criminalii României – decât oamenii de treaba…?!

O „isteata” de reporterita TV a trâmbitat, glorios (pe acest fond de razboi civil incipient…) si cu ifos în glas, pe la orele 23,30 – adica, în plina atmosfera de „cafteala” macelareasca, din partea „servitorilor (DEZ)ordinii”, asupra unor amarâti de tineri/studenti: „Subliniez, înca o data (n.mea: deci prostia ei avea…antecedente!): aceste demonstratii (n.m.: ea se referea, probabil, la „demonstratiile” verbale ale protestatarilor, zgribuliti de frig… – … dar noi, telespectatorii, vedeam pe ecrane, de fapt, „demonstratii” de forta, cu scop de descurajare-intimidare definitiva, din partea jandarmo-politiei! – care „târnosea” lumea teribil de comunisto-echitabil: fara deosebire de sex, vârsta si nationalitate!) arata, fara gres, izbânda democratiei în România: oamenii se pot exprima liber!”

Tare as fi dorit (în clipele-acelea!) sa-i „izbândeasca”, vreun „macelar de serviciu”, vreo doua „bulane” peste cap (…precum medicului psiholog Bogdan Pîrnau si multora ca el!), acestei cretine cu fumuri politologo-sociologice…Nu de alta, dar pentru ca sa-i întareasca si „sublinieze”, definitiv, astfel, buna ei opinie despre…”democratia” masonic-româneasca!

…Merita eminenta cotofana („televizionistica”) o astfel de „premiere” – de ce nu?! Eu opinez ca aceasta „demonstratie democratica de exprimare libera” (a „Bulanului LIBER”!) ar fi satisfacut-o deplin (pe apologeta „copoilor” Golanului-Sef!) si fara dubii sau…”incomprehensiuni” ulterioare (intelectuale, fireste!).

 

Sugestii pentru schimbarea Constitutiei

Dupa 1990, emanatii loviturii de stat, comandata, sustinuta si finatata de serviciile secrete straine, s-au preocupat constant pentru a îndrepta tara exclusiv în directia dorita de diverse cancelarii straine. Pentru a salva aparentele si a preveni eventuale reactii negative din partea poporului român, cei în cauza, sfatuiti de noii lor stapâni, au declarat ca, în realitate, ei ar actiona exclusiv în interesul poporului, orientând tara spre valorile democratiei si civilizatiei. În realitate, scopul lor a fost unul singur: spolierea avutiei nationale, distrugerea economiei, agriculturii, sanatatii, învatamântului, cercetarii stiintifice, a artei si culturii românesti, astfel încât, noii lor stapâni sa-si poata implementa obiectivele de transformare a României dintr-o tara suverana, independenta si unitara, într-o colonie jalnica, dependenta de împrumuturi externe pentru a avea cu ce hrani un popor saracit, umilit, disperat etc.

Noile forte antiromânesti, beneficiind de largul concurs al asa zisei clase politice post decembriste (în realitate o gasca de indivizi fara scrupule, pusi pe capatuiala si înavutire, pe seama disperarii unui întreg popor), urmareau consecvent si pragramatic, perpetuarea starii de blocaj intern, concomitent cu distrugerea oricarei unitati economice profitabile, prin vânzarea, pe nimic, a zeci de mii de fabrici, doar spre a fi închise si a elimina orice concurenta interna. În felul acesta ne putem explica de ce, în prezent, în România s-au pierdut milioane de locuri de munca – românii, în general bine pregatiti profesional, fiind nevoiti sa emigreze spre a nu muri de foame, îngrosând rândurile, cot la cot cu alte milioane de cetateni de prin fostele colonii engleze sau franceze, fugiti din tarile lor de teama represaliilor noilor regimuri, dar si alungati de foamete si de lipsa unui loc de munca.

La mai putin de doua decenii de la aminta lovitura de stat, produsele românesti au fost practic scoase de pe vechile piete de desfacere din întreaga lume, iar unitatile care le produceau au disparut definitiv de pe harta tarii, lasând în urma lor mii si mii de someri, dar si saracie si lipsa oricarei sperante.
Dar avem mândria ca, desi lihniti de foame si vânati sistematic, mai rau ca niste ciumati prin tarile Europei civilizate, românii au „bucuria” de a fi devenit „cetateni europeni”. De mâna a VII-a, dar cetateni europeni. Cel putin cu numele. Caci de curând, speriati de nesfâsitul exod al flamânzilor, occidentalii ne-au trântit, pur si simplu, usa în nas, neadmitându-le, nici macar ca sclavi moderni, în spatiul elitisto-exclusivist Schegen.

Responsabilii politici, ascunzând adevaratul motiv al acestei atitudini (respectiv faptul ca se „privatizase”, a se citi „furase” tot ce era important din România, vest euopenii si-au cam dat arama pe fata si vor sa scape de rudele lor sarace din Est) încearca acum sa ne convinga ca, de fapt, noi, românii, suntem singurii vinovati pentru decizia neprimirii tari noastre în spatiul Schengen. Si, culmea, au dreptate! Caci, daca în aceasta perioada, tara ar fi fost condusa cu competenta si responsabilitate, luându-se, prompt si imediat, atitudine ferma si masuri de protejare a patrimoniului national, cei care au cumparat pe nimic mari unitati economice, doar spre a le închide si a ne obliga sa cumparam produse de calitate inferioara, în general rebuturi, dar la preturi mult mai mari decât în tarile lor de origine, astazi alta ar fi atitudinea Occidentului fata de România si fata de români. Dar nu a fost sa fie asa. Caci, în astfel de conditii, grupurile de interese mafiote din tara, sustinute nemijlocit de asa zisele partide politice, indiferent de nume sau coloratura, au putut jefui tara, protejate de Justitie si Politie, sporind zestrea de … miliardari de carton.

Pe acest fond s-au încurajat, prin acel nefast „restitutio in integrum”, pe de o parte recuperarea de minoritari rapace, fara scrupule, inclusiv a unor propretati pentru care, în baza celebrei „Legi a optantilor”, Statul român acordase despagubiri proprietarilor, de origine maghiara care, dupa Unirea de la 1 Decembrie 1918, au decis sa plece în Ungaria. Cu concursul unor oameni politici care tin cu disperare de Putere, dar si a unei Justitii incompetente si corupte, s-au anulat, în fapt, efectele unor tratate si acorduri internationale, iar tara a fost nevoita sa plateasca din nou un tribut urias, inclusiv unor falsi proprietari sau unor organizatii sau persoane cu trecut horthyst si extremist.

De aceea, gratie unei astfel de politici tradatoare, o mare parte a avutiei Transilvaniei a încaput pe mâna unor grofi sau organizatii religioase si horthyste, care actioneaza fatis, sistematic si agresiv înpotriva statului ntional unitar si a intereselor lui.
În plus, printr-o atfel de politica s-a urmarit, mai ales de care UDMR, la comanda stapânilor lor de la Budapesta, pentru blocarea dezvoltarii economico-sociale a României si, implicit, pentru înrautatirea nivelului de trai al populatiei. Inclusiv prin lipsirea statului de resursele necesare sustinerii sanatatii, învatamântului, cercetari stiintifice si a culturii. Se urmareste, îndeosebi prin intermediul ministrior si demnitarilor UDMR, compromiterea oricarui program de dezvoltare economico-sociala, astfel încât România sa devina o tara saraca, care sa descurajeze, prin corupie si instabilitatea sociala, orice investitie straina de proportii.

Pe acest fundal, au aparut si devin pe zi ce trece tot mai obrznice si violente, manifestarile unor grupari maghiare extremiste, revizioniste si sovine, care organizeaza, nederanjate de autoritatile române, manifestari sfidatoare si jignitoare, de promovare a unor simboluri, principii si valori extremiste si horthyste, de sfidare a istoriei nationale române. Cel mai recent si nerusinat exemplu, în acest sens, este manifestarea anti româneasca de la Cluj-Napoca [1], cu concursul ministrului UDMR-ist al culturii, Kelemen Hunor [2], la care au defilat, cu specifica obraznicie, organizatii fanatice de tip si inspiratie fasciste. Din pacate, neîntelegându-si aributiile si competetele, conducerea Politiei[3] a neglijat grav îndeplinirea obligatiilor ce îi revin, tolerând proferarea, cu salbaticie, a unei obraznicii fara seaman si amenintari directe împotriva României si a poporului român.
Tolerarea la nesfârsit a unor astfel de manifestari va încuraja si mai mult extremismul unguresc sa provoace atacuri împotriva României, care ar putea duce inclusiv la acte sângeroase, importante pierderi materiale si de vieti omenesti.
Si pentru ca tot se doreste modificarea Constitutiei, cred ca se impune includerea în documentul suprem al tarii câteva prevederi menite a readuce siguranta si linistea si a descuraja astfel de situatii extrem de periculoase nu doar în ce priveste integritatea statului national român unitar, ci si nivelul de trai si linistea populatiei.
Pentru a fi pe placul stapânilor lor occidentali, politicienii români au eliminat pedeapsa cu moartea. Neexistând acest risc major, au sporit, în ultimul timp, actele de fraudare a economiei si de tradare a tarii. Recentele dezvaluiri gen Wikileaks sunt o dovada clara în acest sens. Nu suntem favorabili reintroducerii acestei pedepse, dar trebuie sa o înlocuim cu altele, la fel de grave, dar mai putin sângeroase. Poporul român trebuie sa aiba câteva pârghii menite a-i proteja interesele. De aceea, sugerez celor ce lucreaza la modificarea si amendarea textului Constitutiei ca, pentru delicte grave si foarte grave, sa prevada exilul si surghiunu[4]. Doar în felul acesta vom putea preîntâmpina înmultirea actelor de jaf si tradare nationala.

Orice decizii în acest sens ramân valabile doar daca sunt luate de reprezentantii Justitiei, pe baza probelor administrate. Sunt interzise orice fel de presiuni sau ingerinte din partea factorilor politici sau administrativi.
Durata exilului si surghiunului vor putea fi stabilite în raport cu gravitatea faptelor savârsite. Pentru subminarea si defaimarea statului si a economiei nationale e de dorit a se aplica pedepse maxime, cu interzicerea revenirii vreodata în tara, pierderea cetateniei române si confiscarea averii. Pentru delicte mai putin grave vor putea fi aplicate condamnari pe termene variind între 5 si 25 de ani, precum si pierderea unor drepturi.
În cazul implementarii unei astfel de masuri, am certitudinea ca, în termen foarte scurt, se va reduce substantial coruptia în Romania, se vor rari cazurile de jefuire a economiei sau cele de tradare a intereselor natiunii române. De asemenea, aplicarea unei astfel de prevederi va face imposibile manifestari[5], atitudini sau actiuni de tipul celor petrecute la Cluj-Napoca sau cele ce apartin acestui mare dusman al României – Lászlo Tökes. De asemenea, multi politicieni români vor fi descurajati în viitor sa colaboreze cu forte straine – din Est sau din Vest -, pentru a-si trada tara[6] si a-si pomova interesele lor personale[7] sau ale grupului politic din care fac parte.

O asemenea masura nu intra în contradictie nici cu legislatia europeana, nici cu cea a altor state democratice si civilizate. Ea ar reprezenta o masura sanatoasa de aparare a tarii, pe plan intern, împotriva detractorilor si dusmanilor ei. Un alt beneficiu enorm îl constituie faptul ca ar duce la reducerea – obiectiv urmarit frecvent si de partenerii nostri din U.E., dar si de alte cancelarii occidentale – coruptiei si aplicarea si respectarea legii de catre toti cetatenii acestei tari.
Cer, totodata, legiuitorilor ce vor lucra la modificarea Constitutiei României sa prevada interzicerea categorica a desfasurarii, pe teritorul nostru national, în interes extremist si revizionist, a oricarei manifestari, initiata de revizionistii de la Budapesta, de sarbatorire a zilei nationale a vreunui stat strain[8]. Iar cei surprinsi la astfel de actiuni dusmanoase si sfidatoare sa fie, în regim de maxima urgenta, retinuti si alungati peste granita, indiferent de demnitatile ce l-ar detine, interzicându-li-se revenirea, vreodata, în România. Doar în felul acesta se va da un semnal clar si ferm ca România este un stat suveran si independent si nu o colonie a vreunui stat strain, iar ca teritoriul nostru national trebuie respectat.
Daca vrem sa pastram aceasta tara întreaga, trebuie sa nu mai toleram batjocorirea ei de dusmanii din afara si de cozile lor de topor din tara.

NOTE.
(1) Prilejuita de asa zisa inaugurare a statuii lui Matei Corvin de pe al carei soclu, la presiunea UDMR, administratia locala a acceptat (tolerat) sa fie eliminata placuta cu citatul marelui istoric Nicolae Iorga. Si în felul acesta, avem dovada indeniabila ca actuala putere este complet straina de interesul national, închizând ochii la nerusinatele manifestari antinationale inspirate sau comandate de partenerul ei de guvernare!

(2) Din câte se vehiculeaza prin târg, acesta ar fi nepotul unei extremiste de la Budapesta, fosta ministra a Justitiei din Ungaria, care actineaza violent si neobosit împotriva României. Simpla sa prezenta si totala lipsa de reactie critica fata de demersurile si actele gruparilor revizioniste prezente la Cluj-Napoca sunt dovada certa ca UDMR si Kelemen Hunor încurajeaza pe fata politica revizionista si revansarda a Budapestei.

(3) Din acest motiv, pentru vadita neglijenta în serviciu, tolerarea unor maifestari de sorginte fascista, dar si pentru încurajarea infractorilor, s-ar cuveni ca întreaga conducere a Politiei, municipale, judetene si de la nivel national, sa-si prezinte demisia si sa fie deferita Justitiei. La rândul sau, Parchetul ar trebui sa se autosesizeze si sa demareze urgent urmarirea penala atât împotriva grupurilor revizionist-fasciste participante, cât si împotriva liderilor UDMR prezenti la acest moment de rusine nationala. Aceleasi demersuri se impun si împotriva reprezentantilor autoritatilor române care au fost prezenti la aceasta rusinoasa manifestare în care s-a adus o grava atingere demnitatii noastre nationale, trecutului poporului român. În plus, conform legislatiei în vigoare, Politia Justitia si administrati publica sunt obligate sa actioneze prompt împotriva oricaror act si manifestari promovate de grupari fasciste, extremiste si sovine.
(4) Sugeram ca, de regula surghiunul sa fie pe o insula pustie, la mii de kilometri distanta, în Oceanul Pacific sau Atlantic. Pentru cei exilati si surghiuniti se va proceda, de asemenea, la confiscarea integrala a averii, iar la revenirea din surghiun, la decaderea din drepturi pentru totdeauna. Cei ajunsi în astfel de situatii, vor trebui tratati ca niste paria ai societatii. Doar în felul acesta societatea va descuraja acte si fapte de coruptie, jaf sau tradare nationala. În cazul în care cei exilati sau surghiuniti nu vor respecta locul în care au fost condamnati sa-si ispaseasca pedeapsa se poate proceda inclusiv la retragerea definitiva a cetateniei române si interzicerea, pentru totdeauna, pentru ei si urmasii lor, a accesului în România. Încalcarea acestei prevederi va fi sanctionata cu detentia pe viata.

(5) O atitudine similara, imediata, ferma si hotarâta se impune si împotriva ipochimenului ungur ce si-a permis sa spânzure papusa ce-l simboliza pe Avram Iancu. Acest individ trebuie surghiunit nu la Câmpeni, ci în Pacific, interzicându-i-se lui si tuturor apartinatorilor lui sa mai calce vreodata pe pamântul românesc.

(6) A se vedea, în acest sens, si recentele dezvaluiri cu privire a intentiile grupului Iliescu de a chema fortele armate sovietice pentru a asigura succesul loviturii de stat din decembrie 1989. Oricând, dupa acest nefast model, lucrurile se pot repeta, punând în grav pericol tara si interesele poporului român.
(7) Mihai de Hohenzollern, fostul stipendiat, cu mii de dolari pe luna, al regimului comunist pe toata perioada exilului sau, pentru a nu sprijini grupurile ostile comunismului constituite în rândurile emigratiei românesti, a revenit în tara, dupa caderea comunismului. Dar revenirea sa în tara a urmarit nu sprijinirea României într-un moment grav al existentei sale, asa cum, mincinos, au sustinutel si partizanii lui, ci recuperarea unei averi uriase si obtinerea altor avantaje nemeritate pentru el si familia sa!
(8) Sa nu se uite niciodata ca atoritatile de stat unguresti s-au opus pâna si închirierii unor spatii închise unde ar fi urmat sa aiba loc manifestari dedicate sarbatoririi Zilei Nationale a României! Asta în vreme ce diversi trepadusi politici unguri ne otravesc, an de an, sufletul pentru a omagia diversi odiosi criminali unguri are au îndoliat, prin crimele lor, poporul român de-a lungul veacurilor.
(Dr. Dan BRUDASCU)

Testele de saliva anti-drog ajung in Belgia

By Tatiana Scurtu-Munteanu

Soferii vor putea fi supusi testului de saliva de la 1 octombrie cu ajutorul caruia ofiterii de politie vor determina daca conducatorul auto este sub influenta drogurilor. In consecinta, proba va fi prelevata printr-o sonda care va fi atinsa de limba individului si apoi introdusa intr-o „masina” computerizata care va detecta in 12 minute prezenta drogurilor in corpul persoanei testate printr-un rezultat pozitiv sau negativ.

Testul de saliva poate detecta prezenta in organism a substantelor active din canabis, amfetamina, metamfetamina, morfina, heroina, codeina, cocaina.

Pana acum doar testele de sange si de urina au permis detectarea stupefiantelor din corpul unei persoane. Asemanatoare testelor de sarcina, testul de saliva indica rezultatul printr-o bara roz. Aparitia primei bare semnaleaza faptul ca testul a fost efectuat corect, in timp ce aparitia celei de-a doua dezvaluie prezenta uneia sau a mai multor substante interzise. De asemenea, testul de saliva este de marimea unui test de sarcina si ambalat individual, de unica folosinta, devenind o adevarata revolutie in controlul rutier, iar politia nu va mai fi astfel afectata de pierderea de timp ca pana in prezent.

Astfel Belgia va fi prima tara din Europa care va putea detecta existenta stupefiantelor din organism luate in ultimele 12 ore.

Directorul politiei federale rutiere, comisarul diviziei Michael Jonniaux si responsabilul postului de circulatie, Lionel Deleu, ne explica modul in care acest test va permite efectuarea mai multor controale rutiere privind conducerea autovehiculelor sub influenta drogurilor. „ Verificarile realizate pana in prezent necesitau trei etape. Prima consta in formalitatea completarii mai multor formulare cu privire la starea automobilistului, bazate pe semnele exterioare ale fizionomiei. Dupa care trebuia sa i se ceara conducatorului auto suspectat de consumul de droguri sa efectueze o serie de exercitii fizice, o etapa care, odata cu intrarea in vigoare a testului de saliva nu va mai fi necesara. „Ofiterul trebuia sa-l faca pe sofer sa mearga de-a lungul unei linii albe… In cazul in care individul nu putea indeplini aceasta proba, trebuia sa se recurga la cea de-a treia etapa si anume prelevarea probei de urina, dupa care la analiza de sange, pentru toate acestea avandu-se un medic la dispozitie”, a declarat Lionel Deleu. Adaugand problemele de fiabilitate ale testului de urina, trei saptamani mai tarziu, dupa obtinerea rezultatelor de sange, politia se pomenea in fata unui rezultat negativ si retragerea inutila a unui permis de conducere.

Odata cu sosirea testelor de saliva toate aceste probleme nu ar mai exista si, prin urmare, numarul controalelor s-ar inmulti semnificativ, iar eficienta procedurii ar creste.