INTERVIU CU MAESTRA DE BALET ANA VALKAY

Ana Valkay – o viata închinata baletului. L-a slujit pe scena timp de peste douazeci de ani, facând parte din trupa de balet a Operei Române din Timisoara si cam tot atât din culise, de acolo de unde începe el, unde se selecteaza si se slefuiesc cu truda nestiuta viitoarele sperante ale acestei arte. Devenita o pretuita profesoara de balet, are meritul de a-l fi coborât de pe scena pâna în casele si vietile noastre, ocupându-se de generatii si generatii de copii în cadrul studiolului de dans pe care l-a înfiintat si îl conduce.

Cornelia TURLEA-CHIFU: Stimata doamna Ana Valkay, va aflati la ceas aniversar. Anul acesta, studioul de dans pe care îl conduceti si va poarta numele, împlineste douazeci de ani de activitate. Cum a aparut ideea înfiintarii lui si cui i se adreseaza?

Ana VALKAY: În urma cu douazeci de ani încheiam o etapa importanta din viata. Cortina se lasa încet, încet peste ceea ce pot sa spun ca a fost viata mea de artist. Eram la vârsta când orice balerin este nevoit sa paraseasca scena, sa se transforme din actor în spectator. Este un moment greu. Risti sa devii un spectator nu numai al artei ci si al vietii. Înfiintarea unui studio de dans îmi oferea posibilitatea sa ramân un slujitor activ al artei dansului, sa împartasesc si altora frumusetea ei, sa-i învat si pe altii ceea ce stiam eu mai bine sa fac.

M-am adresat copiilor cu vârsta cuprinsa între 4 si 14 ani, întrucât nu era o noutate pentru mine. În vremuri nu demult apuse, când arta începuse sa fie folosita pe scara larga drept mijloc de „faurire a omului nou, multilateral dezvoltat”, în cadrul Operei din Timisoara luase fiinta un cerc de balet, unde trebuia sa prestam ore de munca voluntara. Acolo am descoperit bucuriile muncii cu copiii.

Pe lânga toate astea, am avut sansa sa cunosc, ca nimeni altcineva, perioada de glorie a baletului timisorean. Era firesc sa nu ramân indiferenta la viitorul lui care porneste în mod cert de la descoperirea copiilor talentati, de la motivarea si canalizarea acestora. Astfel ca acum, studioul de dans înfiintat în urma cu douazeci de ani este si o pepiniera pentru sectia de coregrafie a Colegiului National „Ion Vidu” din Timisoara.

Cornelia TURLEA-CHIFU: În memoria scrisa si nescrisa a Timisoarei este mentionata existenta, prin anii ’40, în coltul Pietei Unirii, a Scolii de Dans de Societate „Carol Valkay”. Se poate face o legatura între aceasta si Studioul de Dans „Ana Valkay”?

Ana VALKAY: Pe strada Alecsandri, colt cu Gheorghe Lazar, se afla „Scoala de Dans si Bune Maniere”, condusa de maestrul de balet Carol Valkay. La acea vreme Timisoara mai respira înca aerul Micii Viene, mai traia înca sub fascinatia valsului vienez. Scoala avea o sala frumoasa de dans cu parchet vienez si oglinzi venetiene unde cei dornici învatau nu numai pasii de dans ci si manierele impuse de codul de comportament în societatea timpului. Prima legatura de care am putea vorbi ar fi pasiunea pentru arta dansului, pasiune din care s-au nascut cele doua, sa le spunem, ateliere. Ele au însa si un numitor comun, o legatura cât se poate de vie, de palpabila: pe Francisc Valkay, sotul meu si fiul lui Carol Valkay, care a facut primii pasi de dans acolo, în sala cu oglinzi venetiene, iar acum, dupa o jumatate de veac, se ocupa de talentele Studioului de Dans „Ana Valkay”.

Cornelia TURLEA-CHIFU: Ce a însemnat pentru împlinirea dumneavoastra artistica si profesionala sa fiti Ana Valkay?

Ana VALKAY: Daca este adevarat ca fiecare din noi avem o stea calauzitoare sub auspiciile careia ne nastem, ne continuam drumul si apunem, atunci a mea este fara îndoiala steaua baletului. M-am nascut si am crescut sub lumina ei calda si învaluitoare, mama mea, Maria Klein, fiind si ea balerina. M-a ispitit sa-i descopar tainele, sa-i cunosc si sa-i stapânesc frumusetea si am ajuns balerina. La un moment dat, ca în povestile cu final fericit, drept recompensa pentru staruinta si fidelitate, o stea reala a baletului a intrat în viata mea si am devenit Ana Valkay. Am avut alaturi un artist complex de la care am învatat ca arta e bucuria sufletului si victoria spiritului. Am aflat de câta munca si sudoare e nevoie ca sa ajungi si sa ramâi o stea. Cât de important este sa fii multumit de ceea ce faci si sa vezi ca munca ta aduce bucurie si multumire si celorlalti. Am învatat sa ma bucur de lumina pe care o raspândesc stelele în jurul lor si sa fac tot ce-mi sta în putinta ca acea lumina sa nu se stinga.

Cornelia TURLEA-CHIFU: În prezent, în cadrul studioului, lucrati cu sase grupe de copii diferentiate ca vârsta si nivel de performanta. Cum au fost începuturile? Cum v-ati facut cunoscuta activitatea si cum a fost ea întâmpinata de timisoreni? V-a ajutat faptul ca purtati acest nume binecunoscut pe firmamentul baletului românesc?

Ana VALKAY: Începuturile? Ca orice începuturi… Firave si timide. Am debutat cu o grupa formata din cincisprezece copii. Am reusit sa conving însa prin seriozitate si munca sustinuta. Nu cred în publicitate. Lucrurile bune si bine facute îsi fac reclama singure. Sigur si numele pe care îl port a fost o garantie a calitatii. Undeva, pe un blog, o mamica marturisea: am înscris-o pe fetita mea la cursurile doamnei Ana Valkay, sotia lui Francisc Valkay. Face cu ele (balet n.a) „ca la carte”.

Se pare ca am reusit sa cuceresc cu „pasiunea” mea pentru dans un numar însemnat de copii, bunici, mamici. Astfel, activitatea mea a fost cunoscuta si recunoscuta de catre cei care doreau sa le ofere copiilor o ora în care sa cunoasca câte ceva din tainele si magia dansului si a muzicii.

Cornelia TURLEA-CHIFU: Ati fost interpret si sunteti creator pe tarâmul artei. Ati fost si sunteti dascal. Cum împacati sensibilitatea artistului cu exigenta pedagogului?

Ana VALKAY: Nu va vine sa credeti cât de bine se împaca sensibilitatea cu exigenta. Ce s-ar face un balerin fara grija, strictete, pretentie fata de executie, sau pedagogul fara sensibilitate, afectivitate? Un profesor de balet, dupa cum îi spune si numele, este atât artist cât si pedagog. Sensibilitatea artistului îl ajuta sa dezvolte starea de empatie cu elevii sai, iar exigenta pedagogului îl ajuta sa recepteze valoarea actului artistic si sa o transmita nealterata copiilor.

Cornelia TURLEA-CHIFU: Faceti o triere a elevilor dumneavoastra si daca da, dupa ce criterii?

Ana VALKAY: Studioul de Dans „Ana Valkay” are usile deschise pentru orice iubitor al artei dansului.Trierea se face de la sine. De obicei, dupa primele ore de contact cu armonia muzicii clasice, cu miscarea ritmata si expresiva, copiii care vin, la început, pentru ca „asa vrea mama”, se lasa cuceriti si devin elevi fideli ai orelor de balet. Mai ramâne de vazut daca fac fata efortului de a fi atenti si a munci sustinut timp de o ora si daca au, totusi, o minima dotare nativa în ce priveste auzul muzical si simtul ritmic.

Cornelia TURLEA-CHIFU: Care considerati ca este vârsta potrivita pentru începerea unui curs de balet?

Ana VALKAY: Exista o perioada premergatoare, de pregatire, cuprinsa între patru si noua ani când copiii pot sa-si însuseasca cu usurinta pasi, pozitii si miscari specifice si se familiarizeaza cu diferite tehnici ale acestei arte. Despre balet, în adevaratul sens al cuvântului, se poate vorbi însa abia de la noua ani. Daca îl faci „de placere”, nu prea conteaza vârsta la care îl începi. Dar pentru performanta sunt foarte importante toate etapele si este foarte important interesul pe care-l manifesta copilul fata de un astfel de curs.

Cornelia TURLEA-CHIFU: Vorbiti-ne putin despre forta magica a baletului care îi determina pe parinti sa treaca împreuna cu copiii lor pragul unui studio de dans, dar mai ales îi motiveaza pe micutii balerini sa vina iar si iar, de-a lungul anilor de studiu, în sala cu oglinzi.

Ana VALKAY: Baletul este o arta cu o mare putere de expresie care-ti da sentimentul de perfectiune prin armonia dintre muzica si miscare, prin puterea de a-ti controla si dirija corpul si spiritul si a le face sa vorbeasca fara cuvinte despre tristete si bucurie, despre durere si fericire, despre iubire si ura, despre viata si moarte. Aceasta este magia lui. Daca mai luam în considerare faptul ca el înseamna gratie si eleganta, sanatate si dezvoltare armonioasa, stimulare a imaginatiei, a memoriei, a puterii de creatie, întelegem de ce parintii apeleaza la balet ca la un partener în educatia copiilor.

Cât despre acestia, copiii sunt fascinati de subiectul narativ al baletului, de personaje si costume care îi transpun într-o lume de basm. Câte fetite nu vin sa „baleteze” ca sa fie printese?! Si mai este ceva, în cazul elevilor mei: spectacolele care au loc pe scena Operei Române din Timisoara si care le da sentimentul ca sunt artisti adevarati îi motiveaza „sa vina iar si iar, de-a lungul anilor în sala cu oglinzi”, ca sa va citez…

Cornelia TURLEA-CHIFU: Daca tot ati adus în discutie acest subiect, sa spunem ca în fiecare an pregatiti cu elevii Studioului de Dans „Ana Valkay” doua spectacole deja traditionale pe scena Operei din Timisoara: „Feeria fulgilor de nea”, în preajma Craciunului si „Gala micilor balerini”, în iunie, la încheierea anului de studiu. Cronicile le caracterizeaza ca fiind o explozie de culoare, gratie, candoare. Cine le semneaza coregrafia, regia, cine va asigura costumatia?

Ana VALKAY: Tot ce înseamna coregrafie, scenografie, regie are girul sotului meu, Francisc Valkay. Nu ma pot lipsi de experienta, priceperea si puterea lui creatoare. El este mentorul nostru, asistentul nostru, cel ce ne cizeleaza repetitiile finale, iar în ziua spectacolului este alaturi de noi ca prezentator, transmitând publicului emotiile noastre, iar noua, bucuria si sustinerea celor din sala.

Trebuie sa spun ca impresia artistica este creata în mare parte si de costumatie. Realizarea ei cere imaginatie, migala, materiale specifice, accesorii speciale si… bani. Fiecare grupa de vârsta executa în timpul spectacolului doua, trei si chiar mai multe numere, ceea ce înseamna cam tot atâtea schimbari de costume. Spun toate astea ca sa subliniez implicarea parintilor ce suporta costurile si sa le multumesc pe aceasta cale pentru efortul lor.

Cornelia TURLEA-CHIFU: Ziua spectacolului este o sarbatoare pentru familiile copiilor. Parinti, bunici, strabunici, frati, prieteni, înarmati cu aparate foto se transforma în spectatori entuziasti, le sustin cu aplauze îndelungate pe dansatoarele emotionate, le astepta cu flori la iesirea din scena. Este imposibil sa nu observi munca asidua, plina de daruire, ce se ascunde în spatele progresului micilor balerine, vizibil de la un spectacol la altul, cât si bucuria si încântarea adultilor apartinatori. Dumneavoastra însa, nu va dati în laturi sa afirmati, dupa lasarea cortinei, ca a fost cel mai slab spectacol. Cum se traduce aceasta nemultumire? Ce înseamna aceste spectacole pentru dumneavoastra?

Ana VALKAY: Întotdeauna un spectacol se vede diferit din sala si din culise. Parintii, destinsi ca orice spectator, se lasa încântati de candoarea artistilor. Micile lor greseli si neputinte sunt atenuate de emotia artistica pe care ei o transmit si de stradania si seriozitatea cu care executa numerele din program. În culise însa, primeaza grija pentru reusita spectacolului în general, si pentru fiecare interpret în parte. Mereu ti se pare ca ceva nu a iesit cum ai vrut, ca ceva se putea face mai bine…Cred ca este fireasca aceasta nemultumire. Si e buna. Pentru ca genereaza progres.

Pentru mine, fiecare spectacol este un „eveniment” de bucurie si tristete totodata! Bucuria de a vedea copiii si parintii fericiti si multumiti, tristete pentru încheierea unei etape din viata. În acelasi timp ma gândesc la urmatorul spectacol pe care mi-l doresc mai bun, mai „miraculos”. Implicarea tot mai mare în activitatea studioului a celui ce se cheama Francisc Valkay face ca „productiile” sa fie din ce în ce mai reusite si mai „pretioase”! Sper ca acest lucru sa fie resimtit de copii si de parinti.

Cornelia TURLEA-CHIFU: Sunteti o profesionista. Ati facut parte din corpul de balet al Operei din Timisoara. Sunteti cadru didactic la Colegiul „Ion Vidu”din Timisoara, catedra de coregrafie. Ce urmariti la cursantii dumneavoastra pe perioada unui ciclu de pregatire? Va opriti la stadiul de initiere, sau vizati performanta?

Ana VALKAY: Initierea este absolut obligatorie. Ea este specifica, dupa cum am mai spus, vârstei cuprinse între patru si noua ani. Exista însa si copii care se desprind de majoritate. Cu acestia nu ramâi la initiere. Îi stimulezi, îi lucrezi, încredintându-le numere solistice. Totul depinde de posibilitatile copiilor, de talentul si daruirea lor. Îmi place sa le cer cât mai mult, sa-i fac sa-si doreasca o executie cât mai aproape de perfectiune, pentru ca de aici porneste performanta. Si, da! Performanta se afla în vizorul oricarui profesor. Fara ea, munca lui nu este completa.

Cornelia TURLEA-CHIFU: Cred ca e momentul sa ne spuneti ce alte satisfactii profesionale mai aveti în afara de bucuria de a vedea cum niste „ratuste” galagioase care se împiedica una de alta se transforma la bara în „lebede” gratioase, tacute si atente. Ce rezultate de exceptie ati obtinut ca profesor de balet?

Ana VALKAY: Rezultatele mele de exceptie sunt elevii care au obtinut rezultate de exceptie datorita îndrumarii mele. Vorbesc cu drag de Andrei Morariu, format la Studioul de Dans „Ana Valkay” si plecat în anul 2004 cu o bursa de studii în Germania, la Scoala de balet „John Cranko” din Stuttgart. Acum este solist la Teatrul de Balet din Dortmund. Andreea Jura mi-a fost o eleva exceptionala, care timp de trei ani (2006, 2007, 2008) a obtinut Premiul I la Olimpiada Nationala de Coregrafie. În anul 2007 a fost în America cu o bursa de studiu de o luna, iar acum este solista la Teatrul de Balet din Cluj.

As vrea sa mai nominalizez doua eleve pe care le am în prezent la Colegiul National de Arta „Ion Vidu”, olimpice si ele si care s-au format tot la studioul de dans. Este vorba de Alexandra Funieru, cu premiul al II-lea în anul 2009, respectiv 2010 si de Codruta Balan cu Premiul al III-lea în anul 2010. Le doresc si lor o împlinire profesionala si multe bucurii pe scena baletului. Nu pot sa nu o amintesc pe Marcela Marcu, eleva în al saselea an de studiu, cu un mare potential interpretativ, dar si creator, prezenta în cadrul spectacolelor studioului cu productii proprii de o reala valoare artistica.

Cornelia TURLEA-CHIFU: Exista în Timisoara autoritati, institutii, personalitati de cultura sau politice care sa va sustina în acest demers cultural-educational de formare de minti frumoase în corpuri frumoase?

Ana VALKAY: Ne sustin în primul rând institutiile culturale. Avem o buna colaborare cu Opera Româna din Timisoara sub conducerea maestrului Corneliu Murgu, prin faptul ca de doua ori pe an sala si scena sunt ale noastre si ne putem desfasura cu succes spectacolele. De asemenea beneficiem de concursul croitoriei Operei în confectionarea costumelor necesare spectacolelor. Ne bucuram de sustinere din partea maestrului Ciprian Cipu, directorul Centrului de Cultura si Arta al Judetului Timis, care ne asigura sala în care îsi desfasoara activitatea Studioul de Dans „Ana Valkay”.

Si mass-media locala ne aloca spatii în emisiunile si publicatiile ei si ne promoveaza vorbind despre activitatea noastra, despre spectacolele si rezultatele noastre. Am fost prezenti în emisiunile doamnei Roxana Florea, redactor la T.V.R.-Timisoara, în paginile ziarului „Agenda” si în numeroase publicatii on-line. Oamenii politici au probleme mult mai importante pe agenda lor decât demersul de care vorbiti. Eu, totusi, am avut norocul ca unul dintre ei, Emil Cristescu, sa se aplece si asupra actului cultural si astfel am beneficiat de o binevenita sponsorizare.

Cei mai importanti si fideli sustinatori ne sunt însa parintii. Ei ne sponsorizeaza cu timpul lor, cu rabdarea si întelegerea lor, cu încredere si entuziasm. Unii, carora situatia materiala le permite, se implica si sustin si financiar activitatea studioului de dans. Tuturor nu pot decât sa le multumesc, sa-i asigur de toata stradania noastra, sa le spun ca fara ei nici noi nu am exista.

Cornelia TURLEA-CHIFU: Aveti perspective si proiecte noi în ceea ce priveste Studioul de Dans „Ana Valkay”?

Ana VALKAY: Ne propunem sa venim în întâmpinarea interesului cursantilor nostri pentru dansul modern, incluzându-l în repertoriu alaturi de dansul clasic, sub directa si exclusiva îndrumare a maestrului Francisk Valkay.

Cornelia TURLEA-CHIFU: Va doresc multa putere de munca, mult succes dumneavoastra si elevilor dumneavoastra, si va multumesc pentru timpul acordat.
————————————–

A consemnat,
Cornelia TURLEA-CHIFU
Timisoara
23 martie 2011

Advertisement

IMPOSTURA CA PRINCIPIU VALORIC SUPREM IN PROMOVAREA OAMENILOR

Un lucru cu cat este mai scump cu atat este mai ieftin. Vorbesc de valoarea reala a lucrului. Aceasta deoarece un lucru scump, de valoare reala, nu doar ca are fiabilitate, avand durata de utilizare cu mult mai mare decat cel ieftin, dar el creste eficienta in atingerea scopului.
 
Deci cel mai valoros lucru este cel ce se potriveste cel mai bine scopului propus, rolului pe care trebuie sa il joace. Fiecare a avut o masina careia la un moment dat a trebuit sa-i schimbe o piesa. Toata lumea stie ca piesa originala care se potriveste perfect ofera o functionare optima si protectia restului pieselor masinii, iar piesa neoriginala cu cat e mai indepartata de standarde cu atat genereaza o functionare mai proasta si poate uza celelalte piese, defectand mult mai profund masina. Asa este si cu oamenii.
Considerati ca fiecare om este o piesa intr-un sistem institutional, intr-un sistem social. Omul potrivit la locul potrivit garanteaza o maxima eficienta in rolul profesional si social presupus pozitiei ocupate, crescand armonia functionala a sistemului si performantele celor din jurul lui. Atunci cand este vorba despre loc de decizie, efectul va fi in functie de raza de aplicabilitate a acesteia.

Un bun conducator de intreprindere sau institutie poate performa sau poate falimenta respectiva institutie ori intreprindere. Pana aici cam toata lumea gandeste la fel, daca este de buna intentie si sincera. De aici incolo apare intrebarea: bine, dar care este piesa originala, avand toate standardele, sau in cazul nostru omul potrivit la locul potrivit? In primul rand, trebuie sa cunoasca, la nivel profesional, scopul, mijloacele si metodologia de obtinere a efectului de rol profesional si social. Cu cat va fi mai putin profesionist in aceste trei directii cu atat eficienta lui va fi mai mica, trecand in efect negativ. Adica, daca vei pune un inginer de tractoare sa creasca pesti, pestii vor muri, iar daca vei pune un agronom sa repare avioane, atunci doar cei care au hotarat acest lucru sa se urce in acestea.

Am dat exemple extreme. Dar toti cei numiti sau alesi pe un post de decizie se inscriu undeva pe linia ce leaga extremele: performanta – slaba eficienta. Orice individ ajuns pe un post de decizie pentru care nu are calificare in domeniul in care ia decizia produce paguba, pana la distrugerea intreprinderii sau institutiei in cauza. in al doilea rand, fiecare profesie are un tip particular de gandire. Cu totul altfel gandeste un inginer, un jurist, un medic sau un preot etc. In timpul formarii lor, indivizii se amprenteaza definitiv cu un mod specific domeniului de a gandi. Recalificarile ulterioare, fara a porni de la acel mod de a gandi in care s-a format, sunt carpeli care au valoarea carpelilor de tipul: din costumul unui om scund si gras vreau sa fac un costum pentru un om inalt si subtire. Sigur ca va iesi un costum cu care poti grebla prin gradina, dar nu poti frecventa cu el saloane cu pretentii.
 
Asa-zisa sansa democratica a recalificarii din slujba in slujba se refera la oameni care sa faca si ei ceva ca sa castige o paine, dar nu la oameni de performanta, care sa performeze institutia, sa duca lumea inainte. Oamenii de performanta cresc in propria profesie, din nivel in nivel, tinzand spre competenta maxima posibila. Un om care nu a fost performant in propria meserie in care s-a format, care nu a fost capabil sa traiasca din meseria in care s-a format acela nu va fi performant in nicio alta activitate in care se va reprofila. Un asemenea om neperformant in meseria lui, daca va fi in pozitie de decizie in alta activitate, va necinsti prin incompetenta scaunul pe care sta, facand rau domeniului, prin aceasta contribuind la inrautatirea generala a societatii, de aici facandu-si rau siesi si familiei sale, chit ca prostul se crede intotdeauna genial.
Nu sunt pareri la un taifas. Acestea sunt afirmatii exacte ale unui om de specialitate. Sunt specialist in esecuri umane.

Parerea atat de invocata, de fapt o scuza, cum ca politica este singurul domeniu in care nu trebuie sa ai o pregatire deosebita este un fals si praf pentru orbirea celor care nu vad cu ochii lor. In societatile performante, ca sa te apuci de politica, trebuie sa fi fost absolvent, dar nu orice absolvent, al celor mai prestigioase universitati. Cititi biografiile oamenilor politici occidentali. Daca nu poti dovedi ca faci parte din elita generatiei tale, din cei 3-5% nascuti, iar nu facuti si antrenati (scoliti) la sange nu ai ce cauta in politica. La noi diluviul politic si social a scos la suprafata repetentii si gunoaiele, iar prostul nu numai ca nu poate accepta, dar nici macar nu poate intelege ca este prost. El va numi in functii de decizie indivizi care ii seamana.
 
De aceea institutional Romania este condusa, cu rare exceptii, de impostori. Impostori nenorociti de trei surcele aflati ca, in afara celor ca voi, intreaga populatie va dispretuieste si isi bate joc de voi pe la spate, chiar daca pe fata, in mod prefacut, pastreaza o aparenta de deferenta.

Prof.Univ.Dr. Gavril CORNUTIU
Universitatea Oradea
28 ianuarie 2011

Plugusorul sperantei

By Cristi Munteanu, antrenor de hochei pe gheata, Galati

Aho, aho frati hocheisti
Ia fiti veseli, nu fiti tristi
Langa noi va asezati
Plugusorul ascultati!
Anul care trece acum
Ne-a adus pe un nou drum,
Avem cu totii speranta
Ca vom face performanta
Vom bate din nou ciucanii
Le vom lua titlul si banii
Patinoarul va fi plin
Publicul va fi-n delir
Galeria va striga :
Dunarea-i echipa mea
Nu e vis, e realitate
Domnul le va da pe toate
In maini s-avem crose noi
Manati mai: haiiiiiiiiiiiiii

Noi suntem sportivi de soi
Avem talentul in noi
Ne-antrenam  cu staruinta
Pentru a noastra biruinta
Suntem vajnici luptatori
Doar suntem gladiatori
Vom lupta pentru Galati
Pentru club, parinti si frati
Si-o sa va mandriti cu noi
Veti avea din nou eroi
La multi ani cu sanatate!
Domnul ne fie aproape
In picioare ghete noi
Tintiti poarta mai flacai
Si strigati cu totii: haiiiiiiiiiii

In turnee vom pleca
Meciuri multe vom juca
Insa noi avem credinta
Si cu-a-noastra daruinta
Vrem sa-nvingem, sa marcam
Cu-adversarii  sa ne distram
Pe voi sa va bucuram
Nu vom merge la noroc
Cum fac altii pe la lot
Caci echipa noastra-i mare
Joaca hochei de valoare
Opriti  atacul flacai
Si bateti din crose: haiiiiiiiiii

Azi sunt mic, voi creste mare
Faima mea peste hotare
Se va duce in curand
NHL il am in gand.
Acum noi ne pregatim
Sa patinam cat mai fin
Avem casti, avem manusi
Suntem tineri, spiridusi!
Puneti frana  mai flacai
Si strigati cu totii: haiiiiiiiiiii

De urat putem ura
Dar cu totii am prefera
Sa facem ce am promis
Caci asa ne este scris
Sa vorbim mai putintel
Si sa facem  multicel
Iar acum la incheiere
Va uram un an de miere
Dulce-auriu sa fie
Sa v-aduca bogatie
Trageti  cu sete la poarta
Pucul s-ajunga in plasa
Ca sa facem iarasi roata
Mai strigati odata hai!
S-auda lumea de noi!
Haiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii
La anul si la multi ani!