Maria din Magdala, roman
Editura Limes, 2007
“Pentru mine prima iubire. Trebuie sa fie si ultima. Am sa mor daca va mai fi sa fie. E prea devastator. E prea unic. De-aceea am început sa risipesc departe de casa, sa ma risipesc. Cine esti tu? Daruitor si puternicdominator, dur si taios,vai de cei care ajung sa fie ciopârtiti ( horribile dictu,n) de tine, dar bun si statornic. Cui fiecare gest îti simt dorul de a ma ocroti, de-a ma învalui în liniste, de-a proteja ceea ce e atât de duios iubesti”.
Esantionul de mai sus, este o cheie rasucita în interiorul unui amplu de fapt monolog al feminitatii de tip Sulamita,din “Cântarea Cântariilor” a lui Solomon. În peste 212 pagini evangheliare, în sensul pretextual apocrific, construit epistolar- eseistic, personajul Hannei Bota rasare si se retrage într-o mai degraba esoterica, gnostica, din perindarea prin “ odaile” unui palat-labirintic, pejorative zicând. Autoarea fiind licentiata în teologie pastorala si teologie – litere, face din carte un studiu aplicat echivalent cu un doctorat cu brio.Disciplina hermeneutica, verva cu aplomb poetic tragic, Hanna Bota este egala siesi, cea din registrul poetic care trenase între generatia doua -miista si pe contrasens polemic cu agonismul – acest sub- curent devastator, al violentei de limbaj ca simptom al suferintelor induse din caderea sistemului totalitar. Cartea este si un “ manual initiatic”, în ceea ce as numi metodologie noua, neoprotestanta în speta, însa gravitând pe orbita biblica vechi- testamentara. Tipologia personajului central este reproiectata modern, Maria Magdalena revine într-un spatiu centrifugal, la extrema celei deformata de literature en vogue a “ codurilor” Da Vinci-ene si mai ales de scriitura catolica.
Recursul la originismul topologic biblic, limbajul “ arhaic”, re- racordat în prezentul imediat, este sistematic condos într-o naratie cu tinta soteriologica.
Cu finete si minutiozitate laborioase, dar si cu o inflexibilitate ce apartine crezului, pâna la “ metalizarea” timbrului profetic, psihanaliza unui obsedant “ dincolo de sine” exploreaza zonele subconstientului agitate de spirit, si pare-se ca admiratoare în parte a poeziei Voiculesciene din perioada sa de detentie, Hanna Bota impregneaza liric “ închipuit” ( parafrazic si colocvial) o epica foarte comunicabila prin sarmul de “ love story”. Numai ca procedeul ei de semiotician practicant, sau de teolog pragmatic, reda un experiment transparent propriu, asa cum lasa a se-ntelege segmental sus- citat. Negresit, din asaltul fara precedent al literaturii religioase de la noi, romanul Hannei Bota se distinge prin forta conspectativa si tinta “ punct ochit, punct lovit” a redimensionarii “ spirituale într-o paradigma noua, evenatual înnoitoare. Maria din Magdala se simte “ captiva” în templele barbatului- devastator, posesiv, oscilând între primitivismul “ regal” al castei asa cum îl “ conserva” memoria arhaicei psihologii iudaice ( Jahweh cel gelos si cuceritor- devenitor…) – rasarind din desertice nadiruri ( telurice – nocturne) strivite de orizontul “ ceresc”. “ Dominator si puternic”, eventual orb la tandrete si sigur al gestului posesiunii paternale, de ce nu incestuoase? – însa paradoxal “ bun si statornic”, ocrotitor dar numai atunci când are resurse consumabile de înduiosare: ale egoului fata de sine? Ale sinelui platonic, androginic, efemer pe orizontala în cruce culcata, conjugala? Un eros estompat în sardine ronamntice, stilistice, dublat de dialogurile ce par ale unei interioritati “ reci”, chiar sceptice, ale sfintelor cioraniene, refac traseul misticii precrestine si neo- crestine, în zona înca obscura a post- modernismului resurect, via America reformista- evanghelizanta. Tonusul vag feminist- cerebralitatea feminitatii revarsata în text ne induce un fior antimetafizic, anihilant, neutral !-) nu devine sententios – inflexibil, cu toate ca se simte un curent rece, de peste apele memoriei primordiale…
Daca ar fi sa aflu o formula aparent gnostica pentru cartea aceasta, as scrie :
divergenta negru- purpuriu, paradoxal complementara, în razboi recuperator pe o arhetipala dilema a dualitatii umanului”.Însa acesta este desigur,doar un artificiu…poetic.

