PELERIN ÎN TARA SFÂNTA

On December 29, 2011 By nelursIn WorldLeave a comment

PELERIN LA MORMÂNTUL SFÂNT – PROFESORUL ANDONE MIHAI

Mihai Stirbu

Gânduri si impresii de calatorie, exprimate de profesorul Mihai Andone din Roman, dupa pelerinajul în Tara Sfânta

Sunt oameni care într-adevar n-au trait degeaba, fiindca lasa în urma nu doar niste copii realizati. Printre ei este si d-l. profesor Andone Mihai din Roman. Profesor, scriitor, fost consilier municipal, presedinte al unei formatiuni care viza reorganizarea teritoriala a României, în care sa se regaseasca fostul judet Roman, domnul Andone este un om modest, mândru de originile sale – dovada, în ultima perioada îsi semneaza cartile Mihai Andone Delahomiceni, tocmai pentru ca n-a uitat de unde a plecat. Copilaria i-a fost umbrita de lipsa tatalui, cazut la datorie aproape de Calarasii Basarabiei, dar i-a fost luminata de credinta, datorita mamei. Poate pretuirea fara margini pentru parinti, poate norocul, poate credinta, l-au ajutat în acest an prin doua împliniri: un ,,pelerinaj’’, si regasirea tatalui. De fapt nu sunt doar doua, sunt mai multe, pe care le va dezvalui mai jos.

,,O scurta introducere: în acest an 2011, Dumnezeu mi-a harazit câteva lucruri foarte frumoase pentru mine, dar dincolo de ele, doua lucruri frumoase si doua exceptional de frumoase. Cele doua frumoase pot sa le marchez prin faptul ca-n acest an am reusit sa public doua carti, prima ,,Omule, trezeste-te, înainte de a fi prea târziu” si a doua, a carei lansare va fi curând, ,,Predicile Sfântului Ioan Gura de Aur în haine ri(t)mate”. Ambele au o tenta religioasa, iar ultima este a treisprezecea mea carte.

În categoria lucrurilor exceptionale plasez calatoria în Basarabia, la Calarasi, localitate în apropierea careia se afla Cimitirul Eroilor Români, în care-si doarme somnul de veci tatal meu, mort în al doilea razboi mondial, la 8 iulie 1941. Momentul m-a încarcat din punct de vedere patriotic cu puternice impresii, care se vor constitui în subiectul unei carti, cumulate desigur, cu multe alte referiri laBasarabia. Sper ca-n câteva luni de zile, cartea sa vada lumina tiparului.

De departe, cel mai important eveniment al acestui an, a fost pentru mine calatoria, pelerinajul în Tara Sfânta, pentru ca-mi doream sa ajung în locurile prin care a calcat Mântuitorul Iisus Hristos, astfel reusind sa-mi depasesc si teama de calatoria cu avionul; înainte asa-mi ziceam, de-o fi sa mor, macar sa mor pe pamânt…

Vreau sa dau culoare evenimentelor petrecute la pelerinajul în Tara Sfânta. Mi-am depasit teama, m-am simtit bine si la dus si la întors. Eu, nefiind preot, n-o sa vorbesc despre dogma religioasa, voi atinge niste chestiuni de suprafata si niste impresii din aceasta calatorie. Recunosc, sunt profund credincios, si cred ca daca prin absurd n-as fi, (desi eu nu cred în absurd), dupa ce am vazut acele locuri, dupa ce am vazut smerenia preotilor din Ierusalim si a atâtor zeci de mii de oameni, ce as avea de pierdut daca totusi as crede în aceasta forta Dumnezeiasca? Nu este decît de câstigat; te învata Evanghelia sau cartile religioase sa faci rau? Nu, când spunem iubeste-l pe Dumnezeu, iubeste-ti aproapele, nu-i vorba doar de rude, este vorba de toti cei cu care vii în contact. Când îi iubesti pe cei din jur, inima îti este parca mai calda, pe când atunci când privesti cu ura, îti faci dusmani. Si este bine uneori sa ne rugam si pentru dusmanii nostri, care nu înteleg ce înseamna credinta. Credinta este singura sansa a existentei, de asta traim pe pamânt, pentru a ne pregati trecerea pe lumea cealalata, care este vesnica. Suntem trecatori. Nu cred ca exista om perfect fericit, unii sunt sanatosi fizic, dar nu sunt sanatosi la cap. Altii sunt foarte rationali, dar au defecte fizice. Practic, fericirea totala nu exista decît dincolo, dupa Judecata de Apoi, când vom ajunge in Raiul ceresc, promis noua de Hristos.

Asa cum mahomedanii sau musulmanii îsi propun ca macar odata în viata sa ajunga la Mecca, locul lor sfânt, si crestinii ortodocsi, catolici sau protestantii, ar trebui sa aiba drept obiectiv principal în viata, ajungerea la Ierusalim. Cine ajunge în Tara Sfânta se întoarce atât de încarcat crestineste, încât indiferent de obstacole sau piedici, nu se mai desparte de Hristos niciodata. Acolo, efectiv, îl simti pe Hristos ca este în preajma ta la tot pasul. Parca vezi cu ochii mintii orasul, transpunându-te în timpul evenimentelor petrecute cu aproape 2000 de ani inainte. În Ierusalim, caci despre el trebuie vorbit mai mult, se întâlnesc trei dintre cele mai importante religii ale lumii: religia iudeo-crestina – religia evreilor, religia crestinilor si religia musulmanilor. Fiecare are câte un obiectiv important acolo. La ,,Zidul plângerii”, sosesc evrei din toata lumea, sa se închine. Pentru musulmani, acesta este al treilea oras ca importanta dupa Mecca si Medina, care sunt în Arabia Saudita.

Pentru crestini, Ierusalimul fiind leagat de viata Mântuitorului, de patimi, de rastignire, de invierea si inaltarea la Cer, este sfânt. Prea putini cunosc aceasta perceptie crestina. Iisus Hristos a coborât din Cer si s-a nascut pe pamânt, despartind istoria lumii în doua. Tot ce a fost înaintea Lui se numeste ,,Înainte de Hristos’’ sau ,,Înaintea erei noastre’’, si tot ce a fost dupa aceea, se numeste ,,Eracrestina’’ sau ,,Era noastra’’.

Numarând anii înaintea coborârii Lui pe pamânt, în 5508 au aparut Adam si Eva, primii oameni. Evreii au început numaratoarea anilor de atunci, anul 5508 coincizând cu coborârea Mântuitorului. Dar, cea mai mare parte a omenirii începe numaratoarea de la coborârea Mântuitorului pe pamânt, de la care au trecut 2011 ani. Crestinii spun înainte sau dupa Hristos, dar raportarea este la acelasi eveniment. Unii nu cred în ,,înainte sau dupa Hristos’’, dar istoria se raporteaza la acest moment nodal în existenta omenirii: tot ce a fost înainte de Hristos este prins în Vechiul Testament, tot ce a aparut dupa, este prins în Noul Testament, cele doua ,,Testamente’’ alcatuind Biblia, sau ,,Sfânta Scriptura”.

Câteva repere geografice si istorice: Israelul este o tara cu toate casele din piatra, iar dunele de nisip înlantuite, parca nu se mai termina. Între dune am vazut beduini, oameni care cresc capre, oi, magari si camile, ducând o viata austera dar gasindu-si resursele necesare existentei. Magazinele si tarabele din Ierusalim erau înlantuite pe aproape un kilometru, pe o parte si pe cealalta a strazilor. Îti luau ochii multitudinea marfurilor, dar trebuie sa te si tocmesti, negustorii dorindu-si maximul de câstig. În Israel exista mari diferente de nivel, Ierusalimul este la vreo 800 de metri deasupra nivelului marii, iar Marea Moarta la 400 de metri sub nivelul oceanului planetar. Referitor la Marea Moarta, pentru cei care nu stiu, se numeste asa pentru ca procentul de salinizare este foarte ridicat, acolo neputând trai nicio planta, nici un peste, nicio vietuitoare. Dar interesant este ca pe fundul marii este un mâl tamaduitor, în special pentru bolile pielii. Si, dupa cum se stie, din cauza densitatii mari a sarii în apa, corpul pluteste, fara riscul înecarii.

Treceam prin zone înverzite, atât de frumoase, acolo fiind un sistem de irigatii cum nu cred sa mai fie undeva prin lume. Impresionante covoarele de flori, a caror culoare rosie este predominanta. Fiecare bucatica de pamânt este valorificata acolo. Maslinii sunt imensi, la fel palmierii, portocalii si lamâii, ale caror fructe probabil ajung si pe la noi.

Multi confunda Tara Sfânta cu actualul stat Israel, dar exista multe biserici si-n afara granitelor Israelului. Nu exista o alta tara în lume în care densitatea lacasurilor de cult sa fie atât de mare, ca în statul Israel. Aceasta tara este o fâsie în partea de rasarit a Marii Mediterane în Asia, învecinându-se la nord cu Liban si Siria, spre rasarit cu Iordania, spre sud cu Egiptul. Evreii se aprovizioneaza cu apa din Marea Galileii, sau prin desalinizare din Marea Moarta, din Marea Mediterana, din Marea Rosie si din apele subterane. O ultima sursa de apa este apa de ploaie, pentru ca acolo fiind doar doua anotimpuri, vremea ploioasa poate dura sase luni. Lacul Galileii sau Lacul Tiberiadei, situat în nordul Israelului, este cea mai importanta sursa de apa potabila. Aici a mers Mântuitorul pe apa, iar când apostolul Pavel era sa se înece, i-a strigat Mântuitorului sa-l salveze. Am facut si o croaziera cu o corabie pe care era arborat drapelul României; pentru atmosfera organizatorii au asigurat, spre surpriza noastra, si un fundal muzical cu imnul nostru national. Impresionant moment, unii au lacrimat, simtindu-se chiar români la ei acasa.

Istoria lor este foarte zbuciumata. Triburile evreilor, dupa ce au scapat de robia egipteana, au ratacit vreo 40 de ani prin deserturi, prin peninsula Sinai, condusi de proorocul lor Moise pe care-l venereaza si acum, pentru ca face parte din Vechiul Testament.

Au plecat spre Tara Fagaduintei, în locul în care sunt acum, dupa lupte cu alte triburi. Si înainte si dupa Hristos, au avut mult de suferit. În timpul regelui Solomon s-a construit un templu distrus apoi de arabi, si de persi. Un alt conducator al lor – Irod, a refacut templul. Romanii care voiau sa-i supuna pe evrei, au construit un imperiu în jurul Marii Mediterane, incluzându-i si pe ei.Dar evreii sunt un popor de oameni demni. Vazând ca atâtia oameni îl urmeaza pe Hristos, atrasi de minunile si vindecarile lui, l-au considerat drept conducator al lor împotriva romanilor. Dar Mântuitorul nu voia razboi, venise sa aduca pacea pe pamânt, fiind imparatul lor ceresc, nu împaratul pamântesc. De aceea s-au întâmplat grozaviile care au culminat cu Rastignirea. La câtiva ani dupa Înaltarea la Cer, evreii s-au revoltat din nou. Împaratul roman Titus, în anul 70 dupa Hristos, a distrus complet Ierusalimul, evreii pribegind dupa aceea prin toata lumea, aproape 2000 de ani. Pâna la sfârsitul primului razboi mondial, acel teritoriu fusese al Imperiului Otoman. Apoi, teritoriul numit Palestina a intrat sub dominatie britanica, o parte dintre evrei revenind pe pamântul stramosilor. În timpul celui de al doilea razboi mondial, Hitler, prin holocaustul care a îngrozit lumea, a omorât sase milioane de evrei. Când a fost posibil, dorindu-si înfiintarea unui stat, o varianta a lor luata in calcul, era pe o parte si cealalta a Prutului, în Moldova. Alta varianta era stabilirea undeva prin Argentina, sau în Africa. Au reusit sa determine Organizatia Natiunilor Unite ca în anul 1947 sa creeze în locul din care plecasera înaintasii lor în urma cu aproape 2000 de ani, doua state: Palestina si Israel. Palestina era locuita de arabi, care în timp ocupasera acele teritorii, si se opuneau cu îndârjire colonizarii evreilor. Conducatorii israelieni fiind în bune reletii cu americanii, s-au stabilit acolo, provocând apoi multe conflicte armate. Sustinuti de S.U.A. si-au extins teritoriile. Chiar si acum exista asezari evreiesti în teritoriile controlate de arabi.

Daca ne luam dupa Biblie, acolo va începe razboiul final, razboi în timpul caruia caii vor înnota pana la glezne în sângele oamenilor. Templul pomenit mai sus nu s-a mai refacut, a ramas doar un zid din el, Zidul Plângerii, care este cel mai important obiectiv religios al evreilor. În crapaturile lui, pun biletele cu rugaciuni adresate lui Dumnezeu, în care ei cred. Nu cred în Iisus Hristos, dar în Dumnezeu Tatal, da. Biblia spune ca nu l-au recunoscut pe Mesia, pe care l-au ucis, ca trimis al lui Dumnezeu, si înca îl asteapta. Dar cel care va veni, va fi Anti-Christ, singura scapare fiind sa se crestineze. De exemplu scriitorul Steinhardt, era evreu si s-a crestinat, devenind un mare propavaduitor al crestinismului. Crestinarea lor ar fi salvarea lor, si a noastra. Multi se întreaba de ce a aparut Vechiul Testament, cu tot ce tine de el, în Israel. Evreii erau poporul ales de Dumnezeu. Chiar daca se pune crima monstruoasa de atunci pe seama romanilor, ei cerusera sa fie omorât, evreii de atunci. Dar acum cine sunt alesii lui Dumnezeu? Crestinii, cei care cred în Iisus Hristos. Probabil, cu timpul, cât mai multe popoare, chiar din cele care nu sunt crestine, vor trece la crestinism. Când Biblia va fi biruitoare pe aproape întregul glob pamântesc, atunci va fi sfârsitul lumii.

Consider Ierusalimul capitala lumii, sub aspect religios. Impresionant numarul oamenilor de acolo, al grupurilor masive de vizitatori. Asteptând sa intram în biserici si manastiri, vedeam oameni de toate etniile, de pe toate continentele. Erau din Asia, indieni, coreeni, japonezi; din America, din Brazilia din Argentina, Columbia, din toata Europa, din Africa. Si erau oameni albi, negri, mulatri. Parca toti se închinau aceleiasi forte uriase. Daca as fi facut o pictura i-as fi reprezentat pe toti cu mâinile înaltate spre Cer, de acolo asteptând salvarea.

Toate capelele, bisericile, manastirile, sunt construite pe grote ale crestinilor, care au fost niste gropi în pamânt, facute în anii persecutiei religioase. Dupa Iisus Hristos, vreme de vreo 300 de ani, crestinii au fost perscutati, ucisi, arsi de vii, aruncati fiarelor salbatice, numai sa nu creada în Iisus Hristos. Cu toate astea, ei si-au întarit credinta. Peste grote s-au construit capele, biserici, manastiri. Când cobori în grote, ai senzatia calatoriei în timp, în acele vremuri de persecutie religioasa. Daca acei oameni erau dispusi sa-si dea viata pentru Iisus Hristos, daca toti apostolii pe care i-a avut – cu exceptia unuia singur – au murit ca niste martiri, deducem ca erau convinsi de existenta Lui, si pentru ca-l vazusera dupa ce a înviat. Asa cum spune apostolul Pavel: ,,daca n-ar fi înviat Iisus Hristos, zadarnica ar fi fost credinta noastra’’. Mântuitorul a înviat mai multi oameni, printre care si pe Lazar.

Trebuie sa-i amintesc pe cei care ne coordonau în timpul pelerinajului, în primul rând preotul Mihaita Popovici, cel care a organizat deplasarea, apoi Cristian Vacaru – un preot catolic din Sabaoani care ne-a fost si ghid, cel care de noua ani este la Ierusalim. Este un om cu o cultura enciclopedica impresionanta, cunoaste locurile ca pe Tatal Nostru, vorbeste despre fiecare obiectiv cu pricepere, despre fiecare icoana, despre fiecare tablou.

A fost asigurata o securitate deosebita, începând chiar din Bucuresti. Prin Ierusalim, pentru a se evita incidentele, sunt patrule (din care fac parte si fete), pentru asigurea linistii. M-au impresionat gardurile lungi, care parca nu se mai terminau, înalte de 2-3 metri. Le facusera evreii, pentru a se apara de comunitatile arabe cu care nu voiau sa intre în contact. Paradoxal, gardurile fusesera construite chiar de arabi platiti, care nu intuiau de cine trebuiau protejati evreii.

Absolut toate evenimentele biblice, cele despre care se vorbeste în Noul dar si-n Vechiul Testament, au un corespondent local acolo, o biserica, ceva care aminteste evenimentele. Papa Paul al II-lea spunea ca Ierusalimul si Tara Sfânta în general, constituie a cincea Evanghelie, pentru ca pe lânga cele patru, scrise de cei patru evanghelisti, aceasta ar fi o Evanghelie în plus.

Impresionata Biserica Sfântului Mormânt, locul în care este mormântul si locul în care a fost rastignit, îngropat si apoi a înviat Mântuitorul Iisus Hristos. Te cutremuri când ajungi acolo. Mai exista placa pe care a fost asezat dupa ce a fost coborât de pe cruce, apoi îmbalsamat si pregatit pentru înmormântare, Mântuitorul Iisus Hristos. Toata lumea acolo se închina, se ruga, toti cadeau în genunchi, nu te poti exprima altfel când stii ca în acel loc a patimit atât de mult Mântuitorul. Locul rastignirii, se stie, este Golgota.

Alta biserica impresionata este cea cu mormântul Maicii Domnului, în Ghetsimani, unde este si o icoana facatoare de minuni. Este si o biserica cu casa Mariei. La subsol este si Izvorul Maicii Domnului, cu apa tamaduitoare, izvor care exista si acum, dupa atâta vreme, fara a-si fi pierdut harul.

M-a cutremurat grota Mântuitorului Iisus Hristos, în care fusese coborât în ultima noapte, înainte de a fi rastignit. Printr-un spatiu foarte îngust, dupa ce l-au legat la sutiori, l-au coborât în acel spatiu strâmt, la adâncime foarte mare, pentru a avea certitudinea ca nu va iesi de acolo. Si acum te zguduie, efectiv, nedreptatea uriasa facuta de oameni Dumnezeului lor. De fapt, neoameni îi poti numi pe cei de atunci, care faptuisera grozavia.

Biserica din Bethleem, locul în care s-a nascut Iisus Hristos, celelalte biserici închinate Mântuitorului, Maicii Domnului, apostolilor, celorlalti sfinti – fiecare cu specificul ei, n-au lipsit din lista obiectivelor de vizitat. De asemeneni, Capeala Înaltarii la Cer, foarte importanta prin ce aminteste, apoi biserica româneasca din Ierihon de care nu stiam, m-a miscat, fiindca acolo este tare greu sa obtii chiar un metru patrat, care costa enorm de mult. Acel petic de pamânt fusese obtinut prin intermediul lui Yaseer Arafat, conducatorul palestinienilor care era în bune relatii cu Ceausescu, despre care stim ca a distrus multe biserici în România, dar acolo a reusit sa obtina un teren pentru o capela româneasca. Chiar daca patriarhul Ierusalimului, nici acum nu este de acord cu înstrainarea pamântului, n-a avut ce face, fiind pus în fata faptului împlinit. În acea biserica sunt picturi frumoase, în care apare si fostul patriarh român al vremii, Teoctist.

Via Dolorosa, Drumul Crucii, m-a cutremurat. Este drumul pe care, dupa ce a fost judecat si condamnat la moarte de catre Pilat, Iisus Hristos a fost obligat sa-l parcurga pâna la Golgota sau Dealul Capatânii, cu acea cruce grea în spate. Si noi am parcurs acea distanta de mai mult de un kilometru, purtând simbolic în spate crucea (câte patru), pe strazi întortocheate, cu cele 14 opriri, fiecare având semnificatia ei. În trei locuri, Mântuitorul se prabusise sub greutatea crucii dar a fost ajutat sa se ridice. Într-un loc se întâlnise cu mama sa, cu Maica Domnului, într-alt loc cu Veronica. Se stie din cartile sfinte ca acea Veronica i-a sters fata cu naframa sa, chipul Mântuitorului ramânând astfel imprimat. Naframa se gaseste si acum la Vatican, pastrata pentru posteritate.

Se stie din Biblie ca la un moment dat, Mântuitorul le-a spus apostolilor sa-si spele unii altora picioarele, dar în urma ezitarii lor, le-a spalat picioarele El însusi. Pilda ca trebuie sa te ispasesti de pacate, sa fii umil, sa nu fii mândru, daca însusi Mântuitorul s-a coborât pâna la acest gest. Va dati seama ce emotii am avut chiar acolo, unde se petrecusera faptele. În Iordan, cel mai cunoscut râu din lume, prin tot ceea ce se leaga de Sfânta Evanghelie, s-a facut o reconfirmare a botezului nostru. De asemeni, a fost si reînnoirea si binecuvântarea casatoriilor, atât noua, celor care eram cu sotiile, cât si celor care erau singuri în acea calatorie, acasa fiind însa asteptati de perechi.

Pe Muntele Tabor, a avut loc Schimbarea la Fata. Pentru noi, în postura de turisti, era impresionant urcusul pe serpentine, pâna la bisericile de acolo.

Muntele Maslinilor este poate, unul dintre cei mai importanti munti, la 90 metri desupra Ierusalimului. Aici a calatorit în Dumnica Mare Iisus pe un magar, aici a deplâns soarta Ierusalimului, si a spus ce soarta groaznica îl asteapta pentru pacatele sale, aici a agonizat în Gradina Ghetsimani când a fost arestat si dus la judecata, de aici s-a înaltat la Cer (exista si o piatra pe care, se presupune conform traditiei, se vede urma piciorului Mântuitorului, ramasa de când s-a înaltat spre Cer).

În Capela Carmelita, sau Biserica Pater Noster (Tatal Nostru), Iisus Hristos i-a învatat pe credinciosi rugaciunea pe care noi o numim ,,Tatal nostru”.

Dupa cum spuneam, daca din Basarabia m-am întors încarcat cu sentimentul patriotic, aici m-am încarcat cu sentimentul religios. Cred ca daca un ateu se duce acolo, la întoarcere cu siguranta se întoarce crestin. Sunt acolo realitati care-ti confirma ca exista Iisus Hristos, si ca tot ce a facut El este în centrul universului. Lui trebuie sa ne închinam, si sa avem incredere ca va avea grija de noi. Pentru mine exista Iisus Hristos, indiferent de ce spun altii. Cei rataciti, care sunt sau se cred vremelnic atotputernici, sa stie ca omul este exact ca un fir de nisip în Oceanul Pacific. Atât este de mic si de neajutorat. Îmi amintesc, la un spital de boli cronice din Bucuresti, medicii au observat ca – firesc – mor cei care cred, si cei care nu cred. Credinciosii plecau pe lumea cealalta linistiti, iar ceilalti erau speriati, nu voiau sa moara. Dar nu mai depinde de om, omul este ca o jucarie în fata lui Dumnezeu.

În Betleheem s-a nascut Hristhos, acolo a nascut Fecioara Maria.

În grupul nostru de români eram cam jumatate ortodocsi, jumatate catolici. Nu s-a cunoscut asta, nimeni n-a facut nicio diferentiere, a fost o armonie totala, pentru ca în fond, aceluiasi Hristos ne închinam toti. Erau si câtiva tineri în grup, care fotografiau totul, desi educatia religioasa nu s-a facut asa cum trebuia nici înainte de 1989, dar nici dupa, fiindca unii doar formalizeaza educatia religioasa. Chiar unii dintre profesorii acestei discipline ar trebui sa aiba o responsabilitate mai mare, sa gaseasca mijloace prin care sa-i atraga pe elevi spre religie. Cred ca asta-i misiunea lor cea mai importanta, nu doar sa descrie evenimentele petrecute, ci sa patrunda în sufletul lor, sa-i emotioneze, încât sa-si completeze educatia religioasa. Un rol foarte important il au si parintii copiilor, dar cum multi dintre parinti sunt nascuti în perioada în care religia era ,,arestata’’, nu au cum sa dea si altora ce nu prea stiu ei însisi. De aceea, la nicio forma de educatie religioasa ei n-ar trebui sa lipseasca.

În alta ordine de idei, nici un efort nu este prea mare pentru a ajunge în acele locuri. Daca te duci macar odata în Tara Sfânta, te ,,molipsesti’’ de dragostea pentru Iisus Hristos, sentiment pe care nu ti-l mai scoate nimeni din suflet.

Un asemenea pelerinaj este într-adevar obositor, dar reconfortant. Acolo, parca dai toata rautatea din tine, pentru ca într-o doza mai mare sau mai mica, fiecare avem macar un dram de rautate în noi. Acolo simti ca-ti purifici corpul de toate pacatele, pentru ca pâna la urma, sufletul este cel mai important. Corpul este trecator pe când sufletul este vesnic. Si daca îl îmbogatim cu flacara Mântuitorului Iisus Hristos, este bine pentru noi.’’

A consemnat Mihai Stirbu

OMULE, TREZESTE-TE ÎNAINTE DE A FI PREA TÂRZIU

On July 4, 2011 By nelursIn Christian PerspectiveLeave a comment

Lansare de carte:

„Omule trezeste-te înainte de a fi prea târziu” de MIHAI ANDONE

Recenzie: de Mihai STIRBU

La începutul festivitatii, fiindca asa s-a dovedit a fi, d-ra Cristina Panaite, directoarea – gazda primitoare în vechiul si binecuvântatul plin de har local al Bibliotecii „Radu Melidon” din Roman, si-a aratat bucuria ca-n aceeasi zi de 21 martie s-a nascut George Topârceanu, iar în 1989 UNESCO a hotarât sa sarbatoreasca ,,Ziua internatinala a poeziei’’, tot acum fiind si echinoxul de primavara în care ziua este egala cu noaptea. Parafrazând, considera ca-n aceasta zi, primavara este egala cu poezia. Nu a ales întâmplator aceasta zi pentru a lansa ultima, dar nu cea din urma carte a domnului profesor Mihai Andone. Despre domnul profesor o sa va spun în linii mari câteva repere biografice. S-a nascut în satul Homiceni; este si motivul pentru care de la un timp asa-si semneaza lucrarile, MIHAI ANDONE DELAHOMICENI. A urmat cursurile primare în localitatea natala, a absolvit Liceul Roman-Voda, si este licentiat al Universitatii Alexandru Ioan Cuza din Iasi, Facultatea de Istorie si Filosofie.

Are peste patru decenii de apostolat, a fost un dascal cu o prodigioasa activitate didactica si pedagogica. Este o persoana foarte implicata în viata sociala, culturala dar si politica a municipiului Roman. Sa nu uitam ca domnia sa a militat pentru reînfiintarea judetului Roman, a fost între anii 1990 si 2004 consilier local, a fost presedintele comisiei de cultura, a publicat peste 12 volume, dintre care: „Cu cartile pe masa” – Roman în 2004, „Între adevar si eternitate” – o carte de meditatii reflectii si cugetari, aparuta la ed. Grafit din Bacau în 2005, „Doi metri patrati de pamânt” – Bacau 2007, „Monografia comunei Ion Creanga”. Domnia sa a scris peste 600 de articole în presa locala, regionala, nationala. Este o pezenta activa la toate manifestarile culturale organizate la Muzeul de Arta, la Centrul militar si Biblioteca Municipala. Este un familist convins, un sot desavârsit si tatal a doua fete, are doi nepoti minunati.

În ce priveste cartea lansata azi, ea are un titlu imperativ. Despre ea, si despre multe altele, o voi ruga pe doamna profesoara Minodora Ursachi sa ne vorbeasca”. Ca orice scriitor care se respecta, domnul Andone rânduieste permanent pe rafturile cartilor sale o opera de larga respiratie. O carte, daca nu i-ar purta numele, i l-ai identifica cu rapiditate, întrucât dumnealui etaleaza în scrieri acea frumusete a expresiei poetice, clara si de mare acuratete. Asa întâlnim si-n acest volum de poezii, al carui discurs poetic capata greutate si impresioneaza prin densitatea continutului de idei, si prin maturitatea mijloacelor de expresie. Este dialogul grav al autorului cu sine însusi si cu universul. Poetul nu se multumeste numai sa noteze evenimente, fapte sau dramele destinului omenesc. Se implica, poezia îmbraca haina stilistica a discursului retoric, versurile au claritatea dezamagirii si o retorica a mâniei; este mânia poetului, a sufletului insultat de mizeriile morale, de incapacitate, de ignoranta, de nepasare, de lene. De aici acea chemare, acel strigat catre spirit: Trezeste-te pâna nu-i prea târziu. Si, spune poetul ca vrea sa traiasca într-o societate cu dragoste de patrie, de limba stramoseasca, de respect fata de înaintasi, într-o societate cu precepte si cu valori morale de repect fata de parinti si profesori, de pretuire a valorilor autentice nationale. Vrea sa se bucure de armonie si pace, de frumusetea si de mireasma naturii vegetale, de creatiile artei. Poeziile sale se hranesc dintr-o credinta profunda, dintr-o comuniune cu sacrul, relevate de poet în cotidian, în gesturile simple, în lucrurile umile, pâna la trairile cele mai înalte ale fiintei umane.

Expresivitatea si forta lirica reliefeaza, potenteaza sentimentul crestin al iubirii, ideea ca Iisus Christos este permanent alaturi de noi ca un simbol, ca un semn al adevarului. Imaginilor de suferinta, de durere, de apocalipsa, poetul opune seninatatea regasirii credintei, a încrederii în bunatatea si în puterea Dumnezeiasca. De aici si acea adoratie, elogiul adus unui mare patriot, aparator al credintei si al normelor si valorilor morale, Dan Puric. Citindu-i poeziile, gasesti nu numai profunzimea gândirii poetului, dar si frumusetea expresiei retorice a acelor întrebari mestesugite, si raspunsurile date. Ele impresioneaza, te misca, te îndeamna la meditatie, la cunoastere, împodobite cu aerul sinceritatii si al autenticului, dar si cu vigurosul talent al autorului, aceste poezii se recomanda de la sine. Cu siguranta, curgerea cuvintelor în mod firesc, cu sonoritati clare, îmbinarea lor în imagini plastice percutante, ca si neastâmparul fiintei sale, dau garantia întruparii a noi creatii literare. Noi le asteptam.

Implicat nu doar în mentinerea si adâncirea adevarului convingerilor credintei, parintele protopop Florin Tuscanu nu putea lipsi de la o festivitate care-l viza, nu numai pe domnul profesor Andone Mihai, ci si tema abordata. Tema apropiata omului care gândeste, poate mai mult slujitorului bisericii care întelege altfel existenta spirituala, ceea ce este dincolo, unde nu trebuie sa ajungi oricum, ci urmând o cale, poate trasata de autor. ,,Este prilej de bucurie, asa cum ati remarcat din mesajul gazdei nostre, d-ra Cristina care ne-a spus ca nu întâmplator în 21 martie, ziua echinoxului de primavara, este lansata aceasta carte. Dar acest volum apare astazi, când este si ziua poeziei. Este frumos si bine-venit acest dar, pe care domnul profesor îl face poeziei noastre românesti dar si poeziei crestine, literaturii noastre religioase, pentru ca în paginile acestui volum de versuri am regasit mesajul unor mari duhovnici, mesajul unui parinte al bisericii noastre, mai putin cunoscut românilor, Teofan Zavorâtu, care încearca sa raspunda întrebarilor fundamentale ale vietii crestinilor. Aceasta simbioza, aceasta frumoasa transpunere în versuri a mesajului crestin de catre domnul profesor, care se exprima cu mare usurinta în versuri, si orice predica, orice cuvânt de folos, este versificat cu rapiditate de domnia sa.

A transmis în paginile acestei carti un mesaj pentru sufletele tuturor, si a celor mari si a celor mici, si a celor mai apropiati de biserica, de credinta, dar si a celor care n-au descoperit îmca un drum, o cale catre cer. Titlul acestui volum este un mesaj, este glasul unui crestin care si-a pus întrebarile acestea esentiale: cine suntem, de unde venim si încotro ne îndreptam. Si gasind raspunsurile curate si sincere la aceste întrebari, domnul profesor si-a ales un titlu ca o voce adresata semenilor, si asa cum el însusi marturiseste în cuvântul înainte, în introducerea la acest volum, spune ca obiectivul a fost unul de ordin pragmatic, acela de a împartasi semenilor experienta unei vieti. Într-adevar, ca dascal de la catedra câteva decenii, a acumulat asemeni unei albine, cu fiecare cautare, cu fiecare lectie, o experienta deosebita care-l ajuta astazi sa împataseasca semenilor din învataturile vietii sale. Dar este si un mod de a prezenta simtirea sa, trairea sa, ca un simplu crestin, pentru ca în întreaga sa viata a fost ghidat si orientat de principiile moralei crestine, de adevarurile noastre de credinta. În încercarea de revigorare morala a acestei societati românesti care se afla astazi într-o deriva, în acesta criza materiala prelungita, care parca nu mai are un final, remarcam o altfel de criza, care ne întristeaza si ne îngrijoreaza pe toti, criza aceasta spirituala, când lumea traieste ca si cum Dumnezeu n-ar fi. Acesta este secularismul despre care se vorbeste, secularizarea întâlnita în occident, si iata, ea se infiltreaza si-n viata popoarelor majoritar crestine, ortodoxe, cum este poporul român. Unii traiesc, ca si cum Dumnezeu nu ar fi, nu-i neaga existenta, dar traiesc indiferenti. Când lipseste rugacinea, când lipeste aceasta prezbie, când lipseste starea de comuniune cu Dumnezeu în rugaciune, omul se înstraineaza si devine un fiu risipitor, un om ratacit, care poate fi salvat, si titlul acestui volum, omule trezeste-te înainte de a fi prea târziu, credem noi ca este plin de semnificatii si sugereaza, asemeni unui verset din Sfânta Scriptura la care ma gândeam, glasul Ioan Sfântului Ioan Botezatorul: pocaiti-va, treziti-va, ca s-a apropiat împartia cerurilor.

Este o lucrare recomandata tuturor generatiilor, tuturor celor care iubesc frumosul, care se orienteaza în acesta lume dupa principiile moralei crestine, dupa aceste traditii sanatoase si viguroase în care neamul românesc, numit asa de frumos un popor purtator de cruce si iubitor de înviere, a stiut tot de atâtea ori sa se ridice din suferintele lui, din caderile pe care le-a avut de-a lungul celor 2000 de ani de crestinism. Este o lucrare structurata pe trei parti, pe care autorul o sa le prezinte asa cum se cuvine. Am remarcat ultimul capitol, foarte frumos inspirat din viata si din opera unui sfânt: Teofan Zavorâtul, Domnul profesor a reusit sa scoata din mesajul acestui sfânt câteva idei crestine, idei duhovnicesti, spirituale, pe care le-a redactat într-o forma noua, versificata. Aceste idei au o arie tematica diversa, si sunt foarte necesare pentru lumea aceasta în care traim, asemanata atât de frumos de un ierarh de al nostru, cu un labirint în care fiecare crestin încearca sa caute iesirea, sa gaseasca drumul si întâlnirea cu Hristos. Este o aparitie care ne aduce bucurie.

Un profesor, truditor pentru raspândirea învataturilor limbii si a – pâna la urma – culturii românesti oriunde, domnul Nicolae Culbec de la Liceul din Halaucesti, a subliniat faptul ca-l pretuieste pe domnul profesor Andone, în aceeasi masura ca si pe parintele Mihaita Popovici, amândoi tinând niste cursuri deosebit de interesante la Colegiul National Roman-Voda, la care el însusi a participat, în calitate de cursant. Ati sesizat toata lumea, parintele protopop, antevorbitorii mei, au scos în evidenta faptul ca domnul profesor a avut de unde sa daruiasca celor din jur, orasului in primul rând, constiintei sociale a contemporanilor, niste lucrari fundamentale. Dumnealui ne mai ofera înca un esantion din preaplinul dumnealui, aceasta interesanta carte. Nici nu cred ca si-a propus s-o faca pe-a poetul, dar în mod sigur, în constiinta domniei sale a vrut sa ne etaleze ce însemna o constiinta treaza.

Cartea aceasta este un document al unei constiinte revoltate, a unei constiinte care a fost lezata în ceea ce are ea mai sfânt, si domnul profesor, într-un lant de întrebari retorice, încearca sa raspunda la aceste lucruri care tulbura ceea ce este sfânt, ce este curat în fiinta noastra nationala. Daca ar fi sa-l încadrez pe autor, l-as încadra în acele constiinte care existau cu vreo suta si ceva de ani în urma, în perioada pasoptista, care doreau sa materializeze acel sâmbure de identitate. Domnul profesor a raspuns la doua întrebari fundamentale, si probabil de aceea s-a identificat cu Dan Puric, cine suntem si, mai avem oameni frumosi sau cam asa ar trebui sa arate un om frumos. Ne-a aratat ca izvorul nostru „cine suntem” este adânc înfipt în istoria nemului nostru, dar nu mai avem acea pietate, acea responsabilitate sa o cunoastem si sa o constientizam, pentru ca degeaba stim ce este istoria, daca nu devine un fapt, adica o exprimare de zi cu zi. Istoria trebuie sa fie, de fapt, fiecare clipa pe care o traim – asta este de fapt istoria. Nu acea lectie care ni se preda la scoala, nu acele festivitati pe care le facem cu atâta pompa, istoria este faptul de a demonstra ca suntem români. Si sa ne aducem aminte ca acest român ar fi fost atât de greu rostit, încât deranja prin secolul al IX-lea ideea de român – România.

Este adevarat, treceau foarte greu cartile prin Austro-Ungaria, atunci când cuvântul român se afla în cartea respectiva. Nu mai spun ca imperiul de la rasarit nu facea decît sa stigmatizeze orice element românesc. Pâna si un cuvânt ca ,,propasirea’’ devenea subvresiv, dar sa mai spui ca esti român! Faptul ca autorul constientizeaza ca suntem români, ca ne revendicam niste elemente demne de pretuit, arata o constiinta care merita pretuita. Si dovedeste ca avem ce arata, si mi-a placut caracterizarea frumoasa a lui Dan Puric. Sunt nelinistile dumnealui, este sinceritatea, este constiinta dumnealui atât de treaza, si vrea ca acest semnal sa-l transmita si-n jurul sau. Deci sa rostim impreuna: Omule, trezeste-te înainte de a fi prea târziu.

Toti cei prezenti in sala bibliotecii, au fost de acord ca noua aparitie este o carte de învatatura în spiritul credintei ortodoxe, a românismului. Cartea este versificata, toate poeziile fiind un strigat, o implorare de urgenta fireasca fata de evolutia negativa a societatii contemporane. Pentru tineret este un îndreptar educativ care-i înfiereaza pe pe cei rai, necredinciosi, hoti, clevetitori, trândavi, betivani, tradatori ai datinilor stramosesti.

Autorul a multumit celor care i-au facut posibila exprimarea în acel cadru, personalului bibliotecii si Editurii Papirus Media, dar si celor care l-au onorat cu prezenta acolo. ,,Am sa spun câteva cuvinte în legatura cu aceasta carte, dar mai înainte câteva fraze despre celelalte lucrari ale mele. Marea majoritate sunt cu caracter monografic; patru din ele se refera la Roman, doua la Liceul Petru Poni. Din 1992 este ,,Istoria Romanului’’ din care am cinci capitole, iar a doua, la care am lucrat vreo 10 ani, am scris-o singur, cu mari eforturi cât am fost consilier municipal, presedinte al comisiei pentru cultura. Alte monografii sunt dedicate localitatii în care am functionat aproape 20 de ani, Ruginoasa din Neamt, una este pentru satul meu natal, alta despre un preot de la Stejaru – parintele Moraru care avea un har deosebit. Alta carte este de meditatii de la efemer la eternitate, pentru ca eternitatea este vesnicia de dupa moarte, fiindca eu cred în asa ceva. As putea prezenta argumentele concrete dincolo de cele care apar în biblie, comparând biblia cu stiinta, si stiind ca Dumnezeu exista si exista palpabil. Eu când va privesc pe dumeavoastra toti, il vad pe Dumnezeu, în ipostaze deosebite. Si stiti de ce? Pai, scrie clar în biblie: omul este dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. Multi spun „dar cine l-a vazut pe Dumnezeu?”, ei uite, eu spun „l-am vazut pe Dumnezeu”. Dumnezeu nu apare ca un mosnegut, el este peste tot, unde nici nu ne gândim noi, ca spirit si ne vegheaza întreaga existenta.

De aceea, iertati-mi modestia, dar am citit câteva mii de carti în viata mea, si asta a fost problema centrala care m-a framântat: ce este dincolo. Oricât am spune noi ca ne este teama de capatul acela al vietii, e bine ca nu stim când este. Putem muri întotdeauna, de aceea este valabila acea maxima care spune „lucreaza si activeaza ca si cum ai muri mâine, gândeste si munceste ca si cum ai trai 100 de ani”, fiindca nu stim când ni se rupe firul vietii. Daca vreti, aceasta carte la asta se refera. Societatea româneasca este acum strabatuta de o criza economica, nu chiar asa de mare, de grozava, dar cea mai mare criza la care este supusa societatea româneasca este criza morala, criza existentiala, sub aspectul acesta al spiritualitatii noastre. N-ar trebui sa uitam ca, de undeva, de acolo de sus, chiar din acest an s-a hotarât sa se treaca la buletinele pe baza de cip, pana la anu’ sa se treaca obligatoriu la cardurile de sanatate, tot pe baza de cip. Asta-i unealta satanei, sa nu credeti ca-i altceva; cititi biblia, în ultima ei parte, Apocalipsa. Se arata clar acolo ca acel 666, este semnul Anticristului, al satanei. Vom fi obligati pâna la urma (sper sa nu prind timpurile acelea, dar mi-e groaza pentru urmasii mei), sa ne facem semnul acela cu laserul pe mâna dreapta sau pe frunte. În clipa aceea am pierdut tot ce a fost crestinesc, ce a fost bun.

Am auzit ca România este prima tara care experimentaza asa ceva. Cititi va rog Apocalipsa, sa nu credeti ca va spun eu ceva inventat. Aceasta carte, care este scrisa cu aprope 2000 de ani in urma, vorbeste despre acest 666 si abia acum se pune în aplicare. Dumneavoastra stiti ca multi dintre noi îl purtam pe satana în buzunar? Si când spun asta, ma refer la card, deci c a r d. Cititi invers, cum fac evreii si veti vedea ca iese drac. Nu s-o fi gândit nimeni sa-i spuna altfel? De aceea eu spun „trezeste-te omule”, adica sa fii atent la pericolele care si pe acest plan ne pândesc.

Se vorbeste despre globalizare, si multi spun ca poate este buna, dar globalizarea înseamna taierea tuturor natiunilor, însemna un fel de ghiveci din toate religiile lumii, înseamna tot ce este mai rau posibil. Prin ea am pierde enorm, toate popoarele. Practic, acest trezeste-te din titlul cartii, se refera la starea noastra de spirit, trebuie sa gândim si sa analizam daca ceea ce fac unii sau altii este în avantajul nostru, pentru ca sunt lucruri care ne vor depasi la un moment dat, si de aceea este bine sa urmati luminatorii, în special din rândul preotilor, si ma bucur sa am în preajma mea doi preoti (pr. Tuscanu Florin si Paiu Cornel) care înteleg pericolul urias ce se abate asupra tarii noastre, si nu numai, asupra omenirii întregi. Acestea sunt întrebarile retorice pe care le-am pus în primul capitol, si le pun în continuare, întrebari la care mi-am raspuns singur, si indirect va invit si pe dumneavoastra sa va raspundeti.

Capitolul doi l-am dedicat lui Dan Puric, dupa parerea mea, o constiinta extraordinara, cum n-am mai vazut demult. Imediat dupa revolutie a aparut o alta personalitate remarcabila, Petru Tutea, care era într-un dialog cu Emil Cioran – pe care multi literati îl ridica în slavi ( nu si eu). Acest Dan Puric este un mirean, nu este preot dar are vocatia unui mare preot, asa cred eu. V-as recomanda sa nu pierdeti ocazia de a-l auzi, fiindca peste tot pe unde se duce, salile sunt arhipline la conferintele lui, desi-i cu plata intrarea. Numai ca banii nu-i foloseste pentru el, ci pentru manastiri, pentru biserici. El, pe când traia înca, îl considera un sfânt pe acel staret de la Petru Voda, Iustin Pârvu. I-am citit cartea „Cum, cine suntem” si am versificat-o. Iar acel sfânt Zavorâtu, si el fost fecior de preot, care a ajuns la mijlocul sec. XIX la Ierusalim, apoi în Rusia si la Constantinopole. A fost ridicat la rangul de mitropolit, dar pâna la urma si-a dorit o viata tihnita, sa fie singur, si s-a dus la manastire. Si-a facut o chilie, si vreme de douazeci si doi de ani îsi tinea singur slujbele acolo, fara sa aiba credinciosi, dar a scris carti, primea sute de scrisori din strainatate.

Si toate astea am vrut sa vi le aduc la cunostinta, fara a avea pretentia ca ce scriu eu va ramâne în istoria literaturii, pentru ca daca eu scriu în versuri, fac un fel de proza versificata pentru a fi mai usor receptata de catre cei care citesc, iar pe mine ma intereseaza ideile pe care le scriu, si daca din toate ideile mele, în inima dumneavoastra, macar una sau doua prind radacini, înseamna ca nu mi-am pierdut timpul degeaba. Este foarte greu acum, nu sa scrii o carte, cât s-o publici, este foarte, foarte greu. Eu mai am o carte, scrisa de doi ani si jumatate, care sta, pentru ca mi-ar trebui doua mii de lei si nu-i gasesc nicaieri. Nu mai vreau sponsorizari, fiindca-i penibil sa te duci la cineva sa-i ceri sa te sprijine, si el sa refuze. Cartea se numeste „Predicile Sfântului Ioan Gura de Aur” în haine ritmate…

Editorul, preotul Cornel Paiu – datorita caruia exista cartea, a sesizat si ineditul, poate cu semnificatii firesti: ,,Omule, trezeste-te înainte de a fi prea târziu’’ este prima aparitie a Editurii Papirus Media cu sediul în Roman, fiindca fiintase pâna acum la Bucuresti. Domnul profesor Andone este o personalitate complexa, care stie foarte bine ce alegeri a facut pe parcursul unei vieti dedicate pedagogiei si educatiei, culturii si spiritualitatii. Este o persoana care detine o zestre informationala si culturala, pe care doreste s-o dea mai departe, simtind nevoia imperativa de a se exprima prin cuvânt oriunde, cu volubilitatea pe care ati cunoscut-o si astazi. Simte nevoia sa se exprime într-un fel, poate arborescent, tocmai din nevoia de a comunica foarte, foarte mult.

Zesterea culturala, spirituala, traditionala, acumulata pe parcursul unei vieti, se reliefeaza si-n cartea de fata. Domnul profesor postuleaza si ideea unei amortiri, sau a unei adormiri sau a unui somn, în care ne-am afla. Si pe buna dreptate cred, pentru ca în contextul actual, cultura, spiritualitatea, credinta adevarata, sufera de tot felul de anomalii. Si mai ales, sufera de un fel de adormire, de un fel de angoasa somnolenta, si mai ales de deviatii de tot felul. Si-n cultura au aparut voci care denigreaza, sau vin cu estetica urâtului si a subculturii, iata se vorbeste de subcultura nu de cultura. În spiritualitate exista multe deviatii de tot felul, desi poate-n contextul actual omul ar trebui sa se apropie mai mult de spiritual, parca viata mai grea si mai complicata ne îndepateaza mai mult. Invitatia domnului profesor, si preocuparea sa în toate cartile, nefiind doar cea de fata cu un asemenea mesaj, induce dorinta de a puncta ce este biblic, ce este frumos, ce este autentic ce este curat, si se înscrie în traditia românului dintotdeauna, traditie pe care am primit-o si noi de la mosii si stramosii nostri. De aceea „Omule trezeste-te înainte de a fi prea târziu” este o carte care se adreseaza omului de rând, omului care vrea sa înteleaga mai bine, pentru ca fenomenul de uitare a traditiilor, a culturii autentice sau a spiritualitatii nu se manifesta doar în spatiul omului intelectualizat sau a intelectualului, ci se manifesta chiar si în paturile care nu au prea multa scoala. Chiar si cei care îsi stiau traditiile, pentru ca si le practicau la biserica sau le practicau în casele lor, încep sa le uite. Domnul profesor, prin aceste versuri, prin aceste exercitii de versificatie, dovedeste ca detine o tehnica desavârsita de a versifica, are o vocatie a rimei. Pâna si în proza prefera sa se exprime folosind rima.

Iasi