„POEZII DE DRAGOSTE – ANTOLOGIE” – de IONUT CARAGEA

Recenzie: prof.dr. Adrian BOTEZ

…Scoasa de Editura FIDES, din Iasi, în 2010, antologia scriitorului româno-canadian, IONUT CARAGEA, intitulata, cu simplitate (nu stim si cu câta modestie…): Poezii de dragoste – 148 de pagini (cu o foarte incisiva cultural-problematizanta Prefata, de Corneliu Leu) – nu este, în niciun caz, ceea ce pretinde a fi, un oarecare inginer de la U.S.R. (care, deocamdata, are mari dificultati cu cititul pe orizontala…al Prefetei lui Corneliu Leu – asa ca, „mai va” pâna la verticala, de Coloana Infinita, a Poeziei!!! – …de aceea si apar, pe blogul inginerului userist, alegatii aberante, referitoare la secvente…”din alte filme” – vizionate de domnia sa, în realitate ori în…cosmarul imposturii!: „Ionut Caragea nu e un simplu grafoman, mai exact e grafoman, dar nu simplu (…). Poetul începe sa delireze despre <<mitra genunii>>, <<paingul orb>> si alte tîmpenii (…)” [1]etc. – … ce întelept era latinul: „Si tacuisses, philosophus mansises!” – …dar de unde „întelepciune”, la un individ care n-are de-a face cu literatura/arta, decât pentru ca e Directorul de imagine al U.S.R. si, implicit, tuterul/belferul dlui acad. prof. univ. dr. N. Manolescu, seful U.S.R.?![2]) – …însa, din pacate, antologia pe care o privim, în aceste momente, nu este nici ceea ce si-ar fi dorit, în mod sigur, autorul – si, fireste, nici tocmai ceea ce ar fi asteptat cititorul.

…Exista, în acest volum inegal valoric, splendori impresionante, dar si pulberi… – serafic-rafaelite imagini izbavitoare de Duh:

– cf. Album, p. 24: „ma sfinteam în iordanul pulpelor tale”, sau „naiva” (în sensul fermecator, post-impresionist, al lui Henri-Julien-Felix-Rousseau „Le Douanier”!), sfios-crestina Întrebare retorica, p.70: „oare o poezie/fara tine si fara mine/nu se va simti parasita/de dragoste?”, inteligente si dinamice crochiuri lirice: “vom face dragoste în rime/îmbratisate/încrucisate/pâna când toate noptile/vor fi albe” (cf. Nopti albe, p. 87),

–…sau lirice tablouri luxuriant-expansiv-orientale, pline de o religie pagâna si candida a iubirii : “locuiesc într-o camera/cu pardoseala mozaic de saruturi/înca-ti mai simt mirosul talpilor si dogoarea” (cf. Phantom limb, p. 90), ori adevarate kenoze (goliri de “ego”, de sinele terestru) heraldice ale iubirii: “Priveam infinitul de la umbra sânului tau,/pescarusii zburau prin manunchi de fuior,/pe umarul stâng îti plana un cocor, pe dreptul Soarele îsi tragea rasuflarea” (cf. Priveam, p. 92) – sau

-…alcatuiri de mitologii “ad hoc”, dar…vechi, gratioase, fermecatoare si frumoase precum lumea si…sirenele/ondinele/stimele: “deseori iubita mea cânta/la miez de noapte/vrajeste pescarii” (cf. În alta viata am fost un râu, p. 118) –

-alegorii si elegii erotice, ipostazieri hieratice, de o melancolie atât de înalta, încât te face sa te cufunzi în Sinea Cosmica: “iubito,/m-ai învins si ma declar iubit/zâmbesti filigran la coltul gurii de aur/îmi arunc ghearele ancora în spatele tau/vântul îti bate în pânze valuri te poarta/departe ia-ma cu tine arata-mi/cum se înseala o moarte” (cf. Aripi de pesti, p. 30) – sau, chiar,

-întregul poem de debut al volumului, poem impresionant, prin delicatetea sa romantic-suprarealista – Am rupt o foaie de hârtie, p. 23: „dintr-un caiet/dintr-un oarecare caiet/am rupt o foaie de hârtie/dupa ce am lasat-o plina de semne/am strâns-o în palme cu ura/si mi-am îndreptat privirea spre cos/si parca…/si parca ceva/ca un fosnet de frunze/ca strigatul unui copac trecut/prin nu stiu câte generatii de prese/si parca ceva îmi spunea/sa nu ma grabesc/si-atunci am desfacut încet-încet/acel cocolos de hârtie/si… înauntru/iubita mea statea/cu capu-ntre genunchi/si plângea”) – sau expresionista si covârsitoarea panoramare cosmico-lirica a iubirii, din poemul În inima orasului, p. 66: “Eu si femeia din lacrimi/Ne desfasuram viata/În fata marelui ecran celest/Undeva în arcuirea Lunii/Ne confesam gândurile clandestine”… –

…dar si alunecari spre banalul pretios – cum e cazul sintagmei “iubirea mea focoasa” (cf. Întinderi abisale, p. 68: “as vrea sa fie-un traznet iubirea mea focoasa/si tunetul sa urle sub talpa mea mizera”),

…reusite experimente, de tip sorescian – întru acordarea viziunii poetice, la modernitatea tehnologica a veacului XXI, dar neparasind, nicio clipa macar, tezaurul arhetipalitatii mitice a umanitatii:

“au fost odata ca niciodata/doi ioni împovarati de iubire/stationau fiecare pe orbita lumeasca/ei stiau unul de altul si încercau sa sfideze/teoria relativitatii se întâlneau în vise/îsi descarcau sufletele împarteau trupuri si stari/centrul de greutate era în inima lor” (cf. Ion si Ioana, p. 72) – sau: “sa învatam sa piratam iubirea/copyrightul unui sentiment extrem de costisitor/s-o tragem la indigo în loc sa mirosim liliac/sa îi poruncim sa ne faca pe plac/fara prea mult efort/cu maxim de confort” (cf. Sa învatam sa piratam iubirea, p. 96)…

…dar si regretabile ratari, spre frivolitate în jocul rimelor si insuficient control al semanticii (si insuficienta observatie a „istoriei” evolutiv-involutive a semanticii cuvintelor!):

a- “cu timpul aurul se schimba-n tinichea/si dragostea ti se va parea lichea” (cf. Inel de logodna, p. 61), sau: “Cu toate dorintele te voi cuprinde/Pâna la a doua runda” (cf. Îndragostit de cursa lunga, p. 64), sau: “eu sunt în jungla un leut – coama zburlita” (cf. Iubita de la capatul lumii, p. 76), sau: “iubi (n.n.: sic!),/acuma desavârsesc arta” (cf. Iubita mea, martiana, p. 80), sau diminutivari interzise, tacit, prin legea bunului-gust, de poezia ultimului veac: “Iubi-te-voi iubeata, iubire, iubareata/Draguta mea draguta” (cf. Iubi-te-voi, iubito, p. 84) etc. – sau ramâneri/întârzieri, lipsite de farmecul stampelor ori de aromele vechimii, în secolul al XIX-lea: “Sa te-alerg pe malul marii,/Sa-ti spun soapte dulci de-amor/si în clipa sarutarii/sa sfidam natura-n zbor…” cf. Te-am dorit, p. 103) – mici blasfemii si eclectisme religioase, destul de grosiere (ce pot fi, s-ar zice – “trecute cu vederea”, în zile precum cele ale veacului XXI…dar, în sine, foarte stânjenitoare, pentru viziunea româneasca a Dumnezeirii!): “este acum o fata marie/însamântata de dumnezeul ce se reîncarna în mine/a nu stiu câta oara” (cf. Tanti, tanti, p. 104) –

b-ori chiar alunecare spre „banlieu” si spre „ahturile” tiganesti-lautaresti (dar nu de secol al XIX-lea si nu „à la Miron Radu Paraschivescu”!), ale Demiurgului-Poet ; spre pilda, Ah, Ioano, p. 44: „ah, si ce pometi,/sinceri si glumeti (…) ah, si sânii tai,/plini de vânatai,/ah, si ce buric,/fara siretlic,/ah, si ce mai spate,/de-o sa am pacate,/ah, si ce mai brate/or sa ma înhate” etc.).

Toate aceste ratari sunt riscuri deja asumate „din nascare”, ale manifestarii dinamice a unui talent (prea) îmbelsugat, iar nu excrescente monstruoase, nefiresti – pentru Poezia oricarui Autentic Poet.

…Noi stim foarte exact, acum (dupa ce i-am citit, lui IONUT CARAGEA, câteva volume de excelenta Poezie!), la ce înaltimi suverane se ridica talentul lui IONUT CARAGEA – si, tocmai de aceea, ne cuprinde nostalgia, vazând cât de neglijenta i-a fost selectia poemelor. O „antologie”, cel putin asa ar fi de dorit, ar trebui sa adune-culeaga (…cu extrema raceala axiologico-chirurgicala, cu nemiloasa luciditate, folosind instrumente delicate precum firele pânzei de „paing”…) – bijuteriile cele mai orbitoare ale „coroanei”, ale antecedentelor carti… – carti, poate, scrise prea impulsiv/intempestiv, la temperaturi maladive…si, deci, purtând, agatate de metalul pretios – inevitabilele zguri. Dar, din pacate, multi scriitori, chiar dintre cei universal consacrati, îsi rateaza „auto-retrospectivele”, nu stau la distanta optima, fata de „tabloul” creatiei lor trecute, atunci când îsi executa selectia pentru „marea sinteza orfica”. Si, atunci, devin firesti scurgerile de aluviuni, peste chipul Giocondei…Ar fi de preferat, zicem noi (dupa experienta unor serii de „vizite” pe sub „simezele” retrospective ale poetilor lumii) ca niciodata, vreun Poet, sa nu fie încercat de luciferismul „auto-antologarii”: antologiile sa i le faca, totdeauna, fara exceptie, doar…posteritatea cititor-admirativa!

…Dar, ceea ce este indiscutabil, este îmbelsugarea Harului, la IONUT CARAGEA. De aceea, nici nu sunt atât de suparator-agresive, „ratarile de selectie”. Cine are un talent viguros si stufos, aproape furibund, precum IONUT CARAGEA, este firesc sa produca, pe lânga admiratia fata de sublimul coroanei avântate spre stele, si umbra: îti mai tragi sufletul, în conul de umbra al ne-izbutirii, pentru câta sufocare cu Frumos te-a obligat sa absorbi, prin bietele tale doua nari si doua pupile, strangulate-îngustate, ca la feline, de atâtea navale de lumina orbitoare.

…Totusi, pe viitor, trebuie facut ceva pentru a-l pune de acord pe (prea)plinul de Har-Poetul Princiar, IONUT CARAGEA – cu micii (sau mai marii) demoni ai deraierilor semantice (si chiar de „gust”!). Solutia am dat-o, deja, dupa opinia noastra: IONUT CARAGEA sa nu-si mai pritoceasca/alcatuiasca, în singuratatea auto-admirativa, propriile-i antologii… – ci sa lase posteritatea sa-i „cearna” si…”discearna”, întreaga Poezie. El, IONUT CARAGEA, sa se lase în voia fluviului Creatiei Orfice, adica, sa faca ceea ce TREBUIE sa faca orice poet, pentru ca este SINGURA LUI MISIUNE: SA-SI SCRIE „DICTEURILE DIVINE”, cu frenezie (neîntrerupta de zvârcoliri, ispitiri si curiozitati narcisiace!), sa consemneze TOTUL, el, Martirul Scrib Cosmic, aflat în ek-stasis! – …si sa-si faca aceasta datorie, fata de Dumnezeu si Univers, cu uluire de vesnic copil, întru vesnic regenerata prospetime a sfâsierii sacrificiului hristic.

NOTE

1– Cât de multa buna-credinta etaleaza inginerul userist, fata de IONUT CARAGEA, se poate vedea în modul cum amesteca valoarea (sau, sa zicem: nonvaloarea…daca asa crede ignorantul în ale literaturii, domn’ inginer!) cu… numele sau colectia unei edituri?! Îl citam pe dl inginer: “În ilustra editura si colectia ei Eidos (exista un brand în jocurile pe calculator numit asa) au aparut autori ca Florin Tupu, Virgil Poiana, Nicolai Ciobanu, Teofana Botosineanu“. Azi, draga domnule, daca dai bani “câti se cuvine”, poti fi publicat, si handicapat mintal sa fii, pâna si de…Editura Institutul European! – …si, invers: oricât talent sau, cine stie, chiar genialitate, ai avea, daca nu te-ai pus bine, din vreme, cu “hahamul”, ramâi sa te publice Editura din Cârligatii din Deal! Spre exemplu, Iulia Hasdeu, geniala fiica a lui B.P.Hasdeu, a fost publicata, înainte de 1989, la Editura Litera, vestita, pe atunci, ca fiind “ultimul refugiu” al celor neagreati…culturnico-politic (…si, de atunci, nu s-au schimbat prea multe si nici fundamental!).

2-Si superficialul „elefant” Alex Stefanescu are o tentativa de critica (jumatate de pagina),  în care confunda critica literara, cu referiri/atacuri (de o penibila vulgaritate!) la persoana: “Ionut Caragea etaleaza o masculinitate feroce” etc. Cam multa “atentie”, acordata, de “barosanii” din U.S.R., dlui IONUT CARAGEA – …pentru ca apoi, perfect logic, sa se afirme…”grafomania”-nimicnicia scriitorului româno-canadian…!!! Pai, domnilor boss-useristi, decideti-va, pentru Dumnezeu: daca e atât de neimportant, ca scriitor, de ce va preocupa si chiar va întreceti, care mai de care, sa-l spurcati pe IONUT CARAGEA, din toate puterile voastre?! Ceva nu rimeaza…si IONUT CARAGEA “cum a fost, asa ramâne” – adica un AUTENTIC si îngrijorator (pentru voi!) de talentat si cavaleresc-combativ (deci, periculos!) scriitor/ARTIST!