BINELE SI RAUL

 Eu cred ca omul e facut de Dumnezeu si cred ca Dumnezeu n-a instalat nici un drac în el.

Petre Tutea

.

La vremea când am scris primul meu roman intitulat Binele si Raul, începeam cartea cu cuvintele lui Tagore: „Unul dintre cele mai grele lucruri este sa pui în armonie raul cu binele… si totusi, în lumea asta ele se gasesc laolalta… si aceasta îmbinare produce durere si fericire”, cunoscând ca binele si raul sunt categoriile fundamentale ale normelor de comportament si convinsa fiind, din experienta vietii de pâna atunci, ca binele care aduce folos si raul – opus binelui – exista în viata noastra ca principii antagonice. Mai târziu mi-am dat seama ca ele coexistând, nu ar trebui sa fie într-un permanent conflict deoarece principiul bun n-ar mai fi perfect bun daca s-ar preta la o continua lupta, iar un principiu rau care sa lupte si unul bun care sa nu lupte ar duce la distrugerea binelui. Problema grea ar fi punerea lor în armonie, pentru a nu fi percepute ca un sunet strident pentru urechea noastra.

Din povestea cu Adam si Eva în Gradina Edenului stim ca Dumnezeu a poruncit omului: „Poti sa manânci dupa placere din orice pom din gradina, dar din pomul cunostintei binelui si raului sa nu manânci, caci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negresit” (Geneza 2:16). Am citit mai multe interpretari despre pomii raiului si am facut cunostinta cu concluziile logice ale Sfântului Maxim. Cei doi pomi reprezinta doua cai diferite ale dezvoltarii umane, amândoua caile fiind destinate omului. Dumnezeu, inter­zicând omului sa manânce din pomul cunoasterii, ar fi dorit sa amâne contemplarea lumii create si vazute, punând înaintea omului alternati­va: cunoasterea Lui – Cauza omului fiind – prin reflectie intelectuala si practica asupra lui însusi (probabil ca purtator al chipului lui Dumnezeu), cale care ar fi dus „la nepatimire si neschimbabilitate, întarita în nemurire prin har, si în final la îndumnezeire.”Atunci, omul asemanator si unit cu Dumnezeu ar fi fost pregatit sa contemple lumea vazuta. Dar omul a fost ispitit (îndemnat la pacat), a gresit, nu a ascultat porunca si „a cazut în labirintul simturilor. Pomul vietii, care tre­buia sa ocroteasca nemurirea omului prin har, a fost respins în favoarea po­mului cunoasterii, devenit atunci pom datator de bine si de rau.” Dar de ce exista astazi în lume atât de mult rau?

Când aflam din ziare ca o mama, un tata si-au ucis copiii, iar în data de 5 martie a acestui an, un politist a intrat înarmat într-un coafor din centrul capitalei împuscându-si sotia din gelozie, (victimele fiind 8 persoane, doua ucise si alte sase ranite), ne cutremuram! Cât de mult s-a dezechilibrat lumea! Pacatul uciderii este identificat cu Raul moral, înfatisându-se ca o rasturnare de valori ce au fost încadrate într-o ordine ierarhica de însusi Dumnezeu. „Raul e pur si simplu absenta lui Dumnezeu”, spunea si Albert Einstein. Si mai sustin unii oameni ca fiecare individ are dreptul sa defineasca binele pentru sine… Iata unde se poate ajunge cu aceasta judecata! Biblia ne spune ca omul este creat de Dumnezeu dupa chipul si asemanarea Sa si e dependent de Creator atât în ceea ce priveste fiinta sa, cât si în ceea ce priveste activitatile sale. În acest fel, omul nu-si poate fi propriul sau legiuitor moral si nici creatorul orânduirii morale. Altii nu-si bat capul sa defineasca binele, sustinând ca ei stiu ce este raul si le este de ajuns. Oamenii nu vor, în general, sa accepte ca nu noi am definit binele, ci Altcineva a definit binele pentru noi, ca nimeni nu poate cunoaste binele cu adevarat, daca nu-L cunoaste pe Dumnezeu, daca nu cunoaste legile Sale! Relatia corecta cu binele, implica relatia corecta cu Dumnezeu! O mai avem?

Legea morala este tocmai expresia vointei lui Dumnezeu – Creatorul, pentru realizarea binelui; ea este data omului din fire, deci firescul omului este calea de a urma binele. Pacatul se savârseste prin voia libera a omului. Însusi Jean Jacques Rousseau afirma ca omul se naste bun punând toata responsabilitatea înrautatirii starii omului pe mediu, societate, educatie precara. Omul cât traieste învata si este învatat. Lui i s-a daruit si constiinta morala – glasul lui Dumnezeu în sufletul omului – glas care-l îndeamna la împlinirea legii morale. Sfântul Ioan Gura de Aur spunea: „Când Dumnezeu l-a facut pe om, a sadit în fiecare judecata nemincinoasa a binelui si raului, adica regula constiintei“, ea fiind judecatorul vesnic treaz si aspru. Constiinta morala poate fi adormita prin nepasarea omului, întunecata prin pacat, dar nu poate fi nimicita niciodata, fiindca ea este de la Dumnezeu. Dar omul poate hotarî pentru o fapta buna sau una rea, aceasta fiindca are voia libera (liberul arbitru), acea putere sufleteasca chiar de la creare, si care poate influenta comportamentul. Libertatea aceasta este si ea un dar cu care este înzestrat omul, el putând deveni stapânul faptelor sale, apelând la cunoastere, judecata si discernamânt. Faptele bune sau morale sunt faptele savârsite în cunostinta de cauza si voie libera si care sunt dupa facute dupa voia lui Dumnezeu, aratata prin legile Sale, iar cele rele, imorale sau pacate, sunt acelea care nu sunt savârsite dupa voia Lui. Oare, voia libera, aceasta libertate oferita omului, nu poate fi o modalitate de perfectionare morala? Nu învatam de atâtea ori din greseli? De ce ni se cere a nu repeta greselile? Sfântul Antonie cel Mare spunea: „Sa nu zica cineva ca este cu neputinta omului sa ajunga la viata cea virtuoasa, ci numai ca aceasta nu este usor…”(Învataturi 7). Uneori, însa, este prea târziu, omul distrugându-si viata prin savârsirea raului.

Binele poate fi definit ca suma a iubirii, puterii, inteligentei, frumusetii, bunatatii, gentiletii. Omul trebuie sa respinga raul, sa se curete de patimi, sa capete deprindere în savârsirea faptelor bune, sa fuga de ispite. Iisus ne-a învatat cum sa ne rugam Dumnezeului nostru: „…si nu ne duce pe noi în ispita, ci ne izbaveste de cel rau”. A actionat discernamântul în cazul acestor crime?

De la primii filozofi greci etica n-a însemnat decât unul si acelasi lucru: „studiul reflexiv a ceea ce este bun sau rau în aceasta parte a conduitei umane de care omul este, mai mult sau mai putin, responsabil în mod personal”. Filozofii antici aveau opere care constituiau adevarate izvoare de întelepciune. Socrate spunea ca „Suprema întelepciune este a distinge binele de rau”. Cunoasterea cailor virtutii la Socrate si la alti filozofi antici a fost posibila prin iubirea de întelepciune (philein – a iubi, sophia – întelepciune) si lumina avuta în sufletele lor. Toti au avut ceva „extraordinar, romantic, quijotesc, nebunesc…”, toti au fost preocupati de soarta omenirii, fiindca nelinistea majora a spiritului îl scoate pe om din mediocritate si îl înalta.

Morala crestina are câteva puncte de convergenta cu etica filozofica. Ambele au în comun faptul ca în preocuparile si observatiile lor se afla omul si manifestarile sale morale. Etica filozofica propune ca scop al vietii omului fericirea pe care o obtine aici pe pamânt, firea decazuta a omului refacându-se numai prin mijloace umane. Morala crestina are tot fericirea ca scop al vietii omului, desavârsirea însa, sfintenia, dobândirea mântuirii în sensul adevarat al cuvântului începe aici pe pamânt, este un proces îndelungat si se continua în viata de dincolo. Atât morala crestina cât si etica filozofica cer savârsirea binelui si evitarea raului. Binele este de foarte multe ori în legatura cu adevarul si frumosul. Platon spunea ca principiul existentei, al adevarului si al frumosului este însusi „binele”. Frumosul devenise idealul de prim ordin al elinilor; frumusetea si în aceeasi masura bunatatea – virtuti majore – au fost si ramân pe mai departe atributele fiintelor superioare. Filozofii antici au cautat si au cunoscut caile virtutii, dar le-a lipsit cea mai mare virtute: iubirea. Morala crestina însa, pune accent pe sufletul omului, de aceea virtutile culmineaza în iubire. Fericitul Augustin considera ca Dumnezeu este frumusetea suprema si creatorul de frumuseti. Daca privim icoanele, lucrarile marilor pictori executate de-a lungul secolelor, din chipul lui Dumnezeu si al tuturor sfintilor iradiaza o lumina deosebita, fiindca: „Dumnezeu este Iubire!” Iubirea este izvorul existentei noastre, este fluidul de care nu ne putem dispensa. Mircea Eliade scria în „Încercarea labirintului” ca numai prin iubire putem suporta raul din jurul nostru.

Binele si raul, Sacrul si profanul, viata religioasa si cea laica se opun si coexista în cadrul culturii si spiritualitatii umane. Omul religios este acela care crede în originea sacra a lumii si a vietii, nu doreste distrugerea vietii ci evolutia ei, cu ajutorul Binelui. Renuntând la sacru, la religie, omul modern îsi asuma, voit sau inconstient, o existenta tragica.

Filozoful francez Alfred Fouillée (1838-1912) considera ca triumful binelui moral se afla totusi în mâinile noastre.

Vavila Popovici – Raleigh, North Carolina


Drumul poeziei spre îndumnezeire

Vavila POPOVICI


Cuvântul civilizat în greceste înseamna domesticit, cultivat, altoit, pentru a produce roade mai hranitoare si mai gustoase. Omul civilizat ar fi omul altoit, acela care se altoieste el însusi si altoirea se face cunoscând. Cu privire la necesitatea îmbogatirii cunostintelor din viata noastra, Andrei Plesu spune în cartea sa Despre Îngeri : „Esti ceea ce stii sa-ti adaugi.”

Civilizatia era definita, la un moment dat, ca fiind nivelul de dezvoltare a culturii materiale si spirituale ale societatii. În cartea sa Civilizatia greaca, Andre Bonnard scria: „Civilizatia este totalitatea inventiilor si descoperirilor facute pentru a proteja viata omului, a o face mai independenta fata de fortele naturii; a proteja viata omeneasca, dar si a o înfrumuseta, a spori bunastarea tuturor, a face sa creasca bucuria de a trai într-o societate în care se stabilesc relatii mai echitabile între oameni.” Dupa nenumarate definitii date conceptelor de cultura si civilizatie de-a lungul vremurilor, s-a stabilit în cele din urma, ca civilizatia include în sfera ei procesele care raspund exigentelor vietii practice, iar cultura include domeniul spiritului si al intelectului, împreuna urmarind realizarea plenara a omului, a vietii si a comunitatii umane.
Cultura este definita de un autor ca fiind tot ce ne amintim dupa ce am uitat ce am învatat. Sa nu întelegem gresit! Este doar o uitare aparenta. Aceasta uitare este valabila doar în cazul neimplicarii structurii sufletesti în procesul de învatare. În cazul participarii sufletului, cunostintele trec în subconstient ca într-o Banca de date a creierului uman si de acolo, în anumite momente ale vietii, ies sub forma unor raze de lumina, definind sensurile cele mai importante, adica esenta lucrurilor. Nici nu stim când vine acel moment necesar chemarii cunostintelor aparent uitate. În viitor se presupune ca nu vom avea nevoie de atâta memorie, întrucât calculatorul face aceasta treaba cu un randament mult superior unui creier uman, dar omul este cel care comanda extragerea datelor, omul poate simti, poate gândi si din gânduri se nasc idei, prin reflexivitate, ca gând al gândului si… „Un gând frumos poate sa fie ca o biserica în care omul îsi odihneste sufletul” scria undeva Regina Maria.

Constantin Noica expunea cele patru motive pentru care merita sa faci cultura: 1. Cultura este singura sursa certa a unei bucurii permanente, bucuria fiind altceva decât placerea; 2. Cultura este adevarata forma de maturitate a spiritului; 3. Cultura este singurul loc în care libertatea e la ea acasa; 4. Disciplina culturii e o forma foarte eficienta de igiena a spiritului.

În India cultura s-a facut sub arbori (upanisade), în Grecia prin poeti, în lumea araba sezând turceste. În ultima instanta, a face cultura, înseamna: „Sa-ti chemi prietenii vazuti sau nevazuti, si sa faci cu ei castele”. Dar aceste castele trebuie cladite cu caramizi sau pietre solide, pe o fundatie tot atât de solida pe care o numim morala. Numai atunci omul poate deosebi Binele de Rau, Binele fiind armonia gândurilor si a faptelor, iar Raul, negatia vointei de bine. Morala trebuie sa stea la temelia culturii si a vietii politice a unei societati, ea fiind modul de comportare al individului în familie si societate. Întâi morala si numai apoi democratia. Pericle, general, orator si om atenian, conducator al Atenei între anii 443 si 429 î.Hr., a instaurat democratia ateniana, fiind un om inteligent, cinstit, patriot, elocvent. În aceste vremuri, se pare ca multi au ales întâi democratia si de abia mai târziu s-au gândit la morala. Heinrich Heine afirma ca o natiune nu poate fi regenerata daca regimul ei nu dovedeste o înalta forta morala. Socrate, aceasta stralucita minte a lumii antice, obisnuia sa repete ca fericirea unui om pe acest pamânt este conditionata de virtute, ca virtutea este stiinta, ca atare poate fi învatata de oameni; daca omul devine cinstit, el va fi capabil sa practice cunoasterea corecta. Pentru Socrate viata omului devine o tema morala, omul trebuind sa-si daltuiasca sufletul continuu, pentru realizarea binelui si eliminarea raului. În realitate, multi oameni stiu foarte bine ce este bine si corect, dar fac ceea ce este rau si incorect. Pe de alta parte, moralitatea nu poate exista fara libertate, unul dintre bunurile vietii noastre. Atunci când un barbar da frâu liber bestiei din el, aceasta este o falsa libertate. El rabufneste, de cele mai multe ori lezând pe cei din jur, deci el nu este liber, asupra lui preseaza „veninul” si nu se poate stapâni. Cu adevarat spunea cineva: „Pentru a putea sa fii liber, trebuie mai întâi sa-ti înfrângi barbaria”. Dar pentru a-ti înfrânge barbaria, trebuie sa te cunosti pe tine însuti si sa reusesti sa-ti modelezi caracterul, dobândind astfel libertatea spiritului; sa stii ceea ce poti cunoaste si ceea ce nu poti cunoaste, si sa mai stii ce trebuie sa faci si ce nu trebuie sa faci. Socrate, profund gânditor, cu modestia ce-l caracteriza, vorbea despre posibilitatile noastre de cunoastere care sunt limitate, despre faptul ca nu trebuie sa tindem a cunoaste dincolo de ceea ce nu putem cunoaste. Dar care ar fi limita? Cum ne putem da seama când si unde trebuie sa ne oprim? Un om care a dobândit virtutea, este un om cinstit, el poate discerne binele de rau si va sti când si unde sa se opreasca, va sti pe ce cale sa mearga. În contrast cu gândirea lui, un alt filozof, din secolul XIX, Friederich Nietzsche, dorea sa amplifice puterea omului, sa poata ajunge un supraom. Conform ideilor sale, moralitatea nu depinde de marinimie, bunatate, corectitudine, ci de puterea celui mai tare. Astfel scopul final al omului si al societatii nu este acela de a-l face pe fiecare om fericit, ci doar pe câtiva, pe cei mai puternici. Iubirea pentru el nu era o virtute, ci o slabiciune, caci atunci când omul iubeste, spunea el, nu poate lua hotarâri mari si serioase, deoarece este influentat de iubire, care, în concluzie, pentru el, era un rau. Ce era binele pentru Nietzsche? A fi curajos era bine. A avea un scop în viata, a fi dur cu ceilalti pentru a-ti atinge scopul. Trebuie sa calci pe ceilalti pentru a urca tot mai sus. Fac o paranteza amintindu-mi de proverbul francez: „La raison du plus fort est toujours la meilleur!” Vai de noi, cei care ne-am izbit de aceasta etica! Sa revin la ideea de mai înainte! Astfel Nietzsche spera ca puterea si supraoamenii vor realiza o noua lume plina de fericire si prosperitate. A fost numit „falsul profet”, întrucât era o fire blânda, miloasa, cu o educatie crestina primita de la parinti, dar un aristocrat bolnav în cele din urma, individualist, vesnic simtindu-se izolat.

Apostolul Pavel spune ca legea morala e înscrisa în inima omului. Alaturi de legea morala exista si o constiinta morala. Cu ajutorul constiintei morale omul este în stare sa judece si sa aprecieze ideea de bine. Constiinta morala este dispozitia sufleteasca a omului care-l îndeamna sa se conformeze legii morale. Constiinta este deci organul de cunoastere, aplicare si împlinire sau neîmplinire a legii morale, condusa fiind de logica. Si în final este liberul nostru arbitru. Immanuel Kant pretuia în mod deosebit argumentul moral. El spunea ca este firesc si logic ca în lume, virtutea sa aiba drept rasplata fericirea si întrucât în lumea aceasta raportul dintre virtute si fericire, viciu si nefericire nu se realizeaza întotdeauna, se postuleaza existenta altei lumi si existenta unui judecator, care nu poate fi decât Dumnezeu. Aceasta argumentare a devenit pentru el, izvorul religiei. Dupa Kant, Dumnezeu, libertatea si nemurirea nu sunt obiecte de cunoastere teoretica, nu pot fi deci demonstrate stiintific, ci sunt obiecte ale ratiunii practice, deci nu pot fi justificate decât moral. Viata omului a fost si este o lupta, iar în prezent traim o perioada a vietii complexa, când ne sunt necesare multe, asa numite « arme », ca: inteligenta, cultura, talent, foame si dragoste de munca si de informatie, intuitie psihologica, dar si multa, multa iubire. Trebuie sa stim ce cantitate si calitate de cultura posedam, pentru a sti de ce sa ne legam, pe ce drum sa pornim ; cultura este cu adevarat o chestiune de cantitate si calitate, iar pentru a cunoaste masura calitatii, mai avem nevoie si de repere valorice. Este bine sa le cautam, sa le gasim, sa beneficiem de ele. A fi cult, ne deschid ochii filozofii, nu înseamna neaparat a citi mult, a memora si a reda apoi cu fidelitate cele memorate, ci a-ti crea în urma lecturilor facute, sau a trairilor avute, o filozofie a ta, o viziune a ta, pe care s-o treci prin filtrul ratiunii tale, prin logica ta si apoi sa încerci s-o redai, eventual, prin arta sau literatura. Dar literatura se face cu inspiratie (revelatie) care este de natura spirituala, divina, cu memorie care tine de sfera ratiunii si cu imaginatie care este puterea sufletului. Despre inspiratie Petre Tutea spunea ca „se aude, nu se cauta, se ia, nu se întreaba cine o da”, desi noi stim prea bine cine o da. Energiile divine sunt comunicate de Duhul Sfânt si lumineaza mintea omului. Însusita prin diverse forme, cultura este necesara omului talentat pentru a putea crea ceva valoros, precum matematicienilor, instrumentistilor le sunt necesare exercitiile zilnice. Nu orice om de cultura poate avea talent si în lipsa talentului (în domeniile artei si literaturii), el nu va putea deveni scriitor, pictor etc. Este însa un pacat sa nu te straduiesti a-ti descoperi talentul (sunt atâtea domenii în care poate exista) si a lucra pentru el, caci munca este legea vietii, iar lenea, înseamna moarte. Sa nu uitam ca Dumnezeu doreste ca noi sa folosim fiecare dar pe care ni-l da. În final poate veni succesul, noi îl numim sansa sau destin, dar este de fapt, misiunea personala (MP) daruita de Dumnezeu, precum si rasplata credintei si a eforturilor noastre. Este un ajutor teribil sa ai un talent, nu neaparat mare (asta o hotaraste Cel de Sus!), dar sa crezi în rostul talentului tau si sa fii în stare chiar „sa mori de foame” pentru el. Dupa Edison, partii de talent trebuie sa i se adauge alte noua parti, de „transpiratie”, adica de munca, efort. Stiinta, arta, religia si morala, trebuie sa constituie un tot, sa penetreze una în cealalta, sa fie deci inseparabile, sa aiba acelasi scop, acela de a-l face pe om cât mai fericit. Marii artisti au fost oameni de o profunda religiozitate: Poeti ca Ovidiu, Horatiu; muzicieni ca Bach, Haydn, Mozart, Beethoven, Schubert; pictori si sculptori ca Leonardo da Vinci, Titian, Michelangelo. S-a spus si s-adeverit ca arta care sta în slujba religiei, dobândeste un plus de frumusete spirituala. Cei mai mari oameni de stiinta, Newton, Einstein, Pascal, Leibniz, Descartes au posedat atât spiritul stiintific cât si cel filosofic si au fost animati de un profund spirit religios. Teoriile lor sunt fructul observatiei, al experimentului si al meditatiei filosofice, având ca postament credinta în lumea spirituala, divina. Pascal spunea ca marile spirite termina întotdeauna religios. Dintre Marile Spirite care au luminat pentru o clipa cu lumina divina cerul existentei omenesti, si care a fost mai aproape de Dumnezeu, este Isus: „Învatatura mea nu este a mea, ci a Celui ce m-a trimis pe Mine”. Iubirea, a spus Isus, va face sa renasca întreaga omenire, întreaga lume, va face o noua generatie, o noua plamada. Va aduce lumea mai aproape de Dumnezeu, pentru ca „Dumnezeu este Iubire”. Aceasta este definitia perfecta si completa pe care a dat-o Ioan, „discipolul iubit”. El a spus: „Iubitilor, sa ne iubim unul pe altul… Dumnezeu este iubire si cel ce ramâne în iubire ramâne în Dumnezeu si Dumnezeu ramâne întru el” (1Ioan 4,7.16). Iubirea îndeparteaza raul, este eterna!

Scrisul este un act de cultura, dar si el trebuie însotit de morala. Franz Kafka spunea ca scrisul in general, fie poezie, fie proza, este o rugaciune, o forma a rugaciunii. Poezia, precizeaza Constantin Noica, nu trebuie sa fie doar o vibratie de timpane, ci o atingere a inimii si a mintii noastre. Lucrurile spirituale nu pot fi exprimate cu exactitate, de aici nevoia de simboluri si astfel limbajul poetic, asemenea rugaciunii, se apropie de Dumnezeu pentru a-L sluji.

Pentru a fi poet nu trebuie sa faci o facultate, cu aceasta dispozitie poetica te nasti, dar o îmbunatatesti cultivându-te. Cineva, cândva, îmi cerea o reteta a poeziei. Ei bine, i-am raspuns, nimeni nu poate da aceasta reteta. Fiecare pune în ea câte ceva din mintea si sufletul sau. Inspiratia este primul moment al creatiei. În momentul acela o mare emotie pune stapânire pe sufletul omului. Ceea ce scrii poate fi condus si prin exercitiul functiilor logice sau se poate realiza aproape în întregime sub dicteul inconstientului, prin inspiratie (revelatie). Poetul se naste cu acel „strigat de poet în inima”…

Închei cu afirmatia lui Ion Caraion : „Prin poeti, pamântul înceteaza a muri”.

Din cartea „ARTICOLE SI ESEURI” – Amazon, 2010

Vavila Popovici

Busola – Gândirea și Iubirea

Cuget și Exist

              George Danciu

Crestinismul nu e ideologie, că atunci se aseamănă cu marxismul. Religia e expresia unui mister trăit, or ideologia e ceva construit.

                                                                              PETRE ȚUȚEA

De-a lungul secolelor, încă de la începuturile existenței sale, omul a crezut despre el ba una, ba alta. I-a fost grau să creadă realitatea imediată. Când René Descartes (1596 – 1650) a spus simplu Cuget, deci exist!, oamenii n-au prins  profunzimea  cuvintelor sale.

Descartes  a avut o lumină a mesajului divin. Acum, beneficiind și de alte pârghii Continue reading “Busola – Gândirea și Iubirea”

„DESTEPTII” SI „PROSTII”

…În lumea noastra (româneasca, terestra…tot aia!), o lume „pe dos” – semantica vorbelor si cea ontologica se „torsioneaza” si chiar se inverseaza, cu viteza titirezului. Din an în an, ba chiar de la ceas la ceas!

Spre exemplu, cuvântul „destept”, ca si „desteptul” în sine, au devenit …”ceva de invidiat” – dar nu pentru ca sunt inteligenti, ci pentru mega-escrocheriile lor „cool/„reusite”: Traian Basescu este „destept”, atunci când se fofileaza, ca o sluga ce este, pe lânga Obama, numai ca sa-l „egaleze” pe…Vanghelie! De parca n-ar sti tot românul ca tot aranjamentul era pe baza de…”Deveselu”, adica de slugarnicie nationala româneasca, determinata de atitudinea servila a guvernantilor: nu le pasa nici „la bocanc” ca polonezii si cehii, care au refuzat amplasarea scutului antiracheta, al SUA, ne privesc, acum, de sus, ca pe niste…”ospatari si tinichigii” ai „Marelui Licurici”!

…Tot Basescu e grozav de „destept” („E destept sefu’, ba! BETON!!!” – te bubuie, cu un pumn „de beton”, în umar, mahalagiul manelist, ori „desca” barurilor bucurestene… – strafulgerat, dintr-odata, de admiratie pentru „stirea televizata”, la B1 TV, despre…Golanul -Sef al României…!), pentru ca (zgâltâit de nerabdarea si febra extatica – …asa, cât si-o betie buna cu whiskey, la Cotroceni…: „febra” de a-si încasa, rapid si prin „iuteala de mâna si nebagare de seama– dividendele de la RMGC!!!) ne prosteste cu aurul de la Rosia Montana, ca…nu poate fi exploatat decât de evreo-canadienii de la Gold Corporation ”Rosia Montana” (RMGC) – …de parca DACII ZALMOXIENI, ADEVARATII STAPÂNI AI AURULUI ROMÂNESC, AR FI AVUT NEVOIE SA CHEME „FIRME DIN ROMA ANTICA”, pentru a scoate aur, din Pamântul Sfânt al Daciei!!! – …si, tot asa, numai firmele straine au dreptul sa-si „bage” nasul” în AURUL ROMÂNIEI/ROMÂNILOR!!! – <<patrulaterul aurului>> – adica perimetrul Baia de Cris, Sacarâmb, Zlatna si Baia de Aries, din Muntii Apuseni – dar si în Maramures (…)OPT FIRME STRAINE AU PRIMIT LICENTE DE EXPLOATARE ÎN ZONELE <<EPUIZATE>>, CARE S-AU DOVEDIT A FI FOARTE BOGATE: CONTIN AUR ÎN VALOARE DE 54 DE MILIARDE DE EURO. EXPLICATIA: <<AU AVUT HARTILE GEOLOGICE ALE STATULUI ROMÂN>>, ne-a spus dr. ing. Florea Neagu ” – cf. Libertatea, 22 aprilie 2011.

 

Iata cum “desteptaciunea” este identificata, de fraieri si idioti, cu însusi… ACTUL DE TRADARE NATIONALA!!!


In primul rand, seful statului (n.n.: Traian Basescu) evoca exploatarea resurselor proprii.De parca ar fi cineva cu mintea intreaga din aceasta tara care s-ar opune exploatarii resurselor naturale pe care le avem! Nu, esentialul aici este ca resursele sunt date in conditii total dezavantajoase firmelor/corporatiilor private, statul roman iesind mai mult decat pagubit din aceasta afacere.CAT PRIVESTE LOCURILE DE MUNCA, ELE SUNT NECESARE, DE FAPT, TOT EXPLOATATORULUI STRAIN: UNDE MAI GASESTE EL FORTA DE MUNCA IEFTINA SI FURNIZATA CU SPRIJIN DE STAT CA IN ROMANIA?

In al doilea rand, observam cu stupoare ca presedintele nu doar ca nu cere respectarea stricta a unor conditii optime de exploatare, ci considera chiar ca Gold Corporation a facut deja prea mult in aceasta privinta si chiar poate sa isi permita sa fie mult mai neglijenta si relaxata in privinta concentratiei de cianura! Contrazicandu-l, astfel, direct, pe ministrul mediului, pe care nu rateaza ocazia sa-l atace si in privinta emisiilor de carbon.

Daca ar fi fost doar atat si ne-am fi confruntat cu o situatie foarte grava. Insa este mai rau chiar si decat atat, asa cum o arata articolul excelent al lui Mihai Gotiu, care dezvaluie pana unde merge subjugarea statului roman intereselor corporatiilor private: IMPUNEREA UNOR LEGI PRIN CARE STATUL DEVINE EXPROPRIATORUL DISCRETIONAR PUS, DE ACEASTA DATA, IN SLUJBA INTERESELOR PRIVATE.

Gândindu-ne si la privatizarea sistemului sanitar, avem deja un model de putere care se contureaza tot mai mult: UN STAT MINIMAL FATA DE INTERESELE CETATENILOR, ALE POPORULUI, SI MAXIMAL FATA DE INTERESELE CORPORATIILOR STRAINE. Sau, cum spune chiar Mihai Gotiu, ACUM DEVENIM EFECTIV SI FARA EXAGERARI SAU METAFORE, COLONIE, DEVENIM DE JURE, STRAINI SI SCLAVI IN TARA (CARE NU MAI ESTE…) A NOASTRA!cf.art.Statul minimal… fata de interesele românesti si… maximal fata de interesele corporatiilor straine, în revistaonline Razboi întru cuvânt, 29 august 2011.

…Cel cu mutra de paralitic „contorsionist”, Sebastian Lazaroiu, este „destept”, pentru ca, din pacient la Spitalul 9, care delira basme de Fratii Grimm, a devenit… câtumai Ministrul Muncii! Si se pregateste sa devina, cica, prim-ministru…

Probabil ca si robotelul Boc va fi numit (de catre golani!) „destept”, când va deveni… Presedintele Curtii Constitutionale!

…Elena Udrea este „femeie desteapta”, pentru ca, de-a lungul vietii ei (din cale-afara de …”aventuroase”!), tocind un anume soi de mobilier, zic unii ca va deveni…prima Presedinta a României! Dar, atunci când se va petrece acest lucru, chiar nu va mai avea importanta cine va fi…”presedinte”, pentru ca nu va mai avea pe/peste cine…”prezidentia”: o tara si un popor care accepta ceea ce acceptam si înghitim noi, ca strutii (fara sa avem, însa, stomac de strut!), se otraveste, dispare…ori se transforma în… COLONIE DE MUTANTI! Si, deci, în niciun caz nu se va mai putea numi „popor”!

…Gigi Becali este „destept”, pentru ca … îl plictiseste Imnul National al României, admirând Imnul…”Maseuza”! Eu zic, însa, ca Gigica nu e mai destept decât lepra de popa Tökes, care ne-a adus steagul României la nivelul…Ciadului!

…”Destept” este, sa zicem (pentru linistea golanilor!), chiar si acel fotbalist român care, precum Ianis Zicu (fost la Steaua!), „pentru un pumn de euro în plus”, îsi tradeaza „camarazii de front” sportiv si (în cazul evocat mai sus!), angajat la TSK-Sofia, lupta, fratricid, alaturi de bulgari, contra românilor de la Steaua – …tot asa cum fac mii si mii de alti sportivi (într-un articol trecut, vorbeam de fratii argentinieni, Diego si Gabriele Milito: „Diego Milito a fost in centrul atentiei intr-un meci sustinut impotriva lui Gabi  Milito prin anul 2002,cand actualul jucator al celor de la  FC Barcelona l-a faultat foarte dur pe coechipierul lui Diego Milito de atunci,Juan Manuel Torres,iar centralul,respectatul Horacio Elizondo l-a eliminat fara ca faultul sa fie foarte dur. Ei bine,Diego a sarit la gatul lui Horacio Elizondo si astfel temperamentul arbitru argentinian l-a eliminat,pentru ca cei doi sa se duca la dusuri mult mai repede decat se asteptau fanii celor doua mari echipe din Avellaneda. Asta ce inseamna oameni buni? Vorba aceea, <<sângele apa nu se face>>!” – cf. Doi frati lupta pentru patrunderea in finala Ligii Campionilor, pe Blogul suporterilorcatalani, 20 aprilie 2010). Deci, a fi „destept”, pâna la urma, înseamna (fie ca esti fotbalist, fie ca esti…Traian Basescu!) a fi un escroc jalnic, un NENOROCIT DE MERCENAR SI TRADATOR, aflat în slujba si „leafa” Marilor Bancheri si Camatari ai Lumii Terestre…!!!

…”DESTEPT” ESTE DIAVOLUL, O, FRATII MEI ÎNCA „DESTEPTATI”…(DA, DRACUL ESTE SINGURUL „DESTEPT” AUTENTIC SI TATAL TUTUROR… „DESTEPTILOR-SUROGAT”!) – … MARIA SA DIAVOLUL, ADICA, ÎNTUNECIMEA SA COMPLET NE-GRATIOASA!

…”Prostii” sunt…aaa…”prostii”! Ce definitie mai trebuie, pentru „nedescurcaretii”, ne-escrocii etc. – …adica, pentru cei care nu-si tradeaza Dumnezeul, Tara si Neamul, pe 6 vile si pe o turma de „masini tari” si pe…slugarnicie si tradare „cât încape”?!

…Da, ia sa vedem, cine-s „prostii”, într-o tara ca România, asa de bine „garnisita” cu… „destepti”?

…”Prost” este straveziul si luminatul la obraz, Calugar din Chilie, care se roaga, prabusit sub lumina viziunii Cerului Dumnezeiesc, pentru ca Mântuitorul-HRISTOS sa ne mai pasuiasca, oricât de ticalosi ne-am dovedit, în ultimii ani…si sa nu ne azvârle, înca, în bezna cea vesnica! Poate ca, daca Mântuitorul ne va mai da un ragaz de existenta pe Pamânt, Duhul nostru va învia si vom drege, macar în parte, câte am stricat, paraduit, înstrainat, otravit si darâmat, în Gradina Maicii Domnului…!

…”Prost” este Dascalul de Scoala, care nu vrea sa-si tradeze nici Dumnezeul, nici Tara ori Neamul – si, cu riscul ca statul super-ateu (ateismul pornind înca de pe treptele…Patriarhiei!) al anului 2011 sa-l dea afara din mizera slujba, DAR ÎNALTA MISIUNE, aceea de „dascal” (de muritor de foame…dar urmas al lui Ravvi-Hristos!), preda elevilor/ucenicilor sai, din toata inima si din cât i-a mai ramas din plamânii sai sângerânzi, Adevarul Revelat: despre Hristos-Dumnezeu, cât si despre Martirii si Eroii si Adevaratii Stramosi ai Românilor…cât si despre Adevaratele „Granite” ale Gradinii Maicii Domnului (daruita „Trakes-ilor”/Sfintilor celor Luminati): LUMEA ÎNTREAGA!

…”Prost” este numit, fireste, si Elevul/Studentul (dar acestea sunt cazuri din ce în ce mai rare…”de muzeu”!), care urmeaza sfaturile si calauzirea Dascalului Martirizat de un stat tâlhar, asasin – si, fireste, SUPRA-ATEIZAT, în esenta sa!!!

…”Prost” a ajuns sa fie numit acel Judecator al Fratiei Oamenilor Luminii – care nu raspunde la…telefoanele BEZNEI de la Cotroceni…care nu-si largeste buzunarul si urechea spre nedreptatea bogatului, tâlhar arogant si tradator nonsalant…- …ci spre plânsetul vaduvei si al orfanului, si al pensionarului si al celui umilit si obijduit… – …si care Judecator încearca, deci, sa faca, în lumea asta (haotizata/hipnotizata/anomizata de Diavol si de catre slugile lui preaplecate!), cât de cât, sa mai pâlpâie Lumina Dreptatii – în acelasi ritm de vapaie cu aceea pe care, slab si nevolnic, o întrevede el, Judecatorul de Buna-Credinta, în Cerurile Dumnezeiesti! Ceruri înspre care se roaga, neîncetat, spre a i se împrumuta câteva clipe de Lumina, spre a diminua anomia revoltatoare si entropia gretoasa, din Lumea asta, care seamana, tot mai mult, a Mlastina Terestra Puturoasa…!

…”Prost” a ajuns sa fie numit, de catre bortosii lumii (care se opereaza la Viena…si tot acolo si mor!), Medicul-Tamaduitorul cu Putere de la Dumnezeu – Tamaduitor care, umilit grosolan si înghesuit, în metroul ori tramvaiul, cu care a facut 10 km pâna la spital… – si netinând cont de ghioraitul matelor proprii! – … face operatii de câte sase, opt si zece ore, ADEVARATE MINUNI INSPIRATE DE HRISTOS-DUMNEZEU! – salvând sute si mii si zeci de mii de vieti omenesti…!

…De ce Profesorului-GENIU, ALEXANDRU PESAMOSCA, „Doctorul Copiilor”, nu i s-au facut FUNERALII NATIONALE, atunci când a trecut la îngeri?! Sfântul de la spitalul (în curs de desfiintare!) „Marie Curie” – a murit aproape…”clandestin”!

Ieri, ore întregi, pe perioada cât trupul neînsufletit al profesorului Pesamosca a fost vegheat de rude în camaruta de la etaj, curtea spitalului <<Marie Curie>> a ramas pustie. Dupa ce sicriul a fost purtat pe brate în interiorul Capelei, au început sa apara si oamenii, de parca ceva nevazut îi trezise (…)<<Mare nenorocire, domnilor, a murit tocmai acum, când au aparut cancere la copii. Pai, ce? Înainte, sub Ceausescu, nici nu întâlneai copii bolnavi de leucemie>>, spune o batrâna care a venit sa îi aduca un ultim omagiu. (…)<<A ajuns pâna la Papa Ioan Paul al II-lea, dar si la Preafericitul Teoctist, ca sa ceara sprijin pentru constructia unei biserici si a unui spital de urgente pentru copii. Iubea mult copiii>>, spune pensionara Gabriela Teodorescu, care s-a numarat printre apropiatii doctorului.


De alaturi, ÎNTR-UN SPATIU ÎNGUST DIN FATA CAPELEI SPITALULUI, CÂTIVA MUNCITORI S-AU APUCAT, ÎNDEMNÂNDU-SE UNII PE ALTII, SA SCOBEASCA ÎN BETON CU UN CIOCAN PNEUMATIC: ACOLO VA FI MORMÂNTUL DOCTORULUI ALEXANDRU PESAMOSCA. A FOST ULTIMA SA DORINTA – cf. Evz.ro.

…Dimpotriva, se „preconiza” ca Tamaduitorul Lui Dumnezeu, ALEXANDRU PESAMOSCA, sa fie dat afara si din camaruta lui de ascet: „La începutul anului 2006, profesorul Alexandru Pesamosca a fost foarte aproape sa fie evacuat din camaruta de la etajul 1 a Spitalului “Marie Curie”, unde locuia de la moartea sotiei. Profesorul a fost anuntat ca nu mai poate ocupa locul respectiv de managerul de atunci al spitalului, un fost elev al lui, profesorul Iordachescu” – cf. Evz.ro, 1 septembrie 2 011.

 

Pai, cum sa i se faca “funeralii nationale” tocmai “Tamaduitorului Copiilor”, când Franc-Masoneria Mondiala (prin camatarii ei, dar si prin… “savantii criminali”!) ordona… “teracidul”, reducerea populatiei Pamântului, de la cca 7 miliarde -7 miliarde si jumatate – la…CEL MULT 240 de milioane de “humanoizi”, sclavi ai Corporatiilor Multinationale/Transnationale???!!!

În scopul de a stabiliza populatia lumii, TREBUIE SA ELIMINAM 350.000 DE OAMENI PE ZI. Acesta este un lucru oribil pe care trebuie sa il spun, dar este la fel de rau sa nu-l spun – cf. J. Y. Cousteau, 1991 – explorator si reprezentant UNESCO. Sau: -“Astazi lumea are 6.8 miliarde de oameni. Si ar putea creste pâna la aproximativ noua miliarde. Acum, daca am face o treaba foarte eficienta cu noile vaccinuri, cu asistenta medicala, cu serviciile de sanatate si control a reproducerii, am putea reduce aceste cifre cu 10 sau chiar 15 la suta!” – zice însusi … BILL GATES !

…”Prost” este si Actorul cel Ne-descurcaret, sau Cântaretul-Autentic ORFEUARTISTUL, în general (…care…”el munceste, el plateste!”) – care NU se prostitueaza pe la reclamele odioase ale Camatarilor Lumii – …ci asteapta, rabdator si absurd… – sarac, dar cu demnitate! – …sa vina, iar, Vremea Luminilor Culturii Divine, când va putea împrumuta, vifornic, sufletul sau de zeu/arhanghel – cititorilor si privitorilor si ascultatorilor devotati, ori spectatorilor-devoti!

 

…”Destepti” si “prosti”…”prosti” si “destepti”…

 

Depinde unde esti situat si …”din partea cui privesti”: daca privesti “din partea Credinciosilor/Închinatorilor Diavolului” – da, “desteptii” sunt toti ticalosii, criminalii, impostorii, tradatorii, demolatorii lumii si pervertitorii Duhului Divino-Uman – care pregatesc instaurarea cât mai grabnica a Fiarei Apocaliptice, a ANTIHRISTULUI…!

 

Daca privesti, însa, “din partea Credinciosilor Mântuitorului Hristos” – PROSTII” REPREZINTA SINGURUL POTENTIAL DE SALVARE A LUMII!

 

Soldaritate si Fratie, între toti “prostii” – cei LUMINATI si DESTEPTATI ai Lumii! Solidaritate si Fratie, între toti cei care nu neaga, nu blasfemiaza – ci marturisesc, cu toata convingerea lor, luminând martiric, Adevarul, Învierea Luminii si Mântuirea prin Hristos-Dumnezeu!!!

 

Doar asa vom scapa de consecintele catastrofale, aneantizatoare, ale “muncii” sordide, dar încrâncenate, întru demolarea de Duh si de Lume, “prestate” de catre Smecherii/”Desteptii” cei Îndraciti, de pe Planeta Terra – …si vom putea, astfel, sa razbim prin negurile apocaliptice ale Sfârsitului Lumii, având strânsa, în noi, VLAGA DIVINA de a întemeia o Lume Noua, un Nou Palier de Existenta Spirituala Umana: cel al Duhului Curat si Luminat!

 

prof.dr. Adrian Botez

INTERVIU CU ADRIAN PAPAHAGI


papahagi_ampress_0ADRIAN PAPAHAGI – consilier al Ministrului Afacerilor Externe al Romaniei

Pina acuma am publicat citeva din materialele prezentate la conferinta anuala AFR tinuta la Cluj in aprilie. Printre vorbitori a fost si d-l Adrian Papahagi, consilier al Ministrului Afacerilor Externe al Romaniei, d-l Teodor Baconschi. Dl Papahagi nu a citit un discurs anume ci a tinut o prelegere spontana. Lipsa unui text specific insa nu ne impiedica sa il introducem pe dl Papahagi cititorilor nostri, mentionind ca AFR il considera pe dl Papahagi ca pe unul dintre cei mai profamilie si provalori intelectuali din Romania. In mai, dinsul a acordat un interviu d-nei Larisa Iftime, presedintele Pro Vita Media si jurnalista la Ziarul Lumina. D-na Iftime a impartasit cu noi interviul acordat dinsei de catre dl Papahagi, ii multumim, si vi-l recomandam si d-tra. Tot mai rar aflam in Romania contemporana intelectuali carre promoveaza valorile crestine si traditionale. Dl Papahagi este unul dintre ei. Redam in intregime interviul d-lui Papahagi.    http://www.ziarullumina.ro/articole;1591;1;56147;0;Nu-concep-civilizatia-europeana-fara-crestinism.html


“Nu concep civilizatia europeana fara crestinism”

Dialog cu Adrian Papahagi, consilier al ministrului Afacerilor Externe

Introducere: Doar o societate crestina, de oameni liberi, demni si egali ar putea grabi reasezarea valorilor în România. Demolarea lumii românesti în cei 50 de ani de comunism si de ateism, de fapt, nu poate fi depasita printr-un “salt” în vidul consumist. Pentru carturar, “cautarea lui Dumnezeu împlineste si transcende totodata idealul cunoasterii”, accentueaza tânarul carturar Adrian Papahagi. Generatia sa, care cuprinde o multime de carturari cu nume certe, daca “va sti sa fie conservatoare si sa îmbine corecta înradacinare în traditia neamului cu întelegerea mersului lumii si, în principal al Europei, ar putea sa reediteze miracolul interbelic”, mai spune domnia sa.

 Care ar fi rostul carturarului în lumea de astazi, de la noi cel putin, unde se vorbeste nu rareori despre un haos? Despre o prelungita reasezare a valorilor? Care este prestatia lui în politic?

  Îmi place ca folositi cuvântul carturar, cazut în desuetudine în epoca de barbarie lingvistica în care traim. Îl prefer oricând nefericitului adjectiv “intelectual” care, în lipsa de substanta, se zbate sa obtina, prin impostura neologistica, prestigiu semantic. Presupunând ca intelectualul si carturarul sunt doua specii distincte – si ajung sa cred ca, spre deosebire de carturari, “intelectualii” nu pot fi decât publici -, carturarul se tine adesea departe de lumea politica. Cu alte cuvinte, carturarul este personajul nitel inactual care poate fi gasit mai degraba în biblioteca decât în studiourile de televiziune. Sunetului si furiei politicului le prefera “calmul valorilor”; cliseului, instantaneului, butadei le contrapune tomul, acumularea, durata.

  Specia intelectualilor a fost descrisa fara complezenta de Paul Johnson într-o carte memorabila: de la Rousseau la Sartre si Foucault, trecând prin Marx, gândirea lor s-ar zice ca a avut mai degraba efecte nefaste. De cealalta parte, modelul carturarului desavârsit este închis în superba formula prin care Jean Leclercq surprinde esenta benedictismului: “lâamour des lettres et le désir de Dieu”. Benedictinul sau în genere calugarul carturar, îndragostit de litere si în cautarea lui Dumnezeu, împlineste si transcende totodata idealul cunoasterii. Este orizontul în care se situeaza, pastrând proportiile, modestele mele aspiratii. Visez la un Vivarium al zilelor noastre, unde exegeza biblica si studiul literaturii clasice sa se regaseasca în fireasca îmbratisare. Dar sa nu uitam ca Vivariumul lui Casiodor este un succedaneu al falimentului politic al senatorului.

  Si fiindca tot l-am pomenit pe Casiodor, as spune ca, desi este povestea unui esec politic, viata lui demonstreaza ca si carturarii pot avea un destin public. Îl iau cu autoironie ca model pe Casiodor – un alibi convenabil daca, dupa tot ce am spus pâna acum, s-ar gasi cineva sa ma întrebe de ce am abandonat, vremelnic sau definitiv, manuscrisele medievale pentru proiectul politic crestin-democrat sau pentru diplomatie.

Casiodor, pe care l-ati evocat, apartinea clasei senatoriale a Imperiului Roman târziu. Era un aristocrat devenit “aristocrat al mintii”. Cum ati caracteriza “aristocratia mintii” românesti, unde, cum spunea tatal dvs., nu are ce cauta democratia? Cum a evoluat ea de la aprecierile facute de Marian Papahagi?

  Tatal meu se referea probabil la democratia anarhica, rousseauista, egalitarista. Însa la origini, democratia era ea însasi o aristocratie. În vremea lui Pericle, atenienii cu drept de vot erau o elita restrânsa. Idealul democratic nu este asadar unul plebeu, ci aristocratic. Ca sa-l citez pe Leo Strauss, democratia ar trebui sa fie o aristocratie generalizata. Hristos Însusi este, dupa cum zicea Steinhardt, “cel mai mare boier”, iar boieria asta e darul social al crestinismului. Crestinul este un ales, un aristocrat, si trebuie sa îsi tina permanent rangul. O societate crestina este o societate aristocratica, de oameni liberi, demni si egali. Cine nu întelege asta nu întelege nimic din crestinism.

 As vrea ca acest ideal crestin al electiunii, al meritului sa domine si în viata publica, si în cultura. O politica aristocratica e înfruntare de gentlemeni, nu cearta de tate. O “aristocratie a mintii” exclude impostura semidoctilor sau galagia intelectualilor “publici”. Din pacate, atât corpul politic, cât si mintea natiunii au cunoscut o decadere, o vulgarizare fara precedent în ultima jumatate de veac. Secularizarea a dus la o marginalizare a verticalei si, odata cu ea, a ierarhiei si a principiilor aristocratice. Relativismul si nivelarea orizontalei au luat locul înaltimii si al ordinii.

 Vorbiti si într-un manifest recent despre idealul unei “aristocratii generalizate”. Nu credeti ca dupa caderea comunismului au aparut premisele revenirii la o traditie culturala si politica “aristocratica”? Tranzitia de care tot vorbim implica si depasirea unei crize morale sau spirituale. Totusi, ce lucruri bune s-au asezat în lumea noastra în ultimii 20 de ani?

  Caderea comunismului nu a adus cu sine sanatatea, ci doar convalescenta. Asemenea unui pacient operat cu succes de cancer, dar care este expus infectiilor postoperatorii, si corpul politic al natiunii noastre este vulnerabil. În vidul postcomunist s-au insinuat, la pachet cu renasterea admirabila a credintei si reafirmarea unor elite autentice, derutele veacului: un spiritualism difuz si heterodox, hedonismul si avatarurile sale, dreptomismul tâmp si fratele sau, multiculturalismul ignar.

  Desi s-au produs multe reasezari benefice, nu cred ca putem depasi cinci decenii de ateism, minciuna si stupiditate programatica prin saltul în vidul consumist. Îmi pastrez asadar ancorarea într-un pesimism antropologic pur conservator, care ma îndeamna sa pun un prognostic rezervat. Cred ca multe lucruri bune, care au supravietuit cumva sub comunism, sunt pe cale sa dispara definitiv. De pilda, nu sunt convins ca nivelul scolii românesti a crescut în ultimii douazeci de ani. Ca profesor, vad studenti din ce în ce mai ignoranti, biblioteci goale în timpul sesiunii. Disparitia admiterii în liceu si facultate, cumulata cu persistenta unui bacalaureat formal si irelevant, creeaza un efect catastrofal. Transformarea universitatilor, inclusiv a celor cu traditie, în fabrici de diplome nu conduce la generalizarea aristocratiei mintii, ci la propagarea unei noi specii: lumpen-intelectualul.

  Aristocratia înseamna efort sustinut pentru un ideal. Înseamna credinta, comportament, doxa, înradacinare. ?aranul autentic sau marele duhovnic sunt aristocrati, în timp ce potentati ai zilei sau chiar mostenitori ai unor nume ilustre pot fi lumpeni perfecti. Dar câti tarani autentici mai avem, din care sa se selecteze Pârvanii, Brâncusii sau Rebrenii de azi? Mai poate umanitatea crescuta între betoane si hranita cu junk food, junk music si junk media sa fie legata de pamântul si traditiile acestui neam? Ce înradacinare mai poate avea un tânar care si-a hranit adolescenta cu MTV, Harry Potter si McDonalds si al carui orizont de asteptare este luminat de neoanele de la mall sau de flash-urile din discoteci? Mutatia antropologica este majora. Libertatea pe care am câstigat-o nu a devenit libertate launtrica, îmbunatatirea incontestabila a traiului nu a adus cu sine îmbunatatirea spirituala. Cu toate acestea, starea de astazi este categoric preferabila celei dinainte de 1989. Tot ce sper este sa apara anticorpi la deriva morala, intelectuala si spirituala a epocii. Astept afirmarea unei generatii de tineri conservatori, idealisti, spiritualizati, satui de relativisme laxe si de lumpenizare. Trebuie sa înceteze domnia mediocritatii din învatamântul universitar.

Ati vorbit de scoala. Ce loc ocupa scoala, în general, printre prioritatile schimbarii în bine a lumii noastre românesti?

Un loc de frunte, fireste. Dar cred ca se merge într-o directie gresita. Cine vrea sa înteleaga de ce poate citi cu folos Criza spiritului american a lui Allan Bloom (de fapt, titlul original, The Closing of the American Mind, sugereaza chiar o “încuiere a mintii”). Nu cred într-o educatie bazata pe asa-zisele “competente”: pentru aceasta ar trebui sa existe scoli de ucenici sau de secretare – deplâng, de altfel, declinul acestui tip de învatamânt vocational. Cred într-o educatie bazata pe cunoastere si cultura. Cred în eruditie si rafinament, ceea ce înseamna învatat pe de rost date, formule, declinari, partituri, poezii. Dar va veti fi convins ca sunt un personaj profund conservator.

  Un învatamânt care înlocuieste cunostintele cu competentele va înlocui stiinta cu mestesugul, eruditia cu îndemânarea si nu va face decât sa erodeze traditia si cultura înalta. Va dau un singur exemplu: priviti în jur la decaderea jurnalismului. Odinioara, jurnalistii erau filologi care stapâneau bine limba si citisera o biblioteca întreaga.. Astazi, sunt “comunicatori”: lejer agramati, vag dezarticulati si profund inculti.

  Solutia ar fi un învatamânt cu doua viteze. Generalizarea educatiei este benefica, deci nu voi regreta epoca în care elitele erau autentice, dar si analfabetismul omniprezent. Pe de alta parte, elevii si studentii de vârf se pierd în învatamântul de masa. As vrea sa vad în România mari scoli asemanatoare acelor grandes écoles din Franta sau institute de studii avansate ca în lumea anglo-americana. În ce priveste liceul, cred ca au supravietuit colegii nationale de bun nivel: mi-as dori însa ca tinerii straluciti pe care îi produc sa nu fie exportati, ci sa ramâna în sistemul universitar românesc. Pentru asta, trebuie sa înceteze domnia mediocritatii din învatamântul universitar.

  Cum vedeti aportul generatiei dvs., scolite în anii ’90 în Occident, generatie care a ajuns deja la maturitate?

  Cred în generatia mea, si am spus-o adesea. Avem un dublu avantaj comparativ: eram prea tineri în 1989 pentru a fi fost tarati de comunism, dar nu am crescut în evul “media” pentru a fi obnubilati de hedonism si consumism. Am facut scoala buna si în tara, si în strainatate. Eu unul am studiat si am predat la Sorbona între 1997 si 2005. Pusi cap la cap, mi-am petrecut zece ani în Franta, Italia si Anglia. Dar am ramas întotdeauna extrem de legat de România. Pentru mine, România nu este cariera, ci destin. Este tara mea, ma doare tot ce e rau si ma bucura fiecare pas înainte. Am prieteni admirabili pe care îi respect si îi iubesc. Nu am întâlnit niciunde oameni mai inteligenti decât în România, desi m-am format la Ecole Normale Supérieure, pe unde trece inevitabil o buna parte din elita umanista si stiintifica a Frantei. Cred ca oameni ca Radu Preda, Mihail Neamtu sau Alexandru Gussi au enorm de dat acestei tari. Sunt extrem de fericit ca s-a putut coagula, în jurul lui Teodor Baconschi, un nucleu de tineri patrioti, crestini si bine scoliti, care sa articuleze un nou proiect politic crestin-democrat.

  Asemenea noua, exista nenumarati tineri scoliti, care au succes în afaceri, în administratie, în învatamânt sau în medicina. Ei reprezinta clasa de mijloc în România, indispensabila renasterii acestei tari. Daca aceasta generatie va sti sa fie conservatoare si sa îmbine corecta înradacinare în traditia neamului cu întelegerea mersului lumii si în principal al Europei, cred ca ar putea sa reediteze miracolul interbelic fara a cadea însa în excesele sale.

  Care este pozitia intelectualului român fata de valorile crestine si de Biserica?

  Din ceea ce am spus mai sus, veti fi dedus deja ca nu ma identific cu specia “intelectualului” si refuz acest cliseu. Pot vorbi în nume propriu, si va pot spune ce vad la prietenii mei. Eu, unul, sunt crestin-ortodox practicant, chiar daca nu unul prea vrednic. Sunt apropiat de Biserica si iubesc Ortodoxia. Sunt ierarhi carora le datorez mult, începând cu Preasfintitul Vasile Somesanul, care m-a botezat si îmi este duhovnic, si cu Înalt Preasfintitul Iosif, duhovnicul meu de la Paris, caruia îi datorez desteptarea liturgica. Totusi nu clamez apartenenta la Biserica lui Hristos ca pe un titlu de glorie, ci o vad ca pe o datorie fata de mine si semeni. Crestinismul are si o dimensiune civica, sociala, dincolo de cea mistica. De aceea, nu concep civilizatia europeana fara crestinism: identitatea noastra este una crestina, de care nu avem dreptul sa ne dezicem.

  Dar nu toti intelectualii au aceasta pozitie. Foarte multi practica un sincronism stângist, antireligios sau agnostic.. Este dreptul lor sa fie în ton cu veacul, asa cum este dreptul nostru sa fim crestini conservatori, fara a deveni habotnici. Biserica este principala forta conservatoare a neamului. Desi este nevoita sa se adapteze epocii ca institutie lumeasca, ca institutie divina ramâne dincolo de veac. Într-o vreme în care traditia a intrat în disolutie, Biserica este ancora noastra de capatâi. Sunt convins ca Biserica Ortodoxa Româna va reusi sa ramâna punctul de referinta fix într-un peisaj care se schimba cu o viteza uluitoare. Vitala si mistica, mângâietoare si severa – Ortodoxia îsi pastreaza harul si puterea de agregare spirituala si sociala.

 Adrian Papahagi, carte de vizita: Adrian Papahagi este consilier al ministrului Afacerilor Externe, director adjunct al Institutului de Studii Populare, membru fondator si vicepresedinte al Fundatiei Crestin-Democrate, director al Centrului de Istoria Cartii si a Textelor (CODEX), UBB – Cluj, si lector la Catedra de limba engleza a Facultatii de Litere, UBB – Cluj. S-a nascut la 20 martie 1976, la Cluj, a urmat Liceul “Gheorghe ?incai” (1994), apoi, ca elev strain, École Normale Supérieure – Rue dâUlm Paris (1997-2000). A obtinut licenta în engleza si germana si a urmat doi ani de studii clasice la Universitatea “Babes-Bolyai” Cluj, dupa care a studiat (master si doctorat în filologie – summa cum laudae) si predat la Universitatea Paris – IV Sorbonne si la Institut Catholique de Paris (1999-2003).

Are un volum de autor si a editat alte patru, a publicat 20 de articole stiintifice în reviste occidentale si câteva zeci de articole (editoriale, cronici, atitudine) în “România Literara”, “Adevarul Literar si Artistic”, “Revista 22”, “Dilema”, “Cuvântul”, “Echinox”. (Interviu realizat de Larisa si Constantin Iftime)

————————————————————————————–

Alte informatii transmise de AFR

DESPRE ABSTINENTA

  Saptamina trecuta am scris despre abstinenta si am redat, ca material de fond, textul unei prelegeri a d-lui Pat Fagan de la Family Research Council in Washington. Redam astazi partea a doua a prelegerii. Va reamintim ca puteti cumpara prelegerea d-lui Fagan pe DVD la costul de 10 lei adresindu-va d-lui Bogdan Mateciuc la bogdanmate@yahoo.com. DVD-ul este subtitrat in romaneste.

Abstinenta crestina

  In general Biserica si desfranarea sunt incompatibile. Cultura poliamorista reuseste asta fara vreun atac direct. Este discreta sau aproape discreta, subtila, dar foarte consecventa în privinta reusitelor si urmarile lor. Ei stiu asta si isi apara controlul asupra acestor programe cu o ferocitate cu care cultura monogama nu poate rivaliza pe scena politica. De pilda, în ultimii zece ani, cresterea educatiei pentru abstinenta, care în esenta este educatie monogama, a facut ca multe intitutii din zona anticulturala sa se alieze pentru a lansa o ampla miscare de opozitie prin care au reusit sa elimine, cel putin temporar, o multime de fonduri destinate acestor programe. Asta s-a produs în ciuda tuturor beneficiilor abstinentei: reducerea avorturilor la adolescenti si a nasterilor în afara casatoriei, reducerea bolilor cu transmitere sexuala si cresterea performantelor educationale.

  Incepând din anii ’60, cultura poliamorista a condus la o slabire a SUA prin slabirea cetatenilor la cinci capitole de baza pe care orice societate le are în vedere, orice comunitate, orice familie, orice individ: sexualitate, religie, educatie, venituri si guvernare. Toate sunt clatinate. De obicei numim aceste domenii institutii, Institutia familiei, a Bisericii, a scolii, a pietei si a guvernului. Toate sunt subrezite acum, fiecare în parte. Iar noi, cetatenii de azi, suntem mai slabi în aceste domenii decat erau stramosii nostri. Poate am creat o economie mai buna, dar nu ne-am dezvoltat ca persoane.

 Cum pot familiile monogame sa supravietuiasca si sa prospere în aceasta era post-modernista si poliamorista a asigurarilor de stat, atat timp cat programele sociale au caracter universal si sunt favorabile poliamoriei, si tot mai ostile monogamiei? Din perspectiva politica, acest lucru e nedrept pentru ca cei ce aleg monogamia sunt cei mai eficienti, cei mai economici si cei mai siguri pentru cresterea generatiilor urmatoare. Avem un caz clar de dreptate si nedreptate.

  Educatia Sexuala

  E nedrept mai ales pentru ca exista un drept universal, inalienabil al parintilor de a-si creste copiii asa cum cred de cuviinta, inclusiv de a-i creste în cultura lor. De asemenea, orice copil are dreptul natural, inalienabil la casatoria parintilor lui. Fara ea, el/ea nu isi va putea dezvolta potentialul ca adult. si mai scandalos, sistemul ajutoarelor de stat le cere monogamilor sa-i sustina pe poliamoristi si foloseste asigurarile de stat pentru a se asigura ca platesc, chiar mai mult, pentru a-i sustine pe cei ce aleg poliamoria cu tot ce tine de ea, inclusiv punctele sordide sau chiar patologice.

  Cum se face asta? Foarte simplu. Cei casatoriti castiga mai mult si platesc mai mult ca impozite. Cu cat e mai falita familia, cu atat e mai mic venitul, multi nici nu intra în limitele impozitarii si nevoia de asistenta e mai mare. Deci pe de o parte sunt veniturile si impozitul, pe de alta e nevoia de asistenta si incapacitatea de a plati acea asistenta. Avem deci un transfer masiv de plati. Acest lucru e nedrept. Mai mult, monogamii nu au programe favorabile culturii lor iar copiii lor sunt tinta unor programe poliamoriste sau a ceea ce am numit eu strategia ienicerilor. S-ar face dreptate si s-ar reduce tensiunile daca cultura poliamorista si-ar plati singura cheltuielile.

 Rolul Parintilor

 Prezenta sau absenta tatalui este una dintre principalele diferente dintre aceste culturi. Barbatii care sprijina casatoria monogama trebuie sa afirme diferenta si sa-si apere dreptul la propria cultura. Acesta e rolul barbatilor mai ales, nu al femeilor. Barbatii sunt luptatorii, femeile îngrijesc si dezvolta comunitatea pe care o protejeaza barbatii. în problemele de familie din tara asta, de când sunt eu implicat, si sunt sigur ca barbatii prezenti deseori simt asta, multora le este mai usor sa le lase pe femei sa vorbeasca. E adevarat pentru ca familie înseamna formare, crestere de copii, nastere. Dar rolul principal al barbatului e acela de a proteja familia. Barbatii fac diferenta si ei trebuie sa fie în linia intai a acestei lupte. Ei trebuie sa vorbeasca despre monogamie. E o diferenta majora si stiu ca e dificil, pentru ca e total anti-cultural, dar asta e principala diferenta. Daca barbatii nu sunt pregatiti sa arate diferenta, nu mai e nicio lupta, nici o granita de aparat. Niciun teritoriu. Cale libera pentru ceilalti. Femeile si copiii lor au nevoie de ei în mijlocul sfant al familiei. Societatea si cultura au si ele nevoie de ei, dar în spatiul public unde sa duca aceasta lupta..

  Nu vreau sa spun ca femeile sau mamele nu pot fi implicate în acest razboi. Fiecare barbat din cultura monogama si mai ales fiecare tata isi va gasi propriul mod, sper, de a se implica în protejarea copiilor si culturii lui. Cele doua sunt sinonime. Data fiind miza, toti barbatii si femeile culturii monogame trebuie sa astepte asta de la fiecare barbat. Cred ca asta e foarte interesant, trebuie sa începem sa gandim si sa actionam ca barbati. Barbatii monogami vor lupta pentru ceea ce e al lor, ca si familiile lor, în privinta impozitelor si a ceea ce pot folosi pentru cresterea copiilor, pentru controlul celor patru programe de stat: ajutorul de stat, educatia copiilor educatia sexuala, programele de sanatate pentru adolescenti. Asa toti parintii, chiar si cei apartinand culturii poliamoriste au acelasi control.

  Iata ca ne adunam, planificam si ne îndemnam unii pe altii si îi chemam de partea noastra nu doar pe barbatii monogami, ci pe toti tatii de buna credinta, în special cei aflati în zona indecisa si atrasi în zona poliamorista, poate nu neaparat prin dorinta lor, ci mai mult prin cimrcustante. Copiii lor au nevoie de ei ca sa-i salveze din propriile greseli si ar avea de castigat daca parintii lor ar avea control asupra acestor programe.

Asaltul Poliamoriei

  Cultura monogama din societatea occidentala nu a mai avut niciodata în istorie asemenea concurent. E prima oara când apare acest conflict, la un nivel atat de organizat politic, cu o competitie în ceea ce priveste natura familiei si a sexualitatii. Trebuie sa intram în lupta, daca vrem sa avem o minima egalitate si pacea ce vine odata cu ea. Mai mult, trebuie sa luptam pentru a da lucrurile înapoi si, evident, nu mai putem astepta. Pericolele sunt clare, semnele sunt peste tot. Cum mergem mai departe sa întarim cultura monogama la nivel local si national? Avem în fata o lucrare urgenta.

  Pentru a combate si schimba aceasta slabiciune, trebuie sa preluam controlul în Justitie si în acest important proces sa le oferim exemple celor din mijloc despre cum pot fi puternici. Trebuie sa tintim principalele nedreptati care trebuie eliminate. Trebuie sa avem control asupra scolilor. Parintii au acest drept. Eu am crescut în Irlanda si am apreciat sosirea în America. Sentimentul libertatii de aici era palpabil, dar unul din primele lucruri care m-a frapat a fost acela ca nu exista libertate, asa cum exista în toata Europa, în ceea ce priveste libertatea parintilor de a alege educatia copiilor. Aici America a fost pacalita de peste o suta de ani. Cu un cost urias care astazi ne facem foarte slabi. E timpul sa preluam controlul asupra scolilor si asta e o tinta politica prioritara. Împreuna cu aceasta vor veni alte avantaje. Stim ca scolile vor creste, absolventii vor fi mai multi, costurile vor scadea, cultura monogama e mai eficienta si mai ieftina.

  Controlul educatiei sexuale pentru copiii nostri. De fapt, cei ce au nevoie de ea sunt parintii, nu copiii. Parintii sunt experti în sex. Familia se refera la sexualitate, e institutia sexualitatii. Parintii sunt experti aici, au nascut copii pe cale sexuala deci, daca are nevoie cineva de educatie, parintii sunt aceia ca s-o poata transmite copiilor. Nu copiii, aici o inversiune totala.

  Controlul asistentei medicale. Avem nevoie de doctori care au depus juramantul lui Hipocrat pe viata si în care sa putem avea încredere în ceea ce priveste sanatatea si sexualitatea. E nevoie de o diferenta clara între doctorii unei culturi si ai celeilalte pentru a putea alege în cunostinta de cauza. Nu negam libertatea nimanui, dar vrem sa fie clar, sa stim cine esti ca sa putem alege. Sa poti alege singur.. Monogamii au nevoie de doctorii si medicamentele lor pentru ca lucrurile difera foarte mult în materie de sex, de viata si de moarte. Iar în medicina despre asta e vorba.

  Pentru a genera aceste reforme trebuie sa ne reformam pe noi mai întai. Iar reforma trebuie sa plece din Biserica. Bisericile, indiferent de confesiune, sunt foarte laxe în privinta castitatii, casatoriei si stabilitatii casatoriei. Refacerea apararii castitatii de catre barbati, în public, este esensiala. Dar mai exista o parte care trebuie dezvoltata, nu foarte cunoscuta si cred ca aici e treaba specialistilor. Datele sunt indicative dar spun multe. Barbatii si femeile care apartin culturii monogame, în domeniul sexual, unde apar tentatiile din partea poliamoristilor pentra a-i amagi si a-i atrage de partea lor, marele secret necunoscut este acela ca monogamii au cele mai multe relatii sexuale si cele mai calitative.

  Studiul Laumann indica asta, cel mai bun studiu pe acesta tema. Copiii nostri nu stiu asta. De fapt, când s-a publicat materialul si m-am uitat la niste grafice, am vazut ca femeile care participa saptamanal la slujbele religioase au cele mai bune relatii sexuale, cu anumite diferente între catolice si evanghelice. Evanghelicele aveau, am uitat care cum erau, frecventa si satisfactia relatiilor, evanghelicele stateau mai bine la una. Evanghelicele stateau mai bine la satisfactie, iar catolicele la frecventa. Sfatul meu este, daca esti tanar catolic, gaseste o femeie evanghelica ce s-a convertit la catolicism. Stiu ca daca sunteti evanghelici ati spune invers…)

  Comunitatea de culoare din America

  E necesara reforma casatoriei în bisericile negrilor. Foarte necesara. Nu stiu cum sa le-o spun, nu sunt negru si am un dezavantaj aici, dar e un scandal pentru Crestinism. E o piatra de poticnire, una uriasa. Daca primii crestini erau cunoscuti pentru iubirea dintre ei, crestinii de azi trebuie sa fie cunoscuti cred, si asta e marea problema azi, e un aspect profund al iubirii, trebuie sa fie cunoscuti prin castitate. Castitatea este calea catre iubire, între sot si sotie si iubirea de copii. De aceea e cineva cast. Pentru ca iubirea sa fie permanenta, credibila, neindoielnica si oferita pentru totdeauna.

  Rolul educatiei publice

  Revenind la scoli, în universitatile noastre trebuie sa dezvoltam stiintele economice si sa aratam clar legatura dintre casatorie si economie. Un lucru pe care Wall Street nu îl stie, dar el exista. Daca ne uitam la date, vedem unde e bogatia tarii. Ea se afla de obicei în familiile casatorite, în familia propriu-zisa si în cele prin alianta. Dupa aceea avem o reducere mare a averii familiei. Casatoria si cultul religios au o influenta profunda asupra economiei. Ambele au impact profund asupra dezvoltarii micilor afaceri, sectorul cu cei mai multi angajati din economie. 80% din cresterea economica vine din micile afaceri si, în marea lor majoritate, aceste afaceri sunt ale unor familii casatorite. E un domeniu necercetat, dar esential pentru întelegerea economiei. Iar unii libertarieni sunt complet orbi la asta. Stiintele economice sunt punctul lor forte. Trebuie sa studieze în profunzime. si daca nu cred, sa cerceteze si sa lase datele sa vorbeasca. Eu sunt sigur de concluzii.

  Vad aici un vechi prieten. E un exemplu. Intreprinzator, casatorit, dedicat si creeaza locuri de munca. Am spus-o de mii de ori. 80% din cresterea economica a tarii vine din firmele mici, nu din marile corporatii. Astea sunt miezul, baza stabila, dar cresterea vine de la firmele mici, de la familii si întreprinzatori. Revenind la tema barbatilor, a dezvolta o mentalitate de luptator la barbatii si femeile noastre si a ne creste copiii în acest spirit, cum nu a mai avut omenirea pâna acum, cum Crestinatatea nu a mai avut pâna acum, pentru ca nu am mai avut în istorie democratii care sa devina amare. Parintii natiunii au stiut ca democratiile devin amare si le-au studiat. Partea vulnerabila a omului e insa sexualitatea. si fiecare din noi face greseli aici la un moment sau altul. Toti suntem ispititi aici iar caderile noastre au legatura cu asta. E important insa sa te întorci. A ramane curat, în adevar. si libertatea si pacea sunt daruri care decurg din casatorie si rugaciune. Fara ele, democratiile devin sisteme ale conflictelor, stricaciunii si razboiului. Am început sa întelegem asta cu James Davis, sociolog vestit care a scris o carte, Inainte sa înceapa tragerea, [Nota AFR: “Before the Shooting Begins” in engleza] acum 20-30 de ani. Cred ca suntem aproape de tragere acum. Violenta creste, opresiunea politica e atragatoare.

  Putem întelege ce a spus Maica Tereza când a avertizat ca avortul va fi cauza razboiului. Nu am putut sa înteleg atunci logica ei. Acum lucrurile sunt putin mai clare. Sexualitatea genereaza fenomenul avorturilor. Iar cu asta vin tot felul de violente.

  Avem nevoie de barbati luptatori care sa-si protejeze familiile, care sa ceara si sa obtina dreptate pentru familiile lor, si educatie, sanatate si educatie sexuala. Sa ceara o rearanjare a societatii, daca e nevoie, pentru ca mai întai sa-si pazeasca familia si apoi sa recastige cat mai mult pentru o viata buna. Acesti barbati vor fi tari si tandri: tandri în familie si tari în public, în special când vor combate cultura poliamorista. Trebuie sa gasiti modalitati, sa fiti inteligenti, dar va fi nevoie de tarie. Trebuie sa protejati ce e al nostru si sa lucrati pentru recastigarea terenului. Aceasta lucrare ne sta înainte si cred ca cel mai bine se face de jos în sus.

  La Family Research Council facem multa munca de sus în jos pentru ca lucram mult cu Congresul, dar pentru majoritatea dintre noi trebuie facuta de jos în sus. Intai la nivel local, în familie, în cartier, în biserica. Apoi la nivel national. Aici traim majoritatea dintre noi, aici se presteaza serviciile, aici sunt scolile, spitalele si cabinetele medicale. Avem un razboi ideologic. Noi, protectorii familiei si copiilor, trebuie sa ne organizam cum n-am mai facut-o înainte. Tea Party ne-a dat un model, dar miza e mult mai mult decat o guvernare buna. Miza e institutia fundamentala a familiei. Va multumesc.

SFATURI PARENTALE: IGIENA COPIILOR

  Va iesiti uneori din minti cautind sa va convingeti copiii sa respectele regulile igienice? Daca da, nu sunteti singuri. Cu aceasi problema se confrunta partinti din treaga lume. In materialul alaturat, in engleza, aflati citeva sfaturi practice pe acest subiect: http://www.focusonthefamily.com/parenting/parenting_challenges/motivating_kids_to_clean_up.aspx?p=1&series=1

 PENTRU ROMANII DIN HOUSTON

  Anunt important pentru toti cititorii nostri romani din Houston, Texas: Simbata 6 august guvernatorul statului Texas, Rick Perry, impreuna cu organizatia American Family Association, bisericile din Houston, si lideri religiosi din diverse parti ale Statelor Unite, organizeaza pe Stationul Reliant din Houston, o zi de post si rugaciune. Detalii aici: http://theresponseusa.com/ Evenimentul se va desfasura intre 10 dimineata si 5 dupa masa. Incurajam pe toti romanii din Houston si Texas sa participe cu intregile lor biserici la acest eveniment deosebit. Scopul acestei adunari solemne este sa mobilizeze pe cetatenii statului si ai SUA sa caute Fata lui Dumnzeu in aceste zile dificile pentru societatea americana din toate punctele de vedere: economic, social, dar mai ales moral. Guvernatorul Perry, spun cei in tema, e inclinat sa candideze la presedintia Statelor Unite in 2012, dar inca nu si-a anuntat candidatura in mod oficial. A invitat la acest eveniment pe toti guvernatorii americani, cit si pe Presedintele Obama. Intre timp ateii l-au dat in judecata, invocind separarea bisericii de stat. Detalii aici: http://www.scribd.com/full/60055412?access_key=key-14yin198u9oedhbro4n5 Expertii insa opineaza ca actiunea judecatoreasca a ateilor va da esec. Adaugam ca ar fi de dorit ca si Presedintele Romaniei sa se inspire din aceasta actiune si sa cheme intreaga natiune romana la o zi de post si rugaciune. Ba mai mult: sa devina un exemplu de traire crestina pentru toti romanii. Doar reintoarcerea la valorile crestine autentice si umilinta inaintea lui Dumnezeu pot aduce binecuvintari in familiile noastre si tara in care traim.

  PENTRU ROMANII DIN SPANIA

  Romanilor din Spania le recomandam articolul alaturat privind costul social al casatoriilor unisex care au fost legalizate acolo in vara anului 2005. http://www.forofamilia.org/2011/07/15/el-coste-de-redefinir-el-matrimonio/

 SEMNATI DECLARATIA DE LA TIMISOARA!

  Va multumim pentru semnaturile constante pe care ni le dati in sprijinul Declaratiei de la Timisoara. Ne apropiem de 6.600, dar dupa cum stiti, tinta este de 7.500. Deci, mai este loc. Va rugam continuati sa semnati si sa dati mai departe Declaratia la cit mai multi sa o semneze.

  Semnarea Declaratiei se face in doua etape. Bifati linkul si semnati Declaratia. http://www.alianta-familiilor.ro/decl_timisoara.php Dupa aceea veti primi un mesaj care va va cere sa confirmati semnatura apasind pe un link de confirmare. Fara confirmarea semnaturii, numele si semnatura d-tra nu vor apare in lista semnatarilor. Linkul de confirmare a semnaturii apare in limba englaza cu urmatorul text: “Thanks for filling out our petition, you’re almost done! Please confirm your signature by clicking on the link below:” (Adica: “Multumim pentru ca ati completat formularul petitiei. Semnarea petitiei e aproape gata. Va rugam confirmati-va semnatura apasind pe linkul de mai jos.”)

  Declaratia accepta doar o singura semnatura pe adresa electronica. Ca atare, sugeram ca in situatiile unde doua persoane folosesc aceasi adresa electronica, de exemplu sotul si sotia, semnatura sa fie data in numele ambilor soti, de exemplu “Ioan si Maria Ionescu.”

  Rugaminte: Va rugam semnati Declaratia cu numele intreg nu doar cu initiale. Va multumim.

  VRETI SA FITI INFORMATI?

  Buletinul informativ AFR apare in fiecare Marti si e dedicat mai mult stirilor de ultima ora, iar publicatia AFR online apare in fiecare Joi si e dedicata mai mult comentariilor si opiniilor. Cei care doriti sa primiti saptaminal stiri si comentarii la zi privind valorile si evenimentele legislative, politice si sociale care va afecteaza familiile, atit la nivel national cit si la nivel unional si international, sunteti invitati sa va abonati la buletinul informativ saptaminal AFR. Cum? Inregistrindu-va numele si adresa electronica pe pagina home a sitului nostru electronic http://www.alianta-familiilor.ro..

FACETI-NE CUNOSCUTI!

Faceti-ne cunoscuti familiilor si prietenilor d-tra. Dati mai departe mesajele noastre si incurajati-i sa se aboneze. Va multumim.

 ANUNTURI

 Cei care doriti sa faceti anunturi prin intermediul AFR privind evenimente legate de familie si valori va rugam sa ni le transmiteti la contact@alianta-familiilor.ro.

 Alianta Familiilor din Romania

http://www.alianta-familiilor.ro

HRISTOS A INVIAT!

In aceste momente ale diminetii Invierii AFR – ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA – adreseaza tututor cititorilor, membrilor, prietenilor si simpatizantilor ei un calduros “Hristos a Inviat!

Dorim ca sarbatorirea Invierii Mantuitorului sa redestepte in noi toti simtaminte de sfintenie si curatie morala. Dorim ca Invierea Mantuitorului sa fie un prilej de rededicare, personala si colectiva, fata de valorile crestine si fata de un crestinism autentic. O reinnoire a mintii si constiintei. Un punct de incept pentru o autentica renastere spirituala si morala a natiunii romane. Va dorim tututor un Paste Fericit, o Duminica placuta, si multe bucurii alaturi de familiile d-tre si de cei dragi.

Primiti de asemenea urari de bine si de propasire spirituala transmise credinciosilor in pastorala de mai jos primita pentru cititorii nostri din partea PS Nicolae, Arhiepiscopul Timisoarei si Mitropolitul Banatului. Multumim PS Nicolae pentru acest mesaj minunat si îi dorim si noi dinsului multa sanatate si propasire spirituala.

 

PASTORALA LA ÎNVIEREA DOMNULUI – 2011

+NICOLAE

Din mila lui Dumnezeu arhiepiscop al Timisoarei si mitropolit al Banatului

Iubitului cler, cinului monahal si dreptmaritorilor crestini din cuprinsul Arhiepiscopiei Timisoarei, har, mila si pace de la Dumnezeu Tatal si de la Domnul nostru Iisus Hristos! „Aceasta este ziua pe care a facut?o Domnul sa ne bucuram si sa ne veselim întru ea“.

Cinstiti credinciosi si credincioase,
Recunoscatoare multumire aducem Atotputernicului Dumnezeu ca S-a milostivit spre noi si ne-a ajutat sa ajungem din nou la „sarbatoarea sarbatorilor“, la praznicul cel mare al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, ori cum obisnuim sa-l numim: Sfintele Pasti.

Însasi numirea de Pasti înseamna trecerea de pe pamânt la cer, din moarte la viata, din robia pacatului la mântuire, din întuneric la lumina.. Bucuria noastra cu acest prilej este cu atât mai mare cu cât din învierea Domnului cunoastem „câte sunt adevarate, câte sunt de cinste, câte sunt drepte, câte sunt curate, câte sunt vrednice de iubire, câte sunt cu nume bun“ (Filipeni 4, 8). Tot de aici întelegem ca firea noastra cea stricata de pacat a fost ridicata si înnoita prin jertfa si învierea Mântuitorului Iisus Hristos.

Nadejdea care izvoraste din învierea Domnului, din biruinta vietii asupra mortii, nadejdea care încalzeste si lumineaza sufletul nostru, care a dat curaj Sfintilor Apostoli în raspândirea sfintei Sale învataturi, este învierea cea de obste, cum spune si Sfântul Apostol Pavel: „Acum Hristos a înviat din morti, fiind pârga învierii celor adormiti. Ca de vreme ce printr-un om a venit moartea, tot printr-un om si învierea mortilor. Si precum întru Adam toti mor, asa si întru Hristos toti vor învia“ (I Corinteni 15, 20–22).

Învierea Mântuitorului ne da tuturor celor ce credem si marturisim sfânta Sa învatatura convingerea ca la fel vom învia si noi când va veni Domnul „cu marire sa judece viii si mortii“. Moartea pentru bunul crestin este doar o trecere de la viata aceasta pamânteasca si trecatoare la viata cea vesnica, asa încât ea nu mai înfricoseaza pe nimeni.

Iubiti frati si surori în Hristos Domnul,
Celui chinuit de o boala grea si slabit de suferinta i se umple sufletul de nadejde când simte ca doctoriile ce le ia îi alina durerile. Dar întrucât din iubirea cea mare, pentru fapturile Sale, Dumnezeu a trimis în lume pe Unul Nascut Fiul Sau sa caute si sa mântuiasca pe cel pierdut, cu atât mai vârtos suntem datori sa iubim pe Dumnezeu, sa pazim rânduielile Sale si sa plinim întru toate voia Sa.

Din pacate, nu o data înclinarile spre fapte rele pun stapânire pe unii dintre noi, iar dorinta de a înfaptui tot ceea ce este bun este stingherita „de pofta trupului si de pofta ochilor“ (I Ioan 2, 16). Cei care nu pot înfrânge potrivniciile firii, nu vor putea arata din faptele lor ca iubesc pe Dumnezeu si deci nu îi dau marirea ce I se cuvine.

Prin urmare, sa alungam din sufletul nostru „mânia, iutimea, rautatea, defaimarea si cuvântul de rusine“ (Coloseni 3, 8). Sa îndepartam poftele rele si patimile care împiedica si abat de la calea care duce la Dumnezeu. Sa ne îmbracam deci „ca alesi ai lui Dumnezeu cu milostivirile îndurarii, cu bunatate, cu smerenie, cu blândete, cu îndelunga rabdare“ (Coloseni 3, 12). Precum primavara dupa amorteala din timpul iernii cheama la viata verdeata si florile care împodobesc câmpiile, padurile si livezile, tot asa si sufletul nostru la praznicul cel luminos al Învierii Domnului sa se împodobeasca cu fapte bune, placute lui Dumnezeu, cu virtutile credintei, nadejdii si dragostei, cu bunatate, smerenie, dreptate, adevar si mila spre a dovedi ca suntem si „umblam ca fii ai luminii“ (Efeseni 5, 8).

Numai cel ce-si îndreapta sufletul cu iubire la suferinta aproapelui sau îmbraca pe cel gol, hraneste pe cel flamând, cerceteaza pe cel bolnav, numai cel care doreste pacea si bunavoirea între oameni, numai acela este adevaratul credincios, care împlineste voia lui Dumnezeu si care „umbla în iubire“.

La nasterea Sa îngerii au cântat „pace si buna voire între oameni“, iar înainte de patimile Sale a lasat ca testament ucenicilor Sai tot pacea. Asadar, învatatura Mântuitorului este învatatura iubirii si a pacii, de unde urmeaza ca orice crestin e dator „sa fuga de rau, sa faca numai binele, sa caute pacea si sa o urmeze“ (Psalm 33, 13–15).

Totusi sunt unii care „iubesc raul mai mult decât binele si minciuna mai mult decât cuvântul adevarat“ (cf. Psalm 1, 2 si 5), care sunt cu gândul doar la a?si înmulti avutiile, a?si întari si întinde stapânirea asupra semenilor, care pregatesc uneltele necesare distrugerii asezamintelor omenesti si uciderii a milioane de oameni nevinovati. Acestia nu tin seama de cuvântul Mântuitorului care zice: „Tot cel ce scoate sabia, de sabie va muri“ (Matei 26, 52).

Acum când a rasarit primavara, când Hristos a înviat, când întreaga fire îmbraca haina de sarbatoare, de la mic la mare sa ne punem în slujba bunei întelegeri si a pacii dintre noi (cf. Romani 14, 19). Sa ne iubim unii pe altii, „sa zicem fratilor si celor ce ne urasc pe noi“, caci numai astfel facând si astfel lucrând Dumnezeu va fi cu noi si vom fi în stare sa oprim pornirile noastre spre rau.

Dreptmaritori crestini si crestine,
Din cele aratate întelegem ca lumina pe care ne-a adus-o Hristos reprezinta o calauza si un ajutor pentru viata de fiecare zi. Tot El ne-a spus: „Eu sunt lumina lumii, cel ce vine dupa Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vietii“ (Ioan 8, 12). Ferice de noi daca în sufletul nostru se va zamisli credinta ca cele spuse de Domnul Dumnezeu si Mântuitorul nostru Iisus Hristos se vor împlini.

Sa ne silim asadar, la „acest praznic al praznicelor si sarbatoarea sarbatorilor“, la „Pastile lui Dumnezeu cele mântuitoare“, sa aratam prin faptele noastre ca aceasta neasemuita sarbatoare „una a praznicelor împarateasa si doamna“ pentru noi crestinii este o lege morala dupa care sa ne depanam firul vietii celei pamântesti si sa rugam pe Dumnezeu ca totdeauna sa împlinim numai fapte bune, placute lui Dumnezeu si semenilor.

Sa nu uitam a ruga pe Dumnezeu Cel care „ne-a trecut din moarte la viata“, sa-si reverse sfânta Sa binecuvântare si darurile Sale cele bogate peste noi si familiile noastre, peste întreg poporul si peste scumpa noastra tara în care se preamareste numele lui Dumnezeu.

De praznicul Sfintelor Pasti, va urez tuturor din adâncul sufletului sanatate deplina si viata îndelungata, împartasindu-Va fiecaruia arhieresti binecuvântari.

Hristos a înviat!
Al vostru catre Bunul Dumnezeu totdeauna rugator,
+Nicolae, Arhiepiscopul Timisoarei si Mitropolitul Banatului
Data în resedinta mitropolitana din Timisoara în anul mântuirii 2011, cu prilejul Învierii Domnului – Sfintele Pasti.

 

ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA
contact@alianta-familiilor.ro
24 aprilie 2011

VISUL ÎMPLINIT AL LUI MENGELE ? – sau: NAZISMO-STALINISMUL SI PROSTIA DEMOCRAT-LIBERALA

…Cum este numit, de catre societatea oamenilor, un individ care ucide oameni (unde mai pui ca sunt si nevinovati…)?!

„Criminal”, nu?

…Dar cum se numeste un CRIMINAL, daca el ucide numai pe cei considerati de el ca facând parte dintr-o asa-zisa „rasa inferioara”, iar pe cei pe care-i considera ca apartinând unei asa-zise „rase superioare”, îi cruta, în mod vizibil PREFERENTIAL? Daca privim în istoria omenirii, vedem ca se poate numi în multe feluri (…spaniol, portughez, englez, francez, olandez etc. – macelari ai multor popoare cu oameni de alta culoare si civilizatie decât ei…) – dar, daca studiem doar doctrinele din secolul XX, suntem nevoiti sa ne restrângem terminologia la doua curente ucigase, dupa CRITERII DE RASA/SUPERIORITATE A RASEI, dar si dupa alt criteriu: „Cine nu-i cu noi, e împotriva noastra!” – …si, deci, sa-l împuscam în ceafa pe cel care ne…”degenereaza”, ideologic, populatia…cu Naganul, cel mai eficient!…la nevoie, trimis, întru „criogenie”, „în Siberii de gheata” (poate ca, sub tratamentul cu înghetare, îsi modifica, genetic…ideologia!). Pâna mai ieri, vorbeam, deci, de curentele ideologice:

1-nazism[1]- adica acel curent de gândire al national-socialistilor, care l-a avut ca exponent „stralucit” pe Alois-Hüttler/Hiedler/HITLER-Schicklgruber…un individ nu prea democrat, care nu glumea nici cu „tovarasii de drum/lupta” (a se vedea asasinarea lui Ernst Röhm si a 85 de „luptatori” ai acestuia… – Ernst Röhm fiind liderul „Batalioanelor de asalt” (SA) (în germana Sturmabteilung), cel care-l sustinuse extrem de activ pe Adolf-Alois Hitler, în ascensiunea sa catre “cancelariatul” Germaniei – în asa-numita “Noapte a cutitelor lungi” (în germana Nacht der langen Messer – sau “Operatiunea Colibri”: a avut loc în Germania, între 30 iunie si 2 iulie 1934).

2-stalinism[2]1, curent ideologic pe care, din pacate, nu-l condamna si definesc, concret, clar si tragic, decât parintii nostri cei vechi…, bunicii si unchii nostri, morti, majoritatea:
a-fie în închisorile/lagare de exterminare, de la Aiud, Rm. Sarat, Suceava, Gherla, Periprava, Pitesti etc. etc. etc. (înafara de marii, genialii poeti legionari – …legionarii fiind singurii anti-comunisti „garantati”-autentici si convinsi! – cum fost-a, spre-o pilda, Radu Gyr … – …în ultima vreme, mai scriu câte ceva, neprealuati în seama, din pacate, despre stalinism si atrocitatile lui, CEL PUTIN EGALE CU ALE NAZISMULUI, si unii intelectuali români, precum PAUL GOMA, VIRGIL IERUNCA[3]…) –
b-… fie în Siberii/Vorkute de cosmar…de unde „Degerat la mâni si la picioare/Se întoarce-acasa Dumnezeu”.

Dar de ce sa pretindem memorie “absoluta” românilor, când Vestul asa-zis “capitalist”, de fapt, PROFUND STALINIST! – nu îngaima NIMIC concret, despre condamnarea “cosmarului rosu” stalinist (noi nu ne numim “TISMENETKI”, sa îndraznim a condamna întreg “comunismul”… – si, înca, asa cum a facut-o “fiul militantilor comunisti Leonte Tismaneanu si Hermina Marcusohn” – fiu, se vede treaba, de komisar politic sovietic, de pe pozitii de… “ne-evreu” si de …“non-colaborationist”!!!)…de au ajuns unii rusi la…neobrazarea criminala sau la inconstienta/iresponsabilitatea, de a-i propune, pe Lenin si pe Stalin, ca…”SFINTI AI ORTODOXIEI”…?!

Si zau ca nu am auzit strigându-se, NIMIC, la asa profanare a Ideii de Om (nu neaparat si nu doar a…”drepturilor omului”!), dinspre Washington sau Londra-Paris…macar vreun “What?!”, sau : “Comment?!”

NU.

Doamne fereste! De luat la întrebari si de urechiat, pentru ca-s fraieriti si saraciti de neo-imperialismul masonico-globalist, sunt buni numai românii…

…Sa ne întoarcem, însa, ca-i foc si-i degraba.

Vorbeam de criminali, cu gargaunii “rasei superioare” în dovleacul lor mongoloid, dar si de arbitrarietate criminala, atotsfidatoare. Si uite, eu zic ca lui CSEKE ATTILA, ca si celor care l-au pus responsabil cu/peste VIATA ROMÂNILOR…ca si altora asemeni, „eiusdem farinae”, vom vedea!!! – li se potrivesc, ca manusa, toate aceste atribute:

1-CRIMINALI: un ungur (ungurii, mai cu seama politicienii lor! – ne sunt… “prietenul de-o istorie”, noua, românilor, nu-i asa?!) a luat nu doar un minister, cu tradatoarea binecuvântare pedelista – ci, odata cu MINISTERUL SANATATII ROMÂNILOR, a început sa ia si zilele românilor: mor, ca mustele, românii/valahii (..mor ei cu zile mai de mult…de pe vremea taierii salariilor si micsorarii nemernice a pensiilor, de catre asasinii pedelisti!…dar, despre asta am mai zis, tot degeaba!), prin desfiintarea celor 200 de spitale, din 400, câte are, de toate, România! – …mor cu ochii pe lanturile de la portile de spitale închise, cinic si sadic, de acest nou JOSEF MENGELE (ori LAVRENTI BERIA) din România, veacul XXI…!!!

2-RASISTI: CSEKE ATTILA n-a desfiintat niciun spital al “rasei superioare” maghiaro-secuiesti… – deci, nici în Harghita-Covasna, nici în Satu Mare! Foarte bine ca nu a desfiintat acolo, dar de ce, pe ce criterii, DACA NU PE CRITERII ETNICE SI DE RASA, a desfiintat spitalele românilor/valahilor?! Pe ce criterii a luat apa si lumina si a smuls cearsafurile si saltelele, de sub cei 12 bolnavi grav, din spitalul de la Pârscov-Buzau (LOCUL UNDE S-A NASCUT, CÂNDVA, UN MEDIC SI POET, MARTIR AL ÎNCHISORILOR – VASILE VOICULESCU…!!!)?! Pe ce criterii a desfiintat Spitalul din Sulina, de sa ajunga a face bolnavii cardiaci, cu salupa, pâna la Spitalul din Tulcea, ÎNTRE O ORA JUMATE SI…CINCI?! De tras la rame, îi moare “motorul” pâna si unuia teafar, nu doar unuia bolnav, si, înca, de inima!!!

3-ASASINI SPIRITUALI CINICI (tot în spiritul dement al…„rasei superoare”!) – vom demonstra mai jos. Prin „CAZUL CIORAN”.
Si de ce, oare, îsi cruta “rasa” lui si n-o cruta SI pe a noastra?! Nu cumva pentru ca “Natia ungara este cea mai splendida realizare a rasei dominante mongole, care nu cunoaste decât victoria. In noi fierbe sângele lui Attila, al lui Arpad si al lui Ghinghis-Han”… – cf. “Nincs kegyelem” (Fara îndurare) – de Dücsö Csaba, 1939…?!
…Cine stie?! Vom afla, cât de curând.

…Pentru ca acolo, în manifestul iredentisto-canibal al lui Dücsö Csaba, se continua asa: “Eu nu astept sa vina razbunarea, nu astept! VOI SUPRIMA PE FIECARE VALAH CE-MI VA IESI ÎN CALE! PE FIECARE ÎL VOI SUPRIMA! NU VA FI ÎNDURARE!” – …nu cumva, totusi, “de asta”, musiu CSEKE ATTILA?!

…Iar masonii de la UE se fac ca nu vad genocidul maghiar, facut, în România, de ungurul CSEKE, la nivelul trupului fizic al ROMÂNILOR/VALAHILOR, si de KELEMEN HUNOR, ministrul de la Cultura (ambii, si CSEKE, si HUNOR, fiind pusi/”unsi” ministri, la TROCUL TRADARII, de Basescu Traian si pedelistii lui mizerabili, CARE-S JURATI SA ANEANTIZEZE ROMÂNIA, CÂT DE REPEDE POT…!!!), la nivelul corpului spiritual al ROMÂNILOR/VALAHILOR!

…Care “MINISTRU AL CULTURII ROMÂNILOR”, ungurul KELEMEN HUNOR, n-a gasit UN SFANT MACAR, NICI MACAR N-A AVUT INTENTIA!!! – pentru a intra la licitatia de la Paris, unde erau vândute documente inestimabile, scrise de mâna de lumina a lui EMIL CIORAN-VALAHUL…?! Noroc ca s-a gasit un român din SUA, GEORGE BRAILOIU, un român cu inima de ROMÂN/VALAH, care sa cumpere si sa doneze ceea ce cumparase la licitatia pariziana, cu 405.000 de euro!

CÂT RISIPESTE UDREA ELENA ÎNTR-O… DUPA-AMIAZA…!!!

…Dar s-o luam si altfel…cronologic, adica…!!!

…Va sa zica, “ROMANUL” PATAPIEVICIAN, directorul I.C.R., si BASESCU “TRAIANUL” ROMÂNILOR (de la care-si trag românii “obârsia”, zicea madama aia blonda… – DOAMNE, FERESTE-NE, RUGAMU-TE, DE ASTFEL DE …“OBÂRSII!”), presedinte al României si DIRECTOR ONORIFIC AL I.C.R., n-au gasit niciun sfant pentru scrierile genialului nostru CIORAN, dar ca sa-l nege pe ÎNGERUL NICHITA (caci, în 2008, s-a pus problema unei expozitii comemorativ-evocatoare NICHITA STANESCU, 25 de ani de la Zborul Heruvului Blond, înapoi, la Cer!!! – PATAPIEVICIANUL, nici sa n-auda!) – si sa-l înlocuiasca, sfidator, falusocratic (astia doi, Pramatia Suprema a României-BASESCU, si Pramatia-Lacheu al “Supremei Lichele”, PATAPIEVICIANUL, se pare ca au grave frustrari si obsesii cosmaresco-sexuale…dar, evident, au, la creier, si sifilisul tradarii de Neam Românesc!!!) si satanic, cu…”OMAGIU LUI IUDA”, la Bochum/Germania, sub pretextul ca …“asa arata, acum, sufetulul românesc: instinctual si violent-criminal!”…oracaia monstruletul de la I.C.R., în apararea …”falusuletului” lui …”pricajit si necajit”! – DA, PENTRU TOATE NEMERNICIILE ASTEA SCATOLOGICE, S-AU GASIT BANI, VORBA ROMÂNULUI: “CACALAU”!!!

…Si secatura de LIICEANU (care n-a “creat”, ci a “furluat”, cu GRANDIOS sprijin iliescian, Humanitas-ul! – pentru ca era Editura Politica, CEA MAI BOGATA EDITURA DIN ROMÂNIA ANTE-REVOLUTIONARA!!!) se apuca sa justifice, savant, nemernicia prezidentiala, de la tribuna servila, fata de toti “fanii” basescieni, a lui TVR-1! Mai, samponatule, macar tine-ti pliscul, daca nu esti în stare sa te pocaiesti…tu, care esti printre cele dintâi lichele ale României, ai obrazul sa faci Apelul catre lichele?! Ia exemplul lui Iuda (omagiat de homunculul tau!), si spânzura-te de …opera ta, impostorule, tradatorule si spurcatorule de Neam ce esti!!!

…Bine, mai, nefericitilor, BASESCULE si ROMANULE-PATAPIEVICIANULE, Pramatie Batrâna si Pramatie Tânara – … ca n-a vrut Dumnezeu sa fiti, niciunul, român, nu e vina voastra – dar sa ne sfidati, VOI PE NOI, ca SUNTEM români, si sa ne calomniati si spurcati în ultimul hal – si atunci, prin “poneiul roz cu swastika pe buca”, la New York, si cu falusuri de criminali si sinucigasi (în erectie, TOTI! – …se vede ca pe “deandosulea” astia, cu…”trebile” – ceva îi roade sub pântec…), la Bochum (adica, vezi tu, România e Tara lui “Nea HORROR”!!!) – asta-i culmea, asta întrece orice masura, oricât o fi fiind ea de înteleapta si toleranta!!!

Ia iesiti voi din tara asta, toti oracaitorii si smenarii si “mengelii” si “stali-NUTII”…de cseki si kelemeni, si patapievici, si voi, Superlativi ai Nemerniciei, basestilor (“washingtoniti”, nu …binecuvântati de Patriarhul României!), si cum naiba v-o mai fi chemând…adica, vreau a zice: IESITI DE BUNA-VOIE, DEMOCRATILOR-LIBERALI, CARE ATI TRANSFORMAT ROMÂNIA ÎN AUSCHWITZ SI ÎN SAHARA…PÂNA NU VA IAU OAMENII VALAHI (ADICA, “CEI SFINTI”, “FIII LUI DUMNEZEU”!), CU COASE SI TOPOARE!

…CA VOI SUNTETI DIAVOLI, IAR NU OAMENI! Voi ati fost trimisi de dracii masonici, de la Washington si Moscova, ca sa ne luati si trupurile, si sufletele…dar noi suntem, mai, orbilor, FIII ORTODOXIEI, ADICA AI SINGUREI CAI DREPTE CATRE RAIUL LUI HRISTOS-MÂNTUITORUL LUMII…- si, oricât ar zice unii si altii (…chiar si eu, pacatosul de mine, când obosesc prea tare…!), ca ne-am mancurtizat si înnegrit, cu totii, ireversibil… – NU! – când ne revenim din oboseala Duhului, stim si vedem (LAUNTRIC!!!), foarte clar, ca, în Gradina Maicii Domnului, nu lasa (întru ADEVARUL SUPRAISTORIEI!) Hristos sa intre javrele si furii si toti sifiliticii si criminalii…!!!

Deci, nici “mengelii” si “stalinii” democrato-liberali!!!

…Când am vazut gestul martiric al lui ADRIAN SOBARU (precedat de cel al CRITINEI ANGHEL!), când am vazut gestul de suprema devotiune al dlui GEORGE BRAILOIU, când, mai ales, am vazut mii si mii de copii de valahi sarmani, dar sanatosi, donând ultimul lor ban, pentru sinistratii din Moldova…si pe copilasii din satele cele mai sarace ale Moldovei, cântând dumnezeieste (drumul în strainatate stipendiat fiindu-le de catre români cu Inima Mare, IAR NU DE STATUL ROMÂN!), pe scenele cele mai vestite ale Terrei, întru Gloria României… – am înteles ca am gresit groaznic fata de Dumnezeu! El nu-si lasa Fiii!!! NICIODATA!!! ÎN VECII VECILOR, AMIN!!!

…Asa ca, voi, aia care voiti sa mutati în Apus ceea ce este/exista în Rasaritul Luminii (Rosia Montana, Agricultura, Petrolul etc. etc.etc.) si sa aneantizati ce voi NU PUTETI avea în veci de veci, CULTURA SI CIVILIZATIA NOASTRA MULTIMILENARA!!! – carati-va, pâna nu începe sa fiarba sângele în noi! Caci, chiar daca o facem atât de rar, o data la veac, poate si mai rar…când ne razvratim, pentru Dreptatea si pentru Sufletul nostru, nu o facem cum ne-au dictat, în 1989, CIA si KGB: o facem de nu ramâne, din diavol, nici…amintirea!!! Caci noi, valahii adevarati, nu mahalagiii (e drept, ploditi si cocolositi si oplositi cam…suspect de multi!), noi nu aparam MIZERIA, ci SARACIA-CEA-LUMINOASA, a “Fachirilor”, a Sarmanului Dionis eminescian: “sa fim saraci întru ale carnii si bogati, nesfârsit de bogati si înalti, întru toate cele ale Duhului”!

“…Multi durara, dupa vremuri, peste Dunare vrun pod,/De-au trecut cu spaima lumii si multime de norod;/Împarati pe care lumea nu putea sa-i mai încapa/Au venit si-n tara noastra de-au cerut pamînt si apa —/Si nu voi ca sa ma laud, nici ca voi sa te-nspaimânt,/Cum venira, se facura toti o apa si-un pamânt”.

…Si tot cu stihul SFÂNTULUI EMINESCU – îi AVERTIZAM pe “baiazizii” adusi de vânturile pustiei (aici, în pamântul Sfânt al Thracilor/Frumosilor/Îngerilor!), NU-I AMENINTAM, ca, dupa aia, sa vina ei cu “jalba-n bat”, si sa ne pârasca (EI pe noi!!! – pai, daca asa-zisele “institutii” sunt croite dupa “chipul si asemanarea” criminalilor “mengelisti” [4], dupa masuri straine de Duhul Valah…!) pe la institutiile vândute criminalilor de profesie, într-un “ceva” care numai “stat” (si, mai cu seama, “stat de Drept”!) nu este:

“Eu? Îmi apar saracia si nevoile si neamul…/Si de-aceea tot ce misca-n tara asta, râul, ramul,/Mi-e prieten numai mie, iara tie dusman este,/Dusmanit vei fi de toate, far-a prinde chiar de veste;/N-avem osti, dara iubirea de mosie e un zid/Care nu se-nfioreaza de-a ta faima, Baiazid!”

…Sa nu ziceti ca nu v-am zis…si sa nu mai faceti greseala de a considera ca faceti voi “sfinti”, dupa voia si nevoia voastra: pe EMINESCU al nostru, îl apara Dumnezeu-Hristos – si nici macar Satana n-are chef sa-l înlocuiasca cu Mihail Galatanu…ca prea duhneste cumplit, veceul ala ambulanto-galatean (ambulant pe la “cârnii” cu nasul taiat… – ca la tradatorii de Mosie si Neam, deh… – …pe la aia: Manolescu, Gârbea, Alex. Stefanescu…!).

…“À bon entendeur, salut!”

prof. dr. Adrian Botez

NOTE
1 – „Nazismul sau national-socialismul (german) a fost o ideologie si o politica a statului german totalitara nationalista, rasista, antisemita si anticomunista, care au fost aplicate în timpul dictaturii lui Adolf Hitler în Germania între 1933 si 1945. Cuvântul “nazism” provine de la prescurtarea numelui national-socialism (Nationalsozialismus, prescurtat pe nemteste Nazi, rostit ‘na-ti). (…)Nazismul a evidentiat in permanenta primatul actiunii asupra gândirii. (…)Ideile lui Hitler s-au întemeiat pe o conceptie rasista. El considera ca omenirea este alcatuita pe baza unei ierarhii valorice a raselor si ca viata nu reprezinta nimic altceva decât supravietuirea celor adaptabili. Credea ca „darwinismul social” are nevoie de lupta între rase, întocmai cum animalele se lupta pentru hrana si pentru mentinerea puritatii rasei, astfel încat cei puternici de sângele celor slabi. „Poporul de stapâni” („Herrenvolk”) era de “rasa ariana”, alcatuit fiind din populatiile Europei de Nord. Poporul german era considerat superior, parte din „rasa ariana” si îi revenea sarcina de a mentine puritatea rasei si de a subordona rasele inferioare. (…) La baza piramidei rasiale Hitler îi plaseaza pe: negri, slavi, tigani si evrei (…). În Mein Kampf, Hitler afirma:
<> – cf. wikipedia. Si pleava, nu-i asa, de obicei, se arunca …“pe pustii”…!!!

2- “Stalinismul este o ramura a teoriei politice si un sistem politic si economic introdus de Iosif Vissarionovici Stalin în Uniunea Sovietica. (…)Transformând si folosindu-se de mostenirea lui Lenin, Stalin a extins sistemul administrativ centralizat din Uniunea Sovietica pe durata durata anilor douazeci si treizeci. O serie de doua planuri cincinale au dezvoltat masiv economia sovietica. Au aparut cresteri în multe sectoare, în mod special în productia de carbune si de otel. Societatea sovietica a fost adusa de la o situatie de înapoiere de zeci de ani fata de occident, la una de egalitate si asta în numai treizeci de ani, (cel putin conform anumitor aprecieri statistice). Unii istorici economici apreciaza azi ca a fost cea mai rapida crestere economica atinsa vreodata” – cf. wikipedia.
…Supect de blânda tratare a subiectului…aproape as zice ca este vorba de o …APOLOGETICA, atât a bestialului “om”-Stalin, cât si a sistemului sau – ca MASINA CRIMINALA!!! – …distrugând/sfarâmând nu doar alte destine de popoare, ci si destinul poporului rus!!! De ce, oare, atâta “întelegere” blânda, pentru Stalin… spre deosebire de Hitler (doi indivizi patibulari, EGAL!) – …oare pentru ca a “batut palma” cu Churchill si Roosevelt…si erau, toti, “din familie”, de-un neam si-o religie?!
…Pai nici “batrânul” Schiklgruber nu “statea” mai prejos…
3-“Dintre toate tarile de obedienta sovietica, România este cea care a cunoscut cea mai îngrozitoare experienta de <>, prin închisorile de la Suceava, Pitesti, Gherla si faimosul canal Dunare — Marea Neagra, unde zeci de mii de fiinte umane au suferit pro­cesul de dezumanizare prin mijloace nemaifolosite pâna atunci undeva. închisoarea de la Pitesti este locul în care pretinsa reedu­care a atins culorile cruzimii dementiale. Din pacate putine lucruri vorbesc despre ea. Lui D. Bacuîi datoram primul document despre Pitesti, aparut în româneste la Madrid, în 1963, si anume: <> în 1978, G. Dumitrescu a publicat la München, tot în româneste, marturia, Demascarea”.
Dar iata ca, în sfârsit, a aparut de curând la editura Hachette, tradusa din româneste, cartea Câinii mortii, de Paul Goma, autor, între altele, a doua lucrari — Gherla si Cutremurul oame­nilor — care denunta universul carceral si uneltirile perverse ale politiei secrete din România. Desi sub forma de roman, Câinii mortii, reînvie aproape aceleasi personaje, victime ale calailor politiei secrete, dezvaluiti de confesiunile culese de catre D. Bacu, la care se adauga marturiile pe care si autorul le auzise când statuse în închisoare:
<>” – cf. http://www.procesulcomunismului.com
4– Nu stiu cum se face, dar EXACT calaul Josef Mengele le-a scapat „mossadistilor”, vestiti ca fiind cei mai buni din lume, în materie de spionaj si „vânat de nazisti”…Poate ca…”cine se-aseamana s-aduna”, dupa o veche si tragica vorba a mosilor notri thraco-valaho-crestini…” Potrivit lui Rafi Eitan, Mossadul l-a descoperit pe Josef Mengele în timp ce îl urmarea pe Adolf Eichmann, unul dintre autorii „Solutiei finale”, rapit în mai 1960, apoi judecat si executat în Israel prin spânzurare, la 31 mai 1962. Acesta se ascundea dupa razboi în America latina sub un nume fals. Cu câteva zile înainte de capturarea lui Eichmann si rapirea sa secreta, seful Mossadului din acea vreme, Issar Harel, a elaborat rapid un plan vizând de asemenea rapirea lui Mengele, a adaugat Rafi Eitan”. Dar, nu stiu cum naiba s-a facut, ca, la un moment dat, “mossadistilor”…nu le-a mai pasat de Mengele! Ceea ce arata ca tradarea musteste si în sânul…”poporului ales”!…ca le pasa de coreligionarii lor saraci (dati pe mâna lui Hitler, EXACT DE CATRE PLUTOCRATIA EVREIASCA, DE ORIENTARE… NAZISTO-SIONISTA!): “Alta dezvaluire socanta a actualului ministru al pensionarilor este însa aceea ca Mengele a mai fost identificat în Brazilia, la Sao Paolo, doi ani mai târziu. Mossadul a decis însa ca existau „alte prioritati operationale“ si Mengele a scapat din nou. Eitan a refuzat însa sa dezvaluie presei care erau aceste prioritati operationale.

Dupa ce a fugit timp de 34 de ani, Mengele s-a înecat în Brazilia în 1979, iar expertii i-au identificat cadavrul, cu certitudine, dupa… SASE ANI” – cf. cotidianul.ro international, din 9 aprilie 2011, ora 19: 09 (actualizat din 22 mai 2010, ora 11: 35).
…Ciudat, cumplit, amar…. – când vezi ca “PRIORITATILE OPERATIONALE” (ba chiar…NATIONALE!), în toata lumea, NICI VORBA SA TINA CONT DE MOARTEA CELOR SARACI SI AMARÂTI…!!!

VESTI BUNE!

Ne concentram astazi asupra vestilor bune! De obicei in scrisorile noastre de joi discutam subiecte sau evenimente mai putin placute care submineaza familia, credinta si valorile. Dar facem ceva inedit astazi. Pentru ca avem motive bine intemeiate sa o facem – in ultimele citeva luni o multime de evenimente pozitive privind valorile familiei s-au petrecut in multe parti ale lumii care trebuie mentionate. Pe unele le-am mentionat in editiile de marti ale buletinului informativ AFR, dar astazi recapitulam pe scurt citeva dintre ele, fara multe comentarii, si mai adaugam si citeva in plus. Le mentionam pentru a va incuraja si a sti ca  lupta pentru valori nu e zadarnica.

ROMANIA:

*          Amendamentele la legea pornografiei fac progres in comisiile parlamentare. Ele sunt desemnate in mod special sa protejeze minorii. Pe 4 aprilie Comisia de Cultura a Senatului a aprobat amendamentele, printre care si unul care prevede ca, pentru a functiona legal, site-urile pentru adulti vor avea nevoie de o autorizatie din partea Ministerului Comunicatiilor. http://stiri.rol.ro/legea-contra-pornografiei-adoptata-de-o-comisie-senatoriala-siteurile-xxx-parolate-si-contracost-694170.html

*          In cursul acestei saptamini, proiectul de lege privind reforma în domeniul sanatatii care prevedea introducerea acordului prezumat la donarea de organe a fost respins definitiv de Parlament. http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck.proiect?cam=2&idp=8860 In 2009 un grup de organizatii neguvernamentale, printre care si AFR si Pro Vita, au lansat o actiune de opozitie impotriva acestui proiect legislativ si au inregistrat in Parlament o declaratie comuna. http://provitabucuresti.ro/activitati/lobby/45-nu-acordului-prezumatla-donarea-de-organe

*         Luna trecuta proiectul de legalizare a prostitutiei in Romania, initiat de d-l Vasile Prigoana (PDL Bucuresti), a fost respins cu unanimitate de voturi in Comisia Juridica a Senatului.

*          Luna trecuta proiectul de lege al d-lui Viorel Arion (PDL Hunedoara) de legalizare a uniunilor civile homosexuale in Romania a fost restras de bunavoie de catre dinsul dupa ce atit noi cit si presa din Romania am scris pe acest subiect. Va rugam inca o data sa votati impotriva d-lui Arion la alegerile din 2012 pentru a fi eliminat din Parlament.

*          Marsurile pro-viata de pe 26 martie au fost un real succes si au avut ecou international.

AUSTRIA: Luna trecuta parlamentul austriac a respins amendamente la legea nediscriminarii care vizau orintarea sexuala si cresterea despagubirilor in cazurile de discriminare impotriva homosexualilor.

MOLDOVA: Sub presiunea publicului si al lobby facut din afara Moldovei Guvernul Filat si-a retras proiectul de lege de nediscriminare pe baza de orientare sexuala. Moldova: Normalitatea a învins. Homosexualii capituleaza

UNGARIA:     La sfarsitul lunii Ungaria va vota o noua Constitutie. Printre altele Constitutia a fost revizuita sa defineasca casatoria ca fiind uniunea dintre un barbat si o femeie si sa declare ca dreptul la viata se aplica din momentul conceptiei. Efectiv, asta va insemna ca avortul va fi redus drastic in Ungaria. De cind avortul a fost legalizat in Ungaria 6 milioane de copii nenascuti au fost avortati acolo.

UNIUNEA EUROPEANA:   Rezistenta crestinilor europeni impotriva secularizarii e in crestere.  Dovada este preocuparea tot mai crescinda a stingii seculare europene fata de acest fenomen care nu mai poate fi tagaduit. Recomandam pe acesata tema articolul alaturat din ziarul englez Guardian scris de una din cele mai radicale si influente europarlamentare, autoare a multor rezolutii antivalori. Afirma, cu preocupare, ca deja si in Europa se poate vorbi despre “a movement of the Christian right” (o miscare crestina de dreapta) la fel ca si in SUA. Fiti deci incurajati. http://www.guardian.co.uk/commentisfree/belief/2011/mar/17/europe-religious-right

Pe 26 martie au avut loc cele mai mari marsuri pentru viata si impotriva avortului din istoria Europei. Si in cele mai multe tari europene. Simultan. Din Spania pina in Polonia. Sute de mii de oamni au demonstrat in Madrid si 2.000 in Romania. La Bruxelles 4.000. Haideti sa dublam numarul participantilor si al oraselor din Romania unde anul viitor se vor desfasura marsuri pentru viata!

STATELE UNITE:

*          Rezistenta crestinilor din statul Maryland a scontat un mare success luna trecuta cind, sub presiunea lor, legiuitorii statului au abandonat un proiect de lege de instituire a casatoriile homosexuale in stat.

*          Saptamina trecuta legiutorii statului Colorado au respins un proiect de lege care urmarea institutirea uniunilor civile homosexuale in stat.

*          Luna trecuta Tribunalul Suprem SUA a emis o decizie care intareste libertatea la libera exprimare. Specific, a decretat ca homosexualii nu pot suprima libertatea cuvintului chiar daca vocabularul folosit la adresa lor este jignitor.

*          Luna trecuta legiutorii statului Indiana au ratificat un amendament constitutional care interzice casatoriile intre persoane de acelasi sex si defineste casatoria ca fiind ingaduita doar intre un barbat si o femeie. Referendul constitutional urmeaza sa aibe loc in 2012.

*          Un studiu tocmai emis in SUA denota ca tinerele care sunt crescute in familii intacte si merg des la biserica au sansele cele mai mici de a ramine insarcinate inainte de casatorie sau de a avorta. http://downloads.frc.org/EF/EF11C38.pdf

*          Pe 4 aprilie Tribunalul Suprem al SUA a decretat ca parintii au, ca parte din drepturile lor parentale, dreptul de a beneficia de scutire de taxe pentru copiii lor inregistrati in scoli religioase si nu in cele publice. http://washingtonexaminer.com/opinion/op-eds/2011/04/high-court-school-choice-win-linked-obamacare

*          Saptamina trecuta statul american Arizona a devenit primul stat din SUA care sa interzica din capul locului avortarea copiilor nenascuti pe motive ca parintelui nu-i convine sexul sau rasa copilului nenascut.

UGANDA:      Parlamentarii ugandezi lucreaza la un proiect de lege pentru protejarea casatoriei. Inca sunt citeva diferente de opinii intre parlamentarii crestini si musulmani asupra acestui subiect, dar se crede ca se va ajunge la un numitor comun. In ultimii ani Uganda a fost tinta unor atacuri si presiuni internationale fara precedent din partea activistilor homosexuali europeni si americani.

CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI: Avem motive sa credem ca ostilitatea de pina acuma a lui CEDO fata de valorile crestine s-a mai domolit. Citeva exemple bune din ultimele luni sprijina opinia noastra. In 2010 CEDO a declarat de 2 ori ca nu exista un drept la casatorii intre persoane de acelasi sex. In decembrie a decretat ca nu exista un drept la avort. Pe 18 martie 2011 a decretat ca simbolurile religioase mentinute in spatiul public (scoli de exemplu) nu incalca Conventia Europeana a Drepturilor Omului nici natura seculara a statelor membre. Romania a intervenit in acest caz in sprijinul Italiei. In linkul acesta puteti citi textul deciziei (in engleza), http://www.telladf.org/userdocs/LautsiJudgment.pdf, iar aici un articol din presa romana pe acelasi subiect. http://www.hotnews.ro/stiri-international-8404681-curtea-europeana-drepturilor-omului-crucifixele-sunt-permise-scolile-publice.htm Asta inseamna ca simbolurile religioase vor putea fi mentinute in scolile publice din Romania.

Tot in ultimele luni CEDO a decis ca nu exista un drept la sinucidere asistata si ca embrionul uman nu poate fi brevetat, decizia din urma avind de a face cu aspectele moderne a reproducerii umane prin metode tehnice.

INTERNATIONAL:

*          In doar ultimele citeva luni incercari de legalizare a eutanasiei si a sinuciderii asistate au esuat in Scotia, Australia (New South Wales), Quebec, SUA (Vermont, Maryland, Montana).

*          La sfarsitul lui februarie prestigioasa publicatie americana Congressional Quarterly Researcher a publicat articolul “Gay rights: has the movement’s success sparked a backlash?” in care arata ca in ultimii ani miscarea homosexuala internationala a inceput sa dea esec datorita rezistentei miscarilor profamilie din diferite tari. AFR este mentionata in articol ca si o astfel de organizatie.

MATERIAL VIDEO INSPIRATIV

Incheiem lista vestilor bune si incurajatoare cu un mic video clip (6 minute) inspirativ primit din partea colegilor americani. Nadajduim sa va placa si sa va incurajeze. http://www.andiesisle.com/creation/magnificent.html

CUI I SE DATOREAZA ACESTE SUCCESE?
Crestinilor din intreaga lume care se roaga si continua sa se roage pentru valori. Crestinilor care se implica in actiuni concrete pentru protejarea si promovarea valorilor, cum e participarea la marsuri pentru viata, pentru familie, implicarea in viata politica, actiuni de lobbying. Se datoreaza tuturor care nu dau inapoi. Celor care au credinta si pregeta cu curaj si confidenta inainte.

Chile: chemare la Rugaciune: Va indemnam la rugaciuni speciale pentru Chile unde la ora actuala Curtea Constitutionala are pe rol cazul unui cuplu homosexual care cere sa i se acorde dreptul la casatorie.

VA MULTUMIM:
Tot in ultimele luni am primit numeroase mesaje de apreciere din partea multora dintre d-tra. Saptamina trecuta ne-a sunat un roman din SUA sa ne multumeasca pentru ce facem si ca va informam.

DIN PARTEA CITITORILOR – MAMA SUROGAT

Pe marginea temei discutate saptamina trecuta am primit mai multe comentarii, printre ele si acesta, pe care insa l-am scurtat si din care redam ideile si paragrafele esentiale. Ne-a fost trimis de d-na Dr. Maria Dunca Moisin (Bucuresti). Dinsa argumenteaza impotriva proiectului legislativ pentru reproducerea umana asistata medical (RUAM).
Argumente morale: (a) Procreatia, asa cum a stabilit-o Dumnezeu, este urmarea actului conjugal dintre o femeie si un barbat, in cadrul casatoriei. RUAM separa procreatia de actul conjugal, ceea ce contravine legii stabilite de Creator. (b) Reproducerea umana asistata medical implica frecvent distrugerea de embrioni. Embrionul este însa o persoana umana. Este evident ca distrugerea unor embrioni, implicata frecvent în procesul fertilizarii in vitro (FIV), contravine dreptului la viata al persoanelor umane. (c) Reproducerea umana asistata medical este o metoda artificiala, care trebuie sa fie evaluata în raport cu demnitatea persoanei umane. Ea afecteaza  demnitatea sotilor. Ea afecteaza deminitatea copilului. Cum? Prin sfidarea grava a demnitatii “embrionilor supranumerari”. Prin suprimarea lui si aruncarea la gunoi, la canal sau incinerator, ca pe un deseu oarecare.  Prin transformarea lui într-un fel de cobai pentru cercetari. Prin transformarea embrionului  într-un obiect. Dupa cum arata si prof. H.Tristram Engelhardt jr., în cartea „Fundamentele Bioeticii Crestine”,  „cea mai evidenta chestiune morala pusa în joc de fertilizarea in vitro e legata de producerea în exces de zigoti si embrioni timpurii, care risca sa fie congelati sau distrusi”. (preluat din „Îndrumarul medical si crestin despre viata al Federatiei Organizatiilor Ortodoxe Pro-Vita din Romania”, autor Dr. Christa Todea-Gross si Pr.prof.dr. Ilie Moldovan) De aici si devierea într-o alta eroare morala: „copiii facuti la comanda”, prin selectie. Aceasta se practica deja într-o „clinica de fertilitate” din SUA, „putându-se opta pentru ce nuanta sa aiba pielea sau ce culoare sa aiba parul sau ochii copilului.
Argumente stiintifice: Riscuri genetice, gene anormale, cresterea defectelor la nastere:  Acestea au fost expuse în editia din 17 februarie 2009 a ziarului „New York Times”, într-un „lung articol despre riscurile genetice ce însotesc folosirea FIV”: „Unele studii, se spune în articol, au descoperit ca FIV ar putea fi responsabil de dezvoltarea unor gene anormale si de o crestere a dezordinii genetice”. Articolul citeaza un studiu publicat în noiembrie anul trecut de Centrele pentru Controlul si Prevenirea Bolilor din SUA, care releva o crestere a unor defecte la nastere la copilasii nascuti prin FIV. „Exista un consens tot mai mare în comunitatea medicala privitor la riscurile existente”, a declarat Richard Schultz, decan asociat pentru stiintele Naturale la Universitatea din Pennsylvania, pentru publicatia citata.

In plus, procedurile de fertilizare in vitro predispun la agresivitate si probleme de comportament ulterior, informeazaa publicatia „The Australian”. Un studiu efectuat de cercetatorii de la Uniersitatea Cambridge si prezentat la o conferinta despre fertilitate din Brisbane, Australia, a comparat 26 de copii nascuti datorita FIV cu 36 de copii adoptati, respectiv cu 63 de copii conceputi natural. S-a remarcat o anumita diferenta în comportament la copiii conceputi prin FIV. Deasemenea, nasteri premature, greutate mai mica la nastere, predispunere cu 31% la moarte înainte sau dupa nastere (rezultatul unui amplu studiu al unei echipe de cercetare condusa de Liv Bente Romundstad, de la Universitatea pentru stiinta si Tehnologie din Trondheim, Norvegia). Asadar, stiinta avertizeaza ca FIV prezinta pericole care nu pot fi ignorate si nici acceptate.

Argumente juridice: Întrucât omul este o persoana umana înca de la concepere, embrionul se bucura de toate drepturile omului prevazute în Constitutia României si în conventiile internationale. Astfel,  eliminarea unor embrioni prin FIV contravine art. 22 din Constitutie : „Dreptul la viata, precum si la integritate fizica si psihica ale persoanei sunt garantate”.  Acest articol trebuie respectat, conform prevederii art. 1 (al. 5 din Constitutie: „Respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie”. Similar, se prevede în art. 2 din „Declaratia Universala a Drepturilor Omului” (1948): „Orice fiinta umana are dreptul la viata, la libertate si la securitatea persoanei sale”. Se adauga declaratiile cu privire la drepturile copilului (Geneva, 1924 si ONU, 20/11/1959).
Dr. Maria Dunca Moisin: Miscarea Bunavestire Pentru Ocrotirea Copiilor Nenascuti, Orasul Victoria, Str. Stadionului, Nr.10, Apt.4, Or. Victoria, Brasov

CONFERINTA PE TEMA RUAM
Dupa ce joia trecuta am publicat materialul nostru impotriva proiectului de lege RUAM, am primit la redactie, simbata trecuta, anuntul urmator provind organizarea unei conferinte pe aceasta tema care va avea loc la Iasi pe 14 aprilie. Incurajam pe toti cei interesati sa mearga.

Asociatia EPYMEDICA: Disciplina de Biologie Celulara si Moleculara a U.M.F. „Gr. T. Popa” Iasi Cercul Studentesc „Constantin Cotrutz” organizeaza dezbaterea SUPRAFIRESC, FIRESC si NEFIRESC în nasterea umana – fertilizarea în vitro si mama-surogat –Invitati: – pr. Dragos Bahrim; – conf. dr. Cristina Gavrilovici; – psih. Mirela Paval; – jurnalist Oana Olariu; – consultant parlamentar Daniel Mazilu; Moderator:  Dr. Richard Constantinescu; Data, ora si locul: Joi 14 aprilie 2011, ora 17:30; Amfiteatrul „Lorica Gavrilita” (Chimie) – U.M.F. „Gr. T. Popa” Iasi. Partener media: Radio Iasi

DIN PARTEA UNUI CITITOR
Va rog, daca nu ati facut-o pana acum, trimiteti tuturor celor pe care ii puteti contacta urmatorul link, este de o calitate exceptionala a imaginilor si surprinde una din cele mai groaznice realitati: AVORTUL. Cred ca e important sa stim adevarul despre AVORT, pentru ca femeile sa nu mai fie traumatizate de aceasta decizie neinspirata. Imaginile sunt puternice, poate socante pentru unii care nu au mai vazut asa ceva, asa ca fiti pregatiti inainte de a deschide link-ul: http://www.narcisvirgiliu.ro/blog/mami-de-ce/ Dumnezeu sa va binecuvinteze, cu stima, Radu Mirza

AFR LA BUDAPESTA

Doua proiecte europene privind viitorul demografic si familia

Pe 31 martie AFR a participat la o conferinta pe tema familiei si demografiei in Europa organizata de Uniunea Europeana la Budapesta. Am fost reprezentati acolo de Pr. Emil Marian Ember (AFR Baia Mare) Dinsul a pregatit pentru d-tra urmatorul rezumat al conferintei. Ii multumim.

La Budapesta, joi, 31 martie, s-au desfasurat doua conferinte, care au prezentat rezultatele la care au ajuns doua proiecte ale Centrului National de Statistica si ale Institutului de Cercetare Demografica din Budapesta. Primul proiect prezentat a fost REPRO si vizeaza comportamentul uman reproductiv în Europa. Este vorba de un proiect colaborativ, international (între Bulgaria, Fran?a, Germania, Anglia, Ungaria, Olanda), având o durata de trei ani. Printre obiectivele proiectului se numara: actualizarea informatiilor privind planificarea familiala la nivel micro si macro social, în timp real; cum si ce gândesc oamenii despre a avea un copil; realizarea unei baze de date privind fertilitatea. Micro-nivelul se refera la: cum iau oamenii concret decizia de a avea un copil; cum este formata si conditionata intentia sau atitudinea de a avea un copil; este o decizie personala de a avea un copil etc. Analizând statistic, motivatia de a avea un copil în tarile Europei, ne oprim la România pentru a spune ca aceasta este conditionata de planul financiar si de sustinerea familiala.

O idee importanta a mai fost subliniata: regresul statistic privind intentia de a avea copii, care trage un semnal de alarma. Implicarea în formarea copilului sau politicile familiale sanatoase influenteaza favorabil fertilitatea cuplurilor. În plan legislativ trebuie tinut cont ca societatile europene difera semnificativ. În acest caz, a copia pur si simplu politicile familiale este hazardant, pentru ca aceasta masura presupune o analiza stiintifica solida pentru a vedea daca se potrivesc contextului indigen.

La discutiile moderate ce au urmat prezentarii realizarilor proiectului REPRO, s-a remarcat un sociolog, reprezentant al asociatiei pentru drepturile tatilor din Ungaria care a subliniat, printre altele, câteva sugestii privind încurajarea natalitatii: valorizarea casatoriei fiind cea mai de seama. Iar pentru a descuraja divortul merita propusa în legislatia fiecarei tari masura custodiei comune.

Cel de-al doilea proiect prezentat era despre platforma familiala, FAMILY PLATFORM, care s-a vrut mai degraba un demers social decât un proiect stricto sensu. A fost mai redus ca durata (18 luni) si a implicat 12 participanti din diferite tari (organizatii de cercetare europene si ONG-uri autohtone sau straine). Obiectivul acestuia fiind unirea a trei categorii/grupuri de persoane: asistentaa familiei si cei care o asigura; politicile familiale si promotorii lor; oamenii de stiinta ca un liant între primele doua categorii.

Provocarile acestui proiect au fost de genul: cum sa sprijinim familiile în tranzitie? Sau lansarea unor mesaje-cheie precum: usurarea orelor de vârf ale vietii, participare etc. Domeniile agendei de cercetare au fost variate, implicând o echipa germano-maghiara: îngrijirea în familie care porneste de la sumbra remarca a îmbatrânirii populatiei si are ca deziderat principal starea de bine a copilului; cursul vietii si tranzitiile, care merg de la etapele cresterii pâna la fenomenele sociale ca divortul sau separarea; a-si face familie, care abordeaza delicata chestiune a schimbarii rolurilor genurilor, printre altele; migratia si mobilitatea; politicile familiale, care pentru a fi aduse la un numitor comun ar trebui sa existe un Observator european pentru acest domeniu; inegalitatea ce se observa mai ales în plan social; media în familie, care afecteaza mai mult decât este necesar viata familiala si cresterea personala.

Discutiile ce au urmat prezentarii acestui proiect si a rezultelor lui s-au axat mai mult pe clarificarea unor termeni sau situatii de viata, care au fost abordate lacunar. Atmosfera cordiala în care s-au desfasurat cele doua conferinte si pauzele de socializare constituie un argument în plus pentru punerea în valoare a colaborarii privind principiile sanatoase ale familiile si promovarea lor în Europa.

Nota AFR: Platforma Familiei (Family Platform) are insa si obiective care submineaza familia. In toamna a emis un raport, intocmit de profesori din universitatile occidentale, care afirma necesitatea redefinirii familiei in Uniunea Europeana pentru a include si familiile de alte “tipuri,” inclusiv relatiile de concubinaj si cele homosexuale. Nu suntem de acord cu acest raport nici cu recomandarile lui. Ideologia care permeaza Raportul sustine faptul ca Uniunea Europeana a declarat anul 2014 Anul European al Familiilor (nu al Familiei). In contrast, ONU a declarat anul 1994 ca Anul International al Familiei (la singular). Iar pe 1 aprilie, reprezentanti ai Spaniei, Belgiei, Ungariei si Poloniei au semnat o Declaratie privind familia in care stabilesc obiective concrete pentru celebrarea anului 2014 ca An European al Familiilor, nu al familiei.

NE VEDEM SIMBATA LA CLUJ:
Cu voia lui Dumnezeu ne vedem cu bine la Cluj pe 9 aprilie pentru conferinta nationala AFR. Va asteptam pe toti. Conferinta se va tine in aula Catedralei Greco-Catolice din Piata Timotei Cipariu incepind cu ora 9:30.

DECLARATIA DE LA TIMISOARA

Continuati sa semnati si sa dati mai departe Declaratia de la Timisoara pentru a fi semnata de familiile d-tre, colegii, vecinii, rudeniile. http://www.alianta-familiilor.ro/decl_timisoara.php

Cum se Semneaza Declaratia?: Semnarea Declaratiei se face in doua etape. Bifati linkul si semnati Declaratia. http://www.alianta-familiilor.ro/decl_timisoara.php  Dupa aceea veti primi un mesaj care va va cere sa confirmati semnatura apasind pe un link de confirmare. Fara confirmarea semnaturii, numele si semnatura d-tra nu vor apare in lista semnatarilor. Linkul de confirmare a semnaturii apare in limba englaza cu urmatorul text: “Thanks for filling out our petition, you’re almost done! Please confirm your signature by clicking on the link below:” (Adica: “Multumim pentru ca ati completat formularul petitiei. Semnarea petitiei e aproape gata. Va rugam confirmati-va semnatura apasind pe linkul de mai jos.”)

Declaratia accepta doar o singura semnatura pe adresa electronica. Ca atare, sugeram ca in situatiile unde doua persoane folosesc aceasi adresa electronica, de exemplu sotul si sotia, semnatura sa fie data in numele ambilor soti, de exemplu “Ioan si Maria Ionescu.”

Rugaminte: Va rugam semnati Declaratia cu numele intreg nu doar cu initiale. Va multumim.

ANUNT:
Pe 4 aprilie d-l profesor Daniel Barnut (AFR Resita) a tinut o prelegere la Universitatea Timisoara (Vest) pentru studenti pe tema “A fi Diferit!” Intelegem ca prezentarea a fost un succes si il felicitam!

AFR VA SOLICITA DOI LA SUTA
Va rugam directionati 2% din impozitele d-tre catre AFR completind fisierul alaturat. Sunt pentru o cauza buna si banii sunt folositi pentru scopuri de care beneficiaza intreaga tara. Procedura este simpla: http://www.alianta-familiilor.ro/doilasuta.html. Aceasta procedura nu inseamna ca veti plati ceva in plus sau ca veti plati ceva ce n-ar trebui sa platiti. Suma indreptata catre AFR provine din impozite deja retinute de Stat.

VRETI SA FITI INFORMATI?
Buletinul informativ AFR apare in fiecare Marti si e dedicat mai mult stirilor de ultima ora, iar publicatia AFR online apare in fiecare Joi si e dedicata mai mult comentariilor si opiniilor. Cei care doriti sa primiti saptaminal stiri si comentarii la zi privind valorile si evenimentele legislative, politice si sociale care va afecteaza familiile, atit la nivel national cit si la nivel unional si international, sunteti invitati sa va abonati la buletinul informativ saptaminal AFR. Cum? Inregistrindu-va numele si adresa electronica pe pagina home a sitului nostru electronic http://www.alianta-familiilor.ro.

FACETI-NE CUNOSCUTI!
Faceti-ne cunoscuti familiilor si prietenilor d-tra. Dati mai departe mesajele noastre si incurajati-i sa se aboneze. Va multumim.

ANUNTURI
Cei care doriti sa faceti anunturi prin intermediul AFR privind evenimente legate de familie si valori va rugam sa ni le transmiteti la contact@alianta-familiilor.ro.
Alianta Familiilor din Romania
http://www.alianta-familiilor.ro