Tristete si speranta

Vavila POPOVICI

 .

Din Eul rastignit de iubirea pentru celalalt, curge viata vesnica.”

M.-A. Costa de Beauregard

 .

Trist poti fi atunci când esti singur, când ai nevoie de sprijin, de cuvinte mângâietoare sau când alaturi de altul fiind, suferi pentru suferinta celui de lânga tine, suferi împreuna cu el si încerci sa-i usurezi tristetea cu ajutorul cuvintelor, gesturilor… Tristi suntem când ne amintim de momentele dureroase ale vietii noastre, sau ale celor pe care îi iubim. Tristi suntem în aceasta Saptamâna a Patimilor lui Hristos, amintindu-ne de durerea si suferintele Sale: umilinta de a cara propria-I cruce si a fi scuipat, piroanele batute în membre, coroana de spini de pe cap, sabia împunsa în coaste… Si toate îndurate pentru ca noi sa avem drum liber spre Dumnezeu. Dar, la capatul celalalt sta speranta care face ca sufletele noastre sa poata primi bucuria Învierii. Prin cunoastere înlaturam tristetea din sufletele noastre. Avem nevoie de evadarea gândurilor catre trecut si viitor. Iar trecutul înseamna Traditie si Nicolae Iorga spunea ca „Traditia poate fi uitata, dar ucisa, nu!” Si generatia mea a trait vremurile uitarii… Omenirea s-a putut dezvolta, evolua, prospera datorita unui cod al valorilor, a unei traditii culturale si spirituale. În momentul când sunt negate traditiile culturale, oamenii se neaga de fapt pe sine, iar natiunea se poate confrunta cu o criza de identitate. Comunismul s-a opus cu vehementa oricarei traditii. În Manifestul Comunist al lui Marx – documentul principal al partidelor comuniste – se recunoaste pe fata rolul malefic al doctrinei: „Revolutia comunista reprezinta ruptura cea mai radicala cu relatiile traditionale; nu este de mirare ca dezvoltarea sa implica ruptura cea mai radicala cu ideile traditionale”. Dar iata ca roata vietii nu s-a blocat, ea ne-a readus traditiile, sarbatorile… si ele nu au putut fi ucise!

Traditie, înseamna trecut, o suma de valori, conceptii, obiceiuri sau credinte care se pastreaza la un popor sau chiar la nivelul întregii umanitati, concentrate fiind în jurul unui Adevar. Exista o traditie Sfânta si o traditie a poporului. Este bine sa ne dam seama de diferenta lor, cu toate ca amândoua slujesc Binele, frumosul si Adevarul. Traditia populara s-a transmis de-a lungul secolelor prin viu grai, inspirata din întâmplarile, observatiile, experientele acelor zile de demult, prin obiceiuri perpetuate (transmise de la o generatie la alta), iar Sfânta Traditie se refera strict la învataturile lui Hristos, transmise Apostolilor si continute în Sfânta Scriptura.

Iata ca intram în Saptamâna Patimilor si fiecare zi este marcata de Biserica prin slujbe minunate, numite Denii, numele lor venind de la slavonescul „vdenie”, însemnând priveghere sau slujba nocturna. Prima dintre Denii se tine chiar în seara Duminicii Floriilor si este Denia pentru Lunea Mare. Ultima are loc în Vinerea Mare si este cutremuratoarea Denie a Prohodului Domnului, dupa care urmeaza Noaptea Învierii.

Niciodata nu trebuie sa ramânem în bratele tristetii, „sa nu plantam copacul tristetii în inimile noastre”, dupa cum ne sfatuia un poet, ci sa avem în spate trecutul si în fata „cartea bucuriei”, pentru a putea duce lupta pe mai departe, în aceasta viata. Sa întrevedem, sa gândim un scop, cel mai mare fiind cel al mântuirii noastre, speranta sa ne umple sufletul! A spera este ca si cum ti-ai construi o barca, te-ai urca în ea si ti-ai propune sa ajungi la malul celalalt. Poate sa nu ajungi, sa se rastoarne barca, sa pierzi cârma, sa întâmpini valuri mai mari sau mai mici, dar daca stii sa eviti pe cât posibil toate obstacolele si sa lupti pentru înlaturarea lor, o data ajuns la celalalt mal, vei stii ca viata pe acest pamânt nu a fost zadarnica, ca ai avut o menire si te-ai straduit s-o îndeplinesti. Speranta care ne calauzeste, ne presara-n drum flori si ne daruieste energii dumnezeiesti.

În aceste zile triste, de sarbatoare religioasa crestina asteptam Învierea Domnului, ne pregatim sufletele pentru bucuria trairii ei. Sarbatoarea Învierii lui Hristos este numita si Paste sau Pasti, interpretarea duhovniceasca a cuvântului fiind acela de trecere. Ea a devenit o traditie în viata noastra, a crestinilor, în viata Bisericii, fiind cea mai veche sarbatoare crestina, sarbatorita înca din epoca apostolica.

Dupa credinta noastra crestina, în aceasta zi – Vinerea Patimilor – a avut loc moartea lui Iisus care a fost rastignit si a murit pe cruce pentru rascumpararea neamului omenesc de sub jugul pacatului stramosesc. Acestei zile i-am dedicat poemul:

Vinerea Mare a Patimilor lui Hristos./ Se-aude toaca./ Credinciosii se-ndreapta spre biserici./ Încep slujbele religioase./ Îngerii coboara blând din cer,/ întind aripile deasupra capetelor noastre./ Îsi pregatesc glasurile,/ Preotii-nalta rugaciuni./ Se-aud cântari de cinstire, se – nfioreaza întreaga fire./ Se-aprind lumânari,/ se lumineaza inimile si gândurile noastre./ Se cânta Prohodul…/ Îngerii tristi cânta cu noi! Clopotul bate./ Pe cer trec nori alungati de vânt./ Pasari tresar din somn speriate./ Printre fosnet de aripi si unde sonore,/ lumânarile noastre,/ unite-ntr-o singura lumina mare./ Învaluiti în propria lor lumina/ Îngerii sunt printre noi!/ Înconjuram biserica împreuna cu preotii,/ purtatori ai sfântului Epitaf./ Ne oprim de patru ori/ si ne hranim sufletele cu rugile lor./ Trecem pe sub Epitaf…/ Îngerii sunt cu noi!/ Biserica-i prea plina./ În jur roiesc enoriasii./ Vinerea Mare a Patimilor lui Hristos!/ Îngerii se afla printre noi!

De secole rememoram tristetea acelor zile, acelui timp, Patimile lui Hristos, Cel venit sa ne lumineze, sa ne dezvaluie sensul vietii, iar Învierea Domnului este un moment încarcat de lumina, de bucurie, seninatate, dragoste si speranta. Biserica, asezata si înaltata pe Traditia Apostolilor, propovaduieste aceasta sfânta sarbatoare prin episcopii asezati de catre Apostoli si urmasii acestora.

Ouale rosii pe care le pregatim simbolizeaza mormântul purtator de viata al Domnului nostru Iisus Hristos, care s-a deschis la Învierea Sa din morti. De aceea, când se aprinde Lumina Învierii, când se sparg ouale prin ciocnire la masa, când se întâlnesc oamenii pe strazi, crestinii îsi spun: Hristos a înviat! Adevarat a înviat!

 

Din Articole si eseuri – vol.II