Irina Lucia Mihalca

Urci. Urci mereu, urci pe firul unui vis,

Tot mai sus. Tot înainte. Sus, cât mai sus.

Crezi ca acolo pe creste, în vârf Iubirea te-asteapta

cu buchete de maci rosii si albi.

 

Inutile noduri fac oamenii în viata lor,

te leaga cu noduri. Multe noduri, de nedesfacut…

 Urci. Mereu urci. Înainte. Mereu mai sus.

Îti cauti poteci. Îti deschizi drumul. În iubire

nu sunt facute carari. Singur îti despici cararile.

 

Parfum de cires batut – timpul înghite totul,

Mergi mai departe, în urma uitarea se-asterne

pe un drum înghetat si pustiu. Pe rând,

gazda sau oaspete, moartea îsi joaca rolul.

 

Urci. Chiar daca florile si-au împrastiat demult petalele

în trecerea vântului nebun. Urci. Chiar daca stii

ca iubirea – înfocata iubire – e doar ceata, abur si fum.

 

Pe pamânt sufletul este un nou nascut,

cel ce poate sa gaseasca urmele unui alt timp

îsi va cauta si sufletul pereche, corespondentul trairilor.

Pasim pe urmele lor, sufletul pastreaza memoria tuturor clipelor!

.

Închide ochii, o lacrima te vede, pastreaz-o!

Aproape de inima s-o pui la lantul de la gât,

E ca un bob de roua pe petala unui mac

ce dulce se joaca cu gravitatia si o înseala!

.

Prizoniere inimii – dureri rostogolite prin dorul gândurilor,

Prin timp, mereu navighezi spre infinit

în cautarea iubirii visate. Urci chiar daca în varf

în locul macilor gasesti doar spini.

 .

Urci si multumesti – nu florilor, nu spinilor –

Multumesti doar Cerului – Puterea Divina –

prin care-ai putut urca si simti tot ce-ai simtit.

.

O sa faci undeva o delta sa-ti lasi durerea,

Focul îl arde doar pe cel ce se-aproapie de el,

de departe privindu-l poetii cad în melancolie si scriu!

– A fost un vis sau doar frânturi strafulgerate?

.