JURNALIST DE TELEVIZIUNE CARE ARDE PENTRU SEMENI –

care nu-L cunosc pe Isus ca Domn si Mântuitor personal

 

Octavian Curpas

 

Adina Sas-Simoniak a venit pe lume intr-o zi de iarna, pe 10 ianuarie, in cel mai frumos satuc de la poalele Muntilor Zarandului, Cuvin, din judetul Arad si ca orice copil si-a iubit parintii, care din nefericire, astazi nu se mai afla printre noi. Pe tatal ei il descrie ca pe un om cu ochi bucurosi si verzi, plini de savoarea vietii si cu sufletul mare, prea mare pentru lumea aceasta mica. A fost un om pasionat de poezie, care a scris o poezie plastica si accesibila, incarcata de sentimentalism, iar de la el a si mostenit de altfel, Adina, pasiunea pentru versuri, literatura, arta, dar si fascinatia marilor taine ale lumii si setea de cunoastere. Mama, de profesie asistenta medicala, s-a distins printr-un spirit practic, prin faptul ca s-a aflat mereu in slujba oamenilor, de aceea locuitorii din satele vecine  apreciau la ea cel mai mult dedicarea si dragostea sincera pentru cei suferinzi. Daca femeia care i-a dat viata Adinei Sas-Simoniak s-a ocupat de vindecarea fizica a oamenilor, fiica ei i-a urmat oarecum chemarea, insa sub aspect interior, pentru ca si-a dorit dintotdeauna sa fie un sprijin pentru sufletele “bolnave”.

– Care este cea mai frumoasa amintire pe care o pastrezi din vremea copilariei?  

– Imi amintesc multe experiente frumoase din copilarie, totusi, legata de primii muguri ai talentului actoricesc, imi amintesc vag (si mai mult stiu din ce imi spuneau parintii si vecinii) ca pe la patru ani, suparata fiind ca bunica m-a pedepsit datorita unei nazbatii, mi-am facut “bagajul”- o bocceluta in care mi-am pus cateva haine, o pereche de pantofiori, o bucata de pâine si o sticla de plastic cu apa si… am plecat de acasa.  O, nuu, nu pe furis, pur si simplu mi-am luat ramas-bun de la ai mei si le-am spus ca merg sa locuiesc in padure, unde este libertate sa fac ce vreau, departe de “rautatea” bunicii si de pedepsele aplicate. Si fiindca tata imi tot striga din prag ca acolo sunt lupi furiosi, am luat si o bâta mare proptita de poarta, cu care bunicul “batea” nucii… Am privit spre padure si cu ochii la deal m-am apropiat de acesta, ai mei m-au urmarit indeaproape fara sa stiu. Sigur ca m-am oprit pe drum sa discut cu cateva persoane mirate, carora le-am explicat ca tocmai am decis sa imi parasesc caminul si sa iau drumul salbaticiei, ca pot fi mâncata de lupi, dar decât sa fiu certata pentru lucruri “de nimic” mai bine sa ma “pape” lupul, ca mi-ar placea sa îi vad pe toti ai mei cum se rup în doua de plâns dupa mine, daca imi vor mai gasi osemintele… Imi placea mult sa joc acel rol de victima. Dar, nu am facut prea multi pasi ca o vecina, intuind care este situatia, m-a invitat la o “cafea” de vorba, inainte de a merge sa imi dedic viata “pustiului padurii”. Si acolo, la un pahar de sirop de capsuni si intinzându-ne la multa vorbarie, a aparut Mos Ene care m-a trimis direct in bratele iubitoare ale bunicii, ce astepta cuminte semnalul la care putea sa ma “recupereze”.

 De asemenea, tot in jurul acestei vârste am compus primul cântecel pe care îl cântam pe “scena” (banca de la strada), imitând chitara, pianul, imbracata cu hainele mamei strânse cu tot felul de cordoane si incaltata cu pantofii ei. Asa ca, toti trecatorii beneficiau de un spectacol gratuit care se spune ca nu era rau, Dumnezeu inzestrandu-ma cu o voce frumoasa.

– Cum ai descrie anii de liceu si ce a avut special aceasta perioada pentru tine?

– Am absolvit liceul de matematica-fizica “Ioan Slavici” (azi “Moise Nicoara”), din Arad. Inca din copilarie am cochetat cu ideea de a fi actrita, asa ca si in liceu mi-am alimentat mult dorinta aceasta si am facut pasi “faptici”, inscriindu-ma in trupa “Teatru vesnic tânar” din Arad, o trupa de tineri talentati, selectati de actrita Emilia Dima-Jurca din Arad. Am luat lectii de actorie cu regretatul actor Ion Petrache de la Teatrul de Stat din Arad, un om care a pus in mine temelia pe care am cladit edificiul numit Teatru. Perioada liceului mi-a descoperit insa si tentatia pacatului, dorinta avida de glorie, de a fi cineva, dar a fost si un timp in care m-am infruptat cu literatura clasicilor pe care îi iubesc: Dostoievski, Tolstoi, Balzac, teatrul absurd al lui Eugen Ionescu… Am jucat în câteva piese de teatru, am realizat câteva momente poetice, unele dintre ele premiate. Cel mai mult mi-a placut momentul poetic: “A venit toamna…” de  Nichita Stanescu.

– Sa inteleg ca nu ai avut si alte optiuni, doar… teatru?

– In adolescenta am studiat muzica clasica si folk si o vreme m-am gandit sa dau examen la conservator, dar dragostea de teatru a invins.

– In ce an ai devenit studenta la teatru si cand ai absolvit facultatea?

– Am reusit la Academia de Teatru din Tg. Mures, sectia actorie în 1991, devenind licentiata în actorie în 1995.

– Ce materii ti s-au parut cele mai interesante si ce roluri ti-au placut?

– Mi-au placut arta vorbirii scenice, tehnica vorbirii scenice, istoria teatrului universal, istoria culturii si civilizatiei, dansul, canto. Sigur ca au fost interesante si materii ca: acrobatie, scrima, pantomima. Am savurat fiecare curs, mi-a placut sa cunosc cât mai mult si m-am straduit sa imi insusesc aceste cunostinte pentru a fi o actrita buna. In facultate am jucat eleva din “Lectia” lui Eugen Ionescu (in regia lui Radu Dobre Basarab) – mi-a placut mult acest rol, a fost greu, dar frumos. De asemenea, la clasa am jucat-o pe Sonia, intr-o dramatizare dupa “Crima si pedeapsa” a lui Dostoievski. De acest personaj am fost foarte legata.

– Ai avut ceva în comun cu personajele pe care le-ai interpretat?

– Nu cu toate am avut ceva în comun, dar fiecare rol a rupt ceva din mine, fiindca l-am trait. Adica, pur si simplu m-am transpus in personaj, iubindu-l asa cum era, chiar negativ. Am vrut sa merg pe linii noi, fara sa ma inspir din ce au facut altii. L-am considerat rolul meu si trebuia sa il traiesc in modul meu, unic, cu toate celulele fiintei mele.

– Ai avut vreo experienta deosebita în perioada studentiei?

– Daa, am avut o experienta care mi-a schimbat sensul, viata, tot, m-a renascut dintr-un alt “aluat”. Este cea mai frumoasa experienta din viata mea.

Inca inainte de a da admitere la teatru, l-am cunoscut pe Simi, actualul meu sot. El era crestin, eu credeam în tot felul de filosofii, îi citisem pe Kant, Shopenhauer si era un mare amalgam de de toate în mintea mea. Bunicii m-au dus la biserica, copil fiind, dar crescând, mi-am zis ca Dumnezeu nu este “modern”, nu se potrivea cu modul meu extravagant de a trai. Felul de a fi a lui Simi mi-a insuflat dorinta de a sti daca Isus exista. Si daca da, sincer, vroiam sa iau cumva legatura cu El pentru a ma schimba si pe mine si pentru a gusta pacea Sa. Interesant este ca în nevoia mea de a-L gasi, am dorit sa acopar acel gol interior cu religie, dar aceasta s-a dovedit doar un surogat. Domnul nu este o religie, El este o FIINTA care ne iubeste, ne asculta rugaciunea si doreste sa comunice cu noi. Aceasta am inteles când am citit Noul Testament si am inceput pentru prima oara sa ma rog sincer si spontan. Si asa, m-am apropiat tot mai mult de bratele Lui deschise. Cu cât ma apropiam mai mult de Dumnezeu, cu atât simteam mai acut nevoia de purificare, fiindca in lumina Sa clara îmi vedeam hainele murdare ale trairii mele fara El. Grea de pacate, am cazut la picioarele Lui si L-am rugat sa ma primeasca asa cum eram si sa imi stearga pacatele cu Sângele Sau. Alegându-L pe El ca Domn si Mântuitor personal, am facut cea mai buna alegere, fiindca Domnul a dat gust vietii mele si m-a împlinit.

– S-a vazut o diferenta in viata ta?

– Da. “Daca este cineva in Hristos este o faptura noua, cele vechi s-au dus, iata ca toate lucrurile s-au facut noi” (2 Corinteni 5:17). S-a vazut o mare diferenta in modul meu de a gândi, in raportarea la semeni, iar valorile crestine au doborât idolii non-valorilor din viata mea.

– Totusi, ai decis sa nu profesezi. De ce?

– Am vazut ca mirajul scenei este efemer. Scena mi-a dat popularitate (si aceasta trece mai curând sau mai târziu, in aceasta lume), dar Hristos mi-a dat viata vesnica, a revarsat iubirea Sa in viata mea… Cum sa mai traiesti intr-o lume iluzorie, jucându-te de-a viata, când poti sa traiesti deplin si sa te bucuri de prezenta lui Dumnezeu?

– Care a fost urmatorul pas, dupa absolvirea Academiei de Teatru?

– Dupa absolvirea Academiei de Teatru m-am ambitionat sa “atac” televiziunea. Am dat concurs pentru postul de realizator al emisiunii “Viata spirituala”, la Televiziunea din Arad si am reusit. Astfel, timp de aproape doi ani am realizat in fiecare sâmbata o ora de emisiune crestina, program care s-a retransmis in fiecare duminica dimineata. O scurta perioada am realizat si emisiunea “Agenda culturala”, in cadrul careia am avut bucuria sa îi iau un interviu regretatei actrite Leopoldina Balanuta, o actrita de mare valoare pe care am admirat-o mult.

– Sa trecem la viata ta particulara. Când te-ai casatorit cu Simi si când ati venit in Statele Unite?

– M-am casatorit cu Simi in decembrie 1995, iar in aprilie 1997 am venit in State.

– Cum a continuat cariera ta peste ocean?

– Fiindca sunt sentimentala, mi-a trebuit mult timp sa înteleg ca “aici trebuie sa imi fac rostul”, m-am simtit ca un lastar rupt din trupul copacului si ma dureau nervurile de atâta dor de ai mei, de tara, de prieteni, de “acasa” mea… Dupa câteva saptamâni de la sosirea in Chicago, am inceput sa realizez emisiuni la Televiziunea Bisericii Philadelphia din Chicago (realizam meditatii crestine si uneori prezentam emisiunea), iar când aceasta si-a incheiat activitatea, am colaborat cu Televiziunea Crestina Româna din Chicago, unde lucrez si acum. O scurta perioada am realizat emisiuni crestine, de turism, dar si recital de poezie la Romanian Sat TV din Chicago.

– Vorbeste-ne despre activitatea ta publicistica. La ce ziare si reviste ai colaborat si ai publicat?

– Debutul a fost in revista “Oastea Domnului”, unde am publicat câteva articole. De asemenea, am publicat in “Flacara Rusaliilor”, “Cuvântul Adevarului”, “Meridianul Românesc”, “Genesis”, apoi, timp de câtiva ani am editat revista Televiziunii Crestine Române – “Crestinul in actiune”. In aprilie 2003, a vazut lumina tiparului prima editie a revistei “Orizont crestin”, pe care am publicat-o pâna de curând, când am inceput sa realizam  site-ul http://www.orizontcrestin.org/

Revista “Orizont crestin” este probabil, singura care i-a unit pe crestinii din diferite confesiuni: ortodocsi, baptisti, penticostali, crestini dupa Evanghelie si adventisti. Inca de la inceput, am dorit ca aceasta sa-i adune pe crestini in jurul lui Hristos si nu in jurul unei orientari sau unei biserici. Am publicat articole semnate de pastori, preoti, crestini cu condeiul in mîna, arzând de dragul Domnului si pe paginile revistei niciodata nu s-a dat loc la puncte de vedere ale unei biserici, ci s-au dezbatut doar  subiecte comune din Sfânta Scriptura si teme care ne unesc. Revista a fost distribuita in toata comunitatea româna din Chicago si imprejurimi, in bisericile române de aici si a fost bine primita, mai ales ca a fost un fel de revista-caleidoscop care cuprindea: articole crestine, articole diverse, rubrici ca: “Stiati ca…?” (curiozitati), “Punct turistic”, “File de istorie”, “De la gospodine… pentru gospodine!”, “Sanatate”, “Coltul de literatura”, “Maxime si cugetari”, rebus, etc. Nu a fost sustinuta financiar de nici o biserica, ci ne-am straduit sa rezistam prin reclame.

In 2002, am publicat prima mea carte de versuri: “Perpendiculara pe un colt de nemurire” (Editura Multimedia, Arad). De asemenea, am editat doua carti de versuri: “Semnul vietii” (o placheta cu versuri ale pictoritei Dorothea Fleiss din Germania si fotografii ale artistei-fotograf Lia Deznan din Chicago) si cartea de versuri “Picuri din suflet” de Ion Soimosanu.

– Esti un crestin implicat, activ?

– Daca a fi implicat, activ inseamna a te “arunca” in apele furioase ale lumii pentru sufletele pierdute, atunci da, sunt un crestin activ. Fac insa prea putin din cate ar trebui sa fac, dar ma doare durerea lumii si am o mare pasiune – aceea de a câstiga suflete pentru Imparatia lui Dumnezeu.

– Ce altceva mai faci in prezent, pe lânga televiziune si scris? Care e preocuparea ta de capatâi la ora actuala?

– In primul rand, ma straduiesc sa fiu o mama si o sotie buna. In al doilea rând, m? ocup de consiliere spirituala. Sunt multe femei singure, neîntelese, in depresie, ce au nevoie de cineva care sa le asculte, sa nu le condamne, sa le puna sub picioare fasciculul de lumina care este credinta si care le conduce la Dumnezeu.

– Pentru ca esti actrita, te-ai gândit vreodata sa faci film crestin?

– Da, de multe ori. Si inca ma gândesc. Astept insa ca Dumnezeu, daca va fi voia Lui, sa ma directioneze intr-acolo, sa imi deschida o usa…

– Ai dori sa ne relatezi o anumita experienta pe care ai avut-o cu Dumnezeu?

– Da, as vrea sa va povestesc cum Domnul, in indurarea Sa cea mare, ne-a daruit-o pe Shanea, fetita noastra de 2 anisori si doua luni, minunea pe care o asteptam de zece ani. Ne-am dorit mult copii, dar timpul trecea si, dupa doua esecuri, dupa perioade in care ma simteam umilita, ca apoi sa devin resemnata, am urmat ceea ce Domnul, prin Biblie, ne sfatuieste: “Este vreunul printre voi bolnav? Sa cheme pe presbiterii Bisericii; si sa se roage pentru el, dupa ce-l vor unge cu untdelemn în Numele Domnului” (Iacov 5:14). Pastorul bisericii s-a rugat pentru mine si mi-a facut ungerea cu untdelemn, conform Cuvântului Domnului. Raspunsul a venit in scurt timp. Am ramas insarcinata, spre marea noastra bucurie. Dar iata ca, dupa opt saptamâni, au reaparut exact aceleasi simptome premergatoare pierderii sarcinii, asa cum s-a intâmplat cu cele doua sarcini precedente. Am apelat din nou la Domnul si El m-a vindecat imediat. Din acel moment,  sarcina a decurs fara nici o complicatie, fara sa intrerup lucrarea la care eram chemata. Pe 17 decembrie 2006, s-a nascut Shanea, care este o binecuvantare pentru noi.

Domnul a facut multe minuni in viata mea si consider ca acesta este modul Lui obisnuit de a fi. El este Salvatorul, Vindecatorul, Eliberatorul, El-Shaddai (Dumnezeul cel Atotputernic), un Dumnezeu “activ”, as putea zice, care comunica cu noi si intervine in viata noastra, daca Ii dam voie.

– Ce hobby-uri ai?

– Sunt pasionata de Domnul, as vrea sa-L explorez si sa cresc in relatia cu El. Imi place sa citesc Sfânta Scriptura, fiindca gasesc in ea refugiu si raspuns la dilemele mele. Ii lecturez cu placere pe John Ortberg, Bill Hybels, Smith Wigglesworth, Jim Cymbala si unele carti mi se “lipesc” de mâini. Consider ca este un hobby, dar si o responsabilitate sa le vorbesc oamenilor despre Domnul. Lucrez cu bucurie la website-ul de care va spuneam: http://www.orizontcrestin.org/ si pe care va invit sa il vizitati. Sunt fascinata de drumetii, imi plac muntele, padurea, pescuitul, fotbalul.

– Dupa parerea ta, care este cheia succesului spiritual?

– A ramâne in Hristos. Imi amintesc acum o rugaciune a lui Oswald J. Smith si care suna asa: “Doamne, iata mâinile mele. Ti le consacru. Ajuta-ma sa nu ating nimic cu ele care nu este pe placul Tau! Si aici sunt picioarele mele. Ti le daruiesc Tie. Nu le lasa sa alerge unde nu trebuie! Aici sunt ochii mei. Nu-i lasa sa priveasca la lucruri care pot intrista Duhul Sfânt! Urechile mele sa n-asculte ceea ce Te dezonoreaza pe Tine! Gura mea sa nu rosteasca niciodata cuvinte pe care Tu nu vrei sa le auzi! Mintea mea sa nu retina nici un gând si nici o imagine care nu este curata! Iar inima mea sa nu iubeasca altceva decât lucrurile Tale!”. Aceasta inseamna dependenta de Domnul, daruire totala, ramânere in El. La o astfel de traire ne cheama Dumnezeu pentru a detine cheia succesului spiritual.

– Ce planuri de viitor ai?

– Una dintre dorintele mele despre care vorbesc la timpul viitor este aceea de a publica o carte de versuri si eseuri – “Clepsidra cu sentimente”. In prezent, lucrez la un roman in care explic, pornind de la experienta mea personala, care a culminat cu intoarcerea in bratele Domnului, ce inseamna o viata traita fara Divinitate. Il rog pe Dumnezeu sa imi dea in continuare putere in consiliere, in evanghelizare si inspiratie pentru a realiza si pe mai departe  emisiunea “Cuvinte pentru suflet”, la Televiziunea Crestina Romana din Chicago.

– Cum crezi ca ar trebui sa fie biserica de azi, trupul lui Hristos, pentru a fi influenta in lume?

– Cred ca Biserica trebuie sa fie o torta in lumea de intuneric si pacat in care traim, iar crestinii sunt chemati sa iasa dintre zidurile ei frumoase, cu scaune confortabile si sa mearga in lume, in transee, acolo unde se moare, acolo unde este durere si deznadejde. Menirea Bisericii ramâne aceea de a fi un spital pentru cei suferinzi, un loc in care Duhul mângaie, leaga ranile si ridica poverile. Ne-am obisnuit sa nu avem probleme, sa ascultam cuminti predica si sa plecam acasa cu constiinta impacata ca am mers la Casa Domnului, iar in cazul in care mai etalam si o oarecare “râvna”,  nimic nu ni se pare mai normal decât sa ne indreptam atentia spre cei din tara (vorba unui crestin – “toti fac misiune in România, insa aici, in “Ierusalimul” nostru, chiar le-am rezolvat pe toate?”). La Chicago, de exemplu, traiesc câteva zeci de mii de români care nu au o relatie personala cu Domnul, deci cum se implica biserica româna de aici pentru a recupera aceste suflete? Pentru ca biserica sa fie influenta trebuie in primul rând, sa se imbrace cu putere de sus, fiindca doar Duhul Sfant ne poate salva din mocirla pacatului. De asemenea, devine imperios necesar ca biserica sa isi cunoasca menirea, aceea de a evangheliza (si sa inceapa aceasta misiune cu “Ierusalimul” in care ne-a asezat Domnul), iar in al treilea rând, sa foloseasca resursele mass media (care este o putere) pentru a raspândi Vestea Buna.

Octavian Curpas

Phoenix, Arizona

Martie 2009