Tag: Politica

LA CLUJ, DIN PACATE, MASURILE LUATE DE FORTELE HORTHYSTE IS MAI PUTERNICE DECAT ADEVARUL ISTORIC!

On By nelursIn HistoryLeave a comment

By Dr. Dan BRUDASCU

De mai multe saptamani, elita culturala si stiintifica a Clujului este puternic starnita, si pe buna dreptate, de faptul ca, dupa incheierea lucrarilor de reparare a monumentului istoric din plin centrul municipiului, cunoscut in tara si peste hotare sub denumirea de grupul statuar Matei Corvin, opera a sculptorului slovac Fadrusz, amplasat aici in anul 1902, intr-un moment de maxima afirmare a politicii de maghiarizare, cu orice pret si prin orice mijloace a romanilor si a tuturor minoritatilor etnice si lingvistice din fostul imperiu dualist austro-ungar, se refuza sistematic repunerea placutei cu textul scris al marelui istoric si savant Nicolae Iorga, prin care se reamintea ca regele Matei a fost „Biruitor in razboaie, invins numai la Baia de propriul sau neam, cand incerca sa invinga Moldova nebiruita”.
Cei mai importanti istorici si oameni de cultura clujeni de azi considera decizia nereamplasarii acestei placi drept o sfidare samavolnica a adevarului istoric, inca un afront adus istoriei noastre nationale si, prin interventii publice pertinente, solid argumentate stiintific, cer sa nu se admita aceasta incalcare nepermisa a legii.
Fapt surprinzator, reprezentantii unor institutii cu atributii clare in privinta protejarii si conservarii monumentelor si siturilor istorice, inca marcati de propriile frustrari sau poate din ignoranta, sunt de cu totul alta parere .
Reamintesc, inclusiv pentru stiinta celor vizati mai sus, ca in primii ani dupa Unirea de la 1 Decembrie 1918, au fost o serie de oameni politici romani care au vazut in monumentul dedicat lui Matei Corvin altceva, respectiv un mijloc de glorificare a trufiei unguresti si au sugerat demontarea si eventual mutarea lui in alta parte, date fiind sensibilitatile deosebite ale relatiilor romano-ungare in orasul Cluj. Intre noile locatii sugerate atunci s-a numarat zona din apropierea Castelului Huniazilor de la Hunedoara, considerata mai potrivita pentru evocarea intregii familii nobiliare cu o contributie majora la salvarea si dezvoltarea regatului maghiar. S-a sustinut atunci ca acolo, la Hunedoara, s-ar evita transformarea monumentului intr-un mijloc de perpetuare a agresivitatii absurde dar constante a propagandei revizioniste hungariste si s-ar putea atenua tensiunile interetnice existente in zona Clujului. In plus, au observat contestatarii liberali ai monumentului, acesta nu promovaintrutotul adevarul istoric, incercand sa sugereze ca steagurile moldave ar fi fost cele aplecate in fata regelui maghiar, in realitate invins si umilit de bravii osteni moldavi.
Liberalii, daca nu ma insala memoria, au intentionat, asadar, demontarea intregului monument.
In aceasta disputa destul de puternica a intervenit decisiv si marele istoric si savant Nicolae Iorga. In opinia sa, ar fi fost o impietate demontarea lui, un afront adus acestui important si luminat rege maghiar, nascut din parinti romani, nu in Ungaria, ci in mijlocul propriului popor, la Cluj. Dar ca istoric, Nicolae Iorga a trebuit sa recunoasca falsul grosolan pe care urmareau sa-l perpetueze, prin acest monument, initiatorii lui, nimeni altii decat cercurile anti-romanesti de la Budapesta. De aceea, la recomandarea sa, s-a amplasat, pe soclul monumentului, placuta cu textul propus de istoricul si savantul roman.
Fiind adversare de moarte ale adevarului, autoritatile horthyste de ocupatie au decis, in 1940, indepartarea placutei respective, neputand tolera perpetuarea adevarului istoric ca, la Baia, oastea maghiara, condusa de regele Matei Corvin, a fost infranta de bravii osteni moldoveni, iar regele, in mod umilitor, a fost nevoit sa fuga de la locul confruntarii militare.
Din pacate, avand in vedere ponderea coplesitoare a elementului maghiar in randurile structurilor politice comuniste, care au preluat puterea dupa 6 martie 1945, dar care, beneficiind de implicarea si sprijinul fortelor sovietice de ocupatie, au continuat, cu frenezie, multe dintre orientarile extremiste ale fortelor de ocupatie horthyste, nici un istoric sau oficial roman nu a indraznit sa ceara repararea necesara si reamplasarea acestei placute. Aceasta situatie s-a perpetuat pe toata durata regimului comunist, date fiind pozitiile de conducere importante detinute, la nivel central si local, de elementele comuniste unguresti, in partid, militie, dar si in structurile Securitatii.
Abia in 1992, la sugestia si insistentele unor istorici si cercetatori clujeni, primul edil ales, nu numit, dupa lovitura de stat din decembrie 1989, a decis reamplasarea acelei placute. Acest lucru s-a facut cu mult tam-tam si cu inutile valuri, avand in vedere faptul ca, din pacate, cozile de topor nu au disparut din randurile romanilor, iar pentru multi afirmarea istoriei nationale si a demnitatii propriului popor e un fapt condamnabil, de neiertat.
In pofida eforturilor  disperate ale unor forte revizionist revansarde, placuta a ramas pana in momentul demararii lucrarilor de reparare a monumentului. La incheierea acestor lucrari, insa, executantii au uitat sa reamplaseze placuta. In schimb, la comanda finantatorului, au mutilat monumentul original, prin amplasarea unei cununi aurite de lauri in jurul fruntii regelui. Deci, de doua ori s-a incalcat legea. Dupa stiinta mea, nicaieri in lume, la repararea unui soclu nu se umbla la structura propriu zisa a unei lucrari artistice. Acest kitsch ordinar si de prost gust, dictat de fortele revizioniste de la Budapesta, i-a lasat, insa, indiferenti pe „specialistii” clujeni in materie de protejare a monumentelor istorice. Mai mult chiar, pentru ei, se pare, legale sunt doar masurile dispuse de autoritatile horthyste de ocupatie care, cu samavolnicie, au indepartat placuta cu textul istoricului Nicolae Iorga . Prin urmare, din ignoranta si rea credinta, ei sustin ca acest text intregitor al grupului statuar, potrivit fortelor horthyste si ale sustinatorilor lor de azi, nu este binevenit si nu mai trebuie reamplasat.
In atari conditii, daca se va permite, conjunctural, ca acest monument sa slujeasca doar promovarii unor interese de tip revizionist si revansard, grupul statuar Matei Corvin din plin centrul municipiului Cluj-Napoca nu va glorifica faptele marete ale acestui stralucit si luminat rege, ci va contribui la perpetuarea dispretului fata de istorie si adevar de catre forte ce n-au incetat sa viseze la refacere Ungariei Mari. Iar pana atunci, la mentinerea tensiunilor si neincrederii reciproce dintre romani si unguri in spatiul transilvan.
Iata de ce adresez factorilor de decizie de la nivel local si central sa dispuna indepartarea acelui kitsch ordinar, de un uluitor prost gust, simbolizat de coroana aurie pusa, neinspirat, pe capul regelui, dar si reamplasarea neintarziata a placii cu textul istoricului Nicolae Iorga.
Tocmai pentru respectarea istorie noastre nationale si a adevarului!
In caz contrar, s-ar putea ca, peste ani, asemenea liberalilor in anii 20 ai secolului trecut, sa se mai gaseasca, candva, alte forte, care sa pledeze fie pentru demolarea completa a acestui grup statuar  fie pentru mutarea lui definitiva intr-un loc in care sa aduca mai putine beneficii iredentismului revizionist si revansard  si sa nu mai incurajeze manifestarile ce aduc atingere demnitatii acestei tari.

NEGUSTORII DE POPOARE

On By nelursIn WorldLeave a comment

Refuzul Moscovei si Athosului de ai primi pe papii Ioan Paul II si Benedict XVI si mai ales de a incepe dialogul dintre ortodocsi si occidentali in vederea reunirii crestinilor genereaza acum o grava criza duhovniceasca, cea economica este numai varful iceber-ului, constata Sfantul Sinod al Bisericii Greciei in enciclica „Catre popor”*(vezi Anexa).

Rusia nu produce nici un articol de calitate. Petrol, gaze si armament sunt singurele produse la export. Condamnarea evreului M. Khodorkovsy a revoltat presa si cancelariile occidentale. Statul rus este mafiot, dupa cum am aflat din corespondenta secreta a ambasadei SUA, asa ca de fapt nimeni nu s-a mirat ca inculpatul a furat, n-a platit impozit. Procesul a fost numai un bun prilej de a marca lipsa de unitate de vederi intre est si vest.

Negustorii de popoare s-au folosit de slabiciunea conducatorilor politici greci, care practica relatii clientelare, cumpara electoratul cu bani de imprumut, constienti ca nu au cum sa-i restituie, iar populatia se complace intr-o bunastare falsa. Pana cand creditorii au pus piciorul in prag si conditii umilitoare, mai ales ca nu sunt in comuniune unii cu altii.

Cei care au dat bani si ajutat sa falsifice datele financiare, nu se mai bucura de simpatie la Atena unde demonstratiile sunt violente si de unde se trimit cu posta plicuri cu bombe spre vest. Negustorii de popoare nu sunt nominalizati in Enciclica, dar probabil ca este vorba de sistemul financiar occidental in care, dupa cum se stie, Ben Bernanke, evreii joaca un rol important. La descoperirea falsurilor s-a pomenit des banca Goldmann & Sachs.

Antioccidentalismul ortodox s-a folosit din toate timpurile de antisemitism, asa ca nu este de mirare ca imediat a izbugnit un scandal pe aceasta tema prilejuit de un interviu la TV a IPSS Serafim, mitropolitul de Pireu, similar cu a episcopului englez Williamson. Cu toate ca IPSS este inpotriva masoneriei, care se roaga satanei, si sionismului, decat un adept al antisemitismului si negarii holocaustului, se poate face o legatura intre negustori si evrei.
 
Ortodoxia moldo-valaha orientata spre Athos a practicat modelul bunastarii de imprumut sub Tariceanu, prim-ministru de origine greaca, dar n-a reusit performanta de 300 miliarde Euro. Romania nu este Euroland. In afara de asta, nu exista antisemism, antioccidentalism in tara, tot asa cum nu vedem o aversiune a occidentalilor inpotriva romanilor. Hotaratoare in acest sens a fost vizita istorica a papei Ioan Paul II la Bucuresti in 1999 si va fi cea mult asteptata a papei Benedict XVI anul acesta. Pentru ca numai prin dialog si Unire cu Roma se va depasi criza spirituala si urmarile ei nefaste, atat de dramatic prezentate in Enciclica.
 
Prof. Dr. Viorel ROMAN
Consilier academic
Universitatea din Bremen
Germania
Ianuarie 2011
————————————————
 

*Enciclica a Sfantului Sinod al Bisericii Greciei

CATRE POPOR

Sinodul Bisericii Greciei, intrunit in sedinta ordinara pe 5-8 octombrie 2010, simte nevoia sa se adreseze crestinilor sai, poporului lui Dumnezeu, dar si fiecarui om bine intentionat, vorbind pe limba adevarului si a dragostei.

Zilele pe care le traim sunt grele si decisive. Trecem, ca tara, printr-o criza economica cumplita, care le creeaza multora nesiguranta si teama. Nu stim ce ne asteapta in ziua de maine. Se pare ca tara noastra nu mai este libera, ci este administrata in fapt de creditorii nostri. Stim ca multi dintre voi asteptati de la Biserica de care sunteti pastoriti sa va vorbeasca si sa-si spuna cuvantul despre criza la care suntem martori.

Este adevarat ca evenimentele actuale din patria noastra sunt inedite si cutremuratoare. Criza duhovniceasca, sociala si economica este o consecinta fireasca a rasturnarii intregii firi. Se incearca dezradacinarea si distrugerea temeiurilor multor traditii care pana acum erau considerate ca facand firesc si organic parte din viata spatiului nostru elen. Din punct de vedere social, se urmareste o uzurpare a predaniilor si a drepturilor noastre, desigur, cu un argument evident: masurile acestea le cer creditorii nostri. Declaram de aceea ca suntem o tara sub ocupatie si ca executam poruncile conducatorilor creditorilor nostri. Intrebarea care se naste este daca solicitarile lor privesc doar chestiunile economice si de asigurari, sau vizeaza si fizionomia duhovniceasca si culturala a patriei noastre.

In fata acestei situatii, orice om rational se intreaba: de ce nu am luat mai devreme toate aceste masuri drastice, care astazi sunt caracterizate drept necesare? De ce nu am tratat la timpul lor toate aceste simptome ale crizei societatii si economiei, pe care azi le traim in mod brutal? Persoanele de pe scena politica din tara noastra sunt, de decenii, aceleasi. Oare cum au socotit atunci costurile politice, cu toate ca stiau ca duc tara la catastrofa, iar azi se cred la adapost, actionand tot de pe pozitia celor care dau porunci? Suntem martorii unor rasturnari radicale pentru care altadata se revolta intreaga Grecie, iar azi sunt impuse aproape fara nici o impotrivire.

In cuvinte foarte simple, criza noastra economica este cauzata de diferenta dintre productie si consum, mai exact dintre ritmul lent al productiei pe care il atingem si nivelul ridicat de confort cu care ne-am invatat sa traim. Cand ceea ce se consuma este mult mai mult decat ceea ce se produce, atunci balanta economica inclina spre partea cheltuielilor. Tara noastra, pentru a face fata, este nevoita sa se imprumute, sperand ca balanta dezechilibrata se va restabili. Insa, atunci cand acest lucru nu se mai intampla, iar debitorii cer returnarea imprumuturilor, plus dobanda, se ajunge la criza si la faliment.

Criza economica care chinuieste si domina tara noastra nu este insa decat varful aisbergului. Este urmarea, rodul unei alte crize: a celei duhovnicesti. Disproportia dintre productie si consum nu are doar o dimensiune economica, ci, in primul rand, este un fapt duhovnicesc. Este indiciul crizei duhovnicesti, care priveste atat conducerea tarii, cat si poporul. O conducere care nu a putut sa aiba o atitudine responsabila fata de popor, care nu a putut sau nu a vrut sa vorbeasca pe limba adevarului, care a promovat modele eronate, care a cultivat relatiile clientelare, numai si numai pentru ca a avut ca scop detinerea puterii. O conducere care, in fapt, se vadeste ca a subminat interesele reale ale tarii si ale poporului. Si, pe de alta parte, un popor, adica noi, care ne-am purtat iresponsabil. Ne-am lasat prada bunastarii, imbogatirii facile si traiului bun, ne-am dedat castigului usor si inselaciunii, fara a ne mai pune problema adevarului lucrurilor. Revendicarea arbitrara a drepturilor de catre bresle si grupuri sociale, cu o desavarsita nepasare fata de coeziunea sociala, a contribuit in mare masura la situatia de astazi.
Esenta crizei duhovnicesti este absenta sensului vietii si inchiderea omului intr-un prezent rectiliniu, adica in instinctul lui egoist. Un prezent fara viitor, fara perspectiva. Un prezent condamnat la plictis si monotonie. Viata a ajuns doar un interval de timp nedeterminat intre doua date: a nasterii si a ingroparii.

Intr-o asemenea perspectiva, desertaciunea se ia la intrecere cu absurdul, iar lupta o castiga totdeauna tragicul. Cand te adresezi tinerilor si ii intrebi: De ce iei droguri, fiule?, iar ei iti raspund: Spuneti-mi dumneavoastra de ce sa nu iau? Nu sper nimic, nu astept nimic, singura mea bucurie este atunci cand infig injectia si calatoresc (in alte lumi); sau cand atragi atentia unui tanar ca luand droguri va muri, iar el iti raspunde cu un zambet tragic: Nu intelegeti ca eu iau droguri ca sa traiesc?, atunci intelegi cat de incredibil de adevarate si de potrivite in tragismul lor sunt cuvintele de mai sus. In locul sensului vietii, noi am urmarit deci bunastarea, traiul bun, puterea economica. Cand insa nu exista alta perspectiva de viata in afara de consum, cand puterea economica si demonstrarea ei ostentativa devine singurul mod al recunoasterii sociale, atunci imoralitatea ajunge singura cale de viata, pentru ca altfel, daca esti moral, esti prost. Asa au gandit si au faptuit multi, asa am ajuns la diferentierea si de putere, dar si de pozitie in poporul nostru.

Intrebarea – dilema lui Dostoievski – libertate sau fericire? o traim in tot tragicul ei. Am ales bunastarea contrafacuta si am pierdut Libertatea persoanei noastre, am pierdut Libertatea tarii noastre. Astazi, in mod justificat, omul tremura mai degraba pentru micsorarea veniturilor, dar nu se nelinisteste pentru deficientele educatiei care ii privesc pe copiii sai si nu se ingrijoreaza de injosirea persoanei umane. Aceasta este deci esenta adevaratei crize si sursa crizei economice pe care atat de nemilos o exploateaza actualii „negustori de popoare“.

Noi, parintii vostri duhovnicesti, ne-am facut autocritica, am dorit sa cercetam care este partea noastra de vina in prezenta criza, confruntandu-ne in Sinodul Ierarhiei cu responsabilitatile noastre. Stim ca uneori v-am mahnit, v-am smintit chiar. Nu am reactionat direct si la momentul potrivit fata de atitudini care v-au ranit. Distrugerea relatiei dintre popor si Biserica de care este pastorit a ajuns obiect de negutatorie, exploatat in mod pragmatic prin scandalurile fabricate, tintindu-se destramarea increderii voastre in Biserica.

Va spunem ca Biserica are antidotul modului de viata consumerist si acesta este asceza. Si daca consumul este sfarsitul, pentru ca este o viata fara sens, asceza este drumul, pentru ca duce la o viata cu sens. Asceza nu este privarea de placere, ci imbogatirea vietii cu sens. Este antrenamentul atletului care il conduce la competitie si la medalie, iar aceasta medalie este viata care biruieste moartea, viata care se imbogateste cu dragoste. Asceza este drumul libertatii, iesirea din sclavia inutilului care astazi ne injoseste.

Ne nelinisteste situatia Educatiei noastre, pentru ca sistemul educational actual se raporteaza la elev nu ca la o persoana, ci ca la un calculator electronic, si singurul lucru pe care il face este sa il „incarce“ cu materie, neinteresandu-se de intreaga sa personalitate, si de aceea copiii nostri cu indreptatire se impotrivesc. De aceea suntem nelinistiti in privinta proiectului Noului Liceu care se pregateste. Manualele scolare se scriu, intr-adevar, cu raspunderea guvernului, dar continutul lor il vizeaza si pe ultimul cetatean grec, care asteapta de la Biserica sa sa ii faca cunoscut cu putere si glasul sau smerit.

Intelegem ca toate parohiile noastre trebuie sa devina spatii ospitaliere pentru tinerii nostri, asa cum sunt deja destule dintre ele, in care multi tineri gasesc refugiu in cautarea lor de sens si de speranta.

Stim ca cereti de la noi, pastorii vostri, o Biserica eroica, plina de vigoare, care sa aiba cuvant profetic, si mai ales cuvant pentru tanarul contemporan. Nu o Biserica secularizata, ci una sfintita si sfintitoare, o Biserica libera, pastorind cu putere poporul sau, fara a se teme sa ia pozitie fata de sistemul viclean al acestei lumi, chiar daca impotrivirea ar conduce la prigoana si martiriu.

Biserica este singurul organism care poate sa stea nemijlocit alaturi de om si sa il sprijine. Biserica, insa, suntem cu totii – si aceasta este puterea noastra si puterea ei. La unitatea dintre pastori si popor tintesc negustorii de popoare, incercand sa o submineze. Ei stiu ca daca vor „pierde“ pastorul, cu usurinta se vor risipi oile si le vor putea supune. Istoria ne invata ca acolo unde s-a luptat impotriva lui Dumnezeu, de fapt injosirea omului era scopul final.

Intruparea lui Dumnezeu este cea mai mare recunoastere a persoanei umane. Biserica nu se opune guvernarii, ci acelora care, profitand de guvernare si ascunzandu-se in spatele puterii, lucreaza sa va fure nadejdea. Aduceti-va aminte ca, pentru multi specialisti in economie, prezenta criza este fabricata, urmarindu-se de catre anumite forte doar controlul mondial, nu si iubirea de oameni.
Biserica lui Hristos are cuvant pentru actuala situatie, pentru ca nu a incetat sa fie parte a lumii si parte a istoriei. Nu poate ingadui nici un fel de nedreptate, fiind in acelasi timp datoare sa fie gata pentru marturisire si martiriu. Stim ca oamenii de langa noi sufera de foame, se afla in saracie, se sufoca economic, deznadejdea de multe ori stapaneste inima lor. Cunoastem acest lucru, pentru ca prima lor oprire in cautarea sperantei este Biserica de langa casa, parohia lor. Scopul si lupta noastra este ca fiecare parohie sa devina centrul de unde activitatea pastorala sa imbratiseze intreaga societate locala respectiva.

Intentia noastra este sa tinem sub observatie problemele sociale, cu scopul de a urmari indeaproape si de a preintampina metodic problemele pe care le creeaza prezenta criza. Scopul nostru este sa dezvoltam lucrarea de asistenta sociala a fiecarei parohii, in asa fel incat sa nu mai existe nici macar un om care sa nu aiba o farfurie de mancare. Cunoasteti si dumneavoastra ca in aceasta privinta Biserica realizeaza o lucrare uriasa. Cunoasteti acest lucru, pentru ca multi dintre dumneavoastra sprijiniti voluntar acest efort al parohiilor voastre si il sustineti economic. Va chemam sa stati aproape fiecare de parohia voastra, ca sa ne confruntam impreuna cu aceste momente grele.

Poporul nostru a trecut si altadata prin saracie si foame, dar a indurat si a biruit, pentru ca atunci avea alte perspective. Multi dintre noi putem sa ajutam pe unul si unul pe multi. Dumnezeu nu ne-a dat duh de frica, ci de putere si de dragoste. Cu acest duh, adunati in jurul Bisericii, care este marea noastra familie, vom scoate la iveala greselile noastre, vom cauta sensul vietii in dragoste si astfel vom iesi din acest ceas greu.

Sinodul Bisericii Greciei
(Traducere de Mihail Ilie)

ESECUL SCHENGEN E AL INTREGII CLASE POLITICE ROMANESTI!

On By nelursIn RomaniaLeave a comment

Dupa lovitura de stat din decembrie 1989, Romania se afla, pentru a doua oara, in fata nui esec raunator pe planul relatiilor sale externe. Primul, mai degraba datorat unor jocuri politice, dar si unor interese economice vadite , a vizat amanarea admiterii Romaniei in NATO pana ce autoritatile de la Bucuresti au reusit „sa-si faca temele”, dupa cum se spune adesea ca o scuza.
 De ceva vreme ideea ”facutului temelor” a reaaparut din nou si este folosita fie ca o acuzatie la adresa autoritatilor, fie, de catre acestea, ca o scuza pentru esecul iminent al acestui nou proiect de mare anvergura: primirea Romaniei in spatiul Schengen. Singurul politician roman care a avut curajul (sau a facut marea greseala) de a spune adevarul a fost actualul ministru de Externe, dl. Theodor Baconsky . El a sesizat adevarata auza a recentei decizii a ministrilor de interne din Franta si Germania: in Romania nu mai e nici o companie sau afacere importanta de obtinut pe nimic sau in conditii dezavantajoase tarii noastre . Spusele ministrului roman au inflamat o mare parte a presei interne, dar si diversi oameni politici, care cer demisia aestuia s considerarea lui ca singurul si cel mai important demnitar vinovat de acest urias esec diplomatic. Pentru ca, indiferent de retorica folosita acum si in viitor, neadmiterea Romaniei in spatiul Schengen in martie 2011, asa cum se preconizase, reprezinta cel mai usturator esec al perioadei post deembriste. Si, din nou, cei ce vor trage foloasele sunt romanii simpli, mai exact cei care nu datorita recomandarilor insistente si repatate ale lui Traian Basescu, ci datorita saraciei crunte si mai ales lipsei oricarei perspective reale, int-un orizont de timp rezonabil, sunt impinsi sa se bajeneasca prin tarile Europei. Caci si datorita politicii vest europene din ultimii 20 de ani s-a ajuns in aceasta situatie economica falimentara in Romania .
 Imi aduc aminte ca dispute politice dure (si infructuoase, adesea cu mize ce tineau mai degrba de diverse orgolii sau interese de clan) au existat tot timpul dupa 1990. Dar pe atunci, in pofida frecventelor derapaje constatate, nu disparuse complet interesul sau mandria nationala. Iar pentru admiterea in NATO, primirea in UE sau chiar pentru eliminarea vizelor de calatorie in spatiul european, diversele forte politice, cu interese categoric diferite pe plan intern, au conlucrat in vederea atingerii unor astfel de obiective de interes national.
 In acest sens, ii spuneam primului adjunct al ministrului de Externe din Cehia, ca eu, ca deputat din opozitie, la acea vreme, sustin cu toata convingerea si puterea mea amanarea introducerii vizelor in Cehia pentru cetatenii romani pana dupa intalnirea ministrilor de interne si ai justitiei ce urmau sa se pronunte in vederea liberei circulatii pentru cetatenii tarii mele.
 Guvernul de atunci de la Bucuresti, cand a simtit ca este intr-o situatie dificila, a recurs si la sprijinul Opozitiei, dat fiind faptul ca obiectivul urmarit nu ii viza doar pe membrii si sustinatorii partidului sau. Din pacate, in ultimii 6-7 ani prapastiile ce separa diversele partide politice s-au marit extrem de mult. Nici macar obiective de interes stategic major – cum este admiterea tarii noastre in spatiul Schengen – nu le-a putut determina sa-si lase adversitatile deoparte si sa conlucreze in interesul national.
 Se pare nu numai ca s-a uitat interesul national si nevoia implicarii responsabile, cu toate fortele si in mod inteligent, in vederea atingerii lui, dar s-a facut si se face tot ce este posibil pentru discreditarea tarii, cu orice prilej si la toate nivelele. Certurile nesfarsite, nu o data pe motive puerile, actiunile de subminare reciproca si de discreditare cu aceeasi violenta, dar total inutila, pasiune nu raman necunoscute cancelariilor straine sau opiniei publice de peste hotare (gratie unei prese active, adeseori legata de diverse interese economice sau de alta natura) si intreatin convingerea ca Romania este un stat neguvernabil, cu pacate ult mai mari si grave decat sunt ele in realitate.
 Nu doresc sa fac nimanui procese de intentii. Cred, insa, ca partidele politice, din Opozitie si de la Putere, puteau sa continue a se sfasia sau, dupa plac, discredita, in ceea ce priveste viata politica interna, dar aveau obligatia ca in chestiuni de politica externa sa-si fi dat mana si sa-si fi adus, fiecare dupa puterile si abilitatea sa, contributia inclusiv la materializarea, la termenul preconizat, a acestui obiectiv de importanta majora pentru intregul popor roman in perioada actuala.
 Principalii lideri politici nu numai ca nu au facut acest lucru, ci, dimpotriva, sunt copartasi  la acest esec, ce va fi simtit dureros de romani. Apelul unora dintre ei a gasit intelegere la unii din politicienii vest europeni , care doresc, se pare, sa se implice, prin santaje si presiuni pentru modificarea raporturilor de forte de la Bucuresti .
 Esecul apropiat nu este insa doar unul al actualei Puteri , desi reprezentantii acesteia poarta cea mai mare vina in aceasta privinta. Dar intreaga clasa politica romaneasca actuala a cazut, din pacate, examenul Schengen!

Dr. Dan BRUDASCU

A OPTA SCRISOARE „LA UN PRIETIN”: MARTIRIU SI…EXPECTATIVA

On By nelursIn OpinionsLeave a comment

Stimate domnule G. L. T. –
Va multumesc mult, pentru interviul trimis, cel oferit de dl Ion Coja, dlui Nichita Vancea.
De la inceput, doresc sa-mi marturisesc deosebita stima pentru dl Coja (ca si pentru dvs.!) – dl Ion Coja dovedindu-se, de-a lungul anilor, un om/roman autentic, a carui tinta a fost, mereu, Adevarul Crestin-Ortodox. Impotriva tuturor dusmanilor Adevarului, oricat de „sus” situati, in lumea asta „de se masura cu cotul”!!!

Socotesc, insa, ca multe false (sau reale, uneori…) neintelegeri, dintre oameni care-si iubesc, neconditionat, si poporul, si Neamul – isi au izvorul in lipsa de nuntari semantice necesare, in limbajul folosit fata de…inima lor insasi, fata de insesi Crezurile lor cele mai curate si adanci! Daca eu am  simtit, de atatia ani incoace, nevoia sa fac deosebirea, cat mai clara, intre chipul istoric al unei comunitati umane, coagulate in jurul unei limbi comune, a unor crezuri comune ale Duhului etc.  – dar si in jurul unor evenimente supuse timpului trecator, cu intunecari si iluminari succesive (si am fixat ca „popor” e numele ei/comunitatii terestre supuse timpului istoric…) – si chipul din vesnicia Lui Dumnezeu, Neamul, care nu-si clinteste trasaturile chipului, pentru ca EXISTA in supraistorie, ca Arheu – ci si le confirma si tot mai clar si le reveleaza, tocmai prin MEDIA trairii sale terestre, „traire” terestra prin intermediul formei istorice-„popor” (Neamul este entitatea creata de Dumnezeu, si, in fata Tronului Dumnezeiesc al Judecatii din Urma, nu „popoarele” vor fi chemate sa dea seama, ci Neamurile… „cu regii si imparatii lor” – Neamuri care vor da seama, de fapt si in primul rand, de modul cum si de felul (si calitatea de Duh a actiunii!) in care si-au apropiat sau departat fiinta lor iluminata, de „obrazul” lor traitor-expresiv-istoric, „obrazul” poporului subsecvent – „obraz” lasat mai mult sau mai putin sa fie corupt/pangarit de malul istoriei, lasat mai mult sau mai putin in stare de departare, fata de Lumina Misiunii Sfinte, fixate de Dumnezeu fiecarui Neam in parte…) – nu inseamna ca am gresit, ci, tocmai dimpotriva, am cautat si caut sa judec cat mai limpede, pentru a nu-mi trada impulsurile dinauntru, ale Duhului – care, pururi, spre Adevarul Hristic este atintit.
…In interviul dlui Ion Coja exista, din pricina ca nu opereaza  cu termeni diferentiati semantic, contradictii. Domnia sa recunoaste (…fara „ajutorul” meu!), ca popoarele sunt supuse greselii (si cum sa nu fie „popoarele” supuse greselii, cand insesi entitatile arheice, Neamurile, pot gresi? – pot gresi printr-o mai limpede ori mai tulbure legatura dinamica si de Duh, cu expresiile lor terestre si subsecvente in istorie – popoarele! – caci Misiunea Divina se realizeaza prin efortul personal, al poporului istoric, dar combinat, acest efort istoric, ca si in conceptia teandrica a crestinismului, despre „soarta” – cu efortul Neamului, de a se revela CAT MAI DEPLIN, catre expresia sa istorica, „poporul”!) – din moment ce stabileste grade de …”oierire” ale unui popor sau ale altuia: „Pai, domnilor criticastri, niciodata in istoria lor romanii nu au fost atat de oi ca americanii in septembrie 2001.“ Deci, poti sa fii, ca popor (oricat ai fi de iubit de oameni si Dumnezeu!), supus unor eclipse de Duh! Sa nu uitam ca, in secolul al XIII-lea, TOATE POPOARELE TERREI au intrat in eclipsa de Duh…de fapt, “un blocaj recapitulativ” al castigurilor si pierderilor din actiunea spiritual-hristica! Atunci, a fost nevoie de aparitia unor entitati divine cu totul speciale, de tipul lui Christian Rosenkreuz, sau Sfantul Francisc, sau Grigore Palamas…care sa produca “deblocarea”, continuarea evolutiv-spirituala a existentei terestre!!!
…Oricat ti-ai iubi de neconditionat poporul, nu se poate (si nici nu este cuiva folositor!) sa nu-i recunosti momentele, sau chiar epocile de decadere, de indepartare fata de expresia “Obrazului Arheic”…A se vedea si capitolul XVII al Descrierii Moldovei (Despre naravurile moldovenilor), unde domnitorul si masonul patriot Dimitrie Cantemir (uneori nedrept, fata de poporul roman, cum este atunci cand afirma: “(…)nu numai ca Moldovenii nu sunt iubitori de stiinti, ci mai la toti le sunt si urate. Si asa nici numele stiintelor si ale mestesugu¬rilor frumoase nu le sunt lor cunoscute; si zic, ca oamenii cei invatati isi perd mintea si cand voesc sa laude invatatura cuiva zic ca este nebun de stiinta cea multa si cel mai de ocara lucru este pentru ca zic, ca numai preotilor se cuvine sa, invete, iar pentru mireni este destul sa citeasca si sa scrie si sa-si iscaleasca numele si sa stie cum isi vor pune la isbod boii, caii, oile, stupii si altele de acestea; iar celealte toate sunt netrebuitoare” – facandu-se a uita, pe de o parte, ca romanii/”moldovenii” au stat de straja la Portile din Rasarit ale Europei, tocmai pentru ca mult-laudata civilizatie crestin-occidentala sa se ridice… – iar, pe de alta, ca Biserica Ortodoxa a pastrat, ca pe nepretuite giuvaiere, putinele, dar cat de substantialele opere de cultura valaha – …daca atat de crestinestile  Invataturi ale lui Neagoe Basarab catre fiul sau, Theodosie, ar fi inlocuit, in scolile diplomatiei si ale “stiintei conducerii” lumii, acel blestemat  “op”, Il Principe , cartea lui Niccolò Machiavelli, Europa si lumea ar arata azi, in ce priveste Lumina Duhului,  cu totul altfel!!!) – incearca sa-si explice ramanerea poporului roman in “competitia istoriei” prin Inalta Mila Lui Dumnezeu (eu as amenda: nu doar prin Mila Dumnezeiasca, ci si prin Iluminarea Arheica, din partea Neamului!): “Ei nu au masuri in cugetile lor, cand le merge bine sunt semeti, iar de le merge rau parasesc barbatiea si la vederea dintaiu nimic nu li se pare cu greu. Iar daca li se intampla la aceia cat de putina sminteala impotrivitoare, atuncea cad in uimire si nu stie ce sa faca si la urma, daca vad ca ostenelile lor sunt zadar¬nice, se caesc ca s’au apucat insa prea tarziu.
Deci dar nu putem zice alt nimic, fara nu¬mai ca. din prea osebita si nemarginita prove¬dinta a lui Dumnezeu, o imparatie asa mare si infricosata a Otomanilor, biruind cu armele sale pre toata puterea romanilor in Asia si o bu¬cata nu prea mica in Europa si pre Unguri, Sarbi, Bulgari si alte stapaniri nenumarate, aducand cu sila sub stapanirea sa si pre Greci norodul cel mai intelept. Iar pre un norod asa prost si fara de putere, n’a fost vrednica ca sa-l sileasca cu razboi, ca sa i se plece sub stapanire si mai pre urma umbland de atatea ori sa lepede jugul cel primit de bunavoe, to¬tusi a ramas neatins si nesmintit, atat la obi¬ceiurile lui cele politicesti cat si la oranduelile cele bisericesti.”
…Poporul roman (direct sau prin…”regii si imparatii sai”…) a avut destule eclipse (cele mai apropiate: 23 august 1944, cand am ales atat de cumplit de rau, SA-I TRADAM PE FRATII GERMANI-GOTI – …spre deosebire de fino-ugricii unguri, care au mers pana la capat, in tragedie! – … apoi, 25 decembrie 1989, cand mult prea multi romani au fost de acord cu blasfemia asasinarii unui conducator care condusese poporul  UN SFERT DE VEAC!!! – nu conteaza, acum, o discutie despre “cum condusese”, pentru ca insasi discutia aceasta ne-ar face sa gresim mai mult! –… iar cea mai proaspata greseala: 6 decembrie 2009, cand nu doar “frauda de noapte” l-a reales pe Basescu, ci si “scursurile”/golanii romanilor, adica acea plebe care nu face nicio cinste “obrazului arheic romanesc”…plus toti etnicii tigani, cu care Basescu a facut un pact…nu mai discutam, acum, despre “udemeristi” si despre Partidul Civic Maghiar…”creatura frankenstein-iana” a lui Traian Basescu!). Dar tot poporul roman are MARETI MARTIRI CRESTINI!!! Are martiri si pentru Crezul Neamului Arheic Romanesc…Poporul roman a avut si acel moment de demnitate mioritica, extraordinara: Miscarea/Scoala Spirituala Legionara (cunoscuta si sub numele de Legiunea Arhanghelul Mihail, pentru ca, 250 de ani dupa 1871, lumea terestra este condusa de Arhanghelul Spiritului, Mikaël – opus Arhanghelului Ratiunii “Tehnice”, Gabriel…). Insusi Emil Cioran sublinia miracolul infaptuit de Capitan – adica, de Corneliu Zelea Codreanu, in Prima Scoala Terestra a Duhului, din “modernitate” (adica, din ultimele 3-4 veacuri!):
“Inainte de Corneliu Codreanu, Romania era o Saharã populatã. Cei aflati intre cer si pãmant n-aveau nici un continut, decat asteptarea. Cineva trebuia sã vinã.
Treceam cu totii prin desertul romanesc, incapabili de orice. Panã si dispretul ni se pãrea un efort.
Tara nu ne putea fi o problemã decat negativã. In cele mai necontrolate sperante, ii acordam o justificare de moment ca unei farse reusite. Si Romania nu era mai mult decat o farsã reusitã.
Te invarteai in aer liber, vacant de trecut si de prezent, indrãgind dezmãtul dulce al lipsei de menire.
Biata tarã era o pauzã vastã intre un inceput fãrã mãretie si un posibil vag.
In noi gemea viitorul. In unul clocotea. Si el a rupt tãcerea blandã a existentei noastre si ne-a obligat sã fim. Virtutile unui neam s-au intruchipat in el. Romania din putintã se indrepta spre putere.
Cu Corneliu Codreanu am avut doar cateva convorbiri. Am priceput din prima clipã cã stau de vorbã cu un om intr-o tarã de fleacuri umane. Prezenta lui era tulburãtoare si n-am plecat niciodatã de la el, fãrã sã simt acel suflu iremediabil, de rãscruce, care insoteste existentele marcate de fatalitate. De ce n-as mãrturisi cã o teamã ciudatã mã cuprindea si un fel de entuziasm plin de presimtiri ?
Lumea cãrtilor mi se descifra inutilã, categoriile inoperante, prestigiile inteligentei sterse, iar subterfugiile subtilitãtii, zadarnice.
Cãpitanul nu suferea de viciul fundamental al asa-zisului intelectual roman. Cãpitanul nu era “destept”, Cãpitanul era profund.
Dezastrul spiritual al tãrii derivã din inteligenta fãrã continut, din desteptãciune. Lipsa de miez a duhului preschimbã problemele in elemente de joc abstract si rãpeste spiritului latura destinului. Desteptãciunea degradeazã panã si suferinta in flecãrealã.
Dar cuvintele Cãpitanului, grele si rare, rãsãreau din Soartã. Ele se plãmãdeau undeva departe. De aici, impresia de univers al inimii, de univers al ochilor si al gandurilor.
Cand, in 1934, ii spuneam ce interesantã ar fi expunerea vietii lui, imi rãspundea : “Nu mi-am petrecut viata prin biblioteci. Nu-mi place sã citesc. Eu stau asa si mã gandesc”.
Acele ganduri au urzit rostul nostru. In ele respira natura si cerul.
Si cand au pornit spre infãptuire, temelia istoricã a tãrii s-a zguduit.
Corneliu Codreanu n-a pus problema Romaniei imediate, a Romaniei moderne sau contemporane. Era mult prea putin. Nu s-ar fi potrivit nici dimensiunii viziunii sale si nici asteptãrilor noastre. El a pus problema in termeni ultimi, in totalitatea devenirii nationale. El n-a vrut sã indrepte mizeria aproximativã a conditiei noastre, ci sã introducã absolutul in respiratia zilnicã a Romaniei. Nu o revolutie a momentului istoric, ci una a istoriei. Legiunea ar trebui astfel nu numai sã creeze Romania, dar sã-i si rãscumpere trecutul, sã insufle absenta secularã, sã salveze, printr-o nebunie, inspiratã si unicã, imensul timp pierdut.
Patosul legionar este o expresie de reactiune in fata unui trecut de nenoroc. Aceastã natie n-a excelat in lume decat prin consecventa in nefericire. Niciodatã nu s-a dezmintit. Substanta noastrã este un infinit negativ. De aici pleacã imposibilitatea de a depãsi pendularea intre o amãrãciune dizolvantã si o furie optimistã.
Intr-un moment de descurajare i-am spus Cãpitanului :
-”Cãpitane, eu nu cred cã Romania are vreun sens in lume. Nu e nici un semn in trecutul ei care ar justifica vreo sperantã”.
-”Ai dreptate”, mi-a rãspuns. “Sunt totusi unele semne”.
-”Miscarea Legionarã”, adaug eu.
Si atunci mi-a arãtat in ce fel vedea el reinvierea virtutilor dace. Si-am inteles cã intre daci si legionari se interpune pauza fiintei noastre, cãci noi trãim al doilea inceput al Romaniei.
Cãpitanul a dat romanului un rost. Inainte de el, romanul era numai roman, adicã un material uman alcãtuit din atipiri si umilinti. Legionarul este un roman de substantã, un roman primejdios, o fatalitate pentru sine si pentru altii, o vijelie umanã infinit amenintãtoare. Garda de Fier, o pãdure fanaticã…Legionarul trebuie sã fie un om in care mandria suferã de insomnie.
Eram obisnuiti cu patriotul de ocazie, gelatinos si vid. In locul lui apare insul ce priveste tara si problemele ei cu o cruntã inversunare. Este o deosebire de densitate sufleteascã.
Acel ce a dat tãrii altã directie si altã structurã, unea in sine pasiunea elementarã cu detasarea spiritului. Solutiile lui sunt valabile in imediat si in vesnicie. Istoria nu cunoaste un vizionar cu un spirit mai practic si atata pricepere in lume, sprijinitã pe un suflet de sfant. Tot asa, ea nu cunoaste o a doua miscare in care problema mantuirii sã meargã manã in manã cu gospodãria.
A face isprãvi si a te salva, politicã si misticã, iatã cãrei ierductibilitãti i-a pus el capãt. Il interesa, in egalã mãsurã, organizarea unei cantine si problema pãcatului, comertul si credinta. Nimeni nu trebuie sã uite: Cãpitanul a fost un gospodar instalat in Absolut.
Fiecare credea ca-l intelege. El totusi scãpa fiecãruia. Depãsise limitele Romaniei. Insãsi miscãrii i-a propus un mod de viatã care intrece rezistenta romaneascã. A fost prea mare. Inclini uneori a crede cã el a cãzut din conflictul mãrimii lui cu micimea noastrã. Nu este totusi mai putin adevãrat, cã epoca de prigoanã a scos la ivealã caractere pe care cea mai increzãtoare utopie nu le-ar fi putut bãnui.
Intr-o natie de slugi el a introdus onoarea si intr-o turmã fãrã vertebre orgoliul. Influenta lui n-a articulat numai pe ucenici, ci, intr-un anumit sens, si pe dusmani. Cãci acestia din lichele au devenit monstri. I-a obligat la tãrie, le-a impus un caracter in rãu. Ei n-ajungeau decat caricaturi infernale, dacã mãretia Cãpitanului n-ar fi cerut o echivalentã negativã. Am fi nedrepti cu cãlãii, dacã i-am considera ratati. Toti s-au implinit. Un pas in plus si trezeau gelozia Diavolului.
In preajma Cãpitanului, nimeni nu rãmanea cãldut. Peste tarã a trecut un fior nou. O regiune umanã bantuitã de esential. Suferinta devine criteriul vredniciei si moartea, al chemãrii. In cativa ani, Romania a cunoscut o palpitatie tragicã, a cãrei intensitate ne consoleazã de lasitatea a o mie de ani de neistorie. Credinta unui om a dat nastere unei lumi, ce lasã-n urmã tragedia anticã a lui Shakespeare. Si aceasta in Balcani !
Pe un plan absolut, dacã ar fi trebuit sã aleg intre Romania si Cãpitan, n-as fi ezitat o clipã.
Dupã moartea lui ne-am simsit fiecare mai singuri, dar peste singurãtatea noastrã se ridica singurãtatea Romaniei.
Nici un toc sã-l infig in cerneala nenorocului n-ar putea descrie nesansa ursirii noastre. Totusi, trebuie sã fim lasi si sã ne mangaiem. Cu exceptia lui Iisus, nici un mort n-a fost mai prezent printre vii. Avut-am careva vreun gand sã-l fi uitat ? “De aici incolo tara va fi condusã de un mort”, imi spunea un prieten pe malurile Senei.
Acest mort a rãspandit un parfum de vesnicie peste pleava noastrã umanã si-a readus cerul deasupra Romaniei” (cf. Profilul interior al Capitanului, in “Glasul strãmosesc”, Sibiu, anul VI, nr.10 din 25 decembrie 1940).
Daca un apostat scrie asa, despre Miracolul Apropierii “poporului istoric” de “Neamul Arheic Romanesc”, intre 1927 si 1938 (anul asasinarii lui CZC, in padurea Tancabestilor…din ordin masonic, dar si cu acordul lui Carol al II-lea, si cu acordul lui Adolf Hitler – care fusese teribil de jignit de afirmatia, “de la obraz”, a lui CZC, ca “Singura Ipostaza de Duh Nationalista este Miscarea/Scoala Arhanghelului Mihail”: nazismul este numai “carnea”, fascismul este numai…”haina”! – …si chiar si cu complicitatea, FOARTE ACTIVA, a  marelui nationalist, devenit mason, din luciferism…NICOLAE IORGA!) – inseamna ca nu sutem departe de Adevarul Re-venirii/Re-intalnirii “obrazului etern” cu “obrazul istoric”, al romanilor…
…Da, Ion Coja are dreptate ca “Romanul, dupa parerea mea, poate ma insel!, este rabdator ?i nu se revolta usor, dar nu din la?itate, cum cred nerozii, sau din teama de moarte, ca ar putea fi ucis, ci mai degraba din teama de a nu fi pus in situa?ia sa ia el via?a cuiva! Romanul lasa sa treaca de la el ?i il lasa pe netrebnic „in plata Domnului”!… Romanul crede profund in justi?ia divina!”
Dl Coja spune un adevar, dar nu era nevoie sa-i categoriseasca, “la hurta”, pe toti cei ce mediteaza asupra Neamului Roman si a poporului roman, cat si pe cei ce NU mediteaza decat cum sa se afirme, “in buricul targului”, sau cum sa jefuiasca poporul, laudandu-l, cu perfidie si gretoasa lingusire… – nu era nevoie, zic, ca dl Coja sa categoriseasca, “cu toptanul”, drept “nerozi”…PE TOTI CEI CE NU FORMULEAZA DUPA CANOANELE SALE FRAZALE!!!
Eu nu ma consider si nici nu sunt nerod, cand apreciez, admirativ, “rabdarea” poporului roman, “din teama de a nu fi pus in situa?ia sa ia el via?a cuiva” – …dar afirm si apreciez si ca, dincolo de anumite limite, “rabdarea” asta devine…PARALIZIE A DUHULUI!!!
Indiferenta, iresponsabilitate, prostie, egoism, sub masca de…”crestinism”!!! Hristos a aratat clar ca exista limite, dincolo de care a nu lua atitudine, inseamna “sa te pupi in bot cu Satana!” – caci Hristos s-a luptat, prin vorbe grele si uluitor de aspre, cu preotii indraciti de la Marele Templu, apoi, a luat biciul, in Marele Templu din Ierusalim, si i-A LOVIT, precum cu fulgerul divin, pe zarafi, care sunt chipul de atunci al bancherilor de azi…Adica, zarafo-bancherii trebuie trecuti prin focul divin, pentru ca ei insisi nu pot sa se mai indrepte, din proprie initiativa: ii poseda cel mai indepartator Duh Satanic – cel care “plodeste fals”, prin Minciuna, duhul de dispret (otravit, intunecat si vulgar), fata de Dumnezeu Cel Viu – …si aduce, tot prin Minciuna, indemnul spre lene a Duhului si de inchinare, definitiva si irevocabila, la…Marele Iluzionist-Satana: cel ce le da luciferismul, increderea ca, prin banul rece, pot sa-l sfideze si pe Dumnezeu…ca metalul ori hartia, moarte, sunt/ar fi superioare Vietii Dumnezeiesti!!!
…Precum Hristos, nici poporul roman (“orientat” de Neamul Arheic, din anistoria Lui Dumnezeu) n-a rabdat, pana acum, la modul absurd si prostesc. Macar si din suta in suta de ani, a aratat ca…E VIU SI “DESTEPT”/TREAZ”!!! Rascoale (cumplite, unele!), revolutii (cu inceput masonic si cu sfarsit nationalist, neaos romanesc! – precum ridicarea Ardealului, de catre “craisorul” Avram Iancu, intre 1848-1849… – noi, romanii, am fost binecuvantati si “ghidati” de Bunul Dumnezeu, in ultimele sute de ani, nu  de Voievozi, ca nu mai aveam vii si evidente/emergente stirpele mistico-regale, “cu sange de balaur otravit/ALCHIMIC”, Musatinii si Basarabii  – ci  prin “craisori”, fiinte asemanatoare, in Duh, Voievozilor Sfinti, despre care Mircea Eliade zicea ca au fost “primii legionari”… –  jumatate in istorie, jumatate in mit/transistorie/arheitate: “craisorul” Horea, “craisorul” Iancu, “craisorul” Vladimirescu, “craisorul” Codreanu… – la fel precum Voievozii Sfinti, ei au porunca de la Hristos-Dumnezeu – …zic taranii batrani din satele de munte… –  sa nu “huzureasca” in Rai, ci sa vegheze, asupra noastra-popor istoric, de acolo, din cerurile de deasupra Pamantului Romanesc!!!).
…Joi, 6 ianuarie, la Sinteza zilei, pe Antena 3, Mihai Gadea l-a invitat pe dl ADRIAN SOBARU.
ADRIAN SOBARU, cu capul bandajat, cu vanatai intinse peste toata fata… – dar cu ochii iscoditori, vii, limpezi, SINCERI PANA LA MIRACOL, PANA LA CUTREMURAREA DE DUH!!! Ce a spus acesta este cel putin la fel de memorabil precum spusele dlui Ion Coja, pentru ca ADRIAN SOBARU vorbea nu din cartea de hartie, ci din aceea a suferintelor proprii si a framantarilor proprii, care l-au podidit si i-au rapit somnul, de ani si de puzderie de luni… – suferinte si framantari care incepeau la capul copiilor sai, dintre care unul autist – …si se talazuiau, apoi, cu infinita durere, asupra intregii LUMI, intregului POPOR  al suferintelor, necazurilor, umilintelor cumplite… Duhul sau medita, cu sudori de sange, precum in rugaciunea  Lui Hristos din Gradina Ghetsemani: asupra Lui Dumnezeu, asupra Vointei Lui Dumnezeu, in legatura cu lumea asta, in legatura cu poporul romanilor…ADRIAN SOBARU s-a dovedit a fi Duhul cel mai lucid si mai activ si mai sincer si mai iluminat, cu care Dumnezeu-Hristos Mantuitorul a binecuvantat Romania zilelor si anilor acestora: el nu uraste pe nimeni, ci CONSTATA SI DEFINESTE, CU VORBELE CLARE SI SINCERE, CU CARE NUMAI DUMNEZEUL CEL INTRUPAT-HRISTOS TREBUIE CA LE-A VORBIT APOSTOLILOR SI MULTIMILOR DE OAMENI!!!
…ADRIAN SOBARU a rupt sute de hartii, de luni de zile, pana sa strapunga cu Duhul la Mesajul Divin, pe care TREBUIA sa-l faca vazut/auzit/perceput, pentru DESTEPTARE/TREZIRE/CUTREMURARE DE DUH!!! (…ACESTA, si nu ”dorinta de a deveni vedeta”, este motivul pentru care ADRIAN SOBARU a ales sa faca gestul sau de sacrificiu avertizator, precum Iisus pe Muntele Golgota, dupa ce constatase ca in Vale, cand l-a inviat pe Lazar, „unii au crezut, dar cei mai multi nu au crezut”!). Procesul de cautare a Simplitatii, dar si a Biciului Logos-ului – a inceput, pentru ADRIAN SOBARU:
1-din zilele grevei celeilalte martire, CRISTINA ANGHEL: ADRIAN SOBARU a vazut ca, daca un roman protesteaza si avertizeaza dintr-o camera de spital, ca dintr-o pestera, NIMENI NU SE SINCHISESTE/”NIMIC NU SE MISCA”!!! (Si aici, va aduc la cunostinta, draga domnule G. L.T., faptul ca nu doar Basescu a zis, pe aeroport, cand venea din Kazahstan, ca nu stie NIMIC despre Doamna Cristina Anghel – …si nici dupa ce a fost informat, n-a dorit…„a stire”!!! – …ci si mii si sute de mii de romani! Eu n-am putut, evident, sa iau legatura decat cu cateva sute de astfel de…”putini la simtire”, dar amici de-ai mei, SUTE, mi-au vorbit  – fiecare in parte… –  despre alte multe mii de „insensibili”….);

2-cand a bagat de seama ca, pentru „conducatorii nostri, noi nu mai suntem oameni, ci am devenit, precum inainte de 1989, precum in lagarele naziste… – NISTE CIFRE!!!  …Furajare (sau: non-furajare!) „pe cap de vita”…!!!
…Si, atunci, si-a dat seama ca el, ADRIAN SOBARU, are o sansa incredibila: sa intre in acel loc privit, involuntar chiar, de milioane de romani, de TOTI romanii (cel putin, potential!): Parlamentul, care se pregatea sa discute o motiune ce-i atingea pe romani la buzunar – deci, aflati, mental, intr-o stare de  „solidaritate…egoista”: “Ma doare de cand am vazut ca nu mai exista speranta pentru copii, nu se mai vede luminita. Lumea trebuie sa inteleaga ca nu trebuie sa faca gesturi ca al meu. Eu tremuram, nici nu mai stiu ce am facut (…). Banuiesc ca nu sunt singurul, primul sau ultimul. Incepem sa nu scoatem capul afara pentru ca ne e frica pentru ziua de maine, devenim roboti. Sa nu ai dreptul sa spui nimic este rau pentru societate (…). Atunci cand am sarit nu m-am gandit daca voi muri sau nu, stiam doar ca vreau sa transmit un mesaj ” (s. mea) – a spus ADRIAN  SOBARU, la Antena 3.

Ce spune Hristos? “Nu va fie frica!” Adica, Hristos recunoaste ca frica, instinctul de conservare, este/sunt in firea omului – DAR OMUL TREBUIE SA LUPTE CU ACEST INSTNCT, DACA VREA SA-SI RECAPETE ARIPILE/ZBORUL! Adica, sa-si recapete CAPACITATEA DE MARTIRAJ, DE GENEROZITATE/ALTRUISM, prin care re-devine Fiul Lui Dumnezeu!!!
…Si ADRIAN SOBARU si-a infrant, printr-un miracol, instinctul de conservare, egoismul/egotismul (ADRIAN SOBARU isi iubeste, ca orice om normal, copiii! – ii numeste “ingerasii lui” – dar stie ca, in jocul cinic al satanelor pedeliste, sunt mistuite, ca intr-un vartej ucigas, vietile TUTUROR copiilor de romani cinstiti!). S-a aruncat in gol, in haul pacatelor parlamentare, pentru ca romanii sa fie siliti sa TRESARA, macar…Apoi, eventual, sa citeasca, atent, mesajul scris (dupa luni de nopti cu framantari pentru Simplitate si Dreptate si Demnitate): “„Ne-ati ciuruit!
Ati vandut toata tara!
Ne-ati ucis viitorul copiilor!
Ne puteti lua viata, dar nu si
LIBERTATEA!!!”

…Primul „verset” aminteste cinismul diabolic cu care Basescu s-a exprimat, vis-a-vis de frauda… „castigatoare”, din noaptea de 6 spre 7 decembrie 2009: „I-am ciuruit!” Noi nu ne-am dat, atunci, seama, dar era expresia vampirismului, a dorintei satanice de genocid, a celui ce se autoproclama, cu „binecuvatarea” Uniunilor Masonice Mondiale, „presedintele Romaniei”…! ADRIAN SOBARU chiar exprima, cu o liciditate teribila, nucleul personalitatii lui Basescu: „E diabolic prin tot ceea ce face. Gandirea lui e diabolica. Parca nu-si mai doreste cetatenii pe Pamant. Dar e bun, e foarte bun, nu are cine sa-l invinga”. Afara de Serviciile Secrete (vreo comanda masonica, am adauga noi…) – si, fireste, de DUMNEZEU!!!
…Ultimul “verset”, format dintr-un singur cuvant (“LIBERTATEA!”) aminteste atat despre cel mai pretios (si primul!) dar facut de Dumnezeu, in Paradis, lui Adam Protogonos: A FI LIBER…chiar sa savarseasca pacatul…!!! – …cat si despre vorba legionara (a “Echipei Mortii”, adica a celor pregatiti de Scoala Lui CZC, in orice clipa, pentru MARTIRIU!!!), strigata, FOARTE CURIOS, chiar in noptile “revolutiei” bucurestene: “Vom muri si vom fi liberi!”
…E drept, au avut si masonii francezi, de la 1789, sloganul: “Liberté ou la Mort!”
…De ce e trist, acest inger lucid, numit ADRIAN SOBARU? “Sunt trist pentru ca nimic nu s-a miscat (…) E o lipsa de solidaritate a romanilor, o dezbinare a societatii”…Fireste ca putem vorbi, la infinit, despre “intuitia” poporului roman…despre cat de bine a facut si face ca, vorba lui Blaga, “boicoteaza istoria”…Dar un fapt este incontestabil: imediat dupa decembrie 1989, sute de mii de concetatini de-ai nostri, milioane chiar! – s-au dus la Istanbul…Nu manati de vreo fervoare religioasa, NICI MACAR DE DORINTA DE A CUNOASTE LUMEA TERESTRA! A face afaceri cu chiloti, lacomi ca hienele!!! – a-si vinde (…femeile/fetele…) trupul in zona islamica, pentru “bani buni”… Nu tot poporul, dar cat de multi si cat de turbati de lacomie, ca nici n-au bagat de seama, unii, vorba lui Ion Coja (care iar se contrazice…de data asta, ”bine” –  recunoscand eclipse ale poporului infectat de istorie!), ca-i pacalesc Ratiu si Campenu, cu mirajul “capitalist – iar Iliescu (aici nu-i dau dreptate dlui Coja!), cu mirajul …”continuitatii”. Nu, Iliescu inaugura epoca “Marilor Tradari Oficiale”!!! Cine stie cate veacuri vor trebui sa treaca (dupa experientele acestea mengele-ene: comunismul, capitalismul, liberalismul…), pana sa reinnoade, iarasi, intru CONTINUITATE AUTENTICA, “poporul istoriei” cu Neamul Traditiei Cosmice…?!
…Doar pe la munte, sus de tot, mai exista mandria portului national – si pe la manastirile de pe munti si de sub munti, mandria de a vorbi CURAT (SI CU RESPECT RELIGIOS!!) ROMANESTE!!! Si, din nou, ii dau dreptate dlui Coja, in legatura cu mineriadele: cele din 1991 si 1999 au fost ridicari de revolta “pe bune” (categoric nemanipulate!), rascoale din pricina saraciei lucii, a mizeriei si mortii, catre care ii impingeau…”oamenii dreptei constantinesciene”!! Si asta mi-au spus-o mineri de la mine, de la Gura Humorului, care au scapat de masacrul de la Stoenesti…!!!

…Sa ne apropiem de final: da, poporul roman are, chiar mai mult decat multe alte popoare, vocatia martiriului (…inclusiv Eminescu ar trebui considerat un MARTIR!). Dar, de o vreme incoace, poporul roman pare ca este silit (cum sugereaza ADRIAN SOBARU) “vocatia expectativei” si a lipsei de solidaritate, a dezbinarii. A pasivitatii, care numai crestina nu este! – ca doar dl Ion Coja n-o fi de acord cu o prostie, spusa de acelasi Emil Cioran (plagiindu-l, ciudat, pe…Marchizul de Sade…), care s-a dovedit extrem de lucid cu ocazia analizei Scolii de Duh Legionare: “crestinismul este religia sclavilor”.
…Eu am afirmat ca, din nou, pentru poporul roman, aflat in plina evolutie spirituala (de tip metanoic!), se apropie “NEVOIA DE MARTIRI”…(am scris si publicat, cu multi ani in urma, un articol cu acest titlu…) – si n-am gresit: au si aparut DOI DEODATA: CRISTINA ANGHEL si ADRIAN SOBARU!
…Asa cum imi sugera cineva, probabil ca orice eclipsa avertizeaza asupra unor ulterioare mari schimbari spirituale terestre. Ca ma manie si ma ingrijoreaza prelungirea expectativei, ca stadiu spiritual-atitudinal opus celui de martiraj – este firesc si omeneste… – nu e nevoie sa mi se zica, precum o face dl Ion Coja – “nerod”, ci, cel mult, “prea grabit”. Dar, fireste, eu cred in Misiunea Neamului Romanesc – si STIU: dupa frenezia experimentala, va veni stadiul metanoiei (…esentiale, prin definitie!): poporul roman trece, fara ca noi sa bagam de seama (“carturarii” – CEL MAI PUTIN! – …avea dreptate Tutea, cu “baba” lui, cu calcaiele crapate, venita sa se prabuseasca la Icoana Maicii Domnului…!) – printr-un stadiu de evolutie spirituala mistica: curand, se va intoarce la Albia/”Arheul” Neamului! Saracia “politica” este rasturnarea semantica, facuta de Dumnezeu Cel Viu, asupra “lucraturii” demonice: da, romanii autentici (calitativ, nu cantitativ!) se vor convinge sa revina la ale Duhului, si sa parasesca falsele valori …“sclipicioase”! Ca poporul roman “are intuitie” (…nu infailibila, stimate dle Ion Coja! – pentru ca nimic, in istorie, nu este infailibil…) – se va dovedi, cat de curand.

…Numai ca, iarasi, rolul MARTIRILOR (de la Dumnezeul Martirizat si pana la…ADRIAN SOBARU!), este sa “miste lucrurile” mai repede decat le convine indivizilor ori chiar popoarelor!
NEAMUL asteapta, dar nu-l exasperati, cu incetineala trezirii-“desteptarii” voastre, frati ai mei! Un ADRIAN SOBARU a fost “prevazut”, in economia dumnezeiasca, tocmai pentru a avertiza ca…pana si sfintii, pana si Dumnezeul Iubirii!!! – … isi cam pierd rabdarea, cu…excesiv de ”lenevosii”…excesiv de prelung meditativi (uneori…”rumegand” in gol!), amanatori de Martiriu, deci de Metanoia – carora tot poporul roman “le-a zis-o”: “INCURCA-LUME”!!!

…Da, de-acum incolo, lumea, poporul roman in intregimea sa, chiar fara sa  constientizeze, va/vor fi supusa/supusi DUMNEZEIESTII LUCRARI DE “ZGALTAIRE METAFIZICA”, DE CUTREMURARE/METANOIA, inceputa prin CRISTINA ANGHEL si ADRIAN SOBARU – … si continuata de alti, mereu alti si alti alesi ai Vointei Lui Hristos-Mantuitorul!!!

…PANA LA INVIEREA POPORULUI ROMANESC, INTRU NEAMUL ARHEIC AL ROMANILOR!!!

…Doamne,-ajuta!
Cu, mereu, aceeasi pretuire si calda prietenie,
prof. dr. Adrian Botez

CUM A MURIT OCTAVIAN GOGA?

On By nelursIn HistoryLeave a comment

Recent, pe blogul unui domn Ion Ionescu , necunoscut mie, apar cateva consideratii cu titlul de mai sus (minus semnul intrebarii). Autorul acestei insemnari indica faptul ca aceasta consemnare ar fi apartinut unui oarecare Victor Tincu. Banuim ca e cineva apropiat de Bucur Tincu, scriitor si apropiat colaborator politic al „poetului patimirii noastre”. Aparent, consemnarea la care ne referim este corecta. Apar, insa cateva inadvertente sau inexactitati. Una dintre ele este legata de datare: Potrivit declaratiior Veturiei Goga lucrurile stau un pic altfel decat sustine autorul (respectiv dl. Ion Ionescu) sau cel citat de el (adica un anume Victor Tincu). Deci, plecarea la Cluj a avut loc in data de 4 mai (nu 5 mai, cum sustin cei amintiti). In afara de intalnirea de la avocatul Laurean Gabor, fost subsecretar de Stat in guvernul prezidat de Octavian Goga, poetul, dupa un mai vechi obicei al sau, a facut un popas la restaurantul New York unde a consumat bere. In exact acel moment au actionat agentii lui Moruzov, care, din insarcinarea personala a lui Carol al II-lea, il urmareau permanent pe fostul prim ministru, nu atat spre a-i cunoaste demersurile si contactele politice, cat pentru a duce la indeplinire planul suprimarii fizice a fostului premier.

Apoi, dupa cum precizeaza insasi Veturia Goga, ea nu se afla la Ciucea si nici nu a revenit acasa decat dupa decesul poetului. Octavian Goga nu a murit din cauze naturale. Pana in acest moment nu am inteles de ce Veturia Goga nu a tinut cont de constatarile marelui medic clujean Iuliu Hatieganu, sosit la Ciucea, la chemarea ei sau a apropiatilor poetului, si care l-a apostrofat dur pe medicul local Perciun pentru ca n-a sesizat ca era vorba de otrava, nicidecum de bolile invocate mereu dupa aceea ca fiind cauza decesului neasteptat si extrem de rapid.

Problema decesului unei personalitati ca Octavian Goga, care a marcat profound istoria nationala si literatura romana, nu este una oarecare, lipsita de importanta. Spre a lamuri definitiv acest subiect si a elimina orice opinii contrare adevarului s-ar impune verificarea de catre expertii criminalisti a cadavrului poetului. Acesta se afla in sarcofagul din mausoleul pe care Veturia Goga l-a construit pentru el la Ciucea. Ministerul Culturii ar trebui sa-si asume efectuarea unor astfel de teste cu atat mai mult cu cat poetul a fost unul dintre primii ministri ai Cultelor si Artelor in guvernele formate dupa faurirea Romaniei Mari.

Rezultatele acestor teste, facute cu mijloacele tehnice moderne de care se dispune in prezent, ar clarifica, in opinia mea, odata si pentru totdeauna, aceasta chestiune: Octavian Goga a murit, subit si neasteptat, datorita unei congestii cerebrale si a unei complicatii pulmonare sau din cauza otravirii sale la comanda politica.

In interesul aflarii adevarului, nici un efort nu mi se pare nejustificat. Anul viitor se vor implini 130 de ani de la nasterea poetului. S-ar putea marca aceasta aniversare si prin comunicarea rezultatelor oficiale ale testelor pentru stabilirea cauzelor reale ale mortii sale.

Dr. Dan BRUDASCU

Noutati ecumenice

On By nelursIn NewsLeave a comment

Sambata, 4 decembrie, Papa Benedict al XVI-lea s-a intalnit cu Dr. Olav Fykse Tveit, noul secretar general al Consiliului Mondial al Bisericilor. Acest organism international insumeaza 349 de biserici si denominatii din mai mult de 110 tari si teritorii, aceasta insemnand peste 560 de milioane de crestini.

Evenimentul a fost bine receptat de ambele parti, desi Tveit a fost mult mai generos in declaratii. Ne-am si obisnuit ca actualul papa sa fie destul de retinut. Cumpatarea nemteasca nu face rabat, suveranul pontif isi masoara bine cuvintele.

Punctul fierbinte al discutiei a fost Orientul Mijlociu. Amandoi liderii s-au aratat preocupati de subiect. O zona instabila si cu implicatii multiple. Un spatiu care apartine de drept celor trei monoteisme (iudaism, crestinism, islamism), iar faptul acesta ridica serioase probleme. Este, de fapt, una dintre partile lumii unde religiosul se amesteca pana la contopire cu politicul. Suntem in fata unei paradigme diferite fata de care trebuie sa luam atitudini diferite.

Vor avea oare vreun rezultat aceste intrevederi? Au reusit cei doi lideri religiosi sa treaca dincolo de conveniente? Timpul isi va spune cuvantul. Daca a fost o intalnire de protocol lucrurile vor merge mai departe neatinse. Daca nu, vom asista la luari de pozitie sustinute si tot mai vizibile. Vom vedea.

Ghita Mocan
http://www.coramdeo.ro

La cea de-a XVI-a editie, „Romanii din sud-estul Transilvaniei. Istorie – Cultura – Civilizatie”

On By nelursIn CultureLeave a comment

Cea de-a XVI-a editie a Sesiunii de comunicari cu tema „Romanii din sud-estul Transilvaniei. Istorie – Cultura – Civilizatie”, manifestare organizata in cadrul Zilelor Justinian Teculescu si Nicolae Colan, s-a desfasurat in perioada 3-4 decembrie 2010, in localitatile Sfantu Gheorghe, Covasna si Voinesti (Scoala Generala „Avram Iancu” din localitate). Din judetul Mures au fost prezenti cu diverse comunicari, 6 participanti: prof.dr. Liviu Boar, director al SJAN Mures, preot dr. Florin Bengean, cercetator stiintific in cadrul Universitatii „Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca, drd. Milandolina Beatrice Doboczi, arhivist la SJAN Mures, dr. Dorel Marc, muzeograf in cadrul Muzeului de Etnografie din Targu Mures, Alexandru Ciubica, profesor la Colegiul National „Al. Papiu Ilarian” si publicist Nicolae Balint, profesor la Gimnaziul „Sfantu Gheorghe” din Sangeorgiu de Mures.

„O manifestare deosebit de necesara si utila”
Manifestarea din acest an i-a avut ca organizatori pe Muzeul National al Carpatilor Rasariteni, Episcopia Ortodoxa a Covasnei si Harghitei, Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”, Liga Cultural Crestina „Andrei Saguna” din Sfantu Gheorghe si Asociatia Cultural Crestina „Iustinian Teculescu” din Covasna. Partenerii media ai manifestarii au fost „Observatorul de Covasna”, www.intorsura.ro, „Mesagerul de Covasna” si „Condeiul ardelean”. Lucrarile in plen au avut loc la Hotel „Dacia” din Covasna, iar cele pe sectiuni, la Scoala Generala „Avram Iancu” din Voinesti. Deschiderea Sesiunii – ocazie cu care pe langa scurtele alocutiuni rostite, au fost prezentate si un numar de opt carti si autorii acestora – a fost  onorata de I.P.S. Ioan Selejan, arhiepiscop ortodox al Covasnei si Harghitei. Moderator, la fel ca la editiile anterioare, a fost dr. Ioan Lacatusu, om de aleasa cultura si spiritualitate, promotor neobosit al Sesiunii. La aceasta manifestare au prezentat comunicari 63 de participanti, specialisti din domeniile istorie, etnografie, sociologie, demografie, diplomatie si jurnalism. Toate comunicarile prezentate urmeaza a fi publicate in Anuarul Muzeului National al Carpatilor Rasariteni si al Centrului Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”, revista Angustia, nr. 15, Istorie-Sociologie. Tot in cadrul manifestarii anterior mentionate, sambata, 4 decembrie 2010, a avut loc si slujba de pomenire a Episcopului Iustinian Teculescu (1865-1932), primul episcop din istoria armatei romane, acesta fiind nascut la Voinesti. Manifestarea s-a incheiat cu un concert de colinde sustinut de Ansamblul Folcloric „Ciobanasul” din Voinesti. Traian Plesca, fost ministru consilier, diplomat de cariera si expert in problematica spatiului german, a declarat ca „Particip pentru prima data la aceasta sesiune si ma simt onorat de aceasta invitatie. Constat cu satisfactie nivelul stiintific deosebit al comunicarilor prezentate, precum si actualitatea problemelor puse in discutie de catre participanti, prin comunicarile pe care le-au prezentat. Consider ca este o manifestare deosebit de necesara si utila acestui spatiu si nu pot sa nu remarc extraordinara energie a domnului dr. Ioan Lacatusu, sufletul manifestarii si unul dintre principalii organizatori ai acesteia.”      

Nicolae BALINT

“Portrete din cioburi” de Ligia Seman – un roman complex despre Dumnezeu si existenta

On By nelursIn Christian Perspective2 Comments

In “Portrete din cioburi” Ligia Seman reia teme din cartile sale precedente si compune un roman arborescent, in doua volume. Cartea sa este o analiza a esecului si triumfului in dragoste, o poveste despre convertirea la Dumnezeu, o istorie de familie, dar si fresca unei lumi, a societatii romanesti de dinainte si dupa momentul Decembrie 1989. In constructia sa, romanul “Portrete din cioburi” imbina componente de roman crestin, roman de dragoste, de moravuri, politic, etc. Romanul poate fi privit si drept unul intelectual.

Ligia Seman si lumea din romanele sale

Ligia Seman este o prozatoare romana crestina de valoare. Ligia Seman debuteaza  in anul 1995 cu romanul “Funiile dragostei”, urmat de “Handicapul constiintei” (1999), “Tragedie si triumf” (2004) si  “ Domnind peste imprejurarile vietii” (2006) – ultima, un volum de eseuri cu adresabilitate feminina, imbinate cu psihoterapie, propunand solutii biblice. Primele doua carti mentionate prezinta pe langa experienta crestina a personajelor, si o poveste de iubire bine conturata, ce aduce un plus de umanitate si da o nota romantica naratiunii.

„Dincolo de experienta umana limitata este divinitatea”

„Dincolo de experienta umana limitata este divinitatea”, afirma candva, scriitoarea. Acest adevar este exploatat si in „Portrete din cioburi”. Aici, Ligia Seman ne demonstreaza cu talent ca in labirintul amenintator si plin de tentatii inselatoare al lumii, a ramane de partea binelui, adevarului si puritatii reprezinta un act plin de eroism, un test al credintei si loialitatii fata de Dumnezeu. Atat la varsta adolescentei cat si a maturitatii, spiritul de compromis ne incearca continuu, oferindu-ne ocazii de realizare materiala, dar sacrificand idealurile inalte ale curatiei de suflet, de caracter.

O istorie de viata

Una din temele romanului  “Portrete din cioburi” ar putea fi atingerea fericirii prin iubire. Pe parcursul actiunii, Gabriel, fiul lui Emil, ajunge sa repete istoria de viata a tatalui sau. Povestea se repeta cu cele doua iubiri ale sale, Stela si Isa. Autoarea pune foarte mult accent pe aceste idile, incadrandu-le perfect in conjuncturi socio-politice specifice. Experienta traita de Gabriel cu Stela si Isa ne arata latura realista a eroului, insa pe cea si sentimentala. Aceste relatii ii determina lui Gabriel, destinul. Iata cum descrie autoarea lupta interioara a lui Gabriel, alaturi de Isa. „Cand opiul trupului nu mai actiona, in tot mai multe seri, in urma unei betii a carnii, Gabriel, obosit si nervos, rasufland langa ea in intunericul dormitorului – ii scapa printre degete. Trupul ii era lungit langa ea, dar sufletul lui se indeparta de ea, se intorcea mereu spre obsesia lui fixa, spre familia ce o parasise. Statea nemiscat si ea la inceput credea ca doarme, dar apoi a inteles ca ochii lui erau deschisi si realiza la ce se gandeste el. Era  chinuitor gandul ca poate nu va mai putea face nimic sa-l pastreze.”

In cautarea sensului propriei existente

Personajele principale, Emil si Gabriel, tata si fiu, vor afla in cele din urma, prin intermediul experientelor traite, sensul propriei existente, dar si sensul existentei lui Dumnezeu. Din cauza acestor experiente, inclusiv cele amoroase, cei doi isi vor schimba, pe masura ce trece timpul, conceptia despre viata, familie si Divinitate.

Emil si Gabriel sunt personaje complexe si ocupa pozitii inalte in societate. Cei doi sunt capabili de trairi interioare profunde, devastatoare. Gabriel este tipul omului filosof, comtemplativ, un intelectual. “Aluziile lui Gorica la faptul ca Gabriel e natural inzestrat pentru a urca in varful piramidei, urmand pilda tatalui sau, care in timpul studentiei fusese secretar al Uniunii Tineretului Comunist, mult timp iscara in sufletul baiatului sentimente si ganduri contradictorii.”

Credinta in Dumnezeu, singura forta pentru supravietuire

Gabriel, tipul de intelectual care incearca sa se autodepaseasca, traieste intr-o realitate cruda.  “Dorinta uriasa din interiorul lui de a-si depasi propria conditie, de a se ridica deasupra oamenilor obisnuiti, se lupta cu aversiunea fata de armele care ii erau oferite – fuziunea cu teoriile materialismului dialectic. Nu putea accepta aceasta filosofie in primul rand pentru ca ea reprezenta fundatia pe care se cladise viata tatalui sau. Esecul acestei vieti ii adusese atata suferinta si frustrare, incat se ferea de orice ar putea prevesti o istorie asemanatoare. In al doilea rand, politica bazata pe aceasta filosofie excludea credinta in Dumnezeu, despre care el nu stia prea multe, dar care fusese totusi singura forta ce o ajutase pe mama lui sa supravietuiasca si sa vada un sens in tot ce indurase.”

Moravurile unei societati

Romanul Ligiei Seman  “Portrete din cioburi” poate fi considerat si un roman politic. In paginile cartii, autoarea evoca societatea socialista vazuta prin ochii unor intelectuali, tata si fiu, Emil si Gabriel. Autoarea prezinta moravurile acestei societati, falsitatea regimului politic. Insa niciodata nu s-a putut inventa o cale sigura de adormire a constiintei atunci cand ai avut ocazia sa cunosti chemarea Cuvantului divin. Nu exista nici liniste si nici odihna pentru cei care aleg sa lase deoparte frumusetea inocentei de copil al lui Dumnezeu pentru placerile si realizarile de o clipa ale compromisului si pacatului. Nimic nu se compara cu o constiinta curata fata de sine si fata de ceea ce este bine si drept, fiindca indiferent cat de mult suntem mintiti de societatea in mijlocul careia traim, totusi Dumnezeu exista si noi am fost creati pentru El.

„O stea vesnica pe firmamentul Universului”

Tema iubirii de Dumnezeu este omniprezenta in carte, in roman, ea inglobandu-le pe cele amintite mai sus. Iubirea, dragostea de Dumnezeu este singurul lucru care il tine in viata pe Gabriel. Ea a fost singura care i-a mentinut aprinsa flacara vietii. El nu a incetat niciodata sa creada in Dumnezeu, indiferent de circumstante si asta l-a definit ca om. Chiar dragostea sa pentru sotie se circumscrie si se realizeaza ca urmare a dragostei pentru Creator. „Dragostea profunda dintre un barbat si o femeie, cu siguranta sunt simbolul  Celei mai mari opere de Iubire si Rascumparare, iar reflectarea acestei iubiri in vietile celor din jur o stea vesnica pe firmamentul Universului, deosebita de orice alta stea a lumii acesteia.”

Ligia Seman, o buna observatoare a realitatii

In roman, dialogul are un rol foarte bine determinat si foarte important. Autoarea se face usor inteleasa si exprima totul in fraze simple, pe un ton familiar. La fel ca si in celelalte romane, si in “Portrete din cioburi” stilul Ligiei Seman este clar si concis. Un alt lucru care o apropie pe autoare de cititorii sai este tonul degajat pe care acesta il foloseste. Limbajul utilizat demonstreaza ca Ligia Seman este o buna observatoare a realitatii.

Concluzia care se desprinde din romanul “Portrete din cioburi” este ca nici negura comunismului, nici tentatiile bunurilor lumesti nu pot sa stinga dorinta dupa Dumnezeu ce ia nastere atunci cand ajungi sa cunosti Cuvantul Sau. Pretul compromisului este amar si plin de suferinta, o carare ce te arunca in abisul disperarii fara intoarcere. Totusi, farmecul iubirii divine se revarsa pe drumul celui ce ajunge sa invinga, chiar si in urma multor greseli, amagirile unei lumi lipsite de repere morale autentice.

Octavian Curpas
Phoenix, Arizona

Cat ne costa una din minciunile de la 11 septembrie 2001?!

On By nelursIn MediaLeave a comment

“Newyorkezi  pot sa mearga in siguranta inapoi la munca” (in zona financiara din vecinatatea World Trade Center) declara John L. Henshaw un oficial al adminstratiei Bush, din  cadrul Departamentului Muncii,  in saptamana de dupa prabusirea cladirilor din New York.
“Angajatii  OSHA (Occupational Safety and Health Administration-organizatia din cadrul Departamentului Muncii care se ocupa cu siguranta si calitatea conditiilor de munca) s-au plimbat prin zona financiara a New York-ului  pe 13 septembrie, echipati cu aparate de monitorizare a aerului si colectare de date, privind impuritatile din azbest (n.r. azbest-fibra minerala provocatoare de cancer pulmonar/mesotelioma). Toate, inafara de doua mostre, nu contin azbest. Cele doua mostre care contin niste fibre neidentificate sunt inca analizate” arata un raport al Departamentului Muncii, la cateva zile dupa 11 septembrie, 2001.
In realitate insa testele EPA (ENVIRONMENTAL PROTECTION AGENCY) Agentiei de Protectie a Mediului aratau ca nivelul cantitatii de azbest din aer era peste cel normal. Cu toate astea administratia Bush a decis sa scoata mesajele de avertizare ale EPA, preferand in schimb sa asigure populatia si cei care munceau in  zona Ground Zero ca aerul este  bun de respirat si nu prezinta nici un pericol pentru sanatate.
In plus un comunicat de presa trimis catre EPA spunea:
“Toate declaratiile catre media, inainte sa fie publicate, trebuiesc aprobate intai de catre NSC (National Security Council- Consiliul National pentru Securitate)”.
O evaluare facuta doi ani mai tarziu de Oficiul Inspectorului General arata ca acele asigurari adresate populatiei erau de fapt o minciuna, pe care administratia de la Casa Alba o spusese pentru a redeschide cate mai rapid Wall Street-ul, invocand motive de securitate nationala.
Pentru ca agentiile guvernamentale federale i-au asigurat pe newyorkezi de “buna” calitate a aerului respirat, marea majoritate nu au folosit masti sau alte metode de protectie. La scurt timp foarte multi pompieri, politisti si muncitori constructori, care s-au aflat zile sau saptamani in sir in zona Ground Zero, s-au imbolnavit. Cu trecerea anilor zeci si sute dintre ei si-au pierdut locurile de munca sau chiar au decedat, datorita bolilor provocate de praful toxic.
Chiar si primarul Rudolph Giuliani le-a dat crezare celor de la EPA, stand alaturi de administratoarea  EPA din acea vreme Christie Whitma, si confirmand ca aerul este bun de respirat.
“Cand cineva de calibrul primarului Giuliani, face asta,  iei acele declaratii ca pe Sfanta Scriptura” declara pentru MSNBC unul din muncitorii afectati.
But, Forras says, even Mayor Rudolph Giuliani appeared to believe the EPA’s statement and went so far as to stand next to then-EPA administrator Christie Whitman and announce that the air was safe.
“When you have someone of the caliber of Mayor Guiliani saying it, they took that as gospel,” says Forras.
Numarul celor care sufera in continuare de pe urma prafului inhalat dupa 9/11 este de peste 10,000 de persoane.
Dupa ani de lupta si litigii prin tribunale, saptamana trecuta acestia au reusit sa ajunga la o intelegere cu autoritatile orasului New York. Suma cu care peste 95% din victime s-au aratat multumiti este de peste 600 de milioane de dolari.  Alte intelegeri facute cu autoritatile orasului New York vor ridica suma la peste 700 de milioane de dolari, arata Associated Press. Marea majoritate a acestor bani vor fi platiti dintr-un fond special pus la dispozitie de Congresul American si platit de catre populatie, prin plata de taxe si impozite.
Persoanele foarte bolnave sau familia celor care au decedat deja, pot primi fiecare pana la peste 1 milion de dolari, altii  mai putin afectati pot primi doar cateva mii de dolari.

Marian Petruta,
http://rousa.blogspot.com

Regina cu ochi albastri, a Romaniei

On By nelursIn HistoryLeave a comment

By Carmen Marin

Frumoasa regina Maria, numita si „Regina inimilor”, a fost predestinata sa se nasca in cetoasa Anglie si sa devina conducatoarea unei tari meridionale pline de soare si caldura – Romania. Locul unde s-a nascut, Eastwel Park in comitatul de Kent, intr-un mediu romantic, unde prin padurile de stejari rataceau turme de caprioare. Este primul copil al ducelui Alfred de Edinburg (fiul reginei Victoria a Marii Britanii) si al ducesei Maria (fiica a tarului Alexandru al II-lea al Rusiei si a printesei Maria de Hesse a Germaniei). Despre frumusetea stranepoatei de regi si imparati, omul politic roman Ion Gheorghe Duca in lucrarea sa, „Amintiri politice”, afirma: „Regina Maria este o fiinta de care trebuie sa te sfiesti. Este stralucitoare la fizic, ca si la moral, incat iti ia vazul, nimeni nu o poate intrece. Frumoasa de o frumusete incantatoare, nu cred sa fi fost in Europa multe femei care sa se fi putut asemui cu dansa. Inteligenta, fermecatoare, plina de talent pentru pictura, pentru calarie, pentru scris, o conversatie sclipitoare, verva, umor, spontaneitate in gandire, originalitate de expresie si curaj…”.
Maria s-a nascut la 3 octombrie 1875. Tanara printesa se va casatori cu principele Romaniei Ferdinand de Hohenzollern, unirea lor fiind efectuata din ratiuni de familie si de stat, cand timidul Ferdinand abia se refacuse dupa pasiunea pentru Elena Vacarescu. Aveau caractere total diferite, dar se completau foarte bine. Maria a dat nastere la sase copii: Carol (15.10.1893), devenit Rege al Romaniei (1930-1940), Elisabeta (1894), devenita in 1921 Regina a Greciei, prin casatoria cu Regele George al II-lea al Greciei, Marioara (1900), care avea sa devina Regina Maria a Iugoslaviei, prin casatoria, in 1922, cu Regele Alexandru I al Iugoslaviei, asasinat de fascistii croati in 1934 la Marsilia, Nicolae (1903), care a murit in 1977, Ileana (1909), care s-a casatorit cu principele Anton de Habsburg (de Austria) si Mircea, ultimul copil, nascut in 1913, care a murit la numai 4ani. „Mircea a murit la ora 9 cu mana in mana mea” – spune „regina povestitoare”.
Maria isi va pune amprenta asupra castelul Pelisor deoarece ea, Regina Artista (cum a fost supranumita), este cea care alege stilul, si anume „art nouveau”. Pelisorul a fost ridicat, intre anii 1899-1902, de arhitectul ceh Karel Liman si decorat de Bernhard Ludwig din Viena. Reginei Maria ii placea tot ce luceste: aurul si portocaliul, iar aceasta amprenta este vizibila prin apartamentele acestui castel, care sunt intens poleite. Pelisorul detine interioare precum: Camera de Aur, Capela sau Dormitorul de Aur. Decoratiunile din Camera de Aur sunt unicat, deoarece Regina Maria a dorit ca peretii sa fie din stuc aurit, reprezentand frunze de ciulini, element care alcatuia emblema orasului Nancy si a Scotiei. De asemenea, se intalneste crucea celtica, un alt motiv din tara ei de obarsie.
Supranumele de „regina povestitoare” ii revine datorita povestilor pe care le-a compus, stranse in doua volume, cat si datorita cartii „Povestea vietii mele”, tradusa si in engleza. Nu se pot omite nici volumele scrise la varsta maturitatii, volume precum: Tara mea, Dor nestins, Glasul de pe munte, Ganduri si icoane din vremea razboiului, Masti, O legenda de la Muntele Athos, Povestea unei inimi, Regine incoronate. Frumoasa regina englezoaica devenita romanca, a fascinat Occidentul si a avut un turneu triumfal in SUA in 1926. Nu trebuie uitat rolul ei decisiv in faurirea Marii Uniri, cand a infrant impotrivirea sotului sau fata se o alianta cu Antanta. Cuplul regal Maria si Ferdinand a insotit armata si guvernul in lungul drum al exilului, iar Maria a fost o prezenta activa a spitalelor militare. Sub presiunea sotiei, Ferdinand I cel Loial a refuzat sa ratifice tratatul de la Bucuresti impus de puterile centrale.
La 15 octombrie 1922, Maria a fost incoronata la Alba Iulia ca Regina a Romaniei, vizita in Europa Occidentala constituind un triumf. Moartea regelui Ferdinand I, in 1927, ineficienta unei Regente au aruncat-o insa pe locul doi in viata politica, ea fiind izolata in resedinta ei.
Daca trupul a fost inmormantat cu lacrimile intregului popor la Biserica Domneasca din Curtea de Arges, conform ultimei dorinte testamentare, inima ei a fost asezata intr-o caseta fiind depusa in biserica ortodoxa Stella Maris de la Balcic. Dupa cedarea Cadrilatrelului, in 1940, inima reginei a fost adusa de principesa Ileana la Castelul regal Bran, iar din 1970 a fost transferata Muzeului National de Istorie. O inima care a batut asemenea unei torte cu valvatai.

ESECUL MULTICULTURALISMULUI GERMAN

On By nelursIn EssaysLeave a comment

Nicholas Buda

Intr-o Europa multinationala, multipartita si multiculturala, procesul  esuat, recunoscut, al Germaniei de a se armoniza multicultural, este o lectie din experienta careia trebuie sa invatam  pentru a nu repeta greselile trecutului. Nu cu mult timp in urma, cancelarul german Angela Merkel declara public acest lucru, cu ocazia intalnirii de la Postdam, cu liderii din aripa conservatoare tanara a Uniunii Democrate Crestine. Prestigiosul ziar Allgemeine Zeitung, in pagina de stiri din data de 16 octombrie, titra o parte din declaratia cancelarului german astfel: „Sie stellte sich hinter die Kritik von CSU-Chef Horst Seehofer an der multikulturellen Gesellschaft: Dieser Ansatz sei absolut gescheitert! Man müsse Migranten nicht nur fördern, sondern auch fordern!”. („Ea a stat stat in spatele criticii lui Horst Seehofer, seful CSU, adresata societatii multiculturale: aceasta abordare a esuat complet! Cineva trebuie nu numai sa-i incurajeze pe emigranti, dar de asemenea sa si pretinda”!). Fara indoiala ca aceasta nereusita se datoreaza, asa cum mentiona si presedintele-ministru al Bavariei, Horst Seehofer, conceptului politic german: doar o cultura dominanta germana, nu una multiculturala! Aceste declaratii facute, la cel mai inalt nivel, de catre leaderii politici germani aflati in fruntea guvernului federal, sunt pe cat de directe pe atat de socante, fiind elaborate fara menajamente, sau – as zice eu, fara delicatetea politica obisnuita – starnind o avalansa de reactii contradictorii.
Intr-un efort de disperare, care devine din ce in ce mai vizibil, Germania renunta la politica de favorizare a etniilor conlocuitoare, de pe teritoriul sau federal, aplicand in schimb conceptul dominant al culturii germane – tactica neactivata, oficial, pana acum, binestiindu-se mostenirea germana, a politicii rasiale, de dupa cel de al Doilea Raboi Mondial, care a costat milioane de vieti omenesti -. Irascibilitatea sociala a cetatenilor germani, nemultumiti de modul in care imigrantii devin din ce in ce mai numerosi si pe lista caselor de ajutor social, a ajuns la limita de sus. Cancelarul german nu a facut decat sa proclame public acest lucru, incercand o alianta ad extremis cu masele de votanti.
De unde vine aceasta sensibilitate majora a Germaniei? Este intrebarea la care a cautat sa raspunda si analistul politic George Friedman, de la revista politica „Stratfor Global Intelligence”. in viziunea acestuia, problemele care stau la baza esecului multiculturalismului german, isi au radacinile in conditiile de viata extrem de grele, pe care le-au intampinat cetatenii germani, imediat dupa terminarea razboiului. Societatea postbelica germana s-a trezit, dintr-odata, lipsita de forta de munca, cel putin din doua motive: o conjunctura sociala multipla, cauzata de moartea a unui numar extrem de mare de germani si aparitia lagarelor sovietice cu prizonieri de razboi. Al doilea motiv poate fi gasit in miracolul renasterii economice al Germaniei industriale din anii 50. Motivele explicate de analistul politic par foarte pertinente, daca luam in considerare strategia socio-economica a Germaniei, din anii 50 si urmatorii: forta de munca necesara vastului proces de reabilitare economica fiind compensata prin admiterea etnicilor germani, veniti din tarile blocul comunist al Europei de est si de sud-est. Odata cu cresterea cerintei pentru forta de munca necalificata a pietei interne, Germania si-a extins tratativele de recrutare a muncitorilor si in tari ca Italia (1955), Grecia (1960), Turcia (1961) si Iugoslavia (1968). Efectul imediat al acestei strategii s-a resimtit in cresterea substantiala a profitului economic si implicit al nivelului de trai, preconizandu-se un viitor prosper natiunii germane si un drum ascedent, spre o suprematie economica europeana. Efectul secundar, cauzat de influxul masiv de muncitori temporari, nu s-a simtit la inceput. A gravitat pe o traiectorie oscilatorie incerta, fara a crea probleme atat pe plan socio-cultural cat si politico-administrativ. S-a crezut la inceput ca acesti muncitori necalificati, vor fi prezenti doar temporar si, odata cu incetarea contractului de munca, se vor intoarce in tarile lor de origine – lucru perfect demonstrat de muncitorii spanioli, portughezi si italieni. Cu toate acestea, foarte multi muncitori din Europa de est si mai ales din Turcia, nu am mai parasit Germania, continuand sa beneficieze de statutul de „Gastarbeiter” (muncitor vizitator).
Primele semne ale unei suprasaturatii a fortei de munca s-au facut simtite odata cu scaderea economica din anul 1966, accentuandu-se in recesiunea economica de dupa socul petrolului din anul 1973. Clatinata de aceste perturbari interne, Germania s-a vazut in fata unor mase largi de muncitori necalificati, carora nu mai avea sa le ofere locuri de munca. Nemultumirile si protestele sociale ale imigrantilor s-au intensificat odata cu intrarea in vigoare a legii „Anwerbestopp” (oprirea recrutarii fortei de munca), din anul 1973. Daca la exodul muncitorilor spanioli, italieni si portughezi – atrasi de avantul miracolului economic din tarile lor -, societatea germana a asistat fara sa se implice, odata cu trezirea la realitate, in fata unui numar impresionant de etnici turci musulmani, s-au facut simtite si primele luari de pozitie. Astfel, visul de suprematie economica germana a dat nastere unor cosmaruri sociale de mari proportii, Germania neavand alta solutie decat sa se confrunte, in mod direct, cu acestea.
Mostenitori ai sangelui prusac, germanii nu au dorit si nu doresc – in marea lor majoritate –  ca imigrantii sa devina o parte din tara lor, de aceea au aplicat, tacit, o politica de izolare a acestora. Obligat insa de conjunctura istorica a anilor 80, cand numarul turcilor musulmani a atins cote alarmante, (astazi sunt estimate cca 3,5 milioane de etnici turci in Germania), guvernul federal a propus solutia instaurarii multiculturalismului sau „Multikulti”. Neagreat la inceput, multiculturalismul era de fapt un concept nou, liberal, care conferea imigrantilor un troc: pastrati cultura voastra DAR jurati loialitate statului german! Istoria a demonstrat ca solutia nu a fost viabila… doarece a murit inca de la nastere. Da, imigrantii turci si-au pastrat limba, cultura, obiceiurile si religia, dar nu s-au incadrat in portretistica sociala germana, formandu-si landurile lor, adevarate conglomerate sociale separate de restul societatii germane, un fel de teritoriu turc in teritoriul german. S-a ajuns astfel ca un numar impresionant de imigranti turci sa nu vorbeasca limba germana si – prin definitie – sa nu impartaseasca valorile culturale germane si europene.
Inteligenta conceptului de multiculturalism, gandita de guvernul de la Bonn atunci, se baza pe  faptul ca respectand diverstitatea imigrantilor, se va putea cumpara loialitatea acestora. Scenariul nu a fost urmat asa cum fusese planuit: pe de o parte, cetatenii germani nu numai ca nu au dorit, dar nici nu au stiut cum sa asimileze cultural, lingvistic si religios, iar pe de alta parte, etnicii turci au profitat de lejeritatea oferita, preferand secluziunea.
Declaratile cancelarului german devin astfel indreptatite, dar cu asumarea unui esec national, caruia ii suntem, cu totii, martori. Angela Merkel, fie ca isi asuma o responsabilitate politica enorma – fara precedent in istoria moderna a Germaniei – fie ca aplica regulile unui joc politic inteligent, devine o noua „Doamna de fier” a Europei. in continuarea declaratiei sale, cancelarul mai spunea: „ne simtim legati de imaginea crestina a umanitatii, care ne defineste. Cei care nu accepta aceasta, sunt intr-un loc gresit aici.” in situatia politica europeana actuala, este, daca nu imposibil, cel putin foarte improbabil, ca Germania sa isi reconsidere pozitia oficiala cu privire la multiculturalism, in acelasi timp cu validarea principiului de natiune germana!  Odata ce principiul natiunii exista, tot asa exista si ideea de interes national. Odata ce intresul national exista si primeaza, Germania exista, in contextul Uniunii Europene, numai prin ceea ce Goethe a numit „afinitate electiva” (in nuvela „Die Wahlverwandtschaft”, Tübingen, 1809). Ceea ce in mijlocul Razboiului Rece a fost o certitudine, devine acum o optiune. Iar daca Europa devine o optiune pentru Germania, atunci  nu numai ca Germania a reintrat in istorie, dar luand in considerare si ca este leaderul puterilor economice europene, istoria Europei incepe inca odata, din nou.

Cat a costat vizita lui Emil Boc la New York?

On By nelursIn Media, Opinions, Romania, USALeave a comment

By Simona Botezan
Washington D.C.

Presa din Romania scrie ca 470.000 de dolari au fost cheltuiti cu ocazia vizitei premierului Emil Boc , la reuniunea plenara la nivel inalt a Adunarii Generale a Organizatiei Natiunilor Unite, din perioada 21-24 septembrie, de la New York. Cu mici exceptii, presa romaneasca din SUA nu a fost invitata la acest eveniment. De ce n-au fost invitati jurnalistii din New York la intalnirea cu primul ministru? Pentru ca ei ar fi mers acolo gratis?

“Vizita de patru zile a premierului Emil Boc la New York a costat aproape o jumatate de milion de dolari. Boc a fost insotit de o delegatie formata din 35 de persoane. Aproximativ 63.000 de dolari au fost cheltuiti pentru cazarea in hoteluri de 4 si de 5 stele din in centrul orasului; alti 400.000 de dolari s-au cheltuit pentru transportul cu un avion inchiriat de la Romavia, iar diurna a fost de circa 6.300 de dolari”, anunta ziare.com

„La solicitarea Antenei 3, Guvernul a remis un comunicat, potrivit caruia delegatia cu care a plecat Emil Boc la New York a avut trei componente: cea oficiala, cea insotitoare, o delegatie a SPP si un grup de jurnalisti”. Dupa matematica mea, in fraza anterioara sunt amintite patru componente, dar ce mai conteaza! Care o fi fost rolul delegatiei insotitoare? Daca tot s-au cheltuit acesti bani, care sunt rezultatele intrevederilor de la New York, astfel incat sa se justifice suma enorma cheltuita de delegatia Romaniei? Cu ce s-au ocupat cei 35 de membrii ai delegatiei, in cele 4 zile, in afara de shopping? Este Romania atat de bogata, incat isi permite sa arunce 400.000 $ pe inchirierea unui avion de la o companie falimentara? Guvernul Romaniei este o agentie de turism, care organizeaza vizite de grup la New York?
Toti oamenii se aseamana prin cuvinte, numai faptele ii deosebesc. Din pagina web a Misiunii Permanente a Romaniei la New York reiese ca, in discursul sau “premierul s-a referit la noile provocari cu care se confrunta tarile lumii si a pledat pentru imbunatatirea relatiilor functionale intre ONU si alte organizatii internationale cu vocatie globala sau regionala. Premierul roman a subliniat ca Grupul tarilor Europei de Est merita o mai buna reprezentare in Consiliul de Securitate al ONU, in orice format de extindere”.
Am recitit pasajul de mai multe ori si am inteles un singur lucru – in acelasi stil ne relata si ziarul “Scanteia” vizitele de lucru ale “conducatorului iubit” peste hotare. Am remarcat limbajul de lemn si forma fara fond, pentru ca lipseste cu desavarsire continutul. Care o fi fost tema discursului lui Boc la Adunarea Generala a ONU din septembrie? O fi fost tema “cum sa vorbim ore in sir fara sa spunem nimic”?
Mai bine mori in picioare decat sa traiesti in genuchi. In aceeasi zi de 22 septembrie, in fata Palatului Victoria, 20.000 de sindicalisti protestau impotriva masurilor de austeritate inumane ale guvernului Boc, masuri care au adus milioane de romani in pragul disperarii, in imposibilitatea de a-si achita facturile, de a-si cumpara alimente, imbracaminte si medicamente. A trecut o luna de zile si protestele continua. Tot mai multe categorii sociale isi exprima nemultumirile in strada. Pe 27 octombrie sindicatele vor scoate in strada 80.000 de oameni. Cate pensii si salarii ale acestor protestatari s-ar fi platit din 470.000$?
Intrebat de catre jurnalistul Grigore Culian, de la New York Magazin, despre motivele miscarilor sociale din Romania si decizia guvernului de a diminua pensiile si/sau salariile bugetarilor, Emil Boc a raspuns cu o intrebare: “De unde aveti aceasta informatie?” Probabil ca, in viziunea domnului Boc, diaspora romana din SUA este dezinformata, traieste in cocotier, fara acces la “goagal” (vorba unui distins politician roman) si este rupta de realitatea din Romania. Care o fi, atunci, misteriosul mijloc de comunicatie, prin care au aflat romanii din America despre vizita premierului la New York?
Calitatea unei persoane se vede numai in relatiile cu oamenii din jur. Va amintiti momentul in care Horia Roman Patapievici a fost numit de catre Traian Basescu in functia de director al Institutului Cultural Roman? Fiu de demnitar comunist, crescut in cartierul Primaverii, Patapievici face parte din camarila prezidentiala. Din moment ce dintre toti oamenii de cultura romani, tocmai Patapievici a fost desemnat ca sef la ICR, probabil ca presedintele ii impartaseste parerile despre romani si cultura romana. Si reciproc – Patapievici o fi amator de manele, la fel ca presedintele Basescu? Sa nu uitam ca Patapievici este un privilegiat, care se plimba cu avionul la Neptun, pe banii Cotroceniului, pentru “consultari” -de parca numai la Neptun se puteau consulta alesii nostri, in privinta Legii Lustratiei.

La New York, mana dreapta a domnului Patapievici este Corina Suteu, directoarea Institutului Cultural Roman din marea metropola americana. Doamna Suteu l-a intampinat pe primul ministru cu o expozitie organizata in mare graba, iar comunitatea a rasuflat usurata, pentru ca de data aceasta nu erau expuse in vitrina ICR svastici si exponate cu tenta erotica.

Doamna Suteu reprezinta cultura romaneasca la New York. Sunt curioasa daca i-a cerut domnului Emil Boc sa vorbeasca in engleza la ICR, asa cum le cere romanilor din New York, atunci cand au tupeul sa participe la evenimentele organizate de institutia pe care o conduce. A fost numita de la Bucuresti, de catre prietenul dumneaei H.R. Patapievici, apoi a fost motivata pecuniar din fondurile statului roman, cu cateva miliarde anual, pentru a promova cultura, traditiile si obiceiurile romanesti in America. E ca vorba din popor: “ce se aseamana se aduna”. Oare este normal sa reprezinti cultura romana la New York, dar sa refuzi sa vorbesti in limba materna?

Aceeasi doamna Suteu declara pentru “Revista 22”, in anul 2006, ca obiectivele ICR New York sunt: “cum faci sa existi, pe de o parte, ca organizatie cul¬turala, intr-una dintre marile metropole artistice ale lumii” si al doilea: “cum faci ca, prin programul pe care il ai ca institut cultural, sa dai o imagine emanci¬pata despre ceea ce este Romania de azi.”
Practic, doamna Suteu si angajatii dumneaei devin extrem de zelosi cu ocazia vizitelor de lucru de la Bucuresti. In restul timpului, cauta (probabil) raspunsurile corecte la intrebarile din 2006, timpul trece, leafa merge!

Recentul scandal cu brandul de tara readuce pe tapet discutia, veche de cand lumea, a formei fara fond. Cheltuim 73 de milioane de euro pe promovarea unei forme, dar unde este fondul? Discutii cu accente isterice, privind promovarea turismului romanesc, au inundat presa si televiziunile din Romania, dar n-au atins marea problema – ce fel de turism poti sa faci intr-o tara fara autostrazi, cu maidane pline de gunoaie, cu oameni care fura ca sa manance si care asteapta strainii cu mana intinsa dupa maruntis si souveniruri? Ce fel de turism poti sa faci cu  dotarile anilor ’70 si preturi mai mari decat in vest? Care sunt lucrurile care ar indemna pe cineva sa compare Romania cu o gradina a Carpatilor?

De la Imperiul Roman incoace, noi avem munti pe care-i jefuim cu spor, paduri, campii si ape de care ne batem joc. Ce fel de promovare poti sa faci, la New York, cu oameni ca H.R. Patapievici, Corina Suteu sau Emil Boc?  Ce fel de promovare poti sa faci cu un presedinte ca Traian Basescu, sef de stat care nu este invitat in nicio vizita oficiala si pe care nu-l viziteaza nici un omolog? Dar cu un prim ministru care vine la New York insotit de 35 de persoane, sta 4 zile intr-o companie selecta, chletuieste jumatate de milion de dolari si nu reuseste sa stabilieasca nicio vizita de lucru undeva pe planeta, oriunde? Imi vin in minte cuvintele belgianului Achille Chavee si ele par sa descrie perfect situatia: “ Nu intotdeauna trebuie sa intoarcem pagina. Uneori trebuie sa o rupem”.

POLITICA, CULTURA SI NEOBRAZAREA

On By nelursIn Essays, Media, OpinionsLeave a comment

“Da, frate, sunt nevrednic, sunt vinovat in toate ; 

Un biet batut de patimi si de pacate plin”.
Moliere

Despre neobrazare as vrea sa scriu astazi, fiindca mi se pare ca a atins cote inalte.  Prezenta in toate mediile, cel politic, cel cultural, in spatiul strazii, ma rog, unde te invarti in aceasta societate dai de oameni obraznici, plini de ura, sentiment care musteste in sufletul lor, gata oricand sa rabufneasca sub forma unei spume  pentru a murdari suprafetele din jur. Ori ceea ce musteste in sufletele acestor oameni nu beneficiaza de nici o calitate umana necesara. Ori fac „spume” la gura cand vorbesc, dovedind o mare doza de neseriozitate, de multe ori de incultura, ori isi reveleaza orgoliul in cel mai dibaci mod. Vreau sa spun ca printr-o atitudine de neobrazare, de vulgaritate, multi isi apara prostia, necunoasterea, ravnesc sau isi apara puterea, dar nu si tara. Devin dintr-o data demagogi si vorba lui Nicolae Balcescu, niciodata un demagog nu poate fi un adevarat om de stat, dar nici un adevarat om de cultura, nici un adevarat functionar public care sa deserveasca oamenii constiincios si corect, nici, nici… Cand vorbesc, politicienii de exemplu, uita ca reprezinta o particica din acest popor  si vorbesc de cele mai multe ori in numele lor propriu, aparandu-si interesele. Uita ca sunt alesi unii pentru a avea grija oamenilor din jur si a fi preocupati de viata lor, de destinul tarii.
   Aristotel spunea ca omul prin natura sa este un animal politic, iar Jean Jacque Rousseau spunea ca viata fiecarui om este politica. Bun, deci politica sta la baza vietii noastre! Dar atunci cand ea se amesteca cu cultura, la loc nepotrivit si timp nepotrivit, totul devine dizgratios. Cred, totusi, ce nu au invatat in scoli oamenii si ar fi trebuit sa invete, este ce si cum sa vorbeasca in fata unui public. Un politician, sau un om de cultura, din moment ce se afla in fata unui public, reprezinta o particica din poporul sau si trebuie sa aiba mandria sa (a nu se confunda cu vanitatea!), curajul sau, dar si demnitatea sa. Se dovedeste insa ca neobrazarea, vorba proverbului romanesc, este boala fara leac si poate ca este raspandita in numele democratiei prost inteleasa, in orice parte a globului. Democratia cu libertatea ei o fi ea un mod de regim politic, dar este un mod de viata pe care ni l-am dorit si pe care l-am dobandit. Nu am dobandit usor! si acum ne batem joc de ea? Einstein spunea ca „Bunul simt este o colectie de prejudecati dobandite pana la varsta de 18 ani”. Nu cumva ele ne lipsesc?
   Lipsa bunului simt loveste in intentiile bune ale libertatii din sistemul democratic. O fi rezultatul conceptiei de viata formata de copiii crescuti in fata blocurilor cu cheile legate cu un snur de gat, la un loc cu cei coborati din vilele conducatorilor politici, pentru a cunoaste viata, si vocabularul strazii, a invata sa dea din coate?
   Pana aici, inca toate bune si-ntelese sau oarecum intelese, la modul general. Dar, ma intreb cum a fost posibil ca intr-un local public reprezentativ pentru cultura romana, sa fie judecata pleiada oamenilor de cultura a acestei tari? A fost poate confundat cu un tribunal? Fara sa cunosc persoanele respective, dar citindu-le cartile, pot afirma alaturi de multi alti cititori ca am avut si avem cativa oameni de valoare ai culturii noastre, cativa de viata carora si de cartile carora ar trebui sa ne bucuram, sa fim fericiti ca-i avem, fiindca astfel de oameni cu dragoste de cultura, cu daruire, se nasc rar si se formeaza greu. Era locul si momentul sa-i dojenim? si cum s-a putut, ma intreb in continuare, la incercarea unuia dintre ei (poate si cel mai valoros!) de a se realiza un dialog civilizat, respectand invitatul si cautand cu diplomatie si finete sa-i trezeasca putina posibila dragoste de tara (doar venea din afara!), putina posibila prietenie fata de cei care reprezinta cultura noastra, sa se prefere de catre invitat o discutie pe linie exclusiv politica, sa continue acuzele, sa fie considerat un spectacol de circ ceea s-a incercat a se organiza in onoarea invitatului si sa se foloseasca cuvinte nedemne pentru localul pe care noi il consideram a fi bijuteria tarii, simbolul culturii nationale? Chiar: „De ce nu v-ati enervat” si ati continuat sa fiti politicos? si cum a fost posibil ca publicul sa aplaude prosteste? Politete? Tartufism? Oare publicul a venit pentru a lua cunostinta de talentul omului invitat sau a venit sa auda un cuvant pe care-l poate auzi in locuri unde nu i-ar face placere sa stea prea mult? De curiozitate am cautat acel cuvant in dictionarul limbii romane. El nu exista! Luati aminte academicieni, introduceti – l urgent! A fost exprimat de un inalt invitat al tarii noastre! si cum s-a putut ca unui om de cultura, cu multa sensibilitate, cu mult, prea mult bun simt care „a indraznit” un dialog civilizat, sa i se spuna, intr-un articol, cu o oarecare satisfactie, ca a fost umilit?
   Mi se pare ca fraiele comportamentului uman, a judecatii noastre, a bunului simt au fost complet abandonate. Constantin Noica in cartea sa „Pagini despre sufletul romanesc” incepe astfel un articol: „Avem noi, romanii, un proverb curios: Unde e multa minte, e si prostie multa.” O fi adevarat?
Vavila Popovici – Raleigh, North Carolina