O PASARE CENUSIE

 

de Adrian Botez

 

 

o pasare cenusie sta – si ma

privegheaza – din copacul ei

descarnat

 

ceasul n-a mai gasit de cuviinta sa se

vadeasca – si

n-a mai sunat

 

ma priveste – pasarea cenusie – tinta

în ochi – pâna mi se raceste si

maduva spinarii – pâna ce îngheata

si cad din cer – câte

una sau buluc – stelele – prefacute – si

ele – în cenusa – de

prezenta obsesiva (piaza rea – piezis

ascultata de soarta cea moarta) – de prezenta

batjocoritoare – cât si-o vrajitoare – a

pasarii

 

de sub pamânt bulbucesc

suspinele unui monstru blajin – care

haladuieste acolo – din veac – ferecat în

adâncuri

 

si fata pamântului se face

riduri-riduri – de la suspinele

bietului întemnitat – în propria-i

necredinta

 

…nu mai am unde fugi – nu mai

am unde scapa: toate

drumurile s-au sinucis: uite

asa – s-au strâns

unul pe altul – de gât – cu

lungimea lor

insuportabila – nejustificabila – în fata

contabililor livizi ai

universului – napadit de

nepasare – si de

buruiana cenusii

 

stau – resemnat – ochi în

gavan gol – cu pasarea

cenusie: tot jarul din vine se

stinge – prelinge – se

scurge – bucati lichide – precum lutul

asudat de cosmaruri – într-o

mocirla: sunt ceasurile

pe care le-am tot amânat – de la

viata – si acum – zac îngalate

îngaimate – cleioase – unele în

altele îmbrâncite – fara chip

fandosite – resorbite în orbirea de

Moarte – în lipsa de

ecou – de onorabila – visatoare si

aprig – brav vânatoare

Moarte

 

…doar o surzenie cronica

scrisa în nicio

cronica – a înjositei prin

zdrentuire si uitare – printre

schelete umflate de-orgolii calare – fosta doamna

Moarte

 

 

…daca însasi Moartea a fost

parasita de onoare – daca însasi

Moartea – nu se mai poate tine în

sa – mândra si

exemplara – daca – deci

nici în Moarte nu mai ai nadejde – te-ntrebi:

unde ai ajuns – unde

s-a ajuns?

 

îmi plesnesc – explodeaza de

singuratate – unul câte unul

degetele mâinii

drepte – deci

nimeni nu va consemna – nu va

sti – ceea ce eu acum

spun – dau – catre zadar

marturie

 

…acum – am închis pâna si gavanele fostilor

ochi – sa

uit ca exist – sa uit sa fiu

trist

 

n-ai cum sa te opintesti

afara din soarta – când

nu mai ai chef nici macar

sa-ti chemi înapoi (ca pe câinii sloboziti – peste

noapte – din lant) – Privirile – care

s-au ascuns – toate – gavozdite unele peste

altele – în lucrurile privite

 

lasa-le acolo – Privirile: poate ele

recunoscându-se una pe cealalta

(privire privindu-se pâna la

osul privitului) – vor sti sa

plânga – macar

sa plânga – ceea ce orbitele

tale – scobite si

negre – nu mai sunt în stare si-n

rost – sa faca – s-au

dezobisnuit – pe buna dreptate: de ce sa-ti reversi posibila

vlaga – peste ogoare însamântate – burdusite deja cu samânta

a milenii de

zgura?

***

http://www.adrianbotez.com/

 

 

DACA AS VREA SA PREDIC

de Adrian Botez

 

daca as vrea sa predic – n-as gasi ce sa

spun: as bâigui câteva vorbe

stinghere – si-apoi as tacea – rusinat

într-un colt de minune

 

n-am umblat lumea în lung si în lat

n-am pasit prin iarba – prin roua si-n soare – alaturi de

mari multimi de oameni – framântând

cu sfânta socoteala – în picioare si între pumni

pamântul

 

nici marile n-am înfruntat – în

fratii ale spumei talazului – nici în

fata pestilor uriasi nu m-am minunat

nici sub fâlfâitul cumplit al pasarilor vazduhului – rasarite din

neantul apei – nu m-am închinat

 

n-am cântat seara la focuri înalte

încercând sa ispitesc cerul si-ale lui

de aer mult si-ndesat – porti enigmatice – si

sipete scumpe si rare – cu multa

si îndelunga chibzuinta – dumnezeiesc

ferecate

 

n-am stapânit popoare fara de numar – închinându-le

lunii si soarelui – si nici piramide

n-am durat – în amurg

 

nu m-au vizitat – mari si mici – pasarile dumbravii – în

diminetile începutului lumii – si

n-am schimbat vorbe si nevinovate

ori cam desucheate

flecareli – flacarui – cu îngeri

seara – dupa ce-n siruri

nesfârsite – vitele se retrageau

de la adapat – lasând loc curat de

hodina – pe prispe si-n jurul

fântânilor – huhuind – din adânc – cu

glasul batrânilor

 

si – mai ales – n-am întrebat muntii despre ceasul

tacerii – iar piscul mi-a ramas fratele de sub trasnet – dar

mut si podidit de

spumele verzi ale sfioseniei padurilor – de spumele

albe – ale-ndraznelii izvoarelor : acolo sus

între tancuri – stau – nevazute – cumplit templele – carora doar

când si când – în cutreierul vesnic al

mintii – le jertfesc

ori – dimpreuna cu nevazuti preoti sau

genii de noapte – în taina pietrei stelare – cioplesc si de zor

zugravesc – cu tunet si foc

icoanele zeilor fumegosi – salbatici ascunsi – furiosi cât si

temeliile zbatute-ale lumii

radacinosi – naivi si barbosi

 

…si nici macar Dumnezeu nu m-a

chemat – ca pe-un ciumat – din când în când – sa

ma ispiteasca din

cuvânt – sa-mi descheie

sufletul – acolo – deasupra

cerurilor – si sa privesc – stând – de-mprumut si

în joaca – pe tronul lui

oceanele si câmpiile lumii – ca

pe niste locuri de tot sfinte – numai bune de

arat – cu privirea – cu

mintea – si – gemând de lung dor – pregatite spre

a fi însamântate – prin

alba de nesomn – nazuinta

 

n-am lasat vreodata foarfecele croirii de lume

cu gura deschisa – temându-ma ca-i voi

fi – eu însumi – mereu

hrana a nesatulei lui lacomii – sau ca

printre buze de fier – îl voi face-a rosti

ce nu se cuvine – cu prea multa

nemasurata si nerusinata pofta – prin nesabuinta mea

el va naste – numai începuturi de lume – monstri pe cioate

sprijiniti – orbi zurlii

muti – surzi si

sanchii

 

ce-as putea spune mai nou – la

cotirile fluviilor? – ele n-au nevoie de

glasul meu – pentru a-si

schimba – în rastimpuri – pozitia lunecosului

trup – sa nu le amorteasca apele – deltele

sfinte – si sa nu se lase napadite de bolile

stimelor – când istete – când

trist cântatoare – în noaptea

nelinistii

 

ce-as putea rosti în fata

popoarelor – care se misca – tacute – în

umbra si dupa umbra Lui Dumnezeu – ascultând

noapte de noapte – crugul stelelor – spre

a sti – a doua zi – cu ce rugaciuni sa-si întâmpine

cirezile faptelor?

 

sa stau – ca sub ploaia de roua a

lunii – sub propria-mi sudoare-n amiezi

si sa-nvat sa-nserez : e singura predica

folositoare si dezmierdat potrivita

oaselor mele – pe cer plutitoare

oaselor mele – prin care

trec aer sfânt si nemaiauzite cântece – si peste care

din când în când – se rasfata-a minune si-a

rasarit de proaspata lume – o

floare

***

http://adrianbotez.com/Poezii.html

Din somn…

 

de Nicolae Nicoara

 

 

Merg sa ma culc, nimicurile toate

Ma obosesc de-o vreme si ma dor,

Ce singur sunt! Mai singur nu se poate

În asternutul meu mistuitor!

 

Astept sa vina somnul sa ma poarte

Pe aripile lui de albatros

Ranit de toate clipele desarte

Din care n-am avut niciun folos.

 

Daca mi-o fi sorocul sa ma scol

Ca de obicei mult prea devreme,

Îti voi lasa uitat în locul gol

Cel mai nescris poem dintre poeme…

 

30 Mai 2011


Imagisme

de Nicoleta MILEA

 

Imagisme

 

La raspântia stelelor

serpii musca

octave senine.

 

Castelul lui Kafka

în parabole deschise

curge verde.

 

Endecasilabii

nebuni alearga

prin ploaie.

 

În plin tsunami

discobolul

saruta luna plina.

 

xxx

 

Pe strada frunzelor

la numarul sapte

locuieste

ultima taina a noptii,

pas lânga pas,

armura pentru verde –

trec doruri

pe sub ceata oglinzilor,

cuvânt lânga cuvânt,

ardere pâna-n zori…

Cine spune

ca-mi joc nenorocul

pe o potcoava de fum?…

 


CRONICA – BAKI YMERI

de Ioan LILA

 

Poeme alese din volumele „Kaltrina”, 1994, „Dardania”, 1999, „Lumina Dardaniei”, 2004 (aparut sub egida Muzeului Literaturii Române), „Drumul iadului spre Rai”, 2005.

 

Multumesc, domnule Olaru. O sa încerc sa scriu despre despre poeziile si valoarea poetului Baki Ymeri, care este concis si metaforic prin excelenta („Cu sânii tai strapungi noptile,/ Cu pântecul tau rotesti soarele”); de obicei, în poezia moderna, se bate saua ca sa priceapa iapa, care este la pascut; glumeam! e bine ca se scrie multa poezie… pe mine ma bucura orice poet, mai ales cei „alesi” („Si te-neci tot mai goala/ Si nu-i nimeni sa-ti prinda/ În agrafa din poala/ Parul greu ca o bezna/ Tremurând lânga glezna.”)

 

Locuind în Franta de vreo cinci ani, numai internetul ma mai tine aproape de limba romana… Si ce limba minunata… („Numai zeitele se pot lauda/ Cu acelasi cutremur/ al sînilor/ atunci cînd pasesc”) Cît despre mine, nu va luati dupa cele auzite… nu am orgoliul asta… scriu si eu, cum pot, cît simt… si, mai ales, sînt romancier (de, ma laud, ca n-are cine!!!), dar, mai ales, nu sînt critic, sînt cristic.

Ziceam ca se scrie multa poezie în patria noastra limba romana si e bine ca se scrie, pentru ca în oceanul lingvistic în care înnotam cu totii, valurile se prabusesc peste malurile strivite de stele si nuferi albastri. Un poet uluitor de delicat este Baki Ymeri: „Esti ca boarea cea usoara/ Ca o pofta leganata/ La un piept de domnisoara./ Esti, oricând, ca niciodata./ Niciodata nu stii când/ Esti ca pasarea furata/ De vazduhuri pe pâmânt.”

Neavînd uneltele necesare ale unui critic, ca sa-i analizez poezia, îmi asum bucuria de a scrie numai despre ceea ce îmi place mine. „Atât de dulce/ Încât/ Buzele tale/ Pun doua amprente/ Cu zmeuri de miere/ Pe buzele mele.”

 

Citindu-i poemele, m-am trezit în fata unor tablouri pline de gratie, cu tuse delicate, amintindu-mi de François Boucher, unde tablourile capata o coloratura emotionanta. Sa pomenim numai de „Diane sortant du bain” sau de „Blonde Odalisque”. Si asta face Baki Ymeri, picteaza delicate scene emotionante, pe fundalul carora parca auzi sonata „Claro de luna” a lui Beethoven. Dar, dincolo de simplitatea desavîrsita a emotiei pure, se desfasoara mai multe straturi de lectura, pe linia marilor poeti, ca la François Vilon: „Où sont les gracieux galants/ Que je suivais au temps jadis,/ Si bien chantant, si bien parlant,/ Si plaisant en faits et en dits”. („Le testament”, XXIX). Sau la Rimbaud („Ophélie”): „Sur l’onde calm et noir où dorment les étoiles/ La blanche Ophélie flotte comme un grand lys”. Si linia asta poate continua cu Pierre de Ronsard (Odes I, 17): „Mignonne, allons voir la rose…” Uite aici perfectiune: „Vino, iubito/ Sa devenim vecinii luminii!/ Tu nici nu stii/ Ca în fata ta/ Exista biblioteci neguroase!/ Vino, am soptit./ Deschide aceste antice carti / Si lasa-ma/ Sa-ti mângâi trufia!”

Baki Ymeri este un poet adevarat si, mai ales, important în pieisajul liric romanesc: „De ce ma vrei?/ M-ai întrebat. (…) Nevazute albine/ Îti desenau pe buze o inima./ De ce ma vrei?/ M-ai întrebat./ Nevazute albine/ Se trudeau sa poarte prin aer/ Tremurul inimii tale.”


Ioan LILA

28 mai 2011

Franta

 

 

ANOTIMPURI OSTILE (POEZII)

de Viorela CODREANU TIRON

 

 

 

ASTEPTÂND PRIMAVARA


Îngaduie sa creasca o noua taina
peste cuvintele semanate-n
tarîna!
Lasa iarna sa le spulbere
în lumina-nghetata
si sa le-ngroape
în întelepciunea pamîntului
asteptînd o primavara
ce va uita sa vina!

 

IARNA TIMPURIE


Ninge duios pe sufletul meu.
Fulgi razvratiti împietresc
obositi
pe genele timpului
si ard amintiri
ce-mi cîntaresc vietile trecute
pustiite prin veacuri
adunate acum în prima zapada!
Si, ninge!
Ninge duios
pe sufletul primei zapezi!

 

ANOTIMPUL LACRIMILOR

Anotimp al lacrimior încrustate
pe palmele plînse ale sufletului
ma-nabusi cu iluzia vesniciei
cu flacara nevazuta
ce-mi devoreaza în liniste timpul.

ANOTIMPURI ÎNGROPATE

Anotimpuri îngropate revin
în memoria timpului meu
unduindu-si pletele
peste anii mei netraiti.
Ma strecor, printre clopote,
cu dangat mut
în toate ungherele inimii tale
fara sa stii cînd
îi voi sparge peretii.

ANOTIMPURI PIERDUTE

Anotimpuri pierdute se dezlantuie
în vifornite linistite
si înalta ramuri de sînge
ce curg ca iedera-alba, salbateca,
unde nimic nu mai aminteste
urma din umbra
anotimpului de uitare.

 

ANOTIMPURI BEZMETICE

Anotimpuri bezmetice
prinse în jocul ielelor
dantuiesc pretutindeni
si vor sa ma-nhate
din casa luminii.


ANOTIMP ÎNCATUSAT


Vine anotimpul încatusarii
ce-si zornaie zalele
pe tîmplele mele;
îmi scutura pamîntul de stele
acoperindu-mi lumina
de unde tîsnesc
cu strigat înalt
în ecoul prunciei.


ANOTIMPUL TACERII

Am adormit în anotimpul tacerii
al reîntoarcerii
al sufocarii
al destramarii cuvîntului
pîndind fereastra strigatului
din ravasitele plete ale adevarului.

ANOTIMPURI RISIPITE

Sunt primavara de pamînt
evaporata pe soare
Sun toamna din pamînt
risipita-n tarîna
ce a rodit prin vara uitata
si-asteapta scuturarea
semintelor iernii.

ANOTIMP FARA TRUP

Sunt amintirea
unui anotimp fara nume,
uitat pe drumul cenusii
în candele de sînge,
contopit în umbra mormintelor
fara timp,
fara trup,
fara lumînari.

ANOTIMPURI INERTE


Cînd marea va creste pe munte
si izvoarele vor umple vazduhul
fara cîntec de ploaie,
voi dveni pasarea marii
pe genele valului,
ma voi transforma în paleta de culori,
fara nici o culoare,
cu care-ti voi picta
anotimpurile inerte.

Volum aparut la Editura “Axa” Botosani/

copyright : Viorela CODREANU TIRON

25 mai 2011


MARTURIA LUI DISMAS

 

de Adrian Botez

 

 

 

 

MARTURIA LUI DISMAS

 

sa ne linistim – sa adastam pe malul

întelept al cuvintelor – pentru ca viata – în

spume – sa aiba vreme a ne ajunge din urma

 

sa nu ne ferim de

cuvinte – sa nu ne ferim de

lumina – precum furii înraiti – ori

cârtitele cele scobite de obiceiul

iubirii

 

a fi om a însemnat a rosti

curajos ori las – cuvinte

pentru adormit

minciuna

 

cuvinte – pentru a limpezi

vinu-n agheazma

 

…cât de târzie – si cu cât mai târzie – cu atât

mai exasperata

orbitoare – a lui

Dismas – marturie

 

***

 

n-am fost nici bun – nici

rau: un oarece

om

 

am vazut ape-n amug – si

le-am înfruntat – am vazut

munti în rasarit – si

m-am înaltat

 

câmpii si paduri – m-au îmbratisat – în flori si

materne umbre

 

am cunoscut si oameni:

nu mi-au placut – totusi

am trait printre ei – ca-ntr-o

lunga si meritata osânda – pentru

câta negraita frumusete am

îndraznit sa-mi aleg si rapesc – drept

tovaras de drum si de jafuri în cer

 

am ajuns la capatul

puterilor de a admira – de a

suporta absurdele cruzimi ale

vietii: soarele care scapata

acum – dupa creste – ma va afla

îngenunchiat – cu adevarata smerire-asteptând

noi treziri – întru gloria desarta a

noilor drumuri – întru

reculegere – în fata

tuturor mortilor din mine – gânduri pe care

umbra mea le-a târât – gâfâind – de-a lungul tarmilor

înspumatelor ape

 

…e un timp pentru veghere – cu ochii

mijiti pâna la izvoare – pâna la

orbire – în fata

mormintelor deschise – a ceea ce am

dorit sa ucid – dar nu m-au lasat

stelele cerului – atât de amestecat

vorbind între ele – si

cu mine – precum îngerii care – noapte de

noapte – îl contrazic – pâna la

isterie – pe

Dumnezeu

 

iar acum – rastignit – pentru foarte reala mea

crima – nu fac decât sa slavesc în

El – ceea ce

nu am izbutit – cumplit sa visez – dimpreuna cu

Adevarul – în

mine

***

 

SUNT ATÂTEA DE FACUT

 

sunt atâtea de facut – într-o

biata scurta viata

 

nu apuci sa faci decât

preaputine – dar ce trebuie si

când poti sa faci – nu

întârzia – nu

amâna: daca nu-ti stapânesti – în

haturi – clipa – vei pierde locul din care-ti

vezi – netulburat de fantasme – viata si

rostul

 

n-ai dreptul sa sovai – când auzi limbi

despicate – în jur – suierând

 

n-ai dreptul sa sovai – când

în jur nu e nimeni sa te

ajute – sa te

mângâie – dar simti mâna Lui

pe umar: te-ndeamna sa nu te opresti – decât

odata cu viata

 

inima ta îti spune sa te duci la

culcare – când înca este

lumina – deci

înca îti vezi – mâini si

lucrare

 

inima ta îti spune ca

nimeni nu mai e lânga ea – dar tu stii ca

tovarasia adevarata a inimii este

înainte – dincolo de

bezna padurii – înainte – unde zaresti

Piscul – Muntele Primejdios al

Zarii – iar nu maruntele

popasuri de lânga – din preajma…

 

…atâtea aspide lingând – bale negre – fata

Pamântului – si atât de putine

calcâie decise – deasupra capului

invers triunghiular – al

dusmanului

 

frica si scârba sunt

scuze – nu

fapte

 

nu astepta Judecata – ci

pregateste-te pentru ea

 

…sunt atâtea de facut – într-o

biata – scurta viata

***

 

 

 

PLÂNS DE MÂL

 

nu mai aveam casa

stateam între tufe de irisi

…urasc cumplit – dezlantuit

irisii – îi

macelaream cu infimele mele

degete – microscopici paianjeni dezmortiti

fojgaiti – de

lacome promisiuni…

 

…fiori se târau în sus – spre

spre barbie si gura si

frunte – tenii monstruoase

tentacular ramuroase – iesite din abisuri – precum

cosmarul krakenilor – umilite de urduroasa

suveranitate a mâlului

oceanic

 

…plângeam – deci – lacrimi caldute de

mâl – în mijlocul imemorialelor haladuiri de

mâl

 

toti – din toate galaxiile ascultate cu

ciotul – sângerând

hidos – al constiintei – toti ma implorau – servil

sa ma trezesc

 

eu continuam sa-mi întind

mâlul – pe meridianele si

paralelele inimii

 

era o vreme a descompunerii

smeritului putregai de

samânta

 

atunci – de undeva

cineva – a sunat trâmbitele

apocalipsei

 

…si în palma – am

strivit ultima lacrima a

vietii – si prima – a

învierii

 

…nicio cruce – toate

padurile de cruci ale

pamântului – însa

n-au fost de ajuns încapatoare – pentru

fatarnicia scabroasa a

mortii mele

***

 

STRAINATATEA DE-ACASA

 

iarba – terciuita de praf – motorina si

funingini

 

în santul drumului – urma de roata – trecuta prin

carne de câine

 

câtiva scheletici copaci cersesc – zadarnic

pe deasupra inimilor de

fier – ale masinilor

 

Dumnezeu – aruncat de suflul arogantei

TIR-urilor – sta – dimpreuna cu

cadavrul de câine – în santul soselei – sta

cu aureola prafuita – între

palme: se întreaba – ca-ntr-un bocet

ce cauta El – în aceasta strivitoare

strainatate

***

 

 

E-O VREME …

de Adrian Botez

 

E-O VREME

 

e-o vreme pe placul meu: ploioasa

cu blesteme: ghirlande de pasari

framânta si nelinistesc aerul – la

culme

 

spinarile cerului se freaca – una de

alta – gata sa scoata fum si

scântei – sa ia

foc

 

e cazul de multa – de mult

mai multa furie – în aceasta lume – jalnica

lume – pe care nu o lumineaza

nimic

***

 

STRAINATATEA DE-ACASA

 

iarba – terciuita de praf – motorina si

funingini

 

în santul drumului – urma de roata – trecuta prin

carne de câine

 

câtiva scheletici copaci cersesc – zadarnic

pe deasupra inimilor de

fier – ale masinilor

 

Dumnezeu – aruncat de suflul arogantei

TIR-urilor – dimpreuna cu

cadavrul de câine – în santul soselei – sta

cu aureola prafuita – între

palme: se întreaba – ca-ntr-un bocet

ce cauta El – în aceasta strivitoare

strainatate de-acasa

***

 

INSTABILITATE

 

niciun lucru nu e la locul lui

mi-e teama sa-mi spun chiar

numele – ca nu cumva – cât

timp îl rostesc – sa se schimbe – si

de tot sa ma ratacesc

 

masa la care scriu are – mereu

alte dimensiuni – patul – în care

dorm – ma trezeste – mereu

spre alte puncte cardinale – decât

cele patru – pe care le

stiam – cândva

 

soarele este într-un continuu

apus – indus – iar luna a disparut – a

renuntat la

identitate – de mult

 

am învatat sa-mi smulg

cojile de pe ranile în curs de

cicatrizare: durerea – modulata

permanentizata – îmi deturneaza atentia de la

groaza – de

morisca lumii – de morisca asta a

dracului

***

 

 

Nicoleta MILEA

Cântec de noi

 

Cu talpile goale

colind

prin seminte de mac

strigându-te…

 

Soapta muta,

descânta-mi

sângele ierbii

în potirul cerului!

 

Strânge-mi sufletul

cu bratele tale

de dor sihastrit

în pântecul noptii…

 

Flamânde metafore

nemuresc în

flacari albastre

cântec de noi!

 

Simti?

de Jianu Liviu-Florian

 

Erau la Teatrul de Papusi, odata –

Pe-un ultim rand, dupa dejun, flamanzi –

Acuma vin la Maica Preacurata,

Tot asteptand, si resemnati, si blanzi –

 

Pe lumea cea perfecta, ce sa faca?

Unde esti, Doamne, Tu, sa ii inveti?

Ca uite, eu, dintr-un salariu, daca

Le dau cel mult un pumn de pufuleti –

 

Someri prea tineri, ce se stiu acasa

Sub cerul liber peste usi inchise,

Ce stau si ei, cu Dumnezeu, la masa,

Si ca si El, mananca scrum de vise…

 

Copii ai strazii? Dar e loc pe strada,

De ei, printre masinile savante?

Invata-I, Doamne, inca sa mai creada

Ca lipsurile lor sunt briliante!…

 

Murdari, rufosi, mai stiu vreo meserie?

Mai sunt umani, sau maidanezi cuminti?

Cand vad ca-s inutili, cu darnicie,

Te-ntreb, perfectul meu aproape: Simti?

 

19-20 mai 2011

 

O DUNGA – FIZIC – INEXPLICABILA

de Adrian Botez

O DUNGA – FIZIC – INEXPLICABILA

aud – undeva – ecoul degetelor

mele – batând un

ecou de mars – pe un

ecou de margine de masa

viata mea s-a jucat la

zaruri – si

toti câti au pariat pe ea – au

pierdut

stafiile degetelor mele au

înconjurat – în hora tacuta

jilava si rece – stiloul – si l-au silit sa se

miste – în sensul celor

scrise aici

…ferestrele s-au înfundat – negre – cu

liniste: pe sub pragul

inimii mele – se scurge

catre plamânii mei – învinsi

istoviti – care de mult s-au

predat – gazul otravitor (lingând

timpane – amintiri aeriene

de mult uitate priviri) – al

amaraciunii

…mestec proaspete flori de

salcâm – si mor: ramâne – din

toate – un surâs – excesiv

întins pâna sa plesneasca – de

rabdare

…elasticul surâsului rabdarii

s-a rupt – în toate partile

dintr-odata…

…de fapt – sora de salon care sta

aplecata peste patul unde scrie c-as fi

fost eu – se sterge de zor – pe obraz

de o dunga

rosie – fizic

inexplicabila

***

SOLUTIA

se întâmpla atâtea

lucruri – în lume – total

inutile – exasperant

inutilizabile

„- a iesit o carte

extraordinara!” – „-…toate

cartile care ies – sunt

extraordinare” – „-se striga – de

undeva!” – „-…de peste tot

se striga – de

foame – de

moarte – de

sanki

„- a murit un

presedinte!” – „-…au murit atâtia

presedinti..unul dupa

altul” – „-…si papa” – „- …si

papi au murit

sodom

„- a înviat

unul” – „- …mereu

învie câte

unulasa

demonstrativ

…ce-i de facut – ca sa atragi atentia într-o

lume – în care – toate

faptele – devin lucruri:

lucruri mucegaite – de

dezinteresul general si

total – lucruri care

se rotesc în gol

inutil?

cum sa atragi atentia asupra

sângelui care

picura – gâlgâie – foarte

real – din cascate

rani – fara nicio intentie

ascunsa – ilicit filmata – de a se mai

întoarce la

inima – cum sa faci sa atragi

atentia – asupra

horcaitului – aspru ca

aripa diavolului… – …asupra

ultimului – …fara „va urma” – fara

partea a doua – secondo tempo” …! –

strigat de suferinta zvârcolita – si

moarte – cu dintii înfipti – buldogeste – în

beregata?

…lasi bratele-n jos – a

neputinta – apoi – straluminat de-o

idee – te duci în piata – la

rachetii moldoveni – si cumperi un

AKM: te duci

cu pusca automata sub brat – agale – pe

rând – la fiecare acasa – la

toti cei care ti-au trântit – data trecuta

usa-n nas – plictisiti de

avertismente si

exasperari fara

play back

…rânjind – privindu-l – pe primul

drept în ochi – fara sa

ochesti – tragi în plin – tragi pâna-ti

frige-ntre degete teava – urlându-i celui

acum interesat – pe când se prabuseste – strângându-si

între palme – spasmodic – pieptul bolborosind de

sânge: „- ei – ai mai murit undeva

cândva?

„- …asta

nu” – va mai apuca sa

suspine

…si asa

la toti – tuturor – pe

rând… – pâna când

nu va mai exista credinta nimanui în

trucajul mortii – si

nu vor mai exista spasmuri

cumplite – ca

forme ale plictisului generalizat –

cu cascaturi trosnind

alene – molima

a virtualitatii

demente – decadentei

molatic funebre

…de aici – va

începe

iar – lumea

curata – lumea

ochi viu în viu ochi – nu ochi în

stricla – sticla-n ochi

…Craiasa Zapezilor

Otravit Aburite – va

sucomba – spre

Triumful Înrourati

Tradafirilor

***

NU FACI CONVERSATIE CU UN ASASIN

nu faci conversatie cu un

asasin: îl distrugi – si

atât

ce sa mai discut eu – spre exemplu – cu

Moartea – care a dansat

ca un dervis dement – prin

toata viata mea – adâncind – în

pamânt si în

ceruri – pâna la

nevedere – tot ce-am

iubit?

acum – am prins-o în

fundatura Poeziei: îi înfig

pumnalul Cuvântului în piept – prompt si cu

Majestuoasa Tacere – si

pâna când nu vad cum ochii ei devin

cer înstelat si

liniste a Gradinii – n-o slabesc

nu faci conversatie cu un

asasin: îi scoti

pumnalul Cuvântului din piept – si vezi

vezi cu ochii tai naboind (prin

monstruoasa – cosmica ei rana

deschisa) – florile în gradini

***

VIN VALURILE (POEME)

de Ioan LILA

 

 

VIN VALURILE, RAVASITE VIN

 

Vin valurile, ravasite vin

Cu gustul lor albastru de pelin

În rapait de picaturi ce cad

Din norii care ard troznind în vad

 

Vin valurile hohotind bolnave

Cu gust de infinit si grele, grave

Zvîrlind pe tarm fragmenetele de zei

Si zdranganinbd amarnice pe chei

 

Ca sa-ntelegem ca în prag de seara

Dorul de necuprins ne mai omoara

Iar somnul ce-l visam este etern

Izbind în zidul vietii sters si tern

 

 

M-AI SCUFUNDAT ÎNTR-UN OCEAN DE VISE

 

M-ai scufundat într-un ocean de vise.

M-am trezit ranit ca un soldat.

Eram tare departe de visurile mele proscrise –

În oceanul din sufletul tau m-am înnecat.

 

Tu erai ultima stralucire din ochii mei,

Tu erai sarea din pîntecul oceanului.

Eu eram ca o picatura de apa respirata de porumbei,

Pe rana însîngerata cu maci a lanului.

 

Ardeau toate cîmpiile, degeaba te cautam.

Veveritele te ascunsesera ca pe o nuca –

În labirinturile lor sapate în stele te cautam

Si nu învatasem sa te regasesc, nu înca!

 

Mai trebuia sa strabat un ocean de coapse bronzate,

Ca sa te regasesc, dar n-am mai putut înnota

Strivit de dulceata lor ce bîntuia prin cetate

Si chiar si în sufletul meu se-nnopta !

 

 

SI TIMPUL CURGE, CURGE DE DEMULT

 

Si timpul curge, curge de demult

Noi l-am uitat pe-o banca într-un parc

Înscris pe-o frunza cu-n însemn ocult

Zburînd ca o sageata dintr-un arc

 

Dar ne-a ajuns din urma, ne-a lovit

Cu-o toamna si smerita si duioasa

Si, amintindu-ne ca ne-am iubit

Ne-a daruit iertarea matasoasa

 

 

ADUNA CIOBURI COLORATE

 

Aduna cioburile colorate

Iubirile, parfumurile, lacrimile

Sau plîngi sau plîngi amar

 

Mie mi-e dor de vocea ta cea dulce

De mîngîierea ta îmbatatoare

Mie mi-e dor, de tine îmi e dor

 

De ploaia dintr-o vara-ndepartata

Prin care ne-am plimbat, tineri, desculti

Azi ploaia este trista, sufocata

 

Erai un fulg de papadie dintr-un vis

Azi toate astea-s cioburi de iubire

Si noaptea-i tot mai neagra, noaptea…

 

 

CATREN ÎMBUJORAT PRECUM O FATA

 

Catren îmbujorat precum o fata

Cu coapsa dezvelita pîn’ la brîu

Care mi-a dat splendoarea-i fermecata

În valurile repezi dintr-un rîu

 

Catren jertfit pentru o rima rara

Ideea pare-a fi dezverginata

Zemoasa si dulceaga ca o para

Cu care m-ai vrajit, duioasa fata

 

Catren cu amintirile tocite

Ca stîncile ce se înfig în cer

Povestile sînt toate ispravite

Iar eu iubirii n-am ce sa-i mai cer

 

Catren uitat pe raft într-o camara

Lînga un fir plapînd si crud de iarba

Îmi amintesc acuma de o vara

Ce ma vrajea cuvintele sa-mi soarba

 

Catren… cînd te-am iubit întîia oara

Fin

sambata 21 mai 2011

France


ALTER EGO

de Jianu liviu-Florian

 

De dimineata, aflu in pridvor,

De templu vechi, un intreprinzator –

De n-ar avea o pensie, saracul,

Si in pronaos, l-ar vedea pe dracul –

 

Si-a ridicat un chiosc, pe langa piata –

Si vinde-un fel de capete de ata –

Dar intre criza mica, si cea mare,

Nu sunt cumparatori, nici de mancare –

 

Sunt unii care au in criza Raiul,

Si altii sunt in criza cu malaiul,

Gasesti, aliniati, spre Rai, in scara,

Si mari mosieri, si vite de povara –

 

Oricat e criza mare, si de bine –

Solutia nu-i afara, ci in tine –

Oricat de rea, o Lume-i sub obroc

In inima, de-i faci un pic de loc –

 

Sunt vremurile-n  lume-atat de crude,

Ca lumea-ti pare-un Paradis de  Iude –

Atunci, sa speli la Iude, calm,  calcaiul,

Caci intre Iude, poate esti intaiul –

 

Sa colindam Bisericile-aceste –

Un dram de mila, inca, de mai este –

Sa ne mai dovedim, din crudul hau,

Ca stim ce suntem, si ne pare rau…

 

20 mai 2011