multiculturalism – Revista ARMONIA

Pentru mine‚ „strainul”, care nu am mancat salam de soia, dar mananc paine de instrainat, de emigrant de 30 de ani, sosirea acasa, in Romania mea natala, imi da o stare psihica deosebita, personala. Nu am sa descriu simtirile si trairile pe care le am pentru a nu da apa la moara railor sa comenteze ca fac parada. Nu am facut parada, parade in viata mea, nu am avut de ce si nici pentru ce sau cine. Dar imi place sa privesc paradele lumii, cu atentie, si mai ales pe cei ce le pun la cale, le conduc. Paradele, formate spontan sau dirijate, izbesc direct simturile prin coloratura si zgomotul lor, dar in spatele acestui spectacol se ascunde esentialul: stare social si psihica a indivizilor, a colectivitatii. Pe aceasta din urma, o privesc cu luare-aminte ca sa percep, cu mintea mea, in ce stare psihica se afla conationalii mei, ce idei ii framanta si ii calauzesc in comportamentul lor.

Parada romanilor, in acest Decembrie, are o parte spontana de zgomot si lumini, de claxoane si faruri de masinii care mai de care, plus altele si una indirecta, majora, ce exprima jalnica lor stare psihica „Asta-i situatia si nu se mai poate face nimic! Nu mai putem face nimic! S-a terminat!”. Prapastioasa resemnare, nenorocita gandire, ai impresia ca toti sunt desprinsi din ciobanul moldovean al Mioritei! Nimeni nu mai vrea sa lupte in societate cu dominantii care-i intoxica cu halucinogene idei, ideologii in mass-media, ii umilesc si batjocoresc, ii asupresc prin manipulare si forta. Majoritatea romanilor au imbratisat un neomioritism ortodox: vad, percep starea de fapte, ii avertizeaza pana si mioritele, dar ei accepta blazati si se duc la biserica, duminica, acum dupa 1989! Doamne ajuta-ne, ca noi stam cu mainile incrucisate. Si in vremea aceasta, in acest Decembrie, in Romania se canta, cu nonsalanta si-n mare veselie o parodie caustica dupa balada populara Miorita. Balada incepe tot pe gura de rai, tot cu trei ciobanei cu turmele lor, dar cel ungurean este „de la Covasna” si o miorita personala, informatoare din Covasna, il avertizeaza ca ceilalti doi, de data asta vranceanu si moldoveanu, vor sa-l omoare sa-i ia turma. Ce face ciobanul din Covasna? Ce era normal: se apara! Nu se roaga la stele reci! Cum se apara? Ii pandeste la cotitura si loveste ; spargandu-i capul la unu si rupandu-i coastele la celalalt. Clar, dar oare cei ce rad si aplauda aceasta parodie usturatoare, au inteles mesajul?

„Nu mai muriti de grija maghiarilor’’ ne sfatuieste Adrian Halpert, director editorial al Cotidianului Adevarul, in articolul sau referitor la pretentiile celor din Secuime, care acum, sfatuiti si sprijiniti de Budapesta, fac trecerea etnica de la fosti secui la viitori maghiari si nu mai vor sa auda si sa vada nimic romanesc in jurul lor, pe o raza de la Miercurea Ciuc la Balaton! Adrian Halpert tine cu argumente la drepturile secuilor, pentru ca secuii au numai drepturi in Romania, obligatiile lor constitutionale au fost desfiintate de globalismul si multiculturalismul directorului editorial, care scrie ca nu vine sfarsitul lumii, ca nu ne iau ungurii Ardealul si nu dezmembreaza Romania daca le dam tot ce vor si cer secuii. Mare democrat Halpert al nostru, oare nu se duce, putin, in Israel sa le spuna si israelitilor: „Bai, acestia, nu mai muriti de grija palestinienilor, a musulmanilor! Da-ti jos zidurile de beton ale discriminarilor, ridicate in secolul XX dupa model sovietic, si claditi moschei in loc, ca bate multiculturalismul la poarta voastra”. Hai, Halpert draga, fii om odata!

Tot in acest timp, Laszlo Tokes, facut europarlamentar de Traian Basescu, a tinut o predica iredentista celorlalti europarlamentari cum, ca, Intai Decembrie – Ziua Nationala a Romaniei – este zi de doliu pentru maghiari, carora le-a fost rapita Transilvania de catre romani prin Tratatul de la Trianon din 1920. De unde reiese ca romanii sunt rapitori si ungurii porumbeii pacii si democratiei in lume. Si cum, europarlamentarii romani habar nu au de istorie si nici personalitate cat a ciobanului din Covasna nu au, au tacut malc, lasand impresia ca Laszlo Tokes are dreptate si ziua nationala a Romaniei ar trebui desfiintata iar Transilvania restituita cu scuze si despagubiri lui Laszlo Tokes! Tokes, asta e ca un scai agatat la curul oii ciobanului de la Covasna, ii merge bine, ii e cald acolo.

Si totusi s-au gasit romani care sa-i dea replica, prin argumente istorice irefutabile. Am citit articolul „Rusine” al domnului Serban Radulescu-Zoner, istoric, membru al Asociatiei Internationale de Istorie Contemporana de la Geneva, fost detinut politic, care pe langa faptul ca l-a dezaprobat cu dovezi istorice pe iredentist a vorbit despre rusinea mass-media bucurestene, in special a posturilor de televiziune care nu au omagiat marele eveniment national la inceputul lui Decembrie. Nu s-au facut nici macar referiri istorice, nu s-au adus elogii celor ce au luptat si s-au sacrificat pentru Unirea cea Mare si Fireasca, nu s-au pomenit eroii neamului din Primul Razboi Mondial. Seceta si desert in spiritualitatea si personalitatea guvernantilor si-a lefegiilor lor. Pleava bucuresteana!
Profesorul Ion Coja, unul printre putinii dar marii patrioti ai acestor vremuri anti-romanesti, a scris articolul „La Intai Decembrie” in care parcurge istoric evenimentul prin care granitele politice se pun astfel in acord cu granitele etnice scriind alternativ despre Romania si Ungaria in mod corect. Un articol foarte bun si ungurii stiu ca asa a fost si este, dar ascund adevarul, in timp ce majoritatea romanilor nu au cunostintele istorice necesare, pentru ca in ultimii 20 de ani au fost impiedecati si indepartati, prin toate mijloacele, sa-si invete istoria lor nationala, dar obligati sa invete holocaustul si sa-si puna cenusa in cap! Profesorului Ion Coja o personalitate cu demnitate academica si o dragoste de tara ferventa nu ii este teama sa sustina adevarul: in Romania de de azi se duce o politica de tradare nationala, care urmareste, printre altele, si depopularea Tarii, crearea unui vid demografic si cateva randuri mai jos scrie ca, in fruntea acestei actiuni anti-romanesti se afla presedintele Tarii. Cred, dar nu stiu cat o face din inconstienta si cat din slugarnicie fata de cei ce l-au cocotat ca presedinte. De altfel, acum in Romania se doreste, tot mai mult, suspendarea lui, fiind comparat cu Carol al Doilea. Buna comparatie!

Ajungand la istorie, in acest Decembrie, consemnez aparitia in librariile romanesti a volumului „Un secol cu Neagu Djuvara”, care este o personalitate rationala, perspicace, vioaie, subtila si sireata. Cartea lui mi-a fost companioana interesanta pe avioane (trei) purtandu-ma de-a lungul si latul lumii un secol, dar m-a interesat numai cum vede el prezentul. Il vede in totalitate, profund si corect, cu o luciditate impresionanta pentru un nonagenar. E profund deceptionat si revoltat, aratand vinovatii dezastrului romanesc inceput in Decembrie 1989 si numindu-i direct, criminali, pe Iliescu, Cozmarca, Hrebenciuc. Sunt mult mai multi, dar e un inceput de lista! Si inca ceva, intrebat de unde sa inceapa schimbarea in Romania are o sugestie corecta: cu procesul lui Ion Iliescu. Argumentele care le aduce pentru acest inceput sunt fara echivoc! Nu-l uita sa-l acuze dur nici pe Basescu Traian care a promis, bineinteles in timpul alegerilor, ca va deschide procese celor vinovatii de situatia nefasta din Romania. Dupa alegeri e mormant: stia ca deschiderea unui amplu proces lui Ion Iliescu il va aduce si pe el banca marilor acuzati.

Nu stiu daca asemenea procese vor avea lor, dar sunt convins ca Iliescu criminalul, debilul Constantinescu si ordinarul Basescu vor ajunge la groapa de gunoi a istoriei romanilor. Sa nu uitam ca acolo este si locul ex-rex-ului Mihai de Hohenzollern, care si in acest Decembrie le-a transmis un mesaj, de Craciun, romanilor. L-am citit in cotidianul Adevarul, aceleasi banalitati stereotipe, cu o fotografie recenta. Pe pagina urmatoare era si o fotografie de cand era tanar rege, in uniforma militara si cu trei decoratii pe piept. Numai trei, dintre care una era cea primita de la Stalin, pentru ca i-a oferit Romania pe tava, gratuit ! Politically correct! Corect istoric ar fi fost sa i se publice si una cu decoratiile germane. Cu cea primita dupa cucerirea Odessei, de catre Armata Romana cu enorme sacrificii. Armata pe care, apoi, dupa 23 August 1944, a dat-o pe mana rusilor sa faca ce vrea cu Ea.

Daca actualii guvernanti de la Bucuresti devalizeaza sistematic Tara, fara sa fie impiedecati, opriti, judecati, unele elite, zise culturale, demoleaza sistematic, in scrisele lor, personalitatea si traditiile romanesti. Mircea Cartarescu este fruntas in aceasta intrecere anti-romaneasca. In ajunul Craciunului 2010 a publicat, in Evenimentul Zilei „O, ce veste kitschizata” ce este o persiflare la adresa crestinismului, religie majora a cetatenilor romani, cat si o batjocura triviala la adresa traditiilor romanesti la aceste sarbatori. Scrie despre romani: „…luand ca pretext un eveniment de mult uitat, petrec cateva zile siropos – idilice inconjurate de clisee si artefacturi de un kitsch jenant” (DEX: kitsch = termen ce desemneaza un lucru de prost gust). Mircea Cartarescu, nu-i prea inzestrat intelectual, este un scriitor comun cu o reclama exagerata, si de data aceasta ne demonstreaza si lipsa de bun simt civic. Daca vroia sa dea o lectie despre istoria crestinismului, trebuia sa-si aleaga alt moment si alte cuvinte, nu acum in ajunul Craciunului, in Romania, Tara pe care el o numeste, tiganeste, romanica in recentul sau volum „Frumoasele straine”, ceea ce a facut pe multi sa creada ca de fapt este tigan – tigan si la origine l-a chemat, de fapt, caldarescu…

Nu sunt toti ca caldarescu, mai sunt si de altfel, de exemplu Agustin Buzura, care scrie in revista sa, Cultura, un editorial „Tristeti de decembrie” de ti se rupe sufletul: „Statul fura cu nerusinare de la pensionari, militari, medici, profesori, copii si mame, ba chiar si din subventiile fostilor sportivi de performanta, dar nu raspunde de absolut nimic. Adevarat mare tristete cu furtul cu nerusinare! Schimbarile ar trebui sa inceapa cu furtul cu rusinare, asa, vreo 20 de ani, dupa care sa se treaca la furtul cu foarte mare rusinare…” Si mai scrie , fostul meu coleg de la clinicele clujene: „Chiar presedintele Romaniei a tinut sa ne atraga atentia ca statul nu trebuie sa fie responsabil de soarta fiecarui cetatean”. Adevarat, Basescu Traian a dat drumul si la acest porumbel discriminatoriu : de unii, statul lui, are grija sa nu-i judece ca fura Tara, pe altii ii lasa sa se descurce ca homelessi. Baciu Gusti, dragu’meu maramuresan, nu-l iarta pe Traian Basescu de cand l-o tapat de la ICR, unde o fo’ pus de Iliescu. Ala, da presedinte, tare l-o mai laudat Gusti al nost’, o zas ca-i om cu O mare! Oare tot parerea aceia o mai are?

Si parca toate astea nu mi-ar fi fost destule mie, „strainul”, sa-mi fac o imagine clara de ce se petrece in Tara si in data de 23 Decembrie 2010, a venit socul ingrozitor. Romanul Adrian Sobaru a protestat, cu pretul vietii sale, in public impotriva parlamentarilor, a regimului: aruncandu-se in gol de la balconul parlamentului, in momentul in care prim-ministru Boc si-a inceput discursul. Poporul roman a ramas incremenit o clipa. Prim- ministru, presedintele, guvernantii nici atat. Restul, pagini de cerneala sterile. Iar… eu am facut cale intoarsa in strainatate!

Corneliu FLOREA
Montreal, Canada
Decembrie 2010

Nicholas Buda

Intr-o Europa multinationala, multipartita si multiculturala, procesul esuat, recunoscut, al Germaniei de a se armoniza multicultural, este o lectie din experienta careia trebuie sa invatam pentru a nu repeta greselile trecutului. Nu cu mult timp in urma, cancelarul german Angela Merkel declara public acest lucru, cu ocazia intalnirii de la Postdam, cu liderii din aripa conservatoare tanara a Uniunii Democrate Crestine. Prestigiosul ziar Allgemeine Zeitung, in pagina de stiri din data de 16 octombrie, titra o parte din declaratia cancelarului german astfel: „Sie stellte sich hinter die Kritik von CSU-Chef Horst Seehofer an der multikulturellen Gesellschaft: Dieser Ansatz sei absolut gescheitert! Man müsse Migranten nicht nur fördern, sondern auch fordern!”. („Ea a stat stat in spatele criticii lui Horst Seehofer, seful CSU, adresata societatii multiculturale: aceasta abordare a esuat complet! Cineva trebuie nu numai sa-i incurajeze pe emigranti, dar de asemenea sa si pretinda”!). Fara indoiala ca aceasta nereusita se datoreaza, asa cum mentiona si presedintele-ministru al Bavariei, Horst Seehofer, conceptului politic german: doar o cultura dominanta germana, nu una multiculturala! Aceste declaratii facute, la cel mai inalt nivel, de catre leaderii politici germani aflati in fruntea guvernului federal, sunt pe cat de directe pe atat de socante, fiind elaborate fara menajamente, sau – as zice eu, fara delicatetea politica obisnuita – starnind o avalansa de reactii contradictorii.
Intr-un efort de disperare, care devine din ce in ce mai vizibil, Germania renunta la politica de favorizare a etniilor conlocuitoare, de pe teritoriul sau federal, aplicand in schimb conceptul dominant al culturii germane – tactica neactivata, oficial, pana acum, binestiindu-se mostenirea germana, a politicii rasiale, de dupa cel de al Doilea Raboi Mondial, care a costat milioane de vieti omenesti -. Irascibilitatea sociala a cetatenilor germani, nemultumiti de modul in care imigrantii devin din ce in ce mai numerosi si pe lista caselor de ajutor social, a ajuns la limita de sus. Cancelarul german nu a facut decat sa proclame public acest lucru, incercand o alianta ad extremis cu masele de votanti.
De unde vine aceasta sensibilitate majora a Germaniei? Este intrebarea la care a cautat sa raspunda si analistul politic George Friedman, de la revista politica „Stratfor Global Intelligence”. in viziunea acestuia, problemele care stau la baza esecului multiculturalismului german, isi au radacinile in conditiile de viata extrem de grele, pe care le-au intampinat cetatenii germani, imediat dupa terminarea razboiului. Societatea postbelica germana s-a trezit, dintr-odata, lipsita de forta de munca, cel putin din doua motive: o conjunctura sociala multipla, cauzata de moartea a unui numar extrem de mare de germani si aparitia lagarelor sovietice cu prizonieri de razboi. Al doilea motiv poate fi gasit in miracolul renasterii economice al Germaniei industriale din anii 50. Motivele explicate de analistul politic par foarte pertinente, daca luam in considerare strategia socio-economica a Germaniei, din anii 50 si urmatorii: forta de munca necesara vastului proces de reabilitare economica fiind compensata prin admiterea etnicilor germani, veniti din tarile blocul comunist al Europei de est si de sud-est. Odata cu cresterea cerintei pentru forta de munca necalificata a pietei interne, Germania si-a extins tratativele de recrutare a muncitorilor si in tari ca Italia (1955), Grecia (1960), Turcia (1961) si Iugoslavia (1968). Efectul imediat al acestei strategii s-a resimtit in cresterea substantiala a profitului economic si implicit al nivelului de trai, preconizandu-se un viitor prosper natiunii germane si un drum ascedent, spre o suprematie economica europeana. Efectul secundar, cauzat de influxul masiv de muncitori temporari, nu s-a simtit la inceput. A gravitat pe o traiectorie oscilatorie incerta, fara a crea probleme atat pe plan socio-cultural cat si politico-administrativ. S-a crezut la inceput ca acesti muncitori necalificati, vor fi prezenti doar temporar si, odata cu incetarea contractului de munca, se vor intoarce in tarile lor de origine – lucru perfect demonstrat de muncitorii spanioli, portughezi si italieni. Cu toate acestea, foarte multi muncitori din Europa de est si mai ales din Turcia, nu am mai parasit Germania, continuand sa beneficieze de statutul de „Gastarbeiter” (muncitor vizitator).
Primele semne ale unei suprasaturatii a fortei de munca s-au facut simtite odata cu scaderea economica din anul 1966, accentuandu-se in recesiunea economica de dupa socul petrolului din anul 1973. Clatinata de aceste perturbari interne, Germania s-a vazut in fata unor mase largi de muncitori necalificati, carora nu mai avea sa le ofere locuri de munca. Nemultumirile si protestele sociale ale imigrantilor s-au intensificat odata cu intrarea in vigoare a legii „Anwerbestopp” (oprirea recrutarii fortei de munca), din anul 1973. Daca la exodul muncitorilor spanioli, italieni si portughezi – atrasi de avantul miracolului economic din tarile lor -, societatea germana a asistat fara sa se implice, odata cu trezirea la realitate, in fata unui numar impresionant de etnici turci musulmani, s-au facut simtite si primele luari de pozitie. Astfel, visul de suprematie economica germana a dat nastere unor cosmaruri sociale de mari proportii, Germania neavand alta solutie decat sa se confrunte, in mod direct, cu acestea.
Mostenitori ai sangelui prusac, germanii nu au dorit si nu doresc – in marea lor majoritate – ca imigrantii sa devina o parte din tara lor, de aceea au aplicat, tacit, o politica de izolare a acestora. Obligat insa de conjunctura istorica a anilor 80, cand numarul turcilor musulmani a atins cote alarmante, (astazi sunt estimate cca 3,5 milioane de etnici turci in Germania), guvernul federal a propus solutia instaurarii multiculturalismului sau „Multikulti”. Neagreat la inceput, multiculturalismul era de fapt un concept nou, liberal, care conferea imigrantilor un troc: pastrati cultura voastra DAR jurati loialitate statului german! Istoria a demonstrat ca solutia nu a fost viabila… doarece a murit inca de la nastere. Da, imigrantii turci si-au pastrat limba, cultura, obiceiurile si religia, dar nu s-au incadrat in portretistica sociala germana, formandu-si landurile lor, adevarate conglomerate sociale separate de restul societatii germane, un fel de teritoriu turc in teritoriul german. S-a ajuns astfel ca un numar impresionant de imigranti turci sa nu vorbeasca limba germana si – prin definitie – sa nu impartaseasca valorile culturale germane si europene.
Inteligenta conceptului de multiculturalism, gandita de guvernul de la Bonn atunci, se baza pe faptul ca respectand diverstitatea imigrantilor, se va putea cumpara loialitatea acestora. Scenariul nu a fost urmat asa cum fusese planuit: pe de o parte, cetatenii germani nu numai ca nu au dorit, dar nici nu au stiut cum sa asimileze cultural, lingvistic si religios, iar pe de alta parte, etnicii turci au profitat de lejeritatea oferita, preferand secluziunea.
Declaratile cancelarului german devin astfel indreptatite, dar cu asumarea unui esec national, caruia ii suntem, cu totii, martori. Angela Merkel, fie ca isi asuma o responsabilitate politica enorma – fara precedent in istoria moderna a Germaniei – fie ca aplica regulile unui joc politic inteligent, devine o noua „Doamna de fier” a Europei. in continuarea declaratiei sale, cancelarul mai spunea: „ne simtim legati de imaginea crestina a umanitatii, care ne defineste. Cei care nu accepta aceasta, sunt intr-un loc gresit aici.” in situatia politica europeana actuala, este, daca nu imposibil, cel putin foarte improbabil, ca Germania sa isi reconsidere pozitia oficiala cu privire la multiculturalism, in acelasi timp cu validarea principiului de natiune germana! Odata ce principiul natiunii exista, tot asa exista si ideea de interes national. Odata ce intresul national exista si primeaza, Germania exista, in contextul Uniunii Europene, numai prin ceea ce Goethe a numit „afinitate electiva” (in nuvela „Die Wahlverwandtschaft”, Tübingen, 1809). Ceea ce in mijlocul Razboiului Rece a fost o certitudine, devine acum o optiune. Iar daca Europa devine o optiune pentru Germania, atunci nu numai ca Germania a reintrat in istorie, dar luand in considerare si ca este leaderul puterilor economice europene, istoria Europei incepe inca odata, din nou.