Memoria Ethnologica (R)

60529192by Mraconia

De prea multe ori ne lăudăm. Suntem o naţie de lăudăroşi. Poate că e o modalitate de-a nu vedea necazurile. Poate.

Lăudăroşenia ne caracterizează din moşi–strămoşi. Ne-am facut iubitori, cinstiţi, harnici, curajoşi etc.

Ne stă mărturie Memoria Ethnologica.

La noi haiducii au fost cinstiţi şi curajoşi. Adică luau de la bogaţi  şi dădeau la săraci… De fapt, erau nişte hoţi la drumul mare, care, furau de la bogaţi şi dădeau la amante. Incercaţi să aflaţi ce se spune prin Olt despre Iancu Jianu…

Folclorul preamăreşte pe şmecheri şi propovăduieşte preacurvia Continue reading “Memoria Ethnologica (R)”

MARA ATHANASIOS

de Dan CARAGEA

 

 

Atât cât memoria nu ma înseala, nu cunosc în istoria artelor vreun artist în a carui geneza sa nu se afle sâmburele zamislitor al unui alt artist, ca samânta de inspiratie si mugur estetic interior. Începutul oricarui creator este în parte epigonic, în parte gest al desprinderii de maestru. Nu putem fi înnoitori, fara sa trecem prin cazna „exercitiilor de admiratie”, iar cine crede altminteri, este orb sau se minte pe sine.

Universul ideatic al Marei Athanasios îsi are originea în „Umanografia” lui Romeo Niram. În chip asumat, doua din fotografiile sale sunt propuse ca verigi explicite de legatura cu opera pictorului. Dincolo de aceste „replici”, se deschide o lume în care misterul feminin, umbra accentuata, lenjeria, ascunderea chipului, intimitatea închisa în gestualitati efemere, negrul si rosul, instantaneul fotografic sunt elemente care ne permit reflectii comparative.

Sa privim însa mai cu atentie ceea ce, inevitabil, îi desparte. As spune ca, în mod hotarât, sexualitatea privirii. Corpul feminin a fost, în arte, o creatie a masculinitatii. În vremurile moderne, artistii care s-au apropiat de cea mai tulburatoare tema plastica (i-as zice arhitema) au avut de raspuns multor exigente culturale, estetice si psihologice deopotriva. Cum nu exista ingenuitate si nici naturalism în modernitate, artistul si-a premeditat ascunderea si dezvaluirea, seductia si limita pudorii, canonul si anticanonul, intimitatea si conventiile psihologice ale vremurilor.

Privirea femeii asupra corpului feminin (metafora perfecta a oglinzii) este recenta si, poate de aceea, ar merita sa staruim asupra ei. Mara Athanasios îsi alege doua modele (dintre care unul este automodel) care se topesc abil într-o viziune unica: corpul tânar, aproape adolescentin, cu pielea de culoarea grâului copt, expunând cu predilectie spatele, umerii, bratele, genunchii. Alteori, privim ghemuiri de „cumintenii ale pamântului”, în care trupul se aduna, fetal, înspre sine. Corpurile ei, adesea dinamice, se dezvaluie ca promisiune în afara spatiului instantaneului fotografic. Oare de ce ?

Cred ca avem de-a face aici cu evitarea deliberata a dezvaluirii de care timpul nostru abunda. Imaginarul colectiv se confrunta azi cu o proliferare a nudului, de la anorexicele corpuri care defileaza pe pasarelele de moda, la modelele care publiciteaza, într-un joc de tranzactii al seductiei, produse cosmetice si parfumuri, la cele siliconate, care satureaza media de la aparitii erotice pâna la pornografie. Mitul frumusetii feminine, ca tinta a dorintei masculine, este astazi dispers, deformat, anticanonic si profund sexualizat. De aceea, banuiesc ca mesajul expozitiei consta în respingerea acestui univers de transformare obiectuala, excitanta, a corpului. Mara Athanasios ne readuce blândetea privirii naturaliste, a armoniei juvenile, a sublimarii dorintei în placere estetica.

În pofida unor inerente stângacii tehnice, nu pot sa trec neobservata o alta calitatea fotografei: rezistenta la ispita contrafacerii electronice. Este important, macar la debut, ca un artist sa aiba curajul expunerii „sarace”, înainte poate de a-si croi, cu deplina limpezime, drumul.

Un drum pe care i-l doresc tenace, ambitios si creator, mereu atenta la marea „umbra” a picturii, cu care fotografia, ca nimeni alta, se masoara, constient sau inconstient, de mai bine de un veac încoace.

 

Dan Caragea

Madrid

mai 2011

PAMFLET: REPAGINARI CU HAZ GROTESC

Motto: Primim din America

Arzi, deci existi!Ce vîlvatai
ce rug superb sînt anii tai!
Daca-ai muri si iar te-ai naste
În acest semn te voi cunoaste:
Trecut prin flacari, pur, subtire,
Si mistuit în omenire”.
Nina Cassian, trans-nonagenara


O pagina din „epopeea zgîmbaiana”* Hazul si grotescul – sau Titi zis Zombi* Chestia aia… revolutie…*! „striviti partidele”! Zgîmbau de Hunedoara, sau noua heraldica a corbilor de semanaturi…

Realizarile 1990-2011, ale artistului plastic de care facem vesela si necum trista vorbire aniversara, asa cum au aparut în raposata revista Memoria, a fie iertatului Banu Radulescu, fost pacient pe rotile la Geoagiu Bai. Prietenii stiu de ce.

Anno Domini 1990. Un tânar agitat foarte, revolutionar cu banderola în decembrie, acum plin de verva revolutiei justitiare, cocotat pe wc-urile stadionului „Corvinul”, cu o pancarta, la vizita electorala a lui Ion Ilici-Iliescu si Dan Iosif, Constantin Zgîmbau scapa de furia aplaudacilor fanati ai „Eliberatorului”. Îi public în ziarul „Renasterea Hunedoarei” un atac la adresa orfelinatului din Baia de Cris, unde C.Z. îl acuza pe director ca ar fi fost abuzat în anii internarii lui acolo, (el fiind nu orfan, ci abandonat de familia saraca, cu numerosi copii, originara din Moldova. Îi public si un drept la replica directorului. Înainte de a pleca la facultate, C.Z. initiaza campanii de distribuire a ajutoarelor venite din occident (Franta, Olanda, Germania), pentru orfanii din judet, cu un activism iesit din comun si apoi se manifesta protestatar. La facultate, devine lider sindical al studentilor si erou al unor actiuni protestatare, soldate cu acte de violenta în urma carora Zgîmbau este amendat (amenda i-o plateste Ion Cristoiu, care avea un subiect suculent astfel), dar apoi, acuzat de agresiune, Zgîmbau este detinut în penitenciarul Bîrcea. Va sustine ca adevaratul motiv ar fi unul politic…

Coment redactional 2011: Curioase sunt câteva detalii din estimp.

1. Zgîmbau nu s-a aliat cu dl ex. fost presedinte de onoare al revolutionarilor hunedoreni (oras martir, cu sapte împuscati în dec. 1989) – Iv Martinovici, nici cu primul senator emanat din zona, dl. prof Dinis Ion, fost prof. de marxism, nici cu taranistii lui Coposu, pe listele carora eroul C.Z. a candidat initial, ci abia mai târziu, cu pedelistii lui Stolojan-Pogea, sub cerul portocaliu al Hunedoarei.

Revenind lapidar la story-ul comemorativ: întemnitat la Bârcea, Titi acuza politia (fosta militie) de nedreptate, remember excelente versisaje de CARICATURA, a la maniere de Goya în perioada CAPRIICIILOR, dar el fiind si subiect frecvent al presei în alegerile locale si parlamentare, caricaturizând-o prin expozitii ulterioare, si devenind subiectul preferat al ziarelor si tv. locale. Un amic, big jurnalist post-revo’, bine a zis: „Pai mai, Gelule, daca nu ar fi Titi, noi ce am avea sa scriem la ziar?”

Este sustinut de p.d. iar fiind sustinut de Ghe. Pogea, primarul ales N. Schiau îl va salariza ca functionar principal al primariei Hunedoara, calitate în care C .Z. va dirija tot ce misca în domeniul artei si culturii, etc. La alegerile din 2007, candideaza pt functia de primar, dar nu obtine decât cca. 15 voturi… etc… Epopeea zgîmbaiana culmineaza cu „spectacolul” care, peste ani, va semana cu cel al secuiului Barna, recent (2011), al spânzurarii simbolice în piata, a unei papusi din cârpe numite Avram Iancu. Zgîmbau, însa, a oferit un spectacol cum spune el „hazos si grotesc”, datorita pierderii alegeri locale de dl primar Schiau, (pdl) în favoarea, în favoarea lui Ovidiu Hada (pnl): în fata primariei, a înscenat un absolut ionescian teatru-ambulant, în care a intrat îmbracat în zeghe, pe platforma unui camion de pompe funebre, strigând lozinci, eshibând scene în care îsi auto-înscena executia da catre calai mascati, a la maniere medievale, etc. Apoi a stat câteva zile în „ recuzita” de rigoare, la usa primariei… Neluat în seama, el a intrat cu lanturi la picioare în cladire, astfel determinându-l pe primara sa îl evacueze cu jandarmeria… Astfel a luat sfârsit episodul ix al unui lung serial, de 20 de ani, din tele-novela-epopee (cum preferati), a dlui Titi care în anii 1990, clama curentul revolutionar în arta, îmbracat în sumanul lui Zelea, „Zombart”, adica, explica el, de la Zombi africani, sau daca vreti strigoii din mitologie.

Cu toate fatetele ei, epopeea lui Titi este într-adevar, o alegorie grotesc- hazoasa, a ultimilor 20 de ani, din fosta cetate a otelului, Hunedoara. Iar acum, dl profesor de desen Constantin Zgîmbau, stabilindu-se pe dealul Ghelariului, pare a fi atins întelepciunea, dedicându-se catedrei, si valorificându-si, se aude ca e un as al proiectelor si al facerii banilor prin arta, talentul autentic, pe care personal îl consider nu atât rodul scolii, cât al frustrarilor din copilarie si resimtite cu surdina, probabil pâna în adâncile batrâneti…
———————————————————————-
P.S. Draga Titi Zombartistule, ca fost editor al acelui saptamânal numit „Renasterea Hunedoarei”, care avea deviza crestina „Daca dragoste nu e, nimic nu e” (via Marin Preda), dupa 20 de ani parafrazez: „Daca adevar nu e, mai nimic nu e!”

***
Nota:
Constantin Zgâmbau face greva foamei, dupa ce a înfundat si puscaria pentru modul extravagant de a se certa cu puterea. Artistul hunedorean este înca în greva foamei si spune ca nu va renunta nici în ruptul capului pâna când comisia de disciplina nu se va întruni sa analizeze plângerea formulata de primarul Ovidiu Hada. Acesta din urma a declarat ca o parte din membrii comisiei au demisionat si ca aceasta va fi formata când se vor gasi oamenii necesari. „Când va exista o comisie ea se va întruni. Voi propune ca domnul Zgâmbau sa fie expertizat psihic la Bucuresti si îmi pare rau ca legea nu îmi permite sa îl arestez”, a declarat edilul sef Hada. Zgâmbau povesteste ca a început campania de proteste înca din 1990” de la chestia aia care-i zice revolutie”. „De atunci ma aflu în opozitie cu toate puterile, pe care am reusit sa le irit nu mult, ci foarte mult, motiv pentru care eram vânat. Cu toate acestea, orice protest al meu s-a bazat pe spectacolul vietii. Protestele mele îmbina hazul, dar si grotescul, totul fara violenta” a declarat Zgâmbau. Dar seria lunga de proteste la care a participat Zgâmbau a sfârsit de doua ori în închisoare, odata la Jilava si odata la Bârcea Mare.

Eugen EVU
Hunedoara
Aprilie 2011