Florica BUD

L-am cunoscut în toamna anului 1994 sau 1995 pe criticul Dan-Silviu Boerescu, patronul spiritual al femeilor urâte, dupa cum se poate deduce simplist din titlul volumului sau Chef cu femei urâte. Am facut cunostinta cu ocazia Festivalului de Poezie de la Sighetul Marmatiei, mai precis la Serile de la Desesti, în curtea Mamei Dochia, unde se face popas în fiecare an, la un blid mare de pancove. Mama Dochia este în primul rând mama poetului Gheorghe Pârja si apoi mama partcipantilor Serilor de la Desesti. Acel eveniment s-a încheiat cu un recital de poezie sustinut de poetii prezenti la festival în sala Muzeului „Nichita Stanescu”, amenajat la Caminul Cultural din localitate.

 Am pornit spre Desesti cu poetul Vasile Radu Ghenceanu si criticul Ion M. Mihai. Dumnezeu sa îi odihneasca! La întoarcere, l-am adus la gara din Baia Mare pe criticul Dan Cristea, grabit sa ajunga la Bucuresti. Pe vremea aceea îmi placea sa conduc autoturismul. Tot atunci i-am cunoscut pe scriitorii Ioan Es. Pop, Leo Butnariu, George Vulturescu, Mihail Galatanu, Horia Gârbea, Lucian Vasilescu si multi altii pe care i-am ratacit în memorie, patrunsa de importanta evenimentului. Pot sa va spun, în schimb, cum eram îmbracata: cu un costum din stofa barbateasca, de culoare neagra, cu dungi albe si dese, un deux pieces cu fusta lunga, cu revere din satin rosu si o bluza din acelasi material. De altfel, costumul respectiv mai traieste ajustat la noile dimensiuni mai generoase ale stapânei. Îmi plac foarte mult deux pieces-urile care îmi dau un aer decent de pofesoara de pension, mai putin vara, când rigiditatea lor ma încalzeste prea tare si atunci prefer frou-frou-ul rochitelor pline de feminitate.

 Scriitorul baimarean Vasile Radu Ghenceanu, primul meu redactor de carte, a fost cel care m-a învatat ce înseamna o corectura. Corectura… vorba vine! Ea se multiplica, ajungând ca pentru o singura greseala sa fiu nevoita a citi tot manuscrisul… o data, de doua ori… Domnia sa m-a sfatuit sa ies în lume, sa cunosc scriitori din tara, asa ca m-am conformat.

 Asadar, l-am cunoscut pe Dan-Silviu Boerescu în vremea când era unul dintre cei mai harnici critici si mare iubitoriu de scriitori. Altfel nu îmi închipui de ce ar fi târât dupa el sacose pline ochi de carti, per pedes prin toata capitala, cu oprire pe Bulevardul Dacia, la Muzeul Literaturii, pentru a le oferi celor care citeau la Cenaclul de Joi. La aceste întâlniri i-am cunoscut pe scriitorii: Ioana Dragan, Saviana Stanescu, Ioan Flora, Stefan Caraman, Catalin ?ârlea, Daniel Banulescu, Marius Tupan, Iolanda Malamen. Si, bineînteles, l-am reîntânit pe neobositul Horia Gârbea. La respectivele sedinte de cenaclu puteai sa-i întânesti pe Mihai Galatanu, Gheorghe Iova si Mihai Gramescu.

 Dan-Silviu Boerescu mi-a dat ocazia sa public, alaturi de ceilalti colaboratori, unii în formare, altii deja consacrati, în revista literara „Artpanorama”, patronata cu sârg de catre domnia sa. Am primit si un premiu al acestei reviste; unul pentru literatura dedicata tineretului si copiilor. În acest mod, refuzul meu de a ma maturiza prin înregimentare în universul scatologic – pe atunci mai putin frecvent, acum devenit un mod curent de exprimare, din pacate – mi-a fost rasplatit din plin.

 Prin prietenia care îl lega pe Dan-Silviu Boerescu de Nichi Draghici, poet si inspector la Inspectoratul de Cultura a Judetului Calarasi – mort într-un accident nefericit împreuna cu sotia sa si soferul institutiei – Dan-Silviu a putut organiza la Calarasi colocvii de literatura pentru copii si tabere de sculptura pentru artistii plastici. Am participat la doua dintre colocvii, unde l-am cunoscut pe regele neîncoronat al copiilor, scriitorul Mircea Sântimbreaunu, pe doamna Silvia Kerim, pe Iuliu Ratiu, pe Mihai Gramescu, pe scriitorii locului, respectiv Liviu Capsa si Laura Mara, de asemenea si inimosul colectiv al Inspectoratului de Cultura Calarasi. Au fost unele dintre actiunile care m-au facut sa ma simt ca la mine acasa, întâlniri de neuitat cu elevii liceelor din Calarasi. Ce vremuri frumoase!

 Dan-Silviu Boerescu are darul de a descoperi si a forma condeie, talentul acestora fiind confirmat în timp. Plecarea lui la o revista pentru adulti a lasat un gol, dar era îndreptatit sa plece spre mai bine, spre o redactie care îi rasplatea cum se cuvine munca. Pentru ca Dan-Silviu Boerescu a girat cândva pentru mine, am raspuns prompt atunci când el m-a invitat sa scriu pe blogul sau http://www.bucatarescu.ro, la sectiunea Retete de Scriitori. Înainte de aceasta, am dat curs invitatiei sale de a pregati o scurta povestioara, legata de copilaria mea pe malul Somesului, împthistrata cu feluri de mâncare din acele locuri, pe care ni le pregateau mamica si bunica si pe care le pregatesc si eu, material cuprins în cartea sa si a lui Catalin Paduraru, Retete de alta data.

 I-am avut musafiri si pe Dan si pe Horia Gârbea. Prin anul 1998, la Sarbatoarea Castanelor, cei doi, Dan-Silviu si Horia, au fost invitati în juriul Cartile Anului. În acel an, invitat de onoare al sarbatori a fost caricaturistul Stefan Popa Popa’s. Am întrebat, într-o doara, pe una dintre organizatoare, cine îl invita la masa pe maestrul Popa’s. Raspunsul a fost socant. Nu l-a invitat nimeni. Asa ca l-am invitat cu placere daca tot aveam musafiri. Eu si Horia ne-am ales cu câte o caricatura. În schimb, Dan-Silviu nu a avut aceasta favoare, pentru ca maestru spunea ca nu poate sa-l prinda sau surprinda. Dan-Silviu Boerescu nu s-a suparat nici când i-am facut în ciuda, fluturându-i schitele noastre prin fata ochilor. Credeam ca, maestrului placându-i mâncarea, m-a facut mai frumosa decât eram, dar acest lucru nu îl stim decât noi, cei prezenti la masa.

 Bineînteles, Preaînteleptilor Ordinatori de Gânduri, Dan-Silviu Boerescu nu a trecut înca în lumea dreptilor, ca sa fiu nevoita sa îi fac un Laudatio. Dar… fiindca viata este scurta si cu final neasteptat, mi-am spus ca poate este cazul sa îmi platesc datoriile… si celor care mi-au adus bucurii si celor care m-au facut sa ma simt prost. Atât unii cât si altii au procedat în acest mod, probabil din exces. Lucrul acesta se întâmpla pur si simplu, pentru ca exist si le sunt fie simpatica, fie… mai putin. Fiecare a daruit din suflet ceea ce îi prisosea; unora… generozitatea, iar altora… egocentrismul.

  iulie 2011

——————————————-

 Date despre autor:

Florica BUD s-a nascut la 21 martie 1957, în localitatea Ulmeni, judetul Maramures. Este membra a Uniunii Scriitorilor din România din anul 1998. A debutat în anul 1993, cu volumul de proza scurta: Iubire, sînt un obiect nezburator (Editura Gutinul). Autoarea intra cu adevarat în literatura cu romanul Barbatul care mi-a ucis sufletul într-o joi (Editura Dacia, 2005, Premiul ASB), asa cum semnaleaza prefatatorul acesteia, Horia Gârbea. În Mariatereza sunt eu (Editura Rao, 2007) romanciera pastreaza aceeasi arhitectura ce da o nota distincta volumelor sale. Ulterior, hotarâta sa îsi seduca permanent cititorii, potrivit afirmatiei criticului Alex Stefanescu, ea separa amalgamul de genuri din cartile anterioare, dând nastere culegerii de pamflete Reparam onoare si clondire (Editura Limes, 2009). Apoi abordeaza tarâmul poetic în Pierd monopolul iubirii si Crucificat între paranteze, ambele aparute la Editura Ramuri, în anul 2010. Florica Bud este o aparitie constanta în peisajul revuistic contemporan, fiind prezenta si în antologia Bookataria de texte si imagini.