Maria din Magdala

Hanna BOTA

Maria din Magdala, roman
Editura Limes, 2007

“Pentru mine prima iubire. Trebuie sa fie si ultima. Am sa mor daca va mai fi sa fie. E prea devastator. E prea unic. De-aceea am început sa risipesc departe de casa, sa ma risipesc. Cine esti tu? Daruitor si puternicdominator, dur si taios,vai de cei care ajung sa fie ciopârtiti ( horribile dictu,n) de tine, dar bun si statornic. Cui fiecare gest îti simt dorul de a ma ocroti, de-a ma învalui în liniste, de-a proteja ceea ce e atât de duios iubesti”.
Esantionul de mai sus, este o cheie rasucita în interiorul unui amplu de fapt monolog al feminitatii de tip Sulamita,din “Cântarea Cântariilor” a lui Solomon. În peste 212 pagini evangheliare, în sensul pretextual apocrific, construit epistolar- eseistic, personajul Hannei Bota rasare si se retrage într-o mai degraba esoterica, gnostica, din perindarea prin “ odaile” unui palat-labirintic, pejorative zicând. Autoarea fiind licentiata în teologie pastorala si teologie – litere, face din carte un studiu aplicat echivalent cu un doctorat cu brio.Disciplina hermeneutica, verva cu aplomb poetic tragic, Hanna Bota este egala siesi, cea din registrul poetic care trenase între generatia doua -miista si pe contrasens polemic cu agonismul – acest sub- curent devastator, al violentei de limbaj ca simptom al suferintelor induse din caderea sistemului totalitar. Cartea este si un “ manual initiatic”, în ceea ce as numi metodologie noua, neoprotestanta în speta, însa gravitând pe orbita biblica vechi- testamentara. Tipologia personajului central este reproiectata modern, Maria Magdalena revine într-un spatiu centrifugal, la extrema celei deformata de literature en vogue a “ codurilor” Da Vinci-ene si mai ales de scriitura catolica.
Recursul la originismul  topologic biblic, limbajul “ arhaic”, re- racordat în prezentul imediat, este sistematic condos într-o naratie cu tinta soteriologica.
Cu finete si minutiozitate laborioase, dar si cu o inflexibilitate ce apartine crezului, pâna la “ metalizarea” timbrului profetic, psihanaliza unui obsedant “ dincolo de sine” exploreaza zonele subconstientului agitate de spirit, si pare-se ca admiratoare în parte a poeziei Voiculesciene din perioada sa de detentie, Hanna Bota impregneaza liric “ închipuit” ( parafrazic si colocvial) o epica foarte comunicabila prin sarmul de “ love story”. Numai ca procedeul ei de semiotician practicant, sau de teolog pragmatic, reda un experiment transparent propriu, asa cum lasa a se-ntelege segmental sus- citat. Negresit, din asaltul fara precedent al literaturii religioase de la noi, romanul Hannei Bota se distinge prin forta conspectativa si tinta “ punct ochit, punct lovit” a redimensionarii “  spirituale într-o paradigma noua, evenatual înnoitoare. Maria din Magdala se simte “ captiva” în templele barbatului- devastator, posesiv, oscilând între primitivismul “ regal” al castei asa cum îl “ conserva” memoria arhaicei psihologii iudaice ( Jahweh cel gelos si cuceritor- devenitor…) – rasarind din desertice nadiruri ( telurice – nocturne) strivite de orizontul “ ceresc”. “ Dominator si puternic”, eventual orb la tandrete si sigur al gestului posesiunii paternale, de ce nu incestuoase? – însa paradoxal “ bun si statornic”, ocrotitor dar numai atunci când are resurse consumabile de înduiosare: ale egoului fata de sine? Ale sinelui platonic, androginic, efemer pe orizontala în cruce culcata, conjugala? Un eros estompat în sardine ronamntice, stilistice, dublat de dialogurile ce par ale unei  interioritati “ reci”, chiar sceptice, ale sfintelor cioraniene, refac traseul misticii precrestine si neo- crestine, în zona înca obscura a post- modernismului resurect, via America  reformista- evanghelizanta. Tonusul vag feminist- cerebralitatea feminitatii revarsata în text ne induce un fior antimetafizic, anihilant, neutral !-)  nu devine sententios – inflexibil, cu toate ca se simte un curent rece, de peste apele memoriei primordiale…

Daca ar fi sa aflu o formula  aparent gnostica pentru cartea aceasta, as scrie :

divergenta negru- purpuriu, paradoxal complementara, în razboi recuperator pe o arhetipala dilema a dualitatii umanului”.Însa acesta este  desigur,doar un artificiu…poetic.

LIRICA PASCALA 2011

– Prezentata de George ROCA –


Georgeta Resteman
ÎN DIMINETI DE PASTE

Covor de papadii si flori de Paste
Liniste-astern în suflete pustii
În dor de bine viata-n noi renaste
Singuratati ascunse-n nopti târzii.

Sperante împletim, cununi de vise
Lumina Sfânta-n zi de sarbatoare
Credinta, dragoste si porti deschise
Ne daruieste în suspin de floare.

Privesc cum firul ierbii unduieste
În adieri sublime de iubire
Pamântul reavan, marul ce-nfloreste
Sub cer albastru muguri de-mplinire.

Suntem plamada vie din lumina
Purtam comori nepretuite-n noi
Lut din iubire-avem la radacina
Sperantele din suflet curg suvoi.

Ne înaltam credinta-n gând senin
Sobor de floare-n dimineti de Paste
Ne însoteste-n drumul vietii lin
Tot ce-i frumos si bun în noi renaste.
Titina Nica Tene
DE PASTE

De Paste soarele e altfel,
are o altfel de lumina,
mama cu tata parca-s tineri
si parca nu mai sânt batrâna.

Ma vad copil pe Dealul Mare
dintr-un satuc îndepartat,
purtând rochita înflorata,
din sat de parca n-am plecat.

Ma joc cu fratii mei pe Beica,
râul ce curge-nvolburat,
ne salutam cu voie buna
zicând „Hristos a Inviat”!

Ce fericita eram, Doamne,
si ce departe sânt acum!
Am mers asa de mult prin viata
ajuns-am capatul de drum?

Privesc la pomul înflorit
pe care cânta o pasarica
nepoata vine lânga mine
“Hristos a Inviat”, Bunica!

 

Valeriu Cercel
POEZIE DE PASTI

Când Pastile se-apropie mereu
Sunt luat de amintiri si dus agale,
Copil ma regasesc în satul meu
La casa barâneasca de pe vale;

Simt si acum, pe prispa, dimineata,
Cernându-si fluturasii de ninsoare,
Cum îmi ating cu gingasie fata
Ciresii alintându-se în floare,

Si-aud la fel, venind peste câmpie
Spre deal zorit, urându-mi „ziua buna”,
Un soare îngânat de-o ciocârlie
Cu-o veste la clopotnita batrâna;

Se anunta o mare sarbatoare,
Iar martora era si Luna plina:
Va coborî din morti, spre Înaltare,
Isus, a lui Maria, cu lumina!

Ca începea asa o primeneala,
Miresmele de flori de liliac,
Si lutul proaspat, iz de varuiala,
Se vânturau prin usa din cerdac,

Ne usuram si trupul de povara
Si sufletul cumva de-am suduit,
(Scapam si eu atuncea de ocara,
În ziua când mergeam la spovedit!)

Fiind copii mâncam în Postul mare
Nu doar urzici ca ne rodea burtica,
Ne mai spurcam si noi, deh, la mâncare,
Ca popa nu stia, zicea bunica,

Dar totul se facea cu rânduial?
Si toate le-asezau la locul lor,
Stiau batrânii bine, fara scoala,
Cum sa-L primim pe-al lumii Salvator…

……………………………………

În miez de noapte, satu-n asteptare,
Biserica-ntr-o hora o strângea,
Lumini se aratau pe la altare,
Isus, Cristosul nostru, învia,

Ne întorceam cu paste si lumina,
Bunica ne dadea miel din cuptor,
Iar ouale-asteptau pe masa plina
Sfintite în al nostru tricolor,

Iar la amiezi, pe lunca ne-ntâlneam
Gatit în straie noi cum altul nu-i,
Caci noi copii-atunci ne înnoiam
Când Se nastea si la-nvierea Lui,

Si câta bucurie, ‘ntregul sat,
Oua ciocnind cu mare si cu mic,
“Cristos a înviat ! Adevarat !”
Pe pajistea cusuta-n borangic,

Iar mai apoi, crescusem eu fecior,
Aceeasi lunca mândra ca o ie
Mi-a dat ca sa le sorb licoarea lor
Doi ochi de vis cu nume de Marie

As vrea sa vin din nou în satul meu
În zi de Pasti, în zi de sarbatoare,
Poate-mi va spune bunul Dumnezeu
Cam cât mai am de ars din lumânare

E Paste iar si Cristul a-nviat,
Lumina Lui nicicând nu se va stinge,
Departe, peste mari, de al meu sat,
O lacrima de dor mi se prelinge

Simt o speranta-n suflet cum izvoare
Din flacaara-I ce arde, tumultoasa,
La ziua si satucul plin de soare,
La Învierea când voi fi acasa.

 

 

Adrian Munteanu
DAC-AS SUI PE TRUDA UNEI PLEOAPE
(la Psalmul 139)

Dac-as sui pe truda unei pleoape
Ce se framânta-n strigat de-aurora,
Când umbre-n zori lumina o implora,
Te-as regasi arzând în cer etape.

Dac-as fura dintr-un amurg o ora
Si i-as deschide clipei mii de trape
Ca dincolo spre moarte sa îsi scape
Nelinistea arcasi rotiti în hora,

Tot as simti ca esti, iar de as zice
Ca nopti de-acum pe veci ma vor robi,
Ca-mi vor înfrânge carnea mii de bice

Tot n-as fi trist stiind ca vei sadi
Graunte-n trup ca-ncet sa se ridice
Din întuneric un crâmpei de zi.

 

 

Al Florin Tene
A ÎNVIAT IISUS

Lumea este în concurenta cu ea
Si mai putin se uita spre Tine sus,
Tu, Doamne, esti Calauza mea
Când din morti înviaza Iisus.

Am un surplus de idei si de har
Si la picioarele Tale le-am pus
În numele vesniciei ca dar,
Când din morti înviaza Iisus.

Doamne ,as vrea sa recunosti
Din multi pe mine cel ce-a dus
Crucea în fruntea atâtor osti
Când din morti înviaza Iisus.

Erai, Doamne, Mielul sacrificat
Pe Cruce, spre Golgota, în apus,
Mântuieste lumea de acest pacat,
Când din morti înviaza Iisus.

Privesc în ochii Tai si-mi caut iertarea,
Pentru ateii cazuti în pacat, Iisus
E „vina” ce lumineaza cararea
Învierii sperantei noastre Sus.

Lumea este în concurenta cu ea
Si mai putin se uita spre Tine sus,
Tu, Doamne, esti Calauza mea
Când din morti înviaza Iisus.

 

 

Pascu Balaci
HRISTOS A INVIAT!

Când inceput-a sa se lumineze
În cea dintâia zi a saptamânii,
În taina ea si-a parasit stapânii-
Mormântul lui Iisus sa cerceteze

Maria din Magdala sa cuteze
Cu-a ei surate, scuturând tâtânii,
Sa afle sfântul trup, floarea tarânii
Si-apoi cu lacrimi sa-l imbalsameze.

– Ce cautati pe-aici? – apare un inger.
Femeile s-au infricat de-ndata:
– Pe Iisus dupa care si azi sânger!
A spus Maria, foarte tulburata.
– Nu e aici, a înviat; e în cer:
S-a dus sa-L întâlneasca pe-al Sau Tata!

 

Al Florin Tene
HRISTOS A INVIAT!

Se aprinde-n inima lumina
Coborând în noi de Sus.
Când sevele înverzesc tulpina
Înviaza-n suflete Iisus!

Cânta padurea-n mierle, prin copaci,
Înseninând cerul spre apus
De parca au înflorit ogoarele de maci,
Când înviaza-n suflete Iisus.

Cânta iarba în mieii de prin lunci
O aud cum creste si prin sat,
Când din Tainele Porunci
Hristos a Înviat!

Se aprinde-n inima lumina
Coborând în noi de Sus.
Când sevele înverzesc tulpina
Înviaza-n suflete Iisus!

 

Nicolae Nicoara-Horia
HRISTOS A INVIAT!

Hristos a înviat! Iisus exista,
Cu „Pace voua” o sa vina iar,
Sa nu fie crestin cu fata trista,
Nici cel fara de Pasti în calendar.

Hristos a Înviat! Lumina oarba,
Spun unii rataciti pe la rascruce –
Cei însetati de Adevar sa-i soarba
Din apa vie izvorând în cruce.

Frate-al meu de-aici, de oareunde,
Primeste-mi, dar, salutul cel mai sfânt-
Hristos a Înviat! De crezi, raspunde-
E „buna ziua” mea de pe pamânt…

 

Nicolae Nicoara-Horia
LUATI LUMINA!

Luati lumina si va bucurati!
E semnul ca în lume nu-i târziu –
Hristos a Înviat! Hristos e viu!
În cel care nu crede sa nu dati

Cu pietre si cu vorbe cât ocara,
Pentru el e prea devreme-acum,
E Ziua si petrecerea-i pe drum
Pâna când o sa-l cuprinda seara…

Luati lumina, cea primita-n dar,
Din Mormântul Lui fara de moarte
Si dati-o, întreita, mai departe-
Hristos a Înviat! Si nu-n zadar!
———————-
PASTI, 2011